Tag: inchidere

  • Mazăre a verificat carele alegorice pentru carnaval spunând că sunt mai spectaculoase ca anul trecut

     Radu Mazăre, însoţit de mai multe tinere, a sosit miercuri, în zona Perla, din Mamaia, unde erau aliniate opt care alegorice, şapte ale cluburilor din staţiune şi unul al Primăriei Constanţa, primarul spunând că investiţia în butaforia carului municipalităţii pentru cele trei teme din această vară a costat 50.000 de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    “Construcţia în sine, şi vorbim despre carul ăsta, cel pe care îl vom avea la tema cu Ştefan cel Mare şi la Ramses, toate trei însumate, toată butaforia, este 50.000 de euro, fără lumini, fără efecte. Suma este din banii Primăriei care organizează carnavalul”, a explicat Radu Mazăre.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reportaj: În culisele mitologiei irlandeze. Acasă la leprechaunii din insula de smarald

    Trebuie să recunosc că după o săptămână pe tărâmul verde al Irlandei nu am văzut niciun leprechaun.  Nu, nu vreau să spun că nu există aceste creaturi mitologice, ci doar că au stat tare bine ascunse cât am fost eu acolo. Dacă leprechaunii i-am văzut doar pe tricourile turiştilor, pe urmaşii lor irlandezi i-am cunoscut în număr mare şi toţi au fost adevărate personaje, mereu puşi pe glume, dispuşi să te ajute şi dornici să petreacă într-unul dintre numeroasele baruri din întreaga ţară, dar mai ales din Dublin.

    Am ajuns în Irlanda cu avionul, iar din aer ţara pare mică şi verde. Când cobori îţi dai seama că nu e chiar aşa de mică, însă este chiar atât de verde. Ca să poţi vedea cât mai mult din insula de smarald ai nevoie fie de mult timp, fie de un plan bine pus la punct. Eu am vrut să văd cât mai multe, aşa că am ajuns să îndes toată Irlanda (şi Irlanda de Nord)
    într-o săptămână.

    Fiecare regiune şi fiecare destinaţie are farmecul său, însă dacă ar fi să aleg zece experienţe ce nu trebuie ratate aş începe cu Dublin, care este capitala insulei şi unul dintre cele mai vii oraşe pe care le-am văzut vreodată. Cartierul Temple Bar nu doarme niciodată, iar când răsare soarele pe străzile sale nu sunt doar turişti. Fiecare bar din acest cartier amplasat în inima oraşului are în ofertă zeci de tipuri de bere – şi multe alte băuturi, însă ele contează mai puţin. Totuşi, la fiecare masă vei vedea cel puţin un pahar de Guinness. În magazinele de suveniruri vei găsi tricouri, magneţi, pahare, toate cu Guinness. Este un simbol la fel de important ca şi trifoiul cu patru foi pentru turismul irlandez. De altfel, fabrica Guinness din Dublin are şi ea porţile deschise pentru turiştii care vor să înţeleagă mai multe despre procesul de fabricare a berii.

    Dar cum berea nu este pe gustul tuturor, irlandezii au deschis şi porţile distileriei de whiskey Jameson, tot din Dublin. În pauza dintre două beri sau pahare de whiskey poţi da o fugă pe străzi să admiri oraşul sau poţi merge până la Trinity College, una dintre cele mai cunoscute universităţi din Irlanda, unde au studiat minţi luminate precum Jonathan Swift (autorul „Călătoriilor lui Gulliver„), Oscar Wilde („Portretul lui Dorian Gray„) sau Mairead Maguire (laureat al Premiului Nobel pentru Pace). În biblioteca universităţii, ce pare ruptă din filmele Harry Potter, stă expusă The Book of Kells, una dintre cele mai cunoscute cărţi din lume, care conţine textele celor patru evanghelii din Noul Testament scrise în jurul anilor 800 de călugări irlandezi, scoţieni şi englezi.

    Mâncarea irlandeză nu trebuie nici ea ratată, mai ales micul dejun care cuprinde cârnaţi, fasole, bacon, ouă ochiuri, roşii, pâine cu unt şi brânză şi celebrele budinci (white pudding şi black pudding, cea din urmă similară cu sângeretele). „Un mic dejun irlandez îţi poate ţine loc şi de masă de prânz„, mi-a spus o prietenă originară din Irlanda, dar care locuieşte în prezent în Italia. Multe hoteluri şi B&B-uri îţi dau de ales între cel puţin trei tipuri de mic dejun, pentru că, spun ei, nu mulţi turişti pot să suporte un astfel de festin (micul dejun irlandez) zi de zi.

    Odată ajuns în Irlanda, trebuie să vizitezi cel puţin un castel. Unele au fost păstrate în forma lor iniţială pentru a-i atrage pe turişti, altele au fost transformate în hoteluri de cinci stele pentru a-i atrage pe turiştii bogaţi. De multe ori, domeniile au devenit imense terenuri de golf. Unul dintre cele mai impunătoare castele din Irlanda este Kylemore, situat în inima Parcului Naţional Connemara. Poziţionat strategic pe malul unui lac, castelul se impune prin arhitectura sa, dar îi cucereşte pe vizitatori în special datorită grădinilor sale, care sunt o destinaţie în sine. După o vizită la castel, turiştii pot face o plimbare prin Parcul Naţional Connemara, considerat de irlandezi una dintre cele mai frumoase destinaţii turistice ale ţării. Zona este dominată de dealuri verzi, de munţi golaşi şi de zeci de lacuri, fiecare cu apă într-o altă nuanţă de albastru.

    Trebuie să prinzi apusul pe una dintre plajele din Irlanda. În satul Rossnowlagh, plaja se întinde cât vezi cu ochii, iar nisipul întărit este perfect pentru şoferii care vor să-şi testeze îndemânarea. În stânga, vezi cum se iau la întrecere maşinile, în faţă ai surferi de toate vârstele care se luptă cu valurile, iar în dreapta ai căsuţe de lemn de unde poţi cumpăra clătite, hot-dog sau cartofi prăjiţi după ce ai obosit de la prea mult surf sau volei pe plajă.

  • CONFERINŢA MEDIAFAX – Jianu, Ministrul pentru IMM-uri: Mă îngrijorează numărul încă mare de firme care se desfiinţează

    “În primele două trimestre, numărul de agenţi economici a crescut cu 12.152, adică numărul firmelor care s-au înfiinţat a fost mai mare decât numărul radierilor. S-au înscris un număr de 48.200 de firme şi s-au radiat 36.000 de firme. Este bine că avem un spor pozitiv în rândul IMM-urilor. Mă îngrijorează însă şi numărul mare de radieri şi de închideri de firme, care a rămas uşor constant în ultima perioadă. Am cerut colegilor mei să facem o cercetare în rândul celor care au închis firmele, să vedem care sunt problemele, să încercăm să răspundem prin politici acestor probleme. Acesta este rolul ministerului nostru: să vadă unde sunt problemele şi să ia măsuri pentru a îmbunătăţi mediul de afaceri”, a declarat, vineri, Jianu, la conferinţa MEDIAFAX talks About SMEs.

    Cititi mai multe pe wwww.mediafax.ro

  • India închide o fabrică de îmbuteliere Coca-Cola pentru că ar consuma prea multă apă

     Fabrica, situată la Varanasi, în statul Uttar Pradesh, a încălcat condiţiile prevăzute în licenţa de exploatare, potrivit unui reprezentant al departamentului pe probleme de poluare.

    “Fabrica a fost închisă în baza deciziei noastre”, a declarat pentru AFP J.S. Yadav, reprezentant al Uttar Pradesh Pollution Control Board.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Inspectorii antifraudă au închis mai multe localuri din zona Dorobanţi

    În noaptea de vineri spre sâmbătă,  inspectorii Direcţiei generale antifraudă fiscală au verificat activitatea a 27 de restaurante şi cafenele situate în zona Dorobanţi -Primăverii. În urma controalelor efectuate, inspectorii antifraudă au descoperit abateri de la prevederile legale pentru care au dispus sancţiuni în valoare totală de aproximativ 700.000 lei.

    De asemenea, pentru nerespectarea dispoziţiilor legale privind circulaţia şi comercializarea băuturilor alcoolice şi pentru lipsa emiterii bonurilor fiscale obligatorii, unsprezece localuri au fost închise pe o perioadă cuprinsă între o lună şi trei luni.

    Pe 2 iunie, zece cafenele de pe Bulevardul Decebal au fost închise, pentru perioade cuprinse între o lună şi trei luni, de inspectorii antifraudă fiscală, pentru neemiterea bonului fiscal sau comercializarea de băuturi alcoolice fără banderole fiscale.

     Localurile respective pot contesta măsura în instanţă, iar până la o decizie definitivă în favoarea sancţiunii îşi pot continua activitatea.

    Ca urmare a acţiunilor de control efectuate până în prezent, în scopul prevenirii evaziunii fiscale, s-a constatat o îmbunătăţire a conformării voluntare, astfel că un număr din ce în ce mai mare de localuri de profil realizează activităţi comerciale fiscalizate, respectiv înregistrează veniturile şi emit bonuri fiscale, potrivit DGAF.

  • GSK închide fabrica Europharm de la Braşov. Compania nu a găsit cumpărător

    “GSK va înainta, din păcate, către închiderea fabricii din Braşov. Se anticipează că această închidere va fi finalizată până la sfârşitul anului 2015, în urma unui proces riguros de vânzare ce a avut loc în ultimele 10 luni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • AFP: Viitor economic sumbru pentru teritoriile separatiste din Ucraina

     “Consecinţele conflictului sunt catastrofale pentru economia locală, anticipăm, în ansamblu, scăderea cu 30% a producţiei, într-un an”, a estimat Iuri Makogon, profesor la facultatea de economie a Universităţii Doneţk.

    Regiunile Doneţk şi Lugansk, din bazinul carbonifer Donbas, unde trăiesc peste 6 milioane de locuitori, şi-au proclamat independenţa şi au rupt legăturile cu puterea centrală de la Kiev.

    Regiunea Doneţk, centrul industrial al Ucrainei, care asigură 20% din PIB-ul ţării, se află în anarhie. Cele mai mari companii din regiune, Stirol şi Severodoneţk Azot, lideri în industria chimică a Ucrainei, au oprit producţia la începutul lunii mai din cauza luptelor dintre rebelii proruşi şi forţele ucrainene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Niţă: Nu închidem Oltchim şi dacă nu-l privatizăm luna asta, îl vindem altă dată

     “Oltchim reprezintă un obiectiv pentru Guvern. Dacă nu-l privatizăm nici în 6 iunie vom reuşi altă dată. (…) Să nu-şi închipuie cineva că vom închide această fabrică”, a afirmat Niţă într-un forum pe teme energetice.

    Ministrul a adăugat că Oltchim trebuie să nu mai acumuleze pierderi, iar pentru a realiza acest obiectiv trebuie să găsească finanţare pentru a pune în funcţiune una sau două linii de producţie.

    “Există investitori care vor să ia la pachet Oltchim şi Arpechim (principalul furnizor de materii prime pentru Oltchim, controlat de OMV Petrom, n.r.). Avem discuţii şi cu OMV Petrom”, a mai spus Niţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Autorităţile SUA vor penalizări de peste 10 miliarde de dolari pentru BNP Paribas

     Acţiunile BNP Paribas au scăzut în urma informaţiei cu până la 6,1%, cel mai amplu declin după februarie 2013. De la începutul acestui an, titlurile BNP Paribas au pierdut 12% din valoare, comparativ cu creşterea de 3,5% a Bloomberg Europe Banks and Financial Services Index.

    Sursa a arătat că acordul final între BNP şi autorităţile SUA ar putea avea loc în câteva săptămâni.

    Suma necesară pentru închiderea investigaţiei a urcat începând din luna aprilie, când BNP a avertizat că ar putea avea nevoie de o sumă mult mai mare decât cele 1,1 miliarde de dolari alocate pentru acest caz.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CRIZA DIN UCRAINA: Atac al separatiştilor proruşi asupra aeroportului din Doneţk. O explozie şi tiruri de armă s-au auzit în apropiere

     UPDATE 14:21 – O explozie şi focuri de armă, pe aeroportul din Doneţk controlat de separatişti

    O explozie şi tiruri sporadice se auzeau luni, în apropiere de aeroportul din Doneţk, în estul Ucrainei, care a trecut luni dimineaţa sub controlul insurgenţilor proruşi, a constatat un jurnalist AFP.

    Fum negru se ridica deasupra zonei aeroportului şi se putea auzi zgomotul produs de avioane de luptă. Toate zborurile au fost anulate luni dimineaţa.

    Aeroportul din Doneţk, în estul Ucrainei, a fost închis luni dimineaţă după un atac al separatiştilor proruşi

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro