Tag: program

  • MUNCA la negru. Firmele dovedite că folosesc muncitori fără CONTRACT riscă să fie închise

    Măsura ar avea drept scop combaterea muncii nedeclarate şi ar fi însoţită de majorarea drastică a amenzilor şi de realizarea unei baze de date cu toţi lucrătorii din domeniile cu risc mare de muncă la negru, în care să figureze datele personale ale unor astfel de angajaţi şi chiar fotografiile acestora.

    În plus, „angajatorii vor fi obligaţi să-şi actualizeze informaţiile odată cu angajarea/concedierea de personal şi să notifice autorităţile care administrează contribuţiile sociale”, este indicat, în linii mari, planul Executivului de combatere a muncii nedeclarate.

    De asemenea, potrivit Avocatnet.ro, autorităţile ar urma să-şi sporească eforturile şi în ceea ce priveşte evaziunea. „România are cel mai mic grad de colectare a veniturilor la bugetul de stat. Este necesară cooperarea interinstituţională consolidată în scopul reducerii evaziunii. Propunem angajarea unor contracte de performanţă pentru ANAF, cu ţinte trimestriale şi măsuri corective automate la derapajele de la ţinta stabilită, precum şi un program de reducere a muncii la negru”, mai este explicat în programul de guvernare.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Pizza Flower lansează programul de francizare

    Costul pentru deschiderea unei locaţii se situează între 18.000 şi 40.000 de euro, în funcţie de suprafaţă şi localizare. Suma include taxa de franciză, costurile operaţionale (pachetul de branding, training pentru personal, acces la canalele de comunicare, drepturi de folosinţă ale mărcii etc.) şi de amenajare a unei locaţii Pizza Flower. Durata minimă a unui contract este de 5 ani, cu posibilitate de prelungire.

    În primul an de la deschidere cifra de afaceri a unei locaţii este de minim 60.000 euro la un număr de 2500 clienţi unici, conform cifrelor înregistrate de către prima unitatePrintre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un nou francizat pentru achiziţionarea licenţei se numără deţinerea sau închirierea unui spaţiu potrivit pentru dezvoltarea afacerii, să rezoneze cu conceptul, să aibă afinitate cu domeniul gastronomic sau al ospitalităţii, să-i facă plăcere să relaţioneze cu clienţii şi să fie implicat zilnic în derularea activităţii.

    Partenerii interesaţi de colaborarea în sistem de franciză cu Pizza Flower vor beneficia de suport permanent în acţiunile tactice şi punctuale de comunicare, traininguri, acces la platformele de comunicare ale companiei, precum şi consultanţă pentru activităţile de marketing, reţete, know-how, relaţii cu furnizorii de marfă şi alţi parteneri cheie.

    „Obiectivele noastre vizează extinderea reţelei de locaţii Pizza Flower în Bucureşti şi ulterior deschiderea de unităţi în alte oraşe importante din ţară, în funcţie de oportunităţile pieţei. Oferim, alături de know-how, exclusivitate în fiecare teritoriu reprezentat de un sector sau un oraş; de aceea vom deschide maxim o locaţie în fiecare sector şi nu mai mult de 3 locaţii pe an, astfel încât să le oferim colaboratorilor noştri mediul propice pentru dezvoltarea afacerii. Prima locaţie deschisă de noi, în 2016, este situată în sectorul 3, este intrată în al doilea an de activitate şi va activa ca locaţie pilot pentru următoarele zone. La cerere, preluarea primei locaţii este posibilă.”, a declarat Traian Titirişca, Florar Şef Pizza Flower.

  • PwC: Încurajarea conformării voluntare în România, o soluţie de a atrage venituri bugetare suplimentare

    În cadrul evenimentului, s-a discutat pe larg şi despre propunerea de modificare a sistemului de impozitare a persoanelor fizice, prin introducerea impozitului pe gospodărie, pottrivit unui comunicat de presă al PwC.

    „Începând din toamna acestui an se va implementa standardul comun de raportare, ceea ce înseamnă practic demararea schimbului automat de informaţii fiscale şi financiare între mai multe state din întreaga lume, printre care şi România. În acest context, ar fi de dorit ca România să ia în calcul introducerea unui program de conformare voluntară, care să încurajeze contribuabilii să-şi declare în mod transparent deţinerile din afara ţării. Un astfel de program a fost adoptat de exemplu de Marea Britanie anul trecut. Programul „Requirement to correct” oferă contribuabililor britanici ultima şansă de a-şi declara activele deţinute în străinătate până cel mai târziu în septembrie 2018, după care aceştia, dacă nu declară, vor suporta rigorile legii, în caz că sunt identificaţi”, a declarat Mihaela Mitroi, Liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România.

    Programe de conformare voluntară au fost implementate în ultimii ani în 21 de state membre ale Uniunii Europene, printre care şi ţări din regiunea Europei Centrale şi de Est precum Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia sau Slovenia. În multe cazuri, aceste iniţiative prevăd anularea totală sau parţială a penalităţilor datorate de contribuabili şi iertarea de acuzaţii penale. De asemenea, potrivit informaţiilor OECD, alte 23 de state din afara Uniunii Europene au introdus programe de conformare voluntară, precum Statele Unite, Canada, Japonia, Elveţia sau Australia.

    Sumele recuperate în urma acestor iniţiative sunt impresionante în anumite cazuri. Spre exemplu, Statele Unite au colectat 10 miliarde de dolari între 2009 şi 2015, Marea Britanie – 610 milioane de lire sterline între 2007 şi 2016, Olanda – 235 milioane de Euro numai în 2013.

    „În acelaşi timp, pentru creşterea gradului de colectare a veniturilor bugetare se pot avea în vedere şi oportunităţile oferite de tehnologie, cum ar fi integrarea bazelor de date ale administraţiei publice, precum şi implementarea programului de conectare a caselor de marcat la serverele ANAF, pentru asigurarea deplinei trasabilităţi a tranzacţiilor. Totodată, există şi alte măsuri care pot duce la simplificarea procedurilor de declarare de către contribuabili, spre exemplu prin implementarea unui sistem informatic performant, aşa cum a procedat Polonia”, a adăugat Mihaela Mitroi.

    Evenimentul s-a bucurat de participarea domnului Eugen Şerban, Director în cadrul Direcţiei Generale de Control Venituri Persoane Fizice din ANAF, structură însărcinată cu controlul marilor averi şi a persoanelor cu risc fiscal ridicat. Domnia sa a susţinut o prezentare despre stadiul actual al celor două programe derulate de ANAF de îmbunătăţire a conformării voluntare a persoanelor fizice, precum şi a problemelor întâmpinate de direcţia pe care o conduce.

    În ceea ce priveşte intenţia introducerii impozitului pe gospodărie, specialiştii PwC au atras atenţia în special asupra riscurilor asociate renunţării la sistemul reţinerii la sursă.

  • Un rege cu jumătate de normă: guvernează ţara prin Skype şi lucrează ca mecanic

    Regele Bansah, pe numele său complet Togbe Ngoryifia Cephas Kosi Bansah, conduce un regat format din 200.000 de supuşi, adică regiunea Hohoe, Ghana. Totuşi, acesta nu locuieşte în Ghana, ci în Ludwigshafen, la 80 de km distanţă de Frankfurt, potrivit The Independent.

    Bansah a ajuns în Germania printr-un program de schimb de experienţă pentru studenţi. S-a îndrăgostit de Gabrielle, actuala soţie, şi a rămas în Germania. Asta înainte de a fi numit rege. Bansah a fost încoronat în 1987 după ce bunicul său a murit. El a fost ales în dauna tatălui şi fratelui său mai mare deoarece cei doi erau stângaci, iar acesta este un semn că sunt “murdari” şi “este un semn al necinstei”.

    Rege, însă obiceiurile nu i s-au schimbat, acesta a ales să rămână în Germania, iar regela african îşi guvernează ţara prin Skype sau prin telefon şi de multe ori stă până noapte târziu pentru a media disputele dintre triburi. Se deplasează şi la faţa locului de câteva ori pe an. Funcţia sa nu este decorativă, acesta ajutând la dezvoltarea regiunii-a trimis echipament pentru purificare apei şi a ajutat la trimiterea a 22 de medici în regiune.

    Între timp, în Germania, pentru a se întreţine el a pornit o un service auto unde lucrează ca mecanic.

    Recent, a intrat în vizorul presei străine din cauza faptului că i-au fost furate cele patru coroane de aur din apartamentul său. Paguba financiară este undeva între 15-20.000 de euro

  • Un rege cu jumătate de normă: guvernează ţara prin Skype şi lucrează ca mecanic

    Regele Bansah, pe numele său complet Togbe Ngoryifia Cephas Kosi Bansah, conduce un regat format din 200.000 de supuşi, adică regiunea Hohoe, Ghana. Totuşi, acesta nu locuieşte în Ghana, ci în Ludwigshafen, la 80 de km distanţă de Frankfurt, potrivit The Independent.

    Bansah a ajuns în Germania printr-un program de schimb de experienţă pentru studenţi. S-a îndrăgostit de Gabrielle, actuala soţie, şi a rămas în Germania. Asta înainte de a fi numit rege. Bansah a fost încoronat în 1987 după ce bunicul său a murit. El a fost ales în dauna tatălui şi fratelui său mai mare deoarece cei doi erau stângaci, iar acesta este un semn că sunt “murdari” şi “este un semn al necinstei”.

    Rege, însă obiceiurile nu i s-au schimbat, acesta a ales să rămână în Germania, iar regela african îşi guvernează ţara prin Skype sau prin telefon şi de multe ori stă până noapte târziu pentru a media disputele dintre triburi. Se deplasează şi la faţa locului de câteva ori pe an. Funcţia sa nu este decorativă, acesta ajutând la dezvoltarea regiunii-a trimis echipament pentru purificare apei şi a ajutat la trimiterea a 22 de medici în regiune.

    Între timp, în Germania, pentru a se întreţine el a pornit o un service auto unde lucrează ca mecanic.

    Recent, a intrat în vizorul presei străine din cauza faptului că i-au fost furate cele patru coroane de aur din apartamentul său. Paguba financiară este undeva între 15-20.000 de euro

  • Un rege cu jumătate de normă: guvernează ţara prin Skype şi lucrează ca mecanic

    Regele Bansah, pe numele său complet Togbe Ngoryifia Cephas Kosi Bansah, conduce un regat format din 200.000 de supuşi, adică regiunea Hohoe, Ghana. Totuşi, acesta nu locuieşte în Ghana, ci în Ludwigshafen, la 80 de km distanţă de Frankfurt, potrivit The Independent.

    Bansah a ajuns în Germania printr-un program de schimb de experienţă pentru studenţi. S-a îndrăgostit de Gabrielle, actuala soţie, şi a rămas în Germania. Asta înainte de a fi numit rege. Bansah a fost încoronat în 1987 după ce bunicul său a murit. El a fost ales în dauna tatălui şi fratelui său mai mare deoarece cei doi erau stângaci, iar acesta este un semn că sunt “murdari” şi “este un semn al necinstei”.

    Rege, însă obiceiurile nu i s-au schimbat, acesta a ales să rămână în Germania, iar regela african îşi guvernează ţara prin Skype sau prin telefon şi de multe ori stă până noapte târziu pentru a media disputele dintre triburi. Se deplasează şi la faţa locului de câteva ori pe an. Funcţia sa nu este decorativă, acesta ajutând la dezvoltarea regiunii-a trimis echipament pentru purificare apei şi a ajutat la trimiterea a 22 de medici în regiune.

    Între timp, în Germania, pentru a se întreţine el a pornit o un service auto unde lucrează ca mecanic.

    Recent, a intrat în vizorul presei străine din cauza faptului că i-au fost furate cele patru coroane de aur din apartamentul său. Paguba financiară este undeva între 15-20.000 de euro

  • Care este noua capitală a tineretului din România

    Obiectivul programului este să elaboreze strategii de dezvoltare locale pentru tineri şi să-i implice activ în procesele decizionale din oraşele lor pe teme ce ţin de educaţie, cultură, politică demografică şi alte domenii de interes pentru ei. De asemenea, îşi propune să stimuleze autorităţile publice locale şi companiile private să susţină şi să se implice în implementarea proiectelor propuse în cadrul programului.

    Cu această ocazie, s-a lansat şi competiţia din acest an pentru desemnarea  următoarei Capitale a Tineretului din România, în perioada 2 mai 2018-1 mai 2019. Competiţia pentru titlul Capitala Tineretului din România se va desfăşura în două runde. Data limită până la care pot fi depuse candidaturile pentru runda întâi este 16 iulie, ora 23:59, la adresa de mail haisavorbim@capitalatineretului.ro, potrivit regulamentului de înscriere în competiţie – www.capitalatineretului.ro/apel -, publicat marţi, 2 mai. Până pe 15 iunie va fi anunţată şi valoarea premiului pe care Guvernanţa programului îl va acorda oraşului câştigător

    Toate oraşele înscrise vor fi înştiinţate despre primirea şi eligibilitatea candidaturilor, iar finalistele vor fi anunţate pe 15 august. Pentru runda a doua, oraşele care vor rămâne în competiţie vor trebui să depună dosarele de candidatură complete până pe 15 octombrie, ora 23:59. Oraşul câştigător va fi anunţat în data de 12 noiembrie, în cadrul unui eveniment festiv ce va avea loc la Bacău.

    Mai multe informaţii despre documentele necesare înscrierii în competiţie, despre criteriile ce trebuie îndeplinite pentru depunerea candidaturii, despre competiţie şi despre program sunt disponibile pe site-ul www.capitalatineretului.ro.

    Capitala Tineretului din România este un program naţional destinat tinerilor, iar partenerii implicaţi în guvernanţa acestuia sunt Consiliul Tineretului din România (CTR) – entitate reprezentativă a tineretului din România; Federaţia SHARE Cluj-Napoca – comanagerul programului Cluj-Napoca 2015, Capitala Europeană a Tineretului;
    Grupul PONT – grup de experţi de tineret, iniţiatorul măsurilor de pregătire a Capitalei Tineretului din România pe baza experienţei candidaturii municipiului Cluj-Napoca pentru Capitala Europeană a Tineretului 2015; Banca Comercială Română (BCR).

     

  • Top 100 cei mai admiraţi CEO: Marius Popescu, director general NN Asigurări de Viaţă

    S-a alăturat grupului NN în urmă cu mai bine de un deceniu, ocupând poziţia de manager de investiţii în perioada 2005-2008 şi, ulterior, până în 2010, funcţia de director general al actualei NN Investment Partners. În 2010, Marius Popescu a preluat conducerea companiei de pensii private obligatorii din cadrul grupului olandez şi a contribuit, timp de trei ani, la dezvoltarea pieţei pensiilor private din România.

    Marius Popescu este absolvent al unui MBA în cadrul Universităţii Saint Mary din Halifax, Canada, studii completate de numeroase certificări internaţionale în domeniul financiar. De asemenea, directorul general al NN Asigurări de Viaţă a absolvit şi programul General Management Program din cadrul Harvard Business School.

    Începând cu data de 1 aprilie 2017, Marius Popescu va prelua funcţia de chief executive officer al operaţiunilor NN din Turcia.

  • Viaţa nebună a tânărului care a făcut peste 100 de milioane de dolari din poker. “Ăsta cred că este motivul pentru care mă comport aşa” – GALERIE FOTO

    Dan Bilzerian este un tânăr investitor american, actor şi jucător de jocuri de noroc, cu o avere netă estimată la 100-150 de milioane de dolari. Bilzerian s-a născut în Tampa Bay, Florida şi s-a alăturat Marinei americane în 1999. A fost însă exclus din program după o neînţelegere cu unul dintre superiorii lui cu câteva săptămâni înainte de absolvire.

    Autointitulatul “Rege al Instagramului” are aproape 16 milioane de urmăritori şi fiecare postare a acestuia atrage mii de like-uri comentarii care-i laudă stilul de viaţă extravagant şi alţii care-l condamnă. În foarte multe fotografii este încojurat de femei semi-dezbrăcate în club sau în diferite locuri exotice. Acesta a spus într-un interviu pentru GQ că motivul pentru care se comportă aşa este faptul că atunci când era mic nu a primit destulă atenţie. “Astă cred că este motivul pentru care mă comport aşa”, a spus el.

    Dan este cunoscut astăzi şi pentru abilităţile lui de jucător de poker. A câştigat mai multe turnee, iar în cel mai recent a câştigat 10,8 milioane de dolari după ce a jucat un singur joc de poker Heads-Up, cu mize cuprinse între 5.000 şi 10.000 de dolari. După ce a câştigat, Bilzerian a zburat cu un avion privat spre Mexic pentru a sărbători. Averea lui Dan Blizerian este estimată la 100-150 milioane de dolari.

    Aroganţe de milionar: viaţa lui Dan Bilzerian în fotografiile postate de el însuşi pe Instagram

    Cel mai de succes turneu la care a participat a fost Campionatul Mondial de Poker din 2009. A fost poreclit “Cel mai amuzant jucător de poker de pe Twitter” de publicaţiile americane şi este cofondatorul Victory Poker. Bilzerian nu este însă doar jucător de poker, este şi un actor cunoscut prin rolurile din filmele “Olympus Has Fallen”, “Lone Survivor”, “The Other Woman” şi “Equalizer”. Ultimul său rol este în filmul “Extraction”, ce-l are pe Bruce Willis în rol principal. Filmul are nota 3.8 pe IMDB şi 25/100 pe site-ul Metacritic.

    Tânărul a ajuns însă la un nivel ridicat de notorietate mai ales datorită fotografiilor postate pe reţeaua socială Instagram care descriu viaţa extravagantă a tânărului, care l-ar face gelos şi pe Hugh Heffner. Stilul lui de viaţă este atât de nebunesc, încât a avut trei atacuri de cord până la vârsta de 32 de ani.  De la maşini Ferrari lovite, arme şi grămezi de bani până la femei dezbrăcate care joacă rol de farfurie, viaţa de pe Instagrama a lui Bilzerian oferă imaginea unui bărbat care are banii şi timpul de partea lui. Pe lângă maşini şi bijuterii, Blizerian are în fiecare cameră din casa sa o armă încărcată, fie că este vorba de un pistol sau o mitralieră.

    Tatăl lui Dan, Paul Bilzerian a fost un investitor important la începutul anilor ’80. Până la vârsta de 36 de ani, câştigase o avere de 40 de milioane de dolari. În 1988, Paul a fost condamnate pentru fraudă fiscală. În acea perioadă, Dan avea şase ani. Paul Bilzerian a declarat falimentul în 2001 pretinzând că are doar 15.000 de dolari în bunuri şi mai bine de 140 de milioane de dolari datorie.

    Pentru ca viaţa lui Dan Blizerian să fie completă, acesta a decis să se lanseze în cursa prezidentială.

     

  • Lucruri pe care puţini oameni le ştiu despre cel mai bogat om din lume

    1. Gates a creat primul program pe calculator la vârsta de 13 ani. 
     
    Gates a urmat cursurile şcolii private Lakeside School din Seattle, iar acolo l-a întâlnit pe prietenul său şi viitorul partener de afaceri, Paul Allen. La şcoală a scris primul program, un joc de X şi 0
     
    2. Bill Gates a manipulat programul de ore al şcolii pentru a fi în clasă doar cu fete
     
    Şcoala l-a rugat pe Gates să programeze programul şcolar, iar Bill a profitat de asta şi s-a pus la toate orele numai cu fete. “Paul m-a ajutat să programez programul şcoalar, dar numai eu am beneficiat de el pentru că pleca la facultate”, a spus el.
     
    3. Are un scor SAT (echivalentul bacalaureatului) aproape perfect. A obţinut 1590 de puncte din 1600.
     
    4. A fost arestat de două ori. În 1975, în maşina sa Porsche 911, Bill Gates a fost arestat pentru că a condus cu viteză şi fără numere de înmatriculare. Nu şi-a învăţat lecţia şi doi ani mai târziu, la 21 de ani, a fost arestat din nou pentru acelaşi motiv.Se spune că iconiţa de la Microsoft Outlook 10 este realizată chiar după poza de la arestare a lui Gates.
     
    5. Melinda Gates a lucrat pentru Bill Gates. După ce a absolvit facultatea în 1986, Melinda a început să lucreze la un startup numit Microsoft. Se pare că nu doar a făcut o treabă bună, ci l-a şi impresionat pe Gates.
     
    6. În 1987 a devenit cel mai tânăr miliardar din lume, la doar 31 de ani.
     
    7. În ziua nunţii a închiriat toate camerele (250) de la Hotelul Manele Bay din Hawaii şi toate elicopterele de pe insulă pentru a se asigura că nu vor fi deranjaţi de paparaţii.
     
    8. Memora numerele de înmatriculare ale maşinilor angajaţiilor săi de la Microsoft pentru a vedea cine vine şi cine pleacă târziu de la birou.
     
    9. La 39 de ani, în 1995, a devenit cel mai bogat om de pe planetă cu o avere de 12,9 miliarde de dolari. De atunci a mai pierdut şi recuperat acest titlu. Acum are 86,7 miliarde de dolari.
     
    10. Bill şi Melinda Gates le-au dat 10 milioane de dolari copiilor.
     
    Fiecare dintre cei trei copii ai lor au primit 10 milioane de dolari. Sunt foarte mulţi bani, dar pentru copii de miliardari nu e o sumă foarte mare.