Tag: retea

  • Orange va lansa 4G+ în România. Care sunt oraşele în care va fi disponibilă. Reţeaua va extinde 4G în 90 de oraşe

     “Din 7 aprilie, Orange România va utiliza integral tot spectrul de frecvenţe pe care l-a achiziţionat în septembrie 2012. România este a noua ţară din lume unde este prezentă o reţea 4G+. Suntem al doilea operator din estul Europei cu 4G+ şi primul din România”, a declarat, luni, într-o conferinţă, directorul tehnic al operatorului, Ştefan Slavnicu.

    Din 7 aprilie, după intrarea în vigoare a licenţelor obţinute în urma licitaţiei din septembrie 2012, Orange România va extinde reţeaua 4G, care devine disponibilă pentru mai mult de 45% din populaţia României.

    Prezentă în toate reşedinţele de judeţ, precum şi în alte oraşe din România, tehnologia 4G va furniza clienţilor din peste 1.000 de localităţi viteze medii reale de descărcare (download) de 30 Mbps şi încărcare (upload) de 15 Mbps.

    “Împreună cu noua gamă de opţiuni dedicate, aceste viteze pot urca la viteze medii reale de download de 60 Mbps şi upload de 30 Mbps”, a spus Slavnicu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fiecare magazin H&M din România a vândut în medie de aproape 1 milion de euro în primul trimestru

     În acest interval, H&M a deschis în România două magazine şi a ajuns la o reţea de 30 de unităţi pe piaţa locală, se arată într-un comunicat al companiei.

    În primele trei luni ale anului fiscal anterior, H&M a înregistrat în România vânzări de 188 milioane de coroane suedeze. Vânzările includ TVA.

    Creşterea vânzărilor calculată în lei s-a situat la 29%.

    În anul fiscal 2013, încheiat în noiembrie, vânzările din România ale H&M au avansat cu 41%, la 893 milioane coroane suedeze (101 milioane euro), după ce a deschis 9 magazine în perioada respectivă, ajungând la o reţea de 28 de unităţi

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ileana Sorina Bălţatu conduce vânzările Gazprom în România. Dezvoltă a treia reţea de benzinării din carieră

    A FOST SHELL, A FOST SLOVNAFT ŞI ACUM ESTE GAZPROM. Au fost dezvoltări, achiziţii şi procese de integrare. În peste 20 de ani de carieră, Ileana Sorina Bălţatu le-a văzut cam pe toate. A intrat în industria petrolului în 1993, în cadrul Shell România – primul grup internaţional care a încercat dezvoltarea unei reţele de benzinării în România -, iar după un an în companie a devenit director de operaţiuni.

    „Am fost responsabilă de deschiderea primei benzinării Shell în România, la 1 aprilie 1995, iar ulterior am participat la toate deschiderile reţelei până la momentul când am plecat să fac un stagiu la headquarter şi m-am întors pe poziţia de director general al companiei. Au  urmat proiecte foarte interesante, am extins reţeaua şi am deschis terminalul de la Otopeni„, comprimă Ileana Sorina Bălţatu cei aproape opt ani de carieră în cadrul Shell, timp în care s-a ocupat de cea mai mare parte din bugetul de investiţii de peste 230 de milioane de dolari al grupului britanic în România. 

    FĂRĂ A AVEA ÎNSĂ O RAFINĂRIE ÎN PROXIMITATE, REŢEAUA REZISTA FOARTE GREU, ADMITE MANAGERUl: „Am reuşit să rămânem profitabili, dar era dificil şi astfel compania a devenit de vânzare„. Decizia Shell de a ieşi treptat din România a venit atât din cauza difficultăţilor pe care grupul le avea la nivel internaţional, cât şi din cauza slabelor performanţe ale Shell România SRL, după cum scria ZF la momentul tranzacţiei. În 1999, compania a avut pierderi de 13,2 milioane dolari, în 2000 – 2,8 milioane dolari, iar în 2001 – 3,8 mil. milioane dolari.

    Deşi compania începuse să recupereze teren, iar creşterea nivelului de trai se vedea în vânzări, Shell a decis vânzarea reţelei din România. Grupul Mol a fost interesat de achiziţia benzinăriilor Shell pentru că dorea un salt rapid al reţelei de distribuţie şi a cumpărat Shell în 2005, în urma a două tranzacţii: prima tranşă de 23 de staţii a fost vândută pentru 20-25 milioane de dolari, iar a doua vânzare, care a coincis cu ieşirea Shell din România, de 58 de staţii, a fost estimată la 70 milioane dolari. 

    În primul an după tranzacţie, Ileana Sorina Bălţatu s-a ocupat de integrarea Shell în Mol, apoi a acceptat oferta de a se muta la Slovnaft, pentru a coordona reţeaua pe care Mol o deţinea în Slovacia. „Acolo am găsit o situaţie şi mai dificilă„, povesteşte managerul: „Slovnaft fusese cumpărat de Mol cu câţiva ani în urmă, iar în 2005, în urma unor controale ale autorităţilor, primiseră nişte amenzi foarte mari (33 de milioane de euro, pentru abuz de poziţie dominantă – n.r.). Mol dorea să atingă nişte parametri de profitabilitate la Slovnaft şi m-am ocupat şi de acest aspect, pe lângă reţeaua de downstream. Am rezolvat ce se putea, iar din 2007 am preluat şi reţeaua din Cehia„. În Slovacia, reţeaua era de 210 staţii, iar în Cehia de 30.

    DATORITĂ EXPERIENŢEI ÎN M&A, CÂŞTIGATĂ PRIN IMPLICAREA ÎN TRANZACŢIA SHELL-MOL, ILEANA SORINA BĂLŢATU A FOST SOLICITATĂ SĂ SE IMPLICE ÎN ACHIZIŢIILE ULTERIOARE ALE MOL ÎN REGIUNE: Tifon, în Croaţia (tranzacţie prin care Mol a urmărit consolidarea poziţiei în Croaţia; cele 36 de staţii şi 20 de proiecte în construcţie au fost achiziţionate în 2007 pentru o sumă estimată la 150 milioane de euro), IES, în Italia (IES deţinea rafinăria Mantova şi o reţea de 165 de staţii de alimentare, pe care Mol le-a achiziţionat în 2007), şi Pap Oil, în Cehia (cea mai mare reţea de benzinării din Cehia, cu 125 de staţii, a fost cumpărată de Mol în 2012).

    „Afacerile cu petrol mi-au plăcut şi îmi plac, mă motivează să mă trezesc dimineaţa să vin la lucru„, explică Ileana Sorina Bălţatu de ce a acceptat să preia o nouă poziţie de downstream director şi de a construi o nouă reţea de staţii, cea a companiei sârbe NIS, controlate de Gazprom, înapoi în România.

  • Vânzările reţelei Lem’s au crescut cu 10%

    Printre factorii care au influenţat evoluţia vânzărilor se numără investiţiile în tehnologie, extinderea portofoliului şi dezvoltarea reţelei de magazine cu unităţi amplasate în special în galeriile comerciale tip mall, se arată într-un comunicat al companiei.

    Compania a investit anul trecut peste 12 milioane lei pentru deschiderea a 11 magazine, în prezent reţeaua depăşind 100 unităţi, incluzând partenerii Lemet. Suprafaţa totală de retail, la nivelul întregii ţări, este de peste 65.000 mp.

    Dintre produsele de mobilier lansate recent, segmentul premium creşte constant, iar 48% din vânzările realizate anul trecut sunt reprezentate de produsele premium şi lux.  “Sectorul premium este în creştere şi va continua acest trend şi în anii următori”, a declarat directorul general şi proprietarul companiei, Alexandru Rizea.

  • Reţeaua de micromesagerie Twitter, blocată în Turcia

    Ştirea a fost confirmată de agenţia de ştiri Anatolia (controlată de stat), care a comunicat că autorităţile au blocat tehnic accesul la Twitter pentru că s-au ignorat mai multe decizii ale tribunalelor de a elimina anumite linkuri, relatează Yahoo.

    Reprezentanţii europeni au replicat că măsura este lipsită de temei şi va fi privită în lumea întreagă ca fiind o formă de cenzură. Blocarea accesului la Twitter vine ca urmare a unor declaraţii ale prim ministrului Recep Tayyip Erdogan. Acesta a spus că va lua măsuri pentru a închide permanent reţeaua, Twitter fiind unul dintre mediile importante de propagare a acuzaţiilor de corupţie împotriva sa.

    Multe informaţii denigratoare la adresa lui Erdogan au venit de pe un cont de Twitter numit Haramzadeler (“urmaşii hoţilor”). “Nu are nimic de-a face cu libertatea”, a declarat Erdogan. “Libertatea nu înseamnă că ai dreptul de a încălca dreptul cuiva la intimitate, sau că poţi transmite secrete de stat către publicul internaţional”.

  • Operatorul telecom care şi-a săpat singur groapa din cauza unei aplicaţii similare WhatsApp

    După 14 ani de creşteri, profitul China Mobile, cea mai mare reţea de telecomunicaţii din lume, a înregistrat o scădere. Acest fapt se datorează aplicaţiei WeChat, sau echivalentul WhatApp în China, care oferă servicii de mesagerie şi telefonie.

    Profitul China Mobile a scăzut cu 5.9% la 14 miliarde euro în 2013, în condiţiile în care veniturile din servicii text şi multimedia au scăzut cu 6.5% pentru aceeaşi perioadă, conform BBC News.

    Compania din China vrea să majoreze investiţiile în 4G cu 22%, la o valoare de peste 26 miliarde de euro. Reţeaua 4G a fost lansată în luna decembrie a anului trecut, iar operatorii speră că aceasta va atrage venituri mai mari din abonamente.

    China este cea mai mare piaţă de smartphone-uri din lume, cu peste 500 de milioane de utilizatori de internet mobil. WeChat, cunoscută şi sub numele de “weixin” (adică micro-mesagerie, în limba chineză), permite celor peste 300 de milioane de utilizatori să trimită mesaje, fotografii, clipuri video sau mesaje vocale, relatează Businessinsider.com. O altă facilitate extrem de populară este aceea de a găsi alţi utilizatori prin mişcarea rapidă a telefonului. WeChat permite chiar şi rezervarea sau plata unui taxi.

  • Stihl România a ajuns la o reţea de peste 300 de magazine anul trecut

    Dealerii Stihl sunt societăţi distincte, care operează sub franciza brandului german, atât magazine cât şi service-uri. Suprafeţele pe care se desfăşoară activitatea unui dealer Stihl diferă, de la un minim de spaţiu  de 40 mp, până la  2.000 mp.

    “În general, dezvoltarea unui astfel de business se produce în jurul unei persoane cu abilităţi tehnice, care poate opera şi un service. Pe lângă cunoştinţele tehnice, un partener Stihl trebuie să dovedească şi o înclinaţie antreprenorială, pe care să se bazeze atunci când pleacă la drum alături de noi”, spune Ioan Mezei, directorul general al Stihl România.

    ”Această forumulă nu a dat greş şi iată că în cadrul reţelei s-au putut dezvolta afaceri consistente, unele dintre ele atingând o cifră de afaceri şi de 2-3 milioane de euro pe an.” completează Ioan Mezei.

    Stihl este o afacere de familie originară din Germania, fondată în 1926 ale cărui venituri au ajuns în 2012 la  2,7 miliarde de euro.Compania are peste 12.000 angajati, deţine şase fabrici, 34 de centre naţionale de vânzare, fiind în contact cu  120 de importatori şi având o prezenţă în 160 de ţări. Stihl  România este o companie înfiinţată în 1997 şi deţinută 100% de firma mamă.

  • Dedeman vrea să deschidă minim patru magazine noi în 2014. Primul va fi inaugurat vineri, la Sibiu

     Magazinul din Sibiu are o suprafaţă de 13.700 mp şi dispune de o parcare proprie cu 380 de locuri.

    “Obiectivul nostru este ca în acest an să atingem sau chiar să depăşim 40 de magazine”, a declarat, într-un comunicat, preşedintele companiei, Dragoş Pavăl.

    Retailerul are un portofoliu de peste 45.000 de produse, care acoperă 11 domenii, şi deţine o suprafaţă de vânzare de circa 380.000 metri pătraţi.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Decathlon deschide în aprilie un magazin în Shopping City Suceava şi ajunge la o reţea de 13 unităţi

     Magazinul Decathlon din Suceava va avea o suprafaţă de 1.600 metri pătraţi şi va fi prima unitate pe care retailerul o va deschide în acest an în România. Astfel, compania ajunge la un număr de 13 unităţi pe piaţa locală.

    Managementul Shopping City Suceava se aşteaptă la o creştere de minim 20% a traficului de vizitatori în centrul comercial în weekendul deschiderii Decathlon.

    “Magazinul Decathlon din Suceava va comercializa aproximativ 15.000 de produse corespunzătoare unui număr de peste 50 de sporturi. Piaţa este orientată în special către sporturile în aer liber (alergare, drumeţii, ciclism, role etc), cât şi către sporturile de menţinere în formă (fitness sau nataţie), aşa încât managerii magazinului se aşteaptă ca pentru articolele sportive asociate acestor sporturi să existe cea mai mare cerere şi în această primăvară”, a arătat Graham Kilbane, directorul operaţional al ARGO.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Auchan a remodelat magazinul real din Târgu Mureş în formatul Auchan City şi îl va redeschide joi

     Acesta este al doilea hipermarket Auchan din Târgu Mureş.

    Retailerul mai deţine magazine Auchan City, caracterizate prin suprafeţe mai mici, în Braşov, Bucureşti, Constanţa şi Iaşi.

    Cu un program al deschiderilor de trei magazine Auchan pe lună, compania urmează să finalizeze programul rebrandingului hipermarketurilor real la sfârşitul lunii aprilie. Magazinele rămase de remodelat sunt situate în Bacău, Bucureşti – AFI Cotroceni, Deva, Galaţi şi Timişoara Nord.

    Tranzacţia Auchan-Real a fost finalizată pe 12 septembrie 2013, ca urmare a acordului semnat în 30 noiembrie 2012 între grupul Auchan şi Metro Group şi a validării primite din partea Consiliului Concurenţei, la sfârşitul lunii iulie.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro