Tag: elevi

  • Cazul suspiciunii de FRAUDĂ LA BACALAUREAT: Aproximativ 20% din candidaţii de la Liceul “Bolintineanu” au dat 300-600 de euro

     Potrivit surselor citate, ca să poată avea în sală supraveghetori permisivi, care să le permită să copieze sau să le spună rezolvările la subiecte, unii dintre elevi au dat între 300 şi 600 de euro.

    Din totalul candidaţilor care susţin bacalaureatul la Liceul “Dimitrie Bolintineanu”, 20 la sută ar fi dat aceste sume de bani.

    Fosta directoare de la Liceul “Dimitrie Bolintineanu” Costica Vărzaru a luat bani de la elevi înscrişi la bacalaureat, intervenind să fie desemnaţi anumiţi supraveghetori “permisivi” şi o comisie care să poată fi influenţată în fraudarea examenului, potrivit Parchetului Tribunalului Bucureşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ivan: PDL are o abordare complet iresponsabilă cerând reluarea examenului de bacalaureat

     “Doresc să condamn abordarea complet iresponsabilă a PDL care, prin vocea Ralucăi Turcan, a solicitat, în mod cu totul hazardat, reluarea examenului de Limbă şi literatură română la nivel naţional. După ce şi-au bătut joc de profesori, de elevi şi de părinţi, după ce au închis şcolile şi au bulversat sistemul de Educaţie, acum, cei de la PDL ies în public complet neinformaţi şi avansează critici lipsite de substanţă doar pentru a arăta că fac opoziţie”, a susţinut Cătălin Ivan, într-un comunicat remis marţi MEDIAFAX.

    Potrivit lui Ivan, cazul de la Liceul “Dimitrie Bolintineanu” este unul izolat, bacalaureatul desfaşurându-se în condiţii normale în restul centrelor de examinare.

    “Reprezentanţii PDL dovedesc în opoziţie aceeaşi lipsă de respect faţă de munca elevilor şi a profesorilor cinstiţi şi responsabili, pe care au afişat-o şi atunci când s-au aflat la guvernare”, a mai spus Ivan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fosta directoare de la Liceul “Dimitrie Bolintineanu” a luat bani de la elevi şi a intervenit să fie o comisie care să permită fraude la bac

     Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus, marţi, reţinerea pentru 24 de ore a fostei directoare de la Liceul “Dimitrie Bolintineanu” din Capitală Costica Vărzaru, cercetată pentru trafic de influenţă.

    Procurorii au stabilit că, în perioada mai-iunie, în calitate de director al Liceului Teoretic “Dimitrie Bolintineanu” din Bucureşti, Costica Vărzaru a pretins şi a primit sume de bani de la elevi înscrişi la examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2013, pentru a-şi folosi influenţa pe lângă membrii Comisiei de bacalaureat din Centrul de examen al unităţii de învăţământ, astfel încât aceştia “să nu îşi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile de serviciu pe parcursul desfăşurării examenului”.

    “Ulterior, inculpata a şi efectuat demersuri în acest scop, urmărind să fie desemnaţi anumiţi supraveghetori permisivi, precum şi o comisie care putea fi influenţată în sensul realizării unor fraude în desfăşurarea examenului”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Tribunalului Bucureşti..

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BACALAUREAT 2013: Peste 160.000 de candidaţi susţin, luni, prima proba scrisă la Limba română

     La prima sesiune a examenului de BACALAUREAT din acest an s-au înscris pentru susţinerea probei scrise de Limba şi literatura română 162.338 de candidaţi. Aceştia vor susţine proba de la ora 9.00, putând intra în săli până la ora 8.30.

    Extragerea variantei de subiecte pentru proba scrisă la Limba română va avea loc luni dimineaţă, urmând să fie transmisă centrelor de comunicare.

    Prima probă scrisă de la examenul de bacalaureat se desfăşoară în 583 de centre de examen. Toate şcolile în care are loc examenul de bacalaureat au sisteme de supraveghere video.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EVALUAREA NAŢIONALĂ: SUBIECTELE la proba de limba română

     La subiectul 1, elevii au primit un fragment din Alexandru Vlahuţă – “Din durerile lumii”, pornind de la care au avut de îndeplinit mai multe cerinţe.

    Prima dintre acestea a constat în găsirea de antonime pentru cuvintele “sărac”, “mari” şi “bucurie”. Apoi, elevii au trebuit să explice rolul virgulei în secvenţa de text “cu inima plină de dor, de bucurie şi de nerăbdare”.

    Cerinţa a treia a constatat în transcrierea din text a două cuvinte sau grupuri de cuvinte care se referă la timpul în care se petrece acţiunea.

    La a patra cerinţă, elevii au avut de menţionat două trăsături ale genului epic prezente în text, iar apoi au trebuit să prezinte în trei-cinci rânduri semnificaţia unei secvenţe din text.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EVALUAREA NAŢIONALĂ: Elevii de clasa a VIII-a susţin proba la limba română

     Subiectele de la EVALUAREA NAŢIONALĂ sunt elaborate de către Centrul Naţional pentru Evaluare şi Examinare (CNEE).

    Proba de limba română, care este scrisă, a început la ora 9.00, după extragerea plicului cu varianta de subiecte, şi are durata de două ore.

    Sălile în care se susţine examenul au fost, în prealabil, adaptate astfel încât elevii să fie aşezaţi câte unul în bancă, în ordine alfabetică. Pe uşa fiecărei săli a fost afişată lista nominală cu elevii, dar şi avertismentul prin care se anunţă că este strict interzis accesul cu materiale ajutătoare, mijloace electronice de calcul sau de comunicare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Diferenţe uriaşe de preţ la transportul elevilor: De la 42 la 491 de lei pentru 50 de kilometri

     Datele privind costul transportului elevilor, centralizate de Ministerul Educaţiei pentru martie 2013 şi obţinute de MEDIAFAX, arată diferenţe uriaşe între tarife practicate de diferiţi operatori pentru acelaşi număr de kilometri.

    Astfel, în judeţul Brăila, compania Transirina Com cere 491 de lei pentru un abonament lunar ce asigură transportul zilnic pe o distanţă de 50 de kilometri. Pentru acelaşi număr de kilometri, în judeţul Dolj, firma Ibraflor Com are un tarif de 42 de lei, adică de aproape 12 ori mai mic.

    Diferenţele flagrante la tarife au fost constatate şi pe distanţe mai mici. Pentru distanţa de 48 de kilometri, operatorul Autotim din Timiş cere 76 de lei pentru un abonament, în timp ce acelaşi Transirina Com are un tarif de 518 lei pentru aceeaşi distanţă, mai mult decât pentru 50 de kilometri, potrivit centralizării Ministerului Educaţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 70 de elevi şi profesori de la o şcoală din Satu Mare, la spital cu toxiinfecţie alimentară

     Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean Satu Mare, Constantin Demian, peste 70 de persoane, elevi şi profesori, au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe joi noapte între orele 22.30 – 23.00, acuzând dureri abdominale, greţuri şi vărsături.

    El a precizat că simptomele au apărut la aproximativ o oră după ce elevii şi profesorii, care participau la banchetul de absolvire a clasei a VIII-a, au mâncat aperitivul.

    Conform sursei citate, din cele peste 70 de persoane care au ajuns la spital, 55 au rămas internate pe parcursul nopţii, iar dintre acestea 30 au fost externate vineri dimineaţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BACALAUREAT 2013: Tot ceea ce trebuie să ştii despre examenul din acest an

     Înscrierea candidaţilor la examenul de bacalaureat s-a făcut în perioada 27 – 31 mai pentru sesiunea care va începe pe 10 iunie, iar pentru sesiunea a doua, care se va desfăşura în perioada august-septembrie, se vor face între 15 – 19 iulie.

        Calendar BACALAUREAT 2013 – Sesiunea iunie-iulie:

    27 – 31 mai 2013 –  înscrierea candidaţilor

    10 – 12 iunie 2013 –  Evaluarea competenţelor lingvistice – limba română

    12 – 14 iunie 2013 – Evaluarea competenţelor lingvistice –  limba maternă

    17 – 21 iunie 2013 – Evaluarea competenţelor digitale

    25 – 28 iunie 2013 –  Evaluarea competenţelor lingvistice – limbi străine

    1 iulie 2013 –  Limba şi literatura română – proba scrisă

    2 iulie 2013 –  Limba şi literatura maternă  proba scrisă

    3 iulie 2013 Proba obligatorie a profilului – proba scrisă

    5 iulie 2013 – Proba la alegere a profilului şi specializări- proba scrisă

    8 iulie 2013 – Afişarea rezultatelor

    12 iulie 2013 – Afişarea rezultatelor finale

    Elevii care nu reuşesc să treacă de sesiunea din vară vor avea o a doua şansă în sesiunea din toamnă.

        Calendar BACALAUREAT 2013- Sesiunea august-septembrie:

    15 – 19 iulie 2013 –  Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen

    19 – 20 august 2013 – Evaluarea competenţelor lingvistice – limba romană

    19 – 21 august 2013 – Evaluarea competenţelor lingvistice –  limba maternă

    20 – 21 august 2013 – Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională

    22 – 23 august 2013 –  Evaluarea competenţelor digitale

    26 august 2013 – Limba şi literatura romană – proba scrisă

    27 august 2013 –  Limba şi literatura maternă – proba scrisă

    28 august 2013 –  Proba obligatorie a profilului – proba scrisă

    30 august 2013 – Proba la alegere a profilului şi specializării – proba scrisă

    2 septembrie 2013 – Afişarea rezultatelor la BACALAUREAT 2013 şi depunerea contestaţiilor

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 20 de ambarcaţiuni se vor întrece pe Marea Neagră

    La start sunt aşteptate un numãr de peste 20 de ambarcaţiuni cu vele, împãrţite în douã clase (A şi B), iar fiecare dintre acestea poate să ajungă la un numãr de zece  persoane/echipaj.

    Startul Regatei Poseidon se va da în data de opt iunie din Marina Mangalia cu sosire în aceeaşi zi în Marina Eforie, competitorii fiind însoţiţi pe tot parcursul de ambarcaţiunile organizatorilor şi de presã. Competiţia face parte din Calendarul Competiţional pe anul 2013 stabilit de cãtre Federaţia Românã de Yachting, alãturându-se altor evenimente de gen desfãşurate în Marea Neagrã şi incluse în Trofeul Black Sea Sailing 2013.

    Trofeul B 2013 debuteazã cu Regata “Poseidon”, etapã ce se va desfãşura în perioada 7-9 iunie 2013, în zona Marinei Eforie. Regata Poseidon este un eveniment competiţional organizat de Black Sea Sailing Assoctiation în colaborare cu Nautic Life, FAPT Sailing Club şi Marina Eforie.