Tag: incercare

  • RAPORT – Forţele lui al-Assad au executat 248 de persoane, în mai: “Au executat sau încercat să execute familii întregi”

     Organizaţia nonguvernamentală (ONG) pentru apărarea drepturilor omului cu sediul la New York a anunţat că se află în posesia unei liste nominale cu 248 de persoane ucise în două sate, în provincia de coastă Tartous, pe 2 şi 3 mai.

    Însă ONG-ul a apreciat că numărul este probabil mult mai mare, calificând acest masacru drept “una dintre execuţiile sumare cele mai mari de la începutul conflictului în Siria”, în urmă cu doi ani şi jumătate.

    Raportul este publicat în momentul în care comunitatea internaţională discută despre un plan vizând să plaseze arsenalul chimic sirian sub control internaţional, în urma unui presupus atac cu gaze toxice în care au fost ucişe sute de civili, inclusiv copii, pe 21 august, lângă Damasc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta, despre proiectul Roşia Montană: Vom încerca să ne apărăm în faţa instanţelor internaţionale pentru a nu plăti despăgubiri

     Declaraţiile premierului despre proiectul Roşia Montană:

    – Vom încerca să ne apărăm în faţa instanţelor internaţionale pentru a nu plăti aceste despăgubiri

    – În măsura în care proiectul nu se face, ecologizarea ne va costa 150 mililoane euro.

    – Duranţa licenţei e de 20 de ani. Titularul plăteşte statului o redevenţă de 2%, renegociat la 6%.

    – Referitor la proiectul de lege trimis Parlamentului: licenţa de exploatare emisă în 1999 de Guvernul României are gradul de secretizare “CONFIDENŢIAL”. Consider, şi-mi asum asta, că anumite aspecte de interes public pot să le fac publice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Afacerea de familie care a supravieţuit crizei: “Am avut şi proiecte de un milion de euro”

    FINALUL ACESTUI AN VA FI AGLOMERAT PENTRU LOREDANA PREDA, antreprenoarea de 35 de ani care deţine Galeriile Noblesse împreună cu soţul său, Silviu. Galeriile Noblesse este unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă de lux de pe piaţa locală şi se pregăteşte de extindere: până în noiembrie ar trebui să fie gata o investiţie de peste un milion de euro într-un nou showroom, cel mai mare proiect al companiei, unde vor fi aduse piese de mobilier de import din Italia, Spania, Franţa, Anglia sau Portugalia pe o suprafaţă de aproape 1.000 mp. Este investiţia care a ţinut în priză familia Preda încă de anul trecut, după ce au cumpărat o casă monument istoric din zona pieţei Rosetti din centrul Capitalei, pe care acum o renovează.

    „Cererea există (pentru mobilă de lux – n.red.)„, a ţinut să lămurească încă de la începutul discuţiei Loredana Preda. Care adaugă faptul că tocmai acest lucru a stat la baza deciziei de a face noua investiţie. „Diferenţa este că cererea este mult mai calificată, mai exigentă.„

    CEREREA ÎN CREŞTERE SE VEDE ŞI ÎN REZULTATELE  COMPANIEI, care anul acesta aşteaptă o cifră de afaceri mai mare cu 20-30% comparativ cu 2012, când a avut încasări de aproape 3 milioane de euro. Explicaţia pentru creşterea cererii se află în faptul că proprietăţile valoroase şi-au redus preţurile, iar cei care le-au achiziţionat au nevoie acum de mobilă şi decoraţiuni pentru amenajare, este de părere Loredana Preda. Cele mai scumpe piese din noul showroom vor ajunge la preţuri între 20.000 şi 25.000 de euro.

    „Am învăţat în timpul crizei că este important să ştii pe ce drum vrei să mergi, să nu te laşi pradă tentaţiilor şi să fii bine informat„, spune antreprenoarea care a venit în Bucureşti cu puţin timp înainte de începerea problemelor economice. Dacă în 2007 a făcut prima investiţie în Bucureşti, iar 2008 a fost anul „de acomodare„, în 2009 criza a început să lovească în toate businessurile din economie. A venit ca un duş rece după euforia generată de creşteri economice care ajungeau şi la 7% şi în care businessurile mergeau din inerţie.

    Pe piaţa mobilei generaliste scăderile de vânzări au început în 2009 şi nu s-au oprit nici acum. Secundar, a fost lovit şi segmentul mobilei de lux, care s-a cernut în tot acest timp.Vânzările de mobilă de lux sunt estimate la peste 10 milioane de euro şi se fac în principal pe baza importurilor, deoarece producătorii români nu s-au încumetat să atace acest segment de piaţă.  

    În cazul Galeriilor Noblesse, criza a adus un număr mai mare de furnizori: o parte dintre aceştia au fost înlocuiţi pentru că au dat faliment, dar ultimii ani au adus şi o diversificare a portofoliului companiei. Dacă iniţial persoanele fizice erau cele care generau în totalitate cifra de afaceri a companiei, în ultimii ani şi proiectele de birouri, cafenele, restaurante, hoteluri sau spaţii de magazine au adus din ce în ce mai multe încasări. Acestea din urmă contribuie cu 30% la încasările Galeriilor Noblesse, iar planurile Loredanei Preda sunt să crească acest nivel.

    Unele proiecte la care compania a lucrat se apropie de un milion de euro. Deocamdată planurile de extindere pentru Galeriile Noblesse se opresc la showroomul din piaţa Rosetti. „Consider că Bucureşti este centrul comercial al ţării. Ca provocare pentru noi nu ar fi deschiderea unui showroom în alt oraş, ci ieşirea cu proiecte în afară. Acesta este un obiectiv pe care mi-l doresc.„

  • Povestea celui mai greu moment din istoria Blue Air

    IN BIROURILE DE PE STRADA BUZEŞTI E MULT MAI LINIŞTE DECÂT ERA ANII TRECUŢI. Pe holul de la etajul al cincilea, birourile unde altădată te aşteptau mai multe secretare sunt goale. Din capătul culoarului se aude de după o uşă din sticlă mată vocea lui Gheorghe Răcaru, omul care a pus pe picioare visul omului de afaceri Nelu Iordache. „Uite, fac încă bine, spre ciuda altora”, răspunde la telefon cel care a fost de la început directorul general al Blue Air.

    „Când Nelu a venit la mine şi mi-a propus să facem o companie de aviaţie, eu i-am spus: Dacă vrei low-cost, o să fie foarte greu şi să nu te aştepţi la profit. ăsta e un business de carte de vizită, care se poate dezvolta şi ajunge la o valoare mare, dar nu e business de profit.„ Din 2010, când Răcaru povestea pentru BUSINESS Magazin despre începuturile de acum nouă ani ale Blue Air, compania a trecut prin mai multe turbulenţe. Dincolo de criza economică reflectată firesc în orice business din aviaţie şi nu numai, intrarea Romstrade în insolvenţă şi arestarea preventivă a patronului Nelu Iordache, de la sfârşitul anului trecut, sunt amintiri pe care şeful Blue Air nu le va uita niciodată. „A fost cea mai grea lovitură”, spune acum Răcaru, la opt luni de când poliţistii percheziţionau sediul companiei.

    Era o zi de sâmbătă, 1 decembrie 2012, când omul de afaceri Nelu Iordache era reţinut, după ce a fost audiat din nou de către procurorii anticorupţie, pentru deturnare de fonduri în valoare de 25 de milioane de lei din banii pentru construirea autostrăzii Nădlac-Arad. La 11 zile distanţă, tribunalul Giurgiu aproba intrarea în insolvenţă a companiei Romstrade şi numea drept administrator judiciar provizoriu Casa de Insolvenţă Transilvania. De atunci şi până astăzi, Iordache e încă arestat preventiv, motivarea judecătorilor fiind acea că „lăsat în libertate, acesta va încerca să influenţeze aflarea adevărului”.

    După declanşarea insolvenţei, furtuna a început în primul rând din cauza furnizorilor de servicii care erau „foarte agitaţi„ în privinţa viitorului Blue Air. „Am trecut prin nişte situaţii destul de dificile. Nu atât din punctul de vedere al celor care lucrau în companie, cât al celor care se uitau din afară sau abia veniseră în companie. Unii au crezut că vom renunţa. Acum situaţia s-a înţeles„, spune Răcaru. Numărul de rezervări de bilete nu a scăzut, însă presiunile au determinat ca managementul să-şi petreacă mult timp dând explicaţii, de la începutul lunii decembrie până la sfârşitul lui ianuarie. „Nu a fost un atac în presă ţintit pe Blue Air.

    Faptul că s-au deturnat bani de la Comisia Europeană ca să se dea către Blue Air sau alte asemenea ştiri sunt prostii. Zvonistica a dus la reacţii şi de la tour-operatori şi au fost unii care au sfătuit pasagerii să zboare cu alţii sau să mai stea şi să aştepte”, spune Răcaru.

    LA SFÂRŞITUL LUNII MAI, COMPANIA BLUE AIR A TRECUT DIN CUSTODIA ROMSTRADE ÎN ACEA A UNEI FIRME RECENT ÎNFIINŢATE, Airline Management Solutions, deţinută de patru români, dintre care doi foşti angajaţi ai Blue Air. Tranzacţia estimată la 30 de milioane de euro include doar fondul de comerţ al Blue Air, adică brandul, platforma de vânzare şi biletele plătite de clienţi în avans, nu şi flota de avioane. Compania operează în prezent cu şapte aeronave.

  • Cel mai mare motor de avion din lume devine şi mai mare

    Noua sa versiune, denumită GE9X, va pune în mişcare noua generaţie de aeronave 777X de la Boeing. În această toamnă, GE intenţionează să încerce noile palete compozite din fibră de carbon de mare rezistenţă dezvoltate pentru GE9X pe o platformă de testare Boeing din Seattle. Noile palete şi alte piese fabricate din materiale revoluţionare vor reduce consumul de combustibil al motorului GE9X şi impactul lui asupra mediului. Bill Millhaem, Director General al programului GE90 al GE Aviation, spune că noul motor va permite creşterea eficienţei combustibilului cu peste 1,5% faţă de motorul GE90-115B, care face parte din GE.

    Cu un diametru de 335 cm, ventilatorul frontal al GE9X va fi chiar mai mare decât cel folosit de fratele lui mai mare. Printre celelalte materiale de înaltă tehnologie aflate în interiorul motorului GE9X se numără şi compozitele cu matrice ceramică (CMC), capabilă să funcţioneze la temperaturi de până la 1.315°C – mai ridicate decât cele la care poate rezista orice alt aliaj. Inginerii spun că va arde mai puţin combustibil decât modelul anterior.

    În ultimii câţiva ani, GE Aviation a testat noi materiale şi tehnologii pentru motoare. Pe lângă testarea paletelor de ventilator în unitatea de testare a motoarele ITP din Marea Britanie, GE Aviation va evalua şi o staţie de compresoare de înaltă presiune la o unitate GE Oil & Gas din Massa, Italia, luna aceasta.

    Primul motor va fi testat în 2016, verificările la bancul de probe de zbor al GE fiind programate pentru anul 2017. Certificarea motorului urmează să aibă loc în 2018. Comenzile clienţilor însumează peste 1.500 de motoare GE90-115B pentru aeronave Boeing 777-300ER, 777-200LR şi cargo 777.

  • Coreea de Nord a încercat să expedieze măşti de gaze şi arme către Siria

     O navă înmatriculată în Libia, sub denumirea Al En Ti Sar, a părăsit Coreea de Nord pentru a se îndrepta spre Siria la începutul anului transportând arme, a scris cotidianul Sankei Shimbun, citând surse anonime americane, japoneze şi sud-coreene.

    Armata americană, care a obţinut informaţia, urmăreşte nava în coordonare cu alte ţări, a precizat cotidianul.

    Vaporul a navigat spre strâmtoarea Dardanele din Turcia, la 3 aprilie, şi ulterior a fost inspectat de autorităţile turce, avertizate în legătură cu expediţia de către militarii americani.

    Au fost confiscate 1.400 de puşti şi pistoale şi circa 30.000 de gloanţe şi măşti de gaze, a precizat cotidianul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Grupul IAG a comandat peste 200 de avioane Airbus, evaluate la 20 miliarde de dolari

     Contractul include o comandă fermă pentru 62 de aeronave destinate operatorului aerian low-cost Vueling, preluat în aprilie de IAG pentru 123,5 milioane euro, transmite Bloomberg.

    În total, IAG va prelua până la 220 de avioane Airbus A320, inclusiv o variantă cu motoare noi, care va fi produsă începând din anul 2015, potrivit unui comunicat al companiei.

    Comenzile ferme sunt evaluate la 5,4 miliarde de dolari la preţuri de listă, iar contractul are o valoare totală de 20 miliarde de dolari, însă companiile de transport aerian obţin deseori reduceri semnificative de preţ de la producătorii de aeronave.

    Vueling va primi noile avioane în perioada 2015-2020, urmând să înlocuiască astfel o parte din cele 70 de aparate A320 pe care le deţine şi să-şi extindă activitatea odată cu creşterea flotei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Antonescu: Băsescu declanşează de la Joseni o cruciadă împotriva Budapestei, o atitudine provincială

     Preşedintele PNL a făcut aceste aprecieri într-o conferinţă de presă susţinută, marţi, la sediul PNL, având ca temă recentele declaraţii ale unor politicieni maghiari şi reacţiile din România faţă de acestea.

    “Traian Băsescu nu are cum să declare nici de la Joseni, nici de la Bruxelles sau din altă parte că asumă vreun leadership”, a susţinut Antonescu.

    “A ridicat vreodată Traian Băsescu în Consiliul European vreo problemă în legătură cu faptul că politicieni maghiari colegi PPE vrobesc lucruri nepotrivite? Nu. (…) O ridică la Joseni, n-o ridică pentru cei din Ungaria, ci pentru câţi electori mai găseşte pe vară şi pe toamnă în România”, a mai spus el.

    Antonescu a susţinut că din interes pentru câteva puncte electorale Traian Băsescu ar fi permis, “cauţionat”, “transformarea României în poligon electoral” pentru Viktor Orban şi alţi politicieni din Ungaria.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bradley Manning, cârtiţa WikiLeaks, avea probleme psihologice. Avocatul său a pus sub semnul întrebării recrutarea sa

     Fostul analist de informaţii în Irak riscă o pedeapsă de 90 de ani de închisoare pentru fapte de spionaj. În timpul unei audieri privind obţinerea celei mai reduse pedepse posibile, la baza militară Fort Meade, în apropiere de Washington, avocatul său David Coombs a pus sub semnul întrebării, cu sprijinul unor mărturii, recrutarea sa.

    Mai mulţi ofiţeri, între care şeful de brigadă a Diviziei 10 Munte, colonelul David Miller, au recunoscut că armata avea nevoie de analişti de informaţii, negând însă că Manning ar fi fost inapt pentru serviciu.

    Ofiţerul spune că nu a fost informat despre un incident în cursul căruia Manning a răsturnat masa şi a întrerupt o şedinţă de terapie.

    Manning avea “dificultăţi în a se înţelege cu oamenii”, potrivit şefului său de secţie, maiorul Cliff Clausen.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vechimea medie a maşinilor din SUA a atins un nivel record, de 11 ani şi cinci luni

     Autovehiculele uşoare, categorie care include automobilele şi vehiculele comerciale uşoare, aveau anul trect o vechime medie de 11 ani şi cinci luni, faţă de 11 ani şi două luni în anul anterior şi 10 ani şi 11 luni în 2010, potrivit datelor firmei de cercetare Polk, citate de portalul Automotive News.

    Pe segmentul maşinilor personale, vechimea medie s-a situat, de asemenea, la 11 ani şi cinci luni anul trecut.

    SUA au înregistrat o creştere constantă a vechimii parcului auto începând din 2002, când media la nivel naţional se situa la nouă ani şi zece luni.

    Datele Polk se bazează pe analiza informaţiilor disponibile în ianuarie referitoare la înmatricularea a 247 de milioane de automobile şi vehicule comerciale uşoare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro