Tag: IT&C

  • Publicitate online: o cursa cu obstacole

    Potrivit previziunilor Deloitte cu cat creste succesul publicitatii online, cu atat va creste si numarul controalelor de reglementare.  “Piata de publicitate online din Romania in 2007 este estimata in jurul cifrei de 10 milioane de Euro, o cifra care nu poate fi ignorata de nimeni atunci cand are in vedere domeniul publicitar si ritmul de crestere al publicitatii online in Romania, mult peste trendul global inregistrat pana acum” , declara Radu Herinean, Enterprise Risk Services Manager la Deloitte Romania .

    Herinean adauga ca in timp ce in 2005 investitiile in publicitatea online insemnau doar 1% din piata de publictate, acestea au ajuns anul trecut la aproximativ 3%, adica 10 milioane de euro.
    Reprezentantul Deloitte spune ca in evolutia publicitatii locale se aliniaza tendintelor internationale, dar in ceea ce priveste viteza de crestere perspectivele pietei locale sunt mai optimeste decat cele la nivel global.
    " Astfel, in ceea ce priveste publicitatea pe internet, se pastreaza trendul prin care publicitatea online va creste cu peste 50% in 2008. Televiziunea digitala si-a facut deja loc in casele românilor, iar cel putin un operator major de televiziune prin cablu va introduce televiziunea IP, cel mai probabil spre sfarsitul anului”, spune Radu Herinean.

    Studiul Deloitte estimeza publicitatea online la nivel mondial la 42 miliarde de dolari, in timp ce potrivit unui raport din decembrie al companiei de cercetare ZenithOptimedia arata ca in acest an in publicitatea pe internet se vor investi 44,5 de miliarde de dolari dintre care 36 numai in Statele Unite, mai mult cu 24% fata de 2007.

    Cu privire la piata de televiziune prin internet (IPTV) este asteptat ca alaturi de compania Ines care ofera astfel de servicii din 2005, in acest an sa se lanseze si Romtelecom. Reprezentantii companiei au declarat ca deocamdata sunt in faza de testare a acestor facilitati.

    " In ceea ce priveste pirateria, ne vom clasa foarte probabil si continuare in urma mediei globale, in ciuda faptului ca legislatia noastra este mult mai agresiva in acest domeniu. Trendul presei scrise, de migrare catre online, se regaseste si la noi, insa in acest moment in Romania publicatiile online sunt fie proiecte initiate direct online fie oglinda unor publicatii tiparite” mai spune reprezentantul Deloitte Romania.

    Deloitte Touche Tohmatsu este o organizaţie de firme care furnizează servicii in patru domenii profesionale – audit, taxe, consultanta manageriala si consultanta financiara.
    Deloitte are reprezentante in 140 de ţări si peste 150.000 de angajati in intreaga lume.

  • Emag, plan de afaceri de 150 mil. euro

    Cifra de afaceri inregistrata de Dante International si Emag International, cele doua companii din spatele site-ului eMAG, au inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 76,7 milioane de euro, potrivit unui comunicat oficial. Cifra confirma asteptarile comunicate anterior de catre managementul companiei, de 75 de milioane. Pentru anul acesta tinta privind cifra de afaceri a Emag este de 140-150 de milioane de euro, pastrand ritmul privind dublarea de la an la an a cifrei de afaceri sustinut pana acum.

    Estimarile Emag asupra valorii pietei de retail IT&C online sunt de 115 milioane de euro in 2007 si de 250 de milioane anul acesta. Rezulta deci o scadere usoara a cotei de piata Emag, de la 66% la 60% anul acesta, daca cifrele se confirma.

    "Vor aparea si vor creste ca importanta si alti factori decat usurinta in realizarea comenzii sau gama foarte larga de produse si preturile competitive. Pentru eMAG.ro, anul 2008 va insemna consolidarea unei foarte interesante relatii cu comunitatea cumparatorilor din Romania", a declarat Radu Apostolescu, director divizie brand al eMAG.ro si totodata unul dintre fondatorii afacerii.
    Reprezentantii eMAG se asteapta ca primele cinci magazine online din Romania sa acopere o cota de peste 85% din piata comertului online anul acesta.

    Principala categorie de produse vanduta de eMAG sunt laptopurile situatie care se va repeta si in 2008, an in care oficialii eMAG urmaresc obtinerea unei cote de 22-25% din piata totala a calculatoarelor portabile.
    "Daca eliminam proiectele de administratie publica, practic 1 din 3 notebook-uri ajunse in casele sau birourile romanilor vor proveni de la eMAG.ro", a declarat Lucian Condruz, director product management eMAG.

  • Der Spiegel: Fabrica Nokia de la Cluj va aduce lumea moderna intr-o zona cuprinsa inca de saracie

    Pasunile din Transilvania nu au mai avut parte de atata actiune de la retragerea romanilor, comenteaza Der Spiegel, apreciind insa ca in conditiile in care producatorul Nokia prelucreaza deja terenul pentru construirea unei noi fabrici, lumea moderna se indreapta catre aceasta parte a Romaniei cu o viteza uimitoare inclusiv pentru texanul John Guerry, seful santierului. "De fiecare data cand vin aici, ceva este schimbat", le povesteste Guerry jurnalistilor de la Der Spiegel, in timp ce se apleaca pentru a mangaia un caine vagabond botezat de muncitori Nokia.

    Potrivit publicatiei germane, fabrica de la Cluj s-a dezvoltat intr-un ritm foarte rapid astfel incat, la mai putin de cinci luni de la inceperea lucrarilor, exteriorul uzinei este aproape finisat, iar in interior specialistii au instalat deja mai multe computere care vor urmari fluxurile de componente ale viitoarelor telefoane.

    De altfel, potrivit Der Spiegel, in luna martie fabrica va incepe deja livrarea primelor aparate in Europa si Asia. Der Spiegel apreciaza ca Nokia a ales Clujul partial deoarece in acest oras exista un numar considerabil de ingineri dispusi sa munceasca pentru un salariu mai mic decat un sfert din cel european. Fabrica va deveni complet operationala cu pu tin timp inainte de inchiderea uzinei Nokia de la Bochum, Germania, despre care compania finlandeza sustine ca a devenit prea costisitoare.

    Citeste continuarea pe www.mediafax.ro  

  • Demisii la conducerea Zapp

    Chris Bataillard a fost numit Chief Executive Officer al Telemobil S.A., companie care opereaza reteaua Zapp, ca urmare a prezentarii demisiei de catre fostul CEO Piermario Di Pietro. Milanezul Piermario di Pietro a venit la Zapp in 2002, initial pe postul de director financiar. El va ramane totusi membru al consiliului de administratie al Telemobil S.A.

    Pe partea tehnica, Vicentiu Dragomir, General Manager Network Operation, isi va asuma in plus o parte din sarcinile si responsabilitatile detinute de Victor Stan in calitate de Chief Technical Officer, care de asemenea si-a prezentat demisia in cursul zilei de ieri, se arata intr-un comunicat oficial al Telemobil. Victor Stan este unul dintre primii angajati ai Telemobil si cel care a realizat arhitectura tehnica a retelei Zapp.
    Componenta echipei manageriale in rest ramane neschimbata. Mai exact departamentele de operatiuni, finante, vanzari, business development, achizitii si corporate affairs vor continua sa fie conduse de: Vijay Srinivasagopalan, Razvan Patrunoiu, Mircea Girbovan, Arda Arkun, Ghassan El Hage si Carmen Lazar.

    Comentand pe marginea acestor schimbari Nader Hariri, Presedinte Telemobil S.A., a declarat:“ Este un mare avantaj sa avem deja o echipa manageriala atat de puternica si, cu Chris Bataillard in rolul de CEO, sunt sigur ca Zapp este bine pregatit si pozitionat pentru a beneficia de oportunitatile existente si pentru a face fata provocarilor viitoare.” Aceste schimbari urmeaza achizitiei anuntata vineri a participatiei de 50% a Qualcomm Incorporated in Inquam Limited – companie care detine Telemobil S.A., de catre grupul Saudi Oger.

    “In urma acestor schimbari, prioritatile noastre nu se vor schimba, grupul Saudi Oger ramanand pe deplin dedicat dezvoltarii si creari de valoare atat pentru actionari cat si pentru angajatii Zapp Romania si Zapp Portugalia.” a adaugat Hariri.

    Chris Bataillard este fondatorul si CEO Zapp Holdings, si a fost implicat intr-un mod activ atat in partea de management cat si de dezvoltare a companiilor Zapp Romania si Zapp Portugalia. Anterior acestor activitati, Bataillard a lucrat peste 20 de ani in domeniul financiar-bancar, unde a detinut diverse pozitii, printre care si pe cea de Managing Director al JP Morgan sau Director Executiv al departamentului de fuziuni si achizitii la Goldman Sachs. Dl Bataillard a studiat economia la Yale University si detine un MBA de la Stanford.

  • Piata mondiala a PC-urilor, plus 13% in 2007

    Daca in 2006 pentru primul loc in clasament concurau, la o distanta foarte mica unul de celalalt, Dell si Hewlett-Packard (HP), anul trecut HP s-a detasat considerabil, inregistrand vanzari de peste 49,4 de milioane de unitati, dintre care aproape 17,7 de milioane numai in regiunea EMEA, si o cota de piata de 18,2%.

    "Regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa) a insemnat anul trecut cea mai mare piata de PC-uri din lume, urmata de Africa", constata Mikako Kitagawa, analist in cadrul diviziei Gartner Computing Markets a companiei de cercetare.

    Pe locul al doilea, Dell a raportat vanzari de 38,7 de milioane de unitati la nivel mondial, dintre care 9,6 milioane in EMEA. Pierderea primei pozitii in top poate fi pusa pe seama mai multor probleme cu care compania s-a confruntat in ultimul an, cresterea de la an la an a Dell fiind de numai 1,7%, incomparabila practic cu cele 30 de procente castigate de HP anul trecut, comparativ cu 2006.

    Restul clasamentului este format din Acer, cu 24,2 de milioane de computere vandute in lume anul trecut, Lenovo – 20,1 milioane si Toshiba – 10,9 milioane de unitati. Cea mai mare crestere anuala, de 32.9%, apartine companiei Acer, care s-a distantat astfel si mai mult de compatitorul Lenovo.

  • Cel mai subtire laptop din lume

    In cel mai gros punct al sau – 19.4 de milimetri -, MacBook Air e chiar mai subtire decat cel mai apropiat competitor din acest punct de vedere, seria Vaio TZ de la Sony. Lucru pe care Steve Jobs, CEO al Apple, nu s-a sfiit sa-l puncteze direct la MacWorld, cel mai mare eveniment anual al companiei. In aplauzele fanilor Apple care au stat la coada chiar si cu o zi inainte pentru a prinde un loc la prezentare, Jobs a scos cel mai nou model de laptop dintr-un plic A4 obisnuit, de birou. Acesta e si mesajul primei reclame a produsului, un spot care foloseste drept coloana sonora melodia "New Soul" a artistei franceze Yael Naim.

    Preturile pentru cele doua modele ale seriei vor fi de 1799 si 3098 de dolari in Statele Unite, iar magazinele afiliate Apple au inceput deja sa inregistreze precomenzi desi modelul va fi disponibil doar in viitorul apropiat.

    Analistii de la Piper Jaffray au declarat presei internationale ca se asteapta ca seria Air a MacBook sa devina cel mai bine vandut portabil al Apple anul acesta, rezultand direct intr-o crestere de 10% a numarului de calculatoare vandute de companie. In acelasi timp, oficialii producatorului iPod au declarat asteapta ca versiunile mai ieftine, de 1100 de dolari, sa ramana in continuare vedetele vanzarilor diviziei de calculatoare portabile.

    Pentru a obtine design-ul subtire, inginerii Apple au facut si cateva compromisuri. MacBook Air are un singur port USB, bateria nu se poate inlocui, e lipsit de unitate optica CD sau DVD. Totusi analistii sunt de parere ca aceste minusuri nu vor impiedica clientii sa cumpere produsul.

  • Web 3.0, varianta demo

    Tarziu in noapte, unul dintre posturile locale de televiziune din Las Vegas difuzeaza o masa rotunda despre Consumer Electronics Show, targul international care aduce orasului sute de milioane de dolari anual in doar cateva zile. Moderatorul pune o intrebare standard: care este tendinta dominanta in acest an? Rezulta un Turn Babel: fiecare invitat spune altceva. Concluzia finala este imposibil de tras. Ce sa alegem? Vaga si vechea sintagma "trecerea de la analog la digital"? Infuzia masiva de hardware si software in automobile? Un nou episod si mai dramatic din telenovela high definition Blu-ray versus HD DVD? Aparitia unor roboti “de larg consum” uimitori si la preturi rezonabile? Oferta incredibil de bogata de televizoare LCD sau cu plasma?

    Fiecare dintre aceste subiecte ar putea umple pagini intregi, dar fara sa se delimiteze clar ca un trend dominant al actualei editii a CES. O privire mai atenta scoate insa la iveala un element cvasiprezent in mai toate noile tehnologii, la fel de esential precum curentul electric pentru civilizatia actuala: internetul. Aproape toate marile companii prezente la CES au avut grija sa-si conecteze la worldwide web conceptele cu care au venit sa cucereasca lumea. |n acest peisaj, furnizorii de continut multimedia sunt, la randul lor, curtati intens de mai toate companiile hi-tech, in efortul de a atrage consumatorii oferindu-le portii generoase de divertisment si informatie digitale.

    Cand discutam despre internetul mobil, apare inevitabil comparatia cu computerul: care va fi castigatorul in disputa dintre telefon si laptop, ca echipamente de accesare a internetului? Navigarea pe net prin intermediul telefoanelor mobile este inca destul de scumpa si de greoaie. Ecranul acestor echipamente este deocamdata meschin, iar afisarea site-urilor devine adesea frustranta. De cealalta parte, majoritatea laptopurilor sunt grele, bateria are durata scurta de utilizare intre incarcari, insa monitorul este confortabil.

    Cel mai pare producator de cipuri din lume, Intel, propune ca rezolvarea acestei dileme sa fie un echipament nou de conectare, pe care l-a denumit "mobile internet device" (MID). Paul Otellini, directorul executiv al companiei, a descris la Las Vegas cum trebuie sa arate MID: sa consume foarte putina energie, sa aiba tastatura completa si un ecran cu diagonala in jur de 7,5 centimetri (3 inci). Un astfel de computer portabil miniaturizat ar putea fi preferat telefonului mobil, sustine Otellini. |n cateva luni, Intel va incepe sa livreze un nou tip de procesor (denumit Silverthorne), de dimensiuni mai reduse decat cele standard si care consuma relativ mai putina energie. Acest procesor, impreuna cu platforma aferenta, ar face din MID un echipament mai suplu decat un laptop obisnuit, dar cu functii mult mai evoluate fata de telefoanele mobile.
    MID isi propune asadar sa devina minunea tehnologica a electronicelor de consum in acest an, printre altele datorita implicarii in proiect a companiei One Voice Technologies, care il va dota cu functii evoluate de recunoastere vocala pentru activarea functiilor de player de muzica si video, chat, afisare a hartilor. Cu alte cuvinte, vom apasa mai putin pe taste si, in schimb, ii vom vorbi micului computer. Chiar si cautarea unor informatii pe internet se va face tot prin voce. Echipat cu GPS, MID va fi dotat si cu un soft de traducere automata in engleza a convorbirilor captate prin microfonul incorporat si purtate in alte limbi.

    Scepticii stramba insa din nas, afirmand ca MID nu va deveni prea curand un echipament popular, din cauza slabei raspandiri a internetului wireless broadband, in comparatie cu retelele bine puse la punct ale companiilor de telefonie mobila. Raspandirea convorbirilor prin intermediul internetului (VoIP), desfasurate pe dispozitive mobile conectate la hotspoturi, ramane insa o amenintare pentru veniturile companiilor de telefonie. Furnizorul de telefonie VoIP Skype s-a inscris ca furnizor de tehnologie pentru MID al Intel si, mai mult, cu ocazia CES a anuntat si parteneriatul cu Sony in urma caruia gamerii care folosesc consola PlayStation Portable conectata la WiFi vor putea vorbi prin VoIP, intr-o maniera de neinchipuit pana acum. Vor vedea, de pilda, care dintre utilizatorii din lista de contacte este in retea si poate fi apelat. Daca mai era nevoie de inca o dovada ca Skype tinde sa devina un operator de telefonie mobila, atunci aceasta ar putea fi anuntul ca serviciile sale vor fi disponibile si pe noua Nokia 819 Internet Tablet.

    Yahoo!, in schimb, mizeaza pe telefonul mobil, venind la CES cu o noua interfata pentru accesarea serviciilor sale pe telefoanele mobile, Go3.0. Aplicatia promite un acces mai usor si personalizat la e-mail, stiri, cautare, meteo, harti pe telefonul mobil. Yahoo! a initiat si parteneriate cu MySpace, eBay si MTV Networks care vor crea servicii speciale pentru utilizatorii Go3.0. Totodata, Go3.0 este deschisa pentru dezvoltatorii de software care sunt invitati sa creeze aplicatii. Cu aceasta, Yahoo! incearca sa evite sa fie prinsa pe picior gresit de catre Google, care la randul sau lucreaza intens la noul sistem de operare pentru telefoanele mobile, Android.

    Directorul executiv Jerry Yang a iesit in sfarsit din silentio stampa cu ocazia CES si a facut eforturi de a convinge publicul ca Yahoo! poate veni tare din urma in concurenta cu Google. Pentru cine nu considera ca felul cum se comporta Yahoo! Mail Beta ar confirma aceste sperante, nu-i nici o problema: Yang spune ca modul in care utilizam acum e-mail-ul este oricum primitiv si promite ca va oferi solutii noi prin care mesajele din inbox sa fie ierarhizate in functie de importanta categoriilor de expeditori, iar informatiile continute in mesaje si comunicarea electronica sa fie imbogatite cu date selectate in functie de context, culese de pe internet. Yahoo! Mail ar urma sa adune la un loc mesaje scrise si vocale, mesagerie instant si mesajele din retelele sociale la care utilizatorul e conectat, ca MySpace sau LinkedIn, iar daca acesta va scrie un mesaj despre un restaurant unde vrea sa invite pe cineva din lista sa de contacte, i se vor oferi automat date despre restaurant si eventual despre preferintele in materie ale destinatarului.

    Cat priveste Google, compania a fost consecventa cu strategia sa low profile si cu ocazia CES. Nu a a inchiriat niciun pavilion, singura stire mai semnificativa fiind parteneriatul cu Panasonic, liderul mondial al monitoarelor cu plasma, prin care serviciile video si foto YouTube si Picasa vor fi accesibile si pe televizoarele cu inalta definitie. Nu este clar daca Google va deveni si furnizor de continut video high definition. Un lucru e sigur insa, absenta Google de la CES a facut ca spectacolul internetului ca vector si catalizator pentru tot ce inseamna IT&C sa fie incomplet.

    Dincolo de spectacolul, punctat de acorduri rock, al retragerii lui Bill Gates din functiile executive, Microsoft a adaugat obsesiv componenta de internet in toate noile produse aduse la CES. De pilda, a lansat in varianta beta, deocamdata doar pentru americani, aplicatia Office Live Beta Workspace. Utilizatorului i se pune la dispozitie un spatiu de 500 MB in care poate gazdui documente Word Excel, PowerPoint sau PDF pe care le poate accesa apoi de pe orice computer cu conexiune la Internet. Fisierele pot fi modificate si expediate in interiorul unei comunitati mult mai usor, datorita Workspace.

    Microsoft s-a preocupat in mod deosebit de parteneriatele cu giganti media, furnizori de continut: impreuna cu NBC Universal va lansa portalul NBCOlympics.com cu prilejul Jocurilor Olimpice de la Beijing, prin care utilizatorii vor accesa, live sau la cerere, peste 3.000 de ore de transmisiuni video. Portalul va fi cu acces gratuit si se va baza pe suita de aplicatii pentru web Silverlight. Tot la CES a fost anuntata si alianta MGM-Microsoft prin care filme clasice, precum "Terminator" sau "Tacerea mieilor", vor fi disponibile prin intermediul consolei de jocuri Xbox360, devenita astfel echipament de furnizare de continut video. Prin acelasi echipament, ABCTelevision si Disney Channel vor livra emisiuni de succes si seriale precum "Neveste disperate", "Lost" sau "Grey’s Anatomy".

    {i in privinta livrarii de continut video prin internet, companiile au mari promisiuni. Demonstratia facuta de operatorul american de cablu Comcast i-a excitat la maximum pe toti dependentii de continut video high definition. Datorita unei noi tehnologii de modem, Comcast a descarcat un film in doar cateva minute, la fantastica viteza de 160 Mbps. Directorul executiv Brian Roberts a promis ca vitezele comerciale de 100 Mbps la internetul prin cablu vor deveni “absolut posibile” anul viitor pe cateva piete. "Supervitezele la download-ul de filme se afla abia la inceput. Furnizarea de continut prin internet va cunoaste o revolutie", afirma Roberts.

    Unul dintre exemplele cu care Bill Gates si-a sustinut viziunea asupra serviciilor bazate pe internet s-a referit la conceptul unui echipament care poate recunoaste o persoana sau un loc de interes public, datorita programelor de interpretare a imaginilor. Aparatul, asemanator cu un dispozitiv GPS, odata indreptat spre o persoana, va afisa pe ecran informatiile despre aceasta (cele care sunt public disponibile). Daca va scana o strada, ii va oferi posesorului date despre companiile gazduite de cladirile din zona si despre serviciile pe care acestea le ofera.

    Pare infricosator? Probabil nu mai mult decat e-mailurile promise de Yahoo! cu informatii selectate automat de pe internet pentru mesajele personale, sau decat viziunea lui Paul Ottelini, a unui internet “personal”, care nu mai asteapta ca utilizatorul sa caute o informatie, ci ii ghiceste dorintele si interesele. Conectat la internet in banda larga si pus sa interpreteze o fotografie a Beijingului, MID a putut sa traduca, de pilda, denumirile magazinelor sau numele strazilor. Bill Gates s-a folosit, pentru a demonstra ce poate dispozitivul prezentat de el, de propria sa fotografie, pe baza careia aparatul a accesat fotografii si clipuri video de la discursurile prezentate de el cu ocazia ultimelor opt editii ale CES. Visul unui “internet semantic”, imaginat de cei ce sustin ca dupa web 2.0 urmeaza epoca web 3.0, unde structurarea si livrarea informatiei ar trebui sa se faca automat, pare deci a incepe sa se apropie de realitate.

    Credit foto zoso.ro

  • Romanii se dau in vant dupa reducerile la LCD-uri

    Promotiile sunt semnificative, pana la 60%, asa ca cei care au intrat doar sa se uite nu s-au putut abtine si au plecat cu ceva acasa.

    Dintre aparatele electronice si electrocasnice, se vand cel mai bine LCD-urile. Nimeni nu iese in pierdere. Totusi, exista si clienti nemultumiti, care stiu ca marile magazine din strainatate reduc preturile mai mult decat romanii.

    Amanunte pe www.protv.ro

  • Piata IT, 1,37 mld. euro in 2008

    Spre deosebire de anul trecut, analistii sesizeaza o incetinire a ritmului de crestere, avand in vedere ca piata IT a crescut in 2007 cu 16,7% fata de anul precedent.

    Componenta cea mai importanta a pietei locale de IT anul acesta ramane partea de hardware, care include vanzarile de computere, segment dominat in continuare de vanzarile de desktop-uri cu un raport de aproximativ 3 la 1 fata de notebook-uri. Potrivit IDC, rata de crestere a valorii vanzarilor de computere va fi anul acesta de aproximativ 10%, in timp ce piata software va castiga 11% anul acesta, in comparatie cu 2007.

    O crestere ceva mai mare, de 19,6%, va fi intalnita anul acesta pe segmentul investitiilor in servicii IT. "Serviciile de suport si integrare de sistem vor continua sa dominetpiata serviciilor IT iar contractele tip proiect vor deveni din ce in ce mai raspandite in decursul anului", spune Calin Mirea, analist in cadrul IDC Romania.

  • Romanii vor soft pentru control parental

    Aplicatiile de control si monitoirizare a activitatii minorilor pe internet sunt din ce in ce mai cautate la nivel mondial, fiind puse pe acelasi nivel cu aplicatiile anti-virus si anti-spam de foarte multi utilizatori.In ceea ce priveste situatia din Romania, 24,6% dintre cei 400 de participanti la sondajul Gecad Net spun ca ar dori sa aiba o aplicatie dedicata pentru protectia copiilor, iar 27,9% cred ca aceste functii ar trebui sa fie incluse in pachetul de securitate anti-virus.

    "Totusi, o astfel de solutie, oricat de buna ar fi, filtreaza cam 90% dintre site-urile cu continut neadecvat la care sunt expusi compii atunci cand folosesc internetul", crede Gabriela Menchea, director general in cadrul Gecad Net.