Tag: obtinere

  • Băsescu: Nu o să iasă Marea Britanie din UE pentru nimic în lume

    ”Îl cunosc bine pe David Cameron. El a jucat o carte care-i va ieşi. Nu o să iasă Marea Britanie din UE pentru nimic în lume, pentru că ar pierde enorm. Dar mesajul lui David Cameron tot timpul în Consiliu (European – n.r.) a fost: ori îmi daţi nişte facilităţi şi se referea în primul rând la facilităţile sociale, dar şi la contribuţii la bugetul UE, că trebuie să organizez un referendum – nu îl pusese nimeni… ori îmi daţi facilităţi, că dacă nu referendumul pe care l-am promis britanicilor o să fie unul prin care vor vota ieşirea. Eu vă dau scris că nu va ieşi nicio Mare Britanie”, a declarat Traian Băsescu într-o emisiune TV.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Câtă fericire produce alcoolul. Concluzia cercetătorilor

    Consumat în cantităţi mari, alcoolul nu face bine sănătăţii, o ştie toată lumea. Însă cercetătorii de la London School of Economics au vrut să afle altceva.

    Alcoolul este asociat adesea cu fericirea de moment, iar cei mai mulţi spun că beau ca să se simtă bine. Acesta este motivul pentru care oamenii de ştiinţă britanici au încercat să măsoare exact câtă fericire obţine o persoană de la un pahar de vine sau o sticlă de bere. Pentru asta s-au folosit de aplicaţia Mappiness, dezvoltată de London School of Economics.

    Citiţi mai multe pe www.gustarte.ro

  • Cum arată cel mai frumos aquapark din ţară: se întinde pe o suprafaţă de 7 hectare – GALERIE FOTO

    Complexul Wellness Termal Nymphaea este cel mai mare aquapark din vestul ţării, având o suprafaţă de 7 hectare. Realizat prin parteneriat public-privat, complexul va fi condus de către Primăria Oradea dar nu va fi subvenţionat în ceea ce priveşte tarifele de acces. Mai precis, au explicat reprezentanţii locali, aquapark-ul va fi privit ca un business care trebuie să se autosusţină.

    Lucrările la Complexul Wellness Termal Nymphaea au început în luna februarie 2015. Obiectiv de investiţie finanţat prin fonduri europene, respectiv prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, lucrările au fost executate de KESZ EPITO ES SZERELO Zrs Szeged – Sucursala Cluj Napoca. Valoarea totală a proiectului este de peste 20 de milioane de euro.

    Tarifele sunt în acest moment în dezbatere publică, dar surse din administraţie ne-au declarat că acestea nu vor depăşi, cel mai probabil, 50 de lei pentru o zi de acces, respectiv 30-35 de lei pentru 4 ore.

    Momentan, echipamentele sunt supuse unor teste finale, aşteptând ultimele aprobări necesare din partea autorităţilor. Aquaparkul va fi deschis la finele lunii iulie. „Estimăm că aquapark-ul se va deschide pentru public în cursul lunii iulie”, au declarat reprezentanţii Asociaţiei pentru Promovare Turistică Oradea.

  • Aţi auzit de vinul albastru? În scurt timp îl veţi găsi prin magazine

    Vinificatorii au ales ciorchini de struguri roşii şi albi din regiunea Basque, Spania, şi i-au amestecat în colorant alimentar, nuanţa indigo, şi antocian (pigment din sucul plantelor ce oferă fructelor culoarea roşie, violet sau albastră), pentru a crea un vin revoluţionar într-o nuanţă surprinzătoare de safir.

    Potrivit mymodernmet.com, podgoriile Gik sunt în majoritate localizate în La Rioja, Zaragoza, León şi Castilla-La Mancha, dar compania susţine că locaţia şi varietăţile de struguri nu sunt importante – ceea ce contează sunt oamenii din spatele produsului albastru, incluzând aici atât cultivatorii, cât şi vinificatorii.

    Totuşi, producătorii preferă să renunţe la terminologia oficială a industriei, referindu-se la ei cu termenul “vinificatori” în loc de “creatori”.

    Antreprenorii inovatori au toţi în jur de 20 de ani şi nu au niciun fel de calificare atestată în comerţul cu vin, deşi şi-au petrecut doi ani în colaborare cu Universitatea din regiunea Basque pentru a perfecţiona reţeta vinului albastru, potrivit Mediafax.

    În afară de factorul şoc, tinerii au ales culoarea albastru datorită simbolisticii, în special pentru faptul că această nuanţă “reprezintă mişcare, inovaţie şi infinit. Este, de asemenea, o culoare frecvent asociată cu schimbarea”.

    Aspectul este unul radical, dar gustul este delicios. Se presupune că este mai dulce decât vinul roşu sau alb normal, chiar dacă nu conţine zahăr. Fiecare sticlă conţine 11.5% alcool şi costă aproximativ 11 dolari, deşi momentan produsul nu este disponibil în Statele Unite.

    Totuşi, Spania, Franţa, Regatul Unit, Olanda şi Germania pot comanda vinul online.

  • Câţi bani face şi cum îşi cheltuie averea Lionel Messi – GALERIE FOTO

    Lionel Messi, starul Barcelonei şi al naţionalei echipei de fotbal a Argentinei, este al doilea cel mai bine plătit din lume, după Cristiano Ronaldo, potrivit publicaţiei Forbes.

    Cu toate acestea, Messi este o persoană privată şi nu se laudă cu banii câştigaţi, însă nimeni nu câştigă atât de mult fără şi să cheltuiască o parte din ei, scrie Business Insider.

    Messi a câştigat anul trecut 81.4 milioane de dolari. Doar Ronaldo a obţinut mai mulţi bani decât el. Însă din următorul sezon argentinianul va câştiga 826.500 de dolari pe săptămână.Şi asta doar pe teren. În afara lui, acesta obţine alte 28 de milioane de dolari din contracte de sponsorizare, din care 10 milioane primeşte de la Adidas.

    Orice echipă care doreşte să-l cumpere pe starul Barcelonei trebuie să-i plătească echipei de fotbal nu mai puţin de 340 milioane de dolari.

    Deşi câştigă atât de mulţi bani, Messi este o persoană privată şi nu obişnuieşte să “arunce” cu banii. Din când în când mai merge cu avionul privat la evenimente importante, precum la gala Balonului de Aur din Zurich. Îi place să conducă un autoturism MAserati GrandTurismo MC Stradale (240.000 de dolari).În general, duce o viaţă liniştită şi apare în presă rareori, când nu este vorba de sport.

    Messi are doi copii, Thiago and Mateo, împreună cu iubita acestuia, Antonella Roccuzzo, care a crescut în acelaşi oraş cu starul, şi sunt împreună din 2008.

  • O companie din Ungaria transformă deşeurile în haine

    Cantitatea de deşeuri produsă de omenire continuă să crească an de an, iar resursele se împuţinează, conform unor studii, motiv pentru care se încearcă reciclarea cât mai multor deşeuri posibil, tendinţă de care nu a scăpat nici lumea modei, scrie The Independent. Au apărut astfel articole vestimentare create din materiale obţinute din deşeuri.

    O companie din Ungaria, SegraSegra, creează geci şi tricouri din camere de bicicletă, firma Worn Again topeşte sticle de plastic pentru a obţine poliester din ele, din care ulterior obţine fibre şi apoi materialul necesar confecţionării obiectelor de îmbrăcăminte, iar creatoarea neozeelandeză Emma Westside foloseşte fire de cupru de la radiatoare industriale. O altă creatoare, de data aceasta de accesorii, Rosalie McMillian, confecţionează bijuterii cu forme geometrice îndrăzneţe din zaţ provenit de la aparatele de cafea din clădirile de birouri din Londra, pe care îl usucă şi îl presează.

    Nici companii mari ca Nike sau Adidas nu s-au lăsat mai prejos, prima confecţionând şosete, pantaloni scurţi şi tricouri din sticle de plastic tăiate şi reciclate pentru echipa feminină de fotbal a SUA şi transformând alte sticle de plastic în poliester, iar a doua colaborând cu organizaţia ecologistă Parley for the Oceans pentru a produce pantofi din fire şi filamente obţinute din deşeuri din oceane şi plase de pescuit.