Tag: cautare

  • Facultatea din România unde 76 de candidaţi se bat pentru un loc. Salariile la absolvire pot începe de la 4000 de lei

    Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine continuă să fie în topul celor mai căutate facultăţi din România şi cea mai căutată din cadrul Universităţii din Bucureşti, cu 76 de candidaţi pe loc, la specializarea Limbi Moderne Aplicate.

    Anul acesta au fost 1700 înscrişi în total, potrivit lui  Eduard Paştalac, preşedinte al Asociaţiei Studenţilor la Limbi Străine (ASLS), care se ocupă în fiecare an de organizarea admiterii la Limbi şi Literaturi Străine, alături de conducerea facultăţii.

    Recent, Smartree,  companie de resurse umane, a plasat această specializare printre cele mai căutate pe piaţa muncii, alături de Politehnică sau Cibernetică. Potrivit raportului Smartree, salariile vorbitorilor de limbi străine exotice pot ajunge la un venit lunar de 4000 de lei net, comparativ cu vorbitorii de engleză, franceză sau italiană, ale căror salarii pot începe de la 2.000 lei net

    “Absolvenţii acesteia îşi pot găsi un loc de muncă bine plătit, având de ales între trei opţiuni. Prima este să lucreze ca specialişti în domenii precum customer care, contabilitate, IT, outsourcing, HR sau turism. A doua este să devină profesori de limbi străine. Iar cea de-a treia este să urmeze o carieră în traduceri şi interpretariat, fie ca angajaţi full-time într-o companie medie sau într-o multinaţională, fie ca freelanceri colaboratori pentru firme de traduceri din Romania sau străinătate.”, spune Irina Rahmanov, traducător şi fondator Academia de Traduceri.ro 

    Deşi, conform ASLS, la admitere cele mai căutate limbi la specializarea Limbă şi Literatură au fost italiană, portugheză, rusă, japoneză, arabă, neogreacă, concurenţa variind între 25 şi 6 pe loc în funcţie de limbă, absolvenţii care vor avea cele mai mari salarii, chiar şi de la prima angajare, vor fi cei care cunosc limbi mai puţin cunoscute, precum daneză, finlandeză, olandeză, norvegiană, suedeză, chineză, arabă, japoneză, rusă sau hindi.

    Cei mai solicitaţi traducători şi interpreţi sunt pe limbile europene, însă cele mai bine plătite limbi sunt cele scandinave, asiatice şi arabe.

    “Limbile care au cele mai mari solicitări şi pentru care nu sunt suficienţi traducători în acest moment pe piaţă sunt germana, olandeza, daneza”, a adăugat reprezentanta Academiei de Traduceri.

    De asemenea, pentru viitorii absolvenţi care îşi doresc să urmeze o carieră în traduceri, cunoaşterea excelentă a două limbi străine le poate asigura acestora un salariu peste media din domeniu, întrucât cele mai bine plătite traduceri sunt cele dintr-o limbă străină în alta.

    “Ca traducător poţi fi angajat full time într-o companie, birou de traduceri sau casă de avocatură. Poţi opta însă şi să fii liber profesionist, profesând ca interpet sau traducător.”, a mai spus Irina Rahmanov.

    Majoritatea candidaţilor înscrişi la admiterea din 2016 la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine sunt femei.

  • ATENTAT la un centru comercial din Munchen. 15 morţi. Trei indivizi înarmaţi, căutaţi. Cetăţenilor li se recomandă să rămână în case

    Cel puţin 15 persoane au fost ucise, iar alte zeci au fost rănite în atacul terorist comis într-un centru comercial din Munchen, afirmă martori citaţi de cotidianul Abendzeitung Munchen. Ministerul de Interne al landului Bavaria a comunicat, vineri seară, că cel puţin trei persoane au murit în atacul armat comis în centrul comercial din Munchen. Cel puţin trei indivizi înarmaţi sunt căutaţi activ, scrie Mediafax

    Trei indivizi înarmaţi, căutaţi după atacul armat de la Munchen

    Cel puţin trei indivizi înarmaţi sunt căutaţi activ după atacul comis vineri în centrul comercial din Munchen, anunţă Poliţia germană.

    Poliţia a explicat că, potrivit martorilor, trei indivizi înarmaţi au comis atacul în centrul comercial Olympia din Munchen.

    Nu este clar dacă este vorba de un atac terorist sau de o serie de crime.

    Autorii atacului sunt căutaţi activ de autorităţi. Ministerul german de Interne a comunicat, vineri seară, că cel puţin trei persoane au murit în atacul armat comis în centrul comercial din Munchen.

    Conform unor surse citate de presa germană, până la 15 persoane au fost ucise în atac. Aceste informaţii nu au fost confirmate încă de autorităţi.

  • Cel mai căutat infractor român a fost adus în ţară. Despre cine este vorba

    Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, a fost adus vineri din Franţa în România, acesta fiind încarcerat la Centrul de Arest Preventiv al Poliţiei Capitalei, au declarat surse din cadrul Poliţiei Române pentru MEDIAFAX.

  • Dezastru: Deşi România are cea mai mare creştere economică din Europa iar companiile caută de zor angajaţi, 90.000 de români vor să plece să muncească în străinătate

    În ciuda faptului că România are cea mai mare creştere economică din Eu­ropa (4,3% în T1), iar multinaţio­nalele şi companiile româneşti caută nonstop angajaţi, aproape 90.000 de ro­mâni au aplicat în ultimele trei luni pentru un loc de muncă în străinătate, o treime dintre aceştia reprezintând cea mai bună forţă de mun­că de pe piaţă, tineri cu vârste între 25 şi 35 de ani.

    Datele privind plecările au fost furnizate de Tjobs, compania care oferă soluţii pentru persoanele care îşi caută un loc de muncă peste hotare.

    „Tinerii de peste 25 de ani care vor să ple­ce din ţară să muncească sunt absolvenţi de facultate. Principalul motiv pentru care aleg să plece este acela că termină facultăţi cu profiluri care nu le asigură locuri de muncă sau sunt foarte puţine poziţii deschise pe piaţa muncii“, spune Raluca Peneş, HR Coordina­tor în cadrul companiei de externalizare de ser­vicii de HR Smartree România.

    Ea adaugă că există totuşi şi persoane care aleg să emigreze, deşi găsesc şi în România un loc de muncă pe profilul lor, însă acesta este mai prost plătit decât în străinătate.

    La un salariu de 1.000 de euro brut, România ar pierde circa 1 mld. euro pen­tru cele 90.000 de persoane care vor să plece în căutarea unui salariu mai bun şi a unui nivel de trai pe măsură, deşi în România sunt multe poziţii deschise în producţie sau retail. Salariile sunt însă de 4-5 ori mai mici, motiv pentru care investitorii locali afirmă că nu găsesc forţă de muncă.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • A murit pentru că a bătut la uşa greşită. Cazul cu care poliţia americană nu s-a mai confruntat până acum

    Doi adolescenţi de 15 ani din Chicopee (statul Massachusetts) au băut mai multe sticle de alcool, după care au plecat să îşi caute un prieten. Ajunşi în faţa unei uşi care semăna cu a prietenului lor, aceştia s-au apropiat, iar unul dintre ei a bătut la uşă. Iar acest lucru i-a fost fatal.

    Deocamdată, adolescentul de 15 ani nu a fost identificat, iar poliţia caută în continuare răspunsuri, autorităţile precizând că nu s-au mai confruntat cu un asemenea caz, scrie Washington Post.

    Află aici ce s-a întmplat după ce tânărul a bătut la uşă. Cazul cu care poliţia americană nu s-a mai confruntat până acum

  • La doar 15 ani a descoperit o planetă pe care specialiştii o căutau de mai bine de 20 de ani

    La doar 15 ani, Tom Wagg a descoperit ceea ce specialiştii căutau de mai bine de 20 de ani – o planetă situată în afara sistemului nostru solar.

    Wagg este unul dintre cei mai tineri oameni care au descoperit planete, potrivit unui comunicat de presă emis de Universitatea Keele din Anglia. Mai exact, planeta descoperită de Wagg se aseanănă cu una dintre primele exoplanete descoperită în anii ’90.

    Planeta este de tip Jupiter fierbinte, adică de dimensiuni asemănătoare cu Jupiter dar care orbitează aproape de soarele sistemului, astfel încât temperatura este extrem de ridicată (poate ajunge la 1.000 de grade Celsius).

    Tom Wagg a folosit sistemul numit WASP (Wide Angle Search for Planets) pentru a descoperi această planetă. Metoda nu este una extrem de sigură, acesta fiind motivul pentru care confirmarea planetei a durat mai bine de doi ani.

    Wagg are acum 17 ani şi vrea să urmeze cursurile unei facultăţi specializată în fizică.

  • Cum te pot ataca hackerii în concediu

    Datele personale de pe telefon, laptop sau tabletă sunt mult mai expuse riscului de a fi atacate pe durata vacanţei de vară, potrivit informaţiilor comunicate de specialiştii în securitate cibernetică ai companiei de securitate informatică Bitdefender. 
     
    Specialiştii în securitate cibernetică ai Bitdefender susţin că informaţiile personale de pe telefon, laptop sau tabletă sunt mult mai expuse riscului de a fi compromise sau furate pe durata vacanţei de vară, când turiştii în căutare de internet gratuit se conectează la reţele publice de Wi-Fi, fără să ţină cont de riscurile de securitate.
     
    Din moment ce accesul la internet în roaming poate genera costuri suplimentare în factura la mobil, turiştii obişnuiesc să se conecteze frecvent la reţele Wi-Fi, pe care le consideră inofensive. Contrar aşteptărilor, conectarea la o reţea de internet controlată de un răufăcător pentru navigarea pe reţele sociale sau verificarea conturilor de email poate duce la pierderea parolelor sau a datelor de pe dispozitive.
     
    Iată o listă cu locurile în care să evitaţi folosirea reţelelor de Wi-Fi:
     
    1. Deşi aeroporturile au proceduri stricte în materie de securitate fizică, există loc pentru îmbunătăţiri ale securităţii informatice, mai ales în cazul reţelelor de internet. Numeroase experimente sociale făcute de experţi în securitate IT demonstrează că pasagerii s-ar conecta la orice reţea care promite internet gratuit în aeroport şi ar accepta integral termenii şi condiţiile solicitate de furnizorul serviciului. Cei mai mulţi cad în capcana reţelelor denumite „Free Airport Wi-Fi” sau similar şi conectează telefoane, tablete sau chiar laptopuri la reţele nesecurizate. Odată conectate, atacatorii pot colecta cu uşurinţă toate parolele.
    2. În cazul hotelurilor, este important să solicitaţi la recepţie datele referitoare la reţeaua de internet: user name şi parolă. Frecvent, la hotelurile care oferă internet gratuit, turiştii omit să mai ceară detalii legate de serviciile de internet şi caută reţele pe cont propriu, direct de pe telefon, în speranţa că nu sunt parolate. De exemplu, dacă vă cazaţi la hotel Central, numele reţelei hotelului poate fi „Hotel Central Wi-Fi”, în timp ce un atacator v-ar putea păcăli cu o reţea denumită „FREE Hotel Central Wi-Fi”. Semnalaţi recepţionerilor astfel de tentative de înşelăciune.
    3. Dacă folosiţi transportul public (autobuz sau tren), tentaţia de a vă conecta la Wi-Fi în gară sau staţia de autobuz vă poate expune nu doar riscului furtului de date. Mai mult, dacă cineva vă sustrage sau vă găseşte smartphone-ul, tableta sau laptop-ul în astfel de locuri, este util să puteţi să blocaţi accesul respectivei persoane la fotografiile personale, agenda telefonică sau mesajele text. De aceea, protejaţi-vă telefonul mobil cu o parolă complexă. Este primul pas pentru a evita invadarea vieţii private de către un străin. Vă puteţi proteja telefonul mobil cu o aplicaţie anti-furt, care poate localiza, bloca şi şterge conţinutul de pe telefon. 
    4. Cafenelele reprezintă pentru mulţi turişti locul ideal unde să verifice peste zi conturile de pe reţele sociale. Cum multe localuri permit acces gratuit la internet, utilizatorii sunt obişnuiţi să le acceseze. Atacatorii pot crea reţele clonă şi intercepta traficul clienţilor cafenelei, ducând la instalarea de ameninţări informatice sau chiar la aflarea datelor bancare ale celor care verifică situaţia contului.
    5. În baruri, restaurante sau alte locuri cu reţele nesecurizate, evitaţi să folosiţi servicii bancare online sau să faceţi cumpărături online cât timp sunteţi conectaţi la o reţea publică de Wi-Fi. Dacă este absolut necesar să vă conectaţi, recomandarea este să folosiţi o soluţie de plăţi online adaptată. Pentru laptop-uri, Bitdefender Safepay garantează o conexiune sigură către contul de online banking sau către pagina de plăţi din magazinul online. De asemenea, verificaţi dacă link-ul paginii pe care o accesaţi începe cu https: // şi, în plus, dacă apare desenul unui lacăt în câmpul unde tastaţi link-ul, ceea ce indică accesul securizat. Pentru terminalele mobile, este recomandată instalarea unei soluţii de tip VPN ce are ca scop criptarea traficului şi face dificilă interceptarea acestuia de către atacatori. 
     
    „Dacă un hacker reuşeşte să atragă victime către reţele de Wi-Fi pe care le controlează, el identifică rapid vulnerabilităţile de pe dispozitiv şi le exploatează ca să intercepteze traficul de date, inclusiv datele bancare când se fac plăţi online. În lipsa unei soluţii de securitate actualizate, victima nu descoperă interceptarea traficului decât după ce pagubele se produc”, spune Liviu Arsene, specialist în securitate cibernetică al Bitdefender.
     
    Folosirea datelor mobile reprezintă o variantă sigură pentru navigarea pe internet. În ultima vreme, operatorii telecom includ în ofertele lor trafic de internet care poate fi folosit chiar şi în afara ţării. Cei care aleg totuşi să folosească reţele Wi-Fi pot instala un VPN în paralel cu soluţia de securitate pentru a reduce la maximum eventuale pagube şi neplăceri.
     
  • Bucureştenii, cei mai activi useri pe piaţa de turism online

    Turiştii români care aleg să îşi rezerve online călătoriile caută oferte la bilete de avion, pachete city break, rezervări de camere de hotel şi consultanţă turistică prin callcenter sau live chat, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă GfK România.

    Serviciul cel mai puţin căutat online este cel de închiriere de maşini. Cercetarea a urmărit să identifice diferite comportamente ale turiştilor din România, precum şi să compare agenţiile care îşi dispută piaţa locală de rezervări turistice online: Esky, Vola.ro, Tripsta, Paravion şi Flygo.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O bacterie rezistentă la orice antibiotic a fost descoperită în apele din Rio de Janeiro

    Un grup de oameni de ştiinţă din Brazilia au descoperit o bacterie rezistentă la orice antibiotic în apele din Rio de Janeiro, cu doar o lună înainte de începerea Jocurilor Olimpice de vară, notează CNN.

    Potrivit cercetătorului Renata Picao, ‘superbacteria’ a pătruns pe căile navigabile ale oraşului atunci când apele reziduale care provin din spitalele locale au fost direcţionate spre golf. “Am căutat aceste bacterii în apele litorale, pe durata unui an, în zona a cinci plaje. Am descoperit că bacteriile se găsesc într-o varietate de concentraţii şi sunt asociate cu poluarea”, a declarat Picao, citat de CNN.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro