Tag: ajutor

  • Cum a ajutat o decizie luată la 25 de ani la crearea unui business de milioane de dolari

    1. Să creeze o maşină de clasă mică – datorită necesităţii pe care aceasta o va acoperi, să fie scumpă.

    2. Să folosească banii obţinuţi pentru dezvoltarea unei maşini de clasă medie, la un preţ mai scăzut.

    3. Să folosească banii pentru a crea o maşină accesibilă, de clasă mare.

    4. Să furnizeze energie solară.

    Musk s-a dovedit un adevărat vizionar: pe 20 iulie 2016 a anunţat că toate aceste scopuri au fost atinse.

    O strategie pe 10 ani a fost considerată ideală şi de Ramit Sethi, fondatorul Growth Lab şi I Will Teach You To Be Rich; în 2004 el a lansat businessul de cursuri online, a început cu o lecţie de finanţe personale; iar în prezent compania IWT are 17 cursuri online, 30.000 de clienţi plătitori şi peste 600.000 de abonaţi, potrivit CNBC.

    Antreprenorul a avut o filosofie similară cu  a lui Elon Musk. În urmă cu 10 ani, când avea 25 de ani, a luat o decizie care a făcut posibil tot succesul lui ulterior: ”Am ales să intru în jocul pe termen lung, nu în cel care vizează succesele imediate. Am ales să mă uit cu 10 ani în faţă, nu cu trei luni. Când am lansat compania IWT de la zero, în loc să mă concentrez pe lansarea de produse care să mă ajute să fac bani rapid; m-am concentrat pe construirea unui grup de fani adevăraţi şi studenţi pe viaţă. Numesc această abordare ”Principiul pe 10 ani”, povesteşte Sethi într-un articol editorial publicat de revista Fortune.

    Sună simplu, dar nu este aşa; antreprenorul spune că realitatea de care s-a lovit a fost brutală. Principiul pe 10 ani a dus la multe decizii contraintuitive pe care antreprenorul nu le-ar fi luat  altfel, cum ar fi:

    – IWT nu şi-a lansat primul produs decât după trei ani;

    – a citit şi a răspuns la mai mult de 1.000 de mailuri în fiecare zi

    – a petrecut ani şi a investit sute de mii de dolari să dezvoltăm cursuri

    – au întrerupt cursurile profitabile pentru ei, dar care nu aduceau rezultate clienţilor

    – nu i-au lăsat pe cei cu datorii să urmeze cursurile lor

    ”Aceste decizii ne-au costat milioane de dolari din veniturile potenţiale. Spre exemplu, acest lucru a însemnat că nu am putut să facem angajări în ritmul în care am fi putut. A însemnat, de asemenea, că am putut lansa un număr limitat de produse din cauza presiunii crescute pentru a face fiecare dintre aceste produse să conteze”, explică el.  

    Strategia însă a avut rezultatele scontate: ”Ne-a ajutat să construim o bază de clienţi (studenţi) pe viaţă: clienţi care cumpără fiecare nou curs pe care îl concepe. Astăzi, avem zeci de angajaţi care cresc rapid”, povesteşte antreprenorul, a cărui afacere este evaluate la milioane de dolari, potrivit Fortune.

    El spune că o gândire pe termen lung pare o idee nebunească atunci când nu este înţeleasă; însă gândirea pe termen scurt este aceea cu adevărat nebunească.

  • Top 100 cei mai admiraţi CEO: Dan Ostahie, proprietar Altex

    S-a concentrat pe inovaţia pe care o poate aduce la nivel de piaţă: implementarea creditului cu buletinul, crearea unei reţele de retail dual, prin lansarea brandului Media Galaxy, cu magazine electro-IT cu o suprafaţă mai mare de 2.500 mp şi, nu în ultimul rând, implementarea conceptului de omnichannel.

    Altex previzionează pentru 2016 de o cifră de afaceri de peste 600 milioane euro, fiind în acest moment unul dintre cele mai mari jucători pe piaţa de electronice din România.

  • Vodafone arată meseriile viitorului cu ajutorul realităţii virtuale

    Începând din luna martie, campania „Vezi în viitor” va fi implementată în peste 50 de magazine din Bucureşti şi alte 22 de oraşe din ţară, unde va exista un spaţiu echipat cu ochelari Samsung Gear VR şi cu smartphone -uri care pot fi utilizate de vizitatori pentru a vedea, utilizând tehnologia 360° VR cum vor arăta meseriile de pădurar, doctor şi arhitect. 

    „Aniversarea a 20 de ani nu se concentrează doar pe modul în care am sprijinit oamenii să reuşească pe drumul lor de-a lungul timpului, dar şi oferă o privire spre ceea ce urmează. Este angajamentul nostru că vom continua să ne implicăm în viitorul clienţilor noştri, inovând şi creând valoare pentru ei prin ceea ce facem, pentru a le oferi noi modalităţi de a-şi îmbunătăţi viaţa. Această campanie oferă un mod creativ care ne permite să aruncăm o privire în viitor, prin intermediul tehologiei de ultimă oră”, a declarat Ravinder Takkar, preşedinte şi CEO Vodafone România. 

    Initiaţiva „Vezi în viitor” este promovată printr-o campanie de comunicare construită în jurul mesajului „Ai puterea să-ţi faci viitorul. Descoperă meseriile generaţiei viitoare, pentru prima dată în 360° VR”, desfăşurată în mediile TV print şi online.

    Vodafone România aniversează 20 de ani pe tot parcursul anului 2017 printr-o serie de iniţiative dedicate clienţilor. Brandul Vodafone este prezent pe piaţa românească din anul 2005, când a achiziţionat Connex, care şi-a lansat serviciile în 1997.

  • Oraşul care timp de jumătate de an stă în umbră. Ce metodă ingenioasă au folosit pentru a se putea bucura de razele soarelui

    Invenţia i-a aparţinut lui Martin Andersen, care a primit finanţare din partea autorităţilor pentru a-şi implementa ideea. După îndelungi cercetări şi schiţe proiectul s-a concretizat cu succes – trei oglinzi, fiecare măsurând 17 metri pătraţi, stau pe muntele de deasupra oraşului. În ianuarie, cu ajutorul acestora, soarele este pote fi zărit doar două ore pe zi în piaţa oraşului, de la prânz până la orele 14, însă cetăţenii sunt fericiţi şi pentru atât. „Păşind în soare după atâtea ore de umbră permanentă mă face să realizez cât de mult ne poate afecta percepţia asupra lumii. Dintr-o dată, lumea pare tridimensională”, spune Andersen.

    Nu toată lumea din Rjukan a primit cu braţele deschise ideea acestor oglinzi de soare, iar mulţi consideră că nu sunt altceva decât un „truc turistic”. Până şi Andersen a admis faptul că s-a obişnuit, între timp, cu lipsa luminii soarelui. „ Este ca şi cum oamenii care au fost crescuţi în acest loc umbrit, sau cei care au ales să rămână, au devenit imuni la lumina normală soarelui”, mai adăuga acesta.  

  • Camera Deputaţilor a aprobat acordarea unui ajutor de stat pentru Compania Naţională a Uraniului

    “La solicitarea Companiei Naţionale a Uraniului – S.A., care se confruntă cu dificultăţi economico-financiare majore, Ministerul Energiei este autorizat sa acorde un ajutor pentru salvare, sub formă de împrumut în două tranşe, în limita sumei de 62.000 mii lei, pe o perioadă de 6 luni. Prin acordarea ajutorului de salvare se urmăreşte asigurarea lichidităţilor necesare CNU pentru desfăşurarea activităţilor curente specifice în condiţii de siguranţă, care să asigure respectarea obligaţiilor de securitate nucleară şi de mediu (Euratom şi TFUE), respectiv evitarea unor posibile accidente ecologice grave, precum şi începerea activităţii de restructurare a companiei în vederea eficientizării acesteia”, potrivit raportului legii de adoptarea a OUG nr.65/2016, aprobat de plen.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum puteţi economisi bani fără sa renunţaţi la lucrurile care vă fac plăcere

    „Nu există niciun secret – prin cumpărături inteligente, banii se pot aduna rapid astfel încât să se ajungă la economii de mii de euro pe parcursul unui an”, spune expertul în finanţe Cathal Wogan, angajat al platformei britanice de vouchere de reduceri Quidco.

    „Ar putea fi dificil să vă gândiţi la iarnă când este primăvară, dar cumpărarea de haine de iarnă în afara sezonului poate duce la economii serioase. O haină care costă 100 de lire iarna ar putea costa 50 de lire primăvara; astfel că dacă vă gândiţi în avans la lucrurile de care veţi avea nevoie peste 9 luni, aţi putea primi recompense serioase”, exemplifică specialistul.  De asemenea, el spune că ar trebui să profităm de promoţiile la produsele pe care le folosim constant: ”Dacă vedeţi o promoţie la un produs de uz zilnic, poate fi mai eficient să cumpăraţi mai multe astfel de produse, pe care să le utilizaţi pentru o perioadă mai lungă de timp.
    ”O familie care foloseşte conserve de tomate de 1 liră pentru un preparat cu paste pe care îl fac săptămânal ar plăti 104 lire sterline cheltuite pentru acest produs – dacă le-aţi cumpăra când sunt disponibile la preţ redus, aţi economisi 52 de lire sterline. Puteţi face aceste lucruri cu bunuri neperisabile, precum şi cu produse de curăţat sau de igienă personală.”

    Nu ar trebui să vă fie frică să vă plângeţi sau să lăudaţi anumite produse – companiilor le place să primească feedback din partea clienţilor. ”Dacă veţi face acest lucru, aţi putea primi vouchere sau produse din partea companiei respective”. 

    Deschideţi un cont de economii: acesta ar putea fi plasat la coada listei cu topul priorităţilor pentru mulţi dintre noi, dar beneficiile ar putea fi uriaşe. ”Foarte puţine persoane sunt conştiente că pot primi bonusuri în bani atunci când încep un cont de economii.”

  • Cum arată şi cât costă casa lui Smiley – GALERIE FOTO

    Andrei Tiberiu Maria, alias Smiley, se poate lăudă cu o carieră de succes şi o casă de invidiat.

    După ani buni de muncă în industria muzicală şi proiectele de televiziune, cântăreţul a reuşit să-şi achiziţioneze casa visurilor sale şi să o decoreze într-un mod original.

    Smiley trăieşte într-o locuinţă de vis, pe care a amenajat-o şi decorat-o după gustul lui. E drept, a apelat la ajutor specializat, însă amprenta burlacului Smiley se vede cu ochiul liber.

    Casa artistului are un aspect modern, minimalist, iar iluminarea naturală datorată ferestrelor mari îi conferă un mare avantaj. Smiley a optat pentru nuanţe precum albastru, muştar şi bleumarin, în decorul casei sale, ceea ce face din casa lui un spaţiu relaxant, occidental şi care nu-şi pierde din amprenta personală.

     

    VEZI AICI GALERIA FOTO

    Smiley trăieşte într-o locuinţă de vis, pe care a amenajat-o şi decorat-o după gustul lui. E drept, a apelat la ajutor specializat, însă amprenta burlacului Smiley se vede cu ochiul liber.

    Casa artistului are un aspect modern, minimalist, iar iluminarea naturală datorată ferestrelor mari îi conferă un mare avantaj. Smiley a optat pentru nuanţe precum albastru, muştar şi bleumarin, în decorul casei sale, ceea ce face din casa lui un spaţiu relaxant, occidental şi care nu-şi pierde din amprenta personală.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Descoperire REMARCABILĂ: Ne putem îmbunătăţi memoria în doar 40 de zile, cu ajutorul unei tehnici simple

    Persoanele cu o memorie normală îşi pot dubla capacitatea prin antrenarea creierului.
     
    Persoanele cu o memorie impresionantă pot recita liste lungi cu date istorice şi îşi pot aminti tehnici complicate în timpul jocurilor de cărţi. Aceste persoane, care par aparent genii, nu s-au născut cu o abilitatea excepţională a creierului. Însă au învăţat să-şi antreneze mintea pentru a fi capabilă să reţină mai multe informaţii 
     
  • Cum a ajuns o tânăra de 29 de ani care trăia din ajutor de somaj să facă aproape 1 milion de dolari

    În 2012 Kimra Luna nu avea niciun ban. Ea împreună cu soţul ei, Seth, şi cu cei doi copii trăiau în California cu socrii ei, încercând să supravieţuiască, informează Business Insider.

    “Timp de patru ani, nici eu, nici soţul meu nu am avut un job constant”, a povestit tânăra de 29 ani. “Aveam ceva economii, dar s-au evaporat repede, trăiam din ajutorul de somaj”, a adăugat ea.

    Seth a reuşit să obţină o slujbă ca şofer şi câştiga îndeajuns să acopere cheltuielile de bază. După şase luni de stat acasă, Luna s-a plictisit aşa că a apelat la economii şi a cumpărat un computer. Kimra Luna şi-a pornit un blog, apoi s-a angajat. Vindea produse de îngrijire a pielii şi suplimente organice. Între timp a început să citească mai multe despre antreprenoriat, iar în primavara anului 2014 şi-a lansat propriul site şi a renunţat la job. Pentru asta a făcut un împrumut de 5000 de dolari, bani pe care i-a folosit pentru crearea site-ului, pentru promovarea pe Facebook şi pe cursuri online.

    Primul ei produs a fost un curs numit “Crushing it on Facebook” (Cum să reuşeşti pe Facebook), în urma căruia a primit cereri pentru consultanţă şi coaching. A început să vândă pachete de coaching, o consultanţă de 12 săptămâni pentru 2.000 de dolari. În primele şase săptămâni a câştigat 10.000 de dolari. Un an mai târziu, compania a înregistrat venituri de 950.000 de mii de dolari.

    În momentul de faţă, principala sursă de venit este un program de marketing de 12 săptămâni “Be True, Brand You”, care costă 2000 de dolari şi care are 500 de studenţi. Ea estimează că lucrează cam 25-30 de ore pe săptămână, dar pentru a conduce afacerea are nevoie de ajutor. “Nu pot să lucrez fără ajutorul oamenilor. Am doi asistenţi care lucrează cam 30 de ore pe săptămână şi un bucătar care îmi prepară mesele”, a spus ea. 

  • Larisa Florian, medalie de aur la Grand Slamul de la Baku. Orădeanca intră în top 10 mondial

    Sportiva de la Liberty Oradea a învins în drumul spre finală pe belgianca Charline Van Snick şi pe brazilianca Sarah Menezes, ultima fiind campioană olimpică în 2012, la categoria 48kg (victorie în finala cu Alina Dumitru). În ultimul act la Baku, Larisa Florian a învins-o pe Reka Pupp (Ungaria).

    Acest succes îi aduce sportivei tricolore 1.000 de puncte în clasamentul internaţional, care o vor ajuta să intre între primele 10 sportive la 52 kg. Larisa Florian este una dintre speranţele judoului feminin în vederea Jocurilor Olimpice de la Tokio. Cum şi Andreea Chiţu va reveni cât de curând în competiţiile internaţionale, tot la 52 kg, va exista certitudinea unei categorii extrem de competitive pentru România.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro