Tag: pierdere

  • Banca Elveţiei a înregistrat la semestru pierderi record de 50 mld franci,după eliminarea plafonului

    Francul elveţian s-a apreciat semnificativ imediat după decizia din 15 ianuarie şi a determinat erodarea rezervelor păstrate în euro de către Banca Elveţiei, potrivit publicaţiei americane Wall Street Journal.

    În primele şase luni ale anului trecut, Banca Elveţiei a obţinut un profit de 16 miliarde de franci.

    Rezultatul negativ din trimestrul al doilea s-a situat la 20 de miliarde de franci eveţieni, după o pierdere de 30 de miliarde de franci în precedentele trei luni.

    Pierderea din primele şase luni a fost determinată în cea mai mare parte de scăderea valorii rezervelor masive de valută ale băncii, denominate în euro. În plus, Banca Elveţiei a consemnat şi un impact negativ de 3,2 miliarde de franci de pe urma rezervelor de aur, denominate în dolari.

    Banca Elveţiei, la fel ca cele mai multe dintre băncile centrale, are ca obiectiv stabilitatea preţurilor şi nu trebuie să obţină profit. În cazul în care banca obţine profit, acesta este distribuit guvernului federal şi celor 26 de cantoane. În plus, banca este listată şi are acţionari privaţi.

  • „Poveste Urbană” – aplicaţia mobilă gratuită care dezvăluie poveştile clădirilor istorice ale României

    Aplicaţia se prezintă sub forma unui ghid modern, dedicat celor interesaţi să descopere clădirile cu valoare arhitecturală din Bucureşti, Braşov, Iaşi, Cluj, Timişoara, Craiova şi Constanţa.

    Aplicaţia oferă informaţii despre foştii proprietari ai caselor, clădirilor sau conacelor boieresti, poveştile familiilor care au trăit acolo sau le-au trecut pragul. Totodată, oferă informaţii despre anul construcţiei, precum şi numele arhitectului. Informaţiile au fost culese şi verificate de o echipă de istorici şi arhitecţi.

    Din meniul aplicaţiei, utilizatorii pot selecta limba dorită (conţinutul aplicaţiei este disponibil în română şi engleză), oraşul pe care vor să îl descopere, precum şi să vizualizeze pe hartă cele mai apropiate obiective.

    „Poveste Urbană” poate fi descarcată gratuit din magazinele PlayStore şi AppStore. Mai multe detalii pot fi găsite şi pe website-ul dedicat proiectului, aplicatiapovesteurbana.gandul.info

    “Am ales să sprijinim cu mândrie proiectul “Poveste Urbană” nu doar pentru că este un proiect în a cărui valoare credem cu tărie, ci, mai mult decât atât, pentru că însusi scopul proiectului este să scoată la lumină valori autentice, pe care timpul şi-a pus amprenta şi le-a făcut să intre într-un con de umbră: clădiri care ne definesc, monumente care marchează momente importante şi, nu în ultimul rând, poveştile care le însoţesc şi care ne dezvăluie mai multe despre comunitatea în care trăim. Avem încrederea că astfel, cunoscând mai bine trecutul şi moştenirea lui, putem contribui la un viitor mai frumos pentru copiii nostri”, spune Alma Lavinia Clara Bacula, reprezentatul Fundaţiei Colegiul Pro (fosta Fundaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare MediaPro).

    Pentru ING Bank, acesta este un proiect de responsabilitate socială, ce se încadrează în direcţia dezvoltare urbană. Colaborarea cu Fundaţia Colegiul Pro a pornit în urma unei competiţii de proiecte, lansată de ING în octombrie 2013. Prima etapă a acestui proiect s-a desfaşurat in perioada iunie – iulie 2014, cand publicul larg a fost invitat să intre pe platforma povesteurbana.gandul.info şi să încarce fotografii şi poveşti ale clădirilor cunoscute.

    „ING Bank susţine proiecte de dezvoltare urbană care urmăresc să facă mai bună viaţa în oraş. Iniţiativele sunt alese în urma unor competiţii de proiecte pentru organizaţiile neguvernamentale. Pe lângă Poveste urbana, am sprijint şi proiectul Asociaţiei Make a Point – Turnul de apă şi artă din Pantelimon – şi Romanian Design Week al The Institute. Anul acesta, finanţam proiectul Asociaţiei Tandem, care îşi propune să ajute persoanele nevăzătoare să devină independente în Bucureşti, prin crearea unei aplicaţii pentru mobil construită în beneficiul lor. În ultimii trei ani, ING Bank a investit peste 200.000 de euro în aceste proiecte”, spune Roxana Colisniuc, CSR Officer ING Bank.

    „Poveste Urbană” beneficiază de susţinerea Mediafax Group.

    Fundaţia Colegiu Pro (fostă Fundaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare MediaPro – FEDM) creează prin activitatea sa un cadru de cunoaştere, cercetare şi dezvoltare, ca baza a proiectelor de modernizare economică şi socială din România. Fundaţia Colegiul Pro a desfăşurat acţiuni de educaţie pe teme sociale, politice şi economice a publicului larg, atât în parteneriat cu companii private şi ONG-uri, cât şi cu finanţare de la Uniunea Europeană, fiind beneficiar sau partener în 3 proiecte cu finanţare UE, derulate în perioada 2010-2012. Un proiect complex desfăşurat în 2013 în parteneriat cu Metropolitan Life, intitulat „Sănătatea-i cel mai bun prieten”, a avut ca principale activităţi dezvoltarea unei campanii de educare şi informare a publicului larg în ceea ce priveşte asigurările private de sănătate.

    Mediafax Group este o companie construită în jurul conţinutului şi reuneşte branduri-lideri de piaţă din presa românească. Brandurile Mediafax Group sunt: BUSINESS – Ziarul Financiar, www.zf.ro; Business Magazin, www.businessmagazin.ro; SPORT&SPECIAL INTEREST – www.prosport.ro, www.promotor.ro, www.go4it.ro, www.descopera.ro; GENERAL – Mediafax Mass-Media News, www.mediafax.ro, www.gandul.info; Mediafax Foto, Mediafax Monitorizare, Mediafax Mobile; WOMEN&ENTERTAINMENT: Ce se întâmplă, doctore?, www.csid.ro, The One, www.one.ro, www.apropotv.ro.

    ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională de origine olandeză, care oferă servicii bancare unui număr de peste 33 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări.

    Înfiinţată în 1994, ING Bank România este o bancă universală, oferind produse şi servicii tuturor categoriilor de clienţi – companii mari şi mici, instituţii financiare, mici antreprenori şi persoane fizice.

    ING Bank România a început în 2011 un proces de dialog social cu principalii beneficiari locali (clienţi, angajaţi, presă, ONG-uri) pentru a afla care sunt aşteptările şi nevoile acestora. Pornind de la rezultatele acestui proces, ING Bank România şi-a construit strategia de responsabilitate socială corporatistă, urmând trei direcţii: Educaţie financiară si antreprenoriat, Educaţie pentru copiii din grupurile dezavantajate şi Dezvoltare urbană.

    Pentru mai multe informaţii, vă rugăm contactaţi:

    Ana-Maria Popa, Project Manager, Fundaţia Colegiul Pro T: 0741 472 905 E: anamaria.popa@m.ro

    Roxana Colisniuc, Corporate Social Responsibility Officer, ING Bank T: 0752 015 585; E: roxana.colisniuc@ing.ro

  • La 33 de ani, acest tânăr este co-fondator şi CEO al unuia dintre cele mai importante businessuri online de carte din România

    După finalizarea licenţei în studii culturale în Statele Unite şi pierderea „la mustaţă“ a unei burse de cercetare în Balcani, Tudor Benga se reîntoarce în ţară, la 24 de ani, cu obiectivul clar de a intra pe calea antreprenoriatului.

    Îşi începe cariera în businessul de carte cu un job în cadrul companiei tatălui său, proprietarul unei afaceri de distribuţie de carte străină şi unic reprezentant al Logman în România. Timp de doi ani a călătorit cu standuri şi prezentări de carte în şcolile şi universităţile din România, învăţând pe teren ce înseamnă industria de carte, iar în 2007, cu 15.000 de dolari puşi la bătaie de fratele său stabilit în SUA, pune bazele Okian.ro, librărie de carte în limba engleză din toate domeniile.

    În 2010, librăria online fondată de fraţii Benga şi businessul de distribuţie de carte al tatălui lor fuzionează într-o singură companie, Okian. După o pauză de doi ani dedicată unui master la Universitatea Columbia în SUA, Tudor revine în ţară şi preia conducerea businessului.

    Okian numără peste un milion de cărţi în engleză, din toate domeniile, de la titluri din beletristica internaţională la cărţi de business sau medicină, alături de jocuri şi accesorii pentru iubitorii de carte, sute de titluri din portofoliu fiind mai ieftine decât pe amazon.co.uk, uneori cu până la 25%.

    Okian colaborează cu peste 12.000 de edituri, vinde 100 de volume pe zi, are peste 100.000 de titluri în format digital şi 32 de angajaţi. 

  • Wizz Air a pierdut în instanţă lupta cu angajaţii. Ce măsuri este compania obligată să ia

    Tribunalul Ilfov a admis în parte, pe 16 iulie 2015, contestaţiile deciziilor de concediere depuse de Sindicatul Aerolimit Profesional, potrivit unui comunicat de presă; decizia se referă la o serie de concedieri individuale din noiembrie 2014.

    Tribunalul a dispus reintegrarea reclamanţilor în funcţiile şi posturile deţinute anterior concedierii şi a obligat Wizz Air la plata către reclamanţi a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi ce s-ar fi cuvenit reclamanţilor, de la data concedierii la data reintegrării efective, sume ce urmează a fi actualizate cu dobânda legală.

    Instanţa obligă compania la plata către fiecare dintre reclamanţi a sumei de câte 5000 lei, cu titlu de daune morale. La decizie se poate face apel în termen de 10 zile de la data comunicării.

    Vă reamintim că operatorul aerian low-cost Wizz Air a fost sancţionat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu o amendă contravenţională în valoare de 25.000 de lei. CNCD a dat astfel câştig de cauză sindicatului Aerolimit Professional, reprezentat de Mircea Constantin, concediat pe false motive disciplinare, după cum se arată într-un comunicat trimis de reprezentanţii sindicatului.

    La sfârşitul anului trecut, la puţin timp după notificarea companiei Wizz Air cu privire la existenţa Sindicatului Aerolimit Professional (sindicatul ce reprezintă personalul navigant al companiei Wizz Air Ungaria), liderul acestuia, Mircea Constantin, a fost concediat disciplinar, la putin timp urmându-i 19 membri ai Sindicatului, ale căror posturi au fost restructurate de pe o zi pe alta. Procesul acestora va avea loc la data de 15 Iulie la Tribunalul Ilfov.

    CNCD a hotărât că manifestarea dezacordului faţă de înfiinţarea sindicatului reprezintă discriminare, desfacerea contractelor de muncă ale persoanelor asociate cu sindicatul format reprezintă de asemenea discriminare şi, după cum scrie în comunicatul transmis de companie -”Discriminarea a avut ca scop stoparea mişcării sindicale, ceea ce este o faptă extrem de gravă”, scrie în hotărâre. În consecinţă, CNCD aplică o amendă contravenţională totală în valoare de 25.000 de lei pentru Wizz Air Hungary KFT.

    Reprezentanţii companiei au confirmat pentru Business Magazin faptul că Wizz Air a fost notificată cu privire la o decizie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării din România şi au declarat că aceasta va fi consultată în detaliu. ”Wizz Air va face apel în instanţele din România deoarece Wizz Air consideră că acestea vor clarifica faptul că Wizz Air a respectat legea. În acest interval, Wizz Air nu va face nici un comentariu referitor la caz în sine, considerând că este o procedură în desfăşurare. Wizz Air a respectat şi continuă să respecte toate legile şi reglementările privind piaţa muncii din ţările în care operează, inclusiv din România”, au adăugat reprezentanţii companiei.

    Wizz Air este cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est şi operează o flotă de 62 de aeronave Airbus A320 de la 22 baze, pe 380 de rute care asigură legătura între 112 destinaţii din 38 de ţări. Wizz Air este listată la London Stock Exchange cu abrevierea WIZZ şi este inclusă în calculul indicilor FTSE 250 şi FTSE All-Shares.
     

  • Cum se poate monetiza poezia?

    Se poate ca o comunitate online de mii de persoane care interacţionează zilnic să nu poată fi monetizată în mai bine de zece ani? Se poate, dacă vorbim despre o comunitate culturală. După mai bine de 15 ani de când a lansat în .ro primul site de poezie pentru amatori, Radu Herinean regretă încă faptul că nu a putut duce site-ul la pasul următor: „Din păcate, din lipsa unei posibilităţi de monetizare, demersurile pornite din pasiune pierd de multe ori prioritatea în faţa proiectelor care au clienţi cu prezenţă mai concretă”.

    Radu Herinean are la bază studii tehnice şi a lucrat în prima parte a carierei sale în marketing, specializându-se ulterior în managementul riscului şi în audit. A lucrat în Deloitte şi în BCR, dar din 2013 a renunţat la corporaţii” şi la cravată”, colaborează cu Cărtureşti ca CTO (în traducere personalizată „cool technology stuff”) şi şi-a dezvoltat propria firmă de dezvoltare soft, Evolution Labs.

    În paralel, numele lui Radu Herinean se leagă de cea mai cunoscută comunitate de poeţi amatori din online-ul românesc, site-ul poezie.ro, parte a portalului, dezvoltat ulterior, agonia.net. Conceput la începutul anilor 2000, poezie.ro are în povestea sa ceva din destinul dintotdeauna al poeţilor: lipsa banilor. În urmă cu mai bine de 15 ani, pe vremea când Radu Herinean lucra deja în IT (hardware, administrare reţele, sisteme de operare), a avut o perioadă mai liniştită în care a revenit la programare, pasiunea sa din liceu, şi a început să studieze limbajele de programare web utilizate pentru site‑uri dinamice, dat fiind că începuseră să apară site-urile web.

    „Prima versiune a poezie.ro a fost statică şi nu era încă pe domeniul poezie.ro. Exersasem acolo câteva idei de pagini web, iar, în lipsă de alt conţinut mai bun, am creat câteva pagini cu câteva poezii dintr-o agendă veche. Trebuie să ne aducem aminte (cei mai în vârstă dintre noi) că asta se întâmpla pe vremea când nu numai că nu aveam google.com, dar şi yahoo era într-o fază ultraincipientă. Ca să nu mai lungesc povestea, după o perioadă relativ scurtă am observat o creştere foarte rapidă la contorul paginilor, aşa că am pus o adresă de e-mail de contact. În câteva săptămâni, am ajuns să primesc mai multe texte literare pe e-mail, de la diverşi oameni care mă rugau să le public „undeva mai în spate, pe acelaşi site, fiindcă mă pricep la calculatoare şi ştiu cum se face”, povesteşte Radu Herinean începutul aventurilor sale online.

    Următorul pas a fost un site dinamic, pe care puteai publica singur, iar ulterior lucrurile au luat amploare, a creat alte facilităţi, de la comentarii pe texte până la motoare de organizare concursuri, galerii de fotografii şi alte idei conexe, cam toate dezvoltate la cererea comunităţii nou create. Tot la cererea comunităţii a început să organizeze evenimente: primul a fost un cenaclu de poezie/literatură, ţinut în diferite cluburi din Bucureşti, în cadrul căruia sute de participanţi îşi citeau pe scenă creaţiile, fiind urmat de diverse happening-uri, „inclusiv, dar fără a se limita la, concursuri de stand-up poetry, jam sessions cu cele mai trăsnite instrumente (de la chitară clasică la bongos şi saxofon sau platane de DJ), teatru, improvizaţie, expoziţii şi aşa mai departe. Tot comunitatea a organizat şi a produs trei festivaluri de poezie, în Staţiunea de Cercetări Marine de la Agigea şi la Mânăstirea Putna, iar ulterior a generat şi a publicat mai multe volume de poezie de autor, câteva antologii (de poezie şi de proză), „toate apreciate de criticii literari, chiar dacă fără vreun mare succes de casă”.

    Folosirea termenului de comunitate pare uzuală acum, în era Facebook, dar ceea ce făceau poeţii din online în urmă cu zece ani reprezenta una dintre primele comunităţi create în internetul românesc. Dezvoltarea din jurul poezie.ro l-a surprins şi pe creatorul acesteia: „Comunitatea s-a conturat şi s-a format de la sine. Eu nu am avut iniţial niciun plan de a crea o comunitate. Când lucrurile au început să ia amploare, singura decizie pe care aş putea zice că am luat-o eu a fost să păstrez site-ul cât mai deschis pentru orice amator de poezie, iar când spun amator îi atribui toate sensurile posibile. Alternativa ar fi fost să devină un site cu pretenţii elitiste, care să lanseze viitoarele mari talente ale literaturii române. Neinteresant! Am început site-ul cu câteva poezii mediocre scrise de mine, iar când unii autori au avut nevoie de o platformă elitistă s-au desprins de site şi au făcut-o, de cele mai multe ori pe aceeaşi reţetă, dar cu alte criterii. Acum există suficiente site-uri elitiste, dar un singur site important «popular», unde oricine îşi poate încerca talentul şi poate obţine reacţii care să îl ajute să evolueze”.

    Poezia nu a îmbogăţit niciodată pe nimeni. Online-ul însă a îmbogăţit pe mulţi dintre cei care l-au încercat. A reuşit aura online-ului să atragă finanţare şi pentru poezie? „Nu”, este răspunsul clar al lui Radu Herinean: „Nu am monetizat niciodată poezie.ro. Au existat câteva tentative de monetizare prin reclame sau sponsorizări, dar ele nu reuşeau să aducă nici măcar fondurile necesare găzduirii site-ului într-un data center, aşa că am renunţat la asta şi am recurs la cunoscuţi şi prieteni pentru găzduire”. Herinean a mai avut discuţii în diverse domenii adiacente, gen carte, film, publicitate, jocuri, care îşi doreau acces la comunitatea creată, „dar niciodată nu am primit o propunere care să merite, dat fiind că asocierea cu alte branduri nu ar fi adus mari beneficii majore şi ar fi generat mai degrabă o poluare a mediului pur literar”.

  • România, în pericol de a pierde mulţi bani. Anunţul făcut de Guvern

    România ar putea pierde o sumă importantă de bani în urma neîndeplinirii unor obligaţii.

    Premierul Victor Ponta a făcut acest anunţ.

    VEZI AICI CÂŢI BANI AR PUTEA PIERDE ROMÂNIA

     

  • Isărescu despre leul greu: Motto-ul din 2005 a fost “nimeni nu pierde, nimeni nu câştigă, totul se simplică”. Am trecut mult mai uşor prin criză cu leul greu

    Alte declaraţii ale lui Mugur Isărescu:

    “În 2005, economia se despărţea de o lungă perioadă inflaţionistă. Aveam o premisă bună pentru denominare. La un deceniu distanţă, constatăm că per total, inflaţia a scăzut, leul a dobândit valori normale. Trebuie să mărturisesc că după zece ani, conducerea BNR a trecut mult mai uşor prin criză cu leul greul”, a afirmat Isărescu.

    “Trecerea la noul leu, chiar dacă a avut anumite costuri, a fost amortizată. După zece ani, putem facem un bilanţ. Acţiunea de atunci a fost bine pregătită şi în final a fost o acţiune de succes.”

    “Anxietăţile din 2005 au însemnat un risc. Trebuie să le luăm în considerare.”

    “Simbolul leului nou înseamnă în prezent o monedă de încredere. Leul rezistă, aceasta încredere trece dincolo de raţional.”

    “Avem economisiri dominante în lei, iar în ultimă vreme avem şi împrumuturi care tind să devină dominante în moneda naţională.”

  • Am câştigat o economie, dar am pierdut o populaţie, iar preţul libertăţii este pe credit

    Tăierea a patru zerouri din coada leului a însemnat practic întoarcerea unei pagini inflaţioniste din istoria României, care a mâncat economia şi a pus chiar în discuţie despărţirea de comunism şi tot ce a reprezentat el din punct de vedere economic.

    Din 1990 până în 2005, România a trăit pe inflaţie şi pe deprecierea monedei naţionale, supape care au permis supravieţuirea ţării în condiţiile prăbuşirii economice de după 1990.

    După 2005, când inflaţia a trecut la un nivel de o singură cifră pe an, economia şi-a revenit mai consistent, iar PIB-ul s-a dublat în condiţiile în care salariul mediu a crescut de trei ori. Din păcate, evoluţia economiei nu a fost uniformă la nivel de ramuri industriale sau la nivel de zone din ţară. Bucureştiul, Clujul, Timişoara, Braşovul, Sibiul, Iaşiul, Ploieşti sunt marii câştigători ai ultimului deceniu, rezistând cel mai bine în criza care a lovit România din 2009 încoace.

    Consumul a crescut spectaculos, fiind susţinut de salarii mai mari şi de posibilitatea de a lua credite de la bancă doar cu buletinul. Dacă numărul de angajaţi a rămas constant într-un deceniu, la 4,5 milioane, numărul de supermarketuri şi hipermarketuri a crescut de la 181 la 1.500. La polul opus, numărul elevilor care au intrat la
    examenul de bacalaureat a scăzut cu 40%, iar numărul celor care l-au promovat a scăzut cu încă 40%.

    În zece ani de leu greu, România a câştigat enorm în productivitate, dar a pierdut din populaţie 1,5 milioane de locuitori. În timp ce consumul de lactate şi carne a stagnat, numărul de farmacii aproape că s-a dublat, iar numărul de spitale private a crescut de la 11 la 161.

    Pentru că economia nu a crescut uniform, discrepanţele salariale s-au accentuat, atât din punctul de vedere al zonelor din ţară, cât şi din punctul de vedere al domeniilor de activitate. Dacă la începutul anilor 2000 industria minieră şi cea siderurgică erau în top ca salarii, acum IT-ul este marele câştigător.

    Libertatea câştigată prin  apartenenţa la NATO şi la Uniunea Europeană s-a văzut cel mai bine în ultimul deceniu, când numărul românilor care au plecat în vacanţă în străinătate a crescut de la 7 milioane la 13 milioane pe an. Numărul de decolări şi aterizări (mişcări de aeronave) pe aeroportul Otopeni a crescut de la 53.000 în 2005 la 97.000 în prezent.

    În zece ani de leu greu România a bifat mai multe lucruri pozitive decât negative, spre deosebire de cei 15 ani imediat după Revoluţie. Am câştigat o economie mai bună şi mai performantă, dar am pierdut o populaţie. Am câştigat o piaţă de consum, dar fiecare are un coş diferit. Am câştigat o industrie auto şi de IT, însă am pierdut capacităţi siderurgice şi metalurgice.

    Am câştigat mai mulţi bani, dar preţul apartamentelor şi al uilităţilor a crescut mult mai mult. Mulţi români trăiesc mai bine, au o casă, au o maşină, pot călători când vor, dar sunt mai îndatoraţi. Până la urmă totul se plăteşte.Întrebarea este dacă ar fi putut să fie altfel, dacă România ar fi putut să crească mult mai bine şi mai susţinut fără ca extremele să se accentueze, iar contrastele economice să fie atât de evidente. După zece ani de leu greu, senzaţia este că am fi putut să facem mai mult din punct de vedere economic la resursele financiare de care am avut parte.

  • Cum să iţi gaseşti un loc de muncă mai uşor. Secretele care te ajută sa treci de orice interviu de angajare

    Multă lume se intimidează atunci când se află în faţa cu un posibil angajator, iar reacţiile diferă de la persoană la persoană. Unii au dificultăţi în exprimare, alţii se emoţionează şi majoritatea îşi pierd concentrarea, arătând o pregătire mai slabă decât au de fapt, iar asta din cauza emoţiilor excesive şi a lipsei de încredere. Totuşi, ce poate face un candidat timid, cum îşi poate stăpâni anxietatea? Emoţiile pot fi ascunse sau reprimate cu ajutorul unor mici obiceiuri descrise într-un articol al BBC.  

    O tehnică ar fi aceea de pregătire cu atenţie a eventualelor răspunsuri dinainte. În primul rând, persoana care va susţine interviul trebuie să îşi cunoască foarte bine angajatorul: să se documenteze în legătură cu cele mai importante informaţii despre companie, să afle care este politica organizaţională a acesteia şi, mai ales, ce beneficii ar putea aduce  organizaţiei respective. Apoi, este destul de simplu să îşi etaleze cunoştinţele şi abilităţile cerute de fişa postului şi să argumenteze cu exemple. Când cineva stăpâneşte subiectul şi îl controlează, se simte mai încrezător şi mai sigur pe propriile puteri.

    O specialistă în resurse umane de la Universitatea Deakin din Melbourne, Australia propune un număr de paşi ajutători pentru cei care vor să-şi vindece fobia de interviuri. În primul rând, ar trebui ca ei să repete acasă, împreună cu un membru al familiei sau un prieten, posibilele întrebări şi răspunsuri. Asta ajută la descoperirea anumitor lipsuri, la formularea ideilor şi la stăpânirea eventualelor ticuri. Un al doilea pas constă în alegerea vestimentaţiei. „Înfăţişarea este un factor determinant în starea pe care o ai la momentul respectiv, în modul cum te percepi pe tine”spune specialista. „Cu cât te simţi mai bine, cu atât eşti mai încrezător.”

    O altă problemă este dată de percepţia pe care o au intervievaţii în legătură cu atitudinea angajatorului. Majoritatea crede că omul din faţa lor le vânează orice greşeală. „Niciun intervievator nu pleacă de la ideea că acel candidat este o pierdere de timp, ci dimpotrivă, speră că este persoana potrivită pentru postul respectiv”afirmă Devora Zack, CEO la o firmă de consultanţă din Washington.

     

     

     

  • Programatorii ar putea pierde până la 40% din venitul net actual. “Am putea vedea un exod asemănător cu cel al medicilor”

    Condiţiile drastice post-aministie fiscală oferite persoanelor fizice autorizate (PFA) ar putea declanşa în rândul programatorilor din industria IT, care generează 6% din PIB, un exod asemănător celui din domeniul medical, estimează compania de consultanţă fiscală, contabilitate şi audit Contexpert.

    “În mod concret, programatorii şi informaticienii care colaborează cu companii de IT inclusiv multinaţionale, sub forma de PFA, au de ales între a avea riscul de a achita toate contribuţiile aplicabile contractelor individuale de muncă retroactiv pe cinci ani de zile sau a renunţa la PFA, devenind salariaţi, cu diminuarea aferentă a venitului net”, se arată într-un comunicat al Contexpert.


    Cât ar putea pierde programatorii