Tag: reprezentare

  • Un start pe care ar fi bine să nu-l ratăm

    Companiile promit şi creşterea numărului de angajaţi, mai bine de o treime cu 5 până la 30% sau peste, iar 87% dintre companii vor creşte salariile. 38% au bugetat pentru 2015 o creştere a salariilor între 5 şi 20% sau chiar mai mult. În aceste condiţii studiul trage concluzia, corectă, că motorul creşterii economice va redeveni cererea: 66% dintre executivi se aşteaptă la o creştere a cererii pentru produsele şi serviciile companiei lor în 2015, în timp ce 32% estimează o stagnare şi doar 2% o tendinţă negativă. Notabil mi se pare şi faptul că satisfacţia clienţilor a intrat în rândul celor mai importanţi trei indicatori care definesc succesul pe piaţa locală, în detrimentul unor indicatori financiari, fiind în 2015 cel mai important element al succesului unei companii. La studiu au răspuns 202 executivi de top.

    Despre măsurile de relaxare fiscală ce apar în noul Cod fiscal veţi fi aflat deja – reducerea TVA, a accizelor, eliminarea taxei pe stâlp, scăderea cotei unice de impozitare, alte reduceri de taxe, cu totul un pachet de măsuri care, am văzut opinii, s-ar putea situa, ca importanţă, peste introducerea cotei unice din 2005. Şi care s-ar traduce prin reducerea veniturilor bugetare cu 37 de miliarde de lei în patru ani; deja am văzut – scriu acest text joi,19 februarie – îngrijorări exuberante legate de cum, când, în ce fel?!

    Am mai văzut astfel de îngrijorări, de la sindicalişti la presă internaţională, în preajma introducerii sus pomenitei cote unice de impozitare; toate s-au risipit după aplicarea măsurii, ca şi când nu ar fi fost, iar perioada care a urmat a fost una dintre cele mai faste pentru noi toţi, cu sau fără legătură directă.

    Avem aşadar semnale pozitive din partea companiilor – creşteri ale afacerilor şi numărului de angajaţi dar şi a cererii, şi avem un set de măsuri guvernamentale promiţătoare. Pentru ca toate acestea, plus creşterea economică, să treacă în zona ”să simţim şi noi o îmbunătăţire„, lucrurile trebuiesc privite şi manevrate mai în ansamblu şi coroborate cu un set de măsuri de sprijinire a antreprenoriatului, ceva mai mult decât ”10.000 de euro pentru un tânăr„, cu eficientizarea aparatului administrativ şi a companiilor de stat (insolvenţa fiind una dintre măsurile care ar mai curăţa copacii de uscături), cu un program naţional de retehnologizare, începând cu zona de cercetare-dezvoltare şi terminând cu achiziţia de utilaje. Am regăsit la profesorul Nicolae Dănilă o idee interesantă, pe care o reiau, cea a unei bănci de dezvoltare, care să finanţeze sau cofinanţeze programe bazate pe fonduri europene sau fonduri private.

    Şi propunerile pot continua, pentru că nu spun noutăţi, ci doar adun la un loc o sumă de idei menite să schimbe ce se mai poate schimba în ţara asta, în bine. Un start pe care ar fi bine să nu-l ratăm, poate şi pentru că 20 de ani de stagnare sau scădere economică din 25 de ani de capitalism sunt, pur şi simplu, prea mulţi. Este o schimbare care ţine mai mult de noi şi mai puţin de organisme financiare internaţionale, prea prudente când ar trebui să fie entuziaste şi prea entuziaste când ar trebui să fie cuminţi, de Uniunea Europeană, mult prea puţin uniune şi mult prea mult politicianistă.

    ”Mariana„, personaj shakespearian pictat de John Everett Millais, un tablou despre aşteptare şi melancolie şi osteneală.

  • Planurile Skoda pentru întinerirea clienţilor: noua Fabia se pliază perfect pe profilul clientului de Prima Maşină

    Clientul Skoda din prezent este familist, are de cele mai multe ori între 35 şi 45 de ani şi un venit mediu sau de cele mai multe ori peste media naţională, dar acest lucru se va schimba în următorii ani, este de părere Vlad Rusu, brand managerul mărcii în cadrul Porsche România: „Odată cu lansarea noilor modele, reducem media de vârstă şi atragem clientela tânără. Din acest motiv, Fabia vine cu o întreagă paletă de culori şi un nou sistem multimedia. După Fabia deja lansată pe piaţă venim luna aceasta cu noua Fabia Combi; noua generaţie a Superb va fi prezentată în martie, în cadrul Salonului Auto de la Geneva, iar în România o vom lansa în iulie“.

    În acest context, pentru Fabia se doreşte ca noua generaţie a modelului de clasă mică să reprezinte 11% din vânzările mărcii în acest an, faţă de 9% cât a reprezentat generaţia anterioară anul trecut. Cele mai mari procente se vor întâlni la modelele Octavia şi Rapid, cu 45% respectiv 32-33%.

    „Am pornit vânzările Fabia încă de la finalul anului trecut, din decembrie, însă am realizat acum lansarea. Decembrie este de obicei o perioadă încărcată marcată de închiderea de an, aşa încât am realizat evenimentul de lansare în ianuarie“, a spus Rusu.

    Anul trecut Skoda a vândut pe piaţa locală aproape 7.800 de maşini noi, în creştere cu 41% faţă de anul anterior, avansul fiind de două ori mai accelerat decât cel al pieţei totale.

    „Creşterea a venit în contextul unor oferte bune în segmentul compact, cu Rapid şi cu Octavia. Rapid a mers bine atât pe varianta limuzină, cât şi Spaceback, iar Octavia a fost pentru cel de-al patrulea an consecutiv cel mai bine vândut model de import. Aceasta este o maşină spaţioasă, cu tehnologie de ultimă generaţie, care a venit cu oferte pe pachete de dotări, astfel încât nu am redus preţul maşinilor, dar am oferit o echipare cât mai bună“, a spus Vlad Rusu.

    În 2014 segmentul compact a reprezentat 45,5% din piaţă şi a crescut cu aproape 20% faţă de anul anterior, conform datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

    „În 2014 vânzările Skoda au crescut cu peste 40% datorită unui cumul de factori. Pe lângă modelele compacte, am vândut puternic prin programul Remat la care s-au adăugat atât flote mici, cât şi flote mari livrate companiilor. Am avut inclusiv o flotă de peste 100 de maşini livrate“, a subliniat directorul de marcă.

    În cadrul programului Rabla, Skoda a vândut 1.800 de maşini, faţă de 992 în 2013, fiind numărul doi după Dacia în cadrul programului cu o cotă de 9% din totalul livrărilor prin Remat. „Ne-am propus ca obiectiv în Remat să atingem 10% din totalul vânzărilor, pentru a menţine aceeaşi cotă de piaţă“, a spus Vlad Rusu. În total, Skoda a vândut în ianuarie 520 de maşini, în creştere cu 22% faţă de perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care prima lună din an este de obicei cea mai slabă.

    „Anul acesta nu ne-am propus o creştere absolută faţă de 2014, ci ne-am propus ca ţintă o cotă de piaţă de 10% din piaţa autoturismelor. În funcţie de cum va evolua piaţa, vom avea sau nu o creştere de două cifre“, a subliniat Rusu.

    În ceea ce priveşte piaţa totală, directorul mărcii Skoda se aşteaptă la o creştere de 5% în 2015, faţă de aproximativ 81.000 anul trecut. „Nu vedem o creştere spectaculoasă a vânzărilor. Desigur, se estimează creştere economică, însă noi am calculat o creştere ponderată a pieţei.“

    Totodată, anul trecut preţul mediu al maşinilor vândute de Skoda pe piaţa locală a crescut uşor faţă de 2013, în cea mai mare parte datorită pachetelor de opţionale.

    În total, persoanele fizice au reprezentat anul trecut circa 25% din vânzări, iar restul au venit dinspre companii, firme de taxi, rent-a-car sau alte vânzări speciale.

  • Următoarea mare criză

    În perioada lui Welch, unul dintre cei mai bine cotaţi lideri de companii din istorie şi unul dintre primele staruri CEO ale lumii, veniturile GE au crescut cu 385%, iar capitalizarea bursieră a companiei cu 4.000%. Welch a preluat compania în 1981, la începutul unei epoci de creştere economică, o piaţă „bull“, cum îi spun amercanii. De remarcat discrepanţa, dacă îi putem spune aşa, dintre creşterea veniturilor şi cea a capitalizării bursiere a companiei, care vine dintr-un fapt simplu: General Electric câştiga bani mereu şi mereu, cu perseverenţă, un fapt care conferea investitorilor ecelei epoci un sentiment de siguranţă, sentiment care s-a transferat în achiziţia de acţiuni.

    În epoca Immelt, care a venit la conducerea GE în plină criză dotcom, a apărut managementul modern, dacă putem, iarăşi, să-i spunem aşa; de pildă manipulări ale câştigurilor (în 2009 GE plătea o amendă de 50 de milioane de dolari impusă de Securities and Exchange Commission, la sfârşitul unei investigaţii care releva că au „vândut“ locomotive unor instituţii financiare, de exemplu). În acelaşi timp trebuie spus că subcreşterea constantă de pe vremea lui Welch se datora managerierii câştigurilor, a transferului de bani dintr-un buzunar în altul. Al companiei, evident. Indiferent de metode, de pieţe în urcare sau în criză, este clar că avem o separare între două sisteme, între două moduri de a face afaceri: abordarea tenace a lui Welch, cumva tributară cuminţeniei anilor de boom de după cel de-al doilea război mondial, şi cea exuberantă, să-i spunem, a lui Immelt, în ton cu epoca internetului.

    Mi-am adus aminte de acest grafic, twitter-it de cineva, în momentul în care am citit că Apple a devenit prima companie din lume de 700 de miliarde de dolari. Iniţial, mi-am spus că este un semnal al acelui bubble tehnologic de care se tot teme lumea în ultimii doi-trei ani: capitalizări uriaşe, IPO-uri gigantice, o frenezie a tranzacţiilor, tineri softişti deveniţi milionari peste nopate, un şuvoi de bani spre oricine are o idee şi tăria să o susţină, totul augumentat cu doze de Facebook şi de Alibaba.

    Pe urmă mi-am dat seama că temerile mele sunt oarecum nejustificate şi că o nouă criză este destul de puţin probabilă, mai ales că nici nu s-ar vedea prea bine în climatul internaţional destul de încărcat de acum – temeri de război, datorii neplătite, crize politice, tot felul de „leaks“-uri. Ce criză mai poţi trăi într-o lume în care Baltic Dry Index a atins 666 de puncte, întreb?

    Marea criză a vremurilor ce vor veni nu va fi tehnologică sau financiară, ci umană. Robert Reich, profesor de economie şi fost oficial în administraţia Clinton, vorbeşte de o întoarcere în mentalităţile secolulului XIX. Lumii i-a trebuit destul de mult timp să treacă de la exploatare la decenţă şi o anume corectitudine – siguranţa locului de muncă, salariu minim, program de lucru, eliminarea muncii copiilor. Actuala criză a deteriorat din nou echilibrele de pe piaţa muncii, iar oamenii valorează mai puţin, pur şi simplu. Politicienii, corporaţiile şi instituţiile financiare, spune Reich, au câştigat destulă putere pentru a reorganiza piaţa muncii în aşa fel încât să îşi sporească averile, iar oamenii au rămas undeva în urmă. Confirmarea este chiar în statisticile recent apărute, care arată că 1% din cei mai bogaţi oameni ai planetei vor ajunge în scurt timp să deţină mai mult de jumătate din averea mondială – de la 44% în 2009 au ajuns să deţină 48% în 2014. Echilibrele sociale ale lumii sunt fragile, şi din această cauză vedeţi acest text într-o revistă de afaceri; oamenii trebuie să înţeleagă că în lipsa unor standarde, totul se poate nărui destul de uşor.

  • Huawei anunţă venituri în creştere şi 75 milioane de smartphone-uri livrate în 2014

    Livrările de produse au crescut cu 7,8 % şi au ajuns la 138 de milioane de dispozitive livrate, dintre care 75 milioane de smartphone-uri, ceea ce reprezintă o creştere pe acest segment cu 45%, în comparaţie cu anul anterior.

    “Influenţa globală a brand-ului nostru a continuat să crească, iar Huawei a devenit prima companie chineză care a fost inclusă în Top 100 mărci globale în 2014, potrivit Interbrand,” a declarat Richard Yu, CEO al Huawei Consumer BG.

    Livrarea de smartphone-uri premium a crescut, în 2014, cu 18%. Smartphone-ul Huawei Ascend P7 a fost livrat în 4 milioane de unităţi în doar şase luni de la lansarea sa globală de la Paris, în luna mai a anului trecut, în timp ce Huawei Mate 7 a fost livrat în 2 milioane de unităţi în trei luni de la data lansării, care a avut loc în luna septembrie a anului trecut.

    Vânzările companiei chineze Huawei au crescut în 2014 de peste două ori pe cele mai mari cinci pieţe din Europa de Vest, potrivit Kantar. Huawei deţinea în regiune, la jumătatea anului trecut, o cotă de piaţă de 3%, ajungând chiar la 5% în Germania şi Spania.

     

  • Un proiect care a cerut o finanţare de 10.000 de dolari pentru a deveni o afacere a strâns două milioane de dolari într-o zi

    Platforma de finanţare online Kickstarter a produs un nou fenomen viral. “Exploding kittens”, un proiect depus de Mathew Inman, un desenator de benzi desenate, a adunat peste 2 milioane de dolari într-o zi, deşi autorul ceruse doar 10.000 de dolari. Proiectul se referă la un joc şi a atins ţinta de finanţare în doar 20 de minute.

    În mai puţin de o oră, “Exploding kittens” era finaţat în proporţie de 1.000%, iar după 7 ore în proporţie de 10.000%, ajungând la un milion de dolari. Până la finalul primei zile, Inman avea în cont peste 2 milioane de dolari, cu 29 de zile de finanţare rămase.

    Este încă un exemplu al modului în care internauţii iubitori de pisici transformă o simplă idee în ceva viral. Este însă şi o dovadă a succesului de care se bucură Kickstarter, cea mai mare platformă de profil.

    Mare parte a încasărilor Kickstarter vine nu din proiectele mari, ci din sutele sau chiar miile de proiecte mici propuse oamenilor simpli. Aceasta este concluzia unei analize a Quartz.com, care a luat în considerare toate proiectele publicate pe site-ul de finanţări.

    Finanţarea în grup reprezintă o colecţie de finanţări, menită să permită dezvoltarea unei idei, venită din partea mai multor susţinători – grupul. Kickstarter este una din platformele care leagă iniţiatorul unui proiect de cei care îi pot finanţa ideea.

    Cel mai bine finanţate o mie de proiecte din istoria Kickstarter (aproape toate proiectele care au primit mai mult de 100.000 de dolari) reprezintă 35% din miliardul de dolari obţinut din toate finanţările. Promisiunile de finanţare se validează doar în cazul în care ţinta proiectului e atinsă, astfel încât, dintr-un miliard, doar 859 de milioane de dolari au ajuns la autorii proiectelor. Toate cele 1.000 de proiecte menţionate mai sus şi-au atins însă ţinta, reprezentând astfel în mod real 43% din finanţările de succes ale Kickstarter.

  • Un proiect care a cerut o finanţare de 10.000 de dolari pentru a deveni o afacere a strâns două milioane de dolari într-o zi

    Platforma de finanţare online Kickstarter a produs un nou fenomen viral. “Exploding kittens”, un proiect depus de Mathew Inman, un desenator de benzi desenate, a adunat peste 2 milioane de dolari într-o zi, deşi autorul ceruse doar 10.000 de dolari. Proiectul se referă la un joc şi a atins ţinta de finanţare în doar 20 de minute.

    În mai puţin de o oră, “Exploding kittens” era finaţat în proporţie de 1.000%, iar după 7 ore în proporţie de 10.000%, ajungând la un milion de dolari. Până la finalul primei zile, Inman avea în cont peste 2 milioane de dolari, cu 29 de zile de finanţare rămase.

    Este încă un exemplu al modului în care internauţii iubitori de pisici transformă o simplă idee în ceva viral. Este însă şi o dovadă a succesului de care se bucură Kickstarter, cea mai mare platformă de profil.

    Mare parte a încasărilor Kickstarter vine nu din proiectele mari, ci din sutele sau chiar miile de proiecte mici propuse oamenilor simpli. Aceasta este concluzia unei analize a Quartz.com, care a luat în considerare toate proiectele publicate pe site-ul de finanţări.

    Finanţarea în grup reprezintă o colecţie de finanţări, menită să permită dezvoltarea unei idei, venită din partea mai multor susţinători – grupul. Kickstarter este una din platformele care leagă iniţiatorul unui proiect de cei care îi pot finanţa ideea.

    Cel mai bine finanţate o mie de proiecte din istoria Kickstarter (aproape toate proiectele care au primit mai mult de 100.000 de dolari) reprezintă 35% din miliardul de dolari obţinut din toate finanţările. Promisiunile de finanţare se validează doar în cazul în care ţinta proiectului e atinsă, astfel încât, dintr-un miliard, doar 859 de milioane de dolari au ajuns la autorii proiectelor. Toate cele 1.000 de proiecte menţionate mai sus şi-au atins însă ţinta, reprezentând astfel în mod real 43% din finanţările de succes ale Kickstarter.

  • Anul Telekomului. Cel mai scump rebranding din telecomunicaţii s-a luptat cu Orange, Vodafone şi ofensiva RCS&RDS

    Cei doi operatori acţionează în prezent sub acelaşi brand, Telekom România, iar clienţii pot opta pentru patru servicii de comunicare şi TV, toate pe o singură factură. Potrivit oficialilor Telekom, lansarea ofertelor integrate fix-mobil a reprezentat un efort comun al celor doi operatori şi a fost un proces amplu de integrare operaţională. Costul rebrandingului a fost estimat de Ziarul Financiar la 15 milioane de euro. Inovaţia a presupus investiţii şi expertiză pentru implementarea unor soluţii tehnice care permit o experienţă unitară pentru clienţi. Lansarea portofoliului de soluţii integrate de comunicare pe o singură factură, cu un număr unic de contact, s-a făcut în mai puţin de şase luni, ceea ce reprezintă o premieră atât pentru România, cât şi pentru Deutsche Telekom.

    De cealaltă parte, Jean-François Fallacher, şeful Orange România, vorbea în Business Magazin, într-un articol de copertă publicat în luna octombrie, despre digitalizarea României şi explozia 4G şi 4G+, unele dintre principalele proiecte ale francezilor pe piaţa locală în 2014. În prezent, tehnologia 4G oferită de Orange este disponibilă în peste 1.300 de localităţi, ceea ce reprezintă circa 48% din populaţia totală a ţării şi 78% din populaţia urbană.

    Orange a lansat tehnologia 4G în aprilie 2014, iar de atunci până în prezent sunt de două ori mai multe telefoane mobile compatibile cu tehnologia 4G în reţea – circa 400.000 de smartphone-uri 4G, iar traficul de internet mobil a crescut de 2,5 ori – peste 250 Mbps/lună. „Cred că tehnologia 4G+ este foarte importantă pentru că arată că serviciile de internet de mare viteză şi convergenţa sunt posibile şi astfel, nu doar prin linii fixe. Primul jucător care a spart bariera celor 200 Mbps pe piaţa din România a fost UPC, care a fost urmat foarte rapid de un alt jucător, iar noi acum oferim viteze de până la 300 Mbps cu o conexiune mobilă.

    Acest lucru înseamnă că în mod clar la Orange, ca şi client, poţi avea acces la servicii de telefonie mobilă şi de internet mobil de mare viteză oriunde te-ai afla. Aceasta este direcţia în care am investit în ultimul an având în minte că vom deveni un furnizor complet de servicii“, spunea Fallacher pentru Business Magazin. Executivul amintea şi de rezultatele Orange TV, platforma de televiziune cu peste 110.000 de abonaţi în prezent, adică aproximativ 5% din numărul total de clienţi ai unei platforme TV prin satelit din România.

    Rivalii de la Vodafone au schimbat directorul general în 2014, filiala locală fiind preluată în primăvară de indianul Ravinder Takkar. Britanicii au marşat puternic pe democratizarea smartphone-ului, implicând-o pe Simona Halep, cea mai în vogă sportivă a anului, în campaniile de marketing.

    Takkar a vorbit la Meet the CEO despre obiectivele sale în ceea ce a numit „ţara cu cele mai mici preţuri din Europa“ sau „cea mai competitivă piaţă de pe continent“. Vodafone a urmărit creşterea vânzărilor de smartphone-uri, mizând pe conceptul Supernet, dar a lansat în premieră în primăvară şi serviciul de transfer de bani M-Pesa. „Am transformat lumea şi modul în care oamenii funcţionează, indiferent că e vorba de oameni de afaceri sau tineri de liceu. Am făcut mai întâi asta cu serviciile de voce, iar acum o vom face cu internetul“, spune Ravinder Takkar.

    Apoi, Vodafone a lansat în toamnă VoLTE, o inovaţie care le permite utilizatorilor care deţin smartphone-uri compatibile să realizeze apeluri de voce prin reţeaua de date 4G, având acces astfel la o calitate îmbunătăţită a serviciilor de voce şi de date, conform reprezentanţilor companiei. Vittorio Colao, directorul executiv al Vodafone, vorbea în octombrie în Ziarul Financiar despre „momentul în care trebuie să ne gândim la servicii fixe şi pentru clienţii consumer din România. Echipa locală evaluează şi lansarea de servicii TV“, menţionând că piaţa de telecom din România va trece printr-o consolidare, iar Vodafone este gata să discute o fuziune sau o achiziţie.

    În fine, RCS&RDS a continuat avansul în zona serviciilor mobile lansând pe piaţă servicii la preţuri mai mici decât cele ale competitorilor şi deschizând mai multe puncte de lucru în teritoriu. În primăvară, compania semna un contract de roaming naţional cu Vodafone, al doilea jucător de pe piaţa de telefonie mobilă, pentru ca utilizatorii de cartele SIM de telefonie mobilă de la RCS&RDS să îşi poată utiliza telefonul şi în zonele în care reţeaua DigiMobil nu are acoperire. RCS&RDS a atras în reţeaua Digi peste 110.000 de numere în primele zece luni, conform datelor ANCOM, fiind compania care a atras cel mai mare număr de clienţi din alte reţele.

    Serviciile de internet şi televiziune sunt cele care au înregistrat creşteri semnificative ale numărului de utilizatori / abonamente în primul semestru al acestui an, în timp ce serviciile de telefonie au înregistrat un declin, arată o analiză ZF a datelor statistice publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii.

  • Cum a ajuns omul bolnav al Europei cea de-a patra economie a lumii

    Cei din vest au descoperit o societate marcată de şomaj, productivitate scăzută şi sărăcie. Au descoperit însă şi o mână de lucru competitivă şi relativ ieftină, precum şi apetit pentru noi produse. Vestul a descoperit oportunităţi – nu doar în Germania de Est, dar şi în alte state ale fostului bloc sovietic, precum România sau Slovacia.

    În primii 15 ani de după reunificare, creşterea economică a Germaniei s-a situat mult sub cea din restul zonei euro. Productivitatea a scăzut, iar şomajul a crescut, una dintre urmări fiind o criză imobiliară de proporţii. Diferenţele de salariu dintre Est şi Vest şi încercarea de egalizare a acestora au reprezentat factori decisivi pentru intrarea Germaniei într-o recesiune care a ţinut din 1993 până în 2002.

    Unul din efectele reunificării a fost migrarea masivă dinspre est înspre vest; în 1989, 16 milioane de oameni trăiau în Germania de Est. Douăzeci de ani mai târziu, numărul acestora scăzuse la 14 milioane. Conform grupului de cercetare SED-Staat, „nota de plată“ pentru reunificarea Germaniei a fost de 2 trilioane de euro, respectiv investiţiile necesare pentru a reconstrui Estul care suferea după ani de comunism şi după o economie planificată. Decizia de a schimba fiecare marcă germană din Est cu una emisă de băncile din Vest a fost necesară din punct de vedere politic, dar greşită din punct de vedere financiar.

    Momentul de răscruce pentru Germania a fost decizia de a rămâne fidelă principiilor economice considerate de alţii ca „învechite“, consideră Wolfgang Streeck, director al Institutului de Studiu al Societăţii din Köln. „În anii ’90, atunci când America a intrat în zona boomului dotcom, Germania a rămas o economie bazată pe producţie.

    Acest lucru a fost aspru criticat la momentul respectiv, cel mai bun exemplu fiind chiar articolul din The Economist care spunea că statul a rămas în urmă, că este învechit. Mai mult chiar, economia Germaniei era puternic reglementată de către stat şi angajatorii aveau o mulţime de obligaţii către angajaţi şi către stat. Salariile erau foarte mari, iar lucrătorii aveau putere de decizie.

    În Statele Unite sau Marea Britanie, o astfel de organizare economică era văzută ca o condamnare la moarte a sistemului financiar“. În ciuda acestor critici, explică Streeck, acest sistem a fost cel care a salvat Germania şi a transformat-o în puterea mondială de astăzi. „Toate restricţiile şi regulile impuse de stat s-au dovedit în cele din urmă benefice. Companiile au acceptat provocarea şi au câştigat prin inovaţie, concentrându-se mai mult pe ideea de a construi produse de calitate şi mai puţin pe cea de a avea un preţ competitiv.“

    La începutul anilor 2000, companiile din Germania jucau deja un rol important în ţările aflate în tranziţie către o economie de piaţă, apreciază Fredrik Erixon, director al Centrului European pentru Politici Economice Internaţionale. „Companiile germane au înţeles foarte bine pieţele externe şi au început să se orienteze către acestea. Germania a făcut asta mai bine decât Franţa sau Marea Britanie, care în mod tradiţional sunt economii orientate spre pieţe externe.“

  • Google a recunoscut public că jumătate dintre reclamele plătite nu ajung să fie văzute de nimeni

    Toate aceste critici au fost încurajate la începutul lunii decembrie chiar de reprezentanţii Google, care au făcut public un raport ce arată că peste 56% din reclamele plătite nu ajung să fie vreodată văzute. Raportul explică faptul că pentru a fi văzute, reclamele trebuie să stea pe ecran cel puţin o secundă. În termenii online, acest lucru se traduce printr-un număr uriaş de impresii plătite degeaba. Similar, notează cei de la Quartz, cu o televiziune care transmite către o cameră goală.

    Compania de măsurare online ComScore a atras atenţia asupra problemei anul trecut, notând că 46% din reclamele plătite online nu ajung să fie văzute de nimeni. Explicaţia a fost dată de cei de la Spider.io, care au scos la iveală existenţă unor viruşi care vizionează milioane de reclame pe secundă, crescând în mod artificial nota de plată a advertiserilor.

    Cu toate acestea, recunoaşterea problemei de către un gigant precum Google ar putea dăuna unor companii de advertising online. Acestea trebuie acum să găsească noi metode de a câştiga încrederea celor ce se promovează pe internet.

  • Cele mai inovatoare companii din lume, în viziunea FastCompany.com

    Google, argumentează cei de la Fastcompany.com, are meritul de a dezvolta mai multe produse şi tehnologii fără a plasa vreuna dintre acestea pe un loc secund. Inovaţii precum Google Glass, Google Fiber sau investiţiile destinate cercetării în domeniul medical au reprezentat, în aceeaşi măsură, priorităţi pentru gigantul IT.

    Lista celor de la Fastcompany prezintă cele mai multe schimbări de la an la an. Explicaţia, notează cei care au realizat studiul, este că procesul de inovaţie apare rareori ca o constantă în cadrul unei companii. Spre exemplu, dezvoltarea tehnologiei de iluminare cu LED durează de aproape 50 de ani, dar un termen de 11 luni impus de conducere pentru încheierea proiectului a fost factorul determinant pentru intrarea Phillips pe listă.

    Reprezentanţii companiei olandeze au estimat că sistemul patentat de ei ar putea reduce consumul de electricitate la nivel global cu aproape 10%, care s-ar traduce în economisirea a peste 250 de miliarde de dolari.

    Ideile bune sunt captivante, iar afacerile bune sunt sustenabile. Dropbox şi Airbnb, companii aflate în top 10, au schimbat modelul tradiţional de business (folosit înainte de 2008) al companiilor din domeniul digital.

    Dacă în urmă cu şase-şapte ani companiile se bazau pe publicitate pentru a obţine profit, noile start-up-uri pleacă de la premisa că utilizatorii trebuie să plătească pentru serviciile primite, fiind astfel bazate pe tranzacţie şi nu pe industria de advertising.