Tag: pnl

  • Ponta spune că l-ar primi pe Antonescu în PSD: Eu sunt un pic mai la dreapta decât el

     Victor Ponta a declarat, vineri, presei, la Târgu Mureş, că dacă liderul liberal Crin Antonescu va pleca din PNL, poate să vină la PSD, argumentând că acesta “are un trecut social-democrat”, din moment ce a lucrat numai la stat, moment în care vicepremierul Liviu Dragnea – care l-a însoţit pe Ponta – a adăugat “poate la Teleorman”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Întrebat dacă îi face o invitaţie lui Antonescu în acest sens, Ponta a răspuns negativ, arătând însă că “sigur” l-ar primi pe şeful liberalilor în partid.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta, întrebat despre intenţia lui Tăriceanu de a reveni în PNL: Un pas spre refacerea USL

     Victor Ponta a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă la PSD Arad, cum comentează posibila întoarcere a lui Călin Popescu Tăriceanu în PNL.

    “Nu am vorbit şi nu mă uit niciodată în curtea altor partide, decizia domnului Tăriceanu este decizia domniei sale, eu ştiu un singurul lucru despre domnul Tăriceanu şi despre cei mai mulţi lideri liberali cu care noi ne-am întâlnit în judeţele ţării, preşedinţi de consilii judeţene, primari liberali, parlamentari liberali: cei mai mulţi ne-au spus că în 2012 au cerut votul oamenilor ca Uniune Social-Liberală, că în continuare se consideră legitimaţi să fie USL, că au fost votaţi tocmai că se luptau cu Băsescu, Udrea, Blaga, cu care acum fac moţiuni împreună. De luni încolo, putem fi din nou împreună în cel mai important proiect politic – USL. Asta pot eu să comentez despre domnul Tăriceanu şi cei mai mulţi dintre colegii liberali”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis, despre refacerea USL: Vreţi să râd tare sau mai puţin tare?

     Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, dacă este posibilă refacerea USL după alegerile europarlamentare, având în vedere că Victor Ponta continuă să promoveze acest proiect.

    “Vreţi să râd tare sau mai puţin tare?”, a răspuns Iohannis.

    El a adăugat că, “indiferent de rezultatul alegerilor, nu se va reface USL”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Antonescu: Nu ştiu de reînscrierea lui Tăriceanu în PNL, dar nu este exclus

     “Nu ştiu, dar nu este exclus, pentru că există foarte mulţi oameni care în aceste zile se înscriu în PNL”, a răspuns Antonescu.

    El a precizat că există un caz similar la Slatina.

    “Există un caz şi la Slatina, un om care a plecat acum trei luni, şi-a dat seama că a luat-o pe căi greşite şi s-a reînscris acum, mi-a spus domnul Gigel Ştirbu. Deci sunt foarte mulţi oameni care se reînscriu”, a precizat Antonescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CC: Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă este constituţională

     Decizia de respingere a sesizării depuse de grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor a fost luată cu unanimitate de către judecătorii Curţii Constituţionale.

    Camera Deputaţilor a adoptat, în 15 aprilie, proiectul de lege privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

    Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor a depus, în 22 aprilie, sesizarea la Curtea Constituţională, arătând că legea încalcă liberul acces la justiţie şi proprietatea, introduce o discriminare şi poate afecta industria. Sesizarea PNL a vizat 15 articole din proiectul de lege.

    Deputatul PNL Theodor Nicolescu declara atunci că prin accesul la buletinul procedurilor de insolvenţă, pe internet, se poate vedea dacă s-a admis o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă sau că există un raport al administratorului judiciar, însă nu există niciun fel de detaliu gratuit cu privire la ce s-a discutat şi s-a dispus în cauza respectivă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Doi păduchi, trei trădări şi mai multe defilări cu urechi roşii. Perlele politice ale săptămânii

    “Va urma un lung şir de crize de nervi din partea celui care ne-a tăiat salariile şi pensiile, un şir de crize şi nervi la Parchet, pentru că cred că ar trebui să răspundă chiar penal” – premierul Victor Ponta despre preşedintele Traian Băsescu

    “Să nu ajungem să facem cu toţii defilări cu bărcuţe şi îmbrăcaţi cu urechi roşii, mândri că suntem pesedişti” – Crin Antonescu, liderul PNL, explicând de ce PNL trebuie să preia conducerea dreptei

    “A plecat dintre mine şi Victor Ponta şi s-a plasat între Elena Udrea şi Traian Băsescu” – Daniel Constantin, preşedintele PC

    “Pierzând cel mai puternic aliat, îşi dă seama că e singur cu doi păduchi: UNPR şi PC” – deputatul PNL Alexandru Băişanu despre PSD

    “Ce munceşte Ponta acum vom culege roadele peste un an sau doi, când vom vedea că ne vom scufunda din punct de vedere economic” – Emil Boc, primar PDL

    “Eu pun problema: cine a trădat primul? Am trădat după ce Antonescu m-a trădat de trei ori” – Ovidiu Silaghi, ex-PNL, explicând de ce a trecut la PSD

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Convergenţă cu UE sau politica “prin noi înşine”?

    Precizarea lui Ponta este o reacţie la declaraţia europarlamentarului liberal Adina Vălean potrivit căreia “România se simte foarte bine în afara zonei euro” şi că PNL nu este interesat de convergenţa economică şi fiscală cu ţările din zona euro, iar liderul partidului, Crin Antonescu, a spus că în campania pentru prezidenţiale va promova ideea renegocierii tratatului fiscal european, la care România a aderat şi care impune ţărilor un deficit structural de cel mult 1% din PIB.

    Dintr-o analiză recentă a BNR reiese cât de necesară este menţinerea unui orizont de convergenţă cu zona euro, date fiind decalajele structurale notabile la nivelul economiei reale care separă România nu numai de UE15, dar şi de celelalte 9 state din Est membre UE.

  • Candidatul dreptei la preşedinţie? Procedăm prin eliminare

    CSCI, institut de sondaje apropiat puterii, a estimat imediat că Victor Ponta ar avea 40% intenţie de vot, urmat de M. R. Ungureanu (14%), Crin Antonescu (12%) şi Elena Udrea (9%) şi că Antonescu ar pierde alegerile indiferent cine ar fi contracandidatul său în turul al doilea, iar preşedintele Traian Băsescu s-a lansat din nou la televiziune într-o campanie deschisă în favoarea PMP şi a potenţialului candidat la prezidenţiale al partidului său de suflet, afirmând că dacă poate să creadă în cineva, acestea sunt persoanele pe care le cunoaşte cel mai bine – Emil Boc şi Elena Udrea.

    Preşedintele nu s-a oprit aici, ci s-a expus conştient criticilor din partea USD, dar şi a propriilor săi fani, atunci când a comentat laudativ săritura cu paraşuta executate de Elena Udrea pentru lansarea tricourilor electorale ale PMP şi când s-a pozat pe plajă împreună cu Udrea şi cu alţi membri ai partidului, îmbrăcat în tricou cu inscripţia “Vote PMP”. Şeful statului ştie însă că nu-l mai aşteaptă acum din partea USD nicio suspendare dacă susţine deschis un partid ori un candidat şi atunci profită la maximum de puţinul timp până la alegerile europarlamentare şi prezidenţiale spre a încerca să ralieze cât mai mult suport politic şi popular în jurul Elenei Udrea, după ce a văzut că nici PDL-Blaga (cu Cătălin Predoiu), nici FC (cu Mihai-Răzvan Ungureanu), nici PNL (cu Klaus Iohannis sau chiar cu Crin Antonescu) nu dau semne că ar avea capacitatea de a construi o opoziţie suficient de credibilă electoral a “dreptei unite” faţă de USD în general şi faţă de prezidenţiabilul Victor Ponta în particular, iar Emil Boc nici măcar n-a plecat din PDL. Ca atare, importantă în apariţia televizată a preşedintelui a fost eliminarea în premieră a ipotezei Antonescu ca potenţial candidat al dreptei, în numele criteriului considerat acum de Băsescu decisiv pentru calitatea de prezidenţiabil: capacitatea de a se opune nu numai lăcomiei baronilor (cum spusese cu două săptămâni în urmă), ci şi dorinţei “mogulilor” sau a aceloraşi baroni de a decapita DNA şi de a numi la conducerea ei un procuror “prietenos”.

    Tema DNA a fost propulsată în prim-plan de scandalul legat de anchetarea la DNA pentru corupţie a judecătorului Stan Mustaţă de la Curtea de Apel, unul dintre cei ce judecă dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare, în care este implicat Dan Voiculescu, fondatorul PC. Voiculescu a cerut Parchetului să facă o anchetă la DNA, ca să vadă dacă nu cumva judecătorul a fost şantajat. Cum ostilitatea liderilor PNL şi PC faţă de instituţiile “justiţiei băsiste” în frunte cu DNA este binecunoscută, ba chiar a dus la conflicte între PNL şi PSD de-a lungul guvernării USL pe motiv că Ponta nu taie ghearele DNA, această temă de campanie vine ca o mănuşă atât pentru preşedintele Băsescu, cât şi pentru viitorul candidat la prezidenţiale al PMP.

  • Lovitura de stat nu bate cu parul

    În opinia liberalului, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, ar trebui să-şi dea demisia fiindcă permite “dictatura pontistă”, adică mobilizarea senatorilor pentru o victorie a PSD la europarlamentare, cu scopul final de a-l propulsa pe Victor Ponta candidat la preşedinţie. Bodea nu a fost singur: atât liderul PNL, Crin Antonescu, cât şi alte voci liberale au criticat virulent ideea de a suspenda lucrările în plen ale Senatului, profitând astfel de excelentul prilej de a creşte cota PNL în rândurile opoziţiei de dreapta şi de a arăta că nu au complexe în a refolosi contra PSD acuzaţia de “lovitură de stat”, suportată în 2012 de liberali cot la cot cu pesediştii din partea lui Traian Băsescu.

    Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei, s-a ferit să decreteze vacanţă pe perioada campaniei, însă a justificat şi el rărirea activităţii în plen prin ideea că la alegerile europarlamentare “sunt două grupuri care se bat pe o diferenţă de câteva voturi, care pot să vină din România”. Conform ultimelor sondaje, popularii europeni (PPE) ar obţine cu câteva mandate mai mult în PE decât socialiştii şi democraţii (S&D), cu 217 la 208, în timp ce liberalii (ALDE) s-ar situa pe locul al treilea, cu 63 de mandate, astfel încât explicaţia lui Zgonea are o logică evidentă din perspectiva PSD.

    Cât priveşte campania pentru prezidenţiale, singurul care combate contra PSD pe acest front rămâne preşedintele Traian Băsescu, care nu doar şi-a reafirmat susţinerea pentru PMP şi a opinat că Victor Ponta n-are nicio şansă de câştig în faţa unui viitor candidat al “dreptei unite”, dar a şi cerut electoratului să nu-l voteze pe Victor Ponta pentru Cotroceni, pentru că acesta, “fiind dependent de baroni, va baroniza ţara”.