BusinessMagazin

Tag: lux

  • Despre luxul de a face afaceri de lux

    Primul contact al familiei Şeitan cu moda locală nu se leagă însă de piaţa de lux, ci de cea de mass-market, sector unde a activat timp de şase ani. Iniţial, cei doi soţi au deţinut un magazin în Unirea Shopping Center. Apoi s-au extins în Bucureşti Mall şi, ceva mai târziu, la Constanţa cu magazinele Foxy.”Nu ştiu dacă m-aş mai întoarce la moda mass-market. Modul de lucru era total diferit, pronto moda, iar relaţia cu clienţii nu putea fi una specială, pentru că traficul era mult mai mare. Recunosc însă că am avut foarte multe de învăţat din experienţa de atunci”, spune Carmen Şeitan, 42 de ani.

    Astăzi, la fel ca şi atunci, atât ea, cât şi soţul ei sunt direct implicaţi în activitatea magazinelor pe care le deţin. Îşi petrec cea mai mare parte a timpului încercând să îşi cunoască clienţii şi să descopere obiceiurile de consum ale fiecăruia. “Încerc să petrec cât mai mult timp în fiecare magazin al nostru”, explică ea. Fiecare dintre cele patru magazine deţinute de familia Şeitan – Canali (monobrand), Distinto (multibrand), Moschino (monobrand) şi Brunello Cucinelli (monobrand) are o altă clientelă. “La Brunello vin doar o parte dintre clienţii de la Moschino şi Canali. Avem însă mai mulţi clienţi noi, pe care nu i-am mai văzut în celelalte magazine.

    ” La rândul său, Sorin Şeitan spune că românii cunosc brandul Brunello Cucinelli pentru că a apus vremea în care oamenii preferau brandurile extrem de evidente, cu logo-uri mari. “Românii învaţă repede şi acum au deja un stil mai rafinat.” Cei doi soţi au intrat în businessul de lux în 2002 cu un magazin multibrand Distinto, unde vindeau Canali şi Corneliani. Cinci ani mai târziu magazinul a devenit actualul boutique Canali.

    Trecerea de la mass-market la cea de lux s-a făcut în contextul în care concurenţa devenise tot mai acerbă, tot mai multe mărci făcându-şi intrarea în România. Deşi afacerile mergeau bine la momentul acela, cei doi soţi au realizat că nu au forţa financiară să se bată de la egal la egal cu multinaţionalele care făceau atunci primii paşi pe piaţă.
    Încă de când a decis să intre în segmentul de lux, familia Şeitan a decis să opteze pentru Calea Dorobanţi, zonă locuită de persoane cu venituri peste medie, potenţiali clienţi ai magazinelor pe care aveau să le deschidă.

    “Viitoarele magazine vor fi cu siguranţă deschise tot aici”, spun cei doi antreprenori, care se numără, de altfel, printre cei ce au pus bazele comerciale ale actualei artere de shopping de lux Calea Dorobanţi, ce se profilează drept a doua de acest fel din Capitală, după Calea Victoriei.După ce a deschis Distinto, familia Şeitan s-a extins cu trei monobranduri, respectiv Canali, Mosquino şi Brunello Cucinelli, ultimul deschis în urmă cu câteva săptămâni.

    După ce treci pe Calea Dorobanţi de intersecţia cu Şoseaua Ştefan cel Mare, primul care te întâmpină este magazinul Distinto, care reuneşte mărcile Casadei, Pollini sau A. Testoni. După ce treci de Piaţa Dorobanţi însă apar şi cele trei boutique-uri monobrand. De o parte a şoselei stă Moschino, în timp ce vizavi sunt celelalte două. “Aşa ne-am dorit, să le avem pe toate la îndemână, să putem să le urmărim îndeaproape”, spune Carmen Şeitan.

    Ea precizează că, exceptând spaţiul în care este amplasat magazinul Distinto, celelalte trei imobile – dintre care două case istorice – sunt cumpărate. “Dacă deschizi într-un spaţiu închiriat, eşti la mâna proprietarului. Astfel, dacă vei fi obligat să închizi pierzi investiţia, care se ridică, în cazul magazinelor de lux, la câteva sute de mii de euro.” Cei doi soţi spun că banii daţi în timp pe chirie pot fi folosiţi pentru investiţiile în imobile. Cea mai mare parte a sumelor investite de familia Şeitan în imobile a venit din fonduri proprii, restul de la bănci.

  • Cum a ajuns un proiect rezidenţial de lux din centrul Bucureştiul în insolvenţă, cu datorii de peste 10 milioane de euro

    Compania a realizat în proporţie de 85% blocul situat în apropierea intersecţiei cu bulevardul Dacia, dar niciun aparta­ment nu a fost dat în folosinţă până în prezent, ca urmare a unui blocaj ce durează de mai bine de un an.

    ZF a scris la începutul lunii octombrie despre faptul că Alpha Bank, finanţatorul proiectului, şi firma de construcţii Total Confort au solicitat intrarea în insolvenţă a dezvol­ta­to­rului. Ulterior, Eurosmart Investment a depus propria solicitare de intrare în insolvenţă, dosar care a intrat pe rol înaintea celor iniţiate de creditori, iar tribunalul s-a pronunţat la data de 10 octombrie pentru aprobarea cererii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aveţi drum pe aeroportul din Vancouver? (VIDEO)

    Pus la butoi în 1940, înainte de oprirea producţiei din cauza războiului, whisky-ul a fost turnat în 100 de sticle care se pot cumpăra de pe aeroportul din Vancouver contra unei sume echivalente cu 23.000 de lire sterline. Aeroportul din Canada a fost ales pentru comercializarea preţiosului sortiment de whisky deoarece prin el tranzitează în drumul spre Asia de Sud Est sau America de Nord o mare parte din cei care-şi permit să savureze o asemenea băutură.

    Sticlele de Old Glenlivet sunt doar una dintre atracţiile pe care, începând din noiembrie anul trecut, aeroportul le-a introdus pentru a-i atrage pe turiştii cu venituri ridicate. Alte articole de lux puse în vânzare în galeriile aeroportului canadian au fost un ceas Omega Ladymatic rar, la un preţ doar puţin mai mic decât al whisky-ului, sau lenjerie Victoria’s Secret în boutique-ul firmei, primul de acest fel deschis în Columbia Britanică.

  • Opinie Ioana Mîţu, redactor-şef Premium: Ce este luxul?

    Atunci, ce este luxul? Un mare istoric de artă spunea că “Dumnezeu trăieşte în detalii”, şi se referea, printre altele, la atenţia pentru fiecare mişcare de pensulă executată pe pânză. Dacă începem de aici, luxul înseamnă atenţie la detaliu. De la prima cusătură executată manual într-un sacou “custom made”, la alegerea materialului realizat din lâna lamelor din Peru (eligibile tocmai pentru că locuiesc la înălţimi de peste 3000 de metri), până la livrarea ireproşabilă a sacoului către client.

    Însă obsesia pentru detalii, luată ea singură, nu înseamnă lux. Nu fără orele de muncă depuse, cu pasiune, de un om dedicat (până la irosire) de domeniul său de activitate. Şi iată un alt element ce aparţine luxului: pasiunea. Cineva, la un moment dat, a fost pasionat şi a crezut în ceva. Louis Vuitton a fost pasionat de genţI de voiaj, Antoni Patek şi Adrien Phillipe de mecanica timpului, Coco Chanel de haine, iar un exemplu recent, ca să nu cădem în păcatul de a atribui luxului doar ce are tradiţie de peste un secol, Christian Louboutin a fost (şi încă este) pasionat de pantofi. Lista poate continua…

    Dar am scris deja mult şi o să mi se reproşeze că nimeni nu mai are azi timp să citească atât. Nu-şi mai permit acest lux.

    Aşadar, las paginile revistei să vorbească mai departe, mai ales că despre exclusivism şi capricii după afaceri am întrebat chiar pe câţiva dintre oamenii de business care au adus branduri de lux în Bucureşti. Tot în paginile acestui număr aniversar aflaţi care sunt cele mai apreciate restaurante din capitală sau cum se pregătesc pasionaţii de iahting de încheierea sezonului. Vă urez să răsfoiţi revista în tihnă, cu un pahar de vin bun în faţă şi să vă bucuraţi de toamnă.

    PS: Iar la întrebarea pe care o aud uneori – la ce foloseşte luxul? – am un singur răspuns: la nimic vital. Dar e minunat.

  • One57, turnul miliardarilor din New York (FOTO)

    Un turn ce se construieşte în Manhattan şi va deveni în curând cel mai înalt cu destinaţie rezidenţială din New York a reuşit deja să atragă clienţi foarte bogaţi, datorită senzaţiei de exclusivitate pe care o oferă. Printre cei care au achiziţionat deja o locuinţă cât un etaj sau chiar două la nivelurile superioare ale One57 se află numai miliardari, susţine dezvoltatorul proiectului.

    Apartamentele vândute până în prezent au preţuri cuprinse între 45 sau 50 şi 95 de milioane de dolari, fiind cumpărate de clienţi americani, chinezi, nigerieni sau britanici, ceea ce i-a atras clădirii denumirea de “clubul miliardarilor”. One57, care, la finalizarea sa, programată pentru anul viitor, va avea 306 metri înălţime, a necesitat investiţii de 1,5 miliarde de de dolari, iar cumpărătorii nu au ezitat să apară, fiind deja semnate contracte în valoare de peste 1 miliard de dolari pentru mai bine de jumătate din apartamentele disponibile.

    Cei care vor să mai cumpere acum o locuinţă în cadrul proiectului situat la capătul din sud al Central Park trebuie să plătească peste 50 de milioane de dolari. O explicaţie pentru cererea mare pe care o înregistrează One57 ar putea fi dorinţa superbogaţilor de a investi în ceva cu grad mare de siguranţă, spun experţii, ţinând cont că proiectul a apărut pe piaţă într-un moment când nu avea concurenţă, deoarece proiectele similare ce au ca ţintă aceeaşi categorie de clienţi vor fi gata la câţiva ani după el.

  • Ziarul Financiar a premiat oamenii din spatele brandurilor de lux la Gala “Dupǎ Afaceri Premium”

    Au fost acordate 15 premii de excelenţă, într-o atmosferă în care business-ul şi luxul s-au împletit perfect. Cei peste 200 de participanţi au aplaudat urcarea pe scenă a managerilor şi antreprenorilor luxului şi, în acelaşi timp, au putut admira obiectele de business şi fashion care şi-au făcut loc, lunǎ de lunǎ, în paginile revistei “După Afaceri Premium”, de data aceasta expuse live, în cadrul evenimentului.

    Câştigătorii galei au fost: Mihai Marcu – Nautic Life si Lifeharbour, Alex Bâldea – Artmark, Andreea Ioniţa Loukas – Micrigold, Andreea Gheorghiu şi Isabelle Iacob – Beautik, Camelia Bazac – Ferrari, Alessandro Amato – Cellini, Cristi Preotu – Le Manoir, Dana Cortina – Porsche şi Bentley, Michael Schmidt – BMW, Pepe Berciu – BDG, Robert Coman – Valentino, Young Lak Jung – Samsung, Solomon Mordechai – Global Eye, Srdjan Kovacevic – Alsa Boutiques.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Despre luxul de a scrie de mână

    Dacă ar putea să vorbească, stilourile Montegrappa ar fi cele mai potrivite pentru a spune istoria ultimului secol, în contextul în care au fost martorele unora dintre cele mai importante evenimente ale vremii. Spre exemplu, în anul 2000 Boris Elţîn a cedat puterea mai tânărului Vladimir Putin înmânându-i acestuia din urmă un stilou Montegrappa Dragon. Aceleaşi stilouri – chiar dacă modele diferite – au fost folosite şi de Victor Emanuel al III-lea şi de Benito Mussolini, de regele Juan Carlos al Spaniei şi de Papa Ioan Paul al II-lea.

    Producătorul de instrumente de scris Montegrappa a fost înfiinţat în 1912 în localitatea italiană Bassano del Grappa din nordul ţării, unde creează în continuare şi astăzi. Denumită iniţial “Manifattura pennini d’oro e penne stilografiche” (“Manufactura de peniţe de aur şi stilouri”), compania realizează în continuare, după un secol de activitate, stilouri de lux cu peniţe de aur, deşi trăim într-o perioadă în care scrisul de mână a cedat tot mai mult locul scrisului la calculator, tabletă sau smartphone.

    “Pentru un brand specializat exclusiv pe instrumente de scris piaţa de astăzi este într-adevăr o provocare din cauza tehnologiei care aproape a eliminat scrisul de mână”, recunoaşte Oliver Petcu, managing director al companiei de cercetare a pieţei de lux CPP Luxury Industry Management Consultants. El recunoaşte însă că în pofida tuturor “piedicilor” puse de tehnologie, instrumentele de scris de lux oferă un statut şi ţin foarte mult de nivelul de educaţie, de cultura şi de estetica persoanei care le achiziţionează. “Un stilou este la fel ca un parfum, aproape intim.”

    Stilourile Montegrappa au preţuri ce încep de la câteva sute de euro şi urcă până la sume cu cinci zerouri. Cel mai scump produs al brandului italian îl reprezintă setul Chaos, realizat în ediţie limitată de manufactură împreună cu actorul Sylvester Stallone. Setul, care cuprinde stiloul, o călimară şi un set de butoni, toate din aur masiv şi diamante albe, costă peste 325.000 de euro. Compania italiană nu vinde însă doar instrumente de scris, ci şi butoni, ceasuri şi produse de parfumerie. Preţurile variază de această dată de la 150 la peste 15.000 de euro în funcţie de design şi de materialele folosite.

    Toate gamele de produse vor putea fi cumpărate şi din România începând cu luna octombrie.Compania Resonor urmează să deschidă luna următoare un boutique monobrand Montegrappa în complexul de lux The Grand de la parterul hotelului de cinci stele JW Marriott din Capitală. Cu o investiţie de peste 250.000 de euro, magazinul va completa paleta de branduri de lux din galerie, din care fac parte Louis Vuitton, Valentino şi Escada. “Contactele cu cei de la Montegrappa durează de câţiva ani. Brandul exista deja pe piaţă, însă în această vară am preluat distribuţia în exclusivitate”, spun reprezentanţii Resonor care vor deschide astfel primul monobrand din Europa de Sud-Est la Bucureşti.

    Compania a ales să se poziţioneze la parterul hotelului JW Marriott deoarece este “singurul loc din Bucureşti şi probabil din România care poate oferi câteva dintre elementele importante pentru un monobrand din domeniul luxului”. Printre acestea se numără parcarea, mixul de chiriaşi din galerie şi clienţii care trec zilnic pe aici şi care sunt, nu de puţine ori, cazaţi în hotel. Brandul Montegrappa va încerca să atragă în magazinul de la Bucureşti în principal oameni de afaceri şi colecţionari.

    După Capitală, acţionarii Resonor se gândesc să deschidă buticuri Montegrappa şi pe alte pieţe. Pentru România se vor opri la unul singur pentru moment, însă se vor orienta spre alte domenii. “Pentru anul viitor există sub formă de proiect deschiderea a cel puţin încă două magazine în Bucureşti, dintre care unul dedicat cadourilor de lux, ce va reuni unele dintre cele mai cunoscute şi prestigioase branduri din domeniu.”

    În momentul de faţă în portofoliul Resonor se mai află brandul canadian de telefoane exclusiviste Mobiado, compania având în plan crearea unui portofoliu de mărci specializate pe segmentul accesoriilor de lux.

  • Înapoi în copac cu voi!

    Iniţial locuri pentru cei privilegiaţi, printre care şi actuala regină a Marii Britanii, Elisabeta a II-a, care s-a cazat într-un copac în timpul unui safari din Kenya în 1952, casele din copaci au devenit din ce în ce mai răspândite, unele ajungând chiar la dimensiuni impresionante, cum se laudă Ariau Amazon Towers in Brazilia, care se prezintă drept cel mai mare spaţiu de cazare arboricol, construit la sugestia lui Jacques Cousteau.

    Pretenţioşii au parte de adevărate opere de artă create de arhitecţi, cum ar fi Treehotel din nordul Suediei, unde căsuţele fie seamană cu un uriaş cuib de pasăre ori cu o farfurie zburătoare, afirmă the Wall Street Journal. Un alt hotel arboricol, din Statele Unite de această dată, Winvian, construit pe două niveluri, îşi aşteaptă oaspeţii cu jacuzzi, cabină de duş cu aburi şi şeminee în care ard încet lemne. Cabane en l’Air din Franţa se bazează pe simplitate: investitorul care deţine compania a construit 250 de căsuţe fără dotări de lux în diverse locuri din ţară. Asemenea spaţii de cazare au apărut şi în alte părţi din Europa, fiind poziţionate pe piaţă drept locuri unde se poate sta cu familia.

    Pentru o căsuţă în copac construită cu respect pentru natură se folosesc numai materiale naturale, iar la fixare nu se recurge la cuie sau şuruburi, ci la un sistem de cabluri ajustat astfel încât să nu stânjenească creşterea copacului-gazdă.

  • Cele mai scumpe camere de hotel din lume (GALERIE FOTO)

    Acestea sunt cateva dintre serviciile si dotarile pe care le ofera cele mai scumpe hoteluri din lume, in care celebritatile si oamenii de afaceri isi petrec vacantele, potrivit dirjournal.com


    Spre exemplu, apartamentul prezidential de la hotelul President Wilson din Geneva are trei dormitoare, sase bai, o sala pentru cocktail-uri si o terasa cu vedere spre lacul Geneva si muntii Alpi. Sufrageria are o masa de billiard, o biblioteca si o fantana arteziana. In ce priveste securitatea, apartamentul este unul din cele mai sigure din lume, ideal pentru celebritati. Pretul unei nopti aici costa 53.000 de dolari.

    Un alt apartament luxos, care costa 34.000 de dolari pe noapte este penthouse-ul Ty Warner de la hotelul Four Seasons din New York, creat de arhitectul Peter Marino si de proprietarul hotelului, Ty Warner. Peretii celor noua camere sunt acoperiti cu perle, aur si platina. Apartamentul se afla la etajul 52 al celui mai inalt hotel din New York si ofera o priveliste catre intregul oras.

  • Gourmet de criză. Poveştile pasionaţilor de mâncăruri şi băuturi rafinate

    60 de meniuri la 170 de euro s-au vândut în numai câteva zile. Preţul poate părea piperat pentru o seară în oraş, dar “din septembrie vom organiza în fiecare lună astfel de evenimente, pentru că sunt mulţi gurmanzi”, declară Cristian Preotu, director asociat Le Manoir. “O astfel de seară este ca un spectacol, iar toţi cei care au participat la evenimentul din iunie au fost încântaţi”, spune Preotu, a cărui firmă este deţinătoarea francizei Comtesse du Barry în România. Preotu a dezvoltat o reţea de magazine cu vinuri şi produse gastronomice premium, iar pentru programul serii speciale pe care a organizat-o a reunit, la restaurantul Casa di David din Capitală, atât spectacolul culinar realizat de Sébastien Gravé, bucătar francez cu o stea Michelin, cât şi degustarea de vinuri franţuzeşti şi de băuturi spirtoase ale casei Armagnac Chateau de Laubade. Încântaţi s-au declarat invitaţii şi de preţ: în Franţa, pentru a participa la un astfel de eveniment ar plăti peste 250 de euro, argumentează Cristian Preotu. În funcţie de restaurant, chef şi alte elemente cheie ale spectacolului, preţul plătit pentru a participa la un astfel de eveniment gastronomic poate ajunge în Franţa, Anglia, Spania, Danemarca sau Suedia până la 500 şi chiar 800 de euro.

    Acolo însă există un apetit clar pentru manifestările gourmet. Nu mai puţin de 3.000 de meniuri gourmet cu un preţ de 340 de euro au fost vândute pe 9 mai în numai două ore şi jumătate la Londra. Şi asta pentru că starul spectacolului culinar va fi echipa restaurantului danez Noma, cotat în ultimii trei ani drept cel mai bun din lume, care se va deplasa în capitala Marii Britanii pe perioada Jocurilor Olimpice. De fapt, conform informaţiilor de pe site-ul restaurantului, cererea a fost de peste trei ori mai mare, peste 10.000 de oameni înregistrându-se pentru a cumpăra un bilet.

    Iubitorii de gourmet participă la astfel de evenimente culinare “pentru a fi surprinşi de gust, de texturi, de modul de prezentare, de jocul de culori şi forme al preparatelor, nu pentru a-şi satisface necesităţile de hrană zilnică”, punctează Răzvan Florea, managing partner al ATRA Doftana, pensiune din Valea Doftanei, în judeţul Prahova. Tot în această vară pensiunea prahoveană a încercat marea cu degetul şi a invitat un chef, pe Daniel Wendorf, pentru a “dirija” un week-end gourmet. Pentru cele trei meniuri create de Wendorf, adaptate perioadei şi locului, ar fi fost nevoie de 36 de ore de pregătire a evenimentului. Acesta a fost însă amânat, de vreme ce nu au fost făcute decât opt rezervări pentru week-endul culinar, iar pragul minim de vânzări ar fi trebuit să fie de 10 pachete vândute. Pachetul, cu un cost de 1.270 lei de persoană, includea două nopţi de cazare, mic dejun şi meniuri gourmet, cu tot cu vinurile potrivite.

    Obrazul subţire

    Una peste alta, fenomenul gourmet are pe piaţa românească un contur timid şi, afirmă Răzvan Florea, este un segment de nişă, pentru aceia care iubesc arta culinară. Nici în ţările care au o veritabilă tradiţie gourmet “nu se poate vorbi de un fenomen de masă, pentru că el este prin definiţie unul cu specific restrâns. Iar în România este încă în formare”, completează Florea. Totuşi, clienţii români sunt din ce în ce mai sofisticaţi şi apreciază rafinamentul culinar, este de părere Cristian Preotu, proprietarul afacerii Le Manoir, care are 34 de ani şi a absolvit ASE la Bucureşti. El spune că a trăit, cu familia sa, mulţi ani în Franţa şi este, deopotrivă, obişnuit cu gastronomia, dar şi cu vinul bun savurat la masă şi avea, prin urmare, cunoştinţe în domeniu. În 2004, împreună cu soţia sa, a pus bazele afacerii, pentru că “ne-am gândit că există piaţă pentru vinuri bune, gastronomie şi fineţuri”, povesteşte acum. Şi asta deoarece dintre cei care se întorc din călătorii, cei mai mulţi aduc în bagaje produse culinare sau băuturi specifice zonelor vizitate. Cu o investiţie iniţială de 5.000 de euro, în primii doi ani s-au bazat pe cadourile corporate, adică acele daruri pe care firmele le oferă colaboratorilor, de Crăciun, de pildă, şi pe vânzările de vinuri către clienţi persoane fizice. La început, în 2004, aveau în ofertă 50 de pachete de cadouri şi o selecţie de circa 50 de vinuri. În 2006 au deschis primul magazin Le Manoir, în Bucureşti, şi au aşezat pe rafturi, alături de vinuri rafinate, foie gras, trufe, caviar, somon afumat. În primul an vânzările au crescut de cinci ori. Comtesse du Barry are astăzi şase magazine în România, din care trei în Capitală şi celelalte în Constanţa, Timişoara şi Cluj. “România este ţara în care sunt cele mai multe magazine Comtesse du Barry din afara Franţei”, spune Preotu, care completează că are peste 50 de furnizori în întreaga lume. Pentru a găsi produsele, mergea în restaurante cotate cu stele Michelin şi întreba chelnerii şi somelierii care sunt cele mai bune produse.

    Aşa a ajuns ca acum să aibă în ofertă 3.000 de produse, din care jumătate sunt aceleaşi ca şi în magazinele similare din New York sau Paris. “Mărcile cu adevărat bune sunt puţine şi peste tot aceleaşi”, afirmă fondatorul Le Manoir. Tot el spune că nişa produselor gourmet “nu are nicio legătură cu criza”, făcând parte mai degrabă din categoria bunurilor de lux, ale căror vânzări au crescut din 2008 cu 15-25%, în funcţie de categorie. Apetitul românilor pentru lux se reflectă şi în cifra de afaceri a Le Manoir: a urcat de la 0,8 milioane de euro în 2006 la 3,5 milioane de euro anul trecut. Iar previziunile pentru anul în curs se referă la vânzări plasate între 4,5 şi 5 milioane de euro. Şi dacă în primii doi ani pachetele cadou reprezentau trei sferturi din vânzări, ponderea acestora a scăzut în prezent până la aproape o treime.

    Pentru a se dezvolta, Cristian Preotu spune că nu a apelat la credite bancare (“mai cu seamă în perioadă de criză nu este o mişcare bună”), ci s-a bazat exclusiv pe fonduri proprii. Anul trecut, de pildă, firma a avut un profit de 500.000 de euro; în ultimul an şi jumătate însă, investiţiile s-au plasat în jurul a un milion de euro. În buget a fost inclus magazinul deschis recent în cartierul Primăverii din Capitală, dar şi spaţiile inaugurate anul trecut. Antreprenorul a deschis în 2011 în Bucureşti primul Caviar & Champagne Bar Comtesse du Barry, dar şi La Boucherie Française – prima măcelărie de lux din România, în parteneriat cu celebrul măcelar parizian Hugo Desnoyer.

    Măcelăria, plasată în Dorobanţi (Bucureşti), are o suprafaţă de 90 mp, iar cheltuielile pentru deschidere au ajuns la 200.000 de euro, cu tot cu fond de marfă. Peste 60% din vânzări revin cărnii proaspete, iar diferenţa este adjudecată de produse lactate (peste 30 de feluri de brânzeturi şi diferite soiuri de iaurturi, smântână, unt), de mezeluri, vinuri, condimente, ceaiuri sau conserve. “Mulţi dintre clienţii noştri devin fideli”, spune Preotu, care completează că este foarte preocupat de ambianţa magazinului, de la amenajare şi ofertă până la comportamentul personalului, care în mod obligatoriu trebuie să fie politicos şi să dea, la nevoie, recomandări. “Sunt ceaiuri care se prepară într-un anume fel. Sau vinuri care trebuie savurate la o temperatură anume, pentru că băute la 2 sau 25 de grade Celsius sunt doar bani aruncaţi”, explică proprietarul Le Manoir. Firma are acum 20 de angajaţi şi pentru formarea lor Preotu spune că “am investit mult, cu deplasări, cursuri cu somelieri şi multi-traininguri”.

    Cel mai scump produs din măcelărie este carnea de vită Wagyu, o rasă japoneză – un singur kilogram costă 1.700 de lei (400 de euro). În fiecare lună se vând 15 până la 30 kg din acest tip special de vită, preferată în special de clienţi persoane fizice. “Sunt şi restaurante care caută această carne, dar doar pentru meniuri speciale”, spune Preotu. El e de părere că n-o să avem prea curând în România un restaurant cotat cu stele Michelin, deşi au existat încercări, pentru că este nevoie de o “disciplină grozavă, de militărie; în plus, bucătarii de acest fel sunt artişti, ştiu tehnică foarte bine şi nu vor să lucreze doar cu produse importate, ci cu producători locali, care să aducă influenţe”. Or, furnizori locali, spune Preotu, care să asigure ingrediente foarte bune permanent “lipsesc cu desăvârşire”. Chiar dacă există fructe şi legume foarte bune, nu sunt disponibile permanent, ci doar în sezon, iar un meniu de restaurant este întocmit pe perioade mai îndelungate.

    Pentru un magazin sub sigla Comtesse du Barry, investiţia se plasează la circa 200.000 de euro, iar în ofertă se numără brânzeturi, mezeluri, foie gras, produse de mare (somon, caviar şi specialităţi), gama de dulciuri (care include ciocolată şi specialităţi), uleiuri şi condimente (pe rafturi fiind, de pildă, peste 15 feluri de sare) şi vinuri. Iar preţurile la vinuri, de pildă, acoperă o plajă foarte largă, de la mai puţin de 10 euro până la 5.000 de euro. “În fiecare an vindem sute de sticle cu preţuri între 200 şi 600 de euro”, spune Preotu, care estimează că 50% din vinurile de Bordeaux vândute în România sunt importate de firma sa. Şi se mândreşte cu o cotă de 85% din vânzările de armagnac, o băutură spirtoasă, distilată din vin, pentru care cererea a fost, în fiecare an, de trei ori mai mare.

    Valoarea medie a unui bon de cumpărături este de 100 de euro, de două ori mai mult decât în Franţa, ţară în care însă “oricine sau aproape oricine cumpără o sticlă de şampanie măcar o dată pe an”. Proprietarul Le Manoir spune că piaţa locală de superlux are în România 14.000 de clienţi, iar cea de lux în jur de 100.000 de clienţi. Cu toate acestea, antreprenorul primeşte în fiecare săptămână solicitări de la alţi antreprenori pentru o semifranciză de magazin, dar până acum n-a acordat decât trei licenţe. Partenerul trebuie să participe cu un buget de 70.000 – 100.000 de euro, iar amortizarea investiţiei se face într-un interval de trei până la patru ani. “Avem însă cerinţe foarte stricte şi pentru a vedea cât sunt de serioşi îi rugăm să întocmească un dosar. Mulţi renunţă pur şi simplu.”