BusinessMagazin

Tag: acordare

  • Sfatul de business al săptămânii de la Alexandru Stânean, director general al Teraplast

    În 2016, procesatorul de PVC va acorda pentru prima dată dividende de la listarea din 2008, în valoare totală de peste 7,9 milioane lei, dividendul brut/acţiune propus fiind de 0,021 lei; se vor distribui şi 50 acţiuni noi la fiecare 100 acţiuni deţinute de fiecare acţionar. „Teraplast este aproape de maximul ultimilor cinci ani, lucru care este pozitiv, însă potrivit rapoartelor de evaluare întocmite de analişti mai este loc de îmbunătăţire“, spune Alexandru Stânean, director general al Teraplast.

    Anul trecut grupul Teraplast a realizat o cifră de afaceri consolidată de 393,5 milioane lei, în creştere cu peste 19% faţă de 2014. Plusul se datorează, afirmă Alexandru Stănean, evoluţiilor înregistrate de unele segmente din piaţa construcţiilor, dar şi creşterii cotei de piaţă. Profitul net realizat de grupul Teraplast în 2015 a fost de 35,2 milioane lei, faţă de 15,9 milioane lei în 2014. „Bugetul consolidat pentru 2016 prevede o cifră de afaceri de 473,2 milioane de lei, în creştere cu 20% faţă de 2015, iar pentru profitul net am bugetat o creştere cu 27%“, mai spune reprezentantul Teraplast.

    CARE A FOST CEL MAI DIFICIL MOMENT DIN CARIERĂ ŞI CUM L-AŢI DEPĂŞIT?

    Cel mai dificil moment a fost în 2011, când, la puţină vreme după ce am fost desemnat la conducerea executivă a Plastsistem, am fost convocat de către principalul furnizor de materii prime la o întâlnire în cadrul căreia ne anunţau că vor sista livrările către noi din cauza comportamentului de plată pe care îl aveam în acel moment. Aveam 28 de ani şi trebuia să construiesc în faţa unui colos din industria chimică un lucru care se obţine greu şi anume credibilitatea companiei pe care o conduceam.

    Plastsistem era în acel moment o companie 100% românească, lovită greu de criză, cu o experienţă de doar doi ani în industria de panouri termoizolante. M-am dus la întâlnire cu un plan deosebit de ambiţios. Aveam nevoie de o creştere de 30% a vânzărilor ca să generăm banii pe care i-am pierdut în piaţă, cu clienţi intraţi în insolvenţă. Aveam însă nevoie şi de suportul furnizorilor, în sensul să ne menţină sau chiar să ne majoreze limitele de credit, pentru a realiza obiectivele de creştere. Ca alternative, puteam să reducem drastic activitatea şi să facem economii pentru a trece peste perioada respectivă. Am reuşit să realizăm o creştere a vânzărilor de 40% în acel an şi să ne angajăm pe un drum care ne-a dus între primii trei jucători din piaţa de panouri termoizolante.

    CE AŢI ÎNVĂŢAT DIN ACEASTĂ EXPERIENŢĂ?

    Atâta timp cât eşti coerent în planurile pe care le ai şi livrezi rezultatele pe care le promiţi, nu există niciun motiv să nu găseşti parteneri cu care să îţi îndeplineşti obiectivele.

    CARE SUNT GREŞELILE PE CARE LE ÎNGĂDUIŢI ALTORA?

    Greşelile, oricât de neplăcute, sunt ceva normal. Le facem cu toţii. Greşelile pe care le îngădui sunt cele care ajută persoana sau organizaţia să înveţe.

    CE ALTĂ PROFESIE V-AR FI PLĂCUT?

    Inginer, pentru că inginerii ar trebui să aibă în sânge inovaţia şi dorinţa de a crea lucruri noi.

    CE PROFESIE NU AŢI FI ALES NICIODATĂ?

    Nu cred că există profesii neplăcute. Poţi să îţi aplici creativitatea la orice, până la urmă, în orice profesie, câtă vreme o faci cu pasiune. 

    UN SFAT PENTRU TINERI LA ÎNCEPUT DE CARIERĂ.

    Să se angajeze în companii româneşti. Este un mediu de lucru mult mai flexibil, cu posibilităţi de avansare mai mari şi pot să îşi pună mai bine în valoare creativitatea.

    Preferinte

    CUVÂNT: Perseverenţă, pentru că încă nu am întâlnit problemă sau situaţie care să nu poată fi rezolvată cu multă determinare şi muncă.
    CARTE: Nu am o carte favorită. Ultima care pe care am citit-o şi mi s-a părut interesantă este „Straight from the gut“ de şi despre Jack Welch.
    PERSONALITATE: În ultimul timp îl apreciez din ce în ce mai mult pe Elon Musk pentru că are curajul să schimbe paradigmele unei industrii consolidate, chiar a două industrii consolidate – cea auto şi cea energetică.
     

  • Singurul român inclus de 7 ori în Cartea Recordurilor

    World Record Academy (Academia Mondiala a Recordurilor), organizaţie care certifică recordurile mondiale, l-a inclus în Cartea Recordurilor, pentru a 7-a oara, pe comentator sportiv Ilie Dobre.

    World Record Academy i-a acordat un nou record de mare prestigiu, “Cel mai de succes comentator sportiv de radio din lume”. Comentatorul Ilie Dobre deţine alte şase recorduri mondiale, printre care se numără recordul de 35 de secunde şi şase zecimi în transmisiunea unui gol în direct, fără respiraţie; un minut şi opt secunde , cu o singură respiraţie, fiind, totodată, comentatorul sportiv de radio cu cele mai multe cărţi publicate.

    În circa 30 de ani de activitate, Ilie Dobre a comentat aproape 1.300 de meciuri naţionale, europene şi de la nivel internaţional.

    Tot World Record Academy i-a acordat premiul de mare prestigiu international “Omul Anului in Media” (2014) si a mentionat ca Ilie Dobre a fost premiat, in anul 2008, cu “Ordinul National pentru Merit” in grad de Cavaler.

    Având sediul în SUA, la Miami, World Records Academy este cea mai mare organizaţie internaţională care certifică recorduri mondiale.

  • Noua televiziune de documentare româneşti, Cinethronix, va începe să emită. CNA a autorizat studioul

     Conform proiectului editorial depus la CNA pentru obţinerea licenţei, Cinethronix va difuza producţii proprii, preponderent filme documentare şi, secundar, eseuri cinematografice şi reportaje.

    Televiziunea a obţinut licenţa anul acesta, în şedinţa publică din 8 martie.

    În respectiva şedinţă, Consiliul a fost de acord, în unanimitate, cu acordarea unei licenţe societăţii Cinethronix Television Production SRL din Constanţa pentru televiziunea Cinethronix care va avea un format tematic, urmând să difuzeze filme documentare româneşti. Televiziunea va începe să emită în maximum două luni, au declarat atunci reprezentanţii TV.

    Grila va cuprinde, în afara filmelor difuzate de sine stătător sau în serial (26 de minute per episod), documentare tematice care vor fi inserate în cadrul unor emisiuni generice, precum: “Cadre de memorie” (cu specific memorialistic şi turistic), “Dacica” (etnogeneza poporului român), “Călătorie în timp” (despre evenimentele istorice naţionale cu importanţă socială şi culturală), “Scurt Metraj” (eseuri cinematografice pe teme ştiinţifice, istorice, culturale), “Retronom” (o trecere în revistă a unor conflagraţii autpohtone sau europene, cu impact major în evoluţia istorică naţională şi continentală), “Vintage” (monografii ale unor localităţi, teatre, cinematografe celebre), “Selfie PTV” (o serie de scurtmetraje cu oameni care la prima vedere par simpli, dar au pasiuni extraordinare sau perfomanţe în domenii inedite), “Edificii”, “Artefacte”, “Portret în pixeli” (biografii ale unor personalităţi autohtone), “Lecţie deschisă” şi “After school” (programe dedicate elevilor şi liceenilor elaborate pe baza programei şcolare şi care vine ca o completare în imagini a informaţiilor predate la cursuri), “Premiera de sâmbătă/ duminică” (filme documentare din diverse domenii, difuzate în premieră).
     

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mai bine le dăm nişte peşte, decât să-i lăsăm să tot pescuiască doar în ape sterpe

    Înainte de orice, să-i lămuresc pe eventualii hateri care, iluminaţi de înţelepciunea lor deosebită, şi sub îndemnul învăţăturii biblice „mai bine să-i învăţăm să pescuiască decât să le dăm peşti“, îmi vor spune că asta ar mai lipsi, să dăm săracilor bani degeaba, pentru că aceştia unu, nu s-ar mai simţi îndemnaţi să caute de muncă şi nici să muncească şi doi, ar da banii pe băutură. Există studii bazate pe cercetări făcute în cele mai diverse locuri locuri din lume, în Coasta de Fildeş, Mexic, Brazilia, Macedonia, Burkina Faso sau Maroc, iar rezultatele sunt cam aceleaşi: doar doi inşi din zece, cel mult, repet, cel mult, dau banii pe băutură. Nu neg, unii poate vor fi risipit banii pe prostii, dar de regulă oamenii s-au comportat responsabil. Şi nici nu au fugit de muncă, dimpotrivă. Voi reveni asupra acestui aspect.

    Să trecem la ale noastre acum: GiveDirectly, o organizaţie de caritate care a dat deja bani în Kenya şi Uganda, vrea să strângă, şi probabil o va face, 30 de milioane de dolari doar pentru început, pentru a asigura un venit gratuit pentru mai mult de 6.000 de kenyeni, în următorii cel puţin zece ani.

    Pe 5 iunie elveţienii vor avea un referendum pentru instituirea unui venit de bază.

    Primăria din Utrecht asigură unui număr de cetăţeni un nivel minim de subzistenţă.

    Finlanda intenţionează să aplice un plan pe doi ani pentru a testa diferite variante ale ideii.

    Y Combinator, o companie din Silicon Valley, finanţeză şi ea un astfel de experiment, iar guvernul din Ontario are, de asemeni, un program pilot. Canadienii nu sunt străini de astfel de idei, pentru că printre primele experimente de acest gen este cel din anii ’70 ai secolului trecut, în Manitoba.

    Ce efecte au astfel de programe? Unul dintre ele este că oamenii cumpără ciocolată, şi o ciocolată pentru un copil care nu a gustat aşa ceva mi se pare un argument cât se poate de valabil. În Nigeria guvernul a derulat, în 2011, un program de susţinere a 1.200 de antreprenori, cu 60 de milioane de dolari. Au solicitat bani 24.000 de oameni, din care au fost selectaţi în jur de 6.000, care au fost instruiţi şi ajutaţi să îşi întocmească planurile de afaceri. Dintre aceştia, au fost selectaţi circa 1.200 care au primit cash, în medie câte 50.000 de dolari. Trei ani mai târziu, sute de noi companii erau pe profit iar numărul locurilor de muncă create ajungea la 7.000.  

    Dacă e să facem un calcul simplu, un loc de muncă a costat în jur de 8.500 de dolari. În plus, avem afaceri care funcţionează, taxe la stat şi nivel de trai în creştere. Să ţinem minte cei 8.500 de dolari şi să-i comparăm cu cei 22.500 de euro pentru înfiinţarea unui loc de muncă în România (calcule valabile în perioada fostului guvern PSD) sau cu cei 90.000 de dolari avansaţi de Banca Mondială drept suma necesară pentru crearea unui loc de muncă în lume. Indiferent de condiţiile diferite din Nigeria, România sau oriunde altundeva în lume, zic că rezultatele sunt bune.

    700 de dolari donaţi de GiveDirectly au produs alţi 200 de dolari în agricultură şi în afaceri noi, un return de 28% care în alte cazuri a ajuns şi la 50%.

    În aceste condiţii, nu cumva o soluţie mai eficientă decât investiţiile statului sau decât ajutoarele de stat sau decât orice alte ajutoare de mii de miliarde din orice monedă vă trece prin cap care au fost risipite în criză s-ar putea dovedi a fi banii cash daţi oamenilor pentru a porni afaceri, pentru a cultiva terenuri, pentru a înfiinţa livezi sau pentru ferme de animale? 

    Nu-i mai bine oare să oferi 5.000 de euro odată, bani cu care omul să îşi încerce norocul, decât să-i oferi 200 de euro pe lună, adică salariul minim pe economie pe care îl primesc jumătate din angajaţi? Poate încercăm un experiment, undeva într-un sat amărât, cu un fleac de bani scurşi printre degete de politicieni; sunt convins că am fi uimiţi de rezultate.

    Sau, cu alte cuvinte, nu mai bine le dăm nişte peşte, decât să-i lăsăm să tot pescuiască doar în ape sterpe?

    Desigur, miracolul cu pâinile şi peştii, în viziunea lui Tintoretto.

  • Omul care nu vrea niciun ban, deşi a creat cea mai puternică monedă virtuală

    A doua şansă nu va mai exista pentru că, odată acordate aceste interviuri, Dr. Wright nu va mai reveni niciodată în faţa camerelor de luat vederi. A oferit apoi o serie de date criptografice pentru a dovedi că este într-adevăr cine pretinde că este.

    Cele trei publicaţii au fost puse să semneze un contract prin care s-au obligat să nu publice nimic până când dr. Wright nu îşi dezvăluie singur identitatea. În articolul publicat pe blogul personal pe data de 2 mai 2016, dr. Wright face referire la gestul din 1964 al lui Jean-Paul Sartre de a refuza Premiul Nobel pentru Literatură: „Nu e acelaşi lucru dacă mă semnez Jean-Paul Sartre sau dacă mă semnez Jean-Paul Sartre, laureat al Premiului Nobel“. „Nu e acelaşi lucru dacă semnez Craig Wright sau dacă semnez Craig Wright, Satoshi.“

    „Un scriitor nu ar trebui îşi să permită să fie transformat într-o instituţie“, era justificarea lui Sartre în 1964. „Vreau doar să fiu lăsat în pace, să cercetez şi să lucrez“, spune Craig Wright, alias Satoshi Nakamoto. „Nu vreau bani. Nu vreau faimă. Nu vreau să fiu adorat. Dacă sunt propus pentru vreun premiu, nu voi accepta niciodată nici măcar un cent. Dacă mă propuneţi pentru vreun premiu Nobel, dacă mă propuneţi pentru vreo Medalie Turing (a Asociaţiei pentru Maşini de Calcul, n.m.), dacă mă propuneţi pentru orice onoare, nu voi accepta nici măcar un cent de la niciunul din voi, pentru nimic.“

    Funcţionează această justificare, oare, şi în cazul lui Satoshi Nakamoto? Opera lui Nakamoto nu este un joc pur intelectual (o spun fără a minimaliza opera lui Sartre). Opera lui Nakamoto este un sistem de plăţi electronice, global, distribuit şi aflat dincolo de controlul oricărei bănci centrale. Un sistem de plăţi electronice care are potenţialul, dacă suficienţi oameni cred în el şi îl folosesc, să devină o alternativă la sistemul financiar global, la bănci şi la sistemele de plăţi electronice actuale.

    Nu e un joc fără mize, totuşi. Să inventezi aşa ceva, apoi să pretinzi să fii lăsat pur şi simplu în pace, iată ceva greu de înghiţit.

    Bitcoin a apărut în 2009, după ce praful iscat de prăbuşirea economiei mondiale s-a mai aşezat, şi a apărut ca o modalitate deşteaptă de a transfera valoare fără implicarea băncilor, văzute ca fiind principalul vinovat pentru Marea Criză. Bitcoin nu este un fenomen cu totul străin de Occupy Wall Street, reprezintă un fel de reacţie a oamenilor simpli („we, the people“) de a-şi recupera puterea ce le-a fost „luată captivă“ de marele capital. Pentru ce fiecare tranzacţie de plată trebuie comisionată de o bancă? Unde e beneficiul, atunci când băncile, mandatate cu încrederea de a gestiona economiile publicului, au abuzat de această încredere, încurajând consumul fără acoperire şi creând active toxice? Nu e de mirare că Bitcoin s-a născut din mijlocul comunităţii de haiduci virtuali cunoscuţi sub numele de Cypherpunks, o comunitate cunoscută pentru crearea de sisteme de anonimizare a e-mailurilor, pentru browserele TOR ce nu lasă urme, pentru WikiLeaks – Julian Assange îşi are originea în această comunitate – şi pentru alte iniţiative (unele mai puţin respectabile).

    Actul de naştere al Bitcoin a fost lucrarea publicată de un anume Satoshi Nakamoto pe data de 31 octombrie 2008, cu titlul „Bitcoin: A Peer-to-Peer Electronic Cash System“. Este o lucrare de nouă pagini scrisă într-un stil academic sec şi precis, care are ca subiect descrierea unui sistem de plăţi electronice care asigură anonimatul total al părţilor implicate într-o tranzacţie.

    Există câteva inovaţii importante în lucrarea lui Nakamoto.

    În primul rând, sistemul descris de el nu presupune existenţa unei bănci, a unui terţ investit cu încredere, pentru validarea unei tranzacţii. De fapt, spre deosebire de sistemul bancar, Bitcoin nu e bazat deloc pe încredere. Toate tranzacţiile sunt vizibile simultan tuturor participanţilor (părţile sunt anonime, desigur). Toate tranzacţiile efectuate vreodată sunt vizibile oricărui participant la reţea, în orice moment. Orice nouă tranzacţie este validată de fiecare nod în parte prin verificarea tranzacţiilor trecute şi a soldului persoanei plătitoare. Pentru evitarea cheltuirii de două ori a aceleiaşi sume de bani, majoritatea participanţilor la reţea (în fapt un fel de bancă descentralizată) decid care tranzacţii sunt valide şi care nu şi stabilesc ordinea unică a efectuării lor.

    În al doilea rând, există un sistem de premiere al celor care decid să investească propriile resurse – putere de calcul şi electricitate – pentru susţinerea şi operarea reţelei. De fiecare dată când un nod al reţelei validează cu succes un lanţ de tranzacţii, prin rezolvarea unei probleme matematice complexe (proces ce se numeşte „mining“, prin analogia cu săpăturile după aur), este premiat prin emiterea de noi monezi virtuale. Astfel, sistemul rezolvă problema emiterii iniţiale de monedă şi se asigură că reţeaua este autosustenabilă.

    Satoshi Nakamoto a publicat lucrarea care descrie sistemul de plăţi şi a scris primele versiunii ale softului care rulează reţeaua. Softul este open source şi oricine îl poate citi, valida, modifica. Tot el a pornit prima versiune a softului pe calculatorul personal, cândva în zilele timpurii ale lui 2009, şi a realizat primul transfer de bani (50 de Bitcoin) către al doilea membru al reţelei, Hal Finney, un entuziast al criptografiei, apropiat de tradiţia Cypherpunks.

    Reţeaua a progresat încet. În vremurile timpurii, reţeaua era folosită doar de entuziaşti, tocilari, ciudaţi, anarhişti sau naivi. De ce să îţi pierzi timpul şi să consumi electricitate săpând după nişte monede virtuale fără valoare? Alta ar fi socoteala dacă monedele ar fi acceptate pentru cumpărarea de bunuri în lumea reală.

    Un pas important a fost când o sumă de Bitcoin a fost prima oară acceptată contra unei sume de bani „reali“, dolari americani. De fapt, acceptarea a fost intermediată. Un membru al reţelei a oferit într-un forum de bitcoineri zece mii de monede pentru o pizza, un alt membru al comunităţii a acceptat provocarea, plătind cu bani reali pizza primului şi acceptând moneda virtuală în schimb. Şi astfel, moneda virtuală a părăsit tărâmul virtual şi a început să prindă rădăcini în lumea reală. La scurt timp au apărut burse online, case de schimb şi afaceri bănoase.

    La început, natura anonimă a tranzacţiilor Bitcoin i-a atras mai ales pe cei care doreau să profite de anonimatul oferit de reţea, pentru scopuri nu tocmai curate. Site-ul Silk Road, în fapt un marketplace pentru trafic de droguri, prostituţie şi chiar asasinate plătite, a fost una dintre primele aplicaţii care au acceptat plăţile cu Bitcoin. Site-ul a fost repede blocat de autorităţi, însă viabilitatea monedei virtuale a devenit şi a rămas vizibilă. Prima bursă online de Bitcoins Mt.Gox, care oferea celor interesaţi posibilitatea să cumpere şi să vândă Bitcoin contra bani reali, a apărut în 2010 şi a ajuns să gestioneze la mijlocul lui 2011 aproape 80% din toate tranzacţiile de vânzare-cumpărare cu moneda virtuală. Problemele de securitate au dus la căderea acestei burse în 2013, însă în acel moment „economia Bitcoin“ era deja mult mai solidă şi atrăsese atenţia multor profesionişti ai lumii financiare.

    Criza euro a avut şi ea un cuvânt de spus în evoluţia Bitcoin. Când Ciprul a anunţat, în martie 2013, îngheţarea depozitelor (de teama unei panici bancare) şi confiscarea a zece procente din valoarea lor, mulţi deponenţi au văzut Bitcoin, o monedă necontrolată de nicio bancă centrală, drept soluţia pentru evitarea a astfel de abuzuri. Bitcoin a crescut ameţitor în valoare, depăşind la momentul de vârf valoarea de 1.100 dolari per unitate. O monedă desigur prea volatilă pentru a fi monedă de refugiu. Însă o monedă ce a depăşit stadiul de loc de joacă al anarhiştilor şi tocilarilor, transformându-se în ceva mult mai serios.

    Satoshi Nakamoto s-a implicat activ în dezvoltarea softului şi în creşterea reţelei până spre începutul lui 2011, moment în care a predat fără prea multă pompă frâiele comunităţii altor dezvoltatori şi s-a retras pentru a se ocupa de alte idei „mai complexe“. Nimeni nu i-a cunoscut identitatea reală; toată lumea, inclusiv colaboratorii cei mai apropiaţi, au venit în contact cu el doar prin intermediul scrierilor sale, al codului aplicaţiei şi al forumului pe care l-a moderat până la sfârşitul lui 2010. Dispariţia sa subită şi definitivă a fost şi a rămas unul dintre marile mituri fondatoare ale reţelei Bitcoin. Mitul Genezei, în variantă criptografică.

    De fapt, atât de bine a fost păstrat secretul identităţii reale a lui Nakamoto, încât nu se ştie nici măcar dacă Satoshi Nakamoto a fost într‑adevăr un individ sau un nume generic pentru un grup de persoane.

    Asta nu înseamnă că nu s-a încercat descifrarea acestui mister. S-au făcut analize lingvistice pe textele publicate de el. Au fost analizate datele şi orele la care şi-a făcut de obicei intervenţiile pe forum, pentru a-l plasa într-un fus orar sau în altul. Au fost suspectaţi, pe rând, diverşi membri mai cunoscuţi ai comunităţii Cypherpunks sau ai comunităţii de experţi în criptografie. Au fost bănuiţi de a fi creat moneda virtuală, pe rând, un student irlandez, un IT-ist finlandez, un inginer rus emigrat în Statele Unite sau doi ingineri germani ce au creat brevete în criptografie în perioada din jurul creării Bitcoin. Cel mai spectaculos eşec al căutărilor a fost cazul lui Dorian Satoshi Nakamoto, un inginer de origine japoneză, rezident în Los Angeles, relativ modest, care, în afară de asemănarea de nume, a dovedit că nu are nimic în comun cu creatorul Bitcoin.

    Toate aceste căutări jurnalistice au adâncit misterul şi au fost nefructuoase. Până pe 2 mai 2016, când dr. Craig Wright şi-a făcut anunţul cu iz existenţialist (şi uşor mizantrop) pe BBC, The Economist şi GQ Magazine: „Nu vreau bani. Nu vreau faimă. Nu vreau să fiu adorat. Dacă sunt propus pentru vreun premiu, nu voi accepta niciodată nici măcar un cent. Dacă mă propuneţi pentru vreun Premiu Nobel, dacă mă propuneţi pentru vreo medalie Turing, dacă mă propuneţi pentru orice onoare, nu voi accepta nici măcar un cent de la niciunul din voi, pentru nimic“.

    În primul rând, este Craig Wright adevăratul Satoshi Nakamoto? Formaţia sa academică pare să îi susţină pretenţia: cu un master în drept, unul în statistică, unul în informatică, un doctorat în teologie şi unul în programare, Craig Wright este fie o minte strălucită, fie un impostor de mare clasă. Membrii comunităţii Bitcoin par să fie convinşi că este cine pretinde, BBC şi The Economist spun că dovezile prezentate sunt parţiale şi nu îl leagă în mod indubitabil de evenimentele de la începuturile Bitcoin.

    În al doilea rând, de ce conteză acest anunţ? Aşa cum lui Craig Wright nu îi pasă dacă este crezut, ar trebui să ne pese cine a creat Bitcoin? De ce să nu îi fie respectat dreptul la intimitate, dacă ţine aşa de mult la el?

    Dacă dr. Craig Wright este cine pretinde că este, transparenţa va ajuta la evoluţia monedei criptografice, care se va debarasa astfel de originile obscure. Nu lipsesc scenariile care văd în Bitcoin o creaţie a CIA, a FMI sau a altor grupări cu intenţii opace. Cu o origine clară şi o evoluţie explicabilă, legitimitatea Bitcoin va creşte, iar întrebările despre evoluţia ei viitoare îşi vor găsi poate o cale mai uşoară spre un dialog mai structurat şi mai academic.

    Satoshi Nakamoto este presupusul posesor al unui sold de un milion de Bitcoin, ceea ce reprezintă cam 6% din totalul de masă monetară existentă în piaţă în acest moment. O sumă suficient de mare pentru a exercita o influenţă semnificativă asupra valorii ei, la un moment dat.

    Mai puţină impredictibilitate în evoluţia monedei poate ajuta la adoptarea ei pe scară largă. Oricum ar fi, publicitatea va creşte notorietatea fenomenului Bitcoin, moneda va evolua şi se va maturiza şi vor apărea şi alte aplicaţii ale tehnologiei Blockchain.

    Istoria Bitcoin se construieşte chiar în aceste zile, suntem departe de sfârşitul poveştii. Finalul acestei aventuri poate însemna crearea un sistem de plăţi mai ieftin, mai rapid şi mai accesibil. De existenţa unui astfel de sistem de plăţi poate depinde bunăstarea unei mari părţi a populaţiei globului, acea populaţie tradiţional ignorată de băncile tradiţionale.

    Să ne bucurăm, aşadar, pentru orice efort care ne aduce mai aproape de acest obiectiv.

  • Un tânăr a încercat să ia un credit, dar 96 de bănci l-au refuzat. Reacţia sa le-a făcut apoi să regrete

    Sam Hodges este cofondator şi managing partner al Funding Circles, o instituţie specializată în acordarea creditelor pentru companii mici şi mijlocii.

    În 2007, el conducea o reţea de săli de fitness şi a decis să ceară ajutor financiar instituţiilor bancare pentru a-şi extinde afacerea. Deşi businessul său era profitabil, iar scoring-ul său (evaluarea clientului de către instituţia financiară) era suficient de mare, Sam Hodges a fost refuzat de toţi cei cărora le-a cerut ajutorul. După cel de-al 96-lea refuz, bărbatul a înţeles deficienţele sistemului american de creditare, relatează Business Insider.

    Companiile mari, cu venituri de sute de milioane de dolari şi sute de angajaţi, primeau cu uşurinţă credite de peste cinci milioane de dolari. Dar pentru companiile mici şi mijlocii, cu mai puţin de 50 de angajaţi, sumele oferite erau mult mai mici. “Există o diferenţă foarte mare, şi ea creşte în fiecare an”, povesteşte Hodges.

    Antreprenorul a decis să lanseze un portal online, numit Emergence Landing Network, care să ofere bani rapid micilor proprietari, evitând procedurile complicate impuse de bănci. Sistemul gândit de Sam Hodges pune faţă în faţă investitorii şi oamenii de afaceri, obţinând un anumit comision din fiecare tranzacţie.

    În 2013, afacerea lui Hodges a fuzionat cu Funding Circle, un business similar din Marea Britanie. Din 2010 până în prezent, împrumuturile tranzacţionate prin platformă au depăşit 750 de milioane de dolari, iar pentru 2015 se aşteaptă la depăşirea barierei de un miliard.

    Fondurile mari de investiţii precum Accel Partners sau Index Ventures au fost atrase de idee şi au investit în compania lui Hodges aproape 150 de milioane de dolari, pentru a ajuta dezvoltarea viitoare a platformei.

  • Cât câştigă cel mai bine plătit jandarm din România?

    Cele mai mari salarii ale angajaţilor în cadrul Jandarmeriei Române sunt cuprinse între 7.400 de lei şi pot ajunge la 9.100 de lei net pe lună, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.

    „Solda medie a angajaţilor din Jandarmeria Române este de 1.933 de lei”, se mai arată în răspunsul acordat de reprezentanţii instituţiei în urma solicitării ZF.

    În ceea ce priveşte solda calculată pentru un cadru militar nou-încadrat în Jandarmeria Română, valoarea acesteia este de 1.255 de lei pentru subofiţer/sergent major, în timp ce 1.532 de lei este salariul de debutant pentru un ofiţer/sublocotenent.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Iranianul Asghar Khamseh câştigă distincţia Fotograful Anului la cel mai mare concurs de fotografie din lume – GALERIE FOTO

     Câstigatorii celei mai mari competiţii de fotografie din lume, Sony World Photography Awards 2016, sunt anunţaţi astăzi de către World Photography Organisation.  Atât imaginile castigătoare cât şi locurile secundare vor fi prezentate în cadrul expoziţiei de la Somerset House, Londra, în intervalul 22 aprilie – 8 mai.

    Cea de-a noua ediţie a concursului a beneficiat de un număr-record de 230.103 de înscrieri, iar juriul i-a acordat premiul “Fotograful Anului L’Iris d’Or“ fotojurnalistului Iranian Asghar Khamseh.

    Lucrarea a fost aleasă din cele selecţiile câştigătoare de la cele 14 categorii Professional, care au fost de asemenea anunţate astăzi. ”Fire of Hatred” este o serie de portrete care înfăţişează victimele atacurilor cu acid, dându-le acestora oportunitatea de a se face auziţi. Premiul de 25.000 de dolari acordat lui Khamseh a fost anunţat la ceremonia de decernare a premiilor SWPA, în Londra. Acesta fost premiat alături de câştigătorii şi finaliştii celor 14 categorii Professional.

    În cadrul ceremoniei, World Photography Organisation i-a acordat lui Kei Nomiyama (Japonia) distincţia ”Open Photographer of the Year” şi un premiu de 5.000 de dolari.

    FOTOGRAFUL ANULUI L’IRIS D’OR– ASGHAR KHAMSEH
    Născut în Tehran în 1963, Asghar Khamseh lucrează ca fotojurnalist pentru Mehr News Agency, Iran, a căror muncă se concentrează în principal pe drepturile omului în Iran. Seria de fotografii câştigătoare ”Fire of Hatred” atrage atenţia asupra numărului atacurilor cu acid, care este în creştere în Iran.

    “Seria lui Asghar Khamseh, ”Fire of Hatred” pune privitorul faţă în faţă cu imagini puternice, care trebuiesc privite atent, cu  empatie şi respect, astfel că cel care le priveşte devine mai mult decât un simplu observator, devine un martor. Juriul şi-a exprimat în unanimitate admiraţia pentru  munca depusă şi modul în care este expusă această tragică practică”, a declarat Dominique Green, Preşedintele juriu la categoria Documentary.
        
    CÂŞTIGĂTORUL CATEGORIEI OPEN – KEI NOMIYAMA, JAPONIA
    Lucrarea “Enchanted Bamboo Forest” de Kei Nomiyama a fost selectată ca cea mai bună  fotografie din lume, de un juriu condus de Jael Marschner, fostul editor de imagine al Time Out London/Sunday Times Travel. Fotograful a primit un premiu de 5.000 de dolari în cadrul ceremoniei din Londra.


    Nomiyama, doctor în Chimia Mediului la Universitatea Ehime din Japonia,  este atras de fotografierea vieţii sălbatice şi de a celei subacvatice. Fotografia lui a fost realizată în munţii Insulei Shikoku şi surprinde licuriciul Luciola parvula la începutul sezonului ploios

    CÂŞTIGĂTORUL CATEGORIEI YOUTH – SAM DELAWARE, SUA
    Portretul surorii fotografului i-a adus tânărului student de 18 ani Sam Delaware titlul de Youth Photographer of the Year. Născut în Freeport, Maine, Delaware acesta urmează cursurile şcolii Angwin din California. Delaware este un fotograf autodidact şi fotografiază de la vârsta de 12 ani.

    CÂŞTIGĂTORUL COMPETIŢIEI STUDENT FOCUS
    Sofia Jern, în vârstă de 23 de ani, studentă la Universitatea de Ştiinţe Aplicate Novia din Finlanda, a obţinut premiul de fotograful anului la categoria Student Focus

  • Aurelia Cristea cere introducerea programului “Prima Baie” sau “De la lighean la cadă”

     Ea spune că datele colectate în susţinerea acestei propuneri trag un veritabil semnal de alarmă şi nu pot fi ignorate de către o ţară cu pretenţii europene, respectiv că în doar 45% din gospodăriile din România există apă curentă în locuinţă şi că doar în 28% din gospodării există un grup sanitar în interiorul locuinţei.

    “Beneficiarii principali ai unei astfel de măsuri sunt gospodăriile unde există apă curentă şi mai trebuie doar convertită o încăpere în baie. Este vorba de aproximativ 17% din gospodării, acest procent însemnând aproximativ 186.000 de români, la o medie de 2,8 persoane/gospodărie. O estimare a costurilor minime de achiziţie pentru obiectele sanitare şi de igienă intimă necesare echipării unei băi funcţionale se situează între 190 şi 215 Euro. Ca atare, un program de tipul Prima Baie (similar cu programe de tip Prima Casă, Primul Laptop) prin care să fie acordată o subvenţie de 200 Euro pentru astfel de achiziţii ar fi o abordare oportună şi cu rezultate concrete. Suma menţionată a luat în considerare bunurile care asigură funcţionalitatea unei băi”, mai arată Aurelia Cristea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine au fost câştigătorii premiilor Pulitzer 2016

    Ieri seară au fost acordate premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincţii din domeniul jurnalismului american. Se acordă premii pentru jurnalism şi fotografie, dar şi pentru ficţiune, dramă,istorie sau muzică, în total 21 în fiecare an, potrivit Reuters.

    Premiul Pulitzer pentru serviciul public a fost primit de Associated Press, pentru relatările despre abuzurile la locurile de muncă din industria peştelui din Asia de sud-est şi care au dus la eliberare a peste 2000 de captivi şi la reforme în Statele Unite, dar şi în alte ţări, scrie New York Times.

    La doar un an de când revistele devin eligibile pentru unele categorii de Pulitzer; reporterii şi scritorii de la The New Yorker au câştigăt premiile la categoriile feature writing (Kathryn Schulz), critică (Emily Nussbaum) şi memorialistică (William Finnegan – Barbarian Days: A Surfing Life).

    La categoria fotografie breaking news au fost acordate în două premii: unul unei echipe de patru fotoreporteri de la New York Times pentru reflectarea dramei refugiaţilor şi a pericolelor cu care se confruntă aceştia, iar celălalt, agenţiei Thompson Reuters, a căror fotografui au urmărit migranţi în drumul lor de sute de kilometri.

    Şeful biroului New York Times de la Paris, Alissa J Rubin a primit premiul la categoria reportaj internaţional pentru relatările despre felul inuman în care sunt tratate femeile în Afganistan.

    Cotidianul Los Angeles Times a fost recunoscut pentru acoperirea masacrului de la San Bernardino şi a primit premiul pentru cel mai bun reportaj breaking news, iar premiul  pentru reportaj de investigaţie a fost împărţit de Tampa Bay Times şi Sarasota Herald Tribune pentru relatările despre spitalele de boli mentale din Florida.

     Black ‘Flags: The Rise of ISIS’ de Joby Warrick, a fost recunoscută ca fiind cea mai bună carte de non-ficţiune, iar ‘The Sympathizer’ al lui Thanh Nguyen, a obţinut premiul Pulitzer pentru ficţiune.

    Premiul pentru istorie a fost decernat cărţii ‘Custer’s Trials: A Life on the Frontier of a New America’ a lui T.J. Stiles şi piesa ‘Hamilton’,  al lui Lin-Manuel Miranda, a primit premiul pentru dramă.

    Foto: Tyler Hicks/The New York Times