BusinessMagazin

Tag: firme

  • Plăţile în numerar între firme sau persoane fizice sunt limitate. Vezi pentru ce sume

    Pe scurt prevederile sunt următoarele: firmele pot efectua tranzacţii în numerar în limita a 5.000 de eli/zide la o persoană sau către o persoană, dar nu mai mult de 10.000 de lei/zi. Magazinele cash&carry pot încasa de la clienţi în limita unui plafon de 10.000 de lei de la o persoană, iar limita de 10000 de lei/zi este valabilă şi pentru plăţile către magazine cash & carry. Sunt interzise plăţile şi încasările fragmentate.

    Operaţiunile în numerar între firme şi persoane fizice sunt limitate la 10.000 de lei de la o persoană sau către o persoană. Sunt interzise plăţile fragmentate, cu excepţia existenţei unui contract de plăţi în rate. Sunt limitate şi facturile stornate restituirea în numerar putându-se face în numerar cu limite de 5000 şi 10000 de lei şi restul prin instrumete de plată fără numerar. Persoanele care nu au cont bancar şi declară aceasta pe propria răspundere primesc restituirea integral în numerar.

    Între persoanele fizice limita pentru încasările sau plăţile efectuate este de 50.000 de lei/tranzacţie.Nerespectarea plafoanelor se sancţionează cu amendă egală cu 10% din suma încasată sau plătită.Noile plafoane nu se aplică taxelor, impozitelor sau diurnei, depunerilor de numerar la bănci, la retragerile de numerar din conturile deschise pentru plata salariilor.

  • A lăsat în urmă o carieră în retailul de carburanţi şi a intrat în businessul arhivării de documente. Acum administrează o afacere de 25 de milioane de dolari

    Arhiva a reprezentat mult timp locul acela din instituţii sau firme unde funcţionarii erau trimişi să se rateze. Tehnologia a transformat camera arhivelor într-un loc high-tech, unde tehnicieni şi jurişti transformă miile de metri cubi de hârtii îngăl-benite în documente digitale. Cristian Bilan ştia, cel puţin teoretic, că există o viaţă digitală pentru arhive, dar cam la asta se rezuma ceea ce ştia despre acest domeniu în 2006, când a intrat în echipa Iron Mountain România.

    Cristian Bilan se descrie ca un om care nu stă locului nicio secundă. Vorbeşte cu entuziasm despre cele trei motoci-clete ale sale (din care a renunţat la două recent, odată cu renunţarea la competiţii), despre urcatul pe munte şi despre plimbările cu bicicleta alături de copiii săi. Tocmai de aceea povesteşte amuzat că primul său job din Shell, la mijlocul anilor ’90, nu i s-a potrivit chiar ca o mănuşă: „În studenţie, îmi căutam un job şi m-am angajat, printr-o companie de leasing de personal, contabil la Shell. A fost un paradox pentru mine, un om care nu pot sta locului nicio secundă, să ajung într-un colectiv de doamne făcând contabilitate. Am vrut să plec după câteva luni, dar un olandez, care era CFO, mi-a propus să intru în zona de retail, care începuse să se dezvolte accelerat“.

    Tocmai îşi întemeiase o familie şi termi-nase de amenajat prima lor casă, în Bucureşti, iar oferta Shell presupunea mutarea la Cluj. A plecat la Cluj, unde a a găsit un greenfield şi posibilitatea de a dezvolta ceva de la zero: „Toate staţiile Shell din Transilvania au fost deschise de mine. Am stat în Cluj doi ani şi am deschis peste 20 de staţii, într-o perioadă când nu prea exista competiţie“, povesteşte Bilan, care din 1999 a revenit în Bucureşti şi a preluat, pe lângă Transilvania, şi dezvoltarea reţelei din zona de sud a ţării.

    Între timp, Shell l-a inclus în programul lor de global de management, numit GO – Global Opportunity –, prin care i s-a propus să plece în Argentina. „Bariera lingvistică nu a fost singurul impediment când am ajuns în Argentina; totul era diferit acolo, şi din punctul de vedere al businessului, şi la nivel personal. Mă ocupam de reţeaua DoDo (dealer owned, dealer operated, care însemna 27 de dealeri din provincia Buenos Aires) şi am învăţat spaniola în trei luni, plus slangul local, ca să pot să discut cu nişte oameni care poate nu aveau neapărat aceeaşi pregătire profesională, dar aveau şi alte scopuri în viaţă“. Dincolo de piaţa complet diferită, a prins în Argentina şi crahul financiar din 1998-2002, care a contrac-tat economia Argentinei cu aproape 30% şi care a avut un impact profund asupra populaţiei în special din cauza de-precierii pesoului: „Paritatea monedei locale cu dolarul era de 1:1 şi nimeni nu ţinea banii în valute străine, iar devalori-zarea de 300% a distrus toate economiile şi toate afacerile. Băncile s-au închis, banca centrală a inventat o monedă paralelă, mii de oameni ieşeau la ore fixe la protestele pacerolazo (băteau cu polonice în tigăi pe stradă), erau atacate instituţii şi în special bănci, era un sentiment de invazie ameţitor. Când m-am întors de acolo în România, mi s-a părut cel mai sigur loc de pe Pământ“, povesteşte Bilan, care a revenit în ţară în 2003, pregătit să preia o funcţie mai impor-tantă în cadrul Shell, dar a nimerit în mijlocul vânzării reţelei Shell din România către Mol.

  • Antreprenorii români descoperă miza participării la târguri: „În businessul modern, contactul internaţional este obligatoriu”

    “În 2013 au fost prezente 67 de firme româneşti la Anuga, iar pentru ediţia din acest an s-au înscris, până acum, 75. Probabil că vom ajunge la 80 de firme“, spune Roberta Straub, reprezentant în România şi Republica Moldova al Koelnmesse, unul dintre cele mai importante spaţii de târguri din întreaga lume. „Încet, dar sigur, ieşim din categoria B a ţărilor cu «apetit» în ce priveşte participarea la târguri şi intrăm în categoria A, din care fac parte Italia, Franţa, Olanda, Spania, Polonia“, spune Roberta Straub. Tot ea completează că, în măsura în care participările la expoziţii reprezintă oglinda exporturilor unei ţări, „vedem astfel că şi exporturile româneşti sunt tot mai importante şi în creştere“. Pentru ediţia din 2016 a târgului de mobilă de la Köln sunt contractaţi deja peste 1.000 mp din partea României, iar la târgul alimentar Anuga din acest an suprafaţa închiriată se apropie de 1.000 mp. Şi acestea sunt doar două dintre cele peste 40 de târguri din portofoliul Koelnmesse. Centrul expoziţional de la Köln este însă doar unul din polii către care se îndreaptă firmele româneşti.

    Şi asta pentru că „în businessul modern, contactul internaţional este obligatoriu. În domeniul vinurilor, participarea la târguri internaţionale este una din puţinele ocazii în care avem acces direct la produse din toate zonele viticole“, spune Mihaela Tyrel de Poix, proprietara SERVE. Ea enumeră în rândul beneficiilor concrete de pe urma participării la târguri şi forumuri internaţionale obţinerea de contacte comerciale sau dobândirea de informaţii despre pieţele de export şi despre gusturile consumatorilor. „Participarea la astfel de târguri reprezintă un efort financiar considerabil, iar bugetele variază foarte mult, între 3.000 de euro pentru un târg pe plan local şi până la 7.000 de euro pentru un târg în străinătate“, arată Mihaela Tyrel de Poix. De regulă, bugetul de participare la un târg este influenţat în primul rând de suprafaţa închiriată şi de costurile de transport.

    La Köln, pentru un stand de minimum 12 mp costurile ajung la aproximativ 4.000 de euro pentru chirie şi construcţia lui şi pot ajunge până la 30.000 de euro pentru o suprafaţă de aproximativ 100 mp, spune Roberta Straub. Cu cât standul este mai personalizat, cu atât cresc şi costurile. „O participare la târg se pregăteşte cu mult timp înainte, prin rezervarea spaţiului şi prin informarea clienţilor existenţi sau potenţiali.“ Bugetul participării poate fi păstrat la un nivel relativ scăzut dacă înscrierea se face din timp, organizatorii oferind de multe ori discounturi la chiria de stand în cazul înscrierilor timpu-rii. În plus, costurile cu transportul şi cazarea cresc extrem de mult dacă rezervările nu se fac cu cel puţin 6-8 luni înainte de începerea târgului. „Am întâlnit din păcate cazuri în care costurile de cazare le-au depăşit pe cele de închiriere şi con-strucţie a standului. O planificare proastă atrage cu sine costuri mari şi, de multe ori, neatingerea scopurilor participării. Putem spune acum că 80% din clienţii noştri din România se înscriu din timp şi îşi planifică manifestările cu un an îna-inte“, afirmă Roberta Straub.

    Participarea la astfel de manifestări este absolut necesară pentru companiile care pun accent pe activităţile de export, spun chiar reprezentanţii acestora. 40% din cifra de afaceri a SERVE se datorează exporturilor, iar antreprenoarea are ca ţintă să listeze vinurile în mai multe restaurante clasificate cu stele Michelin, cu precădere în Franţa; vinurile SERVE se află deja în oferta a două restaurante cu stele Michelin din Belgia. Cu toate acestea, din punctul de vedere al rentabilităţii, exporturile nu sunt în mod neapărat de preferat, dar Mihaela Tyrel de Poix consideră că vânzările pe piaţa locală şi externă se completează, în acelaşi mod în care vinurile unei companii trebuie să se regăsească deopotrivă în retail şi în horeca, chiar dacă fiecare canal are, adeseori, game dedicate.

    Şi în opinia Rucsandrei Hurezeanu, antreprenoarea care a dezvoltat afacerea Ivatherm, participarea la târguri interna-ţionale este extrem utilă producătorilor români: le dă ocazia să întâlnească parteneri şi distribuitori din alte ţări, să compare produsele lor cu cele ale competitorilor, să afle care sunt tendinţele, inovaţiile în domeniul lor de activitate, să găsească furnizori sau distribuitori noi pentru produsele lor. „Expunerea produselor tale «faţă în faţă» cu ale celorlalţi este şi un exerciţiu de sinceritate, foarte necesar“, spune antreprenoarea.

    Ea spune că a participat în ultimul an la târguri internaţionale de cosmetice în zonele de interes pentru Ivatherm, adică îndeosebi Asia şi Orientul Mijlociu, pieţe emergente cu potenţial de creştere şi cu mai puţine bariere la intrare. „Am găsit de fiecare dată mulţi parteneri de discuţie. Sigur, nu toate discuţiile se concretizează în contracte. Nu vrem să vindem cu orice preţ, pe orice piaţă, în orice tip de magazin. Astfel, internaţionaliza-rea înseamnă timp şi resurse“, arată fondatoarea Ivatherm. De la finalul anului trecut, Rucsandra Hurezeanu se preocupă de participarea companiilor de cosmetice româneşti la târguri internaţionale cu sprijinul Ministerului Economiei, în calitate de preşedinte al Patronatului Industriei Cosmetice din România. Prima participare a asociaţiei va fi în luna mai la DubaiBeauty-World, cu opt companii româneşti care vor expune în pavilionul românesc.

  • Decalogul soluţiilor software pentru companii

    Dacă România vrea un PIB de peste 10.000 de euro pe cap de locuitor, trebuie să se informatizeze.

    Dacă o companie vrea să devină mai productivă, trebuie să se informatizeze.

    Dacă o companie vrea să îşi menţină competitivitatea, trebuie să se informatizeze.

    Dacă un manager vrea să ştie în timp real rezultatele companiei sale, trebuie să o informatizeze.

    Dacă un antreprenor vrea să îşi dezvolte firma, trebuie să se informatizeze.

    Pentru o relaţie mai bună cu clienţii, o companie trebuie să se informatizeze.

    Pentru o comunicare fluidă în interiorul companiei, informatizaţi-o.

    Dacă administraţia publică vrea să fie mai eficientă, trebuie informatizată.

    Dacă nu aveţi buget pentru o soluţie software de business, folosiţi “software as a service” şi cloud.

    Preţul are importanţa sa, dar esenţial este să vă definiţi nevoile şi să ştiţi ce soluţie vi se potriveşte.

    Cele zece enunţuri de mai sus rezumă o stare de fapt: una din cauzele evoluţiei destul de lente a econo-miei româneşti în ansamblu, dar şi a companiilor este lipsa informatizării, faptul că o mare parte dintre manageri şi antreprenori nu folosesc soluţiile software pentru afaceri. Datele Comisiei Europene arată că procentajul firmelor din România care utilizează tehnologii cum ar fi ERP (21%), facturile electronice (7,2 %), serviciile de cloud (2,8 %) sau reţelele de socializare (5,9 %) este printre cele mai scăzute din UE. Companiile din România trebuie să exploateze mai bine avantajele oferite de comerţul online, de reţelele de socializare şi de aplicaţiile de tip cloud, arată raportul DESI 2015, care plasează România pe ultimul loc în indicele european al economiei şi societăţii digitale. Care este realitatea, ce trebuie făcut, care vor fi evoluţiile?

    Puţină lume mai ţine minte, îmi spune Eugen Schwab-Chesaru, vice president – research la Pierre Audoin Consultants (PAC), că printre primele anunţuri făcute de OMV după preluarea Petrom a fost cel pentru achiziţia unui nou sistem in-formatic de gestiune şi control, în valoare de 55 de milioane de euro. „Au venit 35 de consultanţi din Austria, au împărţit sarcini, au strâns oferte din piaţă, au ales. După trei ani au multiplicat de o mulţime de ori profitul, iar productivitatea s-a dus la cer. Putem să ne uităm chiar şi la Sidex, ce au făcut indienii de la Mittal când au venit. Au zis: «Vrem ERP». Nu ştiau să lucreze fără. Nu ştiau, în India, ce se întâmplă aici: productivitate, minereu, dintr-o tonă de minereu aţi scos atâta ţeavă, atâta tablă, atâta ondulată, atâta dreaptă, care s-a dus acolo şi acolo, productivitatea pe metru pătrat, pe metru liniar, fără asta nu ştiau să lucreze. Scurt, nu este niciun mister“, rezumă Schwab-Chesaru situaţia şi nevoia folosirii unui sistem software pentru business. Mai mult, administraţia publică locală trebuie să îşi dubleze cheltuielile IT reale, cele care furnizează rezultate palpabile, şi să scadă cu 30% numărul de bugetari, pentru a funcţiona.

    Software pentru business înseamnă ERP, CRM, EAS, SFA, HCM, multele acronime care indică aplicaţiile folosite de manageri pentru a-şi gestiona companiile. Piaţa locală a soluţiilor informatice de business este estimată de specialiştii de la PAC la puţin peste 150 de milioane de euro, cu un ritm de creştere de 7,5%, superior ritmului creşterii pieţei soft-ware în ansamblu, de 5,5% pe an. Tendinţa de creştere cu un ritm superior celui al pieţei software în ansamblu se menţine şi pe plan internaţional: soluţiile software pentru companii au, cu 5,5%, o creştere dublă faţă de industrie.

    Dincolo de ritmul normal, creşterile sunt generate şi de schimbările care au loc în domeniu; în primul rând este vorba de migrarea soluţiilor spre cloud şi ceea ce se numeşte „software as a service“ – SaaS. O altă schimabre majoră este trecerea spre mobilitate, posibilitatea de a accesa şi a rula funcţii ale suitei de business de pe telefon sau tabletă. Şi, nu în ultimul rând, clienţii solicită din ce în ce mai des, iar companiile încearcă să ofere, soluţii de analiză a datelor care să ofere tendinţe, predicţii, evoluţii viitoare ale afacerilor.

    Înainte de a analiza toate aceste tendinţe, să privim bugetele. „Cred că în România nivelul bugetelor IT reprezintă 0,25 – 0,5% din cifra de afaceri a companiilor. Ceea ce este foarte, foarte puţin. În general în Franţa, Germania sau Marea Britanie respectivul buget ajunge şi la 1,5% din cifra de afaceri. Atenţie, în bugetul IT intră mai multe: amortizarea de software, hardware şi aşa mai departe, active IT, personalul şi tot ce înseamnă cheltuieli auxiliare, energie, birouri şi aşa mai departe“, spune Eugen Schwab-Chesaru. Daniel Mateescu, COO Totalsoft, principalul furnizor de soluţii ERP pe piaţa locală, cu suita Charisma, explică limitările pieţei locale prin lipsa de cultură de business, prin faptul că man-agerii nu văd avantajele unui produs software. „Vor să cumpere ieftin, piaţa de software de business românesc este foarte sensibilă la preţ. Degeaba spui că softul tău face mai multe şi este mai bun, îl cumpără pe cel mai ieftin. Este o lecţie pe care economia românească trebuie să o înveţe. De circa 10 ani, de când vindem în străinătate, vedem difer-enţa de cultură. Când vindem în afară preţul este ultimul care contează. Ei sunt foarte deschişi şi spun ce contează: criterii tehnice, de business, tehnologice, iar preţul este ultimul. Preţul ponderează nota totală cu circa 10 – 15%. În rest, contează să fie produsul care trebuie. La noi totul este la nivel de preţ, probabil şi din cauza situaţiei economice. Pe măsură ce o să creştem şi o să ieşim din criză, o să fie mai bine“, spune Mateescu.

     

  • Salariaţii din restaurante vor declara banii personali, în registru, fără ştersături sau modificări

    Astfel de operatori sunt obligaţi să constituie registrul de bani personali pentru fiecare unitate de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, care va fi păstrat în locaţia respectivă pentru a fi prezentat la control inspectorilor fiscali. Pentru fiecare unitate de vânzare se va utiliza un singur astfel de registru, se arată într-un proiect de ordin al ministrului Finanţelor Publice.

    Măsura a fost instituită în urma controalelor ANAF, care au găsit sume suplimentare faţă de cele din casă, justificate ca fiind bani personali ai angajaţilor sau care proveneau din bacşiş, iar consecinţa a fost suspendarea activităţii unităţilor respective.

    Ulterior s-a decis printr-o ordonanţă a Guvernului că ANAF va suspenda activitatea unei firme doar de la a doua abatere în 24 de luni şi numai dacă diferenţa sumelor constatate depăşeşte 300 lei şi 3% din valoarea înregistrată în casa de marcat, angajaţii care refuză prezentarea sumelor putând fi amendaţi.

    Registrul de bani personali va avea paginile numerotate în ordine crescătoare şi trebuie semnat pe ultima pagină de către administratorul firmei sau de o persoană împuternicită.

    Angajaţii vor completa zilnic acest registru la începerea programului de muncă, în care vor declara sumele de bani pe care le au asupra lor. Astfel, trebuie să completeze în registru, fără ştersături, modificări şi fără a lăsa spaţii neutilizate, cu data, numele şi funcţia, suma de bani la începerea programului şi ora înregistrării, iar la final se semnează.

    Orice sumă de bani înregistrată în plus faţă de suma înregistrată la ora începerii programului de lucru nu reprezintă sumă justificată prin registrul de bani personali.

    Operatorul economic răspunde de integritatea registrului şi completarea zilnică a acestuia de către personalul care lucrează în unitatea respectivă.

    De asemenea, compania trebuie să notifice Fiscul că a constituit registrul special de bani în termen de cinci zile lucrătoare de la data publicării ordinului, precizând data deschiderii registrului şi numărul de pagini, conform numerotării acestora.

    La rândul său, ANAF înregistrează într-o evidenţă proprie, ţinută la nivelul fiecărui contribuabil, registrele de bani personali notificate ca fiind constituite.

    La solicitarea organelor de control, atunci când se află în incinta unităţii de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor în care îşi desfăşoară activitatea şi în timpul programului de lucru, angajaţii operatorului economic sunt obligaţi să prezinte sumele de bani aflate asupra lor.

  • I-a luat 15 ani ca să ajungă pe cont propriu la 20 de angajaţi şi venituri de 1.000.000 de euro

    Despre împlinirea visului de a-şi clădi propria firmă, Ana Dincă spune că „nu a fost posibil fără sacrificii şi extrem de multă muncă. Am fost mereu în contratimp, între două întâlniri cu potenţiali clienţi sau conferinţe de profil, pentru a fi permanent la curent cu toate reglementările“.

    După 15 ani de la înfiinţare, povesteşte ea, a reuşit să transforme Audit One într-una dintre cele mai importante firme locale de profil, cu un portofoliu de clienţi care include companii medii, firme internaţionale, sucursale ale multinaţionalelor care operează în toată lumea. „Graţie unui parteneriat încheiat, după un an întreg de negocieri şi evaluări din partea uneia dintre firmele de top ale lumii, Moore Stephens, firma care auditează Casa Regală a Marii Britanii, am reuşit să dezvolt proceduri care se aliniază standardelor internaţionale şi să câştig noi clienţi.“ Audit One are 20 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de circa un milion de euro.

    Absolventă a Facultăţii de Economie Industrială în cadrul ASE (1974), a profesat până în 1991 ca economist în cadrul unor întreprinderi economice cu profil de cercetare-proiectare şi producţie, iar apoi a lucrat, vreme de opt ani, în cadrul Ministerului de Finanţe, urcând în ierarhie pas cu pas până în 1998, când a fost numită director în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlul Financiar de Stat, Ilfov.

    Cel mai greu moment din cariera sa, îşi aminteşte, a fost acela în care a trebuit să decidă să plece din sistemul buge-tar în cel privat şi să abordeze o altă specialitate, să plece din fiscalitate, „unde mă cantonasem zece ani. Simţeam că locul meu nu este acolo, visam la mai mult, ştiam că pot face mai mult într-un mediu în care să fac eu strategia, să creez eu sistemul şi să-l adaptez nevoilor“.

    A ales domeniul auditului financiar şi, apreciză ea, un consultant fiscal pri-ceput poate fi util în orice afacere. „Convingerea mea profundă este că auditorul poate elimina toate cangrenele care există în economie, prin tratarea lor în stadiul incipient. El face curăţenia.“

  • România a exportat anul trecut în Italia bunuri în valoare de peste 6 miliarde de euro, în creştere cu 9,29% faţă de anul anterior

    La 31.12.2014, Italia a ocupat locul 2 în topul partenerilor comerciali ai României, locul 6 în topul investitorilor străini, în funcţie de valoarea capitalului investit şi locul 1 în topul investitorilor străini, în funcţie de numărul de firme.

    Ponderea schimburilor comerciale româno-italiene este de 11,34% din totalul comerţului extern al României. Conform datelor Unioncamere Italia comunicate de reprezentanţii Ambasadei României în Italia, numarul societatilor cu capital romanesc active pe piata italiana este de 46.215, in crestere de la 44.817 existente la sfarsitul anului 2013.

    Numărul societăţilor comerciale cu capital italian înregistrate în România în perioada 1990–2014 de 39.556, reprezentând 20,32% din societăţile cu participare straina şi însumând o valoare totală a capitalului social în echivalent valută de 1,75 miliarde euro (4,65% din totalul capitalului strain subscris).

    Italia se afla pe locul şapte în clasamentul investitorilor străini, în funcţie de valoarea capitalului investit şi pe primul loc în functie de numărul de investitori. Întreprinzatorii italieni manifesta un interes in crestere fata de sectorul energetic, in special energia din surse regenerabile, al productiei industriale si agricole, servicii si sectorul bancar, potrivit reprezentanţilor Ambasadei României în Italia.

     

  • România a exportat anul trecut în Italia bunuri în valoare de peste 6 miliarde de euro, în creştere cu 9,29% faţă de anul anterior

    La 31.12.2014, Italia a ocupat locul 2 în topul partenerilor comerciali ai României, locul 6 în topul investitorilor străini, în funcţie de valoarea capitalului investit şi locul 1 în topul investitorilor străini, în funcţie de numărul de firme.

    Ponderea schimburilor comerciale româno-italiene este de 11,34% din totalul comerţului extern al României. Conform datelor Unioncamere Italia comunicate de reprezentanţii Ambasadei României în Italia, numarul societatilor cu capital romanesc active pe piata italiana este de 46.215, in crestere de la 44.817 existente la sfarsitul anului 2013.

    Numărul societăţilor comerciale cu capital italian înregistrate în România în perioada 1990–2014 de 39.556, reprezentând 20,32% din societăţile cu participare straina şi însumând o valoare totală a capitalului social în echivalent valută de 1,75 miliarde euro (4,65% din totalul capitalului strain subscris).

    Italia se afla pe locul şapte în clasamentul investitorilor străini, în funcţie de valoarea capitalului investit şi pe primul loc în functie de numărul de investitori. Întreprinzatorii italieni manifesta un interes in crestere fata de sectorul energetic, in special energia din surse regenerabile, al productiei industriale si agricole, servicii si sectorul bancar, potrivit reprezentanţilor Ambasadei României în Italia.

     

  • Mazars România este nominalizată la premiile European Tax Awards 2015

    Alături de echipa din România, în competiţia organizată de International Tax Review a intrat şi firma Mazars Denge Turcia, pentru premiul Turkey Tax Firm of the Year.

    European Tax Awards este o competiţie anuală, organizată începând din 2005, care desemnează cei mai valoroşi profesionişti din domeniul consultanţei fiscale la nivel european. Lista nominalizărilor anunţată de International Tax Review pentru ediţia 2015 cuprinde 48 de categorii de premii naţionale şi 27 regionale. Vor fi acordate premii pentru firma europeană a anului în domeniile impozitare directă, preţuri de transfer, impozitare indirectă şi litigii fiscale, precum şi pentru tranzacţii care acoperă 11 arii de practică şi sectoare de business – pieţe de capital, fuziuni şi achiziţii, servicii financiare şi bancare etc.

    Firmele au înscris în competiţie proiecte derulate în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2014. Finaliştii au fost desemnaţi în urma unui proces independent de evaluare realizat de echipa editorială a International Tax Review, selecţia proiectelor fiind făcută în funcţie de dimensiunea acestora, gradul de inovaţie şi de complexitate.

    Câştigătorii vor fi anunţaţi pe 21 mai 2015, în cadrul unei ceremonii ce va avea loc la Londra.Mazars este o organizaţie internaţională, integrată şi independentă, specializată în servicii de audit, contabilitate, consultanţă fiscală şi juridică, cu peste 14,000 de angajaţi în 92 de ţări. În România, compania este prezenta din 1995.

     

  • Povestea reginelor vinului din România. Un sfert din producţia anuală iese din mâinile lor

     “Când am intrat eu în domeniul vinului erau foarte puţine femei, acum interesul este în creştere“, spune Aurelia Vişinescu, antreprenoarea care a dezvoltat afacerea Domeniile Săhăteni şi este cea mai cunoscută femeie oenolog din România. În plus, pe ansamblu, numărul femeilor în domeniu este în creştere, fiind prezente în toate ramurile industriei vinurilor, de la laboratoare până în departamentele de marketing şi vânzări. Mihaela Tyrel de Poix, proprietara SERVE, spune că i se pare surprinzător că industria vinului este, încă, percepută ca un domeniu al bărbaţilor; „cred că pe ansamblu raportul este de unu la unu“.

    Din punctul său de vedere sunt argumente suficiente pentru ca lumea vinului să fie în egală măsură a bărbaţilor şi a femeilor, de vreme ce peste 70% dintre cumpărătorii de vin din Europa sunt femei, „cel mai adesea ele aleg şi la restaurant şi, în plus, sunt mai bune de-gustătoare decât bărbaţii pentru că au gustul şi mirosul mai fine“. Iar numărul mare al doamnelor din domeniul vinului nu face decât să confirme, arată Mihaela Tyrel de Poix, că „este un domeniu la fel de potrivit pentru femei şi pentru bărbaţi. Şi nici nu suntem în competiţie“.

    Creşterea numărului de femei implicate în acest domeniu este însă un fenomen care se petrece în întreaga lume. De la sfârşitul secolului XIX şi până în prezent femeile s-au implicat tot mai mult în industria vinului. De la prima femeie producător de vin din California, Josephine Tychson, care la 31 de ani, când a rămas văduvă, şi s-a ocupat de una singură de plantarea viei, în 1886, la actriţa Lillie Langtry, care a cumpărat circa 160 de hectare cu viţă-de-vie în 1888 pentru a face cel mai bun vin roşu sec din ţară la Claire Thevenot, care a câştigat concursuri de somelier, este o întreagă poveste.

    Zona somelierilor era rezervată aproape exclusiv bărbaţilor, cel puţin în Marea Britanie, până în urmă cu zece ani, când nu participa nicio femeie. În câţiva ani nu numai că numărul acestora a urcat semnificativ în rândul concurenţilor, dar Claire Thevenot a fost declarată câştigătoarea competiţiei în 2007.

    Cu toate acestea, afacerile din domeniul vinului nu sunt facile, iar investiţiile în domeniu nu sunt o garanţie pen-tru profit. Dimpotrivă, suma cheltuită pentru plantarea unui hectar este de ordinul zecilor de mii de euro, iar profitul nu apare mai repede de 5-6 ani. Ba mai mult, efectul maxim al deciziilor luate acum se vor vedea pe termen lung, de 20 de ani. Care este catalizatorul care a determinat creşterea apetitului antreprenoarelor pentru acest domeniu? Pe de o parte, domeniul este „extrem de interesant, frumos, provocator, poţi avea şansa să performezi foarte bine, să te afirmi, să consturieşti o carieră, într-o slujbă foarte bine plătită pentru oenologi, pentru că totul se învârte în jurul produsului pe care îl construieşti“, arată Aurelia Vişinescu.

    Pe de altă parte, spune Mihaela Tyrel de Poix, „activitatea îmbină foarte multe meserii. În fiecare anotimp, moment al anului, priorităţile se schimbă“. Nu în ultimul rând, pe parcursul ultimilor ani podgorenii au primit o veritabilă gură de oxigen cu aportul de fonduri neram-bursabile obţinute pe proiecte europene pentru plantarea suprafeţelor cu viţă-de-vie. Domeniul a fost campionul atragerii de fonduri; încă de la prima alocare au fost epuizate în întregime, încă înainte de termenul limită.

    Astfel, în ultimii ani, 232 de firme aveau ca obiect de activitate producţia de vin, iar piaţa dă semne bune pe toate planurile. În ciuda faptului că puterea de cumpărare nu dă semne clare de revenire, interesul consumatorilor pentru vinurile din segmente de preţ mediu şi superior este în creştere, la fel ca şi apetitul pentru vinuri roşii, seci şi demiseci, într-o ţară în care în urmă cu 20 de ani balanţa înclina covârşitor în favoarea şpriţurilor, cu vin alb demidulce. În plus, vinurile româneşti câştigă puncte importante şi la capitolul imagine. În ciuda faptului că podgoriile din România plasează ţara pe locul opt în lume în rândul producătorilor, zeci de ani licoarea lui Bachus a plecat peste graniţe vândută la vrac. Mai nou, vinurile româneşti au nume din ce în ce mai cunoscute: Prince Ştirbey Tamaioasa Ro-maneasca Sec 2013 a fost enumerat de The Guardian în rândul celor mai bune vinuri, iar două dintre vinurile SERVE au fost listate în restaurante clasificate cu stele Michelin. Întâmplător sau nu, în conducerea ambelor firme sunt implicate femei. Iată poveştile a nouă antreprenoare implicate în domeniul vinului.