Tag: acordare

  • Magazinele care acceptă plata cu cardul nu mai sunt obligate să elibereze avansuri

    Magazinele nu mai sunt obligate să elibereze avansuri în numerar, însă au această posibilitate, potrivit unui proiect adoptat de senatori marţi, după ce preşedintele Klaus Iohannis a trimis legea la reexaminare.

    “Persoanele juridice (…) oferă serviciul de avans în numerar la terminalele de plată în baza contractelor încheiate cu instituţiile acceptante şi pot acorda avansuri în numerar”, prevede proiectul, adoptat cu 66 de voturi “pentru”, 4 “împotrivă” şi 22 de abţineri.

    Citiţi mai multe pe wwww.mediafax.ro

  • Putin iese la atac: “O discuţie despre Kaliningrad implică şi o discuţie şi despre Transilvania”

    Vladimir Putin, a declarat, într-un interviu acordat Bloomberg, că dacă cineva doreşte să dezbată subiectul Kaliningrad, atunci trebuie discutat şi subiectul privind frontierele din estul şi centrul Europei stabilite după cel de-Al Doilea Război Mondial, inclusiv chestiunea privind Transilvania, potrivit Mediafax.

    “Dacă cineva doreşte să înceapă să revizuiască rezultatele celui de-al Doilea Război Mondial, ei bine, haideţi să încercăm să dezbatem subiectul. Dar atunci trebuie să dezbatem nu numai subiectul Kaliningrad ci întregul ansamblu, începând de la partea estică a Germaniei până la Liov, care a făcut parte din Polonia, şi tot aşa. Există de asemenea subiectul cu Ungaria şi România. Dacă cineva vrea să deschidă Cutia Pandorei (…), mergeţi înainte.(…)”, a spus preşedintele Rusiei, răspunzând la întrebarea dacă ia în considerarea să înapoieze Angelei Merkel regiunea Kaliningrad, citat de Hungary Today.

  • Românii ar putea beneficia de O NOUĂ ZI LIBERĂ

    Întorşi din vacanţă, aleşii votează mai multe legi rămase restante din sesiunea trecută, printre care şi cea privind declararea zilei de 24 ianuarie, ziua Unirii Principatelor Române, ca zi liberă nelucrătoare.

    Legea deputatului PSD Tudor Ciuhodaru a fost respinsă de colegii săi senatori, însă deputaţii sunt cei care vor hotărî dacă românii vor merge sau nu la muncă pe 24 ianuarie, relatează Libertatea.

    „Demersul meu legislativ prevede ca 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, să devină zi de sărbătoare legală, inclusă în art. 139 din Codul muncii. Este o zi fundamentală pentru Iaşi, este o zi fundamentală pentru Moldova, este o zi fundamentală pentru România, pentru că România modernă s-a născut la Iaşi. Aşa că vă cer astăzi ca această zi să fie recunoscută.

    De ani de zile luptăm pentru dreptate şi pentru recunoaşterea unor anumite lucruri, dar când vorbim despre o zi fundamentală pentru noi toţi, mai ales pentru cei din Iaşi şi din Moldova, pentru toţi românii, acest lucru nu este recunoscut. Vă mai rog încă o dată, indiferent de unde sunteţi, de ce culoare politică aveţi, din care localitate sunteţi, din ce judeţ, cărui judeţ aparţineţi, să votaţi această lege importantă pentru valorile noastre naţionale”, spune Ciuhodaru.

  • Câţi bani vor primii elevii care au obţinut media 10 la bacalaureat

    Elevii care au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat vor primi stimulente financiare în valoare de 3.000 de lei, iar absolvenţii de gimnaziu cu nota maximă la evaluarea naţională vor primi 1.000 de lei, a decis miercuri Guvernul, scrie Mediafax

    Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 1000 de lei fiecărui absolvent al clasei a VIII-a care a obţinut media 10 la evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a – 2016. Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 3000 de lei fiecărui absolvent de liceu care a obţinut media 10 la examenul naţional de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2016”, se arată în hotărârea Executivului.

    Potrivit documentului, sumele necesare se alocă din bugetul aprobat pe anul 2016 Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

    Lista beneficiarilor stimulentelor financiare şi modalitatea de acordare a acestora urmează să se aprobe prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice .

    În anul 2016, un număr de 86 de absolvenţi de clasa a XII-a au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2016, iar 253 de absolvenţi de clasa a VIII-a au obţinut media 10 la evaluarea naţională.

  • Primarul Sectorului 2 al Capitalei, Mihai Toader: Parcări supraetajate de la anul. Maşinile vor fi ridicate din nou

    Primarul Sectorului 2 al Capitalei, Mihai Toader, a declarat, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, că de anul viitor se va începe construcţia unor parcări supraetajate pentru care a găsit deja şase locaţii, precizând că va reînfiinţa serviciul de ridicare a masinilor.

    Într-un interviu acordat agenţiei de presă MEDIAFAX, primarul Sectorului 2 al Capitalei, Mihai Toader, a anunţat că au fost demarate studiile pentru construirea a zece parcări supraetajate în mai multe zone rezidenţiale din sector.

    “În Sectorul 2, rezolvarea va fi în mare parte pe verticală, fie supraetajate, fie subterane. Deja încep să fac studiile de prefezabilitate. Am un număr de şase locaţii acum pentru parcări supraetajate. Sper să reuşesc să le fac în parteneriat. Mai am un număr de patru locaţii pentru «smart parking» (parcare inteligentă – n.r. ), asta am să-l fac tot ca proiect pilot. Vedem costuri, elaborăm documentaţiile pentru licitaţii şi să dăm drumul la lucrări. Oricum, la anul se vor demara”, a declarat edilul Sectorului 2.

    Mihai Toader a mai precizat că, de îndată ce Ministerul de Interne va elabora normele de aplicare a legii ridicărilor auto, Primăria Sectorului 2 va reînfiinţa acest serviciu, iar autoturismele care obstrucţionează traficul sau accesul în anumite zone, vor fi din nou ridicate.

    Citiţi continuarea pe www.mediafax.ro

  • Câţi bani vor primii elevii care au obţinut media 10 la bacalaureat

    Elevii care au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat vor primi stimulente financiare în valoare de 3.000 de lei, iar absolvenţii de gimnaziu cu nota maximă la evaluarea naţională vor primi 1.000 de lei, a decis miercuri Guvernul, scrie Mediafax

    Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 1000 de lei fiecărui absolvent al clasei a VIII-a care a obţinut media 10 la evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a – 2016. Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 3000 de lei fiecărui absolvent de liceu care a obţinut media 10 la examenul naţional de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2016”, se arată în hotărârea Executivului.

    Potrivit documentului, sumele necesare se alocă din bugetul aprobat pe anul 2016 Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

    Lista beneficiarilor stimulentelor financiare şi modalitatea de acordare a acestora urmează să se aprobe prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice .

    În anul 2016, un număr de 86 de absolvenţi de clasa a XII-a au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2016, iar 253 de absolvenţi de clasa a VIII-a au obţinut media 10 la evaluarea naţională.

  • Filipescu Vişa se alătură Deloitte, consolidând echipa de consultanţă în fuziuni şi achiziţii

    Deloitte România continuă investiţiile în practica sa de consultanţă financiară prin unirea echipei de consultanţă în fuziuni şi achiziţii cu una din cele mai cunoscute şi experimentate firme independente de consultanţă de pe piaţa românească, Filipescu Vişa. Prin alăturarea celor două echipe clienţii vor beneficia de servicii complete de consultanţă, iar competenţele în materie de consultanţă ale firmei se vor consolida. Ioana Filipescu va coordona departamentul de pe poziţia de partener, iar Florin Vişa se alătură ca director.

    Deloitte a fost oferit recent consultanţă în tranzacţii remarcabile cum ar fi  vânzarea de către grupul german REWE a 86 de supermarketuri Billa România către Carrefour sau vânzarea de către GoodMills România a lanţurilor de magazine Belforno către management, precum şi consultanţă acordată Bog’Art în obţinerea unei finanţări de 10 milioane euro numerar şi 10 milioane euro disponibili pentru scrisori de garanţie. Echipa de consultanţă financiară a Deloitte numără peste 40 de profesionişti specializaţi în evaluarea şi modelarea afacerilor, fuziuni şi achiziţii, finanţe corporative, servicii de suport în tranzacţii şi investigarea fraudelor.

    În ultimii ani, Filipescu Vişa a fost implicată în numeroase tranzacţii de impact cum ar fi consultanţă acordată fondului de investiţii Advent International la vânzarea Ceramica Iaşi, în 2014, sau consultanţă acordată acţionarilor Real Estate Services Group (RESG) cu privire la vânzarea subsidiarei bulgare, în 2015, precum şi la vânzarea pachetului majoritar deţinut la RESG Romania către compania franceză Samsic în 2016. Totodată, firma a oferit consultanţă acţionarilor Ana Imep cu privire la vânzarea companiei către Nidec, în 2016.
     
  • 1 euro şi 25 de cenţi, premiul ridicol acordat finalistei unui turneu de tenis. Sportiva a făcut haz de necaz: “Bine că îmi ajunge de o cafea!”

    O situaţie extrem de bizară a avut loc săptămâna trecută la turneul ITF desfăşurat la Sezze (Italia): o finalistă din turneul de dublu a fost recompensată cu uluitorul premiu de 1,25 de euro! Cum s-a ajuns la această sumă infimă? A povestit chiar jucătoarea implicată, căreia nu i-a venit să creadă atunci când organizatorii i-au înmânat cecul.

    Carla Touly din Franţa, ocupanta locului 760 în lume, a ajuns în finala turneului de dublu de la Sezze, dotat cu 10.000 de dolari, însă a aflat cu stupoare că va primi doar 1,25 de euro pentru respectiva performanţă! După ce a pierdut meciul jucat în echipă cu italianca Beatrice Lombardo (2-6, 2-6 cu Estelle Cascino/Kyra Shroff), franţuzoaica Touly se aştepta să încaseze un premiu de 245 de euro, aşa cum era stipulat în regulament. Dar socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, mai ales atunci când eşti tânăr şi neliniştit.

    Cititi continuarea pe www.prosport.ro

  • Jonah Hill a prizat atât de multă cocaină falsă în timpul unor filmări, încât a ajuns la spital

    Actorul Jonah Hill a mărturisit recent că a inhalat atât de multă cocaină falsă în timpul filmărilor pentru “Wolf of Wallstreet”, încât a ajuns la spital, informează contactmusic.com

    Jonah Hill a mărturisit într-un interviu acordat recent lui Bill Simons Hill că a petrecut şapte luni pe platoul de filmare pentru producţia “Wolf of Wallstreet”, prizând cocaină falsă în fiecare zi. Actorul a dezvăluit că a ajuns la spital, în timpul filmărilor, după ce a inhalat prea multă cocaină falsă.

    Hill a jucat rolul lui Donnie Azoff în filmul lui Martin Scorsese, ce a avut premiera în 2014, iar personajul său prizează cocaină aproape la fiecare apariţie în prim plan.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro