BusinessMagazin

Tag: analiza

  • A şaptea generaţie de tineri pe care o oferim României

    “Când Dragoş Dinu apăruse în prima ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP din primăvara lui 2006, era deja CEO. Sperăm ca povestea de succes să se repete şi cu tânărul manager din 2012.” Discuţia avută cu directorul de comunicare al A&D Pharma, compania cu cele mai mari afaceri din industrie, viza parcursul pe care cei mai mulţi tineri manageri propuşi în demersul jurnalistic l-au avut în carieră. Asta pentru că, dincolo de rolul pe care îl au în prezent, cei 100 de manageri selectaţi an de an sunt de urmărit pe termen mediu şi lung. “Prima lună după ce am fost numit CEO a fost cea mai grea. Nu ştiam cine sunt, ce caut aici”, spunea Dragoş Dinu în urmă cu şapte ani. Şi vorbea nu doar pentru sine, ci şi pentru întreaga generaţie pe care am urmărit-o cu atenţie. Cei mai mulţi au evoluat conform aşteptărilor. Anii au arătat deja că poveştile pe care le-am prezentat în cele şase ediţii anterioare ale catalogului au fost completate de capitole în care managerii şi-au dovedit abilităţile. Lista exemplelor este – cum altfel? – lungă, de vreme ce am prezentat deja 600 de poveşti, cărora li se adaugă, în acest an, încă 100. Îi amintim pe Iulian Dascălu (care a clădit reţeaua de malluri Iulius Mall), Mihai Ghyka (acum CFO la Vodafone), Ovidiu Ghiman (director de strategie la Romtelecom), Raul Ciurtin (artizanul Albalact) sau Călin Drăgan, fost CEO al Coca-Cola HBC România care acum conduce operaţiunile îmbuteliatorului de pe piaţa japoneză.

    Tânăr manager, conduc companie de succes

    “Accesul tinerilor în poziţii de top management este atât de facil pe cât sunt de bine pregătiţi să facă faţă provocărilor din mediul de afaceri actual şi de potriviţi cultural cu businessul”, spune Radu Manolescu, managing partner al firmei de executive search K.M. Trust & Partners, care admite că tinerii în roluri executive în multinaţionale cu vârsta până în 35 ani sunt excepţii. Fără să existe statistici oficiale, Manolescu sesizează că procentul celor de până în 45 ani este mai mare în roluri executive faţă de pieţele mature din vestul Europei. O explicaţie ar putea fi şi cea legată de faptul că multinaţionalele din România sunt entităţi destul de tinere comparativ cu companiile-mamă din alte ţări unde managementul este destul de rodat. “Există foarte mulţi manageri tineri, aş spune chiar prea tineri, în managementul companiilor româneşti”, explică şi Iuliana Stan, OD & leadership consultant şi director general al Human Synergistics România. Ea crede că accesul managerilor tineri e ceva mai greoi astăzi decât era în urmă cu 10-15 ani, întrucât mediul de afaceri este din ce în ce mai stabil şi mai asumat în ciuda contextului economic. Vârsta este doar un reper, mai spune Stan, cu trimitere la ideea că expertiza unei persoane e dată de felul în care îşi foloseşte vârsta şi ce a acumulat de-a lungul ei şi nicidecum de numărul de ani acumulaţi în buletin.

    Bogdan Mitrofan, HR Business Partner în cadrul Orange România, lucrează în companie de cinci ani şi mărturiseşte că a văzut cu ochii lui manageri crescând şi ajungând să ocupe poziţii de conducere în companie, chiar şi la nivel de top management. Tot el remarcă faptul că trendul ocupării poziţiilor de conducere de către tineri este unul crescător.

    Sergiu Neguţ, proprietar al buticului de consultanţă SVP Consult şi fost director în cadrul reţelei de clinici private Regina Maria, nuanţează şi introduce compromisul în ecuaţia unui mandat de executiv de top: “Vedem companii şi headhunteri deopotrivă alegând sub semnul compromisului: nici prea tânăr, nici prea bătrân, nici prea corporatist, nici prea antreprenorial”. În zona de peste 35 de ani se regăsesc deja mulţi tineri manageri români de succes, cu o poziţie şi o influenţă comparativ mai mare decât în alte economii mai dezvoltate. Iar istoria le-a fost de ajutor, dat fiind că multinaţionalele din Carpaţi au o istorie de cel mult două decenii, iar experienţa relevantă a oricărui manager, indiferent de vârstă, se limitează la această perioadă. Spre deosebire de Occident, profesioniştii angajaţi în domeniu în urmă cu 30 de ani şi atât de buni încât să poată bloca accesul celor mai tineri către poziţii de conducere lipsesc, iar avantajul e de partea noii generaţii de manageri. Cu toate acestea, nu este o regulă universală; sunt expaţi ce nu au împlinit încă 40 de ani şi au primit în mâini frâiele filialelor locale ale unor multinaţionale. Cum e cazul lui Saulo Spaolanse, preşedinte al Schneider Electric România, în vârstă de 37 de ani.

  • Piaţa Romană, un business de 60 de milioane de euro

    Cel mai important jucător din zona care începe cu restaurantul McDonald’s şi magazinul Miniprix, continuă până la ASE şi la hotelul Duke pentru a merge apoi până la cafenelele de pe Dorobanţi şi la barurile din piaţa Lahovari, este Academia de Studii Economice din Bucureşti.

    ASE-ul are o vechime de 98 de ani, un buget de 35 de milioane de euro pe an şi şcolarizează 26.000 de studenţi. Academia are 900 de profesori şi aproape 650 de angajaţi în departamentul administrativ.

    Cea mai cunoscută universitate de economie din ţară strânge anual milioane de euro din taxe de şcolarizare în principal, dar şi din alte taxe percepute studenţilor în mod secundar, de la bugetul de stat şi din fonduri europene. Deosebirea dintre ASE şi o companie oarecare este aceea că prima primeşte de la stat mai mulţi bani decât dă şi nu generează profit. Banii încasaţi sunt folosiţi pentru achitarea salariilor, pentru lucrări de întreţinere a clădirilor, pentru achiziţii şi pentru proiecte organizate în cadrul instituţiei.

    Academia de Studii Economice din Capitală este de asemenea un generator de business pentru cafenelele, restaurantele şi magazinele din zonă. Indiferent că vorbim de primele ore ale dimineţii, de prânz sau de ultimele ore din seară, restaurantele şi cafenelele din piaţa Romană sunt populate cu studenţi. “Toată studenţia m-am hrănit cu sandviş-uri şi Cola. Asta era masa mea de dimineaţă, când mergeam la facultate la ASE. Uneori asta era şi masa mea de prânz”, povesteşte un fost student. El îşi aminteşte de zilele când, înainte de a intra într-una din clădirile Academiei, se oprea pentru a-şi cumpăra masa la unul dintre localurile din zonă.

    Oferta era şi este variată. Pe o rază de doar câţiva zeci de metri stau aliniate, practic unul lângă altul, restaurantele celor trei mari nume din fast-food: McDonald’s, KFC şi BurgerKing. La “o aruncătură de băţ” este şi Pizza Hut.

    Pentru cele patru, piaţa Romană reprezintă un business de 7-8 milioane de euro anual. Deşi proprietarii ţin secrete datele despre vânzările fiecărui restaurant în parte, potrivit unor surse din piaţă restaurantul McDonald’s din Romană are venituri anuale de circa trei milioane de euro anual. Cu aceste vânzări el intră în top, alături de unităţile de la Dristor şi Unirii. Nu departe se găsesc rivalii de la KFC, cu 2,2 milioane de euro anual, potrivit aceloraşi surse.

    Acestor restaurante li se adaugă însă şi cele peste zece cafenele, care reuşesc să strângă anual venituri de câteva sute de mii de euro fiecare. Cele mai noi în zonă sunt librăria Bastiliei, care are la etaj o cafenea, şi cafeneaua Nescafé Milano Café.

    Compania elveţiană Nestlé, cel mai mare jucător de pe piaţa cafelei instant, cu Nescafé, s-a asociat cu unul dintre acţionarii importatorului brandului Lacoste în România pentru a deschide mai multe cafenele în Capitală. Iar prima “oprire” a fost în piaţa Romană, lângă restaurantul Burger King, în locul fostului restaurant Everest, anul trecut.

    Cafeneaua, care se întinde pe 100 de metri pătraţi şi pe două niveluri, a avut nevoie de o investiţie de 200.000 de euro. Veniturile, în primul an de funcţionare, urmau să se ridice la 350-400.000 de euro, în condiţiile în care unul dintre parteneri spunea, la momentul deschiderii, că se aşteaptă ca noua locaţie din centrul Bucureştiului să aibă circa 500 de clienţi pe zi, iar bonul mediu să se situeze în jurul valorii de 10 lei (circa 2,3 euro).

  • Cum a plecat guvernul Boc – de la A la Z

    Premierul Emil Boc i-a anunţat, luni, 6 februarie 2012, pe miniştri cabinetului său că a decis să depună mandatul Guvernului. “Am depus mandatul deoarece nu mă agăţ de putere, pentru mine contează mai puţin dacă mai rămân în funcţie câteva luni, până la alegerile din noiembrie. Am luat decizia de a depune mandatul Guvernului pentru a detensiona situaţia politică şi socială din ţară, dar şi pentru a nu pierde ceea ce românii au câştigat: stabilitatea economică a ţării”, a spus Boc.

    Plecarea lui Arafat.

    Demisia premierului Emil Boc venea la mai puţin de o lună după ce mii de oameni din mai multe oraşe ale ţării au început să protesteze în stradă, pornind de la plecarea din sistem, de luni, 9 ianuarie, a subsecretarului de stat, dr. Raed Arafat, ca urmare a conflictului public cu preşedintele României, Traian Băsescu, pe seama noului pachet legislativ de reformare a sistemului public de sănătate. Potrivit spuselor preşedintelui, Raed Arafat avea puncte de vedere “stângiste” şi trasmitea populaţiei prin intermediul televiziunilor mesaje “mincinoase şi incorecte”. Disputa dintre Traian Băsescu şi Raed Arafat a pornit de la noua lege a sănătăţii în ce priveşte funcţionarea sistemului de urgenţă. Aşa cum spunea subsecretarul de stat, noua formă a legii permite o concurenţă pe fondurile publice între actualul sector public, limitat la capitolul fonduri, şi mai multe firme nou-apărute. Practic, dintr-un buget similar ca şi valoare ar urma să fie finanţate mai multe entităţi, deci, în timp, legea va micşora sectorul public de intervenţie, va impacta unităţile de primiri urgenţe, SMURD şi Ambulanţa, în sensul în care vor fi treptat înlocuite. De cealaltă parte, preşedintele Băsescu susţinea că nu numai statul trebuie să fie implicat în sistemul de urgenţă.

    Debutul protestelor şi paşii înapoi.

    Protestele au debutat la Târgu-Mureş, în scurt timp extinzându-se, în grupuri de sute de persoane care cereau demisia premierului şi a preşedintelui, în Capitală şi marile oraşe ale ţării. Guvernul României a încercat marţi, 18 ianuarie, un gest de calmare a protestatarilor, reintegrându-l, după cinci zile de proteste, pe Raed Arafat în funcţia sa din Ministerul Sănătăţii, dar manifestaţiile au continuat în ţară, arătând că exasperarea socială a atins un prag critic, după cum comenta presa internaţională la acea vreme. “Fostul subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat este binevenit să revină în minister sau să participe la elaborarea noului proiect de lege privind sănătatea în cadrul comisiei care va fi formată în acest sens, dacă va dori acest lucru”, declara premierul Emil Boc.
    “Alegeri anticipate” a fost revendicarea cea mai mediatizată în online în timpul protestelor de stradă începute în luna ianuarie, pe următoarele două locuri situându-se “Jos Băsescu” şi “Demisia preşedintelui”, potrivit unei analize realizate de Mediafax Monitorizare.

    Postarea intitulată “Opoziţia socialistă a trecut în sfârşit la fapte”, în care Teodor Baconschi a folosit exprimarea “mahalaua ineptă” cu referire la protestarii din Piaţa Universităţii, a cauzat demiterea acestuia, luni, 23 ianuarie. Două zile mai târziu, senatorul PDL Iulian Urban demisiona din partid, după un mesaj postat pe blogul personal, care începea cu “Bravo Băsescu” şi se intitula “Mentalitate de viermi care nu vor absolut nimic, dar se plâng de tot ce-i înconjoară”.
    Pe fondul protestelor organizate în ultimele zile în Bucureşti şi alte oraşe ale ţării, în care una dintre revendicările formulate vizează eliminarea taxei auto, coaliţia guvernamentală decidea să suspende până la 1 ianuarie 2013 taxa de primă vânzare, cu explicaţia că proprietarii de maşini vechi trebuie să beneficieze de timp suplimentar pentru a vinde autovehiculele.

    “Intervenţia cu românii” şi comasarea neconstituţională.

    Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, 25 ianuarie, că poporul român şi-a făcut datoria în faţa crizei, suportând multe măsuri de austeritate, fiind acum rândul politicienilor să asigure stabilitatea ţării. Preşedintele a făcut un apel la responsabilitate din partea clasei politice, afirmând că, dacă politicienii vor asigura stabilitatea, România va depăşi criza. “Poporul şi-a făcut datoria, a fost supus proceselor de austeritate care, desigur, au fost aplicate şi politicienilor, dar la ei s-a simţit mult mai puţin decât la omul care avea un salariu de zece milioane. Deci poporul şi-a făcut datoria cu privire la trecerea prin criză, suportând o austeritate severă. De data aceasta este rândul politicienilor să asigure stabilitatea ţării şi continuarea proceselor de reformă. Fără stabilitate vă asigur că nu avem nicio şansă”, declara Băsescu.
    Preşedintele Băsescu a vrut să reintre în sinergie cu poporul supărat printr-un discurs despre starea naţiunii, în care n-a lăsat din braţe ceea ce numeşte “modernizarea” şi a dat lecţii solemne politicienilor, ignorând graţios că el însuşi este luat cu ardoare drept model de o seamă dintre ei, comenta într-un editorial Indira Crasnea, jurnalist în cadrul agenţiei de presă Mediafax.

    În aceeaşi zi, comasarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale cu cele parlamentare fusese declarată neconstituţională, potrivit deciziei Curţii Constituţionale care a admis astfel sesizarea USL. Miniştrii au întrerupt şedinţa de miercuri a Guvernului pentru a discuta despre decizia Curţii Constituţionale. Europarlamentarul PDL Cristian Preda considera, în ziua următoare, că Traian Băsescu a avut “o atitudine prezidenţială” i şi “a lăsat să se înţeleagă că vor urma decizii instituţionale importante, odată cu reluarea activităţii Parlamentului”, dar care, în opinia sa, nu se pot materializa înainte de încheierea misiunii FMI.

    Demisia cabinetului Boc.

    Misiunea comună FMI-CE-Banca Mondială a decis revizuirea în sus a proiecţiei de creştere economică pentru 2011, la circa 2,5% şi a părăsit România, duminică, 5 februarie. Cu USL intrată în grevă parlamentară până la alegeri, premierul decidea în ziua următoare să depună mandatul Guvernului.

    Mai jos, prezentăm câteva dintre cele mai relevante reacţii:
    Traian Băsescu, preşedintele României: Încă din luna decembrie am avut discuţii cu premierul cu privire la depunerea mandatului. Decizia a fost amânată din motive de interes naţional. S-a constatat că ar fi fost foarte greu să avem în a doua parte a lunii decembrie o majoritate parlamentară sigură
    Anca Boagiu, ministru al Transporturilor: Este important că Guvernul a luat o decizie de maximă responsabilitate pentru România
    Sulfina Barbu, ministru al Muncii: Cu siguranţă, Emil Boc nu îşi pierde susţinerea la şefia PDL
    Ion Iliescu, preşedinte de onoare al PSD: Demisia Guvernului, un prim pas realist. E nevoie de guvern tehnocrat şi anticipate
    Victor Ponta, preşedinte PSD, co-preşedinte USL: Demisia lui Boc – primul pas spre anticipate. Suntem deschişi pentru o formulă responsabilă
    Crin Antonescu, preşedinte PNL, co-preşedinte USL: Plecarea Guvernului Boc, un prim pas către soluţionarea crizei politice
    Kelemen Hunor, preşedinte UDMR: Demisia a fost decizia personală a lui Boc. Vom discuta cu Băsescu şi cu celelalte partide
    Gheorghe Ialomiţianu, ministru al Finanţelor: Decizia premierului, după consultări cu colegii, trebuie respectată
    Elena Udrea, ministrul al Dezvoltării Regionale şi Turismului: E nevoie de un nou guvern mai popular şi suficient de credibil pe plan internaţional
    Flutur: Demisia anunţată de Emil Boc, un act de responsabilitate
    Theodor Stolojan, liderul europarlamentarilor PDL: Curat românesc – dacă ceva merge, atunci trebuie schimbat
    Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România: Acordul cu România va continua

    Premierul a amintit odată cu anunţul demisiei că, pentru anul trecut, România a înregistrat, după doi ani de criză, o creştere economică de aproxmativ 2,5%, una dintre cele mai mari din UE, şi că pentru acest an Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional apreciază că România va avea o creştere economică mai mare decât cea din zona euro. Reducerea inflaţiei la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani, un curs valutar stabil şi menţinerea sub control a datoriei publice şi a deficitului bugetar au fost alţi factori prezentaţi de premier drept efecte ale măsurilor economice corecte dispuse de Guvern în mandatul său. Boc mai a susţinut că nu există un risc de neplată a salariilor şi pensiilor şi că stabilitatea economică înseamnă şansa pentru viitorul apropiat de creştere a salariilor şi pensiilor.

    Preşedintele Traian Băsescu a luat act, în aceeaşi zi, de demisia lui Emil Boc din funcţia de prim-ministru şi a semnat decretul de numire a lui Cătălin Marian Predoiu ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern. Demisia premierului Emil Boc s-ar putea dovedi o “manevră politică disperată” orchestrată de preşedintele Traian Băsescu, scria blogul Financial Times, într-un material cu titlul “România: Băsescu aruncă zarurile”.

    Mecanismul constituţional de învestire a noului Guvern.

    Articolul 85
    (1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.
    Articolul 89
    (1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
    Articolul 103
    (1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
    (2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.
    (3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
    Articolul 107
    (1) Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le revin. De asemenea, prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate.
    (2) Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru.

    Consultările şi votul.

    Reprezentanţii partidelor politice au intrat luni, 6 februarie, la consultări cu preşedintele României, iar propunerea preşedintelui a fost cea a şefului Serviciului de Informaţii Externe şi fostului ministru de externe, Mihai-Răzvan Ungureanu. Ulterior, Băsescu a început să discute cu partidele din coaliţie pentru formarea Cabinetului. Preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretul de numire în funcţie pentru Cabinetul condus de premierul Mihai Răzvan Ungureanu. Decretul pentru numirea Guvernului României, în următoarea componenţă: Mihai-Răzvan Ungureanu, Prim-Ministru; Markó Béla,Viceprim-Ministru; Gabriel Berca, Ministrul Administraţiei şi Internelor; Bogdan Alexandru Drăgoi, Ministrul Finanţelor Publice; Lucian Nicolae Bode, Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri; Cristian Diaconescu, Ministrul Afacerilor Externe; Alexandru Nazare, Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii; Borbély Laszló, Ministrul Mediului şi Pădurilor; Cristian Petrescu, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului; Gabriel Oprea, Ministrul Apărării Naţionale; Kelemen Hunor, Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional; Cătălin Marian Predoiu, Ministrul Justiţiei; Răzvan Mustea-Şerban, Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale; Claudia Boghicevici, Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale;Cătălin Ovidiu Baba, Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; Ladislau Ritli, Ministrul Sănătăţii; Stelian Fuia, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; Leonard Orban, Ministerul Afacerilor Europene.

    Preşedintele Traian Băsescu declara la Palatul Cotroceni, la ceremonia de depunere a jurământului de către membrii Cabinetului Mihai Răzvan Ungureanu, că “ceea ce se întâmplă azi este continuarea nerostită, din motive de inters naţional, a discursului din 25 ianuarie”. Cabinetul condus de Mihai Răzvan Ungureanu a fost învestit de Parlament, prin votul exprimat, fiind înregistrate 237 de voturi “pentru” şi două voturi “împotrivă”. pentru învestirea Guvernului erau necesare 232 de voturi favorabile. Opoziţia nu a participat la vot.

    Concluzie:

    Protestele de stradă au influenţat, într-adevăr, câteva evenimente a căror probabilitate ar fi fost zero în urmă cu doar câteva săptămâni. Am văzut, pe rând, renunţarea la proiectul noii legi a sănătăţii şi înscăunarea lui Raed Arafat, amânarea bruscă a taxei auto, amânarea concedierilor planificate de la CFR, înlocuirea intempestivă a lui Teodor Baconschi cu Cristian Diaconescu, demisia lui Iulian Urban din PDL, recunoaşterea de către preşedintele Traian Băsescu a erorilor de comunicare cu “o parte a populaţiei”, lăsarea deschisă de către şeful statului a posibilităţii de demisie sau a unui referendum care să verifice gradul de încredere de care se mai bucură, şi, finalmente, căderea guvernului Boc.

    Protestele populare i-au dat însă preşedintelui pe tavă şi un argument proaspăt de a-şi urma propria agendă, începând cu dorinţa sa de a se răfui cu un PDL tot mai ostil şi trecând prin revizuirea Constituţiei, motivată de rezultatul uitat al referendumului din 2009 privind reducerea numărului de parlamentari.

    Scenarii vehiculate în aceste zile spun că o revizuire rapidă a Constituţiei, printr-un referendum organizat la vară (odată cu localele?), ar permite ca în toamnă să aibă loc şi alegeri prezidenţiale în paralel cu cele parlamentare (dacă republica prezidenţială va fi schimbată cu una semiprezidenţială), asigurând astfel o ieşire din scenă cu fruntea sus a preşedintelui, mulţumit că-şi va fi promovat visul de reformă a statului. Din acest punct de vedere, decizia Curţii Constituţionale contra comasării alegerilor devine un avantaj, nu o înfrângere pentru Traian Băsescu. Problemele politice ale preşedintelui Traian Băsescu şi aliaţilor săi din coaliţia de centru-dreapta nu se vor încheia, chiar dacă Parlamentul a aprobat noul Guvern al lui Mihai Răzvan Ungureanu, comenta Financial Times în ediţia electronică.

    Pentru mulţi comentatori, inclusiv susţinători ai preşedintelui Traian Băsescu, aspectul nou al guvernului Ungureanu, conţinând majoritar ajutoare sau versiuni mai tinere şi/sau mai puţin cunoscute ale unor foşti miniştri PDL, depindea de scoaterea pe tuşă a Elenei Udrea, considerată o piatră de moară care greva chiar mai mult decât Emil Boc imaginea partidului de guvernare. Aşa se face că, dacă la început s-a vehiculat doar o variantă inofensivă de remaniere, cu darea afară a câtorva miniştri gafeuri sau invizibili (Vreme, Ariton, Igaş), rezultatul final a fost că Elena Udrea însăşi a susţinut înlocuirea tuturor miniştrilor PDL, inclusiv a unora apreciaţi de electoratul puterii (Funeriu, Boagiu), numai pentru ca numele ei să nu iasă în evidenţă la remaniere.Găselniţa n-a prins însă şi la UNPR şi UDMR, care au refuzat să-şi sacrifice şi ei oamenii ca să menajeze reputaţia fostului ministru al dezvoltării. Scopul marii remanieri, uşurarea PDL de pietrele de moară din guvern, a fost însă îndeplinit.

  • De unde bani, dacă băncile nu mai dau credite?

    Din 2004, de când s-a extins mai rapid creditarea în România, şi până în 2011 inclusiv, profitul net în sistemul bancar a fost de 16,7 miliarde de lei, şi chiar dacă din cauza crizei, în 2010 şi în primele trei trimestre din 2011, o parte dintre bănci au înregistrat pierderi totale de 1,3 mld. lei, sistemul bancar a rămas cu un câştig net de peste 15 mld. lei, ceea ce “e un bilanţ rodnic”, declara luna trecută Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR.

    Mai mult, din profitul total au fost distribuite ca dividende mai puţin de 5 miliarde, iar aproape 12 miliarde au fost reinvestite: “băncile n-au fugit repede cu banii să-i ofere acţionarilor, ci i-au reinvestit pe cei mai mulţi, mizând pe dezvoltare într-un mediu economic stabil, predictibil, cu potenţial de absorbţie şi generator de profituri substanţiale”, observa Georgescu.

    Discursul său răspundea, indirect, temerilor că extinderea crizei în zona euro şi cerinţele noi de adecvare a capitalului vor duce la o fugă a băncilor străine din România, cu consecinţa secării creditului, devastatoare pentru o economie atât de dependentă de banii din străinătate. Restrângerea creditării a fost, de fapt, o problemă acuzată de oamenii de afaceri încă din 2009, de la începutul crizei în România, însă a revenit în prim-plan după recomandarea din noiembrie a băncii centrale din Austria ca instituţiile financiare ale ţării care au filiale în Est să limiteze la 110% proporţia dintre creditele nou acordate de aceste filiale, pe de o parte, şi depozitele noi ori alte resurse de finanţare atrase local (ceea ce era, în fond, un apel la reducerea supraexpunerii).

    În cel mai recent raport privind sectorul bancar din Europa Centrală şi de Est, analiştii Raiffeisen Research din Viena afirmă, într-adevăr, că până în 2015, “cu posibila excepţie a Albaniei, este improbabil ca sectoarele bancare din Europa de Sud-Est să cunoască rate mari de creştere nominală a volumelor de credite şi active”. Mai ales că vârful creditelor neperformante nici n-a fost încă atins în unele ţări, iar volumul respectivelor credite va putea descreşte până în 2015 doar la aproximativ o treime din nivelul actual, într-un scenariu optimist (ceea ce pentru România ar însemna scăderea de la circa 15% la aproximativ 3% în totalul împrumuturilor), sau la aproximativ două treimi, intr-un scenariu pesimist.

    Cu toate acestea, “piaţa bancară din România are toate şansele să fie cea mai atractivă din sud-estul Europei în aceşti ani, datorită atât faptului că este cea mai mare din Europa de Sud-Est, cât şi şanselor de creştere aparent sustenabilă, ceea ce înseamnă o rată de creştere nominală a creditelor şi a activelor de circa 8-11% anual în euro”, cred analiştii Raiffeisen.

    Pentru 2012, singurul bancher care a anunţat până acum un obiectiv de creştere a creditării cu două cifre este Robert Rekkers, care a afirmat la evenimentul Meet the CEO, organizat în decembrie de BUSINESS Magazin, că Banca Transilvania, cea mai mare instituţie bancară cu capital privat autohton, are ca ţintă o majorare a creditării cu 10%. Cât priveşte băncile cu capital majoritar străin, speranţele ca ele să-şi majoreze creditarea vor fi direct legate de capacitatea şi de efortul lor de a atrage depozite, având în vedere situaţia băncilor-mamă: “S-a observat în ultimele şase luni o scădere masivă a finanţării pentru sistemul bancar european, îndeosebi la nivelul finanţărilor pe termen lung. Prin urmare, capitalul va fi mai scump şi mai greu de accesat în 2012. Desigur, liderii politici şi conducerea Băncii Centrale Europene pot schimba această situaţie, prin asigurarea de lichiditate suficientă sistemului bancar şi prin recapitalizarea băncilor cu probleme”, comentează Vasile Iuga, country managing partner al PwC România.

    Din punctul de vedere al beneficiarilor de împrumuturi, Dragoş Dinu, partener al firmei de consultanţă pentru industria farmaceutică Link Resource, spune că nu se aşteaptă însă la foarte multe investiţii noi pentru 2012 în care antreprenorii să fie dornici să apeleze la credite, într-un context volatil şi înainte de alegeri. “Finanţările, atâtea câte vor fi, se vor duce către businessurile stabile şi care şi-au dovedit capacitatea de a se restructura şi de a-şi relua creşterea în 2011 sau către zona de fuziuni şi achiziţii”, afirmă el.

    Alina Radu, partener NNDKP, adaugă că băncile vor continua să fie selective cu proiectele finanţate, iar pe măsură ce condiţiile de creditare devin mai stricte, companiile care sunt parte din grupuri cu prezenţă internaţională s-ar putea îndrepta mai degrabă spre soluţii de finanţare la nivelul grupului în loc de a discuta obţinerea unei finanţări la nivel local, pentru că prima abordare le facilitează obţinerea de credite şi condiţiile de acordare.

    Pentru împrumuturile către persoane fizice, Marius Popescu, directorul general al ING Pensii, anticipează că adoptarea regulamentului privind creditele pentru populaţie “va restricţiona semnificativ creditul în valută”, însă, în acelaşi timp, reducerea treptată a dobânzii de politică monetară de către BNR (ajunsă acum la 5,75%) reprezintă un semnal de încurajare a creditării in lei, aşa încât “este posibil să asistăm la o revigorare uşoară a împrumuturilor în moneda naţională şi la o diminuare a creditului în valută, în condiţiile în care şi resursele de finanţare în valută ale instituţiilor financiare vor fi sub presiune”.

    În afară de reducerea dozată cu atenţie a dobânzii – suficient de puţin încât să nu provoace o scădere a a atractivităţii depozitelor, suficient de mult încât să încurajeze ieftinirea creditelor în lei -, BNR a susţinut puternic în ultimul an reorientarea populaţiei de la o cultură a consumului la una a economisirii. De câte ori a avut ocazia, guvernatorul Mugur Isărescu a îndemnat la redescoperirea prudenţei de către consumatori, inclusiv prin dojeni politicoase la adresa celor care s-au supraîndatorat pe termen lung pentru maşini sau plasme.

    Marius Ghenea, preşedintele Fit Distribution, introduce în discuţie şi un alt punct de vedere: “Anatemizarea creditării a fost o mare greşeală pentru România. Mulţi încă mai consideră creditele de orice fel o pată pe onoarea personală şi a familiei, ceea ce este anormal şi ar trebui să încercăm să depăşim acest complex, posibil implantat în mintea românilor, culmea, chiar de comunişti”, odată cu efortul grotesc din anii ’80 de achitare a întregii datorii externe. Deocamdată, cultural vorbind, va fi greu de găsit un echilibru între intenţia normală de dezvoltare pe credit şi pornirile fie spre îndatorare excesivă, fie spre strângerea excesivă a curelei. Mai ales când, după ce înainte de criză am avut creşteri ale creditării cu câte 60% pe an, acum şi o creştere cu 10% ni se pare un record.

  • Reuters – Acordul UE pierde din vedere un risc major: creşterea economică redusă

    Inevstitorii cred că avansul de vineri al burselor şi monedei euro nu va fi urmat de alte creşteri în următoarele zile, mai ales dacă agenţiile de rating vor decide să retrogradeze una sau mai multe dintre cele şase state cu rating AAA din zona euro. “Problema fundamentală în majoritatea ţărilor europene aflate în dificultate este creşterea datoriilor într-un ritm mai accelerat decât creşterea economică. Este o problemă veche, însă singura soluţie aflată pe masă este mai multă disciplină, mai multă austeritate”, comentează managerul unui fond american.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • În ce mai speră piaţa auto?

    La sfârşitul lunii octombrie 2010 dealerii auto vânduseră deja prin programul “Rabla” aproape 52.000 de maşini noi, din care 22.800 reprezentau automobile marca Dacia; anul acesta Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a contabilizat numai 25.549 de maşini noi, din care mai puţin de 8.000 au reprezentat modele asamblate la Mioveni. Astfel, în acelaşi interval, programul nu a avut decât jumătate din efectul de anul trecut, iar Dacia a vândut chiar cu aproape două treimi mai puţine maşini. Numai una din trei maşini vândute pe piaţa locală în acest an a fost achiziţionată în cadrul programului de reînnoire a parcului auto cu o lună înaintea încheierii acestuia, potrivit calculelor BUSINESS Magazin. “Efectul rematului scade din ce în ce mai mult”, spune Bogdan Florea, brand manager Volksagen autoturisme în cadrul Porsche România, importatorul mărcii pe piaţa locală. În cazul său, criza a fost mai blândă, în condiţiile în care Volkswagen a ajuns la peste 10% cotă de piaţă, cea mai ridicată de până acum.

    În timp ce piaţa auto în primele nouă luni ale acestui an continuă scăderea de peste 10% faţă de perioada similară a anului trecut, un singur segment continuă să sfideze trendul – piaţa de leasing operaţional, care continuă creşterea faţă de anul trecut şi va încheia 2011 cu un avans undeva între 15 şi 20%. În acelaşi timp, programul “Rabla”, cel care ar trebui să încurajeze vânzările de maşini către persoane fizice, aproape a îngheţat, cu toate că intră pe ultima sută de metri. “În a doua jumătate a anului nu putem spune că am simţit o schimbare în ceea ce priveşte vânzările. Doar faptul că este o diferenţă tot mai mare între vânzările către persoane fizice şi cele juridice. Dar noi avem noroc că există mulţi clienţi care cumpără flote Volkswagen. Şi anul viitor tot pe flote ne vom baza deoarece nu vedem o revigorare a cererii din partea clienţilor privaţi”, explică Bogdan Florea.

    Un al doilea segment care creşte este cel al maşinilor premium – cu cel puţin 25%, la fel şi vânzările de vehicule comerciale, ambele fiind susţinute, ca şi piaţa totală, de achiziţiile realizate de firme. “Noi suntem în continuare numărul unu pe piaţa premium şi acesta este targetul nostru. Vedem că şi Mercedes-Benz şi Audi au făcut o treabă bună şi că au început să se apropie. Segmentul premium creşte, chiar şi pe o piaţă care continuă să scadă. Sunt mulţi cei care acum au un Opel sau un Volkswagen sau chiar o Dacia şi care vor să urce în segmentul premium”, spune Marco Schulz, directorul general al BMW Group România, importatorul mărcilor BMW şi MINI pe piaţa locală.

    În primele nouă luni ale acestui an vânzările BMW pe piaţa locală au crescut cu 25% faţă de perioada similară a anului trecut, la aproape 1.300 de unităţi, în timp ce Audi a avansat cu 36%, la puţin peste 1.200. Dacă BMW a avut în 2010 cea mai mare creştere, anul acesta Mercedes-Benz a crescut cel mai mult – cu peste 50%, dar la 1.127 de maşini. “După ce am fost cunoscuţi pentru volumele ridicate pe piaţa SUV-urilor, acum, odată cu lansarea noilor Seria 1 şi Seria 3, dorim să creştem şi pe aceste segmente mai accesibile unde până acum concurenţii noştri au avut volume mai ridicate. În prezent, 70% din vânzările noastre reprezintă maşini cu tracţiune integrală, iar 60% sunt SUV-uri”, a subliniat Schulz.

  • Ce câştigă România dacă mizează pe minerit?

    Raportul pentru Competitivitate al UE, apărut luna trecută, socotea fără satisfacţie că “pentru majoritatea resurselor minerale şi a metalelor rare, cele 27 de state ale Uniunii nu reprezintă decât o mică parte din producţia globală, situându-se la cote sub 5% în cazul unor metale importante pentru industrie, ca tungstenul, ori rămânând ca şi inexistentă în cazul altora, ca manganul, antimoniul sau platina”. Conform raportului, câteva state ale UE rămân însă producători importanţi de materii prime, deşi cota lor pe piaţa globală e relativ mică: Austria era al patrulea producător mondial de tungsten în 2009, iar Portugalia avea şi ea o cotă semnificativă; Polonia este cel mai mare producător de argint şi destul de activă în producţia de cupru, zinc şi plumb; Irlanda este cel mai mare producător de zinc; Suedia este cel mai mare furnizor de minereu de fier din UE şi unul dintre marii procesatori de plumb, aur şi zinc; Bulgaria şi Spania sunt producători semnificativi de aur, iar Germania de minereu de potasiu şi sare.

    Explicaţia cotei mondiale reduse a UE nu ţine numai de starea resurselor naturale, ci de mai mulţi factori: pe de o parte, a devenit mai atractivă ca preţ reciclarea unor materiale în locul exploatării sau al importului unor cantităţi noi, iar pe de altă parte, câştigurile de eficienţă au fost, începând din anii ’90, mult mai mari în sectoare ale industriei de vârf, în raport cu industria minieră. Acolo unde au existat însă politici publice în acest sens, mineritul a rămas un pilon al economiei, inclusiv după programe de restructurare masivă. În Polonia, de pildă, în 2003, după restructurări masive de mine neprofitabile şi cu o forţă de muncă ocupată în mineritul de cărbune de trei ori mai mică decât în 1992, industria minieră realiza aproape 3,5% din exporturile ţării şi 5,3% din PIB, în condiţiile în care privatizările în sector nu începuseră.

    Lucrurile s-au schimbat odată cu criza declanşată în 2008. Polonia şi-a ameliorat situaţia bugetului şi a evitat măsurile de austeritate din restul Europei cu preţul unui program de privatizări în valoare de 6,4 mld. euro, care a inclus vânzarea prin bursă ori către investitori strategici a unor pachete de acţiuni ale unor mari companii din diverse domenii, între care trei perle ale coroanei: singurul producător de cărbune listat la bursă, Bogdanka, producătorul de cupru şi argint KGHM şi cel mai mare furnizor de cărbune din UE, JSW (în cazul ultimelor două, statul, respectiv sindicatele au combătut iniţial ideea înstrăinării pachetelor de 10%, respectiv 30% din acţiuni prin intermediul bursei, chiar dacă în final preţul a fost bun, iar o parte dintre acţiuni au fost cumpărate de investitori polonezi şi nu străini). Finlanda, la rândul său, a susţinut dezvoltarea unei serii de exploatări noi de aur şi nichel, după ce în 2008 a decis să sprijine direct industria minieră, finanţând de la buget o parte din proiectele de infrastructură necesare. Mai nou, şi Grecia s-a reorientat spre minerit, acordând recent firmei European Goldfields autorizaţia de a deschide două mine de aur şi una de cupru – Olym-pias, Skouries şi Stratoni, pentru care investiţia estimată este de 1,3 mld. euro.

  • Cum ajută FMI clinicile private

    “Am lucrat în sistemul bancar înaintea crizei financiare şi totul se întâmpla foarte repede. Diferenţa faţă de clinici e aceea că sistemul avea nişte reguli după care puteai juca. Aici regulile se schimbă odată cu peisajul”, spunea săptâmâna trecută Cătălina Bălan, directorul general al Medicover, cu prilejul deschiderii unei noi clinici în preajma spitalului Colentina. Evoluţia pieţei din ultimii ani a făcut ca jucătorii să se adapteze din mers, iar strategiile nu au mai mers pe linia tradiţională, ci au devenit mai dinamice în funcţie de mişcările celorlalţi operatori. Cea mai recentă reconfigurare a traseului se datorează înţelegerii cu Fondul Monetar Internaţional, potrivit căreia Guvernul va revizui pachetul de servicii medicale sociale, astfel încât statul să acopere, începând cu anul viitor, mai puţine probleme de sănătate, iar serviciile considerate “neesenţiale” să fie furnizate doar pe baza unor asigurări suplimentare, inclusiv private. Angajamentul e inclus în ultima scrisoare de intenţie încheiată de Guvern cu FMI, convenită în urma misiunii de evaluare din iulie-august şi aprobat de Executiv la jumătatea lunii septembrie. Revizuirea se va face cu asistenţa Băncii Mondiale astfel încât să nu mai fie finanţate acele costuri cu sănătatea considerate în plus. “Pachetul de servicii medicale va avea multiple efecte asupra tuturor jucătorilor din piaţă”, spune Fady Chreih, director de dezvoltare al Regina Maria, care vorbeşte de o schimbare fundamentală a sectorului medical şi, mai important, de o schimbare comportamentală: pentru prima dată, oficial, românii vor conştientiza că serviciile medicale nu sunt gratuite. Chreih anticipează implicaţii sociale semnificative care se vor sedimenta în următorii ani: balanţa socială va fi dificil de păstrat între cei care trebuie să fie asiguraţi în continuare pentru că nu îşi vor permite să plătească pentru servicii sau medicamente şi bugetul alocat pentru sănătate.

    Cătălina Bălan, directorul general al Medicover, susţine că liniile de business pe care compania le are în vedere sunt numeroase, dar toate se leagă de evoluţia pieţei. Evoluţia înseamnă şi faptul că, dacă ne uităm la sectorul de furnizare a serviciilor medicale private, se poate constata o aglomerare. Însă în contextul larg al reformei din sănătate, clinicile ar putea să nu mai pară atât de înghesuite. “Nu cred că există vizibilitate pentru că nimeni nu poate spune cum va arăta sistemul peste şase luni”, remarcă Bălan, care vede fenomenul în beneficiul jucătorilor privaţi. Totuşi, vizibilitatea redusă îi face pe toţi jucătorii să aibă o abordare antreprenorială – “în funcţie de modul în care se mişcă piaţa ai nişte planuri pe care le mai adaptezi, le mai modifici”. În general, lanţurile au pregătite şi aprobate investiţii pe care să le demareze, dar direcţiile sunt cumva îmbinate cu ce se întâmplă la nivel legislativ. Dincolo de spitalul pe care îl deschid în această toamnă, suedezii de la Medicover mai deţin un teren în nordul Bucureştiului unde ar urma să dezvolte un nou spital în următorii trei ani. Există însă o nuanţă: “În contextul unei pieţe foarte aglomerate, nu cred că este momentul lansării încă unui spital de mari dimensiuni”.

    Măsura impusă de FMI este privită drept o trecere la “normalitate” de către Mihail Marcu, preşedintele CA al MedLife. Avantajele măsurii sunt reducerea numărului vizitelor inutile la medic şi contribuţia la oficializarea unor plăţi şi, abia apoi, dezvoltarea serviciilor private. Marcu recunoaşte că serviciile medicale private au încă un potenţial mare de creştere, iar revizuirea serviciilor medicale sociale ar putea să încline orientarea oamenilor către privat. “Creşterea pieţei este susţinută şi de migrarea pacienţilor de la stat către privat, deoarece oamenii preferă, dacă tot plătesc pentru un serviciu medical, să primească un act medical de calitate, un timp de aşteptare redus la minim, să beneficieze de aparatură de ultimă oră şi de cei mai buni specialişti”, spune şeful MedLife. Specialiştii chestionaţi de BUSINESS Magazin cad aşadar de acord că limitările impuse de stat ale accesului gratuit la medic vor impulsiona competiţia dintre operatorii privaţi, care se vor lupta să-şi câştige noi clienţi. Şi cum românii au ajuns la concluzia că sănătatea nu are preţ, când vor merge la medic sau vor alege o clinică, avantajele oferite de privat vor cântări mult mai greu. Estimările legate de valoarea pieţei serviciilor medicale private ţintesc către jumătate de miliard de euro în 2011. Piaţa nu a ajuns încă la maturitate, iar dovada a fost tocmai anul 2011, când în primele şase luni s-au deschis clinici şi spitale în valoare totală de o sută de milioane de euro, potrivit calculelor Business Construct. “Este adevărat că Bucureştiul reprezintă încă cea mai importantă piaţă pentru operatorii privaţi, însă nu neglijăm nici investiţiile la nivel local şi ţintim marile oraşe”, spune Mihail Marcu.

    Una peste alta, operatorii privesc în prezent cu atenţie înspre modul în care statul doreşte să modifice cadrul legislativ. După cum aminteşte Fady Chreih, orice modificare abruptă creează pe termen scurt “confuzie, frustrare şi haos birocratic”. Oficialii Regina Maria vorbesc de extindere pe două planuri: una extrem de vizibilă pentru toată piaţa, cea în care deschid centre noi şi una vizibilă pentru pacienţi, în care extind gama de servicii. “Nu toată lumea o duce bine în perioada asta, noi primim săptămânal cereri de achiziţii de la jucători mici, medii şi mari”, mai spune Chreih, care subliniază că într-o perioadă macroeconomică dificilă şi un sistem de sănătate care se modifică fundamental, turbulenţele sunt majore: “Dacă nu eşti jucător cu o amprentă mare în piaţă, e dificil să te menţii.”

  • Sorin Pâslaru, ZF: Poate fi plecarea Nokia un semn că urmează a doua dezindustrializare a României?

    Acesta este un fragment de editorial scris în martie 2006, în urmă cu cinci ani. Furia investi­ţiilor străine de atunci, când încă Nokia sau Ford nici nu se anunţaseră, schimba economia, cel puţin în relaţiile sale externe.

    Iar cea mai puternică evoluţie era a ponderii în exporturi a categoriei de “maşini şi dispozitive mecanice, aparate şi echipamente electrice”, care crescuseră la 28%, faţă de 21% cu cinci ani înainte, preluând prima poziţie de la industria uşoară – textile şi încălţăminte, un sector cu o valoare adăugată mult mai redusă.

    Era industrializare pentru că această creare de locuri de muncă în industrie pe scară largă, mai ales în vestul ţării, venea după o perioadă de 10 ani, între 1989 şi 2000, când industria a alu­n­ecat în degringoladă şi a desfiinţat locuri de muncă. În 1990 în România erau 8 milioane de salariaţi, pentru ca în 2000 să ajungă la 4,5 milioane, adică la fel precum o ţară ca Ungaria sau Cehia, care au populaţie de două ori mai redusă, iar în prezent sunt doar 4,1 milioane oameni cu carte de muncă.

    Şi era a doua industrializare pentru că mai fusese una, în perioada în care ponderea populaţiei din mediul rural s-a redus de la 80% la 50%, adică între 1950-1980, când, cu toate abuzurile şi traumele care au însoţit intervalul, România a devenit o ţară industrială. Au urmat zece ani de stagnare economică şi criză, între 1980 şi 1989, din cauza rambursării anticipate a datoriilor externe (perioadă a cărei perspectivă devine alta când se vede acum situaţia Greciei, în criză din cauza neplăţii datoriei externe deja acumulate) care au dus la colapsul regimului.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum se vând obiectele sanitare de lux într-o piaţă dominată de produse chinezeşti

    “Puteau foarte bine să-şi facă birourile la Frankfurt, dar au ales să rămână în Munţii Pădurea Neagră pentru că de aici a pornit businessul lor. E vorba de tradiţie.” Dialogul cu însoţitorii în drumul de la aeroportul din Frankfurt către fabricile Hansgrohe din sud-vestul Germaniei avea să capete contur abia la sosire. Niciun oraş prea mare în apropiere, drumuri înguste şi dealuri acoperite cu viţă de vie. Aici a început, în preajma anului 1900, prima afacere în producţia de obiecte sanitare pentru baie. Şi tot aici s-a inventat duşul, aşa cum îl cunoaştem astăzi. Povestea e cu atât mai interesantă cu cât la mijlocul secolului trecut unul dintre fiii fondatorului, Friedrich, a decis să îşi construiască propria afacere – sub numele Grohe – în nordul ţării, iar astăzi companiile sunt concurenţi aprigi în piaţa de instalaţii sanitare. Familia fondatoare mai e implicată doar în Hansgrohe, unde deţine 32% din acţiuni, iar până acum trei ani CEO a fost chiar fiul cel mic lui Hans, Klaus, acum în vârstă de 74 de ani. Cele aproape 700 de milioane cifră de afaceri în 2010, la un nivel al EBITDA de 140 de milioane, arată că afacerea germană nu a avut de suferit de pe urma recesiunii mondiale. Ţara de origine înseamnă un sfert din business, iar atenţia către piaţa locală şi ţările emergente, mai puţin sau deloc atinse de criză, au fost cheia succesului. Apoi, din cei peste 3.000 de angajaţi ai companiei, trei sferturi sunt germani, deşi fabricile Hansgrohe sunt prezente în China, Statele Unite ale Americii, Olanda şi Franţa.

    Scăderea din 2009 a venit în concordanţă cu recesiunea, însă managerii Hansgrohe au reuşit să piardă un procent cu o singură cifră. “Criza nu s-a instalat peste tot în lume şi nici în acelaşi timp”, explică Dirk Rennau. Produsele companiei se vând în peste o sută de ţări, iar vânzările au fost gestionate mult mai bine prin balansul care s-a făcut către pieţele mai puţin vulnerabile, în special statele emergente. Un sfert din businessul Hansgrohe vine din Germania, iar plusul adus de aici e important. De cealaltă parte, zonele unde piaţa imobiliară a avut cel mai tare de suferit au tras în jos şi vânzările de instalaţii sanitare: Statele Unite ale Americii, parte din Europa de Vest şi Orientul Mijlociu.

    În România vânzările au început să scadă în 2009, însă dat fiind că mulţi dintre marii constructori au activitatea blocată, era firesc să se întâmple aşa. După Rennau, potenţialul de creştere din 2012 este semnificativ. Nu doar criza stă în calea afaceriştilor din domeniu. Dacă luăm în calcul că aproape 50% din populaţie nu este racordată la reţeaua de apă curentă şi canalizare, atunci lucrurile nu mai stau la fel de bine. “Pentru Europa un astfel de procent pare enorm. Din start, din cei 22 de milioane de potenţiali clienţi rămân vreo 11 milioane”, explică directorul Hansgrohe, referindu-se la cel mai clar indicator care redă potenţialul actual al pieţei.