Tag: cheltuieli

  • PRIMUL ORAŞ din România în care locuitorii DECID cum şi pe ce se cheltuie banii primăriei

    Primăria Cluj-Napoca a devenit prima administraţie locală din România care implementează procesul de Bugetare participativa online, a anunţat primarul Emil Boc pe pagina sa de Facebook. Astfel, clujenii vor decide cum vor fi cheltuiţi o parte din banii achitaţi prin impozite şi taxe locale.

    “Începând de astăzi, 17 iulie, până la data de 20 august 2017, clujenii pot propune proiecte pentru oraşul lor. Proiectele care obţin cel mai mare număr de voturi vor fi implementate de către Primăria Cluj-Napoca începând cu anul 2018. Este primul proces online de Bugetare participativă din România, prin care municipalitatea urmăreşte implicarea directă în luarea deciziilor privind proiectele oraşului a tuturor celor care locuiesc, muncesc sau studiază în Cluj-Napoca şi au cel puţin 18 ani”, a mai scris Emil Boc pe pagina personală.

    Potrivit unui comunicat de presă, “Primăria Cluj-Napoca le propune clujenilor implicarea activă în procesul de luare a deciziilor în ceea ce priveşte viitoarele proiecte ale municipalităţii. Acest demers se concretizează prin intermediul procesului de Bugetare participativă, prin care cetăţenii sunt invitaţi să participe la o acţiune democratică de deliberare şi decizie pentru stabilirea modalităţii optime de cheltuire a unei părţi din bugetul local.

    Acest proces este o continuare a proiectului pilot de bugetare participativă realizat în 2013 în cel mai mare cartier al Clujului, Mănăştur şi a procesului participativ pentru tineret desfăşurat în anul 2015, Com’On Cluj-Napoca.

    Începând de astăzi, 17 iulie 2017, toţi cei care locuiesc, muncesc sau studiază în Cluj-Napoca şi au împlinit vârsta de 18 ani, au ocazia să-şi asume rolul de participant activ în definirea şi abordarea problemelor oraşului, implicându-se în procesul de bugetare participativă prin intermediul platformei www.bugetareparticipativa.ro.”

  • Românii şi letonii cheltuiesc cei mai puţini bani în vacanţă. Cine sunt europenii care se răsfaţă cel mai mult într-un concediu

    Conform datelor din 2015, românii cheltuiesc 116,98 euro într-o vacanţă de cel puţin o noapte, în timp ce letonii scot din buzunar 116,86 euro. Locuitorii din cele două ţări sunt urmaţi de cehi (126 de euro), unguri (130 de euro) şi portughezi (157 de euro).

    Cetăţenii din Luxemburg cheltuiesc cei mai mulţi bani pentru o vacanţă, în jur de 740, fiind urmaţi de cei din Austria (610 euro), Malta (590 de euro) şi Belgia (565 de euro).

    În medie, în Uniunea Europeană, locuitorii cheltuiesc aproape 320 de euro pentru o vacanţă, potrivit datelor din 2015.

  • 9 aplicaţii utile pentru antreprenori

    1. FullContact – gratis

    Clienţi, colegi, prieteni, familie etc, administrarea contactelor din telefon poate deveni haotică de aceea este recomandat o aplicaţie precum FullContact prin intermediul căreia poţi administra mai uşor contactele.

    2. Wire – gratis

    Aceasta aplicaţie este gratuită şi reprezintă un mod securizat de a comunica. Conversaţiile sunt criptate şi poţi face apeluri, trimite sms-uri, poze, video-uri etc

    3. Pleo – gratis

    Aplicaţie prin intermediul căreia poţi ţine un jurnal al cheltuielilor organizaţiei tale şi oferă diferite facilităţi pentru a putea calcula cheltuielile.

    4. Adobe Scan – gratis

    Deşi devenim tot mai digitali, documentele pe hârtie încă sunt foarte importante pentru business, iar procesul de scanare apoi trimitere pe mail este unul învechit, cel mai simplu este să scanezi documentele de care ai nevoie cu o aplicaţie precum Adobe Scan.

    5. Stripe/ CashNotify (19.90 dolari)

    Stripe este un procesator de plăţi utilizat de multe business-uri online, iar CashNotify este o aplicaţie prin care eşti notificat ce bani intră în organizaţiei, ce plăţi au fost făcute etc.

    6. Appear – gratis

    Companiile nu mai sunt limitate la a găsi doar forţa de muncă pe plan local, ci acum pot căuta şi angaja oameni de pe tot globul. O provocare este comunicarea, o soluţie este Appear, aplicaţie cu care poţi face videoconferinţe cu până la 12 participanţi

    7. Shift – gratis

    Aplicaţia îţi permite să treci dintr-un cont de mail într-un altul fără să fii nevoit să te loghezi şi să te deloghezi. În plus, primeşti notificări din toate conturile de email pe care le ai.

    8. TripIt – gratis

    Nu mai trebuie să-ţi mai baţi capul şi cu itinerarul călătoriilor tale. Trimite documentele de călătorie (bilete de avion, confirmările de cazare, chitanţele de închiriere etc) către aplicaţie apoi totul este aranjat în ordine cronologică.

    9. KabanFlow – gratis

    Prin această aplicaţie poţi monitoriza exact ce fac angajaţii, care sunt proiectele la care lucrează, poţi atribui sarcini, încărca poze etc

  • Cine este omul care trăieşte într-un palat cu 1788 de camere şi are 7.000 de maşini

    Sultanul Hassanal Bolkiah este unul dintre cei mai bogaţi oameni de pe planetă şi conducătorul statului Burnei din 1967. Averea acestuia fiind estimată la 20 de miliarde de dolari.

    Familia lui Hassanal Bolkiah este una dintre cele mai bogate familii regale din lume şi renumită pentru extravaganţele ei. Totul emană bogăşie când vine vorba de Hassanal Bolkian, până şi numele lui este compus din 16 de cuvinte ( numele complet: Sultan Haji Hassanal Bolkiah Mu’izzaddin Waddaulah ibni Al-Marhum Sultan Haji Omar Ali Saifuddien Sa’adul Khairi Waddien ).

    Bolkiah trăieşte într-un palat cu 1788 de camere si 257 de bai, 18 lifturi,  o sală de bal ce poate acomoda până la 5.000 de oameni şi o moschee şi se întinde pe 200.000 de metri pătraţi, ceea ce-l face mai mare decât Vaticanul.  Potrivit Guiness World Records, Istana Nurul Iman, palatul sultanului, este considerat al cel mai mare palat din lume. Pentru a construi un asemenea palat, sultanul a cheltuit 350 de milioane de dolari. Construcţia are un garaj unde încap 110 maşini, un grajd prevăzut cu aparate de aer condiţionat pentru cei 200 de ponei şi cinci piscine.

    Sultanul este faimos pentru colecţia de automobile impresionantă. Se crede că are cel puţin 7.000 de maşini şi că a cheltuit în jur de 800 de milioane de dolari doar pe automobile de lux. Potrivit Guiness World Records, Bolkiah are în colecţia sa 600 de Rolls-Royce-uri, peste 300 de automobile Ferrari şi 134 de maşini Koenigseggs.

  • Cum să primeşti 13.000 de euro dacă te MUŞCĂ UN ŢÂNŢAR când eşti la muncă

    Este ultimul caz dintr-un lung şir de compensaţii ce frizează absurdul, făcute de ofiţeri care au căzut de pe scaune sau care s-au împiedicat de pragurile uşilor.

    Detectivul a primit în jur de 13.500 de euro după ce a intentat proces poliţiei din West Midlands, Marea Britanie; secţia în cauză a trebuit să suporte şi cheltuieli de judecată de 5.000 de euro.

    Un fost ofiţer de poliţie le-a declarat celor de la Daily Mail că cererea ofiţerului îi pare ireală: “Este de necrezut. Am fost poliţist timp de 20 de ani, dar nu pot să-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat dacă m-aş fi dus în biroul şefului să mă plâng că am fost ciupit de un ţânţar”, a spus acesta.

    În ultimele 12 luni, poliţia din West Midlands a plătit despăgubiri ce depăşesc valoarea totală de 65.000 de euro.

    Există şi alte astfel de cazuri în Marea Britanie: un ofiţer din Durham a primit 27.000 de euro pentru că s-a accidentat la genunchi împiedicându-se la intrarea pe un hol; un alt membru al poliţiei din Hertfordshire a primit aproape 20.000 de euro după ce s-a împiedicat de un prelungitor; un instructor al poliţiei canine a primit aproape 20.000 de euro după ce câinele pe care îl avea în grijă l-a muşcat.

  • Cine este omul care trăieşte într-un palat cu 1788 de camere şi are 7.000 de maşini

    Sultanul Hassanal Bolkiah este unul dintre cei mai bogaţi oameni de pe planetă şi conducătorul statului Burnei din 1967. Averea acestuia fiind estimată la 20 de miliarde de dolari.

    Familia lui Hassanal Bolkiah este una dintre cele mai bogate familii regale din lume şi renumită pentru extravaganţele ei. Totul emană bogăşie când vine vorba de Hassanal Bolkian, până şi numele lui este compus din 16 de cuvinte ( numele complet: Sultan Haji Hassanal Bolkiah Mu’izzaddin Waddaulah ibni Al-Marhum Sultan Haji Omar Ali Saifuddien Sa’adul Khairi Waddien ).

    Bolkiah trăieşte într-un palat cu 1788 de camere si 257 de bai, 18 lifturi,  o sală de bal ce poate acomoda până la 5.000 de oameni şi o moschee şi se întinde pe 200.000 de metri pătraţi, ceea ce-l face mai mare decât Vaticanul.  Potrivit Guiness World Records, Istana Nurul Iman, palatul sultanului, este considerat al cel mai mare palat din lume. Pentru a construi un asemenea palat, sultanul a cheltuit 350 de milioane de dolari. Construcţia are un garaj unde încap 110 maşini, un grajd prevăzut cu aparate de aer condiţionat pentru cei 200 de ponei şi cinci piscine.

    Sultanul este faimos pentru colecţia de automobile impresionantă. Se crede că are cel puţin 7.000 de maşini şi că a cheltuit în jur de 800 de milioane de dolari doar pe automobile de lux. Potrivit Guiness World Records, Bolkiah are în colecţia sa 600 de Rolls-Royce-uri, peste 300 de automobile Ferrari şi 134 de maşini Koenigseggs.

  • Discovery achiziţionează Scripps Networks Interactive pentru 14,6 miliarde de dolari

    Achiziţia, finalizată noaptea trecută, aduce împreună audienţa majoritară feminină a Scripps, compania care deţine în portofoliu canalele HGTV, Travel Channel şi Food Network şi audienţa preponderant masculină a canalelor Animal Planet şi Discovery Channel, deţinute de Discovery.

    Prin intermediul achiziţiei, Discovery poate reduce din cheltuieli şi poate folosi emisiunile Scripps pentru a-şi extinde accesul internaţional.

    Discovery plăteşte 70% cash şi 30% acţiuni pentru Scripps.

  • Trăia într-un apartament de 10 milioane de dolari, avea o menajeră şi valet, iar acum doarme în parc. Cum a fost posibil

    Marianne Friedman-Foote şi-a petrecut majoritatea nopţilor în Central Park, înfăşurată într-un sac de dormit, la doar o milă depărtare de apartamentul de 10 milioane de dolari unde a crescut.

    Friedman-Foote, acum în vârstă de 63 de ani, era cândva o moştenitoare din cartierul Manhattan, nepoata unui influent producător de textile din New York. Avea o menajeră, lua lecţii de balet şi a absolvit studiile unei prestigioase şcoli gimnaziale din New York. La o lună după moartea mamei sale, averea familiei sale i-a alunecat printre degete. Friedman-Foot s-a confruntat cu o depresie severă şi cu o dependenţă de heroină. ”Am crescut într-o casă cu valet. Dar lucrurile rele se întâmplă, nu-i aşa?”, a declarat Friedman-Foote într-un interviu acordat the New York Post. În prezent, trăieşte împreună cu soţul său, Frank, în nordul Central Park. Îşi ţin lucrurile în punci de gunoi şi dorm pe o saltea de spumă.

    Familia lui Friedman-Foote deţinea un întreg etaj dintr-o clădire modernă aflată pe Park Avenue. După moartea mamei sale, apartamentul a fost vândut cu trei milioane de dolari, pe care i-a cheltuit împreună cu sora sa, Georgia. Cele două erau nepoatele magnatului din industria textilelor Isidor Kaplan.

    În pofida averii lor, Friedman-Foote nu are amintiri plăcute legate de copilăria sa. Mama ei era depresivă şi avea uneori atacuri de panică. După moartea părinţilor, a părăsit casa acestora. A absolvit Boston University, a devenit asistentă şi s-a căsătorit cu primul său soţ. Cuplul a avut o fiică pe nume Giselle – dar, în urmă cu trei decenii, soţul ei a fost relocat în New York. S-au mutat înapoi în cartierul copilăriei ei şi, la scurt timp după, s-au despărţit. Soţul ei s-a mutat în Florida şi a luat-o pe Giselle cu el, iar Friedman-Foote nu şi-a văzut fiica de atunci.

    După moartea mamei sale şi după ce şi-a împărţit moştenirea cu sora sa, şi-a cunoscut actualul soţ, pe Frank, un angajat în domeniul construcţiilor. Cei doi au cheltuit banii moşteniţi şi au ajuns ca în cele din urmă să locuiască împreună cu o prietenă; au fost evacuaţi din apartamentul ei după moartea acesteia.

    Un avocat a preluat pro bono cazul lor şi speră ca oraşul le va găsi un loc în care să trăiască; crede că vor muri dacă va trebui să petreacă iarna în parc. Între timp, stau la prietenii lor atunci când ei îi primesc.