Tag: numire

  • Ponta spune că Jiru a fost propus de o lună la conducerea CEC, dar este aşteptat acordul lui Cinteză

    “Propunerea este făcută de ministrul Finanţelor de o lună şi aşteaptă avizul Băncii Naţionale, al domnului Cinteză. Jiru a mai fost preşedinte al aceleiaşi bnci, şi vicepreşedinte deci sunt convins că va lua avizul, dar este o procedură şi nu vreau să intru în curtea altora”, a spus Ponta la România TV.

    La jumătatea lunii aprilie, premierul declara că o soluţie de înlocuire a lui Radu Gheţea la conducerea CEC poate fi găsită în acea săptămână, având în vedere că acesta are un contract care expiră abia la anul şi trebuie găsită o soluţie prin care banca să nu plătească aceste despăgubiri.

    În urmă cu două luni, premierul Victor Ponta, atunci ministru interimar de Finanţe, a declarat agenţiei MEDIAFAX că l-a propus pe secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Enache Jiru la conducerea CEC Bank, în locul lui Radu Gheţea.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nokia a numit un nou CEO şi a anunţat profit de peste 100 milioane de euro pentru primul trimestru

     Nokia, care a finalizat săptămâna trecută vânzarea diviziei de telefoane mobile către Microsoft într-o tranzacţie de 5,4 miliarde euro, l-a numit CEO pe Rajeev Suri (46 de ani), şeful diviziei de echipamente de reţea.

    Compania, fondată în urmă cu aproape 150 de ani, caută un nou CEO încă din luna septembrie, când a bătut palma cu Microsoft, fostul director general Stephen Elop revenind la compania americană odată cu divizia de telefoane.

    Suri conduce de patru ani divizia de reţele telecom a Nokia şi lucrează de 20 de ani în cadrul grupului. El s-a ocupat de-a lungul timpului de aspecte variate ale afacerii, de la strategie, fuziuni şi achiziţii la vânzări şi marketing. De profesie inginer specializat în electronică şi telecomunicaţii, Suri a redus cheltuielile, a disponibilizat angajaţi şi a refocusat afacerea pe cele mai profitabile contracte, pentru a creşte profitul diviziei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Leul românesc împlineşte 147 de ani

    Prima monedă era una bimetalică, cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur şi având 100 de diviziuni, numite bani. Primele unităţi divizionare au fost din bronz, de 1 ban, 2 bani, 5 bani şi 10 bani.

    În 1868 a fost emisă prima monedă românească de aur, având valoarea de douăzeci de lei în doar 200 de exemplare. Primele exemplare au fost realizate în Marea Britanie.

    Începând cu anul 1870, monedele româneşti au fost emise de către Monetăria Statului Român.

  • Cei care consumă multă ciocolată au şanse mai mari de a câştiga un premiu Nobel

    Informaţiile provin dintr-o lucrare publicată în New England Journal of Medicine, numită “Consumul de ciocolată, funcţia cognitivă şi laureaţii Nobel”. Aceasta a fost scrisă de Franz H. Messerli, doctor în ştiinţe, care notează următoarele: “Din moment ce consumul de ciocolată poate, teoretic, îmbunătăţi funcţia congnitivă nu doar în cadrul indivizilor ci în cadrul întregii populaţii, m-am întrebat dacă pot trage anumite concluzii de aici.”

    Messerli a realizat o corelare între numărul de câştigători ai premiului Nobel per capita şi cantitatea de produse de ciocolată consumate per capita. El a măsurat funcţia cognitivă la nivelul populaţiei unei ţări şi a observat că aceasta tinde să fie superioară acolo unde consumul este crescut.

    “Această relaţie nu este neapărat una cauzală, dar arată că o dimensiune o poate influenţa pe cealaltă”, subliniază omul de ştiinţă.

  • “The Arousal”, îngheţata care conţine Viagra şi are gust de şampanie

    Sortimentul de îngheţată, numit “the arousal”, conţine 25 mg de Viagra şi o cantitate mică de şampanie, relatează Fox News. Charlie Harry Francis, creatorul reţetei, susţine că “introducerea cantităţii de Viagra a fost uşoară, partea complicată fiind să îi dăm gustul de şampanie.”

    Ideea a venit din partea unui client, care a cerut această combinaţie bizară pentru o petrecere. Francis nu a putut dezvălui numele clientului deoarece semnase un acord de confidenţialitate, dar a spus că acesta a fost extrem de mulţumit de rezultat.

    Producătorul de îngheţată mai are o serie de arome ciudate, precum mojito cu mure sau dulciuri cu gust de hrean.

  • Idei care vor aduce miliarde de dolari

    Criza financiară pare să se fi sfârşit, aşa că oamenii de afaceri încep din nou să se gândească la investiţii, relatează Business Insider. În continuare, produsele sau serviciile cu cele mai mari şanse de a vă aduce milioane.

    Plăţile mobile: Jurnalistul Emma Thompson de la Reuters spune despre piaţa plăţilor mobile că “este extrem de competitivă şi în creştere”, dând ca exemple ultimele mişcări ale Apple, Google sau Paypal. Compania de criptare soft Circle a anunţat, de curând, că va lansa primul produs destinat plăţilor pe care l-au numit “un Skype al tranzacţiilor mobile”.

    Bateriile: În vreme ce soarta Tesla este încă în dubiu, un raport recent arată că, la nivel global, vânzările de baterii litiu-ion pentru maşinile electrice vor creşte de la  6 miliarde la 26 de miliarde de dolari în următorii zece ani.

    Roboţi: În noua lor carte, numită “A doua eră a maşinilor”, profesorii Andrew McAfee şi Erik Brynjolffson argumentează de ce automatizarea forţei de muncă va juca un rol extrem de important în economia următorilor ani. Momentan însă, costul roboţilor produşi de firme precum Kiva Systems vin cu o notă de plată uriaşă.

    Drone personale: O subcategorie a roboţilor. Dronele sunt în cele mai multe cazuri legale doar pentru uz personal, iar piaţa a devenit suficient de mare pentru a atrage atenţia celor de pe Wall Street.

    Magazine online de aplicaţii: Chris Dixon spune că oamenii nu mai folosesc webul, utilizând doar aplicaţiile. Acest lucru dă o putere incredibilă dezvoltatorilor de aplicaţii şi celor care deţin formele de distribuţie a acestora. Este o piaţă în continuă creştere şi un domeniu care nu necesită o investiţie iniţială foarte mare.

    Printarea 3D a organelor: Cercetătorii din Kentucky sunt pe cale să printeze prima inimă de om. Medicină, la modul generic, este principalul domeniu de aplicare a tehnologiei de printare 3D.

  • Şeful Mozilla, forţat să demisioneze la doar câteva zile de la numirea în funcţie

    Eich, unul dintre oamenii cheie de la Mozilla, care a inventat limbajul de programare JavaScript şi a contribuit semnificativ la construirea companiei încă din 1998, a fost criticat ca urmare a unei donaţii de 1.000 de dolari, făcută în urmă cu 6 ani pentru a sprijini o iniţiativă din California împotriva cuplurilor gay.

    Informaţiile cu privire la donaţie au fost publicate pe Internet la scurt timp după ce Eich a fost numit în funcţia de CEO. Mai mulţi angajaţi Mozilla au solicitat, prin intermediul reţelei de socializare Twitter, demisia lui Eich.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Povestea lui Elon Musk, omul care o să facă posibilă călătoria în spaţiu

    Musk a absolvit liceul pentru băieţi din Pretoria şi s-a mutat în Canada la vârsta de 17 ani, considerând că e mai uşor să emigreze astfel în Statele Unite. În 1992, după doi ani petrecuţi la o şcoală de afaceri din Ontario, Elon Musk s-a transferat la Universitatea din Pennsylvania, unde a obţinut o diplomă în economie. A mai petrecut încă un an acolo, pentru a obţine şi o diplomă în fizică. În anul 2002, Musk a obţinut cetăţenia americană.

    Elon Musk a fondat alături de fratele său Zip2, o companie de software care a dezvoltat un ghid online pentru industria de tipărire a ziarelor. Musk a semnat contracte cu New York Times şi Chicago Tribune, iar Zip2 a fost achiziţionată ulterior de Compaq pentru suma de 341 milioane de dolari.

    În martie 1999, omul de afaceri a cofondat X.com, un serviciu financiar de plăţi online şi prin e-mail. Un an mai târziu, X.com a fuzionat cu o altă companie, Cofinity, care deţinea marca PayPal. Această marcă a avut o creştere rapidă şi a fost achiziţionată de eBay pentru 1,5 miliarde de dolari, din care Musk a primit 165 de milioane.

    Musk a mai fondat, de-a lungul carierei, companii precum SpaceX, specializată în construcţia de vehicule spaţiale, sau Tesla Motors, organizaţie care investeşte sume considerabile în dezvoltarea motoarelor electrice. Primul model al companiei a fost Tesla Roadster, o maşină sport electrică, ce a avut vânzări de peste 2.500 de unităţi. La lansarea maşinii, Musk a vorbit despre cei care nu sunt de acord cu noile tendinţe din industria auto: „Unii oameni nu privesc cu ochi buni schimbarea, dar trebuie să accepţi schimbarea atunci când alternativa e dezastrul„.

    Elon Musk este preşedintele Fundaţiei Musk, care donează constant sume importante de bani cauzelor filantropice. De asemenea, fundaţia sponsorizează anual centre de cercetare pentru energii regenerabile. În aprilie 2012, omul de afaceri s-a alăturat programului filantropic condus de Bill şi Melissa Gates.

    În 2010, Elon Musk a apărut în lista Time a celor mai influenţi oameni din lume. El a servit de asemenea ca model pentru celebrul personaj de film Tony Stark, din franciza de mare succes „Iron Man„. „Există câteva diferenţe între mine şi Tony Stark„, a comentat Musk. „Spre exemplu, eu am cinci copii, deci petrec mai mult timp la Disneyland decât mergând la petreceri.„

  • Schimbări în conducerea Hidroelectrica

     După numirea unui nou director al Direcţiei Financiare şi a Managerului Departamentului Financiar, postul de şef Serviciu Contabilitate din cadrul Departamentului de Contabilitate, Control şi Planificare este ocupat începând de miercuri, 2 aprilie, de către Roxana Laura Panaitescu.

    Panaitescu are o experienta de peste 15 ani în domeniul financiar-contabil, ocupând în perioada 2001-2006 funcţia de manager raportări IFRS la Brau Union România, pentru ca în intervalul 2006-2008 să deţină poziţia de manager financiar al Accenture Service.

    În perioada 2008-2009, ea a ocupat poziţia de manager al Departamentului Consolidare şi Raportare Financiara din cadrul Petrom, pentru ca începand cu 2010 şi până la 1 aprilie să fie senior manager în cadrul Departamentului de Taxe la KPMG Romania.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vasile Varvaroi este noul director general al Cargill în România

    În decursul următoarelor două luni, Varvaroi va prelua rolul de director general în România de la Martin Schuldt, care va reveni în Germania la finalul acestei perioade, pentru a ocupa poziţia regională deţinută anterior de Varvaroi.

    Varvaroi va coordona, astfel, activitatea locală a companiei, cu accent atât pe afacerile în domeniul cerealelor şi seminţelor oleaginoase, cât şi pe relaţia dezvoltată de Cargill cu fermierii locali de-a lungul prezenţei în ţară.

    De origine română, având peste 10 ani de experienţă în cadrul Cargill la nivel local dar şi în Canada, Varvaroi s-a realăturat echipei din România în 2012, ocupând o poziţie regională complexă, cea de Responsabil pentru Linia de Producţie Cereale şi Seminţe Oleaginoase în Europa Centrală şi de Est (România, Rusia, Ucraina, Ungaria, Slovacia, Polonia şi Bulgaria).

    „Încă din 1996, când ne-am început afacerile aici, România a făcut parte din viziunea noastră strategică şi continuă să aducă valoare substanţială progresului companiei la nivel global”, a declarat Vasile Varvaroi.

    Cargill activează în România din 1996, are sediul în Bucureşti şi are, în prezent, aproximativ 600 de angajaţi în 17 locaţii din ţară. Compania activează în domeniul cerealelor, seminţelor oleaginoase şi hranei pentru animale.