Tag: avertizare

  • COD GALBEN de ninsori şi viscol. HARTA zonelor afectate

     Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în cursul zilei de joi, începând de la ora 12.00, în 27 de judeţe din vestul, centrul şi nordul ţării vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, care în noaptea de joi spre vineri se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 de litri pe metru pătrat şi izolat, îndeosebi în zona montană, unde va ninge, 50 de litri pe metru pătrat.

    Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 55-70 de kilometri pe oră şi peste 80-90 de kilometri pe oră la munte, iar ninsoarea va fi viscolită.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Maşini “zombi”, rechemate în service. Subaru avertizează asupra maşinilor care ar putea porni singure

     Prorgramul de rechemare în service vizează 47.419 maşini, modele Legacy, Outback şi Impreza fabricate în perioada 2010-2013, precum şi Crosstrek din 2013, potrivit CNN.

    Maşinile Subaru care riscă să pornească singure au transmisie automată şi un sistem Audiovox cu telecomandă pentru pornirea motorului de la distanţă.

    “Dacă telecomanda este scăpată, s-ar putea defecta şi ar putea porni în orice moment motorul fără ca butonul să fie apăsat”, se arată într-un document transmis de Subaru autorităţii pentru siguranţa traficului din SUA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Herman Van Rompuy avertizează: Ieşirea Marii Britanii din UE va avea un preţ pentru Londra

     “Plecarea este o decizie voluntară, liberă şi este perfect legitimă, dar ea are un preţ”, a declarat Van Rompuy la Londra, în cursul unei conferinţe europene despre mijloacele de relansare a zonei euro şi despre locul Marii Britanii în Europa.

    Premierul britanic David Cameron a promis în ianuarie, sub presiunea euroscepticilor, să organizeze până la sfârşitul lui 2007 un referendum privind menţinerea Marii Britanii într-o Uniune Europeană reformată. Cameron vrea să repatrieze prerogativele Bruxelles-ului către Londra, în special în domeniul “afacerilor sociale şi infracţionale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avertizarea israelienilor: Iranul este “mai aproape ca niciodată” de obţinerea bombei atomice

    Într-un comunicat, Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a calificat ca “grav” raportul AIEA, subliniind că Iranul este “în prezent mai aproape ca niciodată de obţinerea de material îmbogăţit pentru o bombă atomică”.

    Raportul “dovedeşte că Iranul continuă să avanseze rapid către linia roşie pe care premierul a trasat-o în cursul discursului susţinut la ONU”, se insistă în comunicat.

    Într-un discurs susţinut în faţa membrilor Adunării Generale a ONU în septembrie 2012, Netanyahu a reclamat să fie stabilită o “linie roşie clară” pentru a determina până unde poate merge Iranul în materie nucleară, dar fără să se doteze cu o bombă atomică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avertizare ANM: Vin ploi şi ninsori în toată ţara

    În intervalul menţionat aria precipitaţiilor va cuprinde treptat, începând din sud-vest, toate zonele ţării.

    Va ninge şi se va depune strat proaspăt de zăpadă, local de 10-15 cm, în cursul zilei de duminică în Munţii Banatului şi zona Carpaţilor Meridionali, iar în noaptea de duminică spre luni şi în prima parte a zilei de luni în zona Carpaţilor Orientali.

    Ninsori în general slabe vor fi şi în regiunile din vestul, centrul şi nordul ţării.

    În Dobrogea va ploua, în Muntenia şi sudul Moldovei vor cădea precipitaţii predominant sub formă de ploaie, iar pe arii restrânse se vor cumula cantităţi de apă de 15-20 l/mp.

  • Vânt mare la munte: avertizare cu cod galben. Cum va fi vremea până luni

    În aceste zone, sâmbătă până în jur de ora 17 vor fi intensificări ale vântului care vor atinge şi depăşi la rafală 50 km/h, iar la munte vor depăşi 80 – 90 km/h, determinând şi transport de zăpadă în zona înaltă de munte.

    Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, anterior, o informare privind precipitaţii şi intensificări ale vântului în toată ţara în intervalul 3 februarie, ora 12 – 4 februarie, ora 2.

    În intervalul menţionat vor fi precipitaţii mixte în vestul, nordul şi centrul ţării şi ninsori în zona de munte, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15-20 l/mp. Vântul se va intensifica în regiunile vestice, sudice şi centrale, cu viteze de 45-50 km/h şi izolat, în Dobrogea şi Lunca Dunării, peste 60 km/h.

    La munte, mai ales în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, vitezele la rafală vor depăşi 70-80 km/h, viscolind zăpada.

  • Cutremur de 7,5 în Alaska. Avertizare de tsunami

    Administraţia Naţională pentru Oceane şi Atmosferă (NOAA) a SUA a emis un raport în care arată că monitorizarea nivelului apelor indică faptul că seismul generează tsunami. O avertizare de tsunami a fost emisă pentru zonele de coastă din sudul statului Alaska şi pentru Columbia Britanică.

    Cutremurul s-a produs în largul oceanului, la 106 km de oraşul Craig din Alaska, la o adâncime de 9,9 km.

    Harta zonei care intră sub incidenţa avertizării de tsunami, potrivit NOAA:

  • Avertizare meteo: Vânt puternic începând de sâmbătă seara

    În intervalul menţionat, vântul va avea intensificări temporare în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile estice, unde vitezele la rafală vor fi de 55-70 km/h.

    La munte, rafalele vor depăşi 90 km/h, viscolind sau spulberând zăpada.

    În Moldova vor fi ninsori în general slabe, dar temporar viscolite, îndeosebi în noaptea de sâmbată spre duminică şi pe parcursul zilei de luni.

  • Avertizare COD GALBEN ŞI PORTOCALIU de ninsori şi viscol. Harta judeţelor afectate

    Joi, de la ora 09:30 la ora 20:00, în Dobrogea, în estul Munteniei şi în sudul Moldovei vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale ce vor depăşi 60… 70 km/h. În aceste zone va ninge, iar în judeţele Ialomiţa, Brăila, Buzău, Vrancea şi Galaţi va fi viscol, iar vizibilitatea va fi redusă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avertizare meteo: Vremea se raceste brusc incepand de duminica

    Pe parcursul zilei de duminica, vremea se va raci accentuat in Banat, Crisana, Maramures si nordul Transilvaniei, informeaza ANM. In noaptea de duminica spre luni si in cursul zilei de luni, 29 octombrie, racirea va cuprinde si restul teritoriului, vremea devenind rece pentru sfarsitul lunii octombrie in toata tara. Vantul va avea intensificari temporare, indeosebi la munte.

    Va ploua in toate regiunile, iar cantitatile de apa vor depasi pe arii restranse 25 l/mp in 24 de ore.

    In zona montana si izolat in vestul, centrul si nordul tarii, precipitatiile vor fi si sub forma de lapovita si ninsoare.

    In acelasi timp, ANM a emis si avertizari privind intensificari ale vantului care vor depasi 50-60 km/h, in Dobrogea si in judetele Sibiu, Timis, Caras-Severin, Arad si Bihor. In zonele montane din judetul Sibiu, intensificarile de vant vor atinge si depasi 80 – 90 km/h. Avertizarea este valabila pentru sambata, 27 octombrie, pana la ora 17.