Tag: Victor Ponta

  • Ponta a retras din funcţie un secretar de stat, la doar 3 săptămâni de la numire

    Mihai Cristian Sebastian, fost vicepreşedinte la Autoritatea pentru Restituirea Propietăţilor şi director al Direcţiei Juridice din RA-APPS în Guvernul Boc, a fost retras din postul de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, la doar trei săptămâni de la numire.

    El a fost retras prin decizie a premierului Victor Ponta, după ce tot şeful Guvernului îl numise în această funcţie la jumătatea lunii aprilie.

    În postul de secretar de stat a fost numit Constantin Marius Banu.

    Mihai Cristian Sebastian a lucrat ca director executiv la Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) în perioada 2009-martie 2011, iar ulterior ca vicepreşedinte la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Propietăţilor.

    În 2005-2007, el a fost director coodonator la RA-APPS cu responsabilităţi privind administrarea Clubului Floreasca, Hotelului Triumf, precum şi a vilelor de protocol Lac I, Lac II, Lac III.

    Presa a comentat faptul că premierul Ponta a numit ca secretar de stat “un apropiat al cuplului Elena Udrea-Dorin Cocoş şi prietenul asumat al preşedintelui Traian Băsescu”.

    Toate stirile sunt pe gandul.info

  • Mesajul lui Victor Ponta de Ziua Regalităţii

    “Deşi sunt republican convins, nu pot să nu apreciez rolul pe care monarhia l-a avut în istoria noastră şi în construirea României moderne. 10 mai, Ziua Regalităţii, marchează un moment important din trecutul naţiunii române, care ne arată că demnitatea, dragostea de ţară şi onoarea sunt trăsături pe care liderii politici adevăraţi le transmit poporului, facându-l astfel mai puternic şi mai rezistent în faţa provocărilor istoriei”, afirmă premierul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele BM: România rămâne ţara cu cele mai înalte nivele ale sărăciei din Uniunea Europeană

     El s-a întâlnit, joi, la Palatul Victoria cu premierul Victor Ponta şi a subliniat că progresul României în stabilizarea economică este cu deosebire impresionant în contextul mediului extern nesigur şi al continuării crizei din zona euro.

    “Cu toate acestea, în ciuda progreselor înregistrate de Guvern, România rămâne ţara cu cele mai înalte nivele ale sărăciei din Uniunea Europeană. Peste 30% din populaţie trăieşte cu mai puţin de 5 dolari pe zi. Aş dori să atrag atenţia asupra persoanelor care trăiesc cu un venit atât de mic, inclusiv populaţia romă de aici, din România, şi din alte părţi ale Europei. Consider că este un imperativ moral pentru toate guvernele să instituie sisteme de asigurări sociale pentru cei mai săraci şi să investească în învăţământ şi sănătate pentru cei care sunt cel mai nevoiaşi”, a spus preşedintele Băncii Mondiale, după întâlnirea cu premierul Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta va discuta cu PNL despre confiscarea averii ilicite: Tendinţa europeană este “follow the money”

     “Am discutat şi urmează să discutăm în continuare. Este o modificare deja la nivel european, iar faptul că avem în România foarte multe cauze penale în care nu recuperăm prejudiciul… e bine că mai ajung în închisoare cei care comit fapte penale, dar aş vrea să recuperăm prejudicii cât mai multe”, a spus Ponta.

    El a arătat că, în România, nu sunt aplicate în prezent destule sancţiuni, inclusiv pecuniare, celor care au venituri în urma unor acţiuni ilegale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • KazMunaiGaz va avea un fond de investiţii de un miliard de dolari în România

     “E un proiect de lege pentru că îl trimitem la Parlament. Până la urmă, decizia finală, ca în toate marile privatizări sau marile cazuri de acest gen, trebuie să aparţină Parlamentului. Practic vindem o parte din acţiunile statului cu 200 de milioane de dolari – este peste preţul de cotaţie la bursă – iar, mai mult, KazMunaiGaz, cu o participare a statului român, va avea un fond de investiţii de un miliard de dolari în perioada următoare”, a spus Ponta, detaliind astfel conţinutul memorandului privind Rompetrol, care va intra în dezbatere în şedinţa de Guvern de miercuri.

    Ponta a spus că a fost interesat mai puţin de preţul de 200 de dolari cu care au fost vândute acţiunile – care oricum este peste preţul acţiunilor la bursă, şi mai mult de continuarea investiţiilor în rafinăria de la Petromidia şi în aplicarea fondului de investiţii de un miliard de dolari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta merge la Curtea Constituţională pentru a-şi susţine poziţia privind judecătorul român la CEDO

     La jumătatea lunii aprilie, premierul i-a solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pentru a clarifica cine anume are atribuţia numirii judecătorului României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv o comisie guvernamentală sau Consiliul Superior al Magistraturii (CSM)

    Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, de asemenea, Curtea Constituţională pentru soluţionarea unui conflict de natură constituţională între autoritatea judecătoarească şi Guvern privind modificarea procedurii de numire a judecătorului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

    Opinia premierului în această problemă este că majoritatea ţărilor europene propun un judecător la CEDO printr-o procedură guvernamentală, deoarece în acest caz nu există un “monopol” sau obligaţia ca persoana în cauză să fie de profesie judecător.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Susţin o formulă pragmatică în Constituţie pentru minorităţi, nu doar pentru cele naţionale

    “Cred că trebuie să găsim o formulă mult mai pragmatică – şi aici când spun găsim, mă refer la toate părţile implicate – referitoare la garantarea drepturilor minorităţilor. Există un discurs destul de standard în ultimii 23 de ani, care se referă la caracterul unitar, neunitar al statului… Nu asta mi se pare soluţia, dar cred că trebuie să găsim în Constituţie acele formule pragmatice, flexibile, europene, moderne, de garantare a drepturilor tuturor minorităţilor, şi aici nu mă refer doar la minorităţile naţionale. Mă refer la tot ceea ce înseamnă minoritate în sensul european şi democratic al secolului XXI”, a susţinut Ponta într-o dezbatere organizată de Forumul constituţional.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Sunt dispus să fiu luat de guler şi dat afară din biroul de premier pentru ideea confiscării maşinilor

     Ponta a abordat problema drepturilor de proprietate, care ar putea fi modificate la revizuirea Constituţiei.

    “Cred că trebuie să avem acele modernizări, upgradări, ale abordării unor drepturi fundamentale, cum e dreptul de proprietate. Da, eu de exemplu susţin, poate o să fiţi uimiţi, că ideea sechestrării şi confiscării bunurilor provenite din infracţiuni este ceva necesar. Am văzut ieri câtă agitaţie a provocat o simplă afirmaţie a mea că am putea introduce, după o modificare constituţională, ca sancţiuni confiscarea unor bunuri folosite la săvârşirea unor contravenţii sau infracţiuni”, a spus Ponta.

    El a precizat că “toţi apostolii proprietăţii” s-ar fi simţit lezaţi că vrea să confişte maşina cuiva care merge cu 250 de kilomentri pe oră printr-un sat din România.

    “Eu cred că ar fi bine, şi sunt dispus să-mi iau toate… să fiu luat de guler şi dat afară din biroul de prim-ministru atât timp cât cred că e un lucru bun”, a mai afirmat premierul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Dacă există acord politic, putem merge şi pe angajarea răspunderii pe regionalizare

     “Dacă există la un moment dat un acord, nu doar al USL, ci al forţelor politice, poate fi avută în vedere această procedură rapidă. Aici nu vorbesc de PDL, că ei nu sunt de acord nici între ei – nici nu ştiu cu cine să vorbesc, cu domnul Blaga, cu doamna Udrea, cu cine să vorbesc? – dar vorbesc de ceilalţi. Dacă va exista un acord, mergem şi pe procedură rapidă. Dacă nu, mergem pe procedura parlamentară care presupune mai mult timp, dar în final va avea tot un vot”, a spus Ponta.

    El a arătat că noul exerciţiu financiar al UE 2014-2020 nu începe efectiv de la 1 ianuarie 2014.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Mâine încep negocierile pentru contractul de construcţie a autostrăzii Comarnic – Braşov

     Ponta a spus, totodată, că negocierile pentru centura Sud a Capitalei şi cele pentru autostrada Piteşti – Craiova sunt în fază avansată.

    “Domnul Şova m-a înştiinţat că practic de mâine (miercuri – n.r.) încep negocierile care trebuie să finalizeze contractul pentru Comarnic – Braşov. La fel, suntem în fază avansată cu centura Sud a Bucureştiului şi cu autostrada Piteşti – Craiova. Deci, partea de infrastructură categoric trebuie îmbunătăţită”, a spus premierul.

    CNADNR a primit oferte din partea unei companii din China şi a trei asocieri de firme pentru proiectarea, construcţia, finanţarea şi operarea tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, printre ofertanţi fiind şi companiile Vinci şi Aktor, care s-au retras din acest proiect în urmă cu trei ani.

    Astfel, pe listă s-au înscris compania China Communications Construction şi asocierea formată din din firmele Spedition UMB şi Tehnostrade, asocierea formată din Vinci, Strabag şi Aktor, precum şi asocierea formată din Impregilo şi Salini.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro