Daniel Guzu, un antreprenor român din agrobusiness: Am avut nevoie de 100 – 150 de oameni pentru cules în livezi şi nu a venit nimeni. Trebuie să aducem oameni din Republica Moldova şi Ucraina.
Rareş Măcinică, managing director la Lagermax AED România, un grup de logistică: Există o lipsă acută de şoferi. Eu m-aş gândi chiar să aducem sirieni pentru a acoperi cererea. Companiile de transport nu mai au de unde să ia oameni.
Mai mult ca sigur, cel puţin 10.000 de companii care operează în România, atât româneşti cât şi multinaţionale, se confruntă cu problema resursei umane: au comenzi, au finanţare, nu au cu cine să execute proiectele.
Cum rezolvăm această problemă în care, după estimări, există un necesar de cel puţin 500.000 de oameni, iar oferta reală este zero?
În România mai există între 500.000 şi 1.000.000 de oameni, apţi de muncă, dar care au altceva mai bun de făcut decât să se scoale de dimineaţă, să ia autobuzul, să tragă la bandă şi la finalul lunii să ia salariul minim pe economie. Din ajutoare, de toate felurile, pot câştiga mai bine.
Ar putea să se întoarcă măcar 200.000 din 3 milioane de români care au plecat să muncească în străinătate? Greu, greu de spus şi mai ales de îndeplinit.
Joburile disponibile şi salariile oferite acum în România nu se apropie de ceea ce primesc ei în afară.
Dacă s-ar pune problema întoarcerii, un nivel aşteptat, cerut, pentru un job mediu se situează undeva între 3.000 şi 4.000 de lei net (650 – 850 de euro), ceea ce piaţa românească nu poate oferi în acest moment, unde salariul mediu este de 2.000 de lei, salariul minim net de 1.065 lei (corespunzător unui salariu minim brut de 1.450 de lei), iar salariul mediu în Bucureşti este de 2.700 de lei net.
Pentru cei care vor să se întoarcă ca să-şi deschidă propria afacere este cu totul altă poveste. Mai există o categorie a celor care se întorc, dar care de-a lungul anilor şi-au pus bani deoparte, au cumpărat apartamente sau alte active imobiliare şi trăiesc din chirii. Nu sunt mulţi, dar ei nu revin pentru a ponta dimineaţă în fabrică sau într-un birou.
Cazurile în care românii se întorc pe poziţii de directori sau de management nu sunt atât de numeroase astfel încât să existe o masă. Dacă există 2.000 – 3.000 într-un an, e bine.
În aceste condiţii, deschiderea către alte popoare trebuie să fie o prioritate de stat. Asta dacă înţelege cineva.
Republica Moldova şi Ucraina trebuie să fie priorităţi pentru politica externă a noastră de a atrage oameni de acolo să lucreze în România. Măcar atâta lucru să facă, dacă politică comercială, de export, de obţinere de contracte, de deschideri de pieţe nu au făcut în ultimii 20 de ani.
Ambasadorii noştri ar trebui să bată toate centrele universitare, să lipească afişe, să ţină conferinţe şi seminarii în care îi invită pe moldoveni şi ucraineni să vină în România, să studieze, să muncească şi să se stabilească aici. Dacă nu găsesc suficienţi moldoveni şi ucraineni, să se ducă şi mai departe. Poate găsesc ruşi care vor să vină în România, să muncească şi să se stabilească.
Dacă mergi cu metroul în Bucureşti vezi continuu afişe legate de joburi în SUA pentru studenţi. La afişierele facultăţilor din România sunt oferte legate de studii în străinătate, de burse, chiar de joburi.
Odată ce cineva a ajuns acolo, şansele să rămână în Franţa, Germania, Marea Britanie sunt mult mai mari.
Noi de ce nu am putea avea aceeaşi politică? Să colindăm estul ca politică naţională şi să atragem tineri, familii şi chiar şi seniori în România.
După al doilea război mondial, Germania vestică a deschis graniţele turcilor, care în câteva decenii au format comunităţi importante şi au ajuns să dea jucători echipei naţionale de fotbal a ţării.
După căderea comunismului, Germania a închis ochii şi a deschis porţile est-europenilor pentru a acoperi necesarul de forţă de muncă. Nu au avut nicio problemă să-i primească şi să-i tolereze pe absolvenţii de facultate, studii medii sau chiar pe ţigani.
Acum Germania, principala economie a Europei, deschide porţile sirienilor pentru că au nevoie de peste 2 milioane de noi oameni care să acopere cererea de joburi.
În faţa necesarului din economie, nimic nu stă în cale. Companiile dictează politica guvernului, chiar dacă pe faţă nu arată acest lucru.
PSD vrea să creeze în patru ani 750.000 de noi locuri de muncă în România. Dar cine să muncească? Pentru că nu sunt prea mulţi doritori. Nu toate companiile româneşti pot plăti 1.000 de euro pe lună ca să readucă români în ţară.
Trebuie aduşi oameni din alte ţări care să lucreze pentru 500 – 600 de euro, peste nivelul din ţările lor. Aşa cum românii au plecat să lucreze în ţară pentru 700 – 800 de euro în condiţiile în care salariile din România erau 200 – 300 de euro.
Dragi antreprenori, dragi companii, româneşti şi multinaţionale, cereţi guvernului, cereţi Ministerului Afacerilor Externe să vă aducă oameni din alte ţări ca să vă acoperiţi necesarul de joburi!
