Tag: asteptare

  • Vremea convergenţelor: un anunţ făcut şi încă unul aşteptat

    Persoanele aflate în Amsterdam la jumătatea lui septembrie au avut parte de o vreme atipică, cu temperaturi de peste 30 de grade – temă care s-a regăsit în discuţiile tuturor, inclusiv în cele ale vizitatorilor sosiţi în această perioadă pentru International Broadcasting Convention, cât şi celor sosiţi la evenimentul Liberty Global Tech Summit 2016. Primul eveniment este dedicat specialiştilor din piaţa de televiziune şi comunicaţii, iar al doilea angajaţilor Liberty Global, partenerilor companiei şi, anul acesta, şi jurnaliştilor europeni. Tema principală regăsită în discuţiile acestor vizitatori s-a legat însă de anunţul pe care aveau să îl facă executivii din cadrul grupului Liberty Global, în frunte cu Mike Fries, americanul aflat la conducerea grupului, în cadrul celor două evenimente.

    Mike Fries şi-a făcut apariţia ca un veritabil „rock star“, după cum l-au descris şi cei care i-au anunţat intrarea pe scena futuristă, decorată cu triunghiuri 3D magenta convergente, din Ziggo Dome, o arenă acoperită, de 17.000 de locuri, din Amsterdam. De altfel, acesta este cel mai mare spaţiu acoperit dedicat concertelor din Olanda şi, de obicei, pe această scenă urcă artişti.  Acelaşi nume – Ziggo – poartă şi furnizorul olandez de cablu, internet şi servicii de telefonie parte a grupului Liberty Global.

    Rock star-ul Liberty Global se află la conducerea companiei înfiinţate de John Malone în 2005 de aproximativ un deceniu, perioadă în care şi-a dobândit titulatura prin concentrarea pe fuziuni şi achiziţii, dar şi prin charismă – trăsătură a familiei cu origini hollywoodiene din care se trage, pe care a transmis-o dominând în câteva secunde sala cu câteva sute de invitaţi aflaţi în audienţa Tech Summit. „Ne-am reinventat de multe ori în ultimii 50 de ani, iar 90% din veniturile pe care le avem vin din servicii pe care nu le aveam în urmă cu un deceniu. Multe s-au schimbat, ne-am triplat veniturile, baza de clienţi, suntem pe pieţe multiple, scala afacerii noastre este masivă, inovaţiile care s-au întâmplat sunt incredibile“, sintetizează Mike Fries, CEO al Liberty Global, în discursul adresat angajaţilor. Liberty Global există în forma actuală din 2005, după fuziunea dintre Liberty Media International şi UnitedGlobalCom.

    În prezent, grupul este liderul mondial al comunicaţiilor prin cablu, are operaţiuni în peste 30 de ţări ĩn Europa, America Latinã şi Caraibe şi venituri totale de peste 18 miliarde de dolari. În Europa, grupul este prezent pe 12 pieţe, prin companii precum Virgin Media, Ziggo, Unitymedia, Telenet şi UPC. Care sunt priorităţile grupului pentru următorii zece ani? În discursul adresat angajaţilor săi, Mike Fries vorbeşte mai întâi despre importanţa conectivităţii, în toate dimensiunile acesteia, atât prin prisma investiţiilor în reţele, cât şi prin noi achiziţii. „Conectivitatea este esenţială – trebuie să ne axăm pe aceasta, iar restul va veni. Continuăm să investim în fundamentul businessului nostru, reprezentat de reţele, ne întoarcem astfel la începuturile afacerii noastre, când tot ce trebuia să facem era să construim reţele şi să oferim cablu, dar investim totodată în servicii de internet pe bandă largă şi în extinderea în zona de mobile, astfel că suntem interesaţi de achiziţionarea de operatori mobili.“

    Fries atinge tangenţial subiectul fierbinte al achiziţiilor de operatori mobili, intens discutat în presa internaţională fără să spună dacă există planuri concrete în acest sens în următoarea perioadă. Compania a făcut însă tot mai mulţi paşi în această direcţie. Spre exemplu, anul acesta grupul a încheiat un joint venture care vizează piaţa olandeză, între operatorul de cablu şi operaţiunile Vodafone, furnizorul numărul doi de servicii mobile de pe piaţa din ţara lalelelor. Potrivit presei internaţionale, joint venture-ul a creat o companie de 19 miliarde de dolari şi a devenit astfel un competitor periculos pentru KPN, liderul de pe ambele pieţe. În cursul acestui an, Mike Fries le-a declarat jurnaliştilor de la Financial Times că Europa evoluează într-o piaţă „quad play“, referindu-se la abilitatea companiilor de a oferi un pachet de servicii care să includă televiziune, internet, servicii de telefonie fix-mobil. El a declarat anterior că mobilitatea devine un factor fundamental de creştere pentru companie, alături de businessurile de bază ale acesteia, adică furnizarea de cablu TV şi internet. Reprezentanţii Vodafone au declarat în acest context pentru FT că această colaborare nu a fost creată cu intenţia de a croi un model pentru alte pieţe, dar că nu exclud astfel de discuţii în continuare cu Liberty sau cu oricare alt operator. În afară de discuţiile cu Vodafone, anterior compania a achiziţionat un operator de servicii mobile din Belgia, într-o tranzacţie de 1,3 miliarde de dolari şi a intrat prin diverse forme de colaborare şi în ţări precum Elveţia, Austria, Irlanda, Ungaria, Belgia, Regatul Unit. Nu e de mirare că jurnaliştii prezenţi la eveniment se aşteptau la un anunţ în acest sens. „Se observă clar că zona de mobil este importantă pentru noi: avem 12 milioane de abonaţi pe acest segment, acum şase ani aveam aproape zero.“ Totuşi, Fries nu a menţionat nimic concret cu prilejul evenimentelor din Amsterdam, iar „convergenţa“ anunţată oficial de această dată este una axată pe conţinut şi entertainment, în ton cu sala în care şi-a ţinut discursul. „Trăim vremuri în care trebuie să ne axăm pe convergenţă, nu pe divergenţă. Încercăm să fim deştepţi în ce priveşte conţinutul şi să ne transformăm într-un one stop shop. Netflix investeşte 6 miliarde de dolari anual în conţinut şi vrem ca acesta să fie la dispoziţia clienţilor noştri“, descrie Fries motivele pentru care compania a anunţat că grupul american a semnat un parteneriat global cu platforma online de conţinut video la cerere Netflix. Accesul la biblioteca video a Netflix va fi integrat astfel în platforma de televiziune digitală a companiei de cablu în peste 30 de ţări, inclusiv în România. Colaborarea a fost iniţiată printr-un parteneriat dintre Netflix şi compania de cablu Virgin Media din Marea Britanie în 2013, va continua anul acesta în Olanda, iar pe parcursul lui 2017 va ajunge şi pe celelalte pieţe pe care grupul este prezent. Acest lucru va fi posibil prin platformele de televiziune digitală ale Liberty Global, cum ar fi Horizon, care aduc împreună conţinut TV, la cerere şi online, „disponibilă oriunde şi oricând, pe toate dispozitivele“, după cum descriu reprezentanţii companiei serviciul. Acordul cu Netflix se adaugă investiţiilor majore ale Liberty Global în conţinut: achiziţii, parteneriate şi programe originale, toate acestea pe lângă cele 2,5 miliarde de dolari destinate anual conţinutului pentru platformele TV, potrivit informaţiilor comunicate de reprezentanţii companiei. Colaborarea dintre Netflix şi Liberty Global presupune un parteneriat tip „shared revenues“. Astfel, dacă un abonat al Liberty Global (UPC România) alege să se aboneze la Netflix prin intermediul platformei Horizon, Liberty Global va primi un procent din banii plătiţi de utilizator către Netflix. Totodată, Netflix va avea acces prin intermediul Liberty Global la o audienţă mai mare. Anunţul vine în contextul în care pe piaţa locală UPC România se pregăteşte să lanseze la nivel naţional serviciile avansate de televiziune digitală Horizon, care le oferă clienţilor acces la noi funcţii care transformă practic orice televizor într‑unul inteligent.

  • Cât de inteligente au devenit casele în care locuim

    Pe măsură ce lucrurile din jurul nostru devin din ce în ce mai inteligente – ceasul, telefonul şi maşina sunt doar câteva exemple -, era de aşteptat ca evoluţia tehnologică să nu ocolească spaţiul în care petrecem o bună parte a timpului. Auzim des termeni precum “casă inteligentă” sau “internet of things”, dar  conceptele nu spun prea mare lucru până la momentul în care produc schimbări palpabile. Cum devine, aşadar, o casă inteligentă? Care sunt cele mai utile  dispozitive pentru casă? Şi cât costă să ne facem casa “mai deşteaptă”?

    Dacă în urmă cu puţină vreme ideea de casă inteligentă ducea cu gândul mai curând la filme decât la realitate, studiile publicate recent arată că peste 25 de miliarde de dispozitive vor face parte din IoT până în 2020, o bună parte fiind probabil folosite pentru îmbunătăţirea activităţilor din casă. Icontrol Networks arată că oameni din toate grupurile demografice (în special milenialii şi cei din generaţia X) sunt tot mai încântaţi de ideea de a locui într-o casă inteligentă. Potrivit unui studiu comandat de ONU, până în 2020, rata caselor cu acces la internet va ajunge la 69% la nivel global, iar gradul de penetrare al smartphone-urilor va atinge 75%.

    În România vorbim de o piaţă care a ajuns anul acesta la 16 milioane de euro. La nivel global însă valoarea pieţei de produse şi servicii dedicate smart home va ajunge la 43 de miliarde de dolari în 2020, o valoare de aproape trei ori mai mare decât cea din anul 2014, potrivit datelor Statista. Dat fiind interesul în creştere pentru astfel de produse, este foarte probabil ca şi alte industrii tangenţiale să profite şi să genereze venituri din ce în ce mai mari. Cursa pentru dominarea IoT este tot mai încrâncenată, iar companiile fac eforturi substanţiale pentru a nu rămâne în urmă. Samsung, spre exemplu, a anunţat la CES că 90% din produsele lansate în următorii doi ani vor avea abilitatea de a se conecta la internet. „Toate nebuniile ajung inteligente – prin State am văzut, de exemplu, apă inteligentă. Evident, nu cred că e ceva legat prin bluetooth, dar ideea e că totul devine într-un fel sau altul «smart». La un moment dat nu o să poţi să mai cumperi ceva care nu e smart, asta o pot spune cu siguranţă. Un exemplu foarte clar e dat de televizoare: nu mai poţi să cumperi modele noi care nu sunt smart, pentru că nu se mai produc“, spune Alexandru Bălan, chief security researcher la Bitdefender.

    În vreme ce conectivitatea la internet şi smartphone-urile par a fi principala forţă din spatele gradului tot mai mare de adopţie a caselor inteligente, sincronizarea dispozitivelor şi abilitatea acestora de a îmbunătăţi viaţa utilizatorului vor deveni principalele motive pentru care oamenii îşi vor automatiza casa.

    „O casă inteligentă înseamnă, în primul rând, conectivitate. Un pas major pe care l-am făcut noi, consumatorii, în ultimii ani în această direcţie a fost trecerea de la telefoanele mobile clasice la smartphone-uri. Conectându-se prin intermediul internetului, acestea au devenit o adevărată platformă de comunicare, socializare, informare, dar şi de control al gadget-urilor inteligente, inclusiv a celor de acasă“, spune şi Codruţa Marin, key account manager consumer channel în cadrul Philips Lighting România. Diferenţa dintre o casă inteligentă şi una clasică, consideră ea, constă în utilizarea unor electrocasnice şi dispozitive care sunt practic conectate la un „hub“ central şi controlate prin acesta, prin intermediul smartphone-ului, al tabletelor sau al calculatoarelor. În ultimii ani, locuitorii caselor inteligente îşi ajustează potrivit preferinţelor proprii nivelul de temperatură, de lumină, folosesc diferite camere de filmat pentru monitorizarea locuinţei şi diferiţi senzori de prezenţă, mişcare etc. pentru a spori securitatea. „Tot mai des, controlăm aceste dispozitive de la distanţă, le programăm, stabilim notificări sau alarme şi le utilizăm uşor prin aplicaţii dedicate. Sistemele clasice utilizate într-o casă inteligentă dobândesc un design tot mai prietenos astfel încât să devină parte integrantă din decorul de acasă.“

    Mirela Ursu, senior smart home product manager în cadrul Orange, spune că „soluţiile pentru case inteligente au apărut recent pe piaţa locală, Orange fiind primul şi, pentru moment, singurul operator care oferă o astfel de soluţie integrată, cu senzori de tipul pulg and play, în România“. Orange Smart Home a fost lansată în februarie 2016, iar reprezentanta companiei spune că feedbackul primit de la clienţii soluţiilor prezentate pe platforma Orange Smart Home este folositor pentru dezvoltarea altor funcţionalităţi.

    Mirela Ursu spune că această nişă de piaţă era accesibilă până acum câteva luni doar persoanelor care dispun de resurse financiare considerabile sau care au cunoştinţe tehnice avansate. „Din studiul realizat înainte de lansarea comercială a soluţiei, clienţii români au nevoie de control şi conectivitate, pentru mai mult confort. Soluţia Orange Smart Home include un sistem de senzori wireless gestionaţi printr-o aplicaţie dedicată ce poate fi accesată de pe telefon, tabletă sau laptop. Pachetul propus include doi senzori la alegere, un dispozitiv central la care aceştia sunt conectaţi, un SIM de date mobile pentru conexiunea de urgenţă, notificări nelimitate pe e-mail şi SMS şi acces la aplicaţie ce permite monitorizarea şi controlul casei de la distanţă.“

    Pachetul de bază poate fi completat cu senzori suplimentari, ce pot fi achiziţionaţi separat: senzor pentru uşă/fereastră, senzor de fum, senzor de inundaţie, senzor de mişcare, priză inteligentă, cameră Wi‑Fi. „Orange Smart Home face parte dintr-un context mai amplu, în care promovăm soluţiile de digitalizare şi automatizare atât acasă, cât şi la birou“, afirmă Mirela Ursu. Soluţiile machine-to-machine pot fi folosite de firme pentru eficientizarea proceselor de lucru şi automatizare, prin crearea unui mediu de comunicaţii pentru echipamente, fără a mai fi necesară intervenţia unui operator uman. Domeniile în care sunt implementate astfel de soluţii sunt extrem de variate, de la monitorizarea flotelor auto, soluţii de vending, contorizare şi monitorizare de reţele de utilităţi, senzori de calitatea mediului până la soluţii complexe de automatizare a proceselor industriale şi de analiză big-data. „Aceste dezvoltări, integrate cu reţelele noastre avansate de date mobile, Wi-Fi şi fixe şi extinse la nivel de comunităţi, reprezintă structura pe care dezvoltăm conceptul nostru de smart city. În acest fel, facem pasul de la case şi afaceri inteligente către oraşele inteligente ale viitorului. Lucrăm la implementarea acestui concept în câteva dintre oraşele din România, deja fiind implementate componente în Bucureşti, Cluj‑Napoca, Caransebeş, Sibiu, pentru a menţiona doar câteva“, mai spune reprezentanta Orange.

  • Un nou an şcolar în unităţi neautorizate, cu clase improvizate şi toalete exterioare. Situaţia pe judeţe

    Elevii din satul Fâstâci al comunei vasluiene Cozmeşti vor învăţa şi în acest an şcolar în spaţii improvizate, în Ocolul Silvic şi în dispensarul medical, după ce lucrările de construcţie a noii şcoli demarate încă din anul 2006, nici până acum nu au fost finalizate. La polul opus, copiii din comuna Peştera, judeţul Constanţa, beneficiază de condiţii ultramoderne de studiu, clasele fiind dotate atât cu mobilier nou, modular, adecvat vârstei şcolare, cât şi cu dotările necesare desfăşurării cursurilor în condiţii excelente. Pentru siguranţa elevilor, şcoala este monitorizată video. De asemenea, aceasta a fost racordată şi la internet.

    Situaţia condiţiilor din şcoli, pe judeţe

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un nou an şcolar în unităţi neautorizate, cu clase improvizate şi toalete exterioare. Situaţia pe judeţe

    Elevii din satul Fâstâci al comunei vasluiene Cozmeşti vor învăţa şi în acest an şcolar în spaţii improvizate, în Ocolul Silvic şi în dispensarul medical, după ce lucrările de construcţie a noii şcoli demarate încă din anul 2006, nici până acum nu au fost finalizate. La polul opus, copiii din comuna Peştera, judeţul Constanţa, beneficiază de condiţii ultramoderne de studiu, clasele fiind dotate atât cu mobilier nou, modular, adecvat vârstei şcolare, cât şi cu dotările necesare desfăşurării cursurilor în condiţii excelente. Pentru siguranţa elevilor, şcoala este monitorizată video. De asemenea, aceasta a fost racordată şi la internet.

    Situaţia condiţiilor din şcoli, pe judeţe

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Situaţie revoltătoare într-un spital din România. Listă de aşteptare cu peste O MIE DE PACIENŢI pentru un serviciu de urgenţă

    Peste o mie de persoane se află pe lista de aşteptare pentru investigaţii medicale gratuite în ceea ce ar trebui să fie o analiză care, de multe ori, trebuie efectuată de urgenţă. Unele cereri au o vechime şi de mai bine de un an

    „Din păcate, nu putem prioritiza pacienţii aflaţi pe lista de aşteptare, indiferent de bolile de care suferă, deoarece sunt peste 1.000 de persoane care aşteaptă, mulţi solicitând o astfel de investigaţie compensată prin Casa de Asigurări, de peste un an de zile.

    Noi îi sunăm, zilnic, pe cei care ajung la rând, dar mulţi renunţă pe parcurs, perioada de aşteptare fiind foarte lungă. Unii se internează în spital şi încearcă pe calea asta să ajungă mai repede, noi realizând pentru pacienţii unităţii medicale cinci astfel de investigaţii zilnic. Aşteptarea este lungă şi pentru că fondurile de la Casa de Asigurări se finalizează în primele zile din lună, fiind foarte puţine. Solicitanţii sunt ca atare nemulţumiţi dar, din păcate, nu putem să-i ajutăm cu mai mult”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, directorul laboratorului din cadrul SJU Târgu-Jiu, Cristi Paicu.

    Pe lista de aşteptare se află şi Maria Rostogolea, în vârstă de 58 de ani, din comuna gorjeană Runcu, care a depus cererea, pe 21 august 2015, pentru efectuarea investigaţiei medicale suportată de Casa de Asigurări de Sănătate Gorj. Aceasta a fost programată pentru examinarea colonei vertebrale, în 2017.

    Află aici mai multe despre situaţia revoltătoare dintr-un spital din România

  • Lanţul 5 to go deschide o nouă cafenea în Iaşi

    “5 to go” a deschis ieri, 5 septembrie, cea de-a doua cafenea în Iaşi. Cu un design atractiv şi aceeasi cafea proaspătă, noua locaţie vă aşteaptă pe Bulevardul Carol I, nr.3, în apropierea Facultăţii de Medicină.

    Acest al doilea coffee shop este francizat de acelaşi ieşean, Andrei Ţăranu, cel care a adus pentru prima dată conceptul “5 to go” în Iaşi, şi se va diferenţia de celelalte locaţii prin linia design-ului, de această dată proiectând o formă mai specială: designul industrial.

    Conceptul “5 to go” promovează ideea comercializării oricărui produs din meniu cu 5 lei.  Meniul ce conţine 40 de produse, de la cafea până la croissante sau macaroons acoperă tot segmentul de clienţi, începând cu cei de 14 ani.

    “5 to go”  a deschis prima cafenea pe strada Costache Negri 60, lângă Moldova Business Center, dar îşi aşteaptă  clienţii, începand cu 5 septembrie şi pe Bulevardul Carol I, nr 3,  într-o atmosferă primitoare şi relaxată între orele orele 7:00 şi 18:00, de luni până vineri şi de la 9:00 până la 18:00 sâmbătă şi duminică.

    Lansat pe piaţă la începutul lui 2015 de antreprenorul Radu Savopol, cel care deţine pub-urile Old Nick din Sinaia şi Bucureşti, conceptul “5 to go” a ajuns în prezent la peste 25 de locaţii, atât în Capitală cât şi în ţară, anunţând că până la sfărşitul anului vor ajunge la 40 dintre care
    5 vor fi în oraşele mari din ţară.

    Urmează în perioada imediat următoare lansarea a încă trei cafenele în oraşele mari din ţară, cum ar fi Constanţa pe pe Bd-ul Tomis, Cluj în zona Hasdeu şi Piteşti în zona pietonală. Pe lângă aceste 3 cafenele din ţară, 5 to go, plănuieşte lansări şi pentru Bucureşti, următoarea fiind pe data de 8 Septembrie pe Bulevadrul Kogălniceanu în zona liceului Gheorghe Lazăr, urmată fiind mai apoi de deschiderile cafenelelor din zonele Dorobanţi, Militari, Gara de Nord, Floreasca şi Mario Plaza.

  • ParkLake, „mallul verde“ de 180 mil. euro, funcţionează pe generatoare de curent electric: „Dăm peste 1.000 de euro pe combustibil pe zi pentru generatoare“

    „Dăm peste 1.000 de euro pe combustibil pe zi pentru generatoare“, a recunoscut Ingo Nissen, managing director al Sonae Sierra, dezvoltatorul celui mai nou mall. Finalizarea legăturii la reţeaua electrică este în construcţie. Enel nu comentează.

    ParkLake, mallul de 70.000 mp în care portughezii de la Sonae Sierra şi irlandezii de la Caelum Deve­lop­ment au investit 180 mil. euro, funcţionează în prezent cu aju­torul generatoarelor de curent electric, în condiţiile în care reţeaua existentă nu poate acoperi consumul necesar, iar pentru a autoriza o conexiune la reţeaua de mare putere, dezvoltatorii au aşteptat mai bine de un an şi jumătate OK-ul italienilor de la Enel.

    Mai mult, în prima zi de deschidere, mallul a avut 85.000 de vizitatori, peste estimările iniţiale, iar în primul an se aşteaptă la peste 10 mil. vizitatori.

    Citiţi mai multe pe Ziarul Financiar

  • Cadoul primit la nuntă în urmă cu nouă ani le-a salvat căsnicia. Ce au găsit atunci când au deschis pachetul uitat într-un dulap vechi

    Cadourile de nuntă sunt, de cele mai multe ori, un mare stres. Atât pentru invitaţi, cât şi pentru mirii care urmează să le primească. „Oare o să le placă?”, „Oare o să ne fie util?”, se întreabă fiecare în parte, iar, de multe ori, aşteptările se bat cap în cap cu impresia pe care o au tinerii căsătoriţi la deschiderea pachetului. 

    Nimeni nu s-ar aştepta, însă, vreodată ca un cadou primit la nuntă, cu nouă ani în urmă, să fie cheia către salvarea căsniciei lor. I s-a întâmplat unui cuplu care a găsit întâmplător un cadou de nuntă nedesfăcut, rătăcit printr-un dulap din casă. Ce a urmat, este incredibil şi emoţionant.

    Citeşte aici povestea cuplului care a reuşit să-şi salveze căsnicia datorită unui cadou primit la nuntă în urmă cu nouă ani

  • De luni, 5 septembrie #selfie69 îşi întâlneşte publicul la avanpremierele cu actorii şi echipa

    Cea mai aşteptată comedie românească a anului, #selfie69, intră pe marile ecrane din 16 septembrie. În întâmpinarea evenimentului, protagoniştii filmului şi regizoarea Cristina Iacob se vor întâlni cu publicul din ţară într-o serie de spectacole de avanpremieră, unde fanii fenomenului #selfie vor avea ocazia să urmărească în premieră cea de-a doua parte a poveştii cu cel mai mare succes românesc de box-office în 2014.

    Olimpia Melinte, Vlad Logigan, Sali Levent, Flavia Hojda, Alex Călin, Alina Chivulescu şi Codin Maticiuc, precum şi vedete din showbiz care susţin filmul se vor întâlni cu publicul în prima săptămână de avanpremiere în ţară.

    Avanpremierele de gală vor avea loc în Constanţa (Cinema City/City Park), în 5 septembrie, la Brăila (Cinema City) şi Galaţi (Cinema 3D), în 6 septembrie, apoi la Iaşi (Cinema City), în 7 septembrie, la Bucureşti (Cinema City AFI), în 8 septembrie, la Ploieşti (Cinema City), în 9 septembrie. Sâmbătă, 10 septembrie, echipa va aduce #selfie69 la Bucureşti (Grand Cinema Digiplex), iar în 11 septembrie, la Braşov (Cinema One).

    Spectatorii pot cumpăra deja biletele pentru avanpremierele de la Cinema City, din oraşele Constanţa, Brăila şi Iaşi. (pentru bilete, click pe fiecare din oraşele menţionate).

    ”Abia aşteptăm întâlnirea cu spectatorii şi suntem nerăbdători să vedem reacţiile voastre. Este un film făcut pentru voi şi este foarte important pentru noi să vă întâlnim,”spune regizoarea Cristina Iacob, care nu va lipsi de la evenimentele din ţară. 

    #selfie69. It’s a fucking love story

    #selfie69 (2016) este sequel-ul succesului de public #selfie (2014), cel mai bine vândut film românesc al anului 2014 şi va fi lansat în cinematografe în 16 septembrie, distribuit de ZAZU Film.

    După aventura din #selfie, de dinainte de bacalaureat, #selfie69 spulberă mitul urban potrivit căruia căsnicia nu aduce fericirea… Ba dimpotrivă! Dar, pentru a ajunge la această concluzie, cele trei graţii bune şi nebune din #selfie, Roxi (Olimpia Melinte), Yasmine (Crina Semciuc) şi Ana (Flavia Hojda) trebuie să treacă prin capcanele, tentaţiile şi pericolele ce apar în urma unui pariu total ”prăjit”, ce devine viral pe facebook: care dintre ele se marită prima în trei zile?! Aşa că, plecate-de-acasă, atât la propriu cât şi la figurat, ele caută cu înverşunare inelul mult visat de fiecare mireasă latentă. După câteva preludii şi tentative absolut imprevizibile, cele trei vor descoperi iubirea acolo unde nici nu se aşteptau!

    Din distribuţie fac parte: Olimpia Melinte (Roxi), Vlad Logigan (Magi), Crina Semciuc (Yasmine), Flavia Hojda (Ana), Alex Călin (Brain), Levent Sali (Mihai), alături de Alina Chivulescu (Cecilia) şi Răzvan Vasilescu (Nea Ceauşu). Roluri inedite au Maia Morgenstern, Dorina Chiriac, Silvia Busuioc, Marian Râlea, Alex Bogdan, Andrei Huţuleac, alături de actori consacraţi sau debutanţi, printre care Maria Dinulescu, Mihaela Mihuţ, Radu Gabriel, Emilian Oprea, Raluca Aprodu, Tudor Aaron Istodor, Sergiu Costache, George Piştereanu, Rudi Rosenfeld, Camelia Zorlescu, Con Horgan.

    Loredana Groza, Antonia, Răzvan Fodor, Lidia Buble, Adela Popescu, Radu Vâlcan, Virgil Ianţu, Speak, Codin Maticiuc sunt câţiva dintre invitaţii speciali ai filmului.

    Scenariul este semnat de Cristina Iacob, Maria Spirache şi Tudor Potra, iar imaginea îi aparţine lui Barbu Bălăşoiu. #selfie69 este produs si distribuit de Zazu Film.

  • Bărbaţii nu pot sta departe de telefonul mobil, arată un experiment

    Femeile aşteaptă de două ori mai mult înainte să folosească din nou telefonul, dar nici ele, nici bărbaţii nu rezistă mai mult de un minut

    Dacă aştepţi un prieten, un coleg sau ai o programare la doctor, cât timp crezi că trece înainte să îţi verifici telefonul – două minute? Trei? Un experiment desfăşurat pentru Kaspersky Lab, de către Universităţile din Würzburg şi Nottingham-Trent, a arătat că participanţii lăsaţi singuri într-o sală de aşteptare au aşteptat, în medie, doar 44 de secunde înainte de a-şi lua smartphone-ul. Bărbaţii nu au rezistat nici măcar jumătate din acest timp, aşteptând, în medie, doar 21 de secunde, comparativ cu femeile – 57 de secunde.

    Pentru a studia mai departe relaţia noastră cu dispozitivele digitale, după 10 minute, participanţii au fost rugaţi să spună cât timp cred că a trecut înainte de a lua telefonul. Cei mai mulţi au spus că a durat între două şi trei minute, ceea ce denotă o neconcordanţă semnificativă între percepţie şi comportamentul real.

    Comentând aceste rezultate, Jen Binder, de la Universitatea din Nottingham Trent, a spus: “Experimentul sugerează că oamenii sunt mult mai ataşaţi de aceste dispozitive decât conştientizează şi că a devenit ceva natural să te îndrepţi către smartphone atunci când rămâi singur cu el. Nu mai aşteptăm, pur şi simplu. Caracterul imediat al informaţiilor şi al interacţiunilor oferite prin intermediul dispozitivelor inteligente le fac mai degrabă un camarad digital şi o conexiune cu lumea exterioară decât o piesă de tehnologie.”

    Cercetări suplimentare, efectuate de cele două universităţi, arată că această nevoie de a ne verifica telefoanele ar putea fi rezultatul unei temeri că am putea pierde ceva (FOMO – fear of missing out) atunci când nu suntem online. Într-un sondaj conex, participanţii care îşi foloseau telefoanele mai mult au admis că au un nivel mai mare de FOMO.

    “Cu cât participanţii îşi folosesc telefonul mobil mai mult, cu atât creşte temerea că ar putea să piardă ceva atunci când nu îl accesează. E greu de spus care dintre acţiuni o intensifică pe cealaltă – îşi folosesc oamenii telefonul mai mult pentru că le este teamă ca ar putea rata ceva sau se tem că ar putea rata ceva tocmai pentru că îl folosesc atât de mult?”, continuă Astrid Carolus, de la Universitatea din Würzburg.

    Studiul a arătat, de asemenea, că, pe măsură ce ne folosim telefonul mai mult, devenim mai stresaţi. Dar, în mod surprinzător, atunci când participanţii au fost întrebaţi despre gradul lor de fericire, în ansamblu, nu a fost nicio diferenţă între cei care folosesc telefonul mai mult şi cei care îl folosesc mai puţin. Astfel, stresul cauzat de folosirea smartphone-ului nu pare să aibă un impact semnificativ asupra stării noastre, în ansamblu.

    În timpul celor 10 minute de aşteptare, participanţii şi-au folosit smartphone-ul, în medie, aproape jumătate din timp (cinci minute). Aşa cum arătase o cercetare Kaspersky Lab anterioară, ne bazăm foarte mult pe dispozitivele mobile, folosindu-le ca o extensie a creierului nostru, astfel încât să nu mai fim nevoiţi să ţinem minte anumite lucruri.

    “Smartphone-urile sunt parte integrantă din viaţa noastră, tocmai de aceea, uneori, tindem să le considerăm un privilegiu de la sine înţeles. Faptul că le avem mereu în preajmă ne face să uităm cât de valoroase sunt, de fapt, datorită amintirilor şi altor informaţii pe care le păstrează”, spune David Emm, Senior Security Researcher la Kaspersky Lab. “Dar ele nu sunt valoroase doar pentru noi, ci şi pentru infractori. Dacă informaţiile noastre personale sunt compromise, în urma furtului sau a unui atac malware, riscăm să pierdem legătura cu prietenii şi cu anumite surse de informaţii.”