“Dacă la începutul lunii Romgaz avea planificată pentru clienţi livrarea a 71 milioane metri cubi zilnic, ca urmare a temperaturilor scăzute s-a procedat la suplimentarea cantităţilor din import cu circa 40%. Începând cu 17 februarie până la finele lunii, Romgaz urmează să importe încă 22 milioane metri cubi suplimentar”, se arată într-un comunicat al companiei de stat. În perioada 10-12 februarie compania a importat cu 5 milioane metri cubi mai mult faţă de cantitatea programată iniţial pentru luna februarie.
Tag: cerere
-
Cât aţi economisit anul trecut?
Ponderea celor care nu intenţionează să economisească nicio sumă a scăzut uşor; în schimb, s-au înmulţit cei ce au de gând să pună deoparte cel puţin 5.000 de lei.
Întrebare din sondaj: Ce sumă aveţi de gând să economisiţi în noul an?

Sursa: Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), raportul “Proiecţii sociale pentru anul 2012”, decembrie 2011. Eşantion sondaje: 1.374 persoane (8 dec. 2010), 1.435 persoane (13 dec. 2011). Eroare maximă tolerată: 2,7% (2010), 2,6% (2011).
-
Cererea pentru jucării creşte în decembrie. Retailerii fac jumătate din vânzările unui an întreg
În fiecare an în preajma zilelor de Moş Nicolae şi Moş Crăciun cererea pentru jucării creşte semnificativ, pe o piaţă evaluată la 180 de milioane de euro. Anul acesta retailerii au pariat pe cele mai noi jucării importate, de la maşini cu telecomandă şi laser, dinozauri roboţi ce pot fi programaţi, jocuri de lego şi până la păpuşi create de Sonja Hartmann, designer german cunoscut la nivel european pentru păpuşile cu detalii bine lucrate.
-
Motorina, aproape la fel de scumpă ca benzina. Petrom: Creşterea preţurilor este determinată de majorarea cererii
“Cererea de diesel a crescut şi preţurile sunt o reflectare a cererii şi ofertei. În România producem mai puţin decât este cererea. Este o tendinţă la nivel mondial (creşterea preţului motorinei – n.r.)”, a afirmat Gheorghe la lansarea de către Consiliul Investitorilor Străini a Cărţii Albe 2011. Mariana Gheorghe afirma în decembrie 2009 că pe termen mediu şi lung consumul de carburanţi va scădea, în condiţiile în care la nivel global, implicit în România, se înregistrează o supracapacitate de rafinare. Conform incont.ro, preţul motorinei la staţiile Petrom a crescut cu 12 bani. De exemplu, un litru de Euro Diesel 5 costă în prezent 5,51 de lei, iar sortimentul OMV Diesel poate fi cumpărat cu 5,69 de lei/litru. OMV Petrom, companie controlată de grupul austriac de petrol şi gaze OMV, are două rafinării, dintre care doar una funcţională, respectiv Petrobrazi Ploieşti.
-
Număr record de comenzi pentru iPhone 4S
“A fost o cerere extraordinară pentru noul iPhone”, a anunţat AT&T care, împreună cu Verizon Wireless şi Sprint Nextel, oferă servicii pentru aceste aparate. Numărul mare al comenzilor indică existenţa unei cereri mari pentru noul model, lansat la 16 luni după versiunea precedentă. Apple a prezentat iPhone 4S la începutul acestei săptămâni. Aparatele vor fi vândute la preţuri de 199 dolari, 299 dolari şi 399 dolari, în funcţie de opţiuni. Smartphone-ul va avea noi opţiuni de comandă vocală şi o cameră foto cu rezoluţie mai mare. Noul model va fi primul produs scos la vânzare de Apple după moartea, pe 5 octombrie, a cofondatorului companiei, Steve Jobs.
-
Raiffeisen: cererea de carduri de credit a crescut cu 50% în prima jumătate a anului
“În primul semestru am înregistrat o creştere cu 50% a cererii de carduri de credit, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Acest rezultat este cu atat mai imbucurator pentru noi cu cat vine intr-o perioada economica marcata de dificultăţi şi incertitudini pentru toata lumea”, a spus Gabriel Chenescu, manager Card de Credit la Raiffeisen Bank.
Banca a anunţat şi că a extins reţeaua partenerilor “Multishop – rate fără dobandă”, care include acum şi reţeaua Baumax, magazinele de jucării Noriel şi cele de mobilier şi decoraţiuni Kika.
Programul Multishop permite plata de bunuri în rate în magazinele partenere, direct la casă sau pe internet. În virtutea programului, posesorii de carduri Raiffeisen beneficiază de credite fără dobândă în magazinele Altex, Domo, Media Galaxy, B&B Collection, Leonardo, eMAG, Cellini, Musette, Bigotti, Intersport, reţeaua de sănătate Regina Maria sau agenţiile de turism Prestige Tours şi Perfect Tours.
“Lansat în urmă cu un an, programul de rate fara dobândă este disponibil în 2.000 de unităţi ale comercianţilor şi acoperă majoritatea domeniilor de interes pentru deţinătorii de carduri”, a spus Mihai Negulescu, director Acceptare Carduri si e-Commerce la Raiffeisen Bank.
Raiffeisen Bank România a încheiat primul semestru cu un profit net de 39 de milioane euro, cu 22% mai mic decât cel din primele şase luni ale lui 2010, conform standardelor contabile internaţionale. Valoarea totală a activelor a crescut de la 4,57 la 5,17 miliarde euro, respectiv cu 13%.
-
Cu exporturile în pierdere de viteză, ce mai împinge înainte economia?
Economia a crescut în termeni reali în al doilea trimestru cu 0,2% faţă de trimestrul anterior (date ajustate sezonier) şi cu 1,4% faţă de trimestrul corespunzător din 2010, conform datelor publicate marţi de INS. PIB estimat pentru trimestrul al doilea a fost de 137.661,5 milioane de lei, preţuri curente.
Industria a înregistrat cea mai mare creştere a volumului de activitate cu 4,9%, urmată de agricultură, vânat şi silvicultură, pescuit şi piscicultură (+3,4%), conform INS. Creşteri uşoare s-au mai înregistrat în activităţile de comerţ, repararea automobilelor şi articolelor casnice; hoteluri şi restaurante; transporturi şi telecomunicaţii (+0,9%) şi în activităţile financiare, imobiliare, de închirieri şi serviciile pentru întreprinderi (+0,3%).
Reduceri ale volumului de activitate s-au înregistrat în construcţii (-1,9%) şi în alte activităţi de servicii (-5,5%). Ca o consecinţă a evoluţiei pozitive înregistrate pe ansamblul economiei, s-a majorat volumul impozitelor pe produs colectate la bugetul de stat, impozitele nete pe produs înregistrând o creştere cu 3,1%.
Cererea internă a crescut cu 2,4 procente, iar consumul final total s-a redus cu 0,7%, atât ca urmare a diminuării volumului cheltuielilor pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, cât şi a volumului cheltuielii pentru consum final a administraţiilor publice, ambele cu 0,7 procente.
Un efect negativ asupra PIB l-a avut evoluţia exportului net, ca urmare a creşterii mai accentuate a volumului importurilor de bunuri şi servicii (+7,7%) comparativ cu cea a volumului exporturilor (+6,3%).
NOROC CU AGRICULTURA
“Consumul gospodăriilor populaţiei a intrat în teritoriul pozitiv (+0,5% faţă de ianuarie-martie) datorită unei îmbunătăţiri treptate a pieţei muncii. Comerţul de retail a rămas stabil faţă de trimestrul precedent, în timp ce agricultura a crescut cu 2,5%, ceea ce ar putea sugera o contribuţie importantă a autoconsumului la creşterea consumului gospodăriilor populaţiei”, comentează Eugen Şinca, analist al BCR. În acelaşi timp, încetinirea exporturilor este corelată cu datele dezamăgitoare privind creşterea economică a partenerilor tradiţionali din zona euro – Germania, Italia şi Franta.
Ca atare, BCR a decis să pună sub revizuire creşterea economică din 2011 (estimată în prezent la 2%), “din cauza unui mediu global deteriorat şi a unei cereri interne slabe”, arată Şinca. În urmă cu câteva săptămâni, BCR a redus estimarea de creştere a PIB pentru 2012, de la 3,9% la 2%, însă păstrase neschimbată prognoza de 2% pentru anul în curs.

În scenariul BCR, BNR ar putea mentine dobânda de politică monetară la 6,25% în 2011-2012, atâta vreme cât “reducerea presiunilor inflaţioniste şi deficitul de cerere ar putea prevala în faţa unor riscuri fiscale în contextul alegerilor din 2012”.
Cu o zi în urmă, şi ING a redus estimarea de creştere economică, însă doar pentru 2012 (la 2,9%), în timp ce pentru 2011 a menţinut-o la 1,5%. “Contracţia in industrie a fost mai redusă decât ne aşteptam. În ansamblu, perspectivele revenirii rămân timide, dar având în vedere că anul agricol pare să fie foarte bun, ne menţinem neschimbată prognoza pentru anul 2011 de creştere de 1,5%. În acelaşi timp, astfel de evoluţii sunt îngrijoratoare pentru creşterea din 2012”, au comentat analiştii ING Bank România.
Analiştii ING constată creşterea consumului privat – “probabil pe fondul producţiei agricole bune ce alimentează componenta de autoconsum” – dar şi evoluţia dezamăgitoare a investiţiilor, cu o creştere de doar 0,2%. De asemenea, “exporturile nete au avut o contribuţie negativă şi aceasta ar putea persista şi în trimestrul al treilea”.
-
DHL Romania a cerut insolventa Blue Air
Dosarul a fost inregistrat la 17 iunie. Contactati de MEDIAFAX,
reprezentantii celor doua companii nu au dorit sa comenteze sau sa
furnizeze informatii suplimentare. Tribunalul Bucuresti a admis in
toamna anului trecut intrarea in insolventa a Blue Air, detinuta de
omul de afaceri Nelu Iordache, in urma unor cereri mai vechi
inaintate de catre Carpatair si Service Excellence Solutions, dar
compania a anuntat ulterior ca hotararea instantei a fost
suspendata de catre Curtea de Apel. Decizia Tribunalului Bucuresti
a fost contestata de Blue Air pe motiv ca operatorul nu are datorii
catre cele doua firme. -
Spui “te rog” si scoti milionul! Povestea lui Craig Rowin (VIDEO)
Comedianul american Craig Rowin a avut o idee cel putin
ingenioasa si aparent lipsita de vreo sansa de reusita. A publicat
pe YouTube o serie de clipuri video in care ii roaga frumos pe
milionarii din lume sa ii dea un milion de dolari.“Please give me one million dollars” este fraza care il va face
nu doar celebru, dar poate chiar si bogat pe Rowin, care a
argumentat in clipuri ca pentru bogatii lumii un milion de dolari
este o suma neinsemnata pe langa sutele de milioane pe care le
detin, dupa cum scrie ABC News. Americanul a facut chiar o lista cu
milionarii care ar putea sa ii dea acesti bani pe care ii cere fara
sa aiba un motiv anume. “Nu m-am gandit ce voi face cu milionul”, a
spus Rowin intr-unul din clipurile de pe YouTube.Pe 2 februarie la ora 20:00, americanul sustine ca va primi
milionul de dolari intr-un loc public de la un milionar misterios
pe nume Benjamin, care i-a trimis un document notarial unde isi ia
angajamentul sa ii dea banii fara ca Rowin sa aiba vreo obligatie
sa ii inapoieze.Totul ar putea fi la fel de bine o gluma sau o campanie pentru
vreo emisiune, avand in vedere ca Rowin este comedian si, dupa cum
scrie pe site-ul personal, este scenarist si director al emisiunii
“The Pretty Good Sports Show” difuzat pe ESPN si colaboreaza cu
publicatia de pamflet The Onion. Americanul insista insa ca totul
este real si ca va deveni milionar.“Am indoielile mele”, spune Brian Sercus, un fost coleg de
facultate al lui Rowin, pentru ABC News. E adevarat, este un tip amuzant, dar
n-a facut niciodata farse atat de elaborate, mai spune el. “E
ridicol. Nu poate fi adevarat”, comenteaza si Terry Nicol, un
inginer din Philadelphia care urmareste spectacolele lui Rowin inca
de pe vremea cand era in facultate.Mai jos, VIDEOCLIPUL care l-ar putea face MILIONAR pe Craig
Rowin ->>>>>>Vezi in PAGINA URMATOARE videoclipul in care Craig Rowin anunta
ca a castigat milionul ->>>>> -
Concedierile in constructii si industrie continua. Blocajul financiar persista, cererea ramane slaba
Cererea slaba, dar si sezonul rece si numarul mai redus de zile
lucratoare in ultima luna a anului fac ca numarul companiilor din
constructii care au indicat pentru luna decembrie o scadere a
personalului sa fie mai mare cu 44% decat al celor care prevad
angajari. In industrie, ponderea corespunzatoare este de 29%. Doar
intr-o treime dintre companiile din constructii si jumatate din
cele din industrie se preconizeaza stabilitate a personalului
angajat.In industrie, cele mai mari riscuri de concediere sunt vazute in
industriile de prelucrare a petrolului, cocsificare a carbunelui si
tratare a combustibililor nucleari, precum si în industria
mijloacelor de transport. Concedieri sunt posibile si în industria
alimentara, industria materialelor de constructii si în industria
textila, de confectii, pielarie si încaltaminte. In schimb,
angajari sunt anticipate în industria constructoare de masini,
echipamente si aparate electrice.Daca aproximativ 40% dintre companiile din industrie si 28% din
cele de constructii considera ca activitatea le este afectata in
continuare de cererea slaba, blocajul financiar este invocat de 54%
dintre companiile de constructii si 18% dintre cele din industrie.
Dobanzile bancare inalte au fost acuzate ca factor negativ doar de
9% din totalul companiilor din ambele sectoare, iar cursul de
schimb – de 10%.Anticipatiile formulate pentru luna decembrie de participantii la
sondajul BNR indica o usoara micsorare a cheltuielilor de
investitii in industrie (cu 5% mai multe opinii negative decat
pozitive), in timp ce in constructii, companiile care se asteapta
la o scadere a investitiilor sunt cu 44% mai multe decat cele care
anticipeaza cresteri sau stagnari.In privinta felului cum va evolua rata profitabilitatii, tot
companiile din constructii sunt mai pesimiste, ponderea
raspunsurilor care au in vedere o scadere a profitabilitatii fiind
cu 28% mai mare decat a celor pozitive.Referitor la preturile de productie, companiile apreciaza ca
acestea se vor mentine la niveluri apropiate de cele din noiembrie,
cu posibile exceptii (in sensul unor scumpiri) doar in industria
alimentara si in constructii. Scaderi de preturi sunt asteptate in
industria textila, de confectii, pielarie si incaltaminte.