Tag: Turcia

  • Turcia are nevoie de o zonă euro puternică pentru a menţine ritmul creşterii economice

    “Ceea ce se întâmplă în Europa priveşte şi Turcia. Dacă Uniunea Europeană are febră, Turcia este şi ea bolnavă, pentru că cele două economii sunt interdependente”, a declarat un politician socialist din Turcia. Exporturile Turciei în UE sunt o parte importantă din schimburile sale comerciale, în special după un acord vamal din 1995. În urmă cu zece ani, Turcia ieşea dintr-o perioadă de probleme economice grave, după o intervenţie a FMI care a cerut reforme structurale profunde. În această perioadă, inflaţia s-a redus de la 54,4% la 9,48% în noiembrie, potrivit datelor oficiale. În 2001, economia turcă s-a contractat cu 9,5%. În primele nouă luni din acest an, avansul PIB a fost de 9,6%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Turcia şi Azerbaidjan semnează un acord pentru construcţia unui gazoduct către Europa

    Partenerii proiectului vor fi grupul azer de stat SOCAR şi companiile de stat Botas şi TPAO din Turcia. La acest proiect s-ar putea alătura ulterior alte companii internaţionale de petrol şi gaze, se arată într-un comunicat al Ministerului turc al Energiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Turcia acuză Franţa de genocid. Parisul, pe cale să piardă contracte de miliarde de euro

    “Se estimează că 15% din populaţia algeriană a fost masacrată de francezi începând cu 1945. Este vorba despre un genocid”, a spus Erdogan, citat de presa fanceză care alocă spaţii ample crizei fără precedent care s-a instalat între cele două puternice ţări, ambele membre ale NATO. Premierul turc l-a atacat direct pe preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy despre care a spus că se înconjoară de islamofobi şi turcofobi şi atacă Tucia din motive personale şi electorale. Încă şi mai mult: “Dacă preşedintele Sarkozy nu ştie ce este un genocid poate să-l întrebe pe tatăl său Pal Sarkozy care a fost legionar în Algeria în anii 1940. Sunt sigur că el are multe să-i spună fiului său despre masacrele comise de francezi în Algeria .”

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Turcia scuturată de cutremure: Mai multe clădiri s-au prăbuşit, între care şi un hotel

    Epicentrul cutremurului, care s-a produs la ora locală 21.30 (21.30, ora României), a fost localizat în districtul Edremit, situat la 15 kilometri de centrul oraşului Van. Conform presei, mai multe clădiri s-au prăbuşit la Van. Deocamdată nu există informaţii despre victime. Echipe de intervenţie şi ambulanţe au fost trimise la Hotelul Bayram din oraşul Van, care avea cinci etaje. Potrivit unor informaţii, la hotelul prăbuşit erau cazaţi jurnalişti şi oficiali de la Semiluna Roşie turcă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cutremurul din Turcia: Cel puţin 239 de morţi şi 1.300 de răniţi

    Un bilanţ precedent, anunţat luni dimineaţă de Ministerul de Interne, indica 217 morţi şi 1.090 răniţi în urma seismului. Institutul american de geofizică USGS a estimat la 7,2 magnitudinea de moment a cutremurului produs duminică , cel mai violent înregistrat în Turcia în ultimii ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cutremur de 7,2 grade în Turcia. Numărul estimat al morţilor: 500-1.000 (VIDEO)

    AP citează primele estimări oficiale, potrivit cărora numărul confirmat al persoanelor ucise de cutremur este de peste 85. Mustafa Erdik, şeful centrului seismologic, a declarat însă într-o conferinţă de presă că numărul victimelor omeneşti ar putea fi cuprins între 500 şi 1.000, estimare bazată pe forţa seismului şi pe structura clădirilor din zonele afectate.

    Cutremurul s-a produs la o adâncime de 20 km, la 17 km de oraşul Van, capitala provinciei cu acelaşi nume, respectiv la 117 km de Hakkari, 128 km de Karakose şi 194 km de Erevan (Armenia). Centrul de seismologie Kandili de la Istanbul a anunţat că seismul a fost simţit în provinciile Van, Bitlis, Muş, Batman, Diyarbakir şi Hakkari.

    Două clădiri s-au prăbuşit în oraşul Van, situat în apropiere de graniţa cu Iranul, conform primarului Bekir Kaya, citat de AP. Una dintre cele două clădiri avea şapte etaje. Zulfikar Arapoglu, primarul din oraşul Erciş, a declarat că sunt circa 50 de răniţi, “mulţi morţi” şi o serie de clădiri distruse. “Avem nevoie urgent de ajutoare, de medici”, a spus Arapoglu la televiziunea NTV, preluată de publicaţia Zaman. “Sunt mulţi oameni sub dărâmături, le auzim strigătele de ajutor. Avem nevoie urgent de ajutor”, a declarat pentru NTV Veysel Keser, primarul din localitatea vecină Celebibagi.

    Directoratul prim-ministrului şi Directoratul pentru administrarea situaţiilor de urgenţă au anunţat într-un comunicat oficial că seismul a determinat pagube materiale şi “o serie de victime”, al căror număr nu a fost precizat. Vicepremierul Besir Atalay a estimat ulterior că în jur de 45 de clădiri au fost distruse la Van şi Erciş.

    Presa turcă a scris că în zonele afectate s-au întrerupt comunicaţiile telefonice şi curentul electric. Premierul Recep Tayyip Erdogan va pleca la Van pentru a evalua daunele.

  • Erste: Odata ce ritmul consolidarii fiscale va incetini, economia Romaniei va creste mai repede

    “Continuarea consolidarii fiscale in multe tari din zona inca
    franeaza o relansare mai puternica a cererii interne, care ar
    diversifica sursele cresterii economice, pana acum limitate la
    exporturi”, apreciaza Juraj Kotian, analist al Erste Group. Dupa ce
    reformele si restrictiile fiscale isi vor incetini ritmul, avand in
    vedere ca deficitele structurale au fost reduse in toate tarile din
    zona, economia va putea creste insa mai repede.

    Anul acesta, cresterea economica a Romaniei ar urma sa fie de 2%,
    iar la anul de 3,9%, raportata la o medie a regiunii de 3,2%,
    respectiv 3,8%.

    Dupa iesirea Romaniei din recesiune in trimestrul I, singura tara
    care a ramas pe minus, dar care isi va reveni si ea in acest an
    este Croatia, remarca analistul Erste, care estimeaza ca in 2012
    doar doua tari vor consemna o incetinire a cresterii economice:
    Turcia (considerata in analizele Erste ca facand parte din Europa
    Centrala si de Est) si Polonia.

    Polonia, spre deosebire de Romania, Ungaria sau alte tari estice, a
    fost “relativ inactiva” in privinta reformelor fiscale pentru o
    perioada lunga, ceea ce a avut ca rezultat cel mai mare deficit din
    regiune (7,9% in 2010). Consolidarea fiscala pe care trebuie deci
    s-o faca Polonia, una dintre cele mai ample din regiune, va fi un
    factor de risc pentru cresterea economica din 2012, asteptata
    totusi sa atinga 4%, fata de 4,2% in acest an.

    In ce priveste Turcia, Juraj Kotian apreciaza ca aici cresterea
    puternica a cererii interne a majorat periculos deficitul de cont
    curent, astfel incat a facut economia vulnerabila la tensiunile de
    pe pietele financiare.

  • Banca Mondiala considera Romania, Bulgaria si Lituania drept codasele UE la dezvoltare economica

    Economia Romaniei va creste cu 1,6% in 2010 si cu 3,7% la anul,
    urmand sa ajunga la o crestere de 4% in 2013. Daca estimarea pentru
    anul in curs nu e mult schimbata fata de raportul precedent, din
    aprilie (1,6%), pentru 2012 estimarea a fost sensibil redusa, de la
    4,4%.

    Banca Mondiala apreciaza ca pentru toate cele trei tari exista
    riscul de contagiune in raport cu problemele fiscale din zona euro,
    prin intermediul bancilor straine, ceea ce creste necesitatea
    crearii unui spatiu fiscal de manevra adecvat la nivelul finantelor
    publice.

    Gruparea Romaniei alaturi de Bulgaria si Lituania se explica prin
    faptul ca ele au ramas singurele tari din UE “in dezvoltare” (cu
    venituri mai reduse), fiind deci separate de tarile
    central-europene considerate avansate ca nivel de dezvoltare a
    economiei, ca Ungaria, Cehia sau Croatia, care sunt incadrate deja
    la categoria “tari occidentale cu venituri mari”. Romania, Bulgaria
    si Lituania sunt incluse in raportul BM intr-un grup de 22 tari
    est-europene si central-asiatice, de la Armenia, Georgia si Belarus
    pana la Albania, Moldova si Macedonia.

    Cresterea economica in Bulgaria va fi de 2,9% in acest an si 3,4 la
    anul, prevede Banca Mondiala, iar Lituania va avea o crestere a PIB
    de 3,8% in acest an si 3,9% la anul.

    Raportul apreciaza ca productia pentru export a celor 22 de tari va
    continua sa creasca, pe masura redresarii pietei din zona euro.
    Lituania si Romania au realizat deja o majorare record a
    exporturilor in UE in ultimul trimestru al anului trecut, cu 40%.
    Investitiile straine s-au redus insa in aceeasi perioada pe
    ansamblul celor 22 de tari, iar o imbunatatire a situatiei este de
    asteptat doar odata cu consolidarea redresarii economice la nivel
    regional si cu ameliorarea climatului de investitii.

    Deficitul de cont curent al Romaniei este estimat sa se mareasca
    la 5,1% din PIB in 2011 (fata de 4,2% anul trecut), la 5,4% in 2012
    si 5,7% in 2013, fara a se apropia insa de nivelul exagerat din
    2008 (11,9% din PIB).

    Pentru cererea interna a tarilor incluse in raport, un factor
    important vor ramane remiterile de bani de la lucratorii din
    strainatate, asteptate sa se majoreze cu 7,5% in 2011 si cu 9,4% in
    2012 pe ansamblul regiunii, ca efect al maririi preturilor la
    marfurile de baza si al cresterii economice in tarile de destinatie
    a emigrantilor. In acelasi timp, recenta scumpire a petrolului este
    de asteptat sa aduca o noua accelerare a inflatiei, dupa cea din
    2010 generata de scumpirea marfurilor alimentare de baza.

    Economia Turciei ar urma sa creasca anul acesta cu 6,1%, a Rusiei
    cu 4,4%, a Moldovei cu 4,2%, a Ucrainei cu 4%, iar a Serbiei cu
    3%.

  • Vanzarile Dacia au crescut cu 71% in Turcia

    Dacia a incheiat anul trecut cu vanzari de 19.168 unitati in
    Turcia, incluzand 13.230 de autoturisme si 5.938 de autovehicule
    comerciale usoare, potrivit cotidianului turc Hurriyet. Cota de
    piata a Dacia a urcat pe aceste segmente la 2,36%, respectiv 2,4%,
    a spus Aybar. Cu o cota de piata de aproape 2,5%, Dacia se situeaza
    intre primele zece marci dupa vanzari dupa datele de anul trecut. ”
    In primele cinci luni am vandut 8.625 de masini Dacia, inclusiv
    6.641 autoturisme si 1.985 autovehicule comerciale usoare. Intre
    pietele mai mici de un milion de unitati, Turcia este a doua ca
    importanta pentru Dacia, dupa Romania “, a spus Aybar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • IIF: Fluxurile de capital spre Europa emergenta vor creste cu cca 100 mld. dolari. Riscurile pentru Romania

    “Daca fluxurile de capital contribuie la cresterea economica in
    economiile emergente, ele ridica in acelasi timp probleme pentru
    acele tari care deja se confrunta cu presiuni inflationiste,
    crestere puternica a creditului si scumpiri ale activelor”,
    apreciaza IIF, principala asociatie internationala a institutiilor
    financiare, cu aproape 400 de membri din peste 70 de tari.

    “Ungaria si Romania vor ramane cele mai vulnerabile din zona la
    fluctuatiile din perceptia pietelor”, noteaza IIF, ceea ce se
    traduce prin riscul, evidentiat de BNR in ultima vreme, ca
    fluxurile de capital sa plece la fel de repede precum intra in
    tara, destabilizand moneda si preturile. In cazul Ungariei,
    vulnerabilitatea este explicata prin impunerea taxei asupra
    bancilor si a altor multinationale, apreciaza IIF. In cazul
    Romaniei, vulnerabilitatea e legata de apropierea alegerilor din
    2012, care “vor testa consecventa fragilei coalitii de guvernamant
    de a mentine masurile nepopulare de austeritate care au fost
    esentiale pentru ajustarea fiscala de anul trecut pana acum”.

    Ungaria, Polonia si Romania raman primele expuse la contagiune
    in urma unei extinderi a problemelor din zona euro, insa riscurile
    in cazul Poloniei si al Romaniei sunt limitate de acordurile cu FMI
    ale celor doua tari.

    Europa emergenta este singura regiune pentru care IIF prevede o
    sporire a influxurilor de capital in 2011. Atat in Asia emergenta,
    cat si in America Latina, fluxurile de capital privat sunt estimate
    sa scada usor, iar pentru Africa/Orientul Mijlociu se prevede o
    scadere mai accentuata.

    Intrarile nete de capital strain vor creste cel mai mult in
    Polonia si in special Turcia, unde cresterea economica si-a
    revenit, dobanzile sunt atractive, iar pietele sunt cel mai
    lichide, anticipeaza IIF. In ciuda masurilor de descurajare a
    fluxurilor speculative pe termen scurt, cu potential daunator
    pentru economie, Turcia va atrage in continuare un volum
    semnificativ de capitaluri.

    IIF noteaza ca aproape o treime din cresterea fluxurilor spre
    Europa emergenta va reflecta majorarea investitiilor straine
    directe, in special prin reinvestirea profiturilor, in dauna
    imprumuturilor de la bancile comerciale occidentale cu filiale in
    tarile din Est. Aceste imprumuturi vor ramane sub nivelul dinainte
    de criza, din cauza incertitudinii privind resursele de lichiditate
    ale bancilor, in conditiile problemelor financiare din zona euro.
    In Bulgaria, Romania si Ungaria, creditarea bancara catre sectorul
    privat nu si-a revenit inca, spre deosebire de restul zonei.

    “Europa emergenta” cuprinde, in acceptiunea IIF, Bulgaria, Cehia,
    Ungaria, Polonia, Romania, Rusia, Turcia si Ucraina.

    Europa emergenta a atras in 2008 un flux de 257,7 miliarde de
    dolari, care s-a redus la numai 56 de miliarde in 2009. Anul
    trecut, cifra a crescut la 148,4 miliarde.

    In total, volumul capitalului atras de economiile emergente din
    toata lumea este estimat sa ajunga anul acesta la 1.041 miliarde de
    dolari, fata de 989,8 miliarde in 2010. Cresterea nu mai este insa
    nici pe departe la fel de importanta precum cea din 2010, care a
    marcat un adevarat salt de la 643,7 miliarde in 2009.

    Pentru 2012, IIF estimeaza ca Europa emergenta va continua sa
    atraga un volum mai mare de capitaluri (300 de miliarde). Tot
    volume mai mari ar urma sa atraga si Africa/Orientul Mijlociu, in
    timp ce atractivitatea Asiei emergente si a Americii Latine va
    scadea in continuare.