Tag: asteptare

  • Tânărul căruia i-a plăcut atât de mult popcornul de la cinema, încât a avut o idee de milioane de dolari prin care a revoluţionat acest produs

    Bric Simpson era un cineast înrăit: obişnuia să meargă la cinematograf de aproximativ cinci ori pe lună. Acest lucru l-a făcut să fie mai atent şi la gustările consumate în timpul filmului, la care a identificat câteva probleme. ”Plăteşti un preţ ridicat pentru popcornul pe care îl consumi la cinematograf, dar găseşti unt doar în primul strat. Sub acest strat, ai doar o grămadă de popcorn care are gust de carton”, îşi descrie el nemulţumirea într-un interviu publicat de entrepreneur.com.

    În 2009, Simpson şi soţia sa scuturau o găleată cu popcorn pentru a distribui uniform untul de pe acesta, când le-a venit o idee de milioane: ”Ştii de ce avem nevoie? De un capac.”

    A făcut un capac – dar şi o companie prin care să îl vândă, Kernel King. În prezent, aceasta vinde circa 100.000 de capace pentru recipientele cu popcorn în întrega SUA. Procesul nu a fost uşor, potrivit entrepreneur.com. Şi-a creat businessul în paralel cu lucru în  Garda Naţională şi a trebuit să descopere cum să fie acceptat cu invenţia sa în industria cinematografelor.

    Acum că a atins acest obiectiv îşi doreşte şi mai mult: vrea ca invenţia sa să fie prezentă în sălile de cinema din toată lumea, la fel ca popcornul.

    Primul pas pe care l-a făcut în lansarea afacerii a fost patentarea ideii ”Eram îngrijoraţi că altcineva ar putea avea această idee, astfel că am contactat un avocat care să ne ajute să o patentăm.”

    La finalul anului 2011, Simpson a început să testeze mai multe variante de capace la un atelier local. A adăugat găuri de ventilaţie, astfel încât popcornul să nu se umezească din cauza căldurii. A adăugat şi un mâner, util atât pentru cei care cumpără popcornul, cât şi pentru cei care îl vând.

    În vara lui 2012, a reuşit să finalizeze un contract cu un cinematograf local, care comandase 50.000 de capace.

    Apoi, a avut succes datorită contractului cu un lanţ de cinematografe cu 50 de unităţi, majoritatea aflate pe Coasta de Est a SUA. În cele din urmă, capacele lui Simpson au început să se răspândească în întreaga ţară; recent a vândut şi către National Amusements, al zecelea cel mai mare lanţ de cinematografe din SUA şi pentru Regal Entertainment Group, cel mai mare lanţ, potrivit Entrepreneur. 

    Astfel, capacele Kernel Kings sunt răspândite în 160 de unităţi, iar Simpson aşteaptă ca anul viitor să fie în mai mult de 300. ”Nu vrem să ne oprim până când fiecare găleată de popcorn are un capac Kernel King deasupra acesteia. Aşa cum oamenii se aşteaptă ca un capac şi un pai să însoţească băutura răcoritoare pe care şi-o cumpără, aşa se vor aştepta să primească un capac Kernel King pe popcornul lor.”

  • Cele mai spectaculoase şi aşteptate filme SF ale anului 2017

    Filmele SF sunt apreciate de un numar mare de fani ai genului si nu numai. Iata cateva dintre lansarile anului 2017 asteptate de catre cinefili.

    Alien : Covenant

    Desi Ridley Scott a revenit in mijlocul actiunii, pelicula Prometheus (2012) nu a avut rezultatele dorite. Noul film, care se apropie mai mult de seria originala Alien, arata déjà mult mai bine. Katherine Waterson si Danny McBride sunt in echipajul de pe nava spatiala Covenant, care arata ca paradisul, dar se dovedeste a fi un loc mult mai putin prietenos.


    Annihilation

    La doi ani dupa aparitia Ex Machina, Alex Garland si Oscar Isaac se intorc pe ecrane cu o noua poveste, a biologului (Natalie Portman) care se inroleaza pentru o « expeditie periculoassa, secreta, unde legille naturii nu se aplica ». Jennifer Jason Leight este, se pare, un psiholog care nu este de prea mare ajutor.


    Blade Runner 2049

    Intoarcerea lui Harrison Ford pe ecrane a fost bifata odata cu aparitia Star Wars, Trezirea Fortei, una cele mai asteptate lansari din 2015. De data aceasta Harrison va avea un rol in Blade Runner. Acesta este unul dintre filmele cu cel mai mare buget, dar detaliile sunt pastrate strict. Distributia include pe Ryan Gosling, Robin Wright, Jarad Leto si Dave Bautista.


    The Dark Tower

    Idris Elba si Matthew McConaughey sunt vedetele principale ale acestui film, adaptare dupa cărţile din seria “The Dark Tower” ale lui Stephen King. Primul este in rolul unui cavaler singuratic, iar al doilea il intruchipeaza pe un vrajitor viciat.


    Geostorm

    Parca ar fi in siajul Gravity, dar spatiul este o tema foarte des intalnita in filmele ce vor fi lansate in 2017. Gerard Butler este in fruntea afisului acestui film, la care lucreaza ca director de productie un veteran din echipa Independence Day. Butler intruchipeaza un personaj care vrea sa impiedice starnirea unei furtuni uriase, iar fratele sau descopera un plan de asasinat a presedintelui (Andy Garcia).


    Ghost in the Shell

    Scarlett Johansson face parte din distributia acestei pelicule bazate pe popular film de animatie cu acelaşi nume. În film se regăseşte şi franţuzoaica Juliette Binoche.


    Kong : Skull Island

    Nu este o continuare a filmului King Kong realizat de Peter Jackson, ci mai degraba un film infratit cu Godzilla. In distributie: Tom Hiddleston, Brie Larson, John Goodman si Samuel L Jackson.


    Life

    Nici din acest film nu lipseste spatiul. Ryan Reynolds si Jake Gyllenhall sunt printre astronautii care cultiva niste seminte descoperite pe Marte. La inceput sunt nerabdatori, apoi incantati, apoi foarte, foarte ingrijorati, cand descopera ca nu numai ca le este pusa in pericol viata ci si existenta pe Pamant. 


    Star Wars, episodul VIII

    Încă un an, încă un film din universul Star Wars. Dacă în 2016 am avut Rogue One, în 2017 avem un nou episod din serie. Acesta este regizat de către Rian Johnson, cunoscut pentru filme ca Looper sau  Brick.

  • Oraşul unde trebuie să aştepţi 20 de ani dacă vrei să îţi cumperi o casă. Vezi care este motivul

    Orasul care detine recordul Guiness Book in ce priveste perioada de asteptare pentru a gasi un spatiu de locuit, cu chirie, este Stockholm. Este nevoie de nu mai putin de 20 de ani pentru ca o locuinta din capitala Suediei sa se elibereze, relateaza BBC. Din acest motiv, cele mai multe spatii de locuit oferite pentru inchiriat, din acest oras, sunt amenajate in stil minimalist.

    Cererea de locuinte de inchiriat in Stockholm este una dintre cele mai acute la nivel mondial. In mod evident, nu este deloc distractiv pentru cei care se muta sa-si care in noua locuinta bunurile lumesti.

    Pentru expati, capitala Suediei pare taramul fagaduintei, dar odata obtinuta slujba dorita, nou venitii in oras se vor confrunta cu o intreaga serie de probleme. Spatiile de inchiriat sunt una dintre acestea, pentru ca perioada de asteptare pentru eliberarea acestora poate ajunge si la 20 de ani, motiv pentru care orasul detine recordul Guiness Book din acest punct de vedere ; situatia este valabila mai cu seama in cazul cartierelor bine cotate. Perioada medie de asteptare se plaseaza la noua ani.

    « Gasirea unei locuinte in acest oras, pe care il iubesc, s-a dovedit a fi o experienta extrem de neplacuta », povesteste Maeva Schaller, o inginera de 27 de ani care s-a mutat in capitala Suediei  din orasul francez Grenoble.

    Stockholm este capitala cu cel mai rapid ritm de crestere, din cauza nivelurilor record ale imigratiei ; in plus, se poate lauda cu cea mai mare rata a natalitatii de pe tot continentul european dar si cu o zona in care start-up-urile infloresc. Din aceste motive, populatia orasului a crescut cu aproape un sfert de million de locuitori in numai sapte ani.

    In oras, autorizatiile de costructii se dau cu mare dificultate, iar investitiile limitate, de-a lungul mai multor decenii, precum si incapacitatea mai multor serii de guvernanti de a gestiona dezechilibrul dintre cererea si oferta de locuinte a dus la crearea acestei situatii.

    De-a lungul ultimilor sase ani, Maeva Schaller a locuit in noua spatii diferite din sapte cartiere diferite, cel mai adesea reusind sa subinchirieze de la cei care au contracte de chirie pe termen lung.

    Aceasta situatie afecteaza chiar si companiile, pentru ca unii dintre candidatii pe care si-ar dori sa-i angajeze sunt speriati de dificultatile pe care le pot intampina in cautarea unei locuinte. Asa ca multe firme au inceput sa ia déjà pozitii publice, prin scrisori deschise catre autoritati dar si prin organizarea unor proteste prin care sa atraga atentia asupra acestei probleme.

  • Ambasador britanic la UE: Finalizarea acordului comercial între M.Britanie şi UE ar putea dura 10 ani

    Finalizarea unui acord comercial post-Brexit între Marea Britanie şi Uniunea Europeană ar putea dura zece ani şi există riscul că ar putea să eşueze, a declarat Ivan Rogers, reprezentantul permanent al Marii Britanii la Uniunea Europeană, potrivit BBC News online.

    În cadrul unei reuniuni private a Guvernului de la Londra, Rogers a avertizat că liderii europeni se aşteaptă ca un astfel de acord comercial nu va fi finalizat înainte de începutul sau mijlocul deceniului viitor.

    Diplomatul britanic a mai declarat că acordul ar putea fi respins de parlamentele statelor membre UE.

    Potrivit BBC News, Rogers ar mai fi sugerat că liderii europeni ar fi mai degrabă favorabili unui acord de liber schimb după Brexit, decât unei opţiuni prin care M.Britanie să rămână membră a pieţei comune.

  • Comandament de iarnă la Primăria Capitalei: Sunt aşteptate ninsori şi vânt puternic în Bucureşti

    Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a convocat luni un comandament de iarnă la sediul instituţiei, în contextul unei alerte de ninsori emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). La începutul şedinţei, a fost prezentată situaţia primită de la meteorologi, aici vorbindu-se despre zăpadă ce s-ar putea depune în strat de până la 5 centimetri şi vânt puternic.

    “Cerul va fi noros, mai ales în a doua parte a nopţii de luni spre marţi. În dimineaţa zilei de marţi 13 decembrie temporar vor cădea precipitaţii, în jur de şase litri pe metrul pătrat, iar vântul va intensifica atingând temporar la rafală viteze de 50-55 km/h. La început vor fi precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă apoi, cel mai probabil, între orele 02.00-08.00, va ninge şi viscolit. Estimăm că este posibil să se depună un strat de zăpadă de până la 3-5 cm. Vremea se va răci accentuat în cursul nopţii de luni spre marţi, temperatura minimă se va situa valorii de zero grade, iar pe parcursul zilei de marţi maxima termică va fi de zero-două grade. În noaptea de marţi spre miercuri, temperatura va coborî până la minus şapte, minus cinci grade, la periferie spre minus nouă, minus zece grade”, a declarat Magda Iuga, director Direcţia de Utilităţi din Primăria Capitalei, în prezentarea situaţiei de la ANM.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primul trailer pentru unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului 2017 – VIDEO

    Universal a prezentat recent primul trailer pentru Fast and Furious 8: The Fate of the Furious, unul dintre cele mai aşteptate filme din 2017.

    În regia lui F. Gary Gray, cea de-a opta parte a poveştii va fi şi prima fără Paul Walker, decedat în urma unui accident auto.

    În rolurile principale îi regăsim pe Dwayne Johnson, Charlize Theron, Jason Statham şi Vin Diesel. Filmul va avea premiera în aprilie 2017.

    Furious 7, cel mai recent film din franciză, a avut un succes uriaş de box office în 2015, depăşind 1,5 miliarde de dolari din încasări la nivel global.

     

  • Cea mai misterioasă insulă din Mediterană: doar 1.000 de oameni au voie să o viziteze anual – GALERIE FOTO

     
    Insula Montecristo a devenit celebră după ce Alexandre Dumas a descris-o în romanul Contele de Monte Cristo. Pe această insulă, spune legenda, se află îngropate comori ale unor piraţi celebri.
     
    Doar 1.000 de turişti au voie să păşească, anual, pe insula Montecristo, iar viza se primeşte după o aşteptare de minim trei ani. 
     
    Zvonuri despre bogăţiile de aici au început să circule în secolul XIII, atunci când Mănăstirea St. Mamilian, amplasată pe insulă, a devenit una dintre cele mai înstărite din Europa. Alţii spun că piratul turc Barbă-Roşie ar fi ascuns aici mare parte din aurul furat în timpul expediţiilor sale din secolul al XVI-lea.
     
    În 1860, Regatul Italian a anexat Montecristo, cedând-o în 1889 marchizului Ginori, care a transformat-o într-o rezervaţie naturală. În 1971, insula a revenit statului italian, care în 2008 a deschis-o publicului.
     
    Fotografii: DailyMail
  • Alegeri Parlamentare 2016: Votul pentru viitorul României a început. Prezenţa la vot până la ora 10:00 este de 5,27%

    Votul pentru viitorul României a început. Peste 18,2 milioane de români sunt aşteptaţi la urne. Prezenţa la vot până la ora 10:00 este de 5,27%. Care sunt judeţele fruntaşe şi cele codaşe. pdate 10:00: Potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central, prezenţa la vot la ora 10.00, în cadrul alegerilor parlamentare, este de 5,27%, pe prima poziţie ca participare fiind Teleorman cu 8,02%.

    În Capitală, la ora 10.00, prezenţa la vot a fost de 4,27% (Sectorul 1- 5,05%, Sectorul 2- 4,85%, Sectorul 3- 4,30%, Sectorul 4- 4,91%, Sectorul 5- 4,40%, Sectorul 6- 4,98%). Pe primele poziţii ca participare la vot se află Teleorman, cu 8,02%, Olt- 7,78% şi Dâmboviţa- 7,21%.

    Judeţele codaşe sunt Sibiu- 3,72%, Bistriţa- Năsăud- 3,36% şi Maramureş 3,49%.

    Prezenţa la vot este mai mare, la ora 10.00, comparativ cu alegerile parlamentare din 2012, atunci când la aceeaşi oră se înregistra o participare de 4,52% la nivel naţional şi de 3,9% la nivelul Capitalei.

    Totuşi, participarea este mai mică faţă de alegerile prezidenţiale din 2014, atunci când la ora 10,00 prezenţa la urne era de 8,52%.

    Peste 18,2 milioane de români sunt aşteptaţi la vot în ţară, în cadrul alegerilor parlamentare care se desfăşoară duminică, secţiile fiind deschise începând cu ora 7.00.

  • Trei tineri din Cluj au lansat o aplicaţie care scurtează timpul de aşteptare în restaurante

    Lucian Cramba, Alex Coman şi Bogdan Herea sunt trei tineri din Cluj care au lansat o aplicaţie menită să reducă timpul petrecut de clienţi în restaurante, până li se ia comanda sau plătesc, şi în acelaşi timp ajută localurile să îşi eficientizeze activitatea şi gestiunea stocurilor.

    Fast Order a fost lansată în luna martie şi are 15.000 de utilizatori şi circa 100 de localuri înregistrate. Pentru a fi inclus în reţea, restaurantul sau barul plăteşte o taxă lunară de 50-100 de euro, cei trei tineri mizând pe încasări de 100.000 euro în acest an.

    Targetul lor este să fie prezenţi în 3.000 de restau­rante în 2-3 ani, planu­rile pe ter­men lung fiind ca 10.000 de resta­urante să folo­sească aplicaţia lor.

    „E greu să satis­faci nevoile clien­ţilor când e aglo­merat, să ser­veşti pe toată lumea efi­cient. E greu să gă­seşti per­sonal ca­li­ficat pen­tru a a­du­­ce va­loa­re resta­u­ran­tului tău“, a spus la ZF Live Lu­cian Cramba.

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro

  • Trei tineri din Cluj au lansat o aplicaţie care scurtează timpul de aşteptare în restaurante

    Lucian Cramba, Alex Coman şi Bogdan Herea sunt trei tineri din Cluj care au lansat o aplicaţie menită să reducă timpul petrecut de clienţi în restaurante, până li se ia comanda sau plătesc, şi în acelaşi timp ajută localurile să îşi eficientizeze activitatea şi gestiunea stocurilor.

    Fast Order a fost lansată în luna martie şi are 15.000 de utilizatori şi circa 100 de localuri înregistrate. Pentru a fi inclus în reţea, restaurantul sau barul plăteşte o taxă lunară de 50-100 de euro, cei trei tineri mizând pe încasări de 100.000 euro în acest an.

    Targetul lor este să fie prezenţi în 3.000 de restau­rante în 2-3 ani, planu­rile pe ter­men lung fiind ca 10.000 de resta­urante să folo­sească aplicaţia lor.

    „E greu să satis­faci nevoile clien­ţilor când e aglo­merat, să ser­veşti pe toată lumea efi­cient. E greu să gă­seşti per­sonal ca­li­ficat pen­tru a a­du­­ce va­loa­re resta­u­ran­tului tău“, a spus la ZF Live Lu­cian Cramba.

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro