Tag: consiliu

  • Un fost director general al CFR Marfă, George Micu, a preluat conducerea CFR SA

     AGA CFR a respins, luni, planul de administrare propus administratorii în funcţie şi a numit un nou CA, din care fac parte George Micu, Sorin Mîndruţescu (CEO Oracle România), Peter Weiss (fost şef la Bancpost şi RBS România) şi George Micu (fost director general al CFR Marfă), alături de Florian Raimund Kubinschi şi Enache Jiru, administratori şi în fostul CA.

    După respingerea planului, directorul general, Dimitris Sophocleous, a anunţat că demisionează. Fosta conducere a CFR SA, selectată la începutul acestui an, în urma unui proces de recrutare a managementului privat, a acuzat factorul politic că este “disperat” să nu piardă controlul unei companii de stat şi a finanţărilor europene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Consilier al lui Merkel: Ajutorul financiar al zonei euro trebuie condiţionat de taxe pe activele bogaţilor

     “Bogaţii descurcăreţi îşi mută doar banii în băncile din nordul Europei şi evită să plătească”, a declarat Bofinger, pentru publicaţia germană Der Spiegel, citată de cotidianul britanic The Guardian. Bofinger face parte dintre “Cei Cinci Înţelepţi”, consiliul de experţi în economie ai cancelarului german.

    În loc să impună taxe pe banii din conturile bancare, guvernele din statele membre ar trebui în viitor să ţintească proprietăţile imobiliare şi alte active mai puţin mobile, a spus el.

    “De exemplu, pe parcursul următorilor 10 ani, bogaţii ar trebui să plătească o parte din activele lor”, a spus Bofinger.

    Germania, cea mai mare economie europeană, a fost nevoită să participe cu sume mari la fiecare dintre pachetele financiare acordate statelor cu probleme. Politicienii şi economiştii germani afirmă, însă, citând un studiu al Băncii Centrale Europene, că dacă este luată în calcul şi valoarea locuinţei atunci populaţia din multe ţări din sudul Europei este mai bogată decât cea din Germania.

  • ROBERT CAZANCIUC, propus în funcţia de ministru al Justiţiei. Băsescu a semnat decretul prin care Cazanciuc este eliberat din funcţia de procuror

     UPDATE: Preşedintele Băsescu a semnat decretul prin care Cazanciuc este eliberat din funcţia de procuror

    “Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat joi, 11 aprilie, Decretul prin care domnul Robert-Marius Cazanciuc, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se eliberează din funcţie, ca urmare a demisiei, începând cu data de 15 aprilie 2013”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

    Ponta: Voi propune numirea lui Cazanciuc după ce va fi emis decretul de eliberare din magistratură

    Premierul Victor Ponta a declarat la CSM că va propune numirea lui Robert Cazanciuc în funcţia de ministru al Justiţiei după ce va fi emis decretul de eliberare din magistratură a acestuia, Plenul CSM luând act de demisia lui din funcţia de procuror.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ROBERT CAZANCIUC, propus de premier în funcţia de ministru al Justiţiei. Ponta: L-am informat pe preşedinte, nu a avut niciun fel de obiecţie

     Ponta: Voi propune numirea lui Cazanciuc după ce va fi emis decretul de eliberare din magistratură

    Premierul Victor Ponta a declarat la CSM că va propune numirea lui Robert Cazanciuc în funcţia de ministru al Justiţiei după ce va fi emis decretul de eliberare din magistratură a acestuia, Plenul CSM luând act de demisia lui din funcţia de procuror.

    Victor Ponta a spus că a participat la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care a fost legal constituită, şi a votat toate punctele de pe ordinea de zi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CSM a devansat calendarul avizării candidaţilor propuşi pentru funcţiile de procurori şefi

     Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a discutat, miercuri, cererea ministrului interimar al Justiţiei, Victor Ponta, de modificare a calendarul de desfăsurare a activităţilor prevăzute în procedura de avizare a propunerilor pentru funcţiile de conducere la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

    În urma discuţiilor, Secţia pentru procurori a hotărât, cu unanimitate de voturi, modificarea calendarului de desfăşurare a activităţilor privind avizarea candidaţilor propuşi de Victor Ponta, a anunţat CSM într-un comunicat de presă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CSM: Mandatul lui Morar la PICCJ încetează din 15 aprilie. Acesta va fi consilier al Oanei Hăineală

     Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, cu unanimitate de voturi, încetarea detaşării lui Daniel Morar în funcţia de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), cu începere din 15 aprilie. Hotărârea a fost luată la solicitarea lui Daniel Morar, se arată într-un comunicat de presă al CSM.

    Totodată, Secţia pentru procurori a CSM a decis detaşarea lui Daniel Morar în funcţia de consilier al preşedintrelui CSM, începând din 14 aprilie, pe o perioadă de şase luni. Decizia a fost luată la solicitarea preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Oana Schmidt Hăineală, în baza articolului 58, alineatul 1 din Legea 303/2004 şi articolului 40, alineatul 1, litera a din Legea 317/2004.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CNSC, structură pe care Ponta vrea să o desfiinţeze, susţine că are un grad ridicat de credibilitate

     Datele prezentate relevă că CNSC a înregistrat anul trecut 5.997 contestaţii formulate de operatorii economici, în condiţiile în care de la înfiinţarea instituţiei, în septembrie 2006, şi până la 31 decembrie 2012 a primit un total de 41.541 contestaţii.

    Din totalul contestaţiilor formulate anul trecut, 40,82 % au vizat documentaţia de atribuire, în vreme ce 59,18% au fost îndreptate împotriva rezultatului procedurii.

    Totodată, din cele 5.997 contestaţii, 38,27% au vizat proceduri de atribuire a contractelor de achiziţie publică finanţate din fonduri europene, iar 61,73% au fost formulate în cadrul unor proceduri de atribuire a contractelor de achiziţie publică finanţate din fonduri publice interne.

    În ceea ce priveşte contestaţiile formulate în cadrul procedurilor de atribuire, 44,09% au vizat contractede achiziţie publică având ca obiect execuţia de lucrări, 32,23% au fost pentru furnizarea de produse, iar 23,68% s-au referit la prestarea de servicii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Curtea Constituţională a decis: Cristi Danileţ a fost revocat neconstituţional din Consiliul Superior al Magistraturii

     Judecătorii Curţii Constituţionale au analizat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 55 din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ridicată în dosarul în care Cristi Danileţ a contestat revocarea sa din funcţia de membru ales al CSM.

    Curtea Constituţională a constatat că articolul 55, alineatele 4 şi 9 din Legea 317/2004 sunt neconstituţionale.

    Potrivit articolului 55, alineatul 4, “membrii aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii sunt revocaţi şi la cererea majorităţii adunărilor generale de la nivelul instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor încredinţate prin alegerea ca membru al Consiliului. În cadrul adunărilor generale, decizia se ia cu votul a două treimi din numărul judecătorilor sau procurorilor”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Liviu Negoiţă, Dorin Florea, Andreea Paul şi Anca Boagiu, candidaţii pentru prim-vicepreşedinte PDL

     Potrivit surselor citate, pentru funcţia de secretar general şi-a înscris candidatura Gheorghe Flutur, care ocupă şi în prezent această funcţie.

    Printre cei care candidează pentru funcţiile de vicepreşedinte se află Sulfina Barbu, Raluca Turcan, Cezar Preda, Ioan Oltean, Ioan Bălan, Mircea Hava. Tot pentru funcţii de vicepreşedinte ar putea să candideze şi Roberta Anastase şi Lucian Bode, au precizat sursele citate.

    La CNC de sâmbătă vor fi aleşi şi secretarii executivi ai partidului, membrii comisiilor de litigii, statut şi integritate şi de revizie şi control.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro