BusinessMagazin

Tag: tehnologie

  • AnaMaria Onică: Lucrul de care sunt cel mai mândră este că am reuşit să aducem pe piaţă, într-un timp relativ scurt, două produse digitale cu un potenţial mare de scalare, care sunt deja apreciate

    Cred că jobul ideal este… cel la care mergi cu plăcere.

    Cel mai mult mă inspiră… oamenii cu care lucrez şi chiar clienţii cu care vorbesc pot contribui la inspiraţia de zi cu zi care se vede apoi în produs.

    Obiectivul meu principal în rolul actual este… ca produsele Voxi să devină produse de referinţă în sănătatea digitală pe nişa logopedie/sănătate mentală la nivel global.

    Lucrul de care sunt cel mai mândră este… că am reuşit să aducem pe piaţă, într-un timp relativ scurt, două produse digitale cu un potenţial mare de scalare, care sunt deja apreciate.

    Când eram copil, visam să fiu… educatoare. Drept urmare am şi absolvit Colegiul Padagogic din Sibiu, însă pe parcurs am decis să ajut dintr-o altă poziţie copiii; şi anume prin produsele VoxiKids şi VoxiClinic.

    Îmi place să citesc… cărţi de tip fantasy însă în ultima vreme am citit multe cărţi de business, leadership pentru că e important să investim constant în dezvoltarea personală.

    Vârstă: 37 de ani

    Funcţie: CEO

    Companie: VoxiKids (sub umbrela Speakquest SRL)

    Număr de descărcări VoxiKids app: peste 10.000

    Număr de utilizatori activi: 7.000

    VoxiClinic: peste 50 de cabinete şi peste 100 de pacienţi/clienţi 

    Finanţări recente: 180.000 de euro în 2021 din partea Gapminder VC, Cleverage VC şi investitori de tip angel o parte veniţi prin platforma SeedBlink.

    Număr de angajaţi: 8

    Experienţă: Înainte de a alege să devină antreprenor, a lucrat ca UI/UX designer timp de 10 ani. „Experienţa acumulată m-a ajutat să construiesc produsele existente şi să înţeleg cum să administrez echipe şi proiecte de nişă.”

    Domeniile pe care se concentrează în prezent: Creşterea businessului, strategia şi viziunea companiei, precum şi realizarea de parteneriate.

  • Dragoş Antonio Ştefan: Cel mai mult mă inspiră potenţialul imens al industriei de gaming şi nenumăratele poveşti ce aşteaptă să fie scrise

    Cred că jobul ideal este… acela care te împinge constant în afara zonei de confort, dar rămâne totuşi o pasiune. Îmbrăţişăm astfel noi perspective; inovăm şi experimentăm.

    Cel mai mult mă inspiră… potenţialul imens al industriei de gaming şi nenumăratele poveşti ce aşteaptă să fie scrise.

    Cred că stilul meu de management este definit de… abordarea situaţională, în funcţie de persoană sau proces, inteligenţa emoţională şi modul de gândire strategic.

    Lecţia pe care am învăţat-o în cariera mea de până acum este… că orice devine posibil atunci când avem obiective clare, suntem adaptabili şi deschişi către schimbare.

    Când eram copil, visam să fiu… politician. N-am ajuns (încă), dar prin poziţia curentă cred sincer că mi-am îndeplinit un vis de care nu ştiam la acea vreme.

    Calitatea principală pe care o caut la un coleg este…. dorinţa continuă de dezvoltare personală şi îmbunătăţire pe plan profesional. Creativitatea, integritatea şi adaptabilitatea urmează imediat după.

    Îmi place să citesc… romane SF. Recomand cu tărie orice carte scrisă de Adrian Tchaikovsky, seria The Expanse de James S.A. Corey sau clasice precum Hyperion (Dan Simmons) şi Foundation (Isaac Asimov).

    O mare parte din timpul meu liber o aloc… familiei şi prietenilor. Călătoriile, pasiunea pentru astronomie, filmele şi jocurile completează perfect imaginea. Pun foarte mult accent pe echilibrul dintre viaţa personală şi cea profesională atât pentru mine cât şi pentru echipele mele.

    Vârstă: 35 ani

    Funcţie: Development Director

    Companie: Electronic Arts România

    Cifră de afaceri: N/A

    Numărul colegilor din echipa sa: Coordonaeză în total zece proiecte şi peste 300 de colegi

    Experienţă: Primul său job serios spune că a fost în cadrul Electronic Arts, unde a avut oportunitatea să crească pe parcursul a mai bine de 13 ani din rolul de Quality Assurance Tester la cel de Development Director.

    Domeniile pe care se concentrează în prezent: Conduce mai multe echipe din cadrul Development, Technology & Services – departament ce acoperă arii precum Quality Verification, Engineering sau Data Analytics.

  • Încă o companie româneasca se dezvoltă puternic internaţional şi îşi deschide birouri în Germania şi SUA. Ei au creat „dirijorul” roboţilor

    Riscă să devină un clişeu, dacă nu a şi devenit deja, dar este adevărat şi în cazul industriei de producţie: pandemia a accelerat digitalizarea cu câţiva ani în spaţiul unui singur an de zile, managerii şi proprietarii fabricilor realizând brusc faptul că tehnologia le este indispensabilă. Un start-up-local, care a pariat de mai mulţi ani pe digitalizarea fabricilor, culege roadele eforturilor timpurii în această direcţie.

    Este vorba de echipa KFactory care a pariat pe acest segment de piaţă intregrând noile tehnologii, cum ar fi IIoT (industrial internet of things) şi machine learning în procesul de fabricaţie, transformând un proces clasic într-unul nou, în care echipamentele industriale, comenzile, operatorii şi echipele de suport sunt actori într-un proces digital bine orchestrat. Un fel de orchestră în care KFactory este „dirijorul” roboţilor, algoritmilor şi celorlalte componente implicate. Iar compania se află în plină expansiune pe plan global: a deschis recent două birouri noi în străinătate – în Germania (Stuttgart) şi SUA (New York) şi se pregăteşte să ia o nouă rundă de finanţare. Start-up-ul a obţinut prima finanţare anul trecut de la fondul local de investiţii Sparking Capital, SeedBlink şi doi business angels, în total aceasta situându-se la 225.000 euro.

    „Această a doua rundă de finanţare va fi dedicată extinderii în pieţele din zona DACH (Germania, Austria şi Elveţia) şi în SUA, deci vom scala în alte pieţe decât România. Evident că ne ţinem în continuare de planurile de extindere şi în România. Şi aici avem un pipeline puternic şi avem o echipă de vânzări locală ce îşi face treaba foarte bine. În al doilea rând, finanţarea va merge către dezvoltarea platformei – aducerea de noi funcţionalităţi care să aibă valoare adăugată mare pentru clienţi. Planul este să închidem runda de investiţii până la sfârşitul anului, iar runda este conturată în jurul sumei de 600.000-650.000 euro

    . Avem deja discuţii cu fondurile locale şi regionale şi sperăm ca acestea să concluzioneze cât mai rapid într-o a doua rundă de investiţie pentru a ne continua creşterea aşa cum planificam”, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation, la rubrica Start-up Update, Vlad Cazan, cofondator al KFactory. Recent, start-up-ul a deschis două noi birouri în străinătate – unul în Germania şi un altul în SUA, acestea alăturându-se birourilor din România şi Portugalia. „Avem un nou coleg care stă în Stuttgart şi care este country manager pentru zona DACH şi cu care avem planuri de extindere în pieţele din jur. Şi al doilea birou important este la New York – avem un partener acolo cu care plănuim dezvoltarea pe piaţa din SUA”, a punctat el.

    Ce face însă KFactory? Platforma digitală monitorizează şi învaţă felul în care echipamentele industriale, operatorii, comenzile şi echipele de suport se comportă şi interacţionează în timpul proceselor operaţionale, astfel încât managerii să poată avea vizibilitate totală asupra întregului proces şi să poată lua decizii rapide şi informate.

     

    Vlad Cazan, cofondator, KFactory:„Vrem ca până la sfârşitul anului să ajungem la un portofoliu de aproape 20 de clienţi din industrii multiple – de la bunuri de larg consum, producători de bere, de lactate sau materiale de construcţii.”

     

     

     

    Practic, platforma KFactory, accesibilă pe modelul SaaS (software as a service), cuprinde patru produse digitale pentru companiile de producţie din orice sector industrial: KFactory Core – produs digital dedicat colectării de date direct de pe linia de producţie, ce înţelege şi optimizează performanţa procesului de producţie prin analize în timp real şi de context, KFactory Analytics – instrument de analiză vizuală complexă a datelor istorice din producţie, KFactory Knowledge – care aplică algoritmi de tip machine learning pentru identificarea şi clasificarea tendinţelor din producţie şi „Echipa de ingineri virtuali” – produs inovator dedicat urmăririi şi optimizării proceselor operaţionale din producţie, mentenanţă, logistică şi calitate.

    KFactory a lansat soluţia „Echipa de ingineri virtuali” în toamna anului trecut, aceasta fiind bazată pe un concept unic în piaţă, după cum susţin fondatorii.

    „Este vorba de un concept inovativ, unic în zona de industry 4.0 şi în zona de automatizare a proceselor operaţionale dintr-o fabrică şi nu numai. Am încheiat şi o serie de parteneriate cu cei cu care colaborăm foarte intens, cum ar fi UiPath, Druid, Microsoft, pentru a dezvolta acest nou concept inovativ – inginerii virtuali. Totodată, am avut ocazia să creăm parteneriate şi cu companii precum Dendrio, parte din grupul Bittnet, care este un partener de vânzare, dar şi de tehnologie”, a precizat Vlad Cazan.

    Ce înseamnă mai exact soluţia de „ingineri virtuali”? „Este o platformă care preia date din toate sursele existente într-o fabrică, rezolvând astfel o problemă pe care o recunosc toţi producătorii – de la cei medii până la cei mari şi foarte mari – şi anume faptul că în mod clasic producătorii de tehnologie rezolvă problema aşa cum o ştiu ei, o problemă punctuală egal o soluţie IT. Fiecare dintre ei se bucură că au rezolvat acea problemă, vin cu dashboarduri şi cu tot felul de rapoarte, numai că din perspectiva producătorilor asta este o problemă, pentru că atunci când ai o singură soluţie este ok, dar când ai două, trei, cinci, zece care rezolvă probleme punctuale şi din producţie, şi de mentenanţă, şi de calitate, şi din supply chain ş.a.m.d., nu mai este ok.”, a explicat Adrian Dima, cofondator al KFactory. El a adăugat că există un gol de înţelegere a cerinţelor între companiile de producţie şi companiile de tehnologie.

    „Oamenii de tehnologie tind să vadă lucrurile strict din punctul de vedere al IT-ului şi oamenii de producţie îşi văd problemele reale şi concrete. Noi am reuşit cumva să umplem acest gol şi să venim cu o platformă care se conectează la toate sursele, indiferent care sunt ele, de la orice producător. Practic, platforma se conectează la sursele din producţie IoT, indiferent de tipul de platformă de IoT. Consolidăm informaţiile în aşa fel încât să le livrăm într-o formă simplă şi eficientă pentru producători, astfel încât echipele operaţionale să înţeleagă ce au de făcut în momentul acela fără să mai fie nevoie de analiza a «n» soluţii, «n» dashboard-uri şi «n» fişiere Excel. Ca atare, platforma noastră este foarte bine primită în piaţă de către companiile de producţie.”

     

    Adrian Dima, cofondator, Kfactory:  „Soluţia de «ingineri virtuali» este practic o platformă care preia date din toate sursele existente într-o fabrică, indiferent care sunt acestea, Apoi consolidăm informaţiile în aşa fel încât să le livrăm într-o formă simplă şi eficientă pentru producători, astfel încât echipele operaţionale să înţeleagă ce au de făcut în momentul acela.”

     

     

    În cadrul platformei digitale numită „Echipa de ingineri virtuali”, start-up-ul a integrat recent şi „inginerul virtual verde”, acesta fiind dedicat monitorizării surselor de emisii de carbon direct din fabrică. Mai exact, prin utilizarea inteligenţei artificiale, aceasta va fi capabilă să recomande cele mai bune practici pentru reducerea emisiilor, în condiţiile în care prioritatea va rămâne optimizarea proceselor operaţionale. „Inginerul virtual verde” va fi disponibil începând cu toamna acestui an pentru toate companiile ce au ca scop implementarea acţiunilor de monitorizare şi reducere a emisiilor de carbon.

    Proiectul KFactory a avansat foarte mult de la obţinerea primei finanţări, start-up-ul reuşind să crească numărul de clienţi, atacând noi verticale din zona de producţie.

    „În ultimul an am reuşit să aducem clienţi şi din industrii noi. Noi am pornit tradiţional din automotive şi am reuşit să intrăm în alte industrii cum ar fi cea de lactate, bere, materiale de construcţii, turnare de aluminiu, construcţia de motoare electrice etc. Acesta a fost un alt pas important pentru că am demonstrat că putem implementa platforma noastră pentru oricare dintre companiile de producţie, indiferent de zona sau de industria în care activează”, a spus Vlad Cazan. La finalul acestui an, fondatorii KFactory şi-au propus să ajungă la un portofoliu de 20 de clienţi, o creştere de 500% şi la un venit lunar recurent de 20.000 euro.

    Start-up Pitch

    1. Invitat: Andrei Brodeţchi, fondator, OptiCare

    Ce face? Dezvoltă o aplicaţie mobilă care le permite medicilor oftalmologi să testeze şi să diagnosticheze problemele de vedere de la distanţă, prin intermediul smartphone-ului.

    „La începutul anului 2020 am început o colaborare cu Sînziana Istrate, partenera mea care este medic oftalmolog în Bucureşti şi, în februarie, tot anul trecut, am început colaborarea şi cu Tudor Cepoi, care este responsabil de partea operaţională. Împreună, în ultimul an am construit tot designul pentru aplicaţie în care în momentul de faţă avem şapte teste specializate pentru şapte boli diferite la ochi.“

    2. Invitat:  Alexandra Cernian, cofondator, Recycllux

    Ce face? Dezvoltă o aplicaţie pentru identificarea şi reciclarea plasticului din ape

    „În viitorul apropiat vrem să obţinem şi finanţare. În acest moment, am avea nevoie de 100.000 de euro pentru a finanţa dezvoltarea componentei de machine learning şi pentru a demara două proiecte pilot.“

    3. Invitat: Cristi Moldovan, fondator, Heimdallr

    Ce face? Dezvoltă o aplicaţie ce oferă protecţie împotriva atacurilor de tip phishing care

    va fi lansata inceputul lunii septembrie.

    „Vom lansa aplicaţia doar pentru piaţa din România, dar în momentul în care o să finalizăm o variantă stabilă o să ne prezentăm şi pe Product Hunt, un loc în care apar multe start-up-uri de tehnologie, în principal, şi de acolo o să primim probabil diverşi utilizatori din toate părţile lumii. Până la finalul anului estimăm un număr între 500 şi 1.000 de utilizatori.”

    4. Invitat: Alexandru Rizea, CTO Qoobiss

    Ce face? A dezvoltat o platformă de identificare de la distanţă a clienţilor.

    „Noi ne-am propus în acest an să semnăm cu cel puţin cinci clienţi majori, de preferat din cât mai multe domenii de activitate, ca să arătăm în acest fel că soluţia noastră se pretează pentru mai multe industrii şi nu numai pentru sectorul financiar-bancar. Practic, soluţia noastră poate fi folosită de absolut oricine are nevoie de digitalizarea proceselor de înrolare a clienţilor.”

    Start-up Update

    1. Invitat:  Ioana Arsenie, fondatoarea Trusted App – aplicaţie software de raportare financiară pentru IMM-uri.

    Ce e nou? Compania vrea să se extindă printr-o reţea de parteneri la nivel naţional şi să aibă 10 colaboratori anul viitor, plus 600 de IMM-uri în portofoliul care să folosească aplicaţia.

    „Acum suntem în discuţii cu două firme de contabilitate – una din Ilfov şi cealaltă din Braşov. Ei sunt în perioada de probă, în care testează practic aplicaţia pe câteva conturi.“

    2. Invitaţi: Vlad Cazan şi Adrian Diman, fondatori KFactory – soluţii, software pentru automatizarea şi optimizarea proceselor operaţionale din industria producătoare

    Ce e nou? Start-up-ul se află în prezent în discuţii pentru obţinerea unei finanţări de 600.000-650.000 euro, sumă care îi va putea permite să se extindă pe noi pieţe şi să dezvolte în continuare platforma digitală dedicată fabricilor.

    „Planul este să închidem runda de investiţii până la sfârşitul anului, iar runda este conturată în jurul sumei de 600.000-650.000 euro. Avem deja discuţii cu VC-uri locale şi regionale şi sperăm ca acestea să concluzioneze cât mai rapid într-o a doua rundă de investiţie pentru a ne continua creşterea aşa cum planificam.”

    3. Invitat: Bogdan Preduşcă, CEO şi cofondator, Hyperhuman – platformă digitală dedicată profesioniştilor în fitness.

    Ce e nou? Start-up-ul a lansat recent aplicaţia sa la nivel global şi estimează că până la finalul anului va atrage mii de profesionişti în fitness şi recuperare medicală pe platformă, principalele pieţe în care operează compania fiind Australia, Noua Zeelandă, Marea Britanie şi SUA. Totodată, Hyperhuman vrea să atace şi segmentul B2B – săli de fitness, centre de recuperare medicală, aplicaţii de health&fitness care au nevoie de conţinut video nou periodic.

    „Obiectivul până la sfârşitul anului este să fim lideri
    într-una dintre pieţele în care operăm, să aducem o parte semnificativă de profesionişti din fiecare piaţă. Sunt câteva mii de profesionişti per piaţă pe care vrem să-i convertim şi suntem deja pe drumul de a-i avea pe platformă înainte să se închidă anul. În ceea ce priveşte partea de consum, se vede un trend exploziv de consum, adică sunt oameni care primesc conţinut personalizat şi îl consumă oriunde şi oricând prin platforma noastră. Aceasta este frumuseţea unei platforme deschise – vezi diversificarea conţinutului şi diversificarea modului de consum.”

    4. Invitat: Bogdan Butunoi, cofondator, qToggle – platformă IoT pentru consum redus de energie.

    Ce e nou? Start-up-ul a introdus recent în portofoliu şi o soluţie pentru grădini care permite automatizarea anumitor activităţi, precum şi controlul condiţiilor de mediu. Soluţia pentru grădini completează portofoliul de servicii oferite de qToggle, care cuprinde şi soluţii pentru automatizarea completă a unei case, dar şi a unei clădiri de birouri în vederea economisirii resurselor pentru întreţinerea acestor tipuri de spaţii.

    „În momentul de faţă, putem integra şi controla din cadrul aplicaţiei noastre cam tot ce se poate găsi într-o casă smart în anul 2021. Vorbim de panouri solare cu invertoare, uşi automate, porţi de garaj, consumatori electrici, controlul climei, controlul alarmei, controlul irigaţiilor, controlul luminii, detectoare – senzori de umiditate, temperatură, gaze volatile.”

    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată împreună cu Banca Transilvania, Seedblink, Cognizant Softvision şi Telekom, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. După mai bine de 370 de ediţii, emisiunea are un nou format în care adăugăm o serie de rubrici pentru a aduce plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot.

    Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.

  • Miliardari fără intenţie

    Pe 31 august, Databricks, o companie din San Francisco specializată în gestionarea volumelor mari de date şi a inteligenţei artificiale, a strâns 1,6 miliarde de dolari într-o nouă rundă de finanţare, sumă care evaluează toată firma la 38 de miliarde de dolari. În spatele Databricks sunt însă doi profesori români, Ion Stoica (56 de ani) şi Matei Zaharia (36 de ani), ambii deveniţi miliardari aproape fără intenţie. Aceasta este povestea lor şi a unuia dintre cele mai uimitoare start-up-uri din tehnologia globală.

    ″Databricks, compania de date şi inteligenţă artificială, anunţă finalizarea unui runde de investiţii de 1,6 miliarde de dolari“ care va accelera inovarea şi ritmul de adoptare al tehnologiei de tip data lakehouse, în contextul în care popularitatea arhitecturii care se bazează pe date continuă să crească într-un ritm rapid“, se arată într-un anunţ al Databricks, de pe 31 august. Sesiunea de finanţare a fost organizată de Counterpoint Global (Morgan Stanley) şi plasează Databricks la o valoare de piaţă de 38 de miliarde de dolari. Mai departe, toţi greii financiari au venit să pună umărul la accelerarea Databricks, de la colosul BlackRock, până la Franklin Templeton, fondurile gestionate de Andreessen Horowitz sau Microsoft.

    În linii mari, Databricks, compania lansată în 2013, permite gestionarea volumelor mari de date prin aşa-numita arhitectură lakehouse. Inovaţia le permite utilizatorilor să aibă la un loc tot confortul din tehnologia lake data, prin care pot fi înmagazinate volume spectaculoase de date nestructurate, cu informaţiile filtrate din depozitele de date (data warehouses). Utilizatorii hrănesc cu date aplicaţia, iar inteligenţa artificială livrează soluţii de business viabile. Această cuplare revoluţionară, de date cu inteligenţa artificială, este accesată acum de 5.000 de clienţi la nivel global şi a generat anul trecut venituri de 275 de milioane de dolari pentru Databricks. Anul acesta, încasările ar putea ajunge la 500 de milioane de dolari, potrivit estimărilor Forbes.

    În spatele Databricks sunt şapte oameni, dintre care doi sunt români, iar povestea lor este la fel de uimitoare ca produsul în sine.

    Cine este Ion Stoica, cofondator Databricks

    Are 56 de ani, este cofondator Databricks şi preşedinte executiv al Consiliului de Administraţie. Este absolvent al Universităţii Politehnica din Bucureşti, cu un master la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor. În 1996 pleacă în SUA pentru un doctorat la Universitatea Carnegie Mellon, din Pittsburgh, Pennsylvania. În prezent, Stoica este profesor în cadrul Universităţii Berkeley din California şi conduce RISELab, laboratorul de informatică al instituţiei. Stoica are la activ trei companii, Convivia Networks (2006), Databricks (2013) şi Anysclae (2019).

    Ion Stoica, 56 de ani, este cofondator Databricks şi preşedinte executiv al Consiliului de Administraţie. Stoica este absolvent al Universităţii Politehnica din Bucureşti, cu un master la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor. În 1996 pleacă în SUA pentru un doctorat la Universitatea Carnegie Mellon, din Pittsburgh, Pennsylvania. În prezent, Stoica este profesor în cadrul Universităţii Berkeley din California şi conduce RISELab, laboratorul de informatică al instituţiei. Stoica are la activ trei companii, Convivia Networks (2006), Databricks (2013) şi Anyscale (2019).

    Matei Zaharia, 36 de ani, chief technologist la Databricks, este acum profesor-asistent în computer science în cadrul Universităţii Stanford, după ce anterior a deţinut aceeaşi funcţie în cadrul Universităţii Berkeley. La 24 de ani, Zaharia, alături de Ali Ghodsi, actualul CEO şi cofondator al Databricks, erau implicaţi în realizarea Spark Apache, un instrument software utilizat pentru procesarea volumelor mari de date. Lucrul începuse alături de o echipă de la Berkeley din 2009, potrivit informaţiilor de pe site-ul Databricks.

    “Am început Apache Spark în 2009, în timpul doctoratului meu la Berkeley. Azi, Spark este cel mai dezvoltat proiect open-source din gestionarea volumelor mari de date. Ce este revoluţionar la Spark este faptul că este singura platformă software care combină datele cu inteligenţa artificială. Folosind Spark, poţi face transformări cu volume mari de date şi analize pe care poţi aplica ulterior inteligenţa artificială. La final, acest lucru este foarte important pentru realizarea produselor care implică inteligenţă artificială în contextul în care valoarea acestora este dată de valoarea datelor introduse.  Când ai o aplicaţie care ţi le pune pe amândouă la un loc poţi construi produse de mare valoare“, explică Zaharia, într-o intervenţie pe site-ul Databricks. Printre utilizatorii Spark se numără Netflix, Yahoo, eBay, Pinteresat sau AirBnb.

    “Grupul nostru a fost printre primele care a încercat să faciliteze lucrul cu volume mari de date pentru cei ale căror priorităţi nu erau dezvoltarea de softuri“, spune Zaharia, citat de Fobes. Spark s-a dovedit a fi un succes, stabilind în 2014 un record la nivel mondial pentru viteza de sortare a datelor. Cei doi, Zaharia şi Ali Ghodsi, s-au bucurat atât de mult de succesul obţinut, încât au permis utilizarea codului în mod gratuit.

    În cadrul unor întâlniri însă, pe la începutul lui 2012, un grup de şapte academicieni au pus bazele Databricks, pornind de la această idee, de a simplifica lucrul cu volume impresionante de date.

    “Sfaturile antreprenoriale au venit de la coordonatorii lucrării de doctorat a lui Zaharia, Scott Shenker şi Ion Stoica, doi academicieni extrem de respectaţi“, mai scrie Forbes.

    De aici a început totul, cu Stoica în funcţia de CEO al noii companii şi Zaharia în rolul de chief technologist.

    Cine este Matei Zaharia, chief technologist la Databricks

    Matei Zaharia, 36 de ani, chief technologist la Databricks, este acum proefesor-asistent în Computer Science în cadrul Universităţii Stanford, după ce anterior a deţinut aceeaşi funcţie în cadrul Universităţii Berkeley. La 24 de ani, Zaharia, alături de Ali Ghodsi, actualul CEO şi cofondator al Databricks, lansau Apache Spark, un instrument software utilizat pentru procesarea volumelor mari de date. De aici a pornit Databricks.

    În 2014, Databricks avea practic venituri zero, dar o injecţie de 33 de milioane de dolari de la fondul de investiţii Andreessen Horowitz avea să ducă firma la o valoare de piaţă de 250 de milioane de dolari, la numai 13 luni de la înfiinţarea acesteia.

    “Anticipând creşterea accelerată, Databricks şi-a mutat sediul din biroul său modest din Berkeley la etajul 13 al unui zgârie-nori din San Francisco. Echipei nici nu i-a păsat numărul asociat ghinionului“, mai scrie Forbes.

    În 2016, vânzările au ajuns la 12 milioane de dolari, iar în februarie, anul acesta, compania a reuşit să ridice 1 miliard de dolari de pe pieţe, devenind unul dintre cele mai valoroase start-up-uri la nivel global, cele mai mari companii din lume devenind clienţii Databricks.

    Rezultatul este cu atât mai uimitor cu cât fondatorii erau atât de implicaţi în munca lor academică încât nici nu îşi doreau neapărat să lanseze o companie şi nici măcar să ceară bani pentru tehnologia lor.

    “Eram un grup de hipioţi de la Berkeley care voiau să schimbe lumea“, spune acum Ghodsi, CEO-ul Databricks. “Le spuneam clienţilor să folosească softul gratuit, iar ei ne spuneau nu, în niciun caz, trebuie să luaţi un milion de dolari.“

    După o nouă rundă de finanţare, cea din august, Databricks se pregăteşte acum de listarea la bursă.

    “Este pe cale de a ajunge la venituri de 1 miliard de dolari anul viitor. La final, estimarea pentru o valoare viitoare de 100 de miliarde de dolari nu este exclusă şi chiar şi aceasta s-ar putea dovedi conservatoare. Este matematică pură: inteligenţa artificială este deja o piaţă de un trilion de dolari şi este mai mult ca sigur că aceasta va creşte“, mai spun reprezentanţii Databricks, citaţi de Forbes.

    Ion Stoica şi Matei Zaharia deţin între 5% şi 6% din Databricks. În contextul în care compania a fost evaluată de 38 de miliarde de dolari, cei doi tocmai au devenit cei mai proaspeţi miliardari români din IT.

    Iar acumularea de-abia acum începe.

  • Cum se manifestă în realitate înlocuirea angajaţilor din servicii cu tehnologia: Americanii încep să utilizeze coduri QR pentru costuri mai mici cu resursa umană

    Discuţiile din spaţiul public legate de înlocuirea angajaţilor cu roboţi tind să capete dimensiuni de tip SF de cele mai multe ori, însă soluţiile utilizate de companii sunt mult mai aproape de realitate şi se traduc uneori chiar şi prin banalul cod QR.

    Financial Times a scris despre Alexa Allamano, o antreprenoare din Washington, SUA, care deţine un magazine de bijuterii. Înainte de şocul generat în economie şi societate de criza sanitară, ea avea şi un angajat part-time care lucra în magazine pe partea de vânzări.

    Cu toate acestea, când magazinul s-a redeschis după mai multe luni în care restricţiile au forţat businessul să pună lacătul pe uşă, munca acelei persoane a fost preluată de tehnologia codurilor QR.

    Antreprenoarea şi-a regândit businessul, iar cei care ajung acum la magazine pot scana cu telefonul mobil codul QR de lângă fiecare produs despre care vor să afle mai multe informaţii şi pe care vor să îl cumpere.

    „Seamănă cu modul în care cumpărăm online, dar se întâmplă fizic în magazine”, a spus ea.

    Clienţii mai trec astăzi pragul magazinului doar pentru a ridica produsele comandate sau pentru consultanţă atunci când vine vorba de produse personalizate, iar Alexa Allamano lucrează singură şi nu mai are nevoie de alţi angajaţi.

    Oamenii care lucrează în facilităţi de producţie şi centre de distribuţie îşi fac griji deja de câţiva ani legat de modul în care angajatorii îi vor înlocui cu roboţi şi inteligenţă artificială, dar pandemia a scos la iveală şi o criză a angajaţilor din servicii.

    Aceştia abia acum se confruntă cu realitatea evoluţiei tehnologice şi cu posibilitatea ca instrumentele software să preia din sarcinile realizate de zeci de ani de angajaţii cu salarii mici din sectorul se servicii.

    Însă „ameninţarea” pentru ei nu vine în acest moment dinspre roboţi şi inteligenţă artificială, ci mai degrabă dinspre ceea ce considerăm a fi banalul cod QR.

    Multe restaurante au început să utilizeze coduri QR şi alte sisteme de gestiune pentru a prelua comenzile clienţilor, în timp ce magazinele alimentare încep să utilizeze din ce în ce mai mult case self-checkout care înlocuiesc casierii.

    Schimbarea din piaţă ar putea însemna că o parte dintre cele 1,7 milioane de joburi din industria ospitalităţii şi din cele 270.000 de joburi din retail pe care economia americană le-a pierdut din februarie 2020 până acum s-ar putea să nu se mai întoarcă niciodată.

  • Cine este ROMANUL care a devenit putred de bogat dupa ce SI-A CREAT PROPRIA MONEDA. Secretul succesului sau

    ►Pe 8 februarie 2021, în jurul orei 13:10, valorea de piaţă a monedei digitale ELGD, lansată de sibienii de la Elrond Network pe blockchainul propriu, a spart pragul de 3 miliarde de dolari, un maxim istoric, potrivitde ZF. Astfel, în doar 24 de ore, valoarea de piaţă a acestei monede a urcat cu circa 1 mld. dolari, arată datele coinmarketcap.com, care calculează o medie între mai multe platforme.

    ►Preţul unei monede ELGD este, la momentul redactării acestei ştiri (10 februarie, ora 13), de 188,68 de dolari pe unitate.

    ►Povestea Elrond a început în 2017, când fraţii Beniamin şi Lucian Mincu alături de antreprenorul Lucian Todea (cunoscut pentru proiecte precum ITNT, SmartBill, TypingDNA) au format o echipă puternică de specialişti în noile tehnologii.

    ► „Elrond este o tehnologie de blockchain construită de la zero, ca să aducă o îmbunătăţire de 1.000 de ori în capacitate de procesare, viteză de procesare şi cost. Cea mai bună analogie este tranziţia de la dial-up la broadband, pe care noi am văzut-o în era internetului şi pe care în momentul de faţă încercăm să o aducem în domeniul blockchain. Am lucrat la tehnologia aceasta aproape trei ani şi în sfârşit suntem pregătiţi să aducem tehnologia în piaţă“, a explicat Beniamin Mincu, fondator şi CEO al Elrond Network, în cadrul unui interviu ZF IT Generation, redat şi în paginile Business MAGAZIN.

    ►„Am adunat o echipă de oameni excepţional de talentaţi şi foarte, foarte muncitori. Fiecare au venit cu un background de la companii importante din tehnologie, cum ar fi Microsoft, Google, IBM şi altele. Membri ai echipei au doctorate în computer science, inteligenţă artificială şi premii prestigioase la diferite competiţii de matematică şi alte domenii de genul acesta. Ce cred că a făcut o diferenţă enormă este că noi toţi am muncit într-un fel în care nu se munceşte în mod normal. Încercând să aducem tehnologia aceasta în piaţă, ne-am reinventat de foarte multe ori, şi am ajuns la nişte rezultate care într-adevăr par incredibile dacă te gândeşti că Sibiul este un oraş cu 150.000 de locuitori.

    ►În prezent, Elrond Network a devenit unul dintre cele mai urmărite proiecte hi-tech generate în România, în condiţiile în care lansarea noii tehnologii blockchain dezvoltate de compania locală, ce promite costuri mai mici şi performanţe de 1.000 de ori mai bune decât Bitcoin sau Ethereum, ar putea revoluţiona întreaga industrie la nivel global.


     

  • Care este noua mândrie a Germaniei, cu care speră că vor rezolva cele mai arzătoare probleme ale lumii, cum ar fi cancerul, încălzirea globală sau zborul către stele

    În războiul global pentru tehnologia viitorului şi suveranitate, Germania se mândreşte cu cel mai puternic supercomputer din Europa, unul cuantic, făcut de o companie…americană.

    Germania s-a lăudat recent cu cea mai puternică maşină de calcul din Europa, un uriaş computer cuantic bazat pe o tehnologie care după ce va deveni matură promite să ajute umanitatea să-şi rezolve cele mai arzătoare probleme sau să-şi îndeplinească cele mai îndrăzneţe dorinţe, cum ar fi tratamente pentru cancer, încălzirea globală şi zborul către stele. Computerul ar trebui să fie un semnal că Germania şi Europa după ea ţin pasul în cursa tehnologică globală. Însă la realizarea dispozitivului cuantic un rol vital l-a avut o corporaţie americană.

    Toate superputerile lumii se întrec în a dezvolta şi perfecţiona tehnologia computerele cuantice, aparate cu putere şi viteză de calcul imense în comparaţie cu cele mai puternice supercomputere clasice ale prezentului. Explicat simplificat, computere cuantice manipulează particule subatomice pentru a face milioane de calcule în microsecunde. Acest lucru este posibil pentru că, spre deosebire de calculatoarele tradiţionale, la care unitatea informaţională, bitul, reprezintă ori 1, ori 0, închis sau deschis, la cumputerele cuantice unitatea computatională, qubitul (bitul cuantic), poate fi 1, poate fi 0 sau şi 1 şi 0 în acelaşi timp. Închis şi deschis în acelaşi timp.

    Spre exemplu, un computer de 1 qubit poate realiza patru combinaţii diferite: 0 şi 1, 1 şi 0, 0 şi 0, 1 şi 1, toate în acelaşi timp. Acest concept, numit superpoziţie, permite crearea de spaţii de calcul mari, în care sarcinile pot fi procesate în paralel cu viteze mult mai mari decât la computerele clasice. Astfel, în teorie, ceea ce unui computer normal i-ar lua 10.000 de ani pentru a calcula, un computer cuantic poate face în 200 de secunde.

    Pe scurt şi mai plastic spus, computerele cuantice sunt „supermaşini care în curând vor găsi rezolvare problemei încălzirii globale şi tratament pentru cancer încercând toate răspunsurile posibile în diferite universuri paralele”, după cum scrie pentru Quanta Magazine comentatorul de specialitate Scott Aaronson.

    Întâietatea în acest domeniu ar aduce nu doar faimă şi bani, ci şi o poziţie mult mai bună într-un război al supremaţiei tehnologice care devine din ce în ce mai dur. O tehnologie de care toată lumea are nevoie poate deschide nenumărate uşi pentru cel care o controlează, îi oferă acestuia diferite leviere pe pieţele şi în politicile internaţionale. Apoi, penuria de semiconductori apărută în economia postpandemică arată cât de nocivă poate fi dependenţa de doar câţiva producători. Computerele cuantice vor deveni vitale pentru oricine vrea dezvoltare şi progres.

    În Germania, la prezentarea celui mai puternic computer cuantic din Europa, cancelarul Angela Merkel a spus că „în ceea ce priveşte cercetarea în domeniul tehnologiilor cuantice, Germania este printre cele mai bune din lume şi intenţionează să rămână printre cele mai bune din lume”. Ceremonia a avut o vibraţie specială pentru ea, deoarece actualul politician are pregătire de chimist cuantic, aminteşte Politico. „Suntem în mijlocul unei competiţii foarte intense, iar Germania are intenţia de a ajunge să aibă un cuvânt important de spus.”

    Europa, Statele Unite şi China sunt prinse într-o cursă pentru a construi şi exploata cele mai puternice computere. Tehnologia cuantică, care doar de curând a început să-şi arate utilitatea practică, promite să efectueze calcule imposibile până acum la viteze record. Germania speră că tehnologia calculului cuantic va stimula inovaţia în întreaga industrie – de la transport şi mediu la sănătate.

    CITESTE AICI MATERIALUL INTEGRAL

  • Oţelul verde, investiţie sau cost? Ce înseamnă decarbonizarea uneia dintre cele mai poluante industrii ale lumii

    Industria oţelului începe să resimtă presiunea decarbonizării, după ce a stat mai în umbră, reflectoarele fiind mai ales pe sectorul energetic, pe zona de lignit. Cu toate acestea, industria siderurgică aduce un sfert din poluarea din industrie, iar Comisia Europeană vrea ca până în 2050 Europa să devină un continent neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon. Ce este, până la urmă, decarbonizarea acestei megaindustrii, un cost sau o investiţie? Şi, mai ales, cine plăteşte factura?

    Costul dezastrelor naturale acoperit de companiile de asigurări în prima jumătate din 2021 din cauza ritmului schimbărilor climatice a fost de aproximativ 42 mld. euro. S-a calculat a fi cea mai mare cifră din ultimii 10 ani. În următorii 30-40 de ani, oamenii de ştiinţă au calculat că, din cauza dezastrelor naturale, provocate de schimbările climatice, costul va fi 3,6% din PIB-ul global”, spune Corneliu Bodea, preşedintele Centrului Român de Energie (CRE), organizatie neguvernamentală care reprezintă intereselor marilor jucători din segmentul energetic. Totodată, Corneliu Bodea, alături de fratele său Adrian sunt antreprenorii din spatele grupului Adrem, entitate activă pe zona de soluţii energetice şi automatizări industriale, având 1.500 de angajaţi şi un business de circa 45 de milioane de euro.

    Aşadar, continuă el, reducerea poluării trebuie privită şi în această cheie, a investiţiilor, inclusiv din acest punct de vedere al asigurărilor în caz de dezastre naturale: „Deci, nu numai pentru că vrem să lăsăm planeta mai sigură, mai bună pentru copiii noştri. Dar şi pentru că trebuie să cheltuim atât de mulţi bani şi să acoperim costurile dezastrelor naturale.

    „Declaraţiile nu au fost întâmplătoare, ci au fost făcute în cadrul unui eveniment-premieră pentru piaţa locală. Astfel, Centrul Român pentru Energie (CRE), Liberty Steel, din care face parte şi Liberty Galaţi, fostul Sidex, MTAG Elveţia, ICSI (Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice) Râmnicu Vâlcea şi Adrem au semnat luna aceasta un memorandum de înţelegere privind dezvoltarea unui proiect de cercetare-dezvoltare-inovare de integrare a hidrogenului şi înlocuire a combustibililor fosili în procesul de fabricaţie industrială.

    Sanjeev Gupta, proprietarul Liberty Steel, de care aparţine şi Liberty Galaţi, fostul Sidex: ”Nu există niciun substitut care să aibă cu adevărat proprietăţile oţelului.”

    Memorandumul a fost semnat în contextul în care planul pe termen lung al Liberty Galaţi, al doilea cel mai mare consumator de energie din România, vizează utilarea platformei industriale cu mai multe forme de producere a energiei. Platforma are o capacitate de producţie actuală de aproximativ 2 milioane de tone de oţel pe an pentru clienţi din domeniul construcţiilor, naval, petrolier şi gaze, precum şi cel al producţiei de energie regenerabilă, ţinta fiind de a o dubla până în 2030, concomitent cu realizarea mai multor investiţii pe zona de decarbonizare. De la utilizarea hidrogenului, până la energie solară sau eoliană, totul este pe masă pentru ca oţelul produs la Galaţi şi folosit în aproape orice, de la maşini la frigidere, să devină mai verde.

    „Nu există niciun substitut care să aibă cu adevărat proprietăţile oţelului”, spune Sanjeev Gupta, proprietarul Liberty Steel, de care aparţine şi Liberty Galaţi, fostul Sidex, cel mai mare combinat siderurgic din România. „Aşadar, m-aş concentra asupra creşterii la nivel global. Vom vedea că consumul de oţel se va dubla în următorii 30-35 de ani”, mai spune Gupta.

    Ca element cheie pentru inginerie şi construcţii, oţelul este metalul cel mai frecvent utilizat la nivel mondial, punând practic bazele economiei industriale moderne. Dar la fel cum sectoarele petrolului şi cărbunelui s-au confruntat cu o presiune intensă în ultimii ani, rolul oţelului în criza climatică este acum sub un ochi mult mai atent. Modul dominant de topire a fierului pompează în atmosferă cantităţi uriaşe de dioxid de carbon, principalul factor care contribuie la încălzirea globală provocată de om, iar acest lucru trebuie să se schimbe.

    În afara producţiei de energie electrică, sectorul siderurgic este cel mai mare producător industrial de gaze. Dacă oţelul verde va avea cu adevărat un impact în lupta împotriva schimbărilor climatice, industria nu îl poate trata ca pe o nişă, produs premium. Într-o afacere cu mărfuri în care costurile sunt reale, este probabil ca sprijinul contribuabililor să fie necesar în timpul tranziţiei.

    ArcelorMittal, cel mai mare producător de oţel din Europa, a estimat că decarbonizarea instalaţiilor sale de pe continent în conformitate cu efortul UE de a elimina emisiile nete de gaze cu efect de seră până în 2050 va costa între 15 mld. euro şi 40 mld. euro. „Executivul european a permis ca impozitul să fie perceput astfel încât să poată sprijini creşterea energiei regenerabile”, spune, pentru FT, Lakshmi Mittal, proprietarul ArcelorMittal, care a deţinut şi Sidex. „Spunem că în mod similar ar trebui să existe un fel de mecanism politic sau cadru de sprijin pentru industria siderurgică, astfel încât să investim în dezvoltarea proiectelor în proiecte comerciale depline”, adaugă el.

    Fiecare tonă de oţel produsă în 2018, cele mai recente date pe care le-a analizat compania Mckinsey, a emis în medie 1,85 tone de dioxid de carbon, echivalând cu aproximativ 8% din emisiile globale de dioxid de carbon. Pe lângă presiunea Comisiei Europene de a decarboniza industria, producătorii de oţel se văd şi faţă în faţă cu presiunile clienţilor şi ale angajaţilor, care îşi doresc din ce în ce mai mult ca firma pentru care lucrează sau de la care cumpără produse să fie cât mai preocupată de aceste politici de mediu.

    Investitorii se uită de asemenea la aceste aspecte: „Firma globală de investiţii BlackRock (cel mai mare fond de investiţii din lume – n. red.) şi-a confirmat angajamentul faţă de dezvoltarea afacerilor responsabile de mediu şi investiţii durabile”, scriu cei de la Mckinsey.

    Corneliu Bodea, preşedintele Centrului Român de Energie (CRE):„Costul dezastrelor naturale acoperit de companiile de asigurări în prima jumătate din 2021 din cauza ritmului schimbărilor climatice a fost de aproximativ 42 mld. euro. S-a calculat a fi cea mai mare cifră din ultimii 10 ani. În următorii 30-40 de ani, oamenii de ştiinţă au calculat că, din cauza dezastrelor naturale, care vin din cauza schimbărilor climatice, costul va fi 3,6% din PIB-ul global.”

    Încă se fac însă calcule în industria metalurgică despre cât de mare este costul cu decarbonizarea pentru a se ajunge producţia de oţel verde. Unele companii şi-au luat angajamente, cum a fost cazul Liberty Galaţi şi au căutat soluţii.

    În opinia analiştilor de la Mckinsey, hidrogenul este parte a soluţiei când vine vorba de decarbonizarea sectorului industrial: „14% din valoarea potenţială a companiilor siderurgice este expusă riscului dacă nu sunt în măsură să-şi reducă impactul asupra mediului. Ca răspuns, măsurile de decarbonizare, cum ar fi stabilirea sau trecerea la producţia de oţel pe bază de hidrogen, pot fi puse în aplicare fie în siturile viitoare (greenfield), fie în instalaţiile existente (brownfield)”.

    Un prim pas spre oţelul verde a fost făcut şi în România.

  • Călătorie în Oraşul Viitorului. Ascuns într-un mic colţ al Bucureştiului, viitorul ne spune o poveste despre tehnologie în care eroul principal e natura

    Poate ne-am aştepta ca un oraş al viitorului să fie un fel de muzeu al tehnologiei, în care nuanţele de gri metalizat intră în contrast cu albastrul standardizat al ecranelor, unde Wi-Fi-ul ţine loc de aer, iar cei mai verzi copaci sunt în reclame. Cu toate acestea, o abordare mai realistă, cum este experimentul Oraşul Viitorului imaginat de echipa EFdeN, arată că protejarea naturii trebuie să fie scopul, iar tehnologia mijlocul, nu invers.

    Să pornim de la o zi cu totul obişnuită, o dimineaţă de lucru normală, în sistem hibrid, desigur. Ieşi pe uşă pentru a te îndrepta spre birou, păşeşti de pe terasă pe iarbă, iar prima oprire este la staţia de încărcare de lângă casa ta, unde ai lăsat maşina „la priză” peste noapte.

    Aşa o încarci de obicei, pentru că ştii că o încărcare rapidă sau ultra-rapidă îţi poate afecta bateria, exact aşa cum se întâmplă când îţi încarci telefonul.

    În drum spre maşină treci pe lângă florile pe care le-ai plantat pentru a încuraja natura să trăiască pe lângă tine. Prin agricultură urbană ai ajuns să ai un mic ecosistem în jurul casei, cu flori colorate care atrag albine, câţiva pomi fructiferi şi câteva petice de teren cultivate cu roşii şi castraveţi. Totul a început de când ai decis să foloseşti drept fertilizator compostul obţinut din resturile de mâncare din bucătărie.

    Urci la volan, iar ultimul lucru pe care îl auzi în curte este zumzetul albinelor care dau târcoale grădinii tale urbane. Ca un ecou, zumzetul maşinii tale electrice continuă ce au început albinele odată ce ai pornit la drum.

    Conduci spre birou şi treci pe lângă mai multe staţii de autobuz în care unii oameni îşi încarcă telefonul, în timp ce alţii şi-au băgat laptopul în priză şi s-au apucat de ultimele corecturi la prezentarea pregătită pentru şedinţa cu managementul. Staţiile au prize, Wi-Fi şi afişaj electronic – toate acestea fiind alimentate de curentul produs chiar de staţie, fie prin panourile de pe acoperiş, fie printr-o mică eoliană urbană pe care o are ataşată.

    Corina Fugaru, project manager, EFdeN Sustainable City: „Totul trebuie gândit interconectat şi credem că aşa ar trebui să funcţioneze şi un oraş în mărime naturală. Dacă blocul x are surplus de energie poate să furnizeze şi pentru blocul y.

    Ajuns la birou, parchezi maşina şi decizi că vei lucra de afară în prima parte a zilei. În curtea clădirii tale de birouri există aşa-numiţi copaci fotovoltaici. Structura în formă de copac este acoperită de panouri fotovoltaice care produc suficientă energie pentru prizele care stau la baza trunchiului, atât pentru cei care le utilizează pentru a-şi încărca telefonul sau laptopul, cât şi pentru cei care vor să încarce bicicleta sau trotineta electrică.

    Aceasta ar putea fi o dimineaţă obişnuită în Oraşul Viitorului, un oraş construit în jurul naturii, care îşi propune să integreze cât mai multe servicii urbane, dar folosind cât mai puţine resurse. Aşa ar putea arăta un colţ simplu din realitatea anului 2030, 2040 sau 2050 – când oamenii, administraţiile şi companiile înţeleg că discuţia despre oraşele viitorului se poartă sub umbrela cuvântului sustenabilitate.

    Până atunci, o parte din realităţile de mai sus există în campusul de 4.000 mp al Facultăţii de Inginerie a Instalaţiilor, din cadrul Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti. Aici, echipa EFdeN, cel mai important ONG local destinat cercetării şi dezvoltării de soluţii pentru un trai urban sustenabil, concentrat mai ales pe zona de energie solară, a început încă din 2015 să pună bazele a ceea ce se propune din anul 2019 drept un model de bune practici pentru administraţiile locale.

    Astfel, cu sprijinul ENGIE România, EFdeN construieşte în Bucureşti EFdeN Sustainable City, primul prototip de oraş sustenabil din România. Acesta a plecat de la casele cu care ONG-ul a ajuns în finala competiţiei internaţionale Solar Decathlon – Casa 4C şi Casa Signature – iar în jurul acestora au fost dezvoltate mai multe puncte de interes.

    Interiorul Casei Singature, care are 100 mp şi a fost gândită ca o locuinţă pentru un expat sau pentru un cuplu tânăr.

    Fresh Barul construit în mare parte din materiale rămase de la construcţia Casei Signature şi prin reutilizarea unor materiale.

    Camera tehnica a Casei Signature

    În acest moment, echipa de peste 60 de persoane a EFdeN a lansat pentru prima dată şi un concurs pentru cei care vor să propună concepte pe diferite puncte de interes. Jurizarea a avut loc la scurt timp după redactarea acestui articol, iar soluţiile câştigătoare vor fi implementate în Oraşul Viitorului până la finalul anului 2021. Prin urmare, o parte din soluţiile ilustrate sunt deja prezente în campusul Facultăţii de Inginerie a Instalaţiilor, însă unele există momentan doar la stadiul de idee, concept sau secţiune scoasă la concurs.

    „Noi ne-am axat de-a lungul timpului pe case solare, tehnologii integrate şi odată cu Sustainable City ne-am gândit să diversificăm aria energiei regenerabile, către zone precum energie eoliană sau energie cinetică, spre exemplu”, a explicat Corina Fugaru, project manager, EFdeN Sustainable City.

    Concursul se axează pe nouă puncte de interes principale: case sustenabile, educaţie, energie, resurse, mobilitate, agricultură, sănătate, artă şi cercetare. Pe fiecare punct de interes va exista un singur câştigător al cărui proiect va ajunge să fie implementat în Sustainable City, iar una dintre cele mai importante reguli ale concursului cere ca cel puţin jumătate dintr-o echipă care se înscrie să fie formată din studenţi.

    În acest moment, casele dezvoltate de EFdeN şi plasate în campusul din Sectorul 2 al Capitalei au fost gândite cu soluţii diferite şi pe structuri diferite, adaptate ediţiilor respective ale Solar Decathlon. Totuşi, ambele au în comun un deziderat al tranziţiei energetice: bilanţ energetic pozitiv.

    Dincolo de zona de producere de energie, structura unei case contează enorm în bilanţul energetic final. În discuţia despre modul în care construim casele din Oraşul Viitorului, materialele utilizate în construcţie au un rol extrem de important, iar soluţiile precum polistirenul nu sunt încurajate.

    Un copac fotovoltaic care poate fi utilizat pentru încărcarea laptopului, telefonului sau a trotinetei electrice.

    „Vata bazaltică este o soluţie sustenabilă, putem trece de la polistiren la vată şi de la beton la lemn. În continuare este conceptul că în România trebuie să îmi fac casă din beton. Noi ştim să construim din cărămidă şi beton pentru că sistemul comunist din asta a construit şi aşa au fost formaţi oamenii. În lemn oamenii au mai puţină încredere, dar soluţiile actuale de lemn de tip CLT sunt viabile şi foarte bune. În Singapore şi în alte ţări se fac chiar şi clădiri de zece nivele”, a mai explicat Fugaru.

    O altă soluţie sustenabilă în construcţia unei case este reprezentată de pământ sau chirpici, ceea ce duce cu gândul la România rurală sau la urbanul mic, unde oamenii îşi construiesc în continuare locuinţe din astfel de materiale. Un element ca acesta ar putea fi prezervat într-un viitor mai sustenabil.

    „Ar trebui păstrate aceste lucruri, dacă vorbim de chirpici şi cât de sustenabil este, sau de cânepă şi de lână ca izolaţie pentru pereţi. În conceptul viitor poate chiar vrem să includem un astfel de element”.

    Un alt element care ar putea fi prezervat vine tot din mediul rural şi se aliniază cu intrarea pe terasa de la Casa Signature dezvoltată de EFdeN. Pentru acea ediţie a competiţiei internaţionale, echipa de români a fost nevoită să adapteze casa la condiţiile climatice din Dubai, unde a fost găzduită finala.

    Astfel, EFdeN a gândit o terasă semiumbrită, cu spaţiu verde, ca o zonă de petrecere a timpului liber. Dincolo de designul futurist al întregii Case Signature, inclusiv al terasei, intrarea aminteşte de multe gospodării din mediul rural, unde oamenii îşi încropesc mici grădini proprii şi chiar terase cu acoperiş format dintr-o structură de viţă de vie.

    Macheta în miniatură a Oraşului Viitorului, în forma în care a fost lansat de EFdeN.

    Însă într-un oraş al viitorului această terasă este acoperită de panouri, la fel ca întreaga casă. În curtea Facultăţii de Inginerie a Instalaţiilor, energia produsă de Casa Signature alimentează mai multe instalaţii din jurul ei, inclusiv o zonă de relaxare conturată ca un Fresh Bar, în „inima” EFdeN Sustainable City.

    Conectarea la reţea, intrarea în logica prosumatorului şi utilizarea energiei suplimentare produsă de o clădire pentru a acoperi necesarul unei alte clădiri – toate acestea fac parte dintr-o paradigmă de comunitate, care redevine importantă în Oraşul Viitorului.

    „Totul trebuie gândit interconectat şi credem că aşa ar trebui să funcţioneze şi un oraş în mărime naturală. Dacă blocul x are surplus de energie poate să furnizeze şi pentru blocul y. Vrem să fim un model şi în partea de comunitate, să fie acest ajutor reciproc, pentru că s-a pierdut puţin ideea de comunitate”.

    Oraşul Viitorului va arăta însă diferit chiar şi atunci când ieşim pentru a ne petrece timpul liber. Spre exemplu, la o plimbare prin parc am putea observa o zonă în care stâlpii de iluminat sunt alimentaţi de energia produsă de zona de workout din acel parc.

    Ne-am aminti cum s-au schimbat vechile zone de workout, prea puţin utilizate în anii ’20 pentru că îi aşteptau pe bucureşteni cu aparate ruginite şi instalaţii defecte. Acum, într-un viitor mai sustenabil, aparatele sunt gândite astfel încât utilizarea lor să pună la lucru energie cinetică, care ajunge în final să alimenteze măcar o mică parte a parcului.

    Casa 4C are un bilanţ energetic pozitiv, cu un surplus anual de 2.500 KWh.

    Sera aeroponică din Casa 4C, care funcţionează atât ca strategie pasivă, cât şi ca spaţiu de relaxare şi urban farming.

    Pe acelaşi principiu, într-o lume mai sustenabilă ai putea să dansezi şi să produci energie. Am putea observa în cluburi mai multe soluţii de tip e-dance floor. Practic, energia cinetică este pusă din nou la lucru, iar fiecare pas de pe ringul de dans contribuie la producţia de energie.

    Tehnologia bazată pe energia cinetică poate fi impementată atât prin pavele pe trotuare, cât şi pe şosea, prin zonele intens circulate. La fel ca alte soluţii ilustrate în EFdeN Sustainable City, echipa de la EFdeN studiază şi în acest sens concepte care pot servi ca exemplu de bune practici.

    La intersecţia dintre producţia de energie şi artă sustenabilă, un ring de dans care produce energie ar putea fi un element central al tranziţiei energetice în acest sector. Totodată, în această categorie intră şi designul din materiale reciclate sau încurajarea unor forme de artă axate pe reutilizare.

    „Vrem să gândim cât mai mult pe refolosire, până la urmă Cei Trei R sunt pe etape: reduci consumul, e partea de refolosire – tot ce poţi prelua de undeva şi să îl reîntorci în ciclul de utilizare – şi apoi partea de reciclare. Aceasta ar trebui să fie ultima etapă din ciclu. Dacă reduci şi refoloseşti ai şi mai puţin de reciclat”.

    Pentru ca Oraşul Viitorului pe care îl construieşte echipa EFdeN să devină realitate, efortul trebuie să fie unul unitar, în care atât statul, cât şi mediul privat abordează pas cu pas fiecare aspect nesustenabil al vieţii noastre de zi cu zi.

    În acelaşi timp, fiecare persoană poate începe să gândească mai sustenabil şi să se autoeduce plecând de la momente care par neînsemnate, dar care contează la un bilanţ final cumulat.

    „Când ne spălăm pe dinţi închidem apa la chiuvetă, când facem duş nu o lăsăm să curgă continuu o jumătate de oră, când scoatem un dispozitiv din priză scoatem şi încărcătorul lui pentru că va consuma în continuare dacă îl lăsăm în priză, când ieşim din cameră închidem televizorul sau laptopul”.

    Acestea sunt câteva lucruri pe care le poate face chiar şi un copil începând de mâine, pentru a construi o lume puţin mai sustenabilă. Totodată, un adult poate începe prin a schimba becurile cu filament din casă cu becuri cu led, întrucât acestea consumă mai puţin, sau prin instalarea unui filtru de apă la chiuvetă pentru a reduce consumul de plastic.

    Pentru cei mai ambiţioşi, obţinerea de compost din resturile de mâncare poate fi un punct interesant de plecare pentru a dezvolta o mică zonă de agricultură urbană, în interiorul unei case sau chiar în interiorul unui apartament. Pe aceeaşi idee, agricultura urbană poate începe şi printr-o seră aeroponică, care consumă cu 80% mai puţină apă. De asemenea, un copac fotovoltaic îşi poate face loc în curtea unei case, aşa cum colectarea selectivă este la îndemâna oricui. 

    Oricare din aceste lucruri îţi poate aduce o şansă în plus să te trezeşti mâine dimineaţă în Oraşul Viitorului. Călătoria chiar a început.

  • Dacă văd că fondatorii îşi pun salarii de 2.000-3.000 de euro, nu ştiu dacă aş investi în ideea lor

    Piaţa românească de start-up-uri în tehnologie a început să crească vizibil şi tot mai mulţi antreprenori în IT, mai mici sau mai mari, scot capul la suprafaţă şi se uită în jur după finanţare, pentru a încerca să iasă cu produsul sau serviciul creat din apartamentul în care stau.

    Pe acest trend au apărut incubatoare – TechAngels, InnovX al BCR, fonduri de investiţii de început, Gapminder, Early Game Ventures, Catalyst, de exemplu, platforme de crowdfunding, SeedBlink şi în final piaţa AeRO de la Bursa de Valori, care s-a deschis acum 6 ani prin listarea Bittnet, iar acum se listează săptămânal câte o companie de tehnologie, prin vânzarea de obligaţiuni sau acţiuni.

    De asemenea, pe piaţă au apărut investitori individuali, mai mari sau mai mici, dispuşi să rişte mii, zeci de mii, sute de mii şi mai rar, milioane de euro.

    Fiecare dintre părţi încearcă să dea lovitura şi să găsească start-up-ul care să le multiplice banii de mii de ori.

    Deja piaţa românească de start-up-uri în IT a trecut de 100 de milioane de euro prin tot ecosistemul de acum şi se îndreaptă spre 200 de milioane de euro.

    Problema acestei pieţe de start-up-uri în IT nu este legată de bani, există destui, ci cum să găsească fiecare, chiar de la început, fondatorul, antreprenorul, ideea, start-up-ul care va da lovitura, astfel încât o investiţie cât mai mică să se transforme într-un câştig foarte mare din perspectiva randamentului, dar şi a banilor câştigaţi.

    Există mulţi investitori care sunt dispuşi să rişte mii şi zeci de mii de euro, mai puţini cei care riscă sute de mii de euro şi destul de puţini cei care, individual, sunt dispuşi să rişte milioane de euro.

    În lumea întreagă, în fiecare zi, apar milioane de start-up-uri în IT, cu milioane de idei, din care, într-un final, pot fi numărate pe degete companiile care reuşesc să treacă de evaluări de zeci de milioane de euro.

    UiPath, FintechOS, TypingDNA, ca să dau doar trei exemple, sunt excepţiile şi nu regula.

    Cu excepţia fondurilor specializate, nu avem investitori români care sunt dispuşi să rişte mai mult de câteva sute de mii de euro în companiile din tehnologie care sunt la început de drum şi care nu au decât o idee.

    Toată lumea se uită, analizează, citeşte şi încearcă să găsească start-up-ul, ideea, produsul sau serviciul care ar putea să treacă de la stadiul de PowerPoint şi Pitch la stadiul de execuţie, la obţinerea produsului şi, într-un final, în varianta cea mai fericită, scalarea lui, dincolo de pereţii unui apartament unde a fost creat.

    Companiile din tehnologie care au ceva cifre, care reuşesc să vândă un produs sau un serviciu, testează piaţa bursieră, iar până acum interesul, evaluarea şi creşterea acţiunilor au fost destul de ridicate.

    Acum să ne uităm spre piaţa de început, acolo unde investiţiile sunt mult mai mici şi unde rata de succes este destul de mică.

    Mihai Guran a lucrat la IBM, Dell, HP, BitDefender, acum este vicepreşedinte TechAngels şi încearcă să fie şi investitor în mai multe start-up-uri din tehnologie care sunt la început de drum. Are câteva investiţii de mii şi zeci de mii de euro, una dintre ele fiind RepsMate.

    La ZF Live, l-am întrebat la ce se uită atunci când primeşte dosarul unui start-up. Dincolo de idee, scalabilitate, potenţial de creştere etc., se uită la echipă, dacă poate să treacă proiectul din faza de idee la execuţie şi apoi vânzare. Un criteriu extrem de interesant la care se uită este legat de salariile care sunt în acel start-up care încearcă să atragă bani de la diverşi investitori. Fiind la început de drum, fondatorii unui start-up trebuie să muncească pe gratis sau pe salarii foarte foarte mici, ca şi echipa lor.

    Dacă văd că îşi pun salarii de 2.000-3.000 de euro, acesta este un lucru care mă face să nu investesc, spune Mihai Goran.

    Foarte mulţi dintre cei care încearcă să-şi facă o companie vin din multinaţionale, acolo unde au avut venituri de mii de euro pe lună. Nu pot avea acelaşi pachet salarial în propria companie, atâta timp cât nu reuşesc să înceapă să aibă încasări.

    La început, pentru a se realiza produsul sau serviciul imaginat, se investesc zeci, sute sau milioane de euro fără a produce nimic, niciun venit, ca să nu mai vorbim de profit. Aşa că, la început, cei care cred în acea idee trebuie să moară cu ea de gât şi fără să încaseze vreun ban ca salariu. Acest lucru este valabil şi pentru echipă.

    Tu nu poţi să ceri de la investitori zeci, sute şi chiar 1 milion de euro şi să ai o organigramă şi pachete salariale ca într-o multinaţională.

    Daniel Dines, de la UiPath, a spus într-un interviu pentru un produs la Financial Times că, timp de 10 ani, de când s-a reîntors în România de la Microsoft şi până când a dat lovitura cu UiPath, a trăit cu 2.000 de euro pe lună, mai puţin decât încasa de la Microsoft, în Seattle.

    Repet, UiPath este o excepţie atât pentru România, cât şi pentru Europa.

    UiPath a ajuns unde a ajuns după ce a strâns 2 miliarde de dolari de la investitori, din 2017 încoace, fără să simtă până acum gustul vreunui profit.

    Acum, piaţa start-up-urilor româneşti din tehnlogie este la început, iar investitorii, cei care pun banii încearcă să-şi formeze un sistem de criterii de evaluare, astfel încât să dea lovitura.

    Eu spun că dacă din 10 investiţii una trece la nivelul următor, este foarte bine.

    (cristian.hostiuc@zf.ro)