Tag: reprezentare

  • Cel mai bogat om din România concediază ultimii 165 de angajaţi, după ce a lăsat 6.000 de oameni pe drumuri

    Ultimii 165 de salariaţi ai Amurco S.A. Bacău, combinatul de îngrăşăminte chimice ce face parte din grupul InterAgro deţinut de omul de afaceri Ioan Niculae, vor intra în somaj din noiembrie. Societatea a intrat în insolvenţa în urmă cu trei luni, potrivit incont.ro.

    Societatea Amurco S.A. Bacău a trimis în şomaj, începând cu 1 iunie 2014, 300 de angajaţi, respectiv 75 la sută din totalul numărului de salariaţi ai unităţii de producţie a îngrăşămintelor chimice. Măsura disponibilizărilor colective a fost luată în mai, după două luni şi jumătate de când combinatul nu mai funcţionează din cauza nerentabilităţii.

    “Creşterea galopantă în ultimul an a preţului la gaz metan, care reprezintă 80 la sută din cheltuielile de producţie, dar şi scăderea cererii pe piaţa de îngrăşăminte au dus la situaţia actuală de la Amurco. Cei 300 de salariaţi ce urmează să fie disponibilizaţi colectiv au primit preavizele, urmând ca după 20 de zile să plece în şomaj. Restul angajaţilor mai au încă o speranţă, deşi combinatul nu mai funcţionează din 27 februarie 2014”, declara în mai liderul sindicatului din cadrul societăţii Amurco Bacău, Gheorghe David.

    Două dintre cele şase combinate membre sau afiliate companiei Interagro, deţinută de omul de afaceri Ioan Niculae, fuseseră redeschise în septembrie, datorită unei conjuncturi favorabile pe piaţa externă, însă alte patru rămân închise, iar şansele să fie repornite sunt destul de mici. “Situaţia combinatelor de îngrăşăminte chimice este, în continuare, critică, pe fondul unei politici haotice în domeniul gazelor naturale”, se arată într-un comunicat de presă al Interagro, titrat “Dispar combinatele, suferă agricultura, apar probleme sociale imense”. Ultimele două fabrici din imperiul industrial al omului de afaceri Ioan Niculae îşi încetaseră activitatea în data de 11 iulie, când Chemgas Slobozia şi Viromet Victoria, singurele fabrici de îngrăşăminte caree mai funcţionau, din cele şase deţinute de Niculae, au fost închise. Amurco Bacău, Nitroporos Făgăraş, Donau Chem Turnu Măgurele şi Azochim Săvineşti sunt închise de mai multe luni. Condecerea Interagro anunţa că toţi cei 6.000 de angajaţi ai fabricilor erau trimişi în şomaj.

    În acest moment, preţul gazelor naturale pe bursele spot internaţionale este de circa 17 euro/MWh. În România, cel mai mic preţ de tranzacţionare al gazelor naturale a fost de aproximativ 85 lei/MWh (circa 19 euro/MWh). Liberalizarea preţului gazelor naturale din producţia internă a început din anul 2012. Dacă, pe 30 noiembrie 2012, preţul gazelor din producţia internă era de 45,7 lei/MWh, începând cu 1 aprilie 2014 a ajuns la 89,4 lei/MWh Faţă de ultima cotaţie la care s-au tranzacţionat gazele naturale din producţia internă pe Bursa Română de Mărfuri (85,33 lei/MWh), majorarea este de circa 87%.

    “În plus, multe dintre combinatele membre sau afiliate grupului Interagro sunt amplasate în oraşe monoindustriale: Victoria, Turnu Măgurele, Făgăraş, Slobozia. Astfel, oraşe întregi depind de slujbele în cadrul acestor combinate! Continuarea unei politici haotice în domeniul gazelor naturale nu numai că va conduce la eliminarea de pe piaţă a combinatelor de îngrăşăminte, dar va crea probleme în agricultură, precumşi serioase probleme sociale! Fără combinatele chimice, în oraşele Victoria, Turnu Măgurele, Făgăraş, Slobozia problemele sociale ar putea ajunge la cote insuportabile”, se mai arată în comunicat.

  • Facebook a raportat venituri în creştere pentru trimestrul trei, dar acţiunile au scăzut cu 10%

    Zuckerberg a spus că 2015 va fi un an extrem de important din punct de vedere al investiţiilor pentru Facebook, iar Wehner a avertizat că reţeaua de socializare ar putea înregistra o creştere de 50-70% a costurilor. Compania, au mai spus cei doi, va oferi noi locuri de muncă şi va investi în tehnologii de advertising.

    Veniturile Facebook, în trimestrul trei, au fost de 3,2 miliarde, depăşind aşteptările analiştilor de pe Wall Street care vorbeau de 3,1 miliarde.

    Încasările provenite din mobile au continuat să crească, reprezentând 66% din încasările totale. În trimestrul doi, ele au reprezentat 61% din total.

  • e-Sports, un fenomen cu tot mai mulţi adepţi

    Premiile acordate la competiţiile internaţionale au ajuns să depăşească milioane de euro, iar costurile de organizare sunt mult reduse faţă de o competiţie sportivă tradiţonală.

    România nu duce lipsă de astfel de evenimente, cel mai bun exemplu fiind DreamHack – un concurs organizat în mai multe locaţii la nivel global, printre care şi Bucureşti. Astfel, dacă la prima ediţie din 2011 au participat sub 500 de persoane, organizatorii estimează pentru ediţia de la sfârşitul acestei luni că peste 25.000 de jucători şi vizitatori vor trece pragul Sălii Polivalente.

    Cel mai important eveniment de până acum a avut loc la sfârşitul lunii aprilie şi s-a bucurat de un succes deosebit. Organizatorii au pregătit  30 de ore de activităţi, desfăşurate pe parcursul a două zile. Cei mai buni jucători profesionişti din lume şi-au disputat premiile în valoare totală de 100.000 de dolari, iar spectacolul a fost acoperit de peste 300 de jurnalişti din ţară şi din străinătate. Evenimentul a fost transmis live şi a fost preluat online în Suedia, Statele Unite, Canada, Rusia, Germania, Spania, Serbia, Marea Britanie, Africa de Sud, Grecia, Vietnam, Coreea de Sud, atrăgând peste 630.000 de vizitatori unici şi un milion şi jumătate de vizualizări.

    “Ediţia DreamHack Bucureşti desfăşurată în aprilie ne-a întrecut până şi cele mai optimiste aşteptări. Sala Polivalentă a fost neîncăpătoare pentru cei peste 20.000 de oameni, meciurile din turneele pe care le-am organizat au adunat peste 1,6 milioane de vizualizări, iar evenimentul a fost acoperit în întreaga lume de cei aproximativ 300 de jurnalişti acreditaţi. Fără îndoială, interesul pentru sportul electronic este uriaş. Printre noutăţile aduse de DreamHack Masters Bucharest la final de octombrie şi început de noiembrie se află mult-aşteptata zonă de BYOC, cel mai spectaculos turneu internaţional de DotA 2 pe care l-a văzut vreodată România, precum şi accentul deosebit pus pe scena românească de sport electronic. Ne-am propus să descoperim noi talente şi să ajutăm la transformarea lor în modele veritabile, campioni care să lupte sub steagul României de la egal la egal cu marile echipe internaţionale,” a declarant Silviu Stroie, CEO ComputerGames.ro şi vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Sport Electronic (IeSF).

    Ediţia din octombrie va găzdui şi finalele campionatelor naţionale din cadrul sezonului al patrulea al Romanian eSports Championship (ReC 4). Noutatea ediţiei va fi zona de BYOC (Bring your own computer), organizată în premieră la DreamHack Bucureşti. Participanţii vor avea posibilitatea să îşi aducă propriile PC-uri, laptopuri, tablete sau chiar console la Sala Polivalentă, într-o zonă special amenajată, unde li se vor pune la dispoziţie mese, scaune, electricitate şi internet de mare viteză .

  • Boris Billich: Mercedes-Benz este singurul brand premium care creşte în România

    Boris Billich este cel de-al doilea german care vine la conducerea reprezentanţei locale a Daimler, în ultimii opt ani. Predecesorul său, Michael Grewe, a condus compania atât în perioada de creştere 2007-2008, cât şi în anii de scădere, dar noul director a intrat în companie pe un nou trend ascendent al pieţei.

    În primele opt luni ale acestui an, Mercedes-Benz a fost singurul brand premium dintre cele trei mari germane care a crescut, avansul punctat fiind de peste 17% la aproape 1.500 de autoturisme, în timp ce BMW a scăzut cu 2% la 1.100, iar Audi şi-a micşorat numărul de maşini noi înregistrate cu 11% la 890 de unităţi, potrivit Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Creşteri au mai punctat şi cei de la Land Rover, de 20%, sau Volvo, de 13%, dar volumele acestora sunt sub cele înregistrate de cei trei constructori germani.

    „Segmentul premium este stabil anul acesta datorită nouă. Nu este însă o situaţie neaşteptată. În ultimii ani, vânzările de maşini premium pe piaţa locală au crescut mai repede decât piaţa sau au crescut în timp ce piaţa scădea. Acest lucru trebuia să se oprească la un moment dat, altfel s-ar fi ajuns la o piaţă dominată de segmentul premium, ceea ce nu se poate.

    De asemenea, programul Rabla a fost reînnoit, iar piaţa a fost puternic susţinută de acest program, în timp ce nimeni nu cumpără un Audi sau un Mercedes-Benz prin acest program. Astfel, situaţia este explicată atât de un stimul extern, programul Rabla, cât şi de evoluţia normală a pieţei“, explică Boris Billich.

    Poate continua creşterea în condiţiile actuale pe segmentul premium, având în vedere că acesta stagnează, în timp ce înmatriculările de autoturisme noi per total urcă cu 25%?
    „Dacă ne uităm la cota segmentului premium, aceasta este mai mare acum decât era în 2008. Dar este şi o tendinţă ce va continua în viitor. România devine tot mai bogată, economia locală creşte mai repede decât media europeană, desigur, cu suişuri şi coborâşuri, dar per total creşte, ceea ce înseamnă că per total clienţii caută şi îşi permit maşini mai noi, mai performante şi mai bune. În următorii 10-15 ani România se va putea compara cu Italia din punctul de vedere al cotei segmentului premium din piaţa totală“, a subliniat Billich. În Italia, cele trei mărci germane, alături de ceilalţi jucători din segmentul superior, au reprezentat în primele nouă luni ale anului aproape 15% din piaţă, potrivit datelor ANFIA, în timp ce pe piaţa locală acestea reprezintă circa 13%.

    În România anului 2007, ultimul an de creştere înregistrat de piaţa locală, Audi, BMW şi Mercedes-Benz înregistrau cumulat o cotă de piaţă de 2,5%. Anul trecut, conform datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), tot cele trei mărci au ajuns să reprezinte 11% din total piaţă autoturisme, în condiţiile în care brandurile premium au revenit încă din 2010 şi 2011 pe plus, pe o piaţă ce continuă să scadă puternic, la valori comparabile cu cele de la finalul anilor ’90.

    Pe de altă parte, Mercedes-Benz a reuşit să crească în acest an pe piaţa locală, în timp ce BMW şi Audi au scăzut, prin lansarea de noi modele, pe noi segmente. „Creştem pentru că avem modele atractive pentru clienţi, pentru că în urmă cu doi ani am demarat reînnoirea gamei Mercedes-Benz şi avem cea mai «sexy» gamă din segmentul premium, pornind de la A-Klasse şi CLA sau GLA, ce ne-au deschis uşa către clienţi noi. Spre exemplu, la segmentul SUV-urilor compacte, BMW şi Audi nu au avut un concurent pentru X1, respectiv Q3, iar acum au prin GLA. Lucrăm împreună cu toate diviziile, inclusiv cea financiară, pentru a oferi cea mai bună ofertă“, a spus şeful Mercedes-Benz România.

    Tot anul acesta constructorul german a venit şi în România cu noul V-Klasse, limuzina-van a mărcii, ce preia elemente de lux de la E şi S-Klasse şi le combină cu polivalenţa unui van. „V-Klasse reprezintă combinaţia ideală între o limuzină şi un vehicul de familie, mai ales în weekenduri şi când se merge în vacanţă. Foarte util este atunci când mergem în ţară la dealeri deoarece putem avea şedinţele în spate. Desigur, nu este o alternativă la S-Klasse, dar pentru companii cu businessuri prin România reprezintă o alternativă“, a spus Billich. Tot pe un nou segment a fost lansat şi AMG GT, coupe sportiv ce concurează direct cu Porsche 911.

  • Gefco vrea să depăşească pragul de 50 mil. euro cifră de afaceri

    “Sperăm să depăşim anul acesta pragul de 50 de milioane de euro ca cifră de afaceri. Deja calculăm să vedem dacă este sau nu posibil. Pentru 2015 nu avem îngrijorări, depindem de Dacia, Ford, Electrolux şi exporturile sale către Rusia“, a spus Christophe de Korver, care de patru ani este directorul general al Gefco România, divizie a Gefco, compania de transport şi logistică deţinută de ruşii de la RZD Russian Railways în proporţie de 75%, în timp ce restul este în proprietatea francezilor de la PSA Peugeot-Citroën.

    Gefco lucrează pe piaţa din România cu Automobile Dacia şi Ford, pentru care transportă atât com-po-nente, cât şi automobile finite, dar şi cu producători de componente precum Conti-nen-tal sau de electro-casnice precum Electrolux, care deţine o uzină la Satu Mare. Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 47 mil. euro, în creştere cu 11% comparativ cu valoarea din 2012.

    Din cifra de afaceri a companiei, transportul de maşini reprezintă 30%, iar cel de componente auto 20%, astfel încât jumătate din businessul companiei este reprezentat de contractele din auto. Pe de altă parte, dacă anul trecut creşterea producţiei Ford a ajuns la un nivel istoric de aproape 68.000 de maşini asamblate la Craiova, anul acesta uzina constructorului american va produce cel mult 50.000 de maşini, în timp ce şi uzina Dacia şi-a redus turaţia. „În a doua jumătate a anului am avut multe rezultate comerciale bune care vor avea un impact asupra activităţii de anul viitor. După rezultatele înregistrate cu Ford, am extins colaborarea cu Dacia, în special pe zona de importuri, iar din vara acestui an am început realizarea de importuri din Franţa, Polonia, Slovacia pentru uzină. Acestea au început acum, dar efectele le vom vedea anul viitor. În vară am realizat mai mult teste, iar din septembrie am început realizarea unor volume mai importante. De asemenea, mai avem şi alte proiecte. În ceea ce priveşte volumele, am fost afectaţi de activitatea de la Ford, mai ales în prima jumătate a anului, dar acum am reuşit să compensăm“, a spus Christophe de Korver.

    Producţia la Dacia a scăzut cu 3,5% în primele opt luni ale acestui an la 213.559 de autoturisme, pierzând aproape 7.800 de maşini, echivalentul a 31 de garnituri de tren de transport.

    „Situaţia de la Dacia este mai complicată. Totul depinde de zonele către care exportă. Avem exporturi prin Constanţa şi exporturi către Italia, unde am avut rezultate bune în trimestrul doi al acestui an. În prima parte a anului am avut un business foarte bun către Africa de Nord, în special către Algeria. Întotdeauna depinde de piaţa pe care se vinde Dacia cel mai bine. Da, au mutat Sandero, însă acest lucru nu se vede la Mioveni. Ei produc în continuare la capacitate maximă“, a declarat şeful Gefco România.

    În ceea ce priveşte portofoliul de clienţi, acesta s-a extins în 2014, atât pe zona de industrie, cât şi pe zona de agricultură: „În partea de vest a ţării lucrăm acum cu Hella, companie ce deţine o fabrică de corpuri de iluminat lângă Timişoara, dar şi cu cei de la Pioneer. Am început anul foarte bine deoarece am colaborat cu cei de la Pioneer, pentru care am transportat seminţe. Ei sunt o subsidiară a DuPont şi produc aici seminţe ce sunt exportate în Ucraina şi Rusia, în special înainte de criză“.

    Colaborarea cu Hella vine la mai puţin de un an de când Gefco a deschis, în toamna anului trecut, o nouă platformă logistică de 2.000 mp la Arad, în Parcul Industrial Cefin.

    Compania de logistică s-a extins pe domeniul agricol nu doar prin colaborarea cu Pioneer, ci şi prin colabrarea cu IPSO, importatorul utilajelor John Deere în România.

  • Yahoo are noi proprietari. Jumătate din acţiunile gigantului IT au fost tranzacţionate în ultimele cinci zile

    Acţiuni Yahoo în valoare de 20 de miliarde de dolari au fost tranzacţionate în ultimele cinci zile, astfel încât analiştii au lansat mai multe teorii ce încearcă să explice fenomenul.

    O prima variantă ar fi aceea că Yahoo încearcă să achiziţioneze acţiunile sale folosind banii rezultaţi din listarea la bursă a Alibaba (companie din care Yahoo deţine 23%). Managementul a sugerat în urmă cu o lună că ar putea utiliza până la trei miliarde de dolari pentru a răscumpăra un număr de acţiuni.

    O explicaţie ceva mai plauzibilă ar fi că investitorii vând acţiunile Yahoo şi cumpără acţiuni Alibaba. Fiind implicată în acţionariatul corporaţiei din China, Yahoo a reprezentat pentru o lungă perioadă de timp singură variantă de a investi, chiar şi indirect, în Alibaba. În urma listării, compania fondată de Jack Ma a devenit publică, astfel încât accesul la acţiuni nu mai este în niciun fel limitat.

    Varianta numărul trei: interesul pentru Yahoo a crescut brusc. Compania a reprezentat întotdeauna o ţintă importantă, având în vedere şi implicarea în cele două companii din Asia, Alibaba şi Yahoo Japan. Însă momentul pare prielnic pentru a intra în acţionariat, având în vedere că atenţia este îndreptată către listarea Alibaba.

    Orice altă variantă pare improbabilă, însă orice schimbare majoră va fi vizibilă pentru că o persoană (fizică sau juridică) nu poate cumpăra mai mult de 5% din acţiunile unei companii fără a face acest lucru public.

  • Generaţia Y la muncă. Cât de pregătiţi sunt? Cât de pregătiţi suntem?

    România nu este pregătită pentru Generaţia Y, pentru schimbările pe care aceasta le va aduce. Când Vladimir Sterescu, şeful furnizorului de soluţii de outsourcing CGS, a rostit respectiva frază mi-am dat seama că mi-a oferit esenţa acestui text.

    Întârzierea cu care reacţionăm la mai toate provocările, de la cele de natură meteo („…iarna ne-a prins nepregătiţi!“) la cele de natură economică („…criza ne-a surprins nepregătiţi!…“) sau socială (începutul anului şcolar, gripa aviară sau inundaţiile) este binecunoscută şi nu se făcea să ratăm tocmai acest capitol, poate cea mai importantă schimbare a momentului: trecerea Generaţiei Y, a tinerilor născuţi între 1980 şi 2000, în postura de forţă relevantă în societate, pe piaţa muncii, dar şi în consum.

    Intrarea năvalnică în lume a acestor tineri, cu urechile acoperite de căşti, cu mobilele şi cu hainele lor colorate, este acompaniată de alte modificări semnificative: declinul economiilor avansate, cu populaţii îmbătrânite, şi creşterea economiilor emergente – ţări tinere, cu sporuri demografice importante. Într-un cuvânt, deplasarea polilor economici ai lumii.

    Teoria autorului acestui text este următoarea: Generaţia Y va schimba societatea umană la fel de profund, dacă nu cumva chiar mai mult decât au făcut-o generaţiile anterioare. Una dintre cele mai importante schimbări la nivel social şi cultural, cu largi ecouri în economie, a fost generată de o combinată dintre Generaţia Tăcută şi Baby Boomers; sunt cei ce au scuturat tihnita lume de după cel de-al doilea război mondial, chiar prinsă în războiul rece.

    Tinerii de atunci au început să cânte o muzică zgomotoasă, şi-au pus straie înflorate şi fuste scurte-scurte, au propovăduit amorul liber şi pacea şi egalitatea între oameni. Pe urmă au lepădat straiele înflorate şi fustele scurte, au îmbrăcat costume corporate şi au trasat o bunăstare care a ţinut decenii şi care a dus la căderea comunismului, dar care, în cele din urmă, a eşuat în crizele economice majore din preajma anului 2000 şi din perioada 2008 – 2011.

    Acum, din legătura „igrecilor“ cu internetul şi tehnologia, din like-urile de pe social media, din ideile finanţate de Kickstarter şi din tweeturi, din exemplele oferite de numărul uriaş de tineri sub 30 de ani îmbogăţiţi de ideile şi de creativitatea lor tehnologică, din nonconformism şi din frondă este pe cale să se nască o lume nouă; asta, desigur, dacă grupul acela de Generaţie Tăcută şi Baby Boomers nu va arunca lumea într-un conflict armat şi într-un soi de Ev Mediu Tehnologizat.

    Până atunci, schimbările pe care Generaţia Y le va aduce pe piaţa muncii sunt subiectul zilei: în prezent tinerii reprezintă 36% din forţa globală de muncă şi peste numai zece ani ponderea lor va ajunge la 75%. Faţă de generaţiile anterioare – Baby Boomers, cei născuţi între 1946 şi 1964, şi Generaţia X (1965 – 1980) – „igrecii“ dovedesc o perspectivă diferită faţă de lume şi viaţă, sunt dependenţi de tehnologie, pun accent pe dezvoltarea personală, dar şi pe timpul liber, se aşteaptă ca angajatorii să dovedească responsabilite socială, sunt atenţi la prestigiul companiei şi la calitatea produselor şi serviciilor oferite, sunt atraşi de voluntariat şi de cauzele sociale şi sunt convinşi de misiunea lor în viaţă. Pe de altă parte, veţi descoperi, la o simplă căutare, o sumă de clişee repetate şi tot repetate: că sunt leneşi, egoişti şi narcisişti, că nu sunt prea bine pregătiţi sau că vor salarii mari chiar de la debutul în carieră.

  • Lecţii de monetizare de la Facebook. Reţeaua de socializare devine tot mai mult o maşină de făcut bani

    Studiul „Publicitatea pe Facebook: Pasul următor pentru branduri“, realizat de eMarketer, detaliază cum cei din industria de advertising vor fi influenţaţi de ultimele schimbări introduse de reţeaua socială. Până de curând, ideea generală era că reţelele sociale reprezintă mediul ideal pentru crearea de brand awareness şi mai puţin pentru conversia utilizatorilor în clienţi.

    Cei de la Facebook şi-au concentrat însă eforturile pentru a-i ajuta pe cei care au ca scop vânzările, lăsând mai puţine opţiuni pentru companiile care foloseau reţeaua socială pentru a-şi dezvolta brandul şi pentru a crea interacţiune cu publicul. „Companiile se gândesc în continuare la Facebook ca locul unde pot sta de vorbă cu potenţialii clienţi, însă reţeaua încearcă acum să se prezinte altfel“, spune Debra Aho Williamson, analist la eMarketer. „Facebook şi-a schimbat politica, însă pentru unele companii e destul de greu să urmeze exemplul.“
    Facebook a raportat pentru trimestrul al doilea din 2014 venituri de 2,9 miliarde de dolari, reprezentând o creştere anuală de 61%. Profitul s-a dublat, ajungând la 791 milioane de dolari.

    Lupta pentru supremaţie în mobile
    După prezentarea acestor rezultate financiare, nu mai există niciun dubiu asupra faptului că Facebook şi Google domină piaţa de advertising online şi mai ales pe cea de mobile advertising. „Împreună, cele două companii acoperă majoritatea pieţei de dispozitive mobile, înregistrând creşteri cumulate de 6,92 miliarde de dolari, adică peste 75% din totalul de 9,2 miliarde de dolari. Google şi Facebook îşi consolidează poziţiile dominante pe piaţă, deservind două treimi din clienţii care apelează la acest tip de advertising“, arată un studiu eMarketer.

    Facebook are, în prezent, 1,3 miliarde de utilizatori activi lunar şi 829 de utilizatori activi zilnic. Fiecare dintre aceştia a generat, în medie, 2,24 dolari; în 2013, fiecare utilizator genera doar 1,60 dolari. Interesant este însă faptul că cea mai mare creştere a reţelei sociale vine din partea de mobile: din veniturile generate din advertising, reclamele pe dispozitive mobile au reprezentat peste 62%.

    Numărul de utilizatori ce accesează Facebook exclusiv de pe mobil a ajuns în 2013 la aproape 400 de milioane de utilizatori, în creştere cu 180 de milioane. Aceştia reprezintă aproape 30% din baza totală de useri ai reţelei sociale.

    Piaţa de advertising digital (tradiţional şi pe dispozitive mobile) a crescut cu aproape 15% în 2013, ajungând la 120 de miliarde de dolari. În 2014, se estimează că suma va ajunge la aproape 140 de miliarde de dolari. Segmentul destinat dispozitivelor mobile este încă relativ mic, iar jucătorii care se luptă să îl ocupe sunt destul de mulţi. Dacă în 2013 acest segment a atins 18 miliarde de dolari, estimările pentru 2014 arată 31 de miliarde de dolari.
     

  • RECORD pentru justiţia germană: Ecclestone a plătit 100 de milioane de dolari pentru a scăpa de acuzaţiile de corupţie. El risca 10 ani de închisoare

     Banii pe care Ecclestone s-a angajat să-i plătească depăşesc cu mult cele 3,2 milioane de euro achitate, în 2006, de un fost CEO al Deutsche Bank, Josef Ackerman, pentru a scăpa de acuzaţiile de abuz de încredere cu circumstanţe agravante, sumă care reprezenta precedentul record în Germania.

    Fostul cancelar Helmut Kohl, acuzat de deturnare de fonduri din Uniunea Creştin-Democrată (CDU), a acceptat să plătească 300.000 de mărci (circa 150.000 de euro) pentru a pune capăt procesului de la Tribunalul din Bonn, în 2001, în timp ce fostul ciclist Jan Ullrich a obţinut oprirea anchetării sale pentru dopaj, în 2006, în schimbul sumei 250.000 de euro.

    Justiţia germană prevede posibilitatea de a retrage acuzaţiile în schimbul achitării unei sume de bani, chiar şi după ce a început procesul. Potrivit unui raport comandat de Curtea Constituţională din Karlsruhe, în 2012, între 25 şi 33 la sută dintre sentinţe sunt negociate.

    Cititi mai mutle pe www.mediafax.ro

  • Cele mai bune cursuri online pe care poţi să le urmezi gratis

    Există mai multe universităţi care oferă cursuri gratuite celor care vor să se specializeze în anumite domenii. Deşi în România astfel de cursuri sunt mai greu de găsit, pentru cei care cunosc limba engleză posibilităţile sunt destul de multe.

    Cei de la Business Insider au alcătuit o listă a celor mai populare cursuri pe care le puteţi urma.

    Curs de psihologie socială – Universitatea Wesleyan

    Cursul reprezintă o introducere în psihologia socială (atât clasică cât şi contemporană), acoperind domenii precum luarea deciziilor, comportamentul de grup sau bunăstare.

    Programarea device-urilor mobile în Android – Universitatea din Maryland

    Un curs excelent pentru cei care au cunoştinţe de bază în programare şi vor să le dezvolte, cu precădere pentru aplicaţii mobile.

    Înţelegerea comportamentului iraţional (Curs pentru începători) – Universitatea Duke

    Un nou curs de psihologie care vă introduce în lumea iraţionalului. Veţi descoperi situaţii în care un comportament ieşit din comun poate fi în beneficiul vostru.

    Pieţe financiare – Universitatea Yale

    Veţi dobândi cunoştinţe legate de pieţele financiare, punctele tari şi cele slabe ale sistemelor bancare precum şi date despre asigurări şi burse.

    O introducere în marketing – Universitatea Wharton’s School, Pennsylvania

    Acest curs va prezenta fundamentele marketing-ului prin explicarea procesului decizional al clientului. Se vor explica strategiile de branding şi intrarea pe pieţe noi.