Tag: magazin

  • Profi deschide două noi magazine, în Covasna şi Maramureş

    Profi a inaugurat primul magazin modular de mari dimensiuni în Baraolt, judetul Covasna, iar pe 31 iulie va deschide un nou magazin în Somcuţa Mare din Maramures.

    Magazinul din Baraolt cu o suprafaţă de peste 500  mp şi o sală de vânzări de aproximativ 400  mp a fost ridicat în 30 de zile. “Am dezvoltat o nouă tehnologie care ne permite să deschidem magazine de top în condiţii de maximă calitate şi eficienţă, în locaţii până acum inaccesibile retailului modern,” a declarat Pawel Musial, director general Profi Rom Food.  Magazinul deschis azi la Baraolt este cel de-al cincilea din Covasna. Unitatea care se va deschide pe 31 iulie la Somcuţa Mare este un magazin convenţional ce va funcţiona la parterul unei clădiri comerciale, cu o suprafaţă totală de 505 mp şi o sală de vânzări de 310 mp.  

    Prin cele două inaugurări, reţeaua Profi, cea de a doua ca mărime în retailul modern românesc, ajunge să numere 236 magazine în 118 localitati.

  • ANUNTUL făcut azi de LIDL: deschide un nou magazin

    Lidl deschide azi un magazin nou construit, reţeaua sa din România însumând în prezent 176 de magazine.

    Noua unitate se deschide în Târgu Neamţ, pe bulevardul Mihai Eminescu nr. 14 şi are o suprafaţă de vânzare de aproximativ 1000 m² şi 16 angajaţi.

    Lidl are în prezent aproximativ 3.800 de angajaţi în reţeaua de magazine, centrele regionale de distribuţie şi în sediul central.

    Potrivit unui raport al Consiliul Concurenţei, Lidl se situează pe locul trei într-un top al marilor retaileri, după vânzările din 2012, fiind depăşit de Kaufland şi Carrefour.

    Lidl este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din Europa, activând în 26 de ţări europene şi având peste 100 de centre logistice ce asigură aprovizionarea a peste 10.000 de magazine. Având mai mult de 170.000 de angajaţi, Lidl se numără printre primii 10 comercianţi de produse alimentare la nivel mondial.

  • Lidl deschide joi un magazin la Târgu Neamţ

     Magazinul din Târgu Neamţ este situat pe Bulevardul Mihai Eminescu.

    De la începutul anului, retailerul a deschis alte şapte magazine noi, în Iaşi, Arad, Bucureşti, Popeşti Leordeni, Craiova şi Timişoara, a schimbat locaţia unui magazin din Târgu Mureş şi a închis o unitate din Drobeta Turnu Severin.

    Compania a anunţat pentru acest an 15 deschideri noi.

    Lidl a intrat pe piaţa locală în 2010, când a preluat de la grupul Tengelmann cele aproximativ 100 de magazine de discount Plus.

    Potrivit unui raport al Consiliul Concurenţei, Lidl se situează pe locul trei într-un top al marilor retaileri, după vânzările din 2012, fiind depăşit de Kaufland şi Carrefour.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea lui Erling Persson, fondatorul H&M

    Erling Persson este fondatorul lanţului suedez de haine Hennes & Mauritz (H&M), format din 3.200 de magazine răspândite în 54 de ţări, în cadrul cărora lucrează 116.000 de angajaţi.

    El s-a născut în 1917 în familia unui măcelar din Västerås, oraş provincial aflat la o oră depărtare de Stockholm. Asemenea altor antreprenori de succes, precum Ingvar Kamprad, fondatorul Ikea, şi Warren Buffett, Erling Persson a fost un tânăr ocupat. A vândut în tinereţe carne, reviste, stilouri şi alte produse chiar şi colegilor săi de armată, în perioada în care urma stagiul militar obligatoriu. Persson s-a mutat în 1938 din micul oraş Västerås în Stockholm, unde credea că va avea mai multe posibilităţi pentru a se dezvolta. Tatăl său i-a spus atunci ”Pleacă fiule, te vei întoarce curând„. Spusele tatălui său nu s-au adeverit însă, iar nouă ani mai târziu el însuşi şi-a vândut magazinul din Västerås şi s-a mutat la Stockholm pentru a-l ajuta pe fiul său.

    După mutarea în capitală, Persson şi-a continuat afacerile, iar în 1942, la mijlocul celui de al doilea război mondial, a zburat în Hamburg pentru o discuţie cu un furnizor. Suedia era o ţară neutră, prin urmare afacerile se desfăşurau normal. În timpul nopţii însă, bombardierele aliaţilor au zburat deasupra ora-şului Hamburg, iar Erling Persson a fost nevoit să se as-cun-dă la subsolul hotelului Vier Jahreszeiten, unde a băut toată noaptea whisky împreună cu alţi oaspeţi ai hotelului. Dimi-neaţa următoare, a văzut că clădirea de alături fusese bom-bardată. (În 1980, H&M a deschis primul magazin din Germania, chiar lângă acest hotel.) Călătoriile de afaceri ale lui Per-sson au continuat şi după încheierea războiului.

    În 1947, a călătorit în Statele Unite ale Americii, iar în timpul acestei călă-torii a fost impresionat de lanţurile de retail Lerner (New York&Company de astăzi), Macy’s şi Barney’s. A observat că pantofii din Statele Unite ale Americii erau cu 75% mai ieftini decât în Suedia, prin urmare i-a venit ideea să vândă şi el haine mai ieftine şi mai rapid decât com-peti-torii. După ce s-a întors în ţara natală, a deschis un maga-zin pentru femei, Hennes (”Al ei„ – n.r.) care oferea haine ieftine, stilate. A deschis primul magazin în 1947 în Västerås, alegând ora–şul mai mic pe baza argu-mentului că dacă ideea eşua, repu-taţia sa în  Stockholm ar fi rămas in-tac–tă. Magazinul a avut succes printre local–nici, iar în curând Erling a deschis şi un spa-ţiu de vânzare în Stockholm.

    Persson nu era pasionat de modă, dar înţelegea retailul modern. Afacerea miza pe moda de ultimă generaţie şi pre-ţu-rile mici, obţinute prin optimizarea comen-zilor şi livrărilor şi prin contractarea celor mai ieftini producători – de obicei din lumea a treia. Compania Hen-nes a devenit ”H&M„ în 1968 când Pers-son a cumpărat Mauritz Widforss, un retailer de produse de vânătoare şi arme prin care s-a extins cu o linie de haine pentru bărbaţi. Până atunci, compania se dezvoltase cu precauţie în afara graniţelor, deschizând magazine în Norvegia şi Danemarca.

    În 1974, com-pania a fost listată la bursa din Stockholm – decizie luată mai ales din cauza taxelor foarte mari plătite de moştenitorii din Suedia în acea perioadă şi pe seama faptului că profitul făcut de companie nu era suficient pentru ca aceasta să se transforme într-o companie globală. A fost o teorie incorectă, deoarece H&M ar fi putut deveni o companie globală pe pro-priii bani, iar decizia a fost regretată de conducerea companiei, fondatorii fiind ne-voiţi să plătească prea multe taxe pe dividende, potrivit presei americane.

    În 1976, Persson a deschis primul magazin din Londra, în 1980, s-a extins în Germania,  iar până în 1985 deţinea 200 de magazine răspândite pe întreg con-tinentul. Erling Persson s-a pensionat în 1982, iar locul său în companie a fost ocu-pat de fiul său, Stefan Persson. Până la sfârşitul anului 1990, H&M a devenit cel mai mare lanţ de retail de haine din Euro-pa, iar în 2000, analiştii financiari considerau acţiunile H&M drept cele mai valoroase din sectorul de retail. Erling Persson a murit în 2002, la 85 de ani, o mare parte din ac-ţiunile companiei şi din capitalul acesteia fiind moştenite de copiii săi, Stefan şi Lottie.

  • IKEA a început să vândă online. Cum funcţionează şi cât costă serviciul disponibil pentru toată ţara

     “Pentru orice comandă online plăteşti 49 de lei pentru colectarea produselor din magazin, indiferent de numărul de articole, la care se adaugă 1 leu/kg pentru livrarea prin curier rapid la tine acasă. Preţul total se calculează automat pe măsură ce adaugi articole în coş. Plata comenzii se face în numerar, la livrare”, menţionează anunţul.

    Ikea arată că va introduce în curând şi opţiunea de plată online.

    Livrarea produselor se face în termen de 48 de ore de la confirmarea telefonică a comenzii.

    Singurul magazin IKEA din România, situat în zona comercială Băneasa din Bucureşti, a încheiat anul de catalog 2013 (1 septembrie 2012 – 31 august 2013) cu vânzări de 440 milioane de lei (aproape 100 milioane de euro), în creştere cu aproximativ 10% faţă de anul anterior.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce-a făcut Steve Jobs când un angajat i-a spus că aranjamentul magazinului Apple era complet greşit

    Steve Jobs este un etalon al obsesiei pentru lucrul făcut la perfecţie. Ron Johnson, care a deţinut funcţia de director al diviziei de retail a Apple la începutul anilor 2000, a aflat pe propria sa piele cât de tare era interesat Jobs de perfecţiune înainte de inaugurarea primului său magazin, ceea ce avea să devină un etalon.

    Johnson a povestit recent, relatează Business Insider, deopotrivă despre experienţa sa în carieră, sfaturile sale, dar şi o întâmplare cu tâlc din perioada în care a lucrat în mod direct cu Jobs. |n primăvara anului 2001, când Apple se pregătea să deschidă primul său magazin, Johnson şi Jobs erau în drum spre una dintre şedinţele săptămânale. |n acel moment, Johnson a început să vorbească despre ceva ce îl deranja: Apple îşi aranjase manazinul la fel ca şi celelalte, pe categorii de produse. ”Dar devreme ce Apple se va organiza în funcţie de tipuri de activitate – de pildă muzică sau filme, la fel ar trebui să facem şi în magazin”, i-a spus lui Jobs. Acesta a refuzat ideea, spunând: ”Nu am destul timp pentru a face un nou design pentru magazin”. Se părea că acesta este ultimul lui cuvânt, dar peste numai 10 minute, când cei doi intrau în sala de şedinţe, Jobs a spus: ”Ron crede că magazinul nostru nu arată cum trebuie. {i are dreptate. De aceea acum vă las să vă apucaţi de treabă. Si Ron, să lucrezi cu echipa la noul design”.

    Chiar dacă acest lucru a presupus întârzierea lansării magazinului, Jobs a preferat să aloce mai mult timp. ”Nu este vorba de viteză. Ci despre a face un lucru cât poţi de bine”, a punctat Jobs.

  • Maxi Toys intră pe piaţa din România. Primul magazin va fi deschis în Militari Shopping

     Magazinul are o suprafaţă de 300 metri pătraţi şi va cuprinde peste 2.000 de jucării, din care peste 30% branduri proprii.

    Nicoro Trading deţine drepturile de francizare pentru România, Republica Moldova, Bulgaria, Serbia şi Ungaria. Prezent pe piaţa din România din 1994, Nicoro Trading este unul dintre cei mai importanţi distribuitori de jucării la nivel naţional, reţeaua de distribuţie incluzând hipermarketuri, benzinării şi magazine specializate.

    “Investiţia în lansarea unei noi reţele de retail în jucării vine ca urmare a experienţei de 20 de ani în acest domeniu pe care o are echipa Nicoro. Credem că părinţii au nevoie de mai multe opţiuni atunci când cumpără jucării, iar noi venim cu un concept de succes, care a trecut testul timpului în pieţe extrem de competitive”, a declarat, într-un comunicat, Mihai Frangulea, director general şi proprietar al Nicoro Trading.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Farmec a deschis primul magazin de brand din afara României

    “Produsele Farmec sunt populare în rândul consumatorilor greci, iar Salonic este cel de-al doilea oraş ca mărime din Grecia, un centru universitar important şi fosta capitală europeană a culturii din 2007. Acestea sunt argumente valoroase care ne-au determinat să alegem oraşul Salonic pentru a găzdui primul magazin de produse exclusiv Farmec din exteriorul României”, a declarat directorul general al Farmec, Mircea Turdean.

    Magazinul cuprinde mărcile de cosmetice ale producătorului: Farmec, Gerovital şi Aslavital. Produsele Farmec sunt prezente pe piaţa elenă şi în SPA-urile anumitor hoteluri.

    Anul trecut, compania a inaugurat un magazin de brand al companiei, în Cluj-Napoca, care face parte dintr-un proiect mai amplu, denumit Centrul de Frumuseţe Farmec, şi care a presupus o investiţie de 360.000 euro, precum şi un magazin de prezentare în Budapesta, în cadrul căruia funcţionează şi un salon de înfrumuseţare.

    Farmec este cel mai mare producător român de cosmetice, cu aproximativ 600 de angajaţi. Din 2008, Farmec deţine drepturile integrale de utilizare a mărcii Gerovital.

    Produsele companiei ajung în peste 30 de ţări, principalele pieţe fiind Japonia, Ungaria, Polonia, Republica Moldova, Irak, Kuwait, Grecia şi Canada. În ultimii doi ani, strategia de export a fost focusată pe consolidarea distribuţiei în ţările din regiune, precum Ungaria, Polonia şi Republica Moldova.

    Farmec a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 138 milioane lei (31,2 milioane euro), cu 14% mai mare faţă de valoarea din 2012, ca urmare a investiţiilor realizate în ultimii ani şi a lansării de noi produse, şi estimează pentru 2014 un avans de 10%.

  • A vândut haine în zece metri pătraţi într-o piaţă din Bucureşti. Acum are magazine în toate mallurile şi numără 4 milioane de euro

    Doi tineri au început în perioada facultăţii o afacere cu îmbrăcăminte made in Romania din dorinţa de a acoperi lipsa de haine, la preţuri accesibile, pentru femei. Au deschis primul magazin într-un spaţiu de zece metri pătraţi dintr-o piaţă a capitalei, iar în câţiva ani au reuşit să intre şi în centrele comerciale, concomitent cu giganţii internaţionali ai modei.

    Când am început facultatea, îmi doream să cumpăr haine pe care la vremea respectivă nu le găseam pe piaţă, ţinând cont că marile branduri nu ajunseseră încă în România şi bugetul pe care îl aveam atunci ca studentă era mic“, îşi aminteşte Ana-Maria Coman, director general al Etic Lady’s Fashion, modul în care i-a venit ideea deschiderii unei afaceri când avea 19 ani.

    Era studentă în anul I la management în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi a început, împreună cu prietenele sale, să vândă haine lucrate după după propriul gust în cadrul unor mici ateliere. În prezent, afacerea condusă de ea şi partenerul său, Costin Strîmbeanu, este formată din şapte magazine răspândite în Bucureşti şi Constanţa, are parteneriate cu marii producători de îmbrăcăminte din ţară, vânzări de aproximativ 200.000 de produse anual şi venituri de aproximativ 4 milioane de euro.

    „Îmi plăcea matematica, dar nu mă vedeam lucrând într-o bancă. Mi s-a părut normal să încep un business pe care iniţial l-am luat ca pe un job din care să trăiesc pe perioada facultăţii, iar apoi a devenit singura sursă de venit“, povesteşte antreprenoarea în vârstă de 34 de ani care visa încă din liceu să aibă un magazin din care să se îmbrace doar ea. Ana-Maria Coman este responsabilă de design şi dezvoltarea afacerii, iar Costin Strîmbeanu este administratorul acesteia. Strîmbeanu a început să lucreze în modă ca agent de vânzări de accesorii şi etichete, iar contactele sale cu fabricile de confecţii au ajutat la construirea bazelor businessului, în 1999.

    „La început, principalii clienţi eram eu şi prietenele mele. Am atras apoi din ce în ce mai multe doamne şi domnişoare care mergeau la facultate sau la birou şi aveau nevoie de ţinute decente,  în tendinţe şi un pic mai ieftine decât ce se găsea atunci pe piaţă“, explică antreprenoarea. Au deschis primul magazin într-un spaţiu de 10 metri pătraţi din cadrul pieţei Big Berceni, în urma unei investiţii iniţiale de câteva mii de euro, fonduri proprii ale antreprenorilor.

    Afacerea s-a dezvoltat treptat, pe seama reinvestirii constante a  profitului, astfel că în perioada 2001-2002 au deschis un magazin şi în Unirea Shopping Center, din care s-au mutat ulterior în altul cu o suprafaţă de 160 de metri pătraţi. „Am învăţat acolo ce înseamnă amenajare de mall şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinim“, spune Coman. Experienţa din cadrul magazinului Unirea a fost printre cele mai mari provocări, ţinând cont că s-au mutat din aripa Călăraşi în aripa Splai şi, la momentul deschiderii magazinului H&M, au fost nevoiţi să plece şi de acolo, împreună cu ceilalţi chiriaşi care ocupau spaţiul destinat suedezilor. Au continuat să vândă în Unirea, în aripa centrală, şi au deschis treptat şi alte magazine: în cadrul hipermarketurilor Cora Pantelimon, Carrefour Orhideea, în centrele comerciale Vitan, Tom Constanţa şi AFI Palace Cotroceni şi în outletul din centrul comercial Grand Arena. Costurile pentru amenajarea unui magazin depind de suprafaţă şi ajung, în cazul celui mai mare, reprezentat de cel din AFI Palace Cotroceni, la 100.000 de euro.

    Antreprenoarea spune că vânzările merg la fel de bine în toate cele şapte magazine, dar observă o diferenţă în Constanţa, unde acestea sunt cu aproximativ 30% mai mici. „Vânzările sunt foarte bune chiar şi în Grand Arena, unde nu există la fel de mult trafic. Acolo funcţionăm prin outletul unde ne vindem stocurile şi avem alt tip de cliente, care nu îşi permit să cumpere hainele la preţurile din colecţie şi unde găsesc aici haine reduse cu până la 70-80% din preţul iniţial.“ Bonul mediu pentru produsele din cadul magazinelor Etic Lady’s Fashion este de circa 100 de lei, iar clientele sunt „doamne şi domnişoare între 20 şi 40 şi ceva de ani, care să îşi dorească să poarte ţinute business, feminine şi în trend“.

  • Penny Market deschide primul său magazin în Reşiţa şi ajunge la o reţea naţională de 150 de unităţi

     Noul magazin Penny Market a creat, la nivel local, 16 locuri de muncă.

    Rewe România, parte a grupului german omonim, mai operează în România opt magazine XXL Mega Discount.

    În luna mai, Rewe România anunţa că are în plan deschiderea a peste 35 de magazine în următorii doi ani şi a unei noi platforme logistice.

    Astfel, în perioada 2014-2015, Rewe România urmează să deschidă între 35 şi 45 de noi unităţi Penny Market şi o a treia platformă logistică, în zona Moldovei, după cele două deja existente, în Turda, judeţul Cluj, şi Ştefăneştii de Jos, din judeţul Ilfov.

    Potrivit unor informaţii anterioare, investiţia într-un magazin este de circa două milioane euro din care jumătate reprezintă costul terenului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro