BusinessMagazin

Tag: angajare

  • De ce angajaţii japonezi nu sunt lăudaţi niciodată de şefi. “Dacă îi feliciţi pentru o treabă bine făcută, îţi vei pierde respectul în faţa colegilor”

    Deşi una dintre cele mai moderne societăţi în prezent, Japonia este încă tradiţională în foarte multe aspecte. Unul dintre ele fiind respectarea bătrânilor, seniorilor, iar tinerii nu ar trebui să-i contrazică niciodată. Chiar şi afacerile se fac altfel acolo, business-urile din Japonia lucrează după alte reguli faţă de cele din Occident, relatează BBC.

    De exemplu, în limba japoneză nu există un cuvânt pentru “feedback” deoarece nimeni nu avea nevoie de aşa ceva, spune Sharon Schweitzer, CEO al Protocol and Etiquette Worldwide. Aşadar, au fost nevoiţi să inventeze unul, fidobakku.

    “Dacă nu auzi nimic de la managerul tău înseamnă că faci o treabă bună. Dacă managerul cere un update la proiectul tău înseamnă că ceva nu este bine”, spune Schweitzer. Asta din cauza că şefii japonezi se aşteaptă să primească notificări constante de la angajaţi. Este un proces numit hou-ren-sou şi înseamnă ca angajaţii să trimită constant mailuri şefului când se duc la masă, cât la sută din proiect este terminat, când fac o pauză de cafea etc.

    În Occident, şefii poate sunt predispuşi să-şi laude angajaţii când rezolvă anumite probleme sau când ajung la anumite etape în cadrului unui proiect anume. “Dacă le răspunzi şi îi feliciţi pentru o treabă bine făcută, îţi vei pierde respectul în faţa colegilor”, spune Schweitzer.

    Singura metodă acceptabilă de a oferi “feedback” în Japonia constă în întâlnirile la bere după program. Defapt, există chiar o tradiţie în acest sens, nomikai, unde angajaţii alături de şef beau şi vorbesc despre muncă, chiar şi atunci discuţiile se vor concentra pe ceea ce nu merge bine, pe ceea ce poate fi îmbunătăţit.  Unul dintre motive este faptul că foarte mulţi japonezi îşi petrec toată viaţa în cadrul unei singure companii şi vor să fie promovaţi, iar metoda cea mai bună pentru a realiza acest lucru este să-ţi capul jos şi să nu faci greşeli.

    Un manager străin, Jim Whittle, a aflat pe propria piele de ce nu sunt lăudaţi angajaţii în Japonia. Era general manager la McVities Digestive Biscuits, iar un angajat a venit cu o idee să împărtă pacheţele de produse la metrou. O idee care a dus la creşterea vânzărilor. Whittle a lăudat-o în faţa colegilor, dar asta a dus doar la izolarea angajatului care a venit cu ideea. Era considerat un rebel de către colegi şi ei nu mai aveau încredere în el.

    “Sunt reguli pe care trebuie să le înveţi pentru a conduce eficient o companie din Japonia şi dacă nu le înveţi nu vei avea respectul echipei tale”, spune Whittle. 

    Totuşi lucrurile încep să se schimbe treptat şi aici şi o laudă minoră precum “bravo” este apreciată de angajaţii mai tineri. 

  • Cum a reuşit o femeie care a petrecut 10 ani la închisoare să devină un lider al unei companii

    Ce spuneţi de o haină impermeabilă care se încălzeşte singură şi se poate transforma într-un sac de dormit? Ar putea fi un obiect indispensabil pentru toţi oamenii fără casă.

    De astfel de invenţie este responsabilă Veronika Scott, 21 de ani, şi compania sa “The Empowerment Plan”. După ce a absolvit facultatea ea a fondat “The Empowerment Plan”, o organizaţie nonprofit care angajează părinţii (single parent) din adăposturi locale şi îi antrenează pentru a deveni croitorese/croitori şi care fac produsul menţionat mai sus. Astfel aceşti oameni au un loc de muncă cu un venit stabil, au o locuinţă şi-şi pot recâştiga independenţa.

    Din 2012 până în prezent organizaţia nonprofit a angajat 30 de oameni, a impactat 75 de copii şi a distribuit 15.000 de haine indivizilor fără adăpost de-a lungul a 30 de state din SUA, Canada, Australia sau Noua Zeelandă. În următoarea perioadă vor să ajungă şi în alte oraşe şi vor să lanseze şi un produs pentru retail, astfel The Empowerment Plan se va putea autosusţine.

    Astfel ceea ce a început ca un proiect menit să le ofere celor fără adăpost o metodă de a se încălzi în perioadele reci ale anului s-a transformat într-un model care întrerupe ciclul sărăciei.

    Veronika nu a construit compania de una singură şi a povestit pentru Forbes modul în care femeie care a petrecut 10 ani la închisoare a devenit un lider în cadrul organizaţiei:

    Annis Maxwell avea 58 de ani când am întlnit-o şi tocmai fusese eliberată din închisoare, după 10 ani. A presupus că nu-i voi oferi un job, dar am simţit ceva special la această femeie şi trebuia să-i dau şansa de a avea un nou început.

    Am avut mare noroc că am angajat-o. Nu avea niciun motiv să aibă încredere într-o tânără de 21 de ani fără experienţă de business şi a riscat la fel cum am riscat şi eu. Am construit compania împreună. A devenit un fel de lider, o mamă a echipei. Credea foarte mult în ceea ce făceam. Abia după ce a murit în 2013 mi-am dat seama de amprenta pe care şi-a lăsat-o asupra mea. 

  • Refuz de angajare pentru un şofer din Marea Britanie pe motiv că “nu este român”

    Peter Kennedy, un şofer calificat în vârstă de 45 de ani din Gainsborough, Lincolnshire, a aplicat la un job în cadrul companiei Arriva, după ce văzut un anunţ de angajare “pentru şoferi din Uniunea Europeană”.

    Bărbatul, care lucrează la o firmă de livrări, era dispus să se mute aproximativ 200 km pentru a se angaja. Kennedy a fost invitat iniţial să participe la un interviu, însă cu o zi înainte, a primit un email prin care era informat că postul se adresează doar românilor, potrivit reporterului de la The Sun.

    “Sunt un şofer britanic, dar se pare că nu am nicio şansă să-mi găsesc un job în propria ţară. Nu ştiu dacă e din cauză că românii sunt plătiţi mai puţin ori altceva…”, a declarat Petter Kennedy.

    Potrivit bărbatului, compania de transport în comun dorea să angajeze 30 de şoferi, care să lucreze 38 de ore pe săptămână, pentru care se cerea permis de conducere categoria D, cetăţenie UE, un an de experienţă şi vorbitor de limba engleză.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 270.000 de tineri cu vârsta între 20 şi 24 de ani nici nu lucrează şi nici nu învaţă. „Noi i-am angaja şi mâine, dar ei termină o şcoală şi apoi cer ajutor social“

     Unu din patru tineri români cu vârsta cuprinsă între 20 şi 24 de ani, adică peste 270.000 de persoane, nu este angajat şi nici nu se duce la şcoală sau la alte tipuri de cursuri de pregătire, arată datele publicate ieri de Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene.

    Astfel, ponderea tinerilor din aşa-numita generaţie NEET (acronimul pentru sintag­ma „Not in Education, Employment or Training“) a ajuns în 2015 la 24,1% din populaţia cu vârste cuprin­se între 20 şi 24 de ani, înregistrând una din cele mai mari creşteri de la nivelul UE faţă de anul 2006, când era de sub 19% din total. De ce nu îşi găsesc un loc pe piaţa muncii?

    „Nu este vorba că nu îi angajăm, pentru că aceşti tineri şi-ar găsi şi mâine un loc de muncă dacă ar vrea cu adevărat. Ei sunt o categorie de tineri care, după ce au absolvit o formă de învăţământ, se înscriu în sistemul de ajutoare sociale pentru a face rost de bani de buzunar, eventual pleacă o lună sau două la muncă în străinătate şi se întorc înapoi fără se se angajeze, primind în continuare ajutoare sociale.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Refuz de angajare pentru un şofer din Marea Britanie pe motiv că “nu este român”

    Peter Kennedy, un şofer calificat în vârstă de 45 de ani din Gainsborough, Lincolnshire, a aplicat la un job în cadrul companiei Arriva, după ce văzut un anunţ de angajare “pentru şoferi din Uniunea Europeană”.

    Bărbatul, care lucrează la o firmă de livrări, era dispus să se mute aproximativ 200 km pentru a se angaja. Kennedy a fost invitat iniţial să participe la un interviu, însă cu o zi înainte, a primit un email prin care era informat că postul se adresează doar românilor, potrivit reporterului de la The Sun.

    “Sunt un şofer britanic, dar se pare că nu am nicio şansă să-mi găsesc un job în propria ţară. Nu ştiu dacă e din cauză că românii sunt plătiţi mai puţin ori altceva…”, a declarat Petter Kennedy.

    Potrivit bărbatului, compania de transport în comun dorea să angajeze 30 de şoferi, care să lucreze 38 de ore pe săptămână, pentru care se cerea permis de conducere categoria D, cetăţenie UE, un an de experienţă şi vorbitor de limba engleză.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 270.000 de tineri cu vârsta între 20 şi 24 de ani nici nu lucrează şi nici nu învaţă. „Noi i-am angaja şi mâine, dar ei termină o şcoală şi apoi cer ajutor social“

     Unu din patru tineri români cu vârsta cuprinsă între 20 şi 24 de ani, adică peste 270.000 de persoane, nu este angajat şi nici nu se duce la şcoală sau la alte tipuri de cursuri de pregătire, arată datele publicate ieri de Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene.

    Astfel, ponderea tinerilor din aşa-numita generaţie NEET (acronimul pentru sintag­ma „Not in Education, Employment or Training“) a ajuns în 2015 la 24,1% din populaţia cu vârste cuprin­se între 20 şi 24 de ani, înregistrând una din cele mai mari creşteri de la nivelul UE faţă de anul 2006, când era de sub 19% din total. De ce nu îşi găsesc un loc pe piaţa muncii?

    „Nu este vorba că nu îi angajăm, pentru că aceşti tineri şi-ar găsi şi mâine un loc de muncă dacă ar vrea cu adevărat. Ei sunt o categorie de tineri care, după ce au absolvit o formă de învăţământ, se înscriu în sistemul de ajutoare sociale pentru a face rost de bani de buzunar, eventual pleacă o lună sau două la muncă în străinătate şi se întorc înapoi fără se se angajeze, primind în continuare ajutoare sociale.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Turcia şi-a angajat o firmă de PR după lovitura de stat eşuată

    Guvernul turc a angajat firma de relaţii publice APCO Worldwide pentru a presta “comunicarea de criză” după lovitura de stat eşuată de luna trecută, scrie publicaţia The Hill

    Tucia va plăti 74.200 de dolari către APCO pentru două săptămâni de muncă (1-15 august), potrivit documentelor depuse la departamentul de justiţie al ţării.

    APCO Worldwide va oferi servicii precum “relaţia cu mass-media, comunicarea de criză, stabilirea strategiei de social media şi menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor cu Statele Unite”, potrivit contractului semnat de APCO şi guvernul turc.

    La 15 iulie 2016 a avut loc o tentativă eşuată de lovitură de stat în Turcia organizată de Consiliul Păcii, un grup de militari din cadrul Forţelor armate ale Turciei. Lovitura de stat a fost confirmată atât de prim-ministrul Binali Yıldırım, cât şi de preşedintele Recep Tayyip Erdoğan care a chemat populaţia în stradă. Şeful Statului Major Hulusi Akar a fost luat ostatic, apoi a fost eliberat. Peste 290 de persoane au fost ucise la Ankara şi Istanbul în timpul confruntărilor.

  • Întrebarea de la interviul de angajare atât de controversată, încât a fost interzisă în unele state

    O nouă lege le va interzice angajatorilor din statul american Massachusetts să îşi întrebe candidaţii, în cadrul interviurilor de angajare, ce salariu au avut la fostul loc de muncă, scrie CNN.

    Reglementarea încurajează plata egală a salariaţilor, indiferent de gen şi le cere companiilor să le facă oferte angajaţilor, indiferent de locul de muncă pe care l-au avut anterior. 

    Legea promulgată recent în SUA le mai impune angajatorilor din ţările membre ale Comunităţii Naţiunilor, cunoscută şi sub numele de Commonwealth, din care fac parte 53 de state, să plătească femeile şi bărbaţii în mod egal pentru sarcini asemănătoare.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Bucureştiul, oraşul ideal pentru şefi

    Un manager de top român dintr-o multinaţională din Bucureşti are un salariu la jumătate faţă de unul din Geneva, cu 43% sub nivelul unuia din Londra, cu 37% mai puţin decât unul din Dublin şi cu doar 13% sub nivelul unui executiv de top din Varşovia, arată datele unei cercetări comparative realizate de firma de consultanţă în management Hay Group, care publică în fiecare an studii salariale cu date colectate din mediul privat.

    În mod paradoxal poate, acelaşi studiu arată că executivii seniori câştigă mai mult în Bucureşti decât în New York (cu 8% mai mult), Praga (cu 19%), Montreal (cu 18%) sau faţă de oraşele din Japonia (cu 9%). Datele prezentate în comparaţie vizează valoarea medie totală a pachetului de compensaţii şi beneficii şi nu includ informaţii legate de managerii expaţi, care au pachete salariale mult mai mari decât managerii locali din zonele analizate. Cum se explică aceste diferenţe?

    „Sunt puţini manageri buni în România, iar cei care sunt cu adevăraţi buni trebuie reţinuţi”, crede Andreea Voinea, directorul de resurse umane al BCR, cea mai mare bancă de pe plan local. În opinia ei, aşa-numitul pool de talente din România este relativ îngust la nivel de poziţii de top management, iar majoritatea candidaţilor buni sunt concentraţi în Bucureşti. De aceea, bătălia pe competenţele lor a făcut ca salariile să le crească într-un ritm mult mai accelerat prin comparaţie cu ce s-a întâmplat cu restul angajaţilor din companii.

    De aceeaşi părere este şi Mirela Marinescu, head of executive search în cadrul grupului APT, cu activităţi în domeniul recrutării şi închirierii de forţă de muncă temporară, care spune că România a ajuns să aibă şefi bine foarte bine plătiţi pentru că multă vreme angajatorii nu au găsit candidaţi bine pregătiţi care să ocupe poziţii de management.

    „Când au apărut multinaţionalele, majoritatea poziţiilor erau ocupate de expaţi şi, după ce şi-au încheiat mandatele, cel puţin o parte din pachetele lor salariale s-au transferat şi către managerii români care au rămas să îi înlocuiască. Deşi angajatorii nu au oferit şi nu oferă aceleaşi pachete românilor prin comparaţie cu cele ale expaţilor, au fost totuşi nevoiţi să le dea salarii mari şi managerilor locali, pentru a-i motiva şi pentru a-i reţine în companii”, menţionează Marinescu.

    Pachetele salariale ale managerilor de top din România diferă în funcţie de dimensiunea companiilor şi de industria în care activează, însă, în general, un manager de top câştigă, în medie, între 10.000 şi 15.000 de euro net pe lună, la care se adaugă bonusul anual şi aşa-numitele „long term incentive plan“ (plan de motivare pe termen lung), prin care aceştia primesc pachete de acţiuni în companie, la preţuri preferenţiale, potrivit informaţiilor din piaţă.

    La polul opus sunt însă pachetele salariale ale muncitorilor din România, care adesea primesc puţin peste salariul minim pe economie (adică circa 175 de euro net pe lună). De altfel, aceeaşi comparaţie făcută de consultanţii de la Hay Group în multinaţionale la nivelul poziţiilor de muncitori / personal operaţional arată o poziţionare complet diferită a angajaţilor din Bucureşti prin comparaţie cu cei care ocupă astfel de funcţii în alte ţări. De departe cea mai mare diferenţă este între costul salarial al unui muncitor din Bucureşti şi al unuia din Geneva, care câştigă de zece ori mai mult decât unul din România (deşi un şef din Capitală câştigă doar de două ori mai puţin decât unul din acelaşi oraş elveţian). În oraşele din Japonia sau din Olanda, dar şi în Londra, Dublin, Paris, Berlin sau New York angajaţii care fac parte din categoria personalului operaţional primesc salarii de 3 până la 5 ori mai mari decât în Bucureşti, deşi diferenţele dintre pachetele salariale ale şefilor din aceleaşi zone nu sunt atât de mari. ”Atunci când decid să investească într-o ţară, investitorii se uită de regulă la mai multe aspecte, cum ar fi costurile cu forţa de muncă pentru personalul operaţional, pentru că în această categorie intră o mare parte din personalul unei companii, dar şi la potenţialul de viitori angajaţi pe care i-ar putea avea în locul respectiv”, spune Mihaela Lupu, market leader productized services în cadrul Hay Group România.

  • Vrei să devii stewardesă? Iată ce condiţii trebuie să îndeplineşti

    La asta s-au gândit şi fondatoarele şcolilor de stewardese, care oferă poveşti de succes, cursuri de tips & triks şi te pregătesc în detaliu pentru marele interviu. Iar cererea foarte mare le-a propulsat spre un succes neaşteptat şi, în scurt timp, le-a transformat proiectul într-o afacere.

    „La doar câteva ore de la emiterea comunicatului de presă de lansare a site-ului, o companie aeriană ne-a contactat pentru o ofertă de publicitate. A fost primul contract semnat de «Vreau să fiu stewardesă» şi cel mai bun push pe care puteam să îl primim în prima zi de viaţă a proiectului”, spune Anca Dumitrescu, (28 de ani), fondatoare, alături de Georgiana Ene, a proiectului „Vreau să fiu stewardesă”, un promotor al acestei nişe. Asta se întâmpla în urmă cu trei ani, când în România era dificil să găseşti informaţii online pentru acest domeniu şi, mai ales, sfaturi de la profesionişti. „Ca multe idei bune, «Vreau să fiu stewardesă» a apărut la o cafea, în iunie 2013”, spune Anca Dumitrescu, cofondatoare a siteului menţionat. „Începusem o serie de proiecte comune alături de Georgiana şi eram în căutarea unei idei noi”, completează ea.

    Investiţia iniţială a constat în achiziţionarea unui domeniu web şi hostingul pentru un an, în valoare de 50 de euro, „dacă vorbim strict de bani. La ei se adaugă luni întregi de muncă, nopţi nedormite şi o dorinţă enormă de a face lucrurile cât mai bine”, spune Anca Dumitrescu. Din iunie până în septembrie 2013 cele două au lucrat la website şi l-au creat împreună de la zero. „Georgiana s-a ocupat de partea tehnică, iar eu de partea de conţinut. Ne doream ca în momentul lansării lui, website-ul să conţină deja o serie de articole utile şi interviuri cu stewardese de carieră”, spune antreprenoarea. Astfel, pe 27 septembrie 2013, „Vreau să fiu stewardesă” s-a lansat oficial, a devenit online. Pentru cele două, proiectul a devenit un job full-time, la care lucrează uneori până şi 10 ore pe zi. „Muncim de multe ori de luni până luni, căci majoritatea weekendurilor avem cursuri, iar lunea ne găseşte din nou la treabă”, spune cofondatoarea.

    Deşi au început şi au continuat singure o perioadă, astăzi au ajuns la o echipă de 7 oameni, „unde fiecare ştie foarte clar ce are de făcut”. „Ne alegem cu foarte mare grijă trainerii, căci ne interesează foarte mult ca experienţa de învăţare a cursanţilor noştri să fie una specială – ei nu vin acolo la un curs scorţos, ci pentru că am devenit reunoscuţi pentru atmosfera caldă de la cursuri şi pentru sistemul informal de predare, axat foarte mult pe practică, jocuri şi tehnici de dezvoltare personală”, spune Anca.  Structura cursurilor s-a diversificat, între timp, ca urmare a nevoilor de pregătire ale cursanţilor. „Avem un curs pregătitor de 4 zile, 8-10 ore zilnic, pe care îl organizăm de 6 ori pe an, cursul «English for future Cabin Crew» – menit să îi ajute pe cursanţi să îşi îmbunătăţească nivelul de limba engleză pentru interviu şi cursurile punctuale de o zi, în care exersăm probele de la un interviu cu o companie aeriană anume, un curs similar unei recapitulări înainte de recrutare”, spune Anca Dumitrescu.

    Tarifele încep la 80 de euro şi ajung la 270 de euro pentru un curs complet de 4 zile. Sesiunile sunt organizate lunar, atât în Bucureşti, cât şi în ţară, în oraşe precum Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, iar din iulie proiectul se va extinde şi în afara ţării, în Italia. Printre planurile sale se numără  o extindere regională etapizată, având ca obiectiv să devină principalul furnizor de cursuri de pregătire pentru viitorii însoţitori de bord în Europa Centrală şi de Est.

    Tot în 2013, la finalul anului, şi-a făcut apariţia un alt site dedicat celor pentru care „zborul e un miraj”, după cum afirmă Cristina Toader. Jurnalistă de meserie, tânăra a fost cuprinsă de microbul aviaţiei, şi o bună perioadă din viaţa sa, mai exact 3.500 de ore, a zburat cu echipajele companiilor Wizz Air sau Emirates. Dorul de ţară a determinat-o să se întoarcă acasă, iar curiozitatea cunoscuţilor despre meseria de stewardesă a convins-o să lanseze, pentru început, blogul „Cum ajungi stewardesă”. „Cursurile au venit după doar trei luni de la lansare, ca o prelungire a blogului, fiindcă întotdeauna contactul direct şi sfaturile personalizate sunt mult mai utile decât articolele generale”, afirmă fosta stewardesă. Spre diferenţă de proiectul menţionat mai sus, unde fondatoarele îşi dedică tot timpul businessului, Cristina Toader ţine să menţioneze că „motivaţia noastră nu a fost una financiară, pentru că toţi cei implicaţi în acest proiect au, full-time, alte joburi: eu lucrez în media, graficianul la fel, colegii traineri zboară în continuare. Motivaţia noastră a fost bucuria celor pe care îi ajutăm să ajungă acolo unde îşi doresc”.

    Totuşi, proiectul a devenit afacere în scurt timp. Dacă în aprilie 2014 a fost lansat site-ul, în iunie acelaşi an echipa „Cum ajungi stewardesă” a adunat peste 40 de persoane dornice să ajungă însoţitori de bord la prima conferinţă organziată. În 2014 au fost organziate 4 cursuri de pregătire, iar businessul nu a crescut spectaculos, însă următorii 2 ani au adus mult mai multe satisfacţii, spune Cristina Toader: „Doar în ultimele 9 luni am organizat 8 cursuri de pregătire pentru Emirates şi Wizz Air, în care am pregătit aproximativ 100 de persoane”. Investiţia iniţială a fost „de câteva sute de euro”, bani investiţi în cumpărarea domeniului pentru site. Odată cu organziarea cursurilor şi conferinţelor, au crescut şi costurile, însă s-au finanţat 100% din plăţile făcute de participanţi. Explicaţia e simplă, spune Cristina Toader: „Subiectul stewardese vinde foarte bine”. Investiţia principală este, însă, în contul de Facebook, ce creşte constant, cu circa 40.000 de followeri.