Tag: Italia

  • Cele mai bune destinaţii europene pentru un city-break ieftin – GALERIE FOTO

    Dacă vreţi să vă luaţi o vacanţă de câteva zile cu un buget mai mic, cel mai bine este să uitaţi de marile capitale europene precum Londra, Paris sau Madrid.

    Există numeroase alte opţiuni pentru a petrece un week-end, iar cei de la The Guardian au alcătuit un top al acestora.

  • Francois Hollande şi Matteo Renzi încearcă să tempereze disputa pe tema imigranţilor

    După declaraţiile dure din ultimele zile între miniştrii de Interne francez şi italian, Hollande s-a arătat cooperativ.

    “Faptul că Italia se află în sudul Europei nu înseamnă că ea trebuie să fie ţara care, alături de Grecia şi Malta, trebuie să depună eforturi în beneficiul tuturor”, a declarat Hollande. “Italia nu trebuie să îşi asume singură această cooperare şi această misiune, şi alte ţări pot fi vizate”, a adăugat el.

    Şeful Guvernului italian Matteo Renzi s-a referit la semnarea, în 2003, a Regulamentului Dublin II care cere ţării în care ajunge pentru prima dată imigrantul să examineze solicitarea lui de azil.

    “Vreau să fiu clar. Nu cred că acordul de la Dublin este o idee bună, în special pentru Italia, dar nu vreau să mă lansez într-o polemică în interiorul ţării mele împotriva partidului politic care se afla la putere în acel moment”, a asigurat Renzi.

    La frontiera franco-italiană, forţele de ordine franceze împiedică în continuare imigranţii să pătrundă în Hexagon. La Vintimille, în partea italiană, circa 500 de persoane au manifestat sâmbătă sub sloganul “Franţa, deschide-ţi frontiera”.

  • Rusia şi Italia vor construi împreună elicoptere de mare tonaj

    “Un contract privind fabricarea de elicoptere de mare tonaj destinate exploatării de resurse naturale aparţinând Rusiei este în curs de pregătire cu grupul Rosneft”, a declarat Vladimir Putin în cursul unei conferinţe de presă, la Milano.

    Grupul italian Finmeccanica şi giganţii ruşi Rostec şi Rosneft au semnat un memorandum de înţelegere privind fabricarea a 160 de elicoptere de tip AW-189 în Rusia. Dotate cu o capacitate mare de transport, aceste aparate de zbor vor fi folosite la efectuarea unor activităţi de exploatare a resurselor naturale pe platoul rusesc din Arctica.

    “Societăţi italiene vor primi comenzi în valoare de trei miliarde de euro până în 2025”, a precizat şeful statului rus.

    Potrivit lui, acest contract i-a atras atenţia premierului italian, Matteo Renzi.

    Pe de altă parte, liderul de la Kremlin a salutat parteneriatul economic dintre Rusia şi Italia.

    Exprimându-se în cursul ceremoniei de deschidere a Zilei Rusiei la Expoziţia Universală din Milano, Putin a declarat că Rusia şi Italia sunt doi parteneri care îşi respectă interesele reciproce.

    “Italia figurează printre principalii noştri parteneri comerciali din Europa. Cooperând pe scena internaţională, luăm în considerare şi respectăm interesele noastre reciproce”, a declarat el.

    La rândul său, Matteo Renzi a admis că există unele disensiuni cu Vladimir Putin, dar a precizat că UE şi Rusia se confruntă, în acelaşi timp, cu provocări comune.

    “Trăim într-un context internaţional dificil, inclusiv din cauza problemelor în care nu există unitate, dar cu care ne confruntăm împreună”, a afirmat Renzi.

    Vladimir Putin a efectuat miercuri o vizită în Italia, unde s-a întâlnit cu premierul Matteo Renzi, Papa Francisc, preşedintele italian Sergio Mattarella şi cu omul de afaceri şi liderul partidului Forza Italia, Silvio Berlusconi.

  • Cum arată cel mai bun restaurant din lume – GALERIE FOTO

    „El celler de can roca” este cel mai bun restaurant din lume, conform topului anual al celor mai bune 50 de destinaţii gastronomice. Topul, întocmit de publicaţia britanică Restaurant Magazine, a ajuns la ediţia cu numărul 13 şi pare că suferă din cauza numărului ghinionist, pentru că au apărut şi o serie de controverse legate de listă şi de jurizare. Ba a apărut chiar şi mişcarea Occupy 50 best.

    În top 10 se află restaurante din Spania, Italia, Danemarca, Statele Unite, Londra, Japonia, Brazilia, Thailanda, nume binecunoscute în gastronomie. Încă din 2013 primul loc a fost disputat de două restaurante, cel danez, Noma, şi cel spaniol, El Celler de Can Roca. În 2013 El Celler a ocupat primul loc, iar în 2014 Noma a ajuns să ocupe această poziţie. De ce sunt atât de faimoase aceste restaurante încât să fie clasate pe locurile fruntaşe?

    Cu trei stele Michelin şi pe primul loc în topul acestui an, El Celler de Can Roca este creaţia fraţilor Joan, Josep şi Jordi Roca, un restaurant cu 55 de locuri deschis în 1986. În 2013 fraţii Roca au prezentat El Somni, o producţie multisenzorială care explora interacţiunea dintre gastronomie, muzică şi artă.

    În 2014 întreaga echipă s-a angajat într-un tur al restaurantelor din sudul Statelor Unite şi America Latină, în timp ce localul lor a fost închis. El Celler este angajat şi în proiectul numit Terra Animada, care îşi propune să catalogheze specii sălbatice rare de plante care să fie reintroduse în alimentaţie. El Celler oferă o experienţă care îmbină tradiţionalul şi avangarda, criticii spunând că restaurantul nu-şi uită niciodată rădăcinile şi oferă ceea ce se numeşte căldura familială. 

    Noma, care se află într-un fost depozit pescăresc, a fost ales de patru ori cel mai bun restaurant din lume şi ocupă anul acesta locul trei. Cu două stele Michelin şi dominat de personalitatea chefului René Redzepi, Noma s-a mutat la începutul acestui an în Japonia, timp de cinci săptămâni, o mişcare primită cu entuziasm de japonezi. Redzepi este un tehnician care se joacă şi asimilează constant culturi şi obiceiuri culinare.

    Osteria Franciscana din Modena, Italia, ocupă locul al doilea în 2015. Restaurantul are trei stele Michelin, iar cheful Massimo Bottura se bucură de succesul cărţii sale intitulate „Să nu ai încredere niciodată într-un bucătar italian slăbănog”. Creaţiile sale sunt şi rămân italieneşti, dar formele şi texturile sunt prezentate clientului în moduri nemaiîntâlnite.

    Topul întocmit de Restaurant Magazine este realizat în baza voturilor a peste 1.000 de critici alimentari, bucătari, cunoscători şi profesionişti din industria alimentară, de două ori mai mulţi decât adepţii mişcării Occupy 50 Best, a cărei petiţie a fost semnată, până în momentul scrierii acestui articol, de 407 persoane.  Este adevărat că printre semnatari de află destule nume de chefi, somelieri şi proprietari de restaurante, care reproşează lipsa de criterii în sistemul de întocmire a topului, autopromovarea, pentru că unii dintre chefii din listă sunt şi membri ai juriului, naţionalismul, ba chiar şi şovinismul listei. „Ce au în comun Noma, El Bulli şi Fat Duck? Au îmbolnăvit sute de consumatori, dar au fost încoronate drept cele mai bune restaurante din lume”, arată manifestul care deschide pagina de internet a grupului.

    Semnatarii petiţiei spun că juraţii topului 50 au tendinţa de a recompensa restaurante situate în oraşe turistice, în timp ce altele rămân neobservate sau unele zone, cum este Orientul Mijlociu, sunt slab reprezentate. Alţii au spus că trebuie să existe o reprezentare naţională şi echilibrată, pentru că în jur de 60% dintre restaurantele din clasament se află în Europa de Vest. Nu ne putem pronunţa în privinţa argumentelor Occupy 50 Best, dar putem admite că există o anumită opacitate în întocmirea topului restaurantelor, iar sistemul de notare nu este la fel de limpede precum cel al acordării stelelor Michelin. Ghidul francez are, de exemplu, inspectori anonimi care pun note inclusiv aranjamentelor florale de pe mese şi care emit rapoarte detaliate, în timp ce top 50 nu solicită justificări sau comentarii din partea juriului.

    Pe de altă parte, topul 50 Best a fost puternic mediatizat de la înfiinţarea sa, în 2002, şi s-a constituit într-un concurent serios al Ghidului Michelin. Organizatorii, sponsorizaţi de companii din industria alimentară, cum sunt San Pellegrino sau Lavazza, susţin că încearcă să protejeze anonimatul juriului; membrii acestuia au reguli clare care specifică, de exemplu, că voturile nu pot fi acordate restaurantelor pe care le deţin sau în care au interese.

  • Vladimir Putin cere anularea sau atenuarea sancţiunilor economice occidentale impuse Rusiei

    “Am vorbit cu Renzi despre problema sancţiunilor, care sunt un obstacol real”, a declarat Vladimir Putin într-o conferinţă de presă.

    “Sancţiunile impuse Rusiei trebuie eliminate sau modificate, în scopul susţinerii companiilor care doresc să colaboreze cu noi. Este valabil şi pentru contractele semnate în domeniul militar şi al tehnologiei”, a spus preşedintele Rusiei.

    Statele Unite şi Uniunea Europeană au impus Rusiei o serie de sancţiuni economice şi diplomatice din cauza crizei din Ucraina.

    Premierul Italiei, Matteo Renzi, a admis că există disensiuni cu Vladimir Putin, precizând însă că UE şi Rusia se confruntă cu provocări comune.

    “Trăim într-un context internaţional dificil, inclusiv din cauza problemelor în care nu există unitate, dar cu care ne confruntăm împreună, începând cu riscurile terorismului internaţional”, a afirmat Renzi.

  • Vladimir Putin intenţionează să aibă o întrevedere cu Silvio Berlusconi, la Roma

    “Este discutată posibilitatea unei întrevederi între Vladimir Putin şi Silvio Berlusconi. Nu este exclusă posibilitatea de a avea loc la Roma”, a declarat un oficial de la Kremlin, Iuri Uşakov, citat de site-ul agenţiei TASS.

    Calendarul exact nu a fost stabilit, dar întrevederea ar urma să aibă loc miercuri după-amiază, imediat după ce Vladimir Putin se va întâlni cu Papa Francisc.

    Într-un interviu acordat ziarului Corriere della Sera, Vladimir Putin a declarat că are o relaţie de prietenie cu Silvio Berlusconi.

     

  • Autorităţile din trei regiuni italiene avertizează că nu vor mai primi imigranţi

    Repartiţia imigranţilor sosiţi pe Marea Mediterană este decisă de autorităţile de la Roma, dar guvernatorii celor trei regiuni importante susţin că Italia deja găzduieşte prea mulţi străini. “Italia găzduieşte deja 84.000 de imigranţi. Capacităţile sale de găzduire au atins punctul de ruptură”, afirmă ei.

    Luna trecută, regiunea Valle d’Aosta anunţa de asemenea că nu vrea să mai primească imigranţi.

    Aceste reacţii intervin după ce echipele de intervenţie din Italia, Germania, Marea Britanie şi alte ţări europene au salvat la sfârşitul săptămânii trecute aproximativ 6.000 de imigranţi din Marea Mediterană, care veneau din Africa de Nord spre Europa pe ambarcaţiuni improvizate, a anunţat duminică paza de coastă italiană.

    Numărul persoanelor care părăsesc Africa pentru a ajunge în Europa este în creştere cu 10% anul acesta. În 2014, 170.000 de imigranţi au debarcat pe coastele italiene.

    Conform Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), peste 1.800 de persoane au murit pe mare, dintre care aproximativ 800 într-un singur naufragiu, în aprilie.

  • Michelle Obama va vizita Marea Britanie şi Italia în perioada 15-21 iunie

    Prima Doamnă va fi însoţită de mama sa, Marian Robinson, şi de cele două fiice ale sale, Mali şi Sasha.

    În cadrul iniţiativei “Lăsaţi Fetele să Înveţe” şi a recentelor sale vizite în Japonia şi Cambodgia, Michelle Obama va vizita Londra unde se va întâlni cu studenţii şi va discuta despre colaborarea Marii Britanii cu Statele Unite pentru extinderea accesului la educaţie al fetelor din întreaga lume.

    La Expoziţia de la Milano, Prima Doamnă va conduce delegaţia prezidenţială şi va participa la activităţile de intensificare a eforturilor de susţinere a familiilor şi comunităţilor sănătoase.

    La Vicenza, în Italia, Michelle Obama va discuta cu militarii şi familiile lor şi va vizita obiectivele culturale din Veneţia.

  • Scrisori care conţineau explozibili, interceptate la un oficiu poştal din Bologna

    Un site de extremă stânga a publicat miercuri o listă cu companiile care lucrează cu CIE. “Vom aduce lupta împotriva CIE în afara incintei lor”, a precizat acesta. Imigranţii deţinuţi la CIE au organizat numeroase proteste pentru a denunţa condiţiile de aici, inclusiv prin greva foamei şi coaserea buzelor.

    Scrisorile au fost găsite în timpul controalelor stricte care se fac zilnic, inclusiv cu sistem de scanare cu raze X, la acest centru poştal. Scrisorile conţineau doar o pulbere neagră care ar fi putut provoca un incendiu. Acestea nu aveau ştampilă poştală şi se crede că au fost trimise cu mai mult de o zi în urmă, potrivit Corriere della Sera.

    Anchetatorii vor analiza toate pistele, inclusiv implicarea unei grupări anarhiste care a revendicat episoade similare în trecut.

  • Scrisori care conţineau explozibili, interceptate la un oficiu poştal din Bologna

    Un site de extremă stânga a publicat miercuri o listă cu companiile care lucrează cu CIE. “Vom aduce lupta împotriva CIE în afara incintei lor”, a precizat acesta. Imigranţii deţinuţi la CIE au organizat numeroase proteste pentru a denunţa condiţiile de aici, inclusiv prin greva foamei şi coaserea buzelor.

    Scrisorile au fost găsite în timpul controalelor stricte care se fac zilnic, inclusiv cu sistem de scanare cu raze X, la acest centru poştal. Scrisorile conţineau doar o pulbere neagră care ar fi putut provoca un incendiu. Acestea nu aveau ştampilă poştală şi se crede că au fost trimise cu mai mult de o zi în urmă, potrivit Corriere della Sera.

    Anchetatorii vor analiza toate pistele, inclusiv implicarea unei grupări anarhiste care a revendicat episoade similare în trecut.