Despre moara părăsită din Vallone dei Mulini – Valea Morilor, Sorrento (sudul Italiei), pe toate aceste site-uri ca se spune că datează din secolul al XIX-lea şi că a fost abandonată la 1866 sau imediat după aceea, iar fotografia a fost făcută de pe drumul situat deasupra văii. Farmecul locului, descris de turiştii care au ajuns până acolo, constă atât în aerul enigmatic al construcţiei părăsite, cât şi în relieful deosebit al zonei, valea respectivă fiind un adevărat hău în formă de Y, adânc de peste 150 de metri şi năpădit de vegetaţia abundentă care acoperă inclusiv moara. Observatorii spun că locul cel mai bun pentru admirarea construcţiei ar fi strada Fuorimura din Sorrento, în spatele Pieţei Tasso. Şi că e nevoie neapărat şi de un binoclu.
Tag: Italia
-
Italia pregăteşte relaxarea fiscalităţii pentru stimularea economiei, în special în infrastructură
Executivul de la Roma discută vineri mai multe propuneri privind un plan de revigorare a economiei, aflată în cea de-a patra rundă de recesiune din ultimii 11 ani, transmite Bloomberg. Declinul economic s-a adâncit în timpul guvernării Monti, după ce premierul a fost constrâns de turbulenţele de pe pieţele europene să introducă măsuri de austeritate. Ministerul Economiei face presiuni în Cabinet pentru deduceri de taxe de până la 50 miliarde euro pe parcursul următorilor opt ani în domeniul infrastructurii, în timp ce ministerul Muncii a propus beneficii fiscale pentru companiile care investesc în forţa de muncă.
-
Napoli, între patru nopţi şi-un plan de-o lună
Prima impresie contează întot-deauna, însă la Napoli ea poate varia diametral, în funcţie de calea de acces în oraş sau mai degrabă de locul unde te lasă maşina. Turiştii poposiţi cu avionul ajung de cele mai multe ori la autobuzul urban care face traseul de circa 6 kilometri până la celălalt capăt de linie, în piaţa Garibaldi. “Mamma mia”, Piazza Garibaldi! Gară internaţională, autogară, capăt de linie pentru multe autobuze şi troleibuze urbane, nod rutier pentru două dintre cele mai mari bulevarde şi punct de întâlnire pentru majoritatea imigranţilor de culoare care pătrund în Europa dinspre Africa.
Napoletanii au ales să dea numele unuia dintre părinţii Italiei moderne unui loc care, prin comparaţie, face intersecţiile bucureştene să pară uliţele unui cătun elveţian. Peste 130 de mii de oameni traversează această piaţă în fiecare zi, dacă îi numărăm doar pe cei care trec prin gara centrală, în tranzit spre port sau partea de vest a oraşului, sute de maşini gonesc haotic în fiecare minut să prindă verde la semafoarele care nu oferă răgaz pietonilor decât de câteva secunde, pâlcuri de imigranţi africani care stau şi aşteaptă, toate garnisite cu mormane de gunoaie care fac uitate curăţenia lună pe trotuarele de granit pe care o lasă dimineaţa lucrătorii de la salubritate.
Piaţa Garibaldi este în acelaşi timp şi locul cel mai convenabil pentru turiştii care trag de un buget de până în trei cifre: o mare parte din hotelurile de trei stele se găsesc aici, unele afiliate la reţele internaţionale, cu camere la preţuri de 40-60 de euro pe noapte, în funcţie de durata şederii, iar staţiile de metrou şi de autobuz sunt la cel mult cinci minute depărtare. Centrul turistic şi portul se află la doar câteva minute cu autobuzul şi la maxim o jumătate de oră de mers pe jos.
La pas, plimbarea de 30 de minute pe bulevardul Umberto I dă în piaţa municipală unde se află Castelul Nuovo, o minunăţie arhitecturală medievală construită chiar lângă portul unde trag vapoarele de croazieră pline cu pensionari ruşi. Tot acolo se află Galeria Umberto, un pasaj acoperit cu sticlă, în formă de cruce, de o simetrie şi o minuţiozitate nefireşti prin comparaţie cu clădirile din jur. Construită în secolul XIX în cadrul unui soi de campanii de resalubrizare a oraşului, a fost transformată acum în galerie comercială, probabil cel mai stilat mini-mall din lume, cu statui impunătoare care veghează de la înălţi-mea de câteva zeci de metri, pereţi împodobiţi cu arcade şi basoreliefuri şi pavaje decorate cu mozaicuri.
Pasajul face legătura dintre curtea castelului Nuovo şi cea mai importantă arteră turistică, via Toledo, o hibridizare nu foarte originală unde se găsesc magazinele principalelor branduri internaţionale de modă, alături de mici patiserii, baruri, puburi italienizate şi pizzerii. Nimic extrem de original pe “shopping-street”-ul napolitan pentru turişti. Ce se întinde la vest de via Toledo însă este altă poveste. Numărate pe hartă, sunt câteva zeci, dispuse perpendicular: străzi şi străduţe nu mai late de 2 metri, pavate cu granit, care cotesc uneori spre zone cu magazine de cartier specializate fie pe brânzeturi, fie pe paste sau vin, alteori spre o terasă extrem de cochetă cu două-trei mese cu feţe în carouri, care lasă loc de trecere doar pentru un om, alteori în curtea unei jupânese care tocmai a terminat de spălat nişte rufe la lighean. Tabloul acesta continuă uşor spre dealul de vest, unde se află Castelul Sant Elmo, un fort de apărare construit în urmă cu peste 700 de ani pentru a apăra oraşul de invadatorii de pe mare şi la nevoie, să-l bombardeze, aşa cum a fost în cazul unei insurecţii din secolul XVI.
Cinci euro la o terasă elegantă de lângă castel îţi asigură o bere de 0,33 litri şi cea mai frumoasă privelişte de la care te poţi aştepta într-un oraş. La apus, nu e nimic care să-i semene! Sute de acoperişuri roşiatice se aştern în faţă, scăldate paşnic în soare, în stânga sunt clădirile aşezate pe terasele de pe coasta dealului, în dreapta portul şi, la distanţa sigură, câţiva zgârie-nori, iar în depărtare maiestuosul Vezuviu! Toată lumea care locuieşte sau care iubeşte Napoli aşteaptă ca gigantul să erupă cât mai curând.
După ce a izbucnit de peste 20 de ori în trei secole, Vezuviu a intrat într-o stare de hibernare care durează de peste 70 de ani, iar specialiştii susţin că explozia va fi cu atât mai puternică cu cât întârzie mai mult. De la balconul la care priveşti întinderea nu poţi decât să te gândeşti ce păcat ar fi ca un asemenea loc să se risipească sub cenuşa care a produs atâtea tragedii de-a lungul a peste două milenii.
-
Sicilia se sufocă în pragul falimentului, sugrumată de politicieni-căpuşă şi corupţie
Călită în războaie, cu o identitate culturală inconfundabilă, Sicilia este în faţa unei noi încercări a istoriei. În lipsa unui conflict militar major, criza financiară şi economică va defini fără doar şi poate acest început de secol. După ani de risipă, nepotism, clientelism şi corupţie, Sicilia este în pragul falimentului. Un articol recent al Der Spiegel vorbeşte extrem de dur despre Sicilia, extrapolând fără prea multe argumente clientelismul şi corupţia în caracteristici ale Italiei în ansamblu şi chiar ale statelor-problemă, din sudul zonei euro, în general. Există însă cifre, personaje şi situaţii care justifică anumite semne de întrebare şi care ar putea suna familiar şi în alte părţi.
UN ŞEF LA OPT PERSOANE
Regiunea semiautonomă Sicilia, cu aproximativ cinci milioane de locuitori, generează 5,5% din Produsul Intern Brut al Italiei şi este condusă de un guvernator, preşedinte al guvernului regional, care răspunde în faţa unui parlament cu 90 de membri.Dincolo de salariile umflate pentru care nu fac mai nimic şi de faptul că aproape o treime dintre parlamentarii locali au dosare penale şi sunt ţinta a diverse acţiuni în justiţie sau sunt anchetaţi, Der Spiegel observă că principalele probleme ale Siciliei sunt nepotismul şi clientelismul. 144.000 de sicilieni – asistenţi medicali, consultanţi, salariaţi temporar – sunt plătiţi din bani publici, unul din opt fiind “şef”.
Politicienii de pe insulă au dat dovadă de creativitate când vine vorba de servirea de locuri de muncă: Sicilia are aproape 27.000 de pădurari – mult mai mulţi decât plăteşte provincia canadiană British Columbia pentru a avea grijă de nesfârşitele-i păduri. Potrivit The Guardian, fiecare 239 de locuitori sunt deserviţi de câte un funcţionar public, faţă de unul la 2.500 în regiunea Lombardia, din nordul Italiei. Guvernanţii au creat locuri de muncă şi prin formarea unei armate de instructori: Sicilia are 7.000 de “traineri”, dar numai 4% dintre cei instruiţi ajung să lucreze. Pe lângă veniturile generoase din timpul activităţii, cei mai descurcăreţi funcţionari publici reuşesc să se retragă cu pensii de invidiat. Spre exemplu, Felice Crosta, fost şef peste colectarea deşeurilor în regiune, primeşte de la stat o pensie de 500.000 de euro pe an.
PODURI FĂRĂ DRUM
Administraţia regională are la dispoziţie fonduri UE de 20 miliarde euro pentru proiecte de infrastructură şi dezvoltare. Sicilia a atras însă foarte puţini bani europeni, proiectele eligibile lipsind cu desăvârşire. Fondurile totuşi accesate au fost risipite. “Poduri de autostradă fără drumuri de acces şi baraje fără apă” sunt martorii tăcuţi ai nepăsării politicienilor, în timp ce mafia s-a îmbogăţit, notează revista germană.
Comisia Europeană cere Siciliei returnarea unor fonduri de 600 milioane euro cheltuite pe proiecte dubioase, precum campionate de golf sau renovarea unui bar. UE a deblocat, din 2007, fonduri nerambursabile de 7 miliarde euro destinare regiunii, însă autorităţile nu au reuşit să respecte condiţiile stricte în care trebuie cheltuiţi banii europeni şi au pierdut oportunitatea.Mafia este acceptată, de facto, în Italia, acuză Der Spiegel, citând rapoartele cunoscutului ONG SOS Impresa. Cosa Nostra în Sicilia, Camorra în Napoli şi ëNdrangheta în Calabria generează o cifră de afaceri anuală de peste 100 miliarde euro, iar mafia italiană a realizat în 2011 un profit de 70 miliarde euro, estimează SOS Impresa, cifre de invidiat pentru orice companie italiană.
Mafia controlează porţiuni mari din sectorul colectării deşeurilor şi din industria transporturilor, din comerţul cu lapte şi brânzeturi, şi construieşte drumuri pe bani publici. Sistemul de licitaţii publice este părtaş la tot felul de fraude. Dar nimic nu se schimbă. Cei care câştigă un contract pentru construcţia unei secţiuni de autostradă pentru 100 milioane euro îl vând mai departe pentru 90 de milioane de euro, şi tot aşa. În final, se ajunge la realizarea lucrărilor pentru care statul a plătit 100 milioane euro cu investiţii de numai 10 milioane euro, iar calitatea rezultatului este proporţională. Este cazul autostrăzii A3 Salerno – Reggio Calabria, a cărei construcţie a început în 1962 şi a fost finalizată în 1974, “aproape fiecare kilometru fiind realizat de câte o altă firmă”. La predarea lucrărilor, autorităţile au constatat că nu există bandă de urgenţă. 20 de ani mai târziu, în 1997, au început lucrările de renovare a drumului, cu termen de finalizare 2017 şi costuri de construcţie de 10 ori peste bugetul iniţial. Şi nimeni nu se revoltă şi nu există nici o urmă de consecinţe politice, observă Der Spiegel. Enrico Del Mercato, autorul volumului “La Zavorra” (Povara), care a tras semnalul de alarmă privind situaţia administraţiei din Sicilia, a remarcat impactul uriaş al clientelismului asupra tendinţelor de vot de pe insulă, mult mai puternic decât al Mafiei.
“Aproximativ 70% dintre voturile din Sicilia se reduc la clientelism. Doar 5% sunt influenţate de Mafie. Mafia nu este implicată în distribuţia locurilor de muncă în schimbul voturilor, dar este răspunzătoare pentru mentalitatea din spatele acestui obicei. Ideea că «acum depinzi de mine, continuă să mă votezi» este foarte mafiotă”, comentează autorul, pentru The Guardian. Până acum, politicienii din Sicilia au fost lăsaţi în pace de Roma pentru că au garantat întotdeauna voturi la alegeri pentru partidele “de la centru”, spune Maurizio Bernava, un lider sindical local.
-
Premierul italian: Neînţelegerile din zona euro privind criza pot conduce la “dezintegrarea psihologică” a UE
“Tensiunile care au acompaniat zona euro în ultimii ani dau deja semne ale unei dezintegrări psihologice a Europei. Pot numai să salut declaraţia BCE (Băncii Centrale Europene – n.r.) că există o «disfuncţionalitate severă» a pieţei obligaţiunilor de stat din zona euro. Este adevărat, de asemenea, că unele ţări trebuie să suporte costuri de finanţare «extraordinar de ridicate» pentru a-şi refinanţa datoriile. Exact asta spun şi eu, de mult timp”, a afirmat Monti în interviul prezentat duminică de revista germană Der Spiegel. Liderul italian a reiterat apelul pentru acţiuni rapide la nivelul zonei euro în vederea scăderii dobânzilor pentru statele aflate în dificultate.
-
Zece oraşe mari din Italia sunt în pericol de faliment
“Cel puţin zece oraşe mari, cu peste 50.000 de locuitori, sunt în pericol de faliment”, scrie La Stampa, citând specialişti guvernamentali lăsaţi neidentificaţi.
Articolul publicaţiei italiene vine după ce la sfârşitul săptămânii trecute două regiuni din Spania au anunţat că vor cere ajutorul guvernului central pentru a-şi putea plăti datoriile. Alte câteva dintre cele 17 regiuni autonome din Spania, între care Catalonia, Andalucia şi Castilla La Mancha, ar putea cere de asemenea ajutor financiar.
O decizie a guvernului Italiei obligă autorităţile locale să scadă cu 25% valoarea contabilă a unor active, rezultând deficite mari în finanţele acestora. Activele vizate includ venituri din surse precum amenzi şi taxe de managementul deşeurilor, de foarte multe ori supraestimate de autorităţile locale în planurile bugetare.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cum arată reţeta falimentului pentru zona euro
În schimb, acţiunea Moody’s a lovit euro, care în aceeaşi zi a scăzut la 1,2194 dolari, faţă de 1,23 la începutul săptămânii.
Explicaţia unor asemenea evoluţii divergente e simplă: pieţele au reţinut din motivaţia Moody’s lauda adusă guvernului Monti pentru eforturile sale de a tăia cheltuielile publice, ceea ce e pozitiv pentru Italia din punctul de vedere al disciplinei fiscale pe care investitorii o cer statelor, dar au reţinut şi avertismentul agenţiei că ratingul va fi din nou redus dacă Monti va apela, după cum a spus, la fondurile de salvare pentru zona euro pentru a reduce presiunea dobânzilor pentru statul italian.
Dacă agenţia şi-ar pune în practică ameninţarea, ar însemna, practic, penalizarea unei ţări tocmai pentru că apelează la banii zonei euro, deşi constituirea unor fonduri de rezervă pentru susţinerea ţărilor cu probleme (Fondul European pentru Stabilitate Financiară şi viitorul său succesor, Mecanismul European de Stabilitate) a fost la vremea ei salutată de pieţe, ca element de stabilitate pentru zona euro.
Mario Monti afirmase recent că Fondul European pentru Stabilitate Financiară ar putea cumpăra obligaţiuni ale unor state ca Italia sau Spania atunci când acestea se confruntă cu creşterea costurilor de îndatorare pe piaţă. Aceasta ar înlătura perspectiva temută ca Italia şi Spania să calce pe urmele Greciei, ale Irlandei şi ale Portugaliei, care atunci când nu s-au mai putut împrumuta la costuri rezonabile de pe piaţă au fost silite să apeleze la FMI, cu tot cu setul de condiţii aferente impuse de FMI. Pe de altă parte, folosirea fondurilor de salvare pentru zona euro în folosul statelor ar dezavantaja băncile europene cu probleme, primele interesate să obţină bani din aceste surse.
Comisia Europeană a dezavuat decizia Moody’s de a retrograda Italia, afirmând, prin vocea purtătorului de cuvânt Simon O’Connor, că “se poate pune întrebarea legitimă asupra momentului când a fost luată această decizie” (respectiv cu doar câteva ore înainte ca Italia să iasă pe piaţă cu vânzarea de obligaţiuni de vineri).
-
Moody’s a retrogradat Italia cu două trepte, la “Baa2”, aproape de categoria “junk”
Agenţia de rating a menţinut perspectiva negativă atribuită Italiei, avertizând că sunt posibile noi acţiuni similare, potrivit unui comunicat transmis vineri de Moody’s. Noul rating al obligaţiunilor italiene este pe penultima treaptă din categoria “investment grade” şi cu un nivel deasupra calificativului Spaniei, potrivit datelor Bloomberg. “Perspectiva economică pe termen scurt a Italiei s-a deteriorat, prin creştere mai slabă şi şomaj mai ridicat, ceea ce creează riscul ca statul să nu poată respecta ţintele de consolidare fiscală. Ratarea obictivelor fiscale ar putea eroda şi mai mult încrederea din piaţă, amplificând riscul unui blocaj brusc al finanţării”, se spune în comunicatul Moody’s.
-
FMI: Italia rămâne vulnerabilă la criza din zona euro
“Relansarea economică ar trebui să înceapă în 2013, datorită unei reveniri modeste a exporturilor, dar Italia va fi în continuare în urma celorlalte state din regiune”, potrivit experţilor FMI. FMI a felicitat guvernul condus de Mario Monti pentru agenda ambiţioasă de reforme, dar a avertizat în privinţa riscurilor de înrăutăţire a perspectivelor, în faţa unei situaţii economice şi financiare dificile. “Punerea rapidă în practică a reformelor este esenţială, pentru că totul va deveni dificil dacă susţinerea populară va scădea”, a declarat Kenneth Kang, şeful misiunii FMI în Italia.
-
Cum vede România un fost director al Louis Vuitton
“Aşinvesti într-una sau mai multe companii de retail, deoarece există oportunităţi de business în oricare segment al acestui domeniu. Trebuie doar să găseşti un jucător relevant pentru consumatori, care se aibă o serie de avantaje în faţa concurenţei.” Bottoli şi-a făcut rapid o imagine despre România atât din informaţiile culese înainte de vizita sa la Bucureşti, cât şi în cele câteva ore pe care le-a alocat vizitării Capitalei. “Am închiriat o maşină cu şofer şi timp de trei ore am vizitat parcuri, muzee, Casa Poporului şi centrul istoric.” El se arată plăcut surprins de Capitală, despre care spune că este un oraş “drăguţ şi foarte verde, populat cu oameni prietenoşi”.
Bottoli priveşte România prin prisma evoluţiei din ultimii 23 de ani. El observă o serie de schimbări majore în bine şi spune că lucrurile nu se vor termina aici. “Pe termen lung România urmează să se dezvolte, deşi perioadele de creştere vor mai fi întrerupte de scăderi.” Italianul, operating partner în cadrul fondului de investiţii Advent International, prezent pe piaţa locală cu participaţii la mai multe companii din domeniul medical şi din industrie, spune că există potenţial de investiţii în România. În prezent, Advent poartă discuţii cu mai mulţi antreprenori locali, iar Bottoli spune că fondul este de regulă interesat de cinci domenii – industrie, servicii financiare, telecom, retail şi servicii medicale – de la care nu se va abate nici în acest caz.
În ultimii ani România a fost afectată de criza financiară şi economică mondială. Contextul dificil de pe plan internaţional s-a văzut şi în volumul investiţiilor străine. În primele patru luni ale anului, investiţiile au însemnat 446 de milioane de euro, în scădere cu aproape 10% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Şi asta după ce investiţiile străine directe au scăzut anul trecut cu 13,6% faţă de nivelul din 2010, la 1,917 mld. euro, ajungând astfel la minimul ultimilor nouă ani.
Pentru a se întoarce roata, Marcello Bottoli, care a condus anterior din poziţia de director executiv (CEO) şi grupul din domeniul articolelor de voiaj Samsonite Corporation, este de părere că România trebuie să lucreze mai mult la simplificarea mediului legislativ. El recunoaşte însă că reformele realizate de-a lungul anilor în privinţa deschiderii către privatizări, introducerea cotei unice şi simplificarea treptată a birocraţiei “au contribuit la îmbunătăţirea imaginii României, făcând-o mai atractivă pentru investitorii străini”.
Bottoli mai spune că înainte de căderea Cortinei de Fier erau bani, dar nu se cumpăra nimic în România pentru că nu aveai ce. “Acum însă, poţi cumpăra orice.” Reprezentantul Advent adaugă că ingredientele necesare pentru ca o economie să devină atractivă pentru investitorii străini sunt claritatea, transparenţa şi predictibilitatea. “România ar trebui să depună eforturi pentru a-şi îmbunătăţi perspectivele în aceste domenii, iar creşterea va urma în mod inevitabil.”
Italianul, care deţine doctorat în Business Administration la Universitatea Bocconi din Milano şi care a lucrat anterior în companii precum Procter & Gamble, Reckitt Benckiser, Louis Vuitton sau Samsonite, este de părere că România are potenţialul de a reveni la o creştere pe termen lung după momentele dificile din 2009 şi 2010 generate de criza mondială. Însă, pentru a se atinge acest scop, este necesar ca “atât acţiunile jucătorilor privaţi, cât şi măsurile publice să reflecte o strategie care să asigure o creştere sustenabilă şi nu doar câştiguri imediate, oportuniste”.
Despre România el mai spune că, asemeni tuturor economiilor emergente, are potenţialul şi apetitul pentru produse de lux, iar această situaţie o transformă într-o ţintă pentru companiile din domeniu.
Pe piaţa locală unul dintre primii jucători care şi-au făcut curaj să intre a fost Louis Vuitton, în 2008, prin deschiderea unui magazin în galeria comercială a hotelului de cinci stele din capitală JW Marriott. Francezii au intrat direct pe piaţa locală, în timp ce concurenţii săi Gucci, Burberry, Valentino sau Hugo Boss au preferat sistemul de franciză. “Louis Vuitton are deja o lungă tradiţie în a deschide de timpuriu magazine pe pieţe cu potenţial, astfel încât se poate spune că ei au intuit evoluţia pe termen lung a României ca piaţă de lux”, spune italianul, care în perioada 2001-2003 a fost CEO şi preşedinte al Louis Vuitton.