Tag: Dragnea

  • Dragnea: Ponta vrea ca acordul de coabitare cu Băsescu să funcţioneze. Pactul poate fi salvat

     Pactul de coabitare “a fost necesar iniţial, pentru că, cel puţin aşa a părut, că acel document scris pe care premierul l-a respectat şi şi l-a asumat cu toată responsabilitatea şi l-a luat în serios a fost apreciat de cancelariile internaţionale şi a arătat că în România în 2013 va fi stabilitate, înţelegere, o colaborare instituţională corectă între Guvern şi Preşedinţie şi, din câte ştiu eu, premierul doreşte în continuare ca acest acord să funcţioneze, nu doreşte să-l denunţe”, a afirmat Dragnea la RFI.

    Victor Ponta “nu vrea să-l denunţe şi în continuare dacă mai poate fi salvat ca şi acord în continuare, de ce nu?”, a continuat vicepremierul.

    Întrebat dacă el crede că pactul de coabitare mai poate fi salvat, Dragnea a răspuns: “Da, eu cred că da. Sunt realist”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Daniel Constantin: Dragnea nu ar trebui să-şi dea demisia din Guvern, nu e vinovat

     “Domnul Dragnea este trimis în judecată, dar nu este vinovat în acest moment. Ca atare, cred că nu ar trebui să-şi dea demisia, din punctul meu de vedere, pentru că nu este vinovat. Dacă va fi găsit vinovat, atunci…”, a spus Constantin.

    El a arătat că gestul lui Varujan Vosganian de a-şi da demisia este “un gest care a tinut de el” şi l-a apreciat o dată în plus.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vicepremierul Liviu Dragnea, TRIMIS ÎN JUDECATĂ în dosarul privind referendumul

     Dosarul a fost adus luni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, urmând să fie înregistrat la instanţă şi să se stabilească un prim termen de judecată, după repartizarea aleatorie la un complet de la Secţia penală.

    Dosarul privind referendumul a fost instrumentat de procurorul Lucian Papici, acesta fiind retras, din 2  octombrie, din funcţia de şef al Secţiei I din DNA. Încetarea delegării lui Papici ca şef al Secţiei de combatere a corupţiei din DNA a fost dispusă de procurorul general, după ce tot Tiberiu Niţu, în 23 septembrie, dispusese delegarea acestuia pe aceeaşi funcţie.

    Surse judiciare declarau, în 3 octombrie, pentru MEDIAFAX, că dosarul a fost trimis şefului DNA Codruţa Kovesi, care va decide cu privire la soluţia ce urmează să fie luată, respectiv închidere sau trimitere în judecată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce-i de făcut cu “o ţară sărăcuţă”? Păi s-o sărăcim şi mai mult!

    De data aceasta, opozantul principal a fost ministrul de interne Radu Stroe, care a afirmat că n-a fost consultat la întocmirea proiectului şi că acesta e complet nepotrivit pentru “o ţară sărăcuţă” ca România, care nu-şi permite ca nu doar majoritatea serviciilor deconcentrate ale ministerelor şi ale agenţiilor, ci şi Poliţia şi centrele de comandă pentru situaţii de urgenţă să fie atomizate spre a fi puse în subordinea autorităţilor locale. Vicepremierul le-a cerut liberalilor să-şi exprime mai repede punctele de vedere, în aşa fel încât descentralizarea şi regionalizarea să poată avea efect din exerciţiul financiar 2014-2020.

    Dacă până la 15-20 octombrie, termenul fixat de PSD, liberalii nu se exprimă, e de aşteptat ca social-democraţii să invoce interesul naţional ca argument spre a riposta mai dur şirului de contre tot mai sistematice din partea PNL, mai ales că atmosfera din coaliţie s-a tensionat din nou, după ce Crin Antonescu l-a atacat pe Victor Ponta pe motiv că a lezat independenţa justiţiei prin comentariile sale despre procurorul “băsist” Lucian Papici. În ce priveşte atacul lui Antonescu, acesta reprezintă strict o poliţă plătită lui Ponta pentru încheierea pactului de coabitare Cotroceni-Victoria şi acceptarea Codruţei Kovesi la şefia DNA, pentru care o seamă de liberali nu i-au iertat-o nici acum premierului.

    Pe la colţuri ori pe Facebook, unii simpatizanţi ai PSD au justificat descăunarea de la DNA a procurorului Lucian Papici nu atât prin dosarul referendumului, cu ţintă principală Liviu Dragnea, ci prin faptul că n-a instrumentat niciun dosar al vreunui demnitar PDL, ignorând sutele de plângeri la DNA întocmite pe baza rapoartelor Corpului de Control al guvernului Ponta. Năduful “tineresc” (după Ion Iliescu) al premierului Victor Ponta contra lui Papici n-a fost exploatat însă până la capăt de preşedintele Traian Băsescu, care a ameninţat cu ruperea pactului de coabitare cu premierul, dar n-a mers mai departe, din simplul motiv că o rupere a pactului ar fi refăcut măcar un pic solidaritatea USL, aşa de greu încercată în ultima perioadă.

  • Avem o ţară bananieră sau semibananieră? Perlele politice ale săptămânii

    “Actualul premier se comportă ca un nabab dintr-o ţară bananieră” – fostul premier Emil Boc

    “Acest document (pactul de coabitare – n.red.) a pus România în lumina unei ţări semibananiere în Europa” – Crin Antonescu, liderul PNL

    “De ce trebuie să-i ţinem pe toţi băsiştii care au făcut dosare politice după ce le-a expirat mandatul?” – premierul Victor Ponta despre înlocuirea din funcţie a procurorului Lucian Papici

    “Eu nu am personalitate dublă, să votez diferit” – vicepremierul Liviu Dragnea, explicând că poziţia lui e clară în favoarea proiectului de lege privind Roşia Montană, spre deosebire de poziţia lui Victor Ponta

    “Cred că e vorba de doamna aceea care era foarte frumoasă în timpul regilor Franţei” – preşedintele Traian Băsescu despre actriţa Brigitte Bardot

    “<Calul Traian> (Traian Băsescu) a pregătit pentru Republica Moldova două etape: iniţial, <integrarea în Uniunea Europeană>, apoi Anschlussul (anexarea) ei de către România” – vicepremierul rus Dmitri Rogozin

    “Cifrele vorbesc mai puternic decât propaganda USL. Ele strigă din toţi rărunchii: demisia!” – deputatul Elena Udrea, cerând demisia Guvernului pe motivul încasărilor scăzute la buget

    “Vreau să emigrez dintr-o ţară care a devenit un uriaş lagăr de exterminare al câinilor, dar şi al oamenilor. Voi pleca din această ţară care a devenit maidanul lui Râmaru” – C. V. Tudor, ex-preşedintele PRM
     

  • Dragnea: Întrebarea despre când ne reunim în USL e “brutală”; sper să nu urmeze despărţirea

     “Nu pot răspunde pentru că este o întrebare brutală. Nu a fost o solicitare trimisă prin curier şi să primim un răspuns negativ. Am tot discutat că o să ne vedem şi o să ne vedem. A avut loc o discuţie informală duminică seară, dar nu o întâlnire oficială în care să adoptăm decizii importante”, a spus Dragnea.

    Întrebat, pe de altă parte, când va urma o şedinţă a USL, Dragnea a răspuns: “Eu ştiţi ce vă sugerez? Mai întrebaţi şi în altă parte, că eu m-am săturat să răspund la asta. Noi ne dorim foarte mult să avem această întâlnire”.

    El şi-a exprimat speranţa ca în USL să nu urmeze despărţirea, aşa cum aprecia liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, pentru că nu mai pot fi acceptate compromisurile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dragnea: Propunerile privind poliţia din proiectul de descentralizare nu reprezintă un “casus belli”

     Solicitat să comenteze faptul că ministrul de Interne, Radu Stroe, nu susţine proiectul de descentralizare, Dragnea a răspuns: “Foarte bine. E o opinie, o să ţinem cont de ea, o să discutăm”.

    El a precizat că proiectul nu este unul de lege sau de ordonanţă de urgenţă şi nu este în circuitul de avizare, ci cumulează o sumă de propuneri ale autorităţilor locale.

    “Sunt deschis la orice discuţie”, a spus Dragnea, întrebat dacă este dispus să renunţe la prevederile din proiect contestate de Stroe.

    “Important e să facem descentralizarea – totală sau parţială. Că, în ceea ce priveşte poliţia de ordine publică şi circulaţia rutieră, vor fi trecute aceste competenţe la primarii de oraşe şi municipii, exclusiv sau nu, e important dar nu este un casus belli (motiv de război, n.r.)”, a spus Dragnea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul pregăteşte Ordonanţă de Urgenţă pentru “marea descentralizare”

     Conform “Gândul”, de la ministerul lui Liviu Dragnea a plecat în teritoriu pe 24 septembrie o circulară privind propunerea legislativă intitulată “Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de ministere şi celelalte organe de specialiate ale administraţiei publice centrale”. Dacă proiectul regionalizării nu a avansat, şefii din teritoriu au discutat insistent cu vicepremierul Dragnea în ultimele luni despre realizarea descentralizării. Termenul limită până la care cei din teritoriu trebuie să vină cu amendamente este 1 octombrie 2013, ora 12.00.

    Intenţia că procesul descentralizării se doreşte a fi realizat imediat, începând cu 1 ianuarie 2014, se regăseşte chiar în preambulul proiectului de OUG, unde se vorbeşte despre necesitatea demarării procesului de elaborare a legii bugetului de stat pentru anul 2014 şi, subsecvent, a bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, cu respectarea calendarului bugetar prevăzut de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare şi de Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nu cu cianură se sapă guvernarea, ci cu vitrion

    Ceea ce ar putea face însă România o ţară neguvernabilă nu e însă scandalul din jurul proiectului minier, ci instabilitatea stranie a unei coaliţii care altminteri are o majoritate foarte stabilă în Parlament, în administraţia publică centrală şi locală şi în intenţiile de vot. Ţinute în frâu cât de cât pe parcursul primului an de guvernare, tensiunile dintre PSD şi PNL motivate exclusiv de dorinţa fiecărui partener de a acapara mai multă putere au ajuns treptat la cote demne de cele din Alianţa DA sau din vremea primului guvern Boc, ambele soldate cu jalnice crize de guvern.

    După ce Crin Antonescu a reclamat că PSD nu l-a consultat la întocmirea proiectului de lege pentru Roşia Montană, aceiaşi liberali s-au gândit să se răzbune, întocmind fără consultarea PSD un proiect de lege care i-ar avantaja dacă ar candida separat la următoarele alegeri: primarii ar urma să fie aleşi din nou în două tururi de scrutin, şefii de CJ să fie aleşi nu de electorat, ci de către consilierii judeţeni, iar alegerile pentru primari şi consilieri să fie valabile indiferent de prezenţa la vot. Vicepremierul Liviu Dragnea a reacţionat cu furie, afirmând că “această ţară nu mai poate fi guvernată în acest mod”, amplificând astfel conflictul.

    Un prim rezultat e că scandalul Roşia Montană este astfel acoperit rapid de un altul care nu are legătură cu el; mai departe însă, indiferent cum se va rezolva noua ceartă între PSD şi PNL, impresia de guvernare cu năbădăi, imprevizibilă şi instabilă, va rămâne, dând apă la moară atât protestelor care vor să dea jos guvernul, cât şi amicilor din străinătate gata oricând să susţină că România nu e guvernabilă.

  • Dragnea: Lucrurile trebuie tranşate rapid, dacă se merge mai departe cu acest USL. Această ţară nu poate fi guvernată în acest mod

     Întrebat despre iniţiativa legislativă a PNL de modificare a legii administraţiei publice locale astfel ca primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin, precum şi modificarea modului de alegere a preşedinţilor de consilii judeţene, Dragnea a spus că PSD nu susţine în niciun fel această iniţiativă, care nu s-a discutat în USL.

    “Poate să fie o iniţiativă, noi nu o susţinem în niciun fel. O să discutăm în Parlament, din moment ce nu s-a discutat în USL când s-a depus, discutăm în Parlament şi tranşăm în Parlament. Nu putem continua aşa, această ţară nu poate fi guvernată în acest mod. Un grup de parlamentari depune un proiect de modificare a unei legi importante. (…) Aceste lucruri trebuie tranşate foarte rapid. Suntem în stare să mergem mai departe cu acest USL şi să urmărim obiectivele stabilite politic în programul USL pe care le-am prezentat în 2011, pentru programul de guvernare asumat de noi cu bună credinţă, bine, dacă nu putem, trebuie să hotărâm, să nu păcălim populaţia”, a spus Dragnea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro