BusinessMagazin

Tag: arta

  • Dinica, din mahalaua Giulestilor in inima tuturor romanilor

    Inca de la prima experienta in fata publicului, pe vremea cand
    era copil, vreme din care isi amintea senzatia descrisa mai
    devreme, Dinica a fost mereu incercat de acest sentiment de
    apartenenta la scena. Copil sarac, crescut in mahalaua Giulesti,
    dupa razboi, “greu de imblanzit”, cum spunea el insusi, si crescut
    mai degraba de strada decat de familie, Dinica a avut o norocoasa
    intalnire cu Dina Cocea, actrita si profesoara, care l-a incurajat
    sa dea examen la Institutul de Arta Teatrala si
    Cinematografica.

    Totusi, in ciuda intuitiei profesoarei Dina Cocea, Gheorghe Dinica
    a trebuit sa sustina de trei ori examen de admitere, timp in care
    activa ca artist amator, fiindca nu se putea desparti de scena, cum
    spune Constantin Paraschivescu, autorul volumului “Gheorghe Dinica
    – Histrion de cursa lunga”, editat de Fundatia “Camil
    Petrescu”.


    Cititi mai multe     pe www.gandul.info

  • Actorul Gheorghe Dinica a incetat din viata

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Nu ignorati cerbul, apa si muntele

    Pe cuvantul meu de onoare ca voiam sa scriu despre campania
    electorala, vizita FMI, evolutia cursului si, tangential, de cazul
    Haissam. Si, de fapt, chiar despre asta o sa scriu, dar intr-un cu
    totul alt registru. Pentru ca stiti, intr-o perioada in care lumea
    pune, direct sau retoric, intrebari, cat mai multe intrebari si cat
    mai mestesugite, singurul lucru in privinta caruia am avut dubii a
    fost simplu: ce naiba se petrece cu noi?

    Pe urma citesc in New Yorker reportajul cuiva care a vizitat o
    “fabrica” de arta in China, un loc unde chinezi buni desenatori,
    dar lipsiti de sclipire faceau tablouri pe banda rulanta. Eram
    familiarizat cu conceptul: in Amsterdam (si sigur si in multe alte
    locuri) exista galerii cu o bogata oferta de tablouri chinezesti.
    Adica arta la supermarket: culoare pe panza, e adevarat, dar
    culoarea pe panza insemna o vaca albastra pe fond galben, aceeasi
    vaca, dar verde si pe fond albastru, vaca rosie pe mov si tot
    asa….

    Exista aici si bine, pentru ca preturile sunt mici, dar si rau,
    pentru ca gustul public nu se mai modifica in bine, lipsesc
    educatia, emotia pura. Am marsat un pic pe idee si am descoperit un
    proiect al artistilor rusi Vitali Komar si Alex Melamid, intitulat
    “Cele mai dorite si cele mai putin dorite picturi”; proiectul a
    fost sponsorizat de Chase Manhattan si s-a desfasurat in urma cu
    cativa ani. Concret, oamenii din mai multe tari au fost intrebati
    ce culori, personaje, teme, scene si scenarii, modalitati de
    expresie artistica prefera; cu totul 42 de intrebari care mergeau
    de la “preferati unghiuri ascutite sau curbe dulci?” la nuditate
    sau teme religioase. Ce a iesit e minunat! Si va recomand un
    exercitiu de imaginatie, in care sa vizualizati pictura preferata a
    americanilor, chinezilor sau olandezilor, daca ati vizitat locurile
    acelea si credeti ca ii cunoasteti cat de cat.

    Pictura preferata a americanilor il are pe George Washington drept
    figura centrala, situat in mijlocul unui peisaj cu munte, copac,
    lac, tanara familie in excursie si cerb cu caprioara.
    La frantuji tonurile picturii preferate sunt mai viguroase si
    culorile mai puternice: o juna seminuda cu doi copii goi, munte,
    lac, cerb si caprioara, desigur, dar insotiti de o turma de
    iezisori; vocatia agricola este completata de o tarla proaspat
    cosita, pe care stau balotii de paie.

    La turci: culori reci, lac, munte, copac, lipseste tanara familie,
    dar sunt vizibile rezultatele eforturilor, pentru ca in tablou se
    joaca o multime de copii. Islanda: munte, copac, cerbi, tanara
    familie, banal, merita criza in care se zbat.La rusi muntele a
    disparut, dar apa ramane si padurea este mai deasa; copiii se
    joaca, iar tatal este fie taietor de lemne, fie arheolog – asta
    pentru ca intr-un colt este o jiganie care aduce cu un pui de mamut
    intreg, congelat. Fara cerb si caprioara. Sentimentul patriotic
    izbucneste pur in pictura daneza: in spatiul dintre copac si munte
    un tanar ridica drapelul national, sub privirile admirative ale
    unor balerine. In China intram, desi nu ma asteptam, in zona
    suprarealista: portretul lui Mao sub un copac sterp in mijlocul
    unei mlastini. Lipseste miliardul de oameni, singura fiinta este o
    vita, poate innamolita in smarc. Un albastru omniprezent, apasator
    si trist.

    In Kenya munte, copac, lac, tanara familie este intrerupta din
    treburile gospodaresti de personajul Isus. Rinocerul inlocuieste,
    cum v-ati asteptat, cerbul. Asa cum in Finlanda apare renul, nu
    stiu daca este Rudolf, totusi. Tot aici tanara familie munceste
    indarjita, astfel ca nu mai au munte, ci doua movile mai mici. Lac,
    copac.
    Popoare cu personalitate mi se par a fi olandezii si italienii. La
    olandezi pictura favorita este abstracta, un amestec de culori
    elementare, cam cum iti apare lumea dupa o doza. Detesta, in
    schimb, un interior pictat in stil evident vangogh-ian, cu fructe,
    pisica si fereastra. Pe fereastra se vede crucea cu Isus pe o tema
    hibernala.

    Nu stiu sa descriu cea mai placuta pictura italiana, o puteti gasi
    la http://awp.diaart.org/km/ita/most.html. M-a dat gata, in schimb,
    ce detesta italienii: un soi de reproducere a sculpturii lui David,
    cu o anumita zona a trupului exacerbata; in tablou mai apar Elvis
    si un personaj de desene animate, iar David tine un element ce
    aminteste de crucea lui Isus.
    O natie mai ciudata sunt si nemtii: copac si lac, cerb rahitic,
    pisica neagra, pictor si tablou. Puternica influenta turca,
    materializata prin arcade si elemente arhitecturale cu tenta
    orientala.
    Mai trebuie sa spun ca natiile nu agreeaza in general picturi cu
    tenta abstracta, patrate colorate si altele de acelasi gen.

    Toata insiruirea este, in fapt, cel mai bun raspuns la intrebarea
    mea: nu se intampla nimic rau cu noi, iar oamenii sunt, in general,
    aceiasi si gandesc cam la fel. Acum inlocuiti muntele cu nivelul de
    trai, apa cu decenta in viata publica, cerbul cu autoritati
    competente si destupate la minte si lasati tanara familie asa cum
    este; obtinem o imagine mai placuta decat filmele cu Indiana Jones.
    Si o tema buna pentru campania electorala.

  • Ramele goale din cel mai mare muzeu al lumii

    Ce il face deosebit este faptul ca e pur fictiv. Este un raft cuprinzator al memoriei noastre colective, unde au fost stivuite spre contemplare nostalgica mari opere de arta care au fost sustrase din colectii private sau din spatii muzeale publice. Mai pe sleau spus, opere furate si pe care, foarte probabil, nu le vom mai revedea niciodata altfel decat in reproduceri.

    Simon Houpt, autorul volumului pe care vi-l prezentam, a facut primii pasi in compunerea acestui muzeu imaginar. A inventariat, antologat si categorisit tablouri sau sculpturi disparute si ni le-a readus in fata ochilor. Mai mult, a adaugat acestor „imagini spre aducere-aminte” istoria, expusa ca intrun veritabil roman politist, a felului cum se presupune ca au fost sustrase (si, unele dintre ele, putine, chiar recuperate): de la descinderi in plina zi, ca, de pilda, in cazul raptului unui Matisse din muzeul Chacara du Ceu, din Rio Janeiro, cu luare de ostatici, si pana la furtul nazdravan al unui tablou de Klimt, operat, se pare, cu ajutorul unei undite, de pe acoperisul muzeului Ricci Oddi din Piacenza.

    Aceste povestiri palpitante sunt intotdeauna insotite de reflectii morale si de analize privind multiplele implicatii pe care le dezvolta furtul de arta, precum si de notatii istorice privind piata licitatiilor de arta, falsurile, comertul cu arta furata sau furtul oficial „organizat” pe timp de razboi. Asa cum veti putea vedea parcurgand aceasta carte-album, furtul de arta a ajuns o problema globala. Este o infractiune care ne afecteaza pe toti. Aproape jumatate dintre lucrarile recuperate se afla in afara tarii din care au fost furate. In ceea ce priveste lucrarile cu valoare mare, cele care au fost scoase din tara de origine sunt si mai numeroase. Sunt implicate sume uriase de bani, exista legaturi cu crima organizata, iar piesele disparute ale mostenirii noastre culturale sunt de neinlocuit.

    Cu toate acestea, exceptand Italia, furtul de arta nu se numara printre prioritatile politiei nicaieri in lume, desi Interpolul are o lista cu peste 25.000 de opere sustrase. De ce? Ne raspunde Simon Houpt: „Pentru ca, din pacate, publicul larg nu intelege gravitatea acestui fenomen, iar politicienii nu sunt dispusi sa cheltuiasca banii contribuabililor pe resursele necesare pentru a se lupta cu acest tip de infractiune”. Asa ca era nevoie de un semnal de alarma, iar jurnalistul Houpt s-a invrednicit sa-l lanseze inainte, poate, sa fie mult prea tarziu.

  • Plaja din centrul orasului

    De anul trecut, cand criza nici macar nu isi aratase coltii pe de-a intregul, vocabularul de turist a fost imbogatit cu un nou termen – “staycation”, adica moda descoperirii orasului de bastina cu ochi de turist. Odata ce ideea ca este “cool” sa iti descoperi orasul natal in aceasta perioada de recesiune a inceput sa fie promovata pe toate canalele media, varianta vacantei cu plimbari pe langa casa a fost aleasa de multi dintre cei afectati de criza.

    Pentru ca majoritatea asociaza vacanta de vara cu o evadare pe o plaja, printre cei mai castigati au fost operatorii de plaje urbane din marile capitale ale Europei, care raporteaza cresteri semnificative ale numarului de localnici ce apeleaza la serviciile lor. Plajele din orase precum Viena, Paris, Berlin sau Bruxelles, care nu au fost binecuvantate cu iesire la mare, mizeaza in acest an pe un avantaj la care un (fost) turist cu bugetul limitat nu poate rezista – reduceri de pret si uneori chiar gratuitate. La aceasta se adauga nisipul fin adus de pe litoral, vedere la apa, sporturi de vara, ore de fitness sau bronz urban, adica aproape orice gasesti intr-o statiune de pe Coasta de Azur sau Costa del Sol – mai putin marea.

    Astfel de plaje se gasesc aproape in fiecare mare oras al Europei. Praga si Budapesta au propriile plaje construite artificial de-a lungul fluviilor ce le traverseaza, iar Amsterdamul isi incurajeaza localnicii care nu isi permit o excursie la mare sa se bronzeze pe acoperisul muzeului de stiinta (NEMO). Berlinul se lauda, la randul sau, cu oaze de nisip urbane, iar orase mai mici, precum Köln, Rotterdam, Utrecht, Toulouse sau Bordeaux, au preluat din mers tendinta. Viena si Parisul au dezvoltat insa o adevarata industrie in jurul conceptului de plaja urbana. “In fiecare weekend de vara, aproximativ 300.000 de oameni isi petrec timpul pe Donauinsel (Insula Dunarii, situata in centrul Vienei si care desparte fluviul propriu-zis de canalul Neue Donau, fiind gandita initial pentru a proteja orasul de inundatii, n.red.), foarte multi fiind localnici. Un turist petrece in Viena in medie 2 zile jumatate si este in general atras de obiectivele din centru, asa ca localnicii predomina aici”, explica pentru BUSINESS Magazin Gabriele Lenger, director pentru Romania in cadrul Oficiului National de Turism al Austriei. Amatorii de plaja in mijlocul capitalei austriece au de ales intre Insula Dunarii sau amplasamentele mai noi construite de-a lungul canalului fluvial. “Insula Dunarii, o fasie lunga de 21 de kilometri si lata de maxim 210 metri, atrage in fiecare an inotatori, pasionati de navigatie, windsurferi.

    Exista aici nenumarate gradini, pajisti, terase sau promenade cu baruri si restaurante chiar pe malul Dunarii”, spune Lenger. Tot aici se organizeaza si cea mai mare petrecere in aer liber din Europa, Festivalul Danube Island, care a atras anul acesta, la finalul lunii iunie, trei milioane de vizitatori pe durata a trei zile. Desi insula este deschisa tot anul, sezonul propriu-zis incepe din mai si se termina in octombrie. Iar accesul este gratuit. Un fenomen despre care Lenger spune ca a inceput in urma cu zece ani in Viena este cel al plajelor construite de-a lungul canalului Dunarii, unde, desi nu se poate inota, exista nisip si terase teleportate parca de pe litoral.

    Cei care au introdus moda plajelor in Viena au fost investitorii de la Summerstage, care au mizat pe delicatese locale, concerte, volei pe plaja sau trambuline. S-a deschis apoi Badeschiff, un complex construit pe un fost vas container transformat in centru de divertisment, in apropiere de Schwedenplatz (una dintre cele mai populare zone de divertisment din Viena). In timpul anului, aici functioneaza un restaurant cu bar si club, dar vara totul se transforma intr-o scena pentru o petrecere urbana pe plaja, unde pe deasupra se poate inota intr-o piscina construita chiar pe canal.

  • Ce-au cautat la San Diego

    Festivalul de film de la Berlin se lauda la sfarsitul editiei din februarie ca a vandut nu mai putin de 400.000 de bilete in 11 zile, un succes fara precedent. Conventia Comic-Con din San Diego a vandut 126.000 de abonamente pentru evenimentul cu acelasi nume in doar patru zile.

    Astfel de evenimente, unde se prezinta in premiera mondiala fragmente din cele mai asteptate blockbustere ale anului, au o importanta covarsitoare in exact ce stie Hollywoodul sa faca cel mai bine: marketing. “Congrese” (de acum o sa folosim termenul de “conventie”) anuale ale fanilor de comics-uri, SF si fantasy se tin in toata lumea, fiecare cu specializarea lui si cu un public fidel ce se bate anual pentru numarul limitat de abonamente netransmisibile.

    Daca la prima conventie a organizatorului San Diego Comic-Con nu au venit decat 300 de persoane, iar evenimentul a avut loc in salonul unui hotel obscur, cu totul alta este situatia in ultimii ani. In 1991, SDCC, asa cum o cunosc abonatii fideli, s-a mutat in pe atunci recent inauguratul Convention Center, unde ocupa un singur etaj. In prezent ocupa intregul edificiu, iar o mare parte din conferinte si evenimentele adiacente s-au mutat in alte hoteluri sau in corturile gigantice amenajate in preajma.

    Succesul organizatorilor SDCC este cat se poate de graitor in ceea ce priveste importanta acestui tip de eveniment la Hollywood. De fapt, conventiile au devenit echivalentul mult mai popular (in toate sensurile termenului) al celebrelor festivaluri de film, unde se prezinta tot ce este mai nou si interesant la capitolul cinema de arta. Conventiile americane ii lasa pe Kim Ki-duk sau pe fratii Dardenne sa-si vada de treaba, dar sunt in stare sa-ti spuna tot ce vrei sa stii despre filme precum “Iron Man 2”, “Avatar”, “New Moon” si multe altele, in conferinte, in timpul unui weekend prelungit de la finele lunii iulie. Nume mari precum James Cameron, Peter Jackson, Tim Burton, Johnny Depp, Robert Zemeckis sau John Lasseter isi fac intotdeauna loc in agendele cu siguranta incarcate pentru a da raportul in fata batalioanelor de fani, cu atat mai greu de impresionat cu cat stacheta lor este mult mai ridicata decat in cazul consumatorilor obisnuiti.

    O vorba umbla pe la Hollywood: “o impresie buna lasata la San Diego face cat o intreaga campanie de promovare”. Nimic mai adevarat, iar marile studiouri fac tot posibilul sa fie sigure ca fanii pleaca multumiti de la evenimente si ca se grabesc sa-si umple paginile din retelele de socializare online sau conturile pe Twitter cu o multitudine de comentarii laudative. De fapt, avalansa de vedete, zecile de minute proiectate in premiera, standurile cu obiecte promotionale exclusive (exclusiv de scumpe) si conferintele pe mai toate subiectele posibile si imposibile (legate de film, fireste) nu sunt decat un imens teaser pentru blockbusterele ce vor vedea in curand lumina ecranului.

    Privita ca un imens spatiu de reclama, conventia beneficiaza de prezentari exclusive din partea marilor studiouri, care pun la cale adevarate spectacole multimedia intesate de surprize pentru a-si multumi, uimi si soca fanii, obtinand exact acea faima atat de necesara intro lume unde succesul unui film este proportional cu numarul de oameni la curent cu aparitia lui pe ecrane inainte ca premiera sa aiba loc.

  • Pe urmele lui Picasso

    Recent deschisa expozitie de la Musée Granet din Aix-en-Provence reuneste pentru prima oara o suta de lucrari ale celor doi artisti, imprumutate din diverse muzee ale lumii, printre care si Galeria Nationala de Arta de la Washington. Arta lui Cezanne l-a inspirat pe Picasso, asa cum francezul avea sa recunoasca la putina vreme dupa moartea idolului sau in 1906.
     
    Pe langa expozitia de la Musée Granet, se va putea vizita in premiera castelul de langa Aix unde a locuit Picasso. Castelul, situat in apropiere de Muntele Saint-Victoire, a fost cumparat de pictor in 1958 pentru ultima sa sotie, Jacqueline Roque, careia ii desenase cu creta un porumbel alb pe peretele casei. In castelul de la Vauvenargues – foarte drag lui Cezanne, caruia i-a slujit drept sursa de inspiratie -, artistul spaniol a realizat unele dintre cele mai frumoase creatii ale ultimilor sai ani, pictandu-si in special sotia, pe care o numea “regina de la Vauvenargues”. Resedinta a ramas inchisa pentru public dupa moartea lui Picasso, care a si fost inmormantat acolo. Vaduva pictorului a vrut ca locul sa fie transformat intr-o fundatie Picasso, dar autoritatile locale s-au opus, intrucat nu doreau sa fie tulburata linistea satului de hoarde de turisti; in 1985 a fost organizat si un referendum pe aceeasi tema, iar 85% dintre locuitori s-au opus deschiderii castelului pentru turisti. Abia de curand a fost acceptata prezenta vizitatorilor, dar numai pe perioada verii si cu conditia ca ei sa vina in grupuri mici. 

  • De trei ori cinema

     

    “Calatorie spre centrul Pamantului” s-a lansat in toata tara la inceputul lui septembrie 2008 si a inregistrat un succes fenomenal. Aceasta revizitare a lumii lui Jules Verne nu excela la niciun capitol, dar dispunea de un mare avantaj: era primul film 3D difuzat pe scara larga in Romania. In cursul anului trecut, calatoria spre maruntaiele Terrei a lui Brendan Fraser a produs incasari de nu mai putin de 2,65 milioane de lei (conform Cinemagia.ro), filmul aflandu-se in continuare in programul cinematografelor la nu mai putin de sase luni de la lansare.
     
    Dar acesta este doar inceputul: numarul de filme 3D ce vor rula in 2009 este mult mai mare decat cel din 2008. Tehnologia privilegiaza in special animatiile, asa ca filme precum “Bolt” vor fi urmate de “Monstri contra extraterestri” (10 aprilie), “Up” (12 iunie) sau “Ice Age: Dawn of the Dinosaurs” (3 iulie). Tratamentul tridimensional aplicat filmelor are un asemenea potential in ochii producatorilor, incat o parte din animatiile lansate in trecut vor fi adaptate si relansate: este cazul celebrei serii “Toy Story”, a carei a treia parte va fi precedata in cinematografe de primele doua parti machiate tridimensional. Primul film va aparea in octombrie 2009, al doilea in aprilie 2010.
     
    Nu doar animatiile se pregatesc sa incaseze bani datorita noilor tehnologii. Daca in “Calatorie spre centrul Pamantului” spectaculoasele “evadari” din ecran ale unui yo-yo sau ale unui peste piranha impresionau atat de mult publicul, incat acesta platea biletul si pentru o a doua vizionare, posibilitatile 3D sunt mult mai mari. Iar primul care vrea sa profite de ele este James Cameron, regizorul celui mai profitabil film lansat vreodata, “Titanic”. Acesta va lansa la 18 decembrie “Avatar”, un proiect in parte sabotat de propria-i tehnologie revolutionara: lansarea a trebuit amanata cu aproximativ sase luni si pentru realizarea efectelor speciale ultramoderne, dar mai ales pentru ca numarul cinematografelor compatibile 3D sa creasca.
     
    Regizorul a declarat pentru Time Magazine ca nu se va mai intoarce la tehnologia 2D, iar Cameron este urmat in aceasta promisiune a sa de capii marilor studiouri de productie. Jeffrey Katzenberg (K-ul din DreamWorks SKG) a declarat in repetate randuri ca din 2012 sau 2013 2D-ul va fi istorie, de unde si investitiile enorme ale cinematografelor pentru adaptarea la tridimensional. “Aceasta este o adevarata revolutie”, a devenit un fel de mantra a lui Katzenberg, care considera noua tehnologie a treia mare bariera sparta intre public si film, dupa aparitia peliculelor cu sonor si a celor in culori. Aceeasi parere o are si Steven Spielberg, care va realiza mult-asteptata trilogie “Tintin” tot in acest format si care este convins ca “Avatar” va fi cel mai mare film 3D al tuturor timpurilor.
     
    Conform Time Magazine, James Cameron nu-si dezminte porecla de cel mai mare cheltuitor de la Hollywood. Daca “Titanicul” a fost cat pe ce sa iasa din productie din cauza depasirii termenelor limita, dar si a bugetului, acelasi lucru se intampla si cu “Avatar”, despre care se vehiculeaza deja ca ar putea fi cel mai scump film al tuturor timpurilor. De fapt redactorul Time Magazine a publicat initial o cifra ce depaseste 300 de milioane de dolari, dar a redus-o cu 100 de milioane la insistentele producatorului Fox.
     
    Mai mult de o mie de specialisti au lucrat la aceasta aventura extraterestra a lui Cameron, despre un veteran de razboi care, 200 de ani in viitor, ajunge pe planeta Pandora. Jake (Sam Worthington, de vazut si in urmatorul Terminator) a ramas paralizat, dar descopera ca se poate misca in continuare sub forma unui avatar, o fiinta albastra, inalta de sase metri. Impreuna cu ceilalti oameni ajunsi pe Pandora, Jake va trebui sa lupte impotriva populatiei bastinase si va ajunge sa se indragosteasca de o localnica, Neytiri (Zoe Saldana), “Avatar” dand semne ca ar putea imbina genurile romantic si de actiune cu aceeasi eficienta ca si “Titanicul”. In film mai apar actori precum vechea cunostinta a lui Cameron din “Aliens”, Sigourney Weaver, dar si mai tinerii Michelle Rodriguez sau Giovanni Ribisi.
     
    Toti actorii si-au jucat rolurile in fata ecranului verde si au folosit una dintre cele doua tehnologii revolutionare inventate de echipa lui James Cameron: captura “e-motion”, realizata de minuscule camere de luat vederi ce inconjoara capetele actorilor pentru a le surprinde mai bine expresiile fetei. Acestea, impreuna cu raportarea personajelor la vegetatia luxurianta de pe Pandora, creata de firma lui Peter Jackson, Weta Digital, vor da impresia unui fotorealism neegalat pana in prezent.
     
    Acum singura intrebare care se poate pune este: va intrece “Avatar” “Titanicul” la incasari? Nimeni nu indrazneste sa raspunda si va trebui sa asteptam 2010 pentru a afla. 
     
    3D in Romania
     
    In acest moment, Capitala si Clujul sunt orasele cele mai deschise catre noua tehnologie. Chiar si asa, cinematografele in care se pot viziona filme 3D sunt doar doua: Movieplex si The Light in Bucuresti, CinemaCity si Odeon Cineplex in Cluj. Operatorul de cinematografe Cinema City Romania detine alte doua cinematografe cu posibilitati 3D in Bacau si Iasi, in planurile de expansiune ale companiei cu originea in Israel numarandu-se si deschiderea primei sali IMAX din tara. Aceasta ar trebui sa fie functionala din toamna in cel mai mare mall din Bucuresti, Cotroceni Park, in care CinemaCity va opera si alte 20 de sali dotate cu aparatura 3D. Distribuitorul de echipamente 3D ViReal a deschis in Craiova o sala specializata, cu 40 de locuri, compania planuind sa lanseze in aprilie o a doua sala la Sibiu. Si alte cinematografe traditionale vor investi in actualizarea salilor, unul dintre ele fiind Hollywood Multiplex din Mall Vitan.

     

  • Arta de a garanta credite

     

    Opera Metropolitana din New York, aflata in criza de lichiditati, a garantat un imprumut de 35 de milioane de dolari de la JP Morgan Chase cu doua lucrari de Chagall, “Triumful muzicii” si “Sursele muzicii”, iar un important membru al Partidului Conservator britanic a oferit ca garantie o pictura de Modigliani in valoare de cateva milioane de euro pentru un credit luat de la Sotheby’s Financial Services. Si celebra fotografa americana Annie Leibovitz a pus ca gaj drepturile de autor asupra lucrarilor sale ca sa-si poata plati creditele ipotecare, iar artistul american Julian Schabel si-a finantat constructia unui bloc de apartamente la New York luand credite garantate cu tablouri de Picasso sau Dali din colectia personala.
     
    Ideea de a oferi imprumuturi cu garantii in opere de arta nu este noua; de pilda, finantatorul lui Annie Leibovitz, Art Capital Group, exista pe piata de zece ani. Cel mai mare jucator pe piata imprumuturilor de arta este in prezent Sotheby’s Financial Services, cu o medie anuala a creditelor acordate de peste 170 de milioane de dolari. Proprietarul Art Capital Group, Ian Peck, fost angajat al casei de licitatii Sotheby’s si director al unei galerii din New York, a infiintat compania tocmai pentru a oferi o solutie la problemele de lichiditate de pe piata lucrarilor de arta. Printre primii sai clienti s-au numarat galeriile care aveau nevoie de capital de lucru, deoarece bancile nu voiau sa le imprumute pe baza stocurilor detinute, iar casele de licitatii nu ofereau bani decat in contul unor opere scoase la licitatie.
     
    In ultima vreme insa, la Art Capital Group s-au obisnuit sa apeleze colectionarii foarte bogati, care anul trecut au imprumutat in total 80 de milioane de dolari, iar anul acesta, dupa cum estimeaza Peck, vor avea nevoie de 120 de milioane de dolari.  

     

  • Arta de a garanta credite

    Opera Metropolitana din New York, aflata in criza de lichiditati, a garantat un imprumut de 35 de milioane de dolari de la JP Morgan Chase cu doua lucrari de Chagall, “Triumful muzicii” si “Sursele muzicii”, iar un important membru al Partidului Conservator britanic a oferit ca garantie o pictura de Modigliani in valoare de cateva milioane de euro pentru un credit luat de la Sotheby’s Financial Services. Si celebra fotografa americana Annie Leibovitz a pus ca gaj drepturile de autor asupra lucrarilor sale ca sa-si poata plati creditele ipotecare, iar artistul american Julian Schabel si-a finantat constructia unui bloc de apartamente la New York luand credite garantate cu tablouri de Picasso sau Dali din colectia personala.

    Ideea de a oferi imprumuturi cu garantii in opere de arta nu este noua; de pilda, finantatorul lui Annie Leibovitz, Art Capital Group, exista pe piata de zece ani.  Cel mai mare jucator pe piata imprumuturilor de arta este in prezent Sotheby’s Financial Services, cu o medie anuala a creditelor acordate de peste 170 de milioane de dolari. Proprietarul Art Capital Group, Ian Peck, fost angajat al casei de licitatii Sotheby’s si director al unei galerii din New York, a infiintat compania tocmai pentru a oferi o solutie la problemele de lichiditate de pe piata lucrarilor de arta. Printre primii sai clienti s-au numarat galeriile care aveau nevoie de capital de lucru, deoarece bancile nu voiau sa le imprumute pe baza stocurilor detinute, iar casele de licitatii nu ofereau bani decat in contul unor opere scoase la licitatie.

    In ultima vreme insa, la Art Capital Group s-au obisnuit sa apeleze colectionarii foarte bogati, care anul trecut au imprumutat in total 80 de milioane de dolari, iar anul acesta, dupa cum estimeaza Peck, vor avea nevoie de 120 de milioane de dolari.