Influenţa pe care tehnologia o exercită asupra memoriei, puterii de concentrare şi abilităţilor cognitive pare să treacă neobservată din cauza ritmului impus de viaţa cotidiană. În ce constau, mai exact, problemele? „Demenţa Digitală: Cum ne tulbură mintea noile tehnologii” oferă câteva răspunsuri posibile.
Demenţa Digitală: Cum ne tulbură mintea noile tehnologii” tratează una dintre cele mai dezbătute probleme ale secolului XXI, anume impactul mental pe care îl generează spaţiul digital în contextul tehnologizării constante a vieţii, oamenii pierzându-şi între timp simţul critic şi puterea propriu-zisă de înţelegere. Apărută în 2020 la editura Humanitas, cartea a fost scrisă de Manfred Spitzer, în vârstă de 63 de ani, unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti în neuroştiinţe din Germania, cu studii în medicină, psihologie şi psihologie în cadrul Universităţii din Freiburg. Deşi titlul ar putea provoca un val de incertitudini în rândul tinerilor, cartea oferă încă de la început un disclaimer prin faptul că nu se poziţionează împotriva adoptării noilor inovaţii din lumea tech, ci intenţionează mai degrabă să tragă un semnal de alarmă în ceea ce priveşte abuzarea de gadgeturi, cu precădere de copii şi adolescenţi. Autorul începe cartea prin citarea unui studiu realizat asupra taximetriştilor din Londra, care cunosc – în marea lor majoritate – circa 25.000 de străzi şi alte câteva mii de pieţe, ei dobândind acest fel de cunoaştere într-un interval de trei-patru ani. În acest sens, Spitzer argumentează că folosirea creierului duce la creşterea regiunilor cerebrale utilizate pentru capacitatea respectivă. La polul opus, studiile arată că şoferii care se bazează până şi în cele mai simple situaţii pe GPS se orientează mai greu în spaţiu când sunt lăsaţi să se descurce singuri. Astfel, cine are un sistem de navigare în maşină îl va lăsa pe acesta să navigheze şi nu va mai naviga el însuşi, iar capacitatea sa de orientare va scădea.
„Mult timp s-a crezut că activitatea mintală nu modifică creierul. Modificările au loc în structuri minuscule, aşa-numitele sinapse, a căror cercetare precisă nici măcar nu era posibilă până acum câţiva ani. Astăzi ştim despre creier că este nu doar cel mai complicat organ al nostru, ci şi cel mai dinamic. Se modifică pe măsură ce îl folosim. Dacă nu este folosit, hardware-ul neuronal se destramă”, scrie Spitzer.
Cartea este împânzită de zeci de studii verificate şi comentate de autor, fiecare dintre acestea oferind o perspectivă fascinantă asupra efectelor provocate de tehnologie în rândul populaţiei, consecinţele putând fi surprinse doar în momentul în care decidem să luăm o pauză şi să ne analizăm cu atenţie obiceiurile.
Una dintre temele recurente ale cărţii constă în rolul digitalului în educarea şi formarea copiilor. Aici, Spitzer susţine că, deşi un calculator prelucrează informaţii într-un mod asemănător oamenilor care învaţă, se poate deduce greşit că un calculator este un instrument ideal pentru învăţare. Laptopurile şi tabletele tind să preia o bună parte din munca noastră mentală, ceea ce indică faptul că nu sunt potrivite pentru o învăţare mai bună. Aspectul este confirmat de mai multe studii prezente în „Demenţa Digitală”, unde se mai argumentează că învăţarea ar trebui să presupună muncă mentală pe cont propriu. Prin urmare, cu cât un conţinut este prelucrat mai mult şi mai profund, cu atât este mai bine înmagazinat.
„Nu există dovezi suficiente pentru afirmaţia că tehnologia informatică modernă ar îmbunătăţi învăţarea în şcoală. Ea duce la o gândire superficială, distrage atenţia şi are efecte secundare nedorite, care merg de la simple tulburări până la pornografie infantilă şi violenţă. Toate acestea reies din mecanismele muncii mentale asupra creierului şi din efectele prelucrării muncii mentale de către calculator.” În ciuda primei afirmaţii regăsite în citat, autorul semnalează ulterior că există studii care afirmă importanţa adopţiei tehnologiei în şcoli, însă – cel puţin în Germania anului 2012, când a fost scrisă cartea – aceste cercetări erau realizate de companiile care le ofereau gadgeturi elevilor sau de societăţi asociate respectivilor producători de tablete şi laptopuri.
În continuare, Spitzer se adânceşte tot mai mult în idei, vorbind despre „oamenii care nu ştiu nimic şi se gândesc invariabil la Google” şi despre felul în care tindem să uităm mai repede în reţea decât în realitate. Pe lângă o stimulare mai scăzută a creierului, persoanele care depozitează munca mentală pe suporturi digitale sau în cloud mai au o problemă, întrucât motivaţia pentru memorarea unor conţinuturi noi se modifică. Aşadar, când ştim că am salvat conţinut pe PC, începem automat să nu ne mai batem capul cu acel lucru, aspect pe care îl pot confirma în totalitate, având în vedere zecile de linkuri salvate pentru „a le accesa mai târziu”.
În urmă cu peste 90 de ani, psihologii gestaltişti au studiat felul în care tensiunea unei sarcini încă neterminate influenţează câmpul psihic al femeii. Pe atunci, nu se ştia aproape nimic despre hipocamp, care joacă un rol important în trecerea informaţiei din memoria de scurtă durată în cea de lungă durată, dopamină, memoria de lucru şi procesele de prelucrare a informaţiilor de tip bottom-up şi top-down, strategii bine documentate de-a lungul ultimelor decenii. „Dar se puteau face experimente bune şi s-a descoperit că o intenţie nefinalizată rămâne în memorie în medie de două ori mai bine decât una dusă la bun sfârşit (…) Disponibilitatea nemijlocită a mediilor digitale ne face să nu ne mai pese de memorare pentru că putem (re)găsi totul în reţea. Pe termen lung se pierde astfel expertiza de care avem nevoie pentru a utiliza internetul. Ca urmare, îmi reduc posibilităţile viitoare pentru munca mentală autonomă şi (…) renunţ la controlul pe care îl am asupra mea şi asupra activităţii mele mentale conştiente”, adaugă Spitzer.
În ceea ce priveşte starea reţelelor de socializare, care satisfac de altfel nevoia fundamentală de a intra în contact cu alţi oameni, scriitorul oferă o viziune ceva mai tranşantă: intrând foarte rar în idei, petrecem mult timp pălăvrăgind şi spunând poveşti despre toţi oamenii pe care-i cunoaştem, despre personaje bogate şi puternice care ne sunt accesibile doar în mediul virtual. Însă, după cum pot observa mulţi internauţi, anonimatul oferit de internet provoacă scăderea autocontrolului şi reducerea corespunzătoare a efortului de a menţine un comportament social adecvat.
În această privinţă, Spitzer subliniază din nou problemele cu care se confruntă copiii în spaţiul virtual. Cine şi-a dobândit deja competenţele sociale prin căi obişnuite (faţă în faţă) nu va suferi din cauza reţelelor sociale şi se va folosi de smartphone şi alte gadgeturi cu un anumit grad de dezinvoltură. La polul opus, un copil care trăieşte exclusiv în reţea riscă să nu dobândească o asemenea componentă socială, studiile demonstrând că zonele cerebrale responsabile pentru comportamentul social nu se dezvoltă normal în acest caz. „Internetul e plin de eşecuri morale: de la pretenţia de a fi un alt om şi înşelătorie până la comportamente de-a dreptul infracţionale. În reţea se poate hărţui, intimida, jefui, poţi fi agresiv şi poţi calomnia fără limite. Nu-i de mirare că reţelele sociale fac ca tinerii să se simtă singuri şi deprimaţi.”
Cartea mai abordează o serie interesantă de subiecte, de la felul în care influenţează jocurile video notele proaste ale elevilor şi consecinţele posturilor TV dedicate bebeluşilor, la miturile şi realităţile din rândul nativilor digitali şi problemele pe care le implică multitaskingul.
Pentru cei care se consideră stăpâni asupra mediului virtual şi cred că adopţia în masă a tehnologiei n-ar trebui să cunoască limite, cartea este un duş cu adevărat rece, marcând tranziţia bruscă pe care o implică mileniul al treilea, de la încărcarea greoaie pe internet a unei mici fotografii JPEG la inteligenţă artificială şi RPA (robotic process automation).
Deşi a fost scrisă în urmă cu aproape un deceniu, cartea lui Manfred Spitzer rămâne extrem de actuală şi în al doilea an al pandemiei de Covid-19, iar impactul propriu-zis al textului poate să rămână în picioare de-a lungul următorilor ani.
