Tag: Plan

  • Academia de Ştiinţe din Australia: Planul guvernamental nu va salva Marea Barieră de Corali

    Schiţa acestui plan de acţiune, dezvăluită pentru consultare luna trecută, trebuie să răspundă îngrijorărilor exprimate de Organizaţia Naţiunilor Unite referitoare la Marea Barieră de Corali, după ce UNESCO a ameninţat că o va include pe lista patrimoniului mondial în pericol de dispariţie.

    Ministrul australian al Mediului, Greg Hunt, a declarat că acel plan a fost conceput cu grija de a găsi un echilibru bun între protejarea coralilor şi dezvoltarea durabilă.

    Însă Academia de Ştiinţe din Australia a considerat că planul a ignorat impactul pe care îl are încălzirea globală şi nu rezolvă problemele care vizează calitatea apelor oceanice, dezvoltarea zonelor de coastă şi pescuitul.

    “Ştiinţa este foarte clară: bariera s-a degradat şi starea ei se înrăutăţeşte. Planul nu o va însănătoşi, nici măcar nu o va menţine în forma ei de acum care este deja slăbită”, a declarat Terry Hugues, membru al instituţiei australiene citate.

    “Planul guvernamental pare, de asemenea, prea centrat pe obiectivul pe termen scurt de a răspunde îngrijorărilor exprimate de UNESCO, decât pe provocarea pe termen lung de restaurare a barierei”, a adăugat el.

    Potrivit acestui om de ştiinţă, deşi planul a fost conceput pentru a combate deversările de ape agricole, orice progres va fi probabil inutil în faţa amplorii fără precedent pe care au luat-o operaţiunile de dragare a fundului oceanic, dezvoltarea porturilor carbonifere şi proiectul statului australian Queensland de a-şi dubla producţia agricolă până în 2040.

    Supravieţuirea Marii Bariere de Corali depinde de reducerea poluării ce provine din deversările de ape uzate şi din operaţiunile de dragare a fundului oceanic, limitarea pescuitului şi scăderea emisiilor de carbon provenite din arderea combustibililor fosili.

    Schiţa planului guvernului federal australian prevede o mai bună coordonare între diferite autorităţi, iar această propunere a fost salutată de organizaţiile ecologiste.

    Planul prevede, de asemenea, o interdicţie pe un deceniu pentru operaţiunile de dragare a fundului oceanic efectuate pentru crearea sau extinderea porturilor în proximitatea Marii Bariere de Corali – cu excepţia zonelor de dezvoltare portuară prioritare.

  • Samsung GALAXY Note 4 şi Gear S, disponibile în România

    “Galaxy Note 4 vine cu funcţii îmbunătăţite şi în ceea ce priveşte perioada de funcţionare, Fast Charging şi Ultra Power Saving Mode asigurând o încărcare mai rapidă a bateriei şi o durată de funcţionare prelungită a dispozitivului mobil, pentru situaţiile de urgenţă. În plus, funcţia Voice Recorder, permite înregistrarea, recunoaşterea şi redarea a până la opt voci diferite, prin difuzorul îmbunătăţit, care reduce zgomotul de fundal, având mai multe microfoane integrate în design-ul dispozitivului. Astfel, utilizatorii au posibilitatea de a izola şi a asculta anumite voci dintr-o conversaţie cu mai multe persoane.

    Galaxy Note 4 dispune de o cameră foto principală de 16 MP, cu stabilizator de imagine Smart Optic, pentru fotografiile făcute la obiecte în mişcare sau în medii întunecate. În plus, camera frontală de 3,7 MP cu f1,9 permite atât fotografierea la unghi standard de 90 de grade, cât şi la un unghi mai larg de până la 120 de grade, pentru realizarea celor mai bune „seflie-uri de grup”.

    Noul S Pen a fost construit pentru a oferi o experienţa similară cu cea a scrierii cu stiloul pe hârtie. Accesoriul S Pen permite o utilizare avansată a dispozitivului prin funcţiile Action Memo, Screen Write, Image Clip şi Smart Select, care îmbunătăţesc crearea, stocarea, modificarea şi împărtăşirea de conţinut. În plus, cu ajutorul funcţiei inovatoare Snap Note, utilizatorii pot fotografia notiţele scrise pe hârtie, iar acestea vor fi transformate şi stocate în formatul S Note, adică din format analog în format digital”, subliniază cei de la Samsung.

    Samsung a anunţat săptămâna trecută o scădere cu 60% a profitului operaţional din trimestrul al treilea, ca urmare a stagnării vânzărilor de smartphone-uri. Tot săptămâna trecută, compania a declarat că va investi 14,5 miliarde de dolari într-o nouă fabrică de chipuri în Coreea de Sud.

  • Fallacher, Orange: „Digitalizarea României este abia la început“

    „Mergeţi pe stradă, deschideţi ochii şi vedeţi ce se întâmplă în jur. Eu sunt uimit. Uitaţi-vă ce fac oamenii imediat ce au câteva clipe libere: iau telefonul şi se uită la ecran. Personal, eu cred că suntem în sectorul potrivit de business şi în segmentul potrivit pentru că văd din ce în ce mai mult o creştere a utilizării pentru serviciile noastre. Trăim o revoluţie a societăţii pentru că vedem o schimbare de paradigmă, în care totul se digitalizează, totul devine digital.“

    După trei ani şi jumătate de când a venit în România, Jean-François Fallacher are toate motivele să ne îndemne la un moment de reflecţie asupra evoluţiei industriei de 3 miliarde de euro pe an în care este unul din principalii jucători: strategia sa la preluarea conducerii Orange în iulie 2011 s-a bazat exact pe acest scenariu, al unei explozii a vânzărilor de tablete şi smartphone-uri – de la câteva sute de mii atunci la câteva milioane de unităţi acum, concomitent cu schimbări semnificative în obiceiurile de consum ale clienţilor.

    „Atunci când am venit am încercat să conving echipa că nu există o fatalitate în faptul că suntem în declin, că întreaga piaţă era în depresie. Pariul, şi nu este doar un pariu, ci strategia pe care am executat-o, îşi arată acum roadele“, spune Fallacher făcând referire la poziţia pe piaţă a Orange. Compania s-a distanţat de rivalii Vodafone şi Telekom din punct de vedere al numărului de clienţi pentru serviciile de telefonie mobilă şi a avut anul trecut cele mai mari venituri şi cel mai mare profit net din industrie. Orange revendică acum şi titlul de lider pe segmentul serviciilor de internet mobil prin tehnologia 4G după ce reţeaua a ajuns să acopere aproximativ o jumătate din populaţia României.

    Nu am făcut lucrurile la întâmplare – am avut un plan de care ne-am ţinut – şi care s-a bazat pe trei mari „piloni“: investiţii masive în infrastructură şi tehnologia 4G, intrarea „îndrăzneaţă“ pe piaţa de servicii TV într-un moment în care niciun rival nu mai paria pe o asemenea mutare şi extinderea pachetelor de servicii şi produse digitale ale companiei, spune şeful Orange.

    Din planul de investiţii de 600 de milioane de euro pentru perioada 2012-2015, unul dintre cele mai importante capitole a fost cel dedicat infrastructurii fixe şi mobile, din care o parte a fost pur şi simplu înlocuită. La începutul anului 2011, de altfel, în mare parte din ţară viteza maximă oferită de Orange pentru serviciile de internet era de 220 kbps, prin tehnologia EDGE, în special în mediul rural. A urmat un proiect care a presupus înlocuirea multor elemente ale reţelei, instalate din perioada în care compania îşi dezvoltase businessul, la sfârşitul anilor ’90, şi la finele căreia operatorul acoperea cu servicii de date 3G aproape întreaga populaţie.

    Care a fost „motorul“ pentru această investiţie masivă? Dincolo de cifre şi statistici – care indică spre exemplu că peste 2,5 milioane de smartphone-uri s-au vândut în România doar în 2012 şi 2013 – explicaţia o găsim dacă ne uităm la comportamentul nostru şi al celor din jur, ne aduce aminte şeful Orange. „În mod evident importanţa serviciilor de date este din ce în ce mai mare, vedem din ce în ce mai mult cum utilizatorii mai degrabă se uită la ecranul smartphone-ului, au telefonul în faţa lor, utilizând diferite aplicaţii, în loc să îl ţină la ureche purtând o convorbire. Aceasta este o direcţie-cheie, pe care noi am anticipat-o şi pentru care ne-am pregătit.“

    Următorul pas în investiţiile companiei a fost reprezentat de investiţiile în reţelele de date 4G, tehnologie care urma să permită companiei să lanseze servicii de internet mobil cu viteze comparabile, în sfârşit, cu cele livrate de companiile de comunicaţii fixe. Compania a avut în plan încă din momentul în care a hotărât ce benzi de frecvenţă să cumpere de la statul român la finele anului 2012, după o analiză meticuloasă, care a presupus inclusiv măsurători în teren, să îşi extindă rapid acoperirea pentru datele 4G.

    „Cred că noi am deschis drumul pe piaţă din acest punct de vedere, investind foarte devreme în tehnologia 4G. Întotdeauna în industria noastră există această întrebare: care este momentul oportun pentru a face o investiţie în 4G? Am auzit multe discuţii pe această piaţă că Orange merge prea repede în această direcţie, că investeşte prea mult în 4G. Noi am decis să mergem cu viteza maximă în ce priveşte tehnologia 4G – este un lucru uşor de constatat, pentru că avem cea mai mare acoperire pentru 4G din România, cu mult peste cea a competitorilor noştri“, afirmă Fallacher.

  • Cum se vede România de pe bicicletă

    DE ORIGINE BELGIANĂ, JAN GLAS A VENIT ÎN ROMÂNIA PENTRU PRIMA DATĂ ÎN 1997. PLANUL ERA SĂ STEA DOAR DOI-TREI ANI, NU 17, „CA NEBUNUL“, ÎNSĂ A AJUNS SĂ CONDUCĂ TPA HORWATH, O COMPANIE CU O CIFRĂ DE AFACERI DE 3,5 MIL. EURO, PE CARE A RIDICAT-O DE LA ZERO, IAR ROMÂNIA S-A DOVEDIT A FI ţARA CARE I-A OFERIT MULT MAI MULTE POSIBILITĂţI DECÂT AR FI AVUT ÎN VEST. Vine la birou în fiecare dimineaţă pe bicicletă şi tot de pe bicicletă a văzut aproape toată România, preferata sa fiind zona Transilvaniei, pe care o aseamănă cu Toscana şi despre care spune că are un potenţial fantastic, care se va păstra dacă românii nu vor mai pune peste tot termopane.

    Prin ochii belgianului, România a făcut progrese enorme în ultimii 17 ani, deşi crede că românii au uitat lucrurile acestea şi văd doar părţile negative. Sugestia lui este să dezvoltăm o app pe iPhone care să ne ducă în urmă cu 17 ani, iar cine a uitat cum era atunci să se poate întoarce în timp, să vadă cum era viaţa, cum se trăia de fapt. Regretă că nu a făcut poze şi nu şi-a notat mai multe despre cum a găsit România în 1997, când a venit pentru prima dată aici, la un an după alegerile câştigate de Emil Constantinescu, într-o perioadă de euforie, când se credea despre România că va fi noul ”tigru din est„.

    Se afla în Polonia în 1989 şi era obişnuit să vadă o ţară ieşind din comunism, astfel că nu a fost un şoc total când a văzut căruţele şi drumurile proaste. La acea vreme lucra pentru Deloitte în Belgia şi a avut posibilitatea să vină în România pentru a realiza auditul unui program derulat de guvernul flamand. Până la acea dată călătorise în Europa de Est, iar România era de fapt singura ţară din această zonă pe care nu o vizitase. Proiectul a durat câteva luni, pentru ca apoi să aibă o nouă oportunitate, aceea de a veni aici pentru o mică firmă de consultanţă cu capital belgian, Claves, pentru care a lucrat aproximativ un an. La finalul anului 1999 a pus bazele propriei firme de consultanţă în contabilitate, Quintus, o afacere mică, în care de la femeia de serviciu până la şeful cel mare ”nu erau prea mulţi paşi„.

    „Aveam trei posibilităţi deoarece Claves nu era de viitor pentru mine: mă puteam întoarce în Belgia, dar asta era exclus pentru că odată ce am trăit şi am lucrat în străinătate ar fi fost greu să mă mai întorc în ţară. Aveam 29 de ani atunci. Am spus că ar fi frumos să rămân în străinătate şi să mai lucrez pentru câţiva ani. Acesta era planul iniţial, nu să stau aici ca nebunul 17 ani. O variantă era să rămân în România şi să lucrez pentru o firmă mai mare, pentru o multinaţională, şi altă variantă era să încep propria afacere. Am ales propria afacere pentru că se potrivea mai bine cu caracterul meu.„

    Cu avantajele unei experienţe de şase ani în cadrul Deloitte şi a faptului că deja învăţase limba română, nu i-a fost greu să-şi găsească primii clienţi, firme belgiene, care erau în căutarea unor parteneri. În primele şase luni a lucrat singur, iar pentru diferite proiecte subcontracta firme de contabilitate. După şase luni a venit ideea de a se extinde, prima mişcare fiind aceea de a atrage un partener român, un expert contabil. ”Acesta a fost primul mare pas pentru mine. E mult mai bine să ai o parte mai mică din ceva mai mare, decât să rămâi cu 100% din ceva mai mic. În plus şi viitorul este asigurat.„ Al doilea mare pas a fost reprezentat de extinderea portofoliului de servicii, astfel că după contabilitate au apărut auditul, serviciile de legal şi taxele. A treia mişcare a fost mutarea în sediul pe care compania îl foloseşte şi acum, într-o vilă veche.

    Anul 2007 avea să aducă marea schimbare pentru Jan Glas, când Quintus a fost integrată în grupul austriac TPA Horwath, integrare care a venit cu un flux de clienţi austrieci şi germani, aceştia fiind şi astăzi cei mai mari clienţi ai companiei.

    Consideră că România mai are multe de oferit în ceea ce priveşte businessul. ”Sunt un optimist înnăscut şi văd evoluţia României pozitivă, dar nu de pe azi pe mâine, ci pe termen mai lung, de zece ani. Macroeconomic, cifrele sunt tot mai bune. România este în top creşteri în comparaţie cu celalte ţări din UE. Creşterile de 3-4% vor apărea însă după zece ani. România are un avantaj permanent care niciodată nu va fi distrus dacă ne comportăm normal: încă 20 de ani de acum încolo va fi cea mai potrivită locaţie pentru producţie pentru firmele care vor să-şi pună eticheta made in UE pe produsele lor.„

    Costurile de producţie reduse şi numărul mare de locuitori sunt principalele atuuri ale României, după părerea lui Jan Glas, care ar putea fi folosite mai bine dacă ar creşte numărul celor care muncesc cu acte, iar salariaţii ar ajunge mai mult de 3,2 milioane, cât sunt acum în prezent (fără bugetari), la o populaţie totală de aproximativ 20 de milioane. Ar mai fi nevoie de creşterea numărului de IMM-uri, de fabrici de talie mică, care, odată dezvoltate, ar putea pune în mişcare întregul angrenaj economic.

    ”Ne aducem prea mult aminte de Nokia, producător care a venit, a luat peste 1.500 de oameni, iar când a închis şi a plecat, a izbucnit un scandal mare şi totul s-a transformat într-un dezastru. Economia nu este făcută doar din Nokia. Sunt foarte multe firme care au 10, 20 sau 40 de angajaţi şi România are posibilităţi mari de creştere aici. Avem încă lipsă de forţă de muncă. Punctele negative ale României sunt birocraţia este prea mare, numărul exagerat de bugetari din total angajaţi şi numărul în scădere al copiilor.„ În opinia lui Jan Glas, cel mai îngrijorător aspect pentru România este faptul că populaţia este în diminuare, numărul bătrânilor fiind în creştere, pe fondul unei natalităţi tot mai reduse. În 2013 România a avut pentru prima dată după al doilea război mondial sub 180.000 de nou-născuţi, un record negativ, care a apărut la 25 de ani de la revoluţie şi într-o perioadă de creştere economică.

    Pentru managerul pasionat de ciclism, contabilitatea nu a fost singurul proiect antreprenorial, belgianul cochetând o vreme cu un business legat de timpul liber al bucureştenilor. ”Împreună cu patru alţi prieteni eram cei mai mari vizionari„, glumeşte acum, amintindu-şi cum au investit împreună în Amsterdam Café, pionierul barurilor şi cafenelelor care au inundat centrul vechi al Capitalei zece ani mai târziu. ”La acel moment credeam că zona Lipscani va fi plină de baruri. Din păcate noi am deschis acest proiect în 2000-2001, adică zece ani mai devreme. Era unicul bar pe Covaci, o imensitate de proiect. Din punct de vedere financiar a fost cea mai proastă investiţie din viaţa mea, dar din punct de vedere emoţional a fost cel mai haios şi cel mai interesant.„ Acum un astfel de proiect nu îl mai tentează şi preferă ca în timpul liber să meargă prin ţară cu una din cele cinci biciclete pe care le are sau să ajungă la evenimente precum Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia.

  • Comisia Europeană a adoptat, miercuri, Acordul de Parteneriat cu România. Ce prevede planul fondurilor europene alocate pentru 2014-2020

     “Acordul pregăteşte terenul pentru investirea a 23 de miliarde euro, sumă care reprezintă totalul finanţărilor în cadrul politicii de coeziune (în preţuri curente, incluzând finanţarea din cadrul Cooperării teritoriale europene şi alocările bugetare pentru Iniţiativa privind ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor), precum şi a 8 miliarde euro pentru dezvoltare rurală şi 168 de milioane euro pentru sectorul pescuitului şi pentru cel maritim”, informează Comisia Europeană.

    Comisia consideră că investiţiile din fonduri europene vor atenua şomajul şi vor stimula competitivitatea şi creşterea economică prin sprijinul acordat inovării, formării profesionale şi învăţământului în oraşe şi în zonele rurale. De asemenea, investiţiile vor promova spiritul antreprenorial, vor combate excluziunea socială şi vor contribui la dezvoltarea unei economii ecologice, în care resursele sunt utilizate eficient, mai precizează CE.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Merkel şi Putin negociază ÎN SECRET un plan de pace în Ucraina: Crimeea în schimbul gazelor

    Potrivit publicaţiei britanice, planul de pace la care lucrează Merkel şi Putin se articulează în jurul a două ambiţii principale, şi anume stabilizarea frontierelor Ucrainei şi furnizarea ţării – aflate în dificultate financiară – a unui ajutor economic consistent printr-un nou acord în domeniul energiei care să asigure securitatea livrărilor de gaze.

    Cel mai controversat lucru constă în faptul că, în cazul în care planul lui Merkel va fi acceptat de către ruşi, comunitatea internaţională va fi nevoită să recunoască independenţa Crimeei şi anexarea ei de către Rusia, un lucru pe care anumiţi membri ONU l-ar putea considera greu de acceptat.

    Potrivit ziarului, surse apropiate acestor negocieri secrete afirmă că prima parte a planului, cu privire la stabilizare, cere Rusiei să-şi retragă sprijinul financiar şi militar acordat diverselor grupări separatiste care operează în estul Ucrainei. În cadrul unui eventual acord, această regiune ar urma să primească anumite puteri descentralizate.

    Concomitent, continuă The Independent, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko ar accepta că nu ceară aderarea la NATO. În schimb, Putin va căuta să nu blocheze sau să se amestece în noile relaţii comerciale ale Ucrainei cu Uniunea Europeană (UE), potrivit unui pact semnat în urmă cu câteva săptămâni.

    În al doilea rând, potrivit publicaţiei britanice, Ucrainei i se va oferi un nou acord pe termen lung cu gigantul rusesc Gazprom, cu privire la livrări de gaze naturale şi preţul acestora. În prezent nu există niciun acord, rezervele de gaze naturale ale Ucrainei scad şi ar urma să fie epuizate înainte de venirea iernii, ţara riscând o ruină economică şi socială.

    De asemenea, potrivit acordului, Rusia ar urma să despăgubească Ucraina printr-un pachet financiar în valoare de un miliard de dolari pentru pierderile la încasarea chiriei în schimbul staţionării Flotei ruse în Crimeea şi portul Sevastopol de la Marea Neagră până la proclamarea independenţei în martie, mai scrie ziarul.

    Însă aceste încercări ale lui Merkel de intermediere între Putin şi Poroşenko au fost afectate de doborârea în estul ţării a avionului malaysian care efectua zborul MH17.

    Cu toate acestea, surse care au luat parte la negocieri au declarat miercuri pentru The Independent că “planul german de pace se află în continuare pe masă şi este singurul. Negocierile se află într-un punct mort din cauza dezastrului MH17, dar se aşteaptă să fie reluate imediat ce are loc investigaţia”.

    “Este în interesul tuturor să se ajungă la un acord. Să sperăm că negocierile vor fi reluate, dacă se va ajunge la un rezultat satisfăcător în anchetele care se desfăşoară în prezent asupra cauzelor catastrofei MH17”, a adăugat sursa citată.

    Un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe a declarat pentru The Independent că nu ştie nimic despre existenţa unor asemenea negocieri. El a adăugat că este foarte probabil ca fie Statele Unite, fie Marea Britanie să nu fie de acord cu recunoaşterea controlului Rusiei asupra Crimeei. La serviciul de presă al Ambasadei Germaniei, nu era nimeni disponibil miercuri, adaugă ziarul.

    O soluţionare a crizei actuale este convenabilă pentru germani, Rusia fiind singurul lor partener comercial important. Merkel a consolidat semnificativ axa ruso-germană în mandatele sale, iar până la prăbuşirea MH17 Guvernul german s-a opus cu fermitate impunerii unor sancţiuni comerciale, dar şi din motive diploamtice, comentează The Independent.

    Unele dintre cele mai mari companii germane efectuează operaţiuni în Rusia, în prezent una dintre cele mai mari pieţe pentru maşini, iar numeroase IMM-uri germane îşi extind activităţile în această ţară. Deşi Rusia asigură aproximativ o treime din necesarul de gaze în UE prin conducte care traversează Ucraina, Germania are propriile conducte care asigură legătura, separat, cu Rusia, fiind mai puţin vulnerabilă la acest capitol ca alte state europene.

    Un rol central în orice acord în domeniul gazelor naturale cu Gazprom l-ar juca unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri ucraineni, Dmitro Firtaş. El a negociat primul mare acord în domeniu între Ucraina şi Rusia pentru perioada 2006-2009. În prezent, acesta se află la Viena, de unde luptă împotriva unei cereri de extrădare din partea Statelor Unite. Însă Firtaş are relaţii apropiate cu lideri ruşi şi ucraineni – l-a susţinut pe Poroşenko – şi a acţionat ca om de legătură, din umbră, la toate nivelurile.

     

  • Merkel şi Putin negociază ÎN SECRET un plan de pace în Ucraina: Crimeea în schimbul gazelor

    Potrivit publicaţiei britanice, planul de pace la care lucrează Merkel şi Putin se articulează în jurul a două ambiţii principale, şi anume stabilizarea frontierelor Ucrainei şi furnizarea ţării – aflate în dificultate financiară – a unui ajutor economic consistent printr-un nou acord în domeniul energiei care să asigure securitatea livrărilor de gaze.

    Cel mai controversat lucru constă în faptul că, în cazul în care planul lui Merkel va fi acceptat de către ruşi, comunitatea internaţională va fi nevoită să recunoască independenţa Crimeei şi anexarea ei de către Rusia, un lucru pe care anumiţi membri ONU l-ar putea considera greu de acceptat.

    Potrivit ziarului, surse apropiate acestor negocieri secrete afirmă că prima parte a planului, cu privire la stabilizare, cere Rusiei să-şi retragă sprijinul financiar şi militar acordat diverselor grupări separatiste care operează în estul Ucrainei. În cadrul unui eventual acord, această regiune ar urma să primească anumite puteri descentralizate.

    Concomitent, continuă The Independent, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko ar accepta că nu ceară aderarea la NATO. În schimb, Putin va căuta să nu blocheze sau să se amestece în noile relaţii comerciale ale Ucrainei cu Uniunea Europeană (UE), potrivit unui pact semnat în urmă cu câteva săptămâni.

    În al doilea rând, potrivit publicaţiei britanice, Ucrainei i se va oferi un nou acord pe termen lung cu gigantul rusesc Gazprom, cu privire la livrări de gaze naturale şi preţul acestora. În prezent nu există niciun acord, rezervele de gaze naturale ale Ucrainei scad şi ar urma să fie epuizate înainte de venirea iernii, ţara riscând o ruină economică şi socială.

    De asemenea, potrivit acordului, Rusia ar urma să despăgubească Ucraina printr-un pachet financiar în valoare de un miliard de dolari pentru pierderile la încasarea chiriei în schimbul staţionării Flotei ruse în Crimeea şi portul Sevastopol de la Marea Neagră până la proclamarea independenţei în martie, mai scrie ziarul.

    Însă aceste încercări ale lui Merkel de intermediere între Putin şi Poroşenko au fost afectate de doborârea în estul ţării a avionului malaysian care efectua zborul MH17.

    Cu toate acestea, surse care au luat parte la negocieri au declarat miercuri pentru The Independent că “planul german de pace se află în continuare pe masă şi este singurul. Negocierile se află într-un punct mort din cauza dezastrului MH17, dar se aşteaptă să fie reluate imediat ce are loc investigaţia”.

    “Este în interesul tuturor să se ajungă la un acord. Să sperăm că negocierile vor fi reluate, dacă se va ajunge la un rezultat satisfăcător în anchetele care se desfăşoară în prezent asupra cauzelor catastrofei MH17”, a adăugat sursa citată.

    Un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe a declarat pentru The Independent că nu ştie nimic despre existenţa unor asemenea negocieri. El a adăugat că este foarte probabil ca fie Statele Unite, fie Marea Britanie să nu fie de acord cu recunoaşterea controlului Rusiei asupra Crimeei. La serviciul de presă al Ambasadei Germaniei, nu era nimeni disponibil miercuri, adaugă ziarul.

    O soluţionare a crizei actuale este convenabilă pentru germani, Rusia fiind singurul lor partener comercial important. Merkel a consolidat semnificativ axa ruso-germană în mandatele sale, iar până la prăbuşirea MH17 Guvernul german s-a opus cu fermitate impunerii unor sancţiuni comerciale, dar şi din motive diploamtice, comentează The Independent.

    Unele dintre cele mai mari companii germane efectuează operaţiuni în Rusia, în prezent una dintre cele mai mari pieţe pentru maşini, iar numeroase IMM-uri germane îşi extind activităţile în această ţară. Deşi Rusia asigură aproximativ o treime din necesarul de gaze în UE prin conducte care traversează Ucraina, Germania are propriile conducte care asigură legătura, separat, cu Rusia, fiind mai puţin vulnerabilă la acest capitol ca alte state europene.

    Un rol central în orice acord în domeniul gazelor naturale cu Gazprom l-ar juca unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri ucraineni, Dmitro Firtaş. El a negociat primul mare acord în domeniu între Ucraina şi Rusia pentru perioada 2006-2009. În prezent, acesta se află la Viena, de unde luptă împotriva unei cereri de extrădare din partea Statelor Unite. Însă Firtaş are relaţii apropiate cu lideri ruşi şi ucraineni – l-a susţinut pe Poroşenko – şi a acţionat ca om de legătură, din umbră, la toate nivelurile.

     

  • Fuziunea care va reconfigura piaţa globală a materialelor de contrucţii

    Pe o piaţă a construcţiilor care nu dă semne de revenire în forţă, numărul fuziunilor şi achiziţiilor a crescut exponenţial în ultimii ani, atât pe plan mondial, cât şi pe plan local. De la preluarea producătorului german de profiluri PVC Gealan de către concurentul său tot neamţ VEKA până la fuziunea locală dintre producătorul de vopsele Fabryo şi producătorul de materiale şi finisaje pentru construcţii Atlas Paints, jucătorii din industria materialelor de construcţii încearcă să muşte o felie cât mai mare din piaţa pe care activează fie prin achiziţii, fie prin unirea forţelor.

    Cea mai importantă tranzacţie anunţată în ultimii 15-20 ani rămâne însă fuziunea dintre cimentiştii Lafarge şi Holcim, cu vânzări cumulate de peste 30 de miliarde de euro anual. Şi totuşi, aceasta este şi tranzacţia cea mai delicată, având în vedere că în mai multe ţări din lume, inclusiv în România, cei doi coloşi controlează cote importante din piaţă, astfel că prin asociere ar ocupa o poziţie dominantă şi s-ar afla într-o situaţie problematică din punctul de vedere al concurenţei.

    În România, cei doi controlează cumulat două treimi din piaţa cimentului, evaluată la 500-600 de milioane de euro anual. În acest context, cele două grupuri au luat decizia să păstreze activele Holcim din România şi să vândă fabricile Lafarge. “Activele (ce urmează să fie vândute – n.red.) au fost selectate în funcţie de trei principii: capacitatea de a îndeplini cerinţele autorităţilor din domeniul concurenţei, fezabilitatea şi viteza de implementare (a vânzării – n.red.), precum şi potenţialul de creare de valoare pentru LafargeHolcim”, afirmă Sabine Wacquez, director adjunct în domeniul relaţiilor cu presa în cadrul grupului Lafarge. După fuziune, noul grup, care se va numi La-fargeHolcim, va rămâne în România cu acti-ve-le Holcim, respectiv două fabrici de ciment la Câmpu-lung şi Aleşd, o staţie de măcinare şi un ter-minal de ciment la Turda, 16 staţii de betoane, 5 staţii de agre-gate, 2 fabrici de lianţi speciali şi un terminal de ciment în Bucureşti.

    Pe de altă parte, cele mai importante active ale francezilor sunt cele două fabrici de ciment pe care le deţin la Medgidia (judeţul Constanţa) şi la Hoghiz (judeţul Braşov), precum şi staţia de măcinare de la Târgu Jiu. Pe lângă acestea, La-farge mai are 15 staţii de betoane în Bucureşti, Iaşi, Ploieşti, Con-stan-ţa, Brăila şi Cluj, pre-cum şi 4 staţii de be-toa-ne mobile, potrivit in-for-maţiilor de pe site-ul com-paniei. Valoarea de piaţă a ac-ti-velor Lafar-ge în România ar putea ajun-ge la cel puţin 500 mil. euro, po-trivit esti-mărilor Ziarului Financiar.

    Într-o perioadă în care piaţa construcţiilor nu reuşeşte să găsească motoare de creştere nici la nivel internaţional, nici pe plan local, care sunt şansele ca elveţienii şi francezii să găsească cumpărători pentru fabricile pe care le-au scos la vânzare pentru a încheia cea mai mare fuziune din industria construcţiilor din ultimele două decenii?
    François Pétry, directorul general al Holcim România, spune că până acum mai multe tipuri de investitori şi-au manifestat interesul de a cumpăra activele la nivel internaţional – de la jucători din industria materialelor de construcţii până la fonduri de investiţii. „Este un proiect extrem de ambiţios, într-adevăr, însă, până la finalizarea fuziunii, Lafarge România şi Holcim România vor rămâne în continuare competitori. În prezent ne desfăşurăm activitatea în mod normal”, spune Pétry. El afirmă că, în opinia sa, activele vor fi vândute la un preţ corect şi nu la discount, în ciuda faptului că în prezent piaţa construcţiilor din întreaga lume continuă să sufere din cauza crizei.

    Săptămâna trecută, Bernard Fontana, directorul general al grupului Holcim, arăta că numărul potenţialilor cumpărători ai activelor pe care elveţienii şi francezii vor să le vândă în cadrul procesului de fuziune s-a dublat în ultima perioadă la peste 100, printre aceştia numărăndu-se firme specializate în investiţii şi companii din industria cimentului, inclusiv unele din pieţe emergente.

  • FMI îndeamnă Ucraina să respecte planul de reforme în pofida crizei politice

     “Directoarea generală a făcut apel la o implementare fermă de către autorităţi a programului de reforme, în special a măsurilor aprobate cu echipele Fondului”, a anunţat un purtător de cuvânt al FMI, citat într-un comunicat.

    Demisia, joi, a premierului Arseni Iaţeniuk a plonjat Ucraina în incertitudine politică, în contextul în care ţara este afectată de o insurecţie prorusă în est şi trebuie să gestioneze o profundă criză economică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum intenţionau rebelii proruşi să SABOTEZE ancheta în cazul avionului prăbuşit. Planul, interceptat de britanici

     Rebelii plănuiau să saboteze investigaţia în cazul prăbuşirii avionului Malaysia Airlines, răspândind fragmente din alte avioane la locul catastrofei, potrivit unor surse citate de Sky News.

    Serviciile britanice de informaţii au interceptat comunicaţii între rebelii proruşi, care discutau despre încercări deliberate de a altera scena dezastrului.

    Potrivit dovezilor, rebelii vorbeau inclusiv despre mutarea unor rămăşiţe ale victimelor de pe câmpul din Grabavo, unde a fost doborât avionul malaysian. Surse din cadrul Guvernului britanic au adăugat că rebelii intenţionau de asemenea să trimită cutiile negre ale avionului la Moscova.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro