Tag: acord

  • Erdogan se ceartă cu toată Europa: “Liderii europeni nu sunt oneşti”

    Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că Uniunea Europeană nu a fost “onestă” în legătură cu acordul de gestionare a crizei imigranţilor din Siria, relatează BBC News online.

    Situaţia acordului dintre Turcia şi UE, care a intrat în vigoare din 20 martie, a produs îngrijorări în urma tentativei de lovitură de stat de la data de 15 iulie.

    În baza acordului, imigranţii clandestini care sosesc în Grecia din Turcia sunt trimişi înapoi pe teritoriul turc, după sunt înregistraţi, iar solicitările lor de azil urmează a fi procesate.

    “Liderii europeni nu sunt oneşti”, a spus Recep Erdogan într-un interviu acordat postului german de televiuziune ARD.

    Din cele trei miliarde de euro ce fuseseră garantate Turciei, UE a furnizat doar 1-2 miliarde de euro, a adăugat preşedintele turc.

    Turcia găzduieşte aproximativ 2,7 milioane de refugiaţi sirieni, iar, potrivit lui Recep Erdogan, costurile suferite până acum de statul turc, 11 miliarde de euro, au depăşit ajutorul financiar acordat de UE.

    “Turcia îşi susţine în continuare angajamentul luat în faţa refugiaţilor, dar şi-au ţinut europenii promisiunea către Turcia?”, a spus liderul turc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O comună din Cluj cere să fie instaurată starea de alertă. Vezi aici care este motivul

    Potrivit unui comunicat al Primăriei Floreşti transmis, luni, semnat de primarul Horea Şulea, operatorul de salubritate din comună a fost notificat de societatea care administrează rampa pe care se depozitau până acum deşeurile de suspendarea contractului, motivând că rampa s-a umplut şi nu mai poate primi noi transporturi.

    “Am solicitat Prefecturii Cluj acordul pentru declararea stării de alertă pe raza omunei Floreşti, ca urmare a situaţiei serviciilor de salubritate, situaţie concretizată prin imposibilitatea depozitării deşeurilor menajere de la populaţie într-o rampă autorizată. Operatorul de salubritate din Floreşti, Quatro Eco Salub, a fost notificat de către SC Salprest Rampă de suspendarea contractului care permitea operatorului depozitarea deşeurilor în rampa acestei societăţi. Aceasta a motivat suspendarea contractului prin faptul că rampa pe care o operează s-a umplut şi nu mai poate primi noi transporturi. Transportul deşeurilor menajere la rampe din alte judeţe cu autospecialele de colectare este imposibil având în vedere că aceste transporturi ar dura aproximativ 10 ore per autospecială”, se arată în documentul citat.

  • Băsescu atacă poziţia de prim ministru: „Cel mai bun profil de premier sunt eu”

    Preşedintele PMP Traian Băsescu a declarat, miercuri, că ar avea cel mai bun profil de premier, întrebat dacă este acord cu declaraţia lui Valeriu Steriu care afirmat că l-ar putea susţine pe Cioloş pentru un nou mandat.

    „Pot fi de acord cu orice, dar cel mai bun profil de premier sunt eu”, a răspuns Traian Băsescu, zâmbind, după congresul prin care UNPR a fost absorbită de partidul său.

    Întrebat dacă şi-ar dori să fie premier, Traian Băsescu a afirmat: „Mi-aţi spus de profil şi atunci v-am spus”.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Assad nu este îngrijorat de posibilitatea unui acord între Rusia şi SUA pentru îndepărtarea sa

    Preşedintele sirian Bashar al-Assad afirmă că nu este îngrijorat de posibilitatea unui acord între Moscova şi Washington privind îndepărtarea sa de la putere, informează Reuters online.

    “Nu mi-au zis nimic cu privire la acest aspect,” a declarat Assad într-un interviu pentru NBC News, făcând referire la discuţiile cu preşedintele Vladimir Putin şi oficialii ruşi.

    Acesta a adăugat că doar “poporul sirian” va decide “când va pleca.”

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Răspunsul surprinzător al Papei Francis la întrebarea dacă Biserica ar trebui să-şi ceară iertare faţă de homosexuali

    Papa Francis a declarat duminică că atât Biserica Romano-Catolică, cât şi cea Ortodoxă trebuie să le ceară scuze persoanelor homosexuale pentru modul în care le-au tratat, relatează Reuters.

    În conversaţia pe care a avut-o cu jurnaliştii, Papa a fost întrebat dacă este de acord cu declaraţia unui cardinal catolic romano-german, cum că Biserica ar trebui să-şi ceară iertare faţă de homosexuali. Această poziţie a cardinalului german vine pe fondul evenimentului tragic în care au murit 49 de persoane într-un club gay din Orlando, Florida, luna aceasta.

    Suveranul pontif a reamintit că învăţăturile Bisericii spun foarte clare în ceea ce priveşte persoanele gay ,, Nu ar trebui discriminate din cauza orientării sexuale, ci respectate pentru ceea ce sunt”. În viziunea pontifului, Biserica trebuie să-le ceară iertare atât persoanelor gay, cât şi femeilor exploatate. Biserica nu mai consideră tendinţele homosexuale păcătoase, dar actele gay, da.

    Francis a repetat  fraza deja celebră ,,Cine sunt eu să judec? “, comentariu pe care l-a făcut despre homosexuali în prima vizită în străinătate, după alegerea sa în 2013. Acesta a mai spus că religia este pentru toţi, indiferent de orienatarea sexuală.

    Persoanele din comunitatea LGBT au fost încântaţi de iniţiativa lui Papa Francis de a vorbi deschis despre libertatea exprimării orientării sexuale. Pontiful a fost criticat de catolicii conservatori pentru susţinerea comunităţii LGBT. Părintele Bisericii Catolice s-a declarat îngrijorat de turnura nefavorabilă pe care o poate lua opinia publică în ceea ce îi priveşte pe homosexuali în urma ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

    ,, Există doar un singur papă “, a declarat Pontiful în urma speculaţiilor cum că fostul conducător de la Vatican, Papa Benedict, ar avea încă influenţă în luarea deciziilor.

  • Cum ia salvat laptele afacerea

    Când afacerea nu mai merge bine, dar nu vrei să te dai bătut, apare câte o idee care se dovedeşte salvatoare, aşa cum a constatat un mic producător de lapte din Marea Britanie, scrie The Telegraph.

    În cazul lui Joe Towers de la Lune Valley Dairy, ideea a fost să producă lapte special pentru cafenele, pentru uzul aşa-numiţilor barista. Abordat de un expert în domeniul cafelei, Shaun Young, Tower a fost de acord să încerce să producă un lapte care să facă o spumă perfectă pentru cappuccino sau latte, având ca model o inovaţie daneză în domeniu. Cei doi au reuşit să obţină sortimentul de lapte căutat, Towers ajungând în prezent să vândă aproape 20.000 de litri de lapte pentru barista, pe care Young îl distribuie la peste 80 de cafenele din Londra.

  • Marius Şumudică, antrenor Astra Giurgiu: A fost o batjocură la adresa fotbalului românesc

    „Dezastru este un cuvânt blând. Suntem nişte oameni laşi şi fără coloană vertebrală şi nu spunem adevărul şi tot ce se întâmplă în fotbalul românesc. E tragic tot ce se întâmplă în fotbalul românesc. Mi-e şi scârbă să dezvolt foarte mult culisele acestui fotbal românesc. Trăim într-o ipocrizie şi o minciună. De la fel de fel de decizii până la această apariţie de astăzi. Eu mereu am spus că au fost două meciuri jalnice. Franţa a avut 7-8 ocazii în condiţiile în care a jucat dezastruos. Nu vreau să intru în detalii tehnice, pentru că nu îmi permit să-i dau sfaturi domnului Iordănescu dar îmi e ruşine de tot ce s-a întâmplat.

    Tot ce se întâmplă trebuie schimbat. Tot cei care au greşit şi şi-au bătut joc ar trebui să-şi prezinte demisiile. Toţi care au fost alături de naţională. Indiferent că e preşedinte, vicepreşedinte. Nu cred că a mai existat în fotbalul românesc să schimbi maseuri şi medici şi să faci experienţe cu o săptămână sau două înainte de Euro.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce aceşti tineri oferă gratis o cameră într-un apartament ce valorează 5 milioane de lire

    Un anunţ a fost publicat pe site-ul de imobiliare spareroom.com în care este oferită gratis o cameră într-un apartament de lux. Penthouse-ul se  alfă Londra, zona Paddington, se întinde pe 370 mp şi este evaluat la 5 miliaone de lire sterline.

    De ce este camera gratis? Trebuie să fie ceva în neregulă, nu?

    “Suntem doi tipi care trăiesc într-un penthouse mare. Am construit şi vândut două companii de tehnologie, iar acum lucrăm la o a treia. Am vrea să găsim un coleg de apartament interesant. Nu vrem bani, dar vrem o companie plăcută, cineva cu care să ne distrăm, să mergem la petreceri, să dezbatem diferite idei şi să ne bucurăm de ceea ce are Londra de oferit”, se arată în descrierea de pe site.

    “Curăţenia, spălatul rufelor, gătitul este făcut de o echipă de profesionişti. Doi chef ne prepară mâncăruri delicioase 5 zile pe săptămână şi avem şi o echipă de şoferi care să ne ducă la petreceri.
    Vrem o persoană cu spirit antreprenorial, ambiţios şi care sunt dispuşi să iasă des cu noi la băut”

    Care sunt regulile?

    “Nu se fumează în casă. Nu ai voie să aduci invitaţi în apartament decât dacă anunţi din timp şi dacă suntem de acord şi fără animale de companie. Avem deja doi câini chihuahua”