BusinessMagazin

Tag: drept

  • Povestea Henriettei Hetty, “vrăjitoarea de pe Wall Street”

    Cunoscută atât pentru averea impresionantă, cât şi pentru zgârcenie, a fost singura femeie-investitor într-o perioadă când cei mai importanţi oameni de afaceri erau exclusiv bărbaţi.

    Henrietta Howland Robinson s-a născut în 1834 în New Bedford, Massachusetts, în familia lui Edward Mott Robinson şi Abby Robinson, cea mai bogată familie de vânători de balene din oraş. Mama sa era deseori bolnavă, astfel că s-a apropiat de tatăl său şi a ajuns să citească împreună cu el presa economică încă de la vârsta de şase ani. La 13 ani, Hetty a devenit contabilul familiei. La 16 ani s-a înscris la şcoala Eliza Wing, unde a studiat până la 19 ani.

    Mama sa a murit în 1860 şi i-a lăsat o avere de 8.000 de dolari (echivalentul a 210.000 dolari în prezent), căreia i s-au adăugat încă 20.000 de dolari (echivalentul a 525.000 de dolari) primiţi de Hetty de la o mătuşă. Cinci ani mai târziu, a murit şi tatăl ei, lăsându-i o avere de 5 milioane de dolari (aproximativ 77 de milioane de dolari în 2014). Mătuşa sa, Sylvia Ann Howland, a murit şi ea în 1865. Ea ar fi dorit să îşi doneze averea de 2 milioane de dolari (circa 30 de milioane de dolari în 2014), însă Hetty a contestat validitatea actului de donaţie în instanţă şi a reuşit astfel să beneficeze de 600.000 de dolari după cinci ani de procese într-un caz rămas celebru în istoria proceselor americane, Robinson vs. Mandell.

    În 1867, Hetty s-a căsătorit cu Edward Henry Green, membru al unei familii bogate din Vermont pe care reuşise să îl determine să renunţe la toate drepturile asupra averii ei înainte de nuntă. Cuplul s-a mutat într-o casă nouă din Manhattan, dar, când verii lui Hetty au contestat decizia în cazul Robinson vs. Mandell, s-au mutat peste ocean, în Londra, unde au trăit într-un hotel. Ambii lor copii, Edward Howland Robinson ”Ned„ Green şi Harriet Sylvia Ann Howland Green Wilks, s-au născut în Londra.

    În timp ce soţul său era un investitor timid, ea a început să îşi folosească moştenirile în scopul câştigării unei averi spectaculoase. S-a bazat pe investiţii conservatoare, pe rezerve substanţiale de bani lichizi şi pe o intuiţie extraordinară.

    La întoarcerea în SUA, familia s-a stabilit în casa natală a soţului său din Bellows Falls, Vermont, unde nu au locuit însă împreună pentru mult timp. După prăbuşirea casei financiare John J. Cisco & Son din 1885, în care Hetty Green investise masiv, investigaţiile au dezvăluit că Edward, soţul său, era cel mai mare datornic al instituţiei. Astfel, managementul firmei a folosit în mod repetat averea ei pentru împrumuturile acordate soţului său. Prin urmare, Green şi-a retras titlurile de valoare şi le-a depus la o altă bancă, iar Edward s-a mutat.

    Hetty a continuat să investească în imobiliare, drumuri şi mine, dar şi-a crescut averea şi pe baza împrumuturilor bazate pe numeroase ipoteci. Împrumuta chiar şi oraşul New York în situaţii de criză, cum a fost, spre exemplu, Panica Bancherilor din 1907, când a oferit un împrumut de 1,1 milioane de dolari şi şi-a primit datoria în obligaţiuni pe termen scurt. Pentru a-şi recupera datoriile, călătorea mii de mile singură, într-o eră în care puţine femei îndrăzneau să călătorească neescortate.

    Zgârcenia lui Hetty a fost de asemenea legendară: purta o rochie neagră veche şi îşi schimba hainele doar după ce deveneau foarte uzate, nu se spăla pe mâini, călătorea într-o trăsură veche şi mânca mai ales plăcinte ce costau 15 cenţi. Green şi-a condus majoritatea afacerilor din birourile din Seabord National Bank din New York, înconjurată de valize pline de hârtii deoarce nu voia să investească într-un nou birou. După ce copiii săi au părăsit casa, Green s-a mutat în apartamente mici din Brooklyn Heights şi Hoboken, New Jersey, pentru a evita astfel să îşi stabilească o reşedinţă permanentă care să atragă atenţia colectorilor de taxe.

    Hetty Green a murit la 81 de ani în casa fiului ei din New York, în 1916. Averea sa a fost estimată la valori cuprinse între 100 de milioane de dolari şi 200 de milioane de dolari (între 2,17 miliarde de dolari şi 4,33 miliarde de dolari în prezent).

  • Întreprinzătorii foarte mici intră în atenţia băncilor. Sunt vizate 80% dintre companii

    Emil Bituleanu, CEO al Libra Bank, are două planuri mari pentru 2015: să câştige un Ironman şi să cucerească un nou segment din zona IMM-urilor. Planul de a aduce pe piaţă oferte pentru companiile cu afaceri de sub 4 milioane de lei vine după câţiva ani de creştere pentru Libra Bank – în 2013, activele nete au crescut cu 50%, iar estimarea de creştere pentru 2014 este de 30%. „Este o creştere spectaculoasă de activ net, mai ales că a avut loc într-un mediu economic dificil.

    Principalul motiv de creştere a fost că nu am avut pierderi din trecut de acoperit, banca a funcţionat foarte bine şi pe profit. Acest lucru ne-a dat confort şi nouă, din interior, şi acţionarilor, dar şi clienţilor – pentru că dacă tu, ca bancă, îţi consumi energia pentru a te reorganiza şi a te tot reorganiza, clientul simte, primeşte un răspuns întârziat, nesigur, funcţionează ca un sportiv accidentat, pe când o bancă sigură pe ea are alte performanţe“, explică Emil Bituleanu cifrele ultimilor ani.

    Alte secrete ale creşterii, spune bancherul, au fost tipul stabil de clientelă pe care se bazează banca şi intrarea pe noi segmente de piaţă. Cel mai bine a funcţionat în ultimii ani pentru Libra zona profesiilor liberale – medici, farmacişti, executori, contabili, avocaţi, notari, dar şi IT – domeniu inclus mai de curând de bancă în zona profesiilor liberale. Emil Bituleanu explică intrarea IT-iştilor în acest segment prin definiţia prin care banca se referă la profesiile liberale: „oameni care nu îşi câştigă existenţa dintr-un salariu, ci dintr-o abilitate profesională greu dobândibilă pe care o practică autorizat“.

    Zona profesiilor liberale „a evoluat pozitiv, fără default, cu o creştere susţinută şi a fost ferită de criză“, explică Bituleanu, care crede că în special datorită acestui segment banca a mers foarte bine în ultimii ani şi fost în fiecare an pe profit, fără a fi nevoită să scoată niciun portofoliu de credite neperformante la vânzare.

    Portofoliul de credite neperformante ale Libra Bank este de 9,9%, iar suma direct proporţională a fost provizionată pentru acest an. Un al doilea domeniu despre care bancherul spune că a performat bine a fost cel agricol: „Portofoliul este relativ crud, de doi ani, este performant, dar trebuie să lăsăm mai mult timp să treacă pentru a pune un diagnostic.

    Ne-am axat pe cultură mare şi, cerând ca garanţie recolta viitoare, am oferit toate serviciile, de la finanţarea anului agricol (îngrăşăminte, seminţe), achiziţii de echipamente (tractoare, combine etc.) sau achiziţia de terenuri, dar şi pentru nevoi diverse în momentul când există garanţie imobiliară. Sumele maxime pentru zona asta sunt de 300.000 lei“. Al treilea domeniu care a funcţionat surprinzător este real estate, mai ales în Bucureşti şi oraşe mari, Cluj, Constanţa, pentru achiziţia de apartamente.

    Creşterea pe segmentele clasice ale băncii l-a încurajat pe Emil Bituleanu să se pregătească pentru a prezenta acţionarilor (fondul de investiţii New Century Holdings (NCH), care deţine 99,9% din acţiunile băncii) un proiect de creditare a companiilor foarte mici, cu cifră de afaceri anuală sub 4 milioane de lei. Bancherul ţine să precizeze că nu include în segmentul acesta profesiile liberale, care rămân în nişa lor, ci doar microîntreprinderile. „Motivele pentru care ne uităm la zona IMM sub 4 milioane de lei încep cu piaţa foarte mare: în jur de 80% din companiile din România se încadrează în această zonă.

     

  • Mai ţineţi minte filmele SF cu maşini zburătoare? Ei bine, ele tocmai au devenit realitate

    Maşină, denumită AeroMobil 3.0, vine ca urmare a peste 25 de ani de cercetare. “Ideea de transport personal este pe cale să se schimbe”, a declarat Juraj Vaculik, CEO al AeroMobil.

    Designul maşinii a fost realizat de către Stefan Klein, fondatorul departamentului de profil din cadrul Academiei de arte din Slovacia. El a început să lucreze la concept în 1989.

    În anul 2013, o versiune a maşinii a fost autorizată de către autoritatea aviatică din Slovacia, urmând ca şi modelul 3.0 să primească în curând dreptul de a circula.

    Deşi pare un produs destinat celor cu un venit considerabil, reprezentanţii companiei spun că şi-ar dori ca maşina să ajungă, în primul rând, în ţările în curs de dezvoltare, acolo unde infrastructura rutieră lasă de dorit.

    Compania nu a anunţat care va fi preţul de vânzare al maşinii, nici data la care la care aceasta va deveni disponibilă doritorilor.

  • Superstiţii legate de bani

    Cea mai cunoscută este aruncatul unei monede într-o fântână, pentru noroc.

    La fel de norocoase erau socotite monedele găsite în timpul unei furtuni; erau văzute drept bani căzuţi din rai şi folosiţi drept amulete.

    Vederea unui fluture alb sau galben, primăvara, asigura bunăstare. Aceeaşi bunăstare o asigura vederea lunii noi, pe fereastră sau uşa deschisă.

    Un bun leac pentru boli era înghiţirea unei monede pe care era gravat fie un crucifix, fie figura Fecioarei Maria.

    Şi banii găsiţi în anii bisecţi erau socotite drept purtătoare de noroc.

  • Lucruri mai mult sau mai puţin amuzante despre bani

    Greşiţi dacă vă închipuiţi că banii nu cresc în copaci. Din secolul 3 înainte de Hristos până în secolul IX, clasele superioare din China îşi turnau banii sub forma unor copacei cu monede drept fructe. Monedele se rupeau la nevoie, iar în final scheletul copacului era topit şi refolosit.

    Studiile au identificat 93 de tipuri de bacterii, incluzând E.coli şi S.aureus pe suprafaţa banilor. În Japonia există ATM-uri care dezinfectează banii, trecându-i printre două role încinse.

    Un studiu al Departamentului antidrog al SUA a demonstrat că mai mult de jumătate din bancnotele de 50 şi de 100 de dolari furnizate de ATM au urme de cocaină pe ele. Alte teste au arătat că 70% din bancnotele folosite în Chicago, Miami şi Huston sunt în această stare. Obiceiul americanilor de a priza cocaina cu ajutorul unei banconte rulate nu este, oricum, la baza situaţiei; cocaina este o pulbere fină, care se transmite de la o bancontă la alta, în interiorul unui ATM.

    Cea mai valoroasă monedă din lume este cea de 20 de dolari, din aur, bătută în 1933 şi cunoscută sub numele de Double Eagle. În acelaşi an preşedintele Roosevelt a decis să renunţe la standardul aur şi a ordonat ca toate monedele de aur să fie distruse. Una singură a apărut în 1996, iar şase ani mai târziu a fost vândută la licitaţie pentru 7,95 milioane dolari.

    Regina Marii Britanii Elisabeta a II-a este persoana care apare pe cele mai multe banconte şi monede, în întreaga lume.

    În 1994, în fosta Iugoslavie apărea o bancnotă de 500.000.000.000 de dinari, fiind hârtia cu cele mai multe zerouri din lume.

    Cel mai mare depozit de aur din lume se află în Manhattan. Mai mare decât Fort Knox, în seif, administrat de Rezerva federală din New York, se află 90 de miliard de dolari în lingouri de aur, aparţinând unor bănci, organizaţii sau naţiuni. 

    Termenul de milionar a fost folosit pentru prima oară de scriitorul Benjamin Disraeli, în 1826, în romanul “Vivian Grey

    În lume există în jur de 7 milioane de milionari. 80% dintre aceştia conduc maşini la mâna a doua.

  • Istoria banilor: Evul Mediu şi ascensiunea băncilor

    Evul Mediu a fost o perioadă în care moneda s-a diversificat, fiecare regat folosind propriul sistem monetar. Monedele bizantine şi-au păstrat puterea de circulaţie, cele create de Constantin cel Mare, milliarense, siliqua şi solidusul, la mijlocul secolului al IX-lea apărând, pe lângă monedele plane şi unele concave (skeyphate). Lumea medievală a folosit drept etalon, pe rând, dinarul, grosul şi talerul, dar statele germane au adoptat pfenigul, care în Anglia a devenit penny.

    Perperul a fost emis de împăratul Alexis I, în cadrul unei mari reforme monetare, în anii 1092 – 1093. Moneda a fost bătută până la finele domniei lui Andronic al III-lea, în 1328. În secolul XII statele germane scot piese noi, aşa numitele bactreate – bani de tinichea, foarte subţiri, care foşneau. În secolul XIII în Anglia apare sterlingul, monedă din argint, în Austria creiţarul (cu o cruce – kreutz – pe revers) iar la Florenţa florinul, de aur. Cruciadele şi sumele importante de bani necesare finanţării acestora au constituit un stimul pentru sistemul bancar european.

    În jurul anului 900 în China apar banii de hârtie, iar în 960 emisiunile de bancnote au devenit regulate. Rezultatul nu este greu de ghicit: inflaţie, cămătărie, dar şi primul tratat despre monetărie, al împăratului Hung Tsun (1149). Banii de hârtie sunt folosiţi şi de Imperiul Mongol, care după 1230 includea şi China. în următoarea sută de ani hârtia devine ban în India, Japonia şi Persia. După 1400 putem vorbi deja de hiperinflaţie – o bancnotă cu o valoare nominală de 1000 de monede ajunge să valoreze numai trei.

    Europenii află despre banii de hârtie de la Marco Polo, care a trăit în China între 1275 şi 1292.

    În 1355 Nicole Oresme, cel mai important economist al Evului Mediu publică De Origine Natura Jura et Mutationibus Monetrum, unde face conexiunea dintre cantitatea de metal preţios aflat în circulaţie şi valoarea banilor. În 1370 Oresme devine consilier al regelui Charles V al Franţei.

    Din 1400 încep să apară băncile, la Barcelona şi la Genoa în timp ce la Florenţa este legalizată modificarea dobânzilor.
    1440 însemnă inventarea tiparului, de către Gutenberg. Tiparniţa este modificată, printre alţii şi de Leonardo da Vinci, pentru a putea fi folosită la producerea banilor, cu 200 de ani înainte de apariţia primelor bancnote în lumea occidentală.

    Cincisprezece ani mai târziu chinezii renunţă la banii de hârtie, după 500 de ani de folosire a acestora. La baza deciziei pare a sta inflaţia.

    Pentru europeni urmează perioada marilor descoperiri geografice – America, drumul spre India, conchistadorii în America de Sud – iar dezvoltarea comercială care a urmat acestora a fost cât se poate de benefică dezvoltării sistemului financiar.

  • Istoria banilor: apariţia monedelor metalice

    Cine putea să marcheze apariţia monedelor metalice, apropiate de forma modernă, dacă nu Herodot, părintele istoriei? Acesta critica spiritul mercantil al locuitorilor cetăţii Lidia, colonie grecească din Asia mică, care nu s-au mulţumit să bată monedă, dar au şi inventat magazinele.Primele monezi au apărut în 640 – 630 î.Ch., fiind fabricate din electrum (aur alb – un aliaj de aur din râurile actualei Anatolii şi din argint, în proporţii egale). Apariţia monedei, repede adoptată în varii forme de restul civilizaţiei antice, a dus şi la apariţia primului bancher. Acesta a fost Pithius, care, la începutul celui de-al cincilea secol înainte de Hristos opera în Asia Mică.

    Tot în această perioadă monedele îşi fac apariţia şi în China, de formă rotundă şi din metal; nu aveau o valoare foarte mare şi s-au dovedit incomode în tranzacţiile costisitoare, spune Glyn Davies, în lucrarea Istoria banilor.

    Cetăţile greceşti Atena şi Corinth încep să bată monedă proprie în 575 – 570 î.Ch., iar un sfert de veac mai târziu legendarul rege Cressus începe să producă, în Lidia, monede de aur şi argint. Capturat de persani, Cressus deschide drumul primilor bani în Persia, care se îndrăgostesc rapid de monezile din aur.

    Apariţia monezilor duce, inevitabil, la ceea ce peste secole, în presa financiară, vor fi denumite “sucess stories”; prima pare a fi cea a sclavului atenian Pasion, care devine în anii 394 – 371 î.Ch. cel mai înstărit şi faimos bancher grec, câştigându-şi, totodată, şi libertatea.

    În timp ce Pasion îşi dezvolta pasiunea pentru bani, pe alte meleaguri, la Roma, gâştele se dovedeau paznici vigilenţi ai Capitoliului (unde se păstrau rezervele monetare ale cetăţii). Preveniţi asupra atacului galilor, romanii i-au mulţumit zeiţei Moneta, din al cărui nume derivă cuvântul “money”. 

    Mânuirea banilor se dezvoltă: în Grecia cu 350 de ani înainte de Hristos dobânda practicată pentru activităţi cuminţi, cum este morăritul, era de 10%, în timp ce pentru activităţile ce implicau riscuri sporite, cum ar fi transportul naval o dobândă de 30% era normală.

    Alexandru cel Mare poate trece drept unul din primii mari cheltuitori ai lumii: întreţinerea uriaşei sale armate costa o jumătate de tonă de argint pe zi. Dar cuceririle sale şi prăzile bogate au stimulat schimburile comerciale; drept urmare Alexandru a simplificat cursul de schimb, fixând o rată de schimb de 10 monezi de argint pentru una de aur.

  • Puncte de (dez)interes turistic în judeţul Constanţa

    Adriana Sohodoleanu (călător pasionat, gastronom în training şi antreprenor, proprietar al boutique-ului online de deserturi şi cadouri www.biscuit.ro)

    Călătorul ce se abate de la ruta Seimeni-Vlad Ţepeş şi urmează drumul ondulat, ajunge la cetate pe neaşteptate, coborându-şi ochii spre zidurile ei uimit de coexistenţa bicicletelor sprijinite de gardul gospodăriilor de peste drum.

    Merită să tragi maşina undeva lângă un gard şi să te plimbi singur printre ziduri. Nu există ghid, doar o tablă tipărită la intrare. Miroase a fân şi iarbă coaptă de soare, fire scurte îţi gâdilă degetele printre sandale, şi paşii bâiguie tăcuţi prin ziduri. Dunărea îşi vede de treabă curgând obosită sub tăpşanul strategic pe care a fost cocoţat castrul. Prin 2011 o măicuţă blândă de la biserica din apropiere spunea că pe insula dintre ape mergeau studenţi în tabără. La sfârşitul acesta de vară peisajul era tăcut, moleşit de un soare ploios.

    Nu îţi dai seama de mare lucru şi nici imaginaţia nu te ajută. Spaţiile îngrădite de ziduri sunt destul de mari pentru a le putea identifica drept locuinţe, dar destul de mici pentru a te putea gândi la spaţii publice tipice castrelor romane menite să protejeze graniţa danubiană a imperiului.

    Înţelegi însă repede că stai în faţa unei victorii duble: romanii au reuşit să construiască ceva durabil, românii să ignore la fel de durabil. Între vizitele din 2011 şi 2014 nimic nu pare să se fi schimbat pe acolo în afară de anotimpuri.

    Dacă şerpuieşti pe drum înainte, printre sălcii pitice şi stupi de albine, lăsând pe stânga dava căzută şi dizgraţia ministerului de resort, la vreo şase kilometri înspre Hârşova te opreşti în comuna Topalu, poate cea mai bogată din România, căci acolo Dinu şi nevasta lui Sevasta, nişte învăţători inimoşi, au deschis prima şcoală din sat, fără să ştie unde va duce dragostea lor pentru educaţie şi cultură. În 1960, fiul lor Gheorghe, medic în Bucureşti, a ales să doneze statului român colecţia sa de artă, cu condiţia creării unui muzeu în Topalu, purtând numele părinţilor lui.

    Colecţia Dinu şi Sevastiţa Vintilă numără circa 228 de piese, în mare parte picturi, semnate de Grigorescu, Tonitza, Francisc Şirato, Octav Băncilă, Corneliu Baba, Constatin Piliuţă şi alţii. Sculpturile sunt de mică dimensiune, ieşite din mângâierile unui Paciurea, Ion Jalea şi Oscar Han, cel care a realizat şi bustul ce străjuie mormântul donatorului, plasat în curtea casei părinteşti devenite şcoală şi apoi muzeu.

    Pentru vizitator colecţia poate fi copleşitoare. Carele cu boi ale lui Grigorescu, copiii lui Tonitza, peticarul şi evreul lui Băncilă, himera apelor lui Paciurea – toate acestea puse împreună, în săli ce aliniază sacadat nume grele ale artei româneşti, ar trebui să sufoce vizitatorul şi aşa nepregătit de intrarea modestă în muzeu; cumva însă peste operă se imprimă linişte şi doar ochii şi respiraţia trădează încărcătura din aer. Privirea e rapid marcată de pereţii unei săli de 8 x 2 metri pătraţi tapetate cu lucrările lui Grigorescu, nelăsată să îşi revină din surpriză, căci Tonitza priveşte cu ochi rotunzi în camera următoare. Mirarea se ţine lanţ şi deşi ar trebui să te fi obişnuit deja, te miri încontinuu cu fiecare nou perete, cu fiecare nou nume de artist român de calibru.

    Lucrările sunt atent alese şi devine rapid evident faptul că multe au în comun zona de sud a ţării, Dobrogea, aşa cum era timpul vieţii pictorilor ce au imortalizat-o: Mangalia, Balcicul şi portrete de turci şi tătăroaice, geamii şi copii cu bostani, sate dobrogene şi naturi moarte cu flori, peşti şi fructe solare, promontorii. E o sărbătorire a sufletului oriental de la malul mării, a exotismului caselor văruite în alb şi albăstriu, a liniei bine definite din sprânceana unei tinere tătăroaice, a luminii mai presus de toate, aşa cum se reflectă şi transcende prin arhitectura clădirilor şi a sufletelor.

    Observând perioada în care au trăit artiştii expuşi la Topalu te gândeşti că acela a fost fără doar şi poate timpul de aur al picturii româneşti, sfârşit de secol nouăsprezece până uşor după jumătatea secolului douăzeci. Gândul că acest medic plămădit de doi învăţători de ţară a putut pune laolaltă lucrări ale celor mai bine cotaţi pictori români apasă greu. Colecţionar şi prieten al acestora, medicul Gheorghe Vintilă a avut probabil o viaţă bogată în frumuseţe; istoria precizează doar că nu a fost căsătorit, iar doamna muzeograf (custode al muzeului încă din 1968) ne spune blând că medicul pensionat, devenit director al muzeului de artă din Constanţa, a murit singur şi sărac, nouăsprezece ani după donarea colecţiei, iar înmormântarea a fost suportată financiar de colectivul muzeului.

    Emoţia pe care reuşesc să o transmită unele lucrări este adusă cu picioarele pe pământ instant la un calcul sumar al valorii de piaţă a exponatelor. Un muzeu cât o şcoală sătească, o comoară artistică imposibil de evaluat, încasări de nici o sută de lei pe zi. O excursie de şase ore pentru zile mai întunecate sau turişti pentru care plaja nu e suficientă. Un obiectiv turistic absent din circuitele turistice şi ele inexistente pentru Dobrogea. La fel ca vechiul castru roman.

  • UE înăspreşte regulile în privinţa bonusurilor bancherilor

    Potrivit unui raport al Autorităţii Bancare Europene (EBA) publicat miercuri, 39 de bănci din Uniunea Europeană au găsit o nouă modalitate pentru a suplimenta veniturile bancherilor, după introducerea, în 2013, a regulilor care limitează bonusurile în sistem la cel mult două salarii de bază, oferind o serie de indemnizaţii pe baza vechimii sau a valorii de piaţă, relatează Bloomberg.

    Băncile au clasificat aceste remuneraţii acordate în afara salariului de bază drept “indemnizaţii fixe”, dar raportul EBA arată că ele sunt, de fapt, “plăţi discreţionare temporare” folosite pentru suplimentarea veniturilor angajaţilor, în contravenţie cu regulile UE.

    Printre băncile care acordă astfel de indemnizaţii se numără HSBC, cea mai mare bancă europeană în funcţie de capitalizare, RBS, Lloyds şi Barclays.

    “Instituţiile care acordă acest tip de indemnizaţii discreţionare trebuie să le recatalogheze drept plăţi variabile şi să îşi modifice politicile în privinţa remunerării angajaţilor pentru a se conforma regulilor UE”, se arată în raport.

    Autorităţile de reglementare din statele UE au termen până la finele anului pentru a se asigura că băncile îndeplinesc cerinţele privind bonusurile acordate bancherilor.

  • În 2006 vă povesteam de generaţia care tocmai se forma: generaţia multitasking. Acum, înconjuraţi de tehnologie, să faci mai multe lucruri deodată este o obişnuinţă.

    Astăzi, tehnologia a devenit o parte esenţială a vieţii de zi cu zi. Fără calculator nu mai putem îndeplini aproape nicio sarcină, iar conceptul de multitasking a devenit mai curând o cerinţă decât un avantaj.

    Vezi aici secţiunea aniversară BM 10 ani

    Cover Story 2006

    Tema si-o scriu in Word, ascultand in acelasi timp muzica in Winamp, stand de vorba pe Yahoo Messenger, aruncand la televizor cate-o privire intre doua SMS-uri si cateva mail-uri. BUSINESS Magazin va prezinta “Generatia Multitasking” – o generatie alcatuita din tineri a caror trasatura dominanta e expunerea masiva la tehnologie. Obiceiurile lor si felul lor de a lucra vor remodela si organizatiile in care vor fi angajati, si politicile de marketing ale celor care-i vor dori drept clienti.

    Tema si-o scriu in Word, ascultand in acelasi timp muzica in Winamp, stand de vorba pe Yahoo Messenger, aruncand la televizor cate-o privire intre doua SMS-uri si cateva mail-uri. BUSINESS Magazin va prezinta “Generatia Multitasking” –  o generatie alcatuita din tineri a caror trasatura dominanta e expunerea masiva la tehnologie. Obiceiurile lor si felul lor de a lucra vor remodela si organizatiile in care vor fi angajati, si politicile de marketing ale celor care-i vor dori drept clienti.

    „De obicei, in timp ce imi fac temele ascult muzica, vorbesc pe messenger si uneori joc Counter (Counter Strike – n.r.)“, povesteste un elev de 17 ani in clasa a XI-a la Colegiul German Goethe din Bucuresti, Alexandru Vladoi. Povesteste, dar nu in cadrul unui interviu fata in fata, ci pe e-mail. „Uite, de exemplu exact in acest moment scriu e-mailul, vorbesc pe messenger cu o amica si ii povestesc ceva, ascult si ma uit ocazional la televizor, la PROMOTOR, si am muzica pe laptop“, adauga. E obisnuit sa faca toate aceste lucruri simultan – un fel de a doua natura. Si nu numai acasa, in fata computerului, face Alexandru atatea lucruri deodata. „Probabil cel mai des intalnit este mersul pe strada cu casti in urechi si dand mesaje! (a nu se face pe trecerea de pietoni, din experienta :D)“, mai scrie el in mesajul sau.

    Nici tema, nici titlul acestui articol nu sunt originale – termenul de „Generatia Multitasking“ (sau „Generatia M“), care va fi fara indoiala folosit la un moment dat si in dictionare ori carti, a fost definit pe larg in primavara intr-un articol din revista americana „Time“ in care erau prezentate si cateva studii pe marginea felului in care expunerea la tehnologie schimba comportamentul si modul de a gandi al tinerilor.

    Intr-o definitie riguroasa, „multitasking“ e un termen strict legat de lumea computerelor: e vorba de faptul de a executa mai multe activitati in acelasi timp („task“ inseamna sarcina). Mai precis, de efortul pe care procesorul (un fel de „creier al computerului) il face pentru a sustine rularea, in paralel, a mai multor aplicatii – de exemplu programul de e-mail, cel de ascultat muzica si cel de messenger de pe computerul de pe care Alexandru Vladoi, de la Colegiul German, le avea deschise in timp ce scria in mesajul catre BUSINESS Magazin.

    A alatura deci termenii „generatie“ si „multitasking“ nu e nefiresc: comportamentul cetatenilor epocii digitale se modeleaza dupa cel al procesorului, pentru ca activitatea lor se invarte in jurul computerului si se adapteaza la posibilitatile acestuia. Alexandru e doar unul dintre cetatenii epocii digitale. Cei mai multi adolescenti isi fac astazi lectiile ascultand muzica in format MP3 si conversand pe messenger, constata Viorel Lupu, medic primar psihiatru si conferentiar la Universitatea de Medicina si Farmacie din Cluj-Napoca. Conf. Viorel Lupu mai crede ca se poate vorbi despre o noua generatie, una care are un comportament puternic tehnologizat. „Copiii au acces la noile tehnologii inca de la 1-2 ani. Am intalnit copii care se jucau bine pe computer la trei ani si altii care manipulau abil telecomanda TV de la doi ani“.

    Nevoia copiilor de comunicare si de independenta ii face sa se inconjoare de gadgeturi. In licee exceptiile sunt elevii care nu au telefon mobil, nu cei care au unul. Numarul copiilor si adolescentilor care au computer acasa creste accelerat – o demonstreaza vanzarile retailerilor.

    Obiceiul tot mai raspandit de a-ti lua muzica la tine, pe strada, e dovedit de cresterea vanzarilor de playerele digitale portabile. Si daca de prezenta unor astfel de gadgeturi depinde apartenenta – sau nu – la Generatia Multitasking, inseamna ca in delimitarea acesteia varsta poate fi considerata mai putin relevanta – un sef de departament de 30-35 de ani care lucreaza in Word, trimite mail-uri, asculta muzica si face sedinte cu subordonatii pe messenger in decursul aceluiasi sfert de ora poate foarte bine fi incadrat in Generatia Multitasking alaturi de elevii care tocmai au dat capacitatea.

    Singura diferenta ar fi ca in vreme ce in viata sefului de departament de mai sus gadgeturile au intrat tarziu si pe rand, odata cu maturizarea acestuia, in cea a lui Alexandru Vladoi sunt ca apa curenta ori curentul electric: o zi fara ele e de neconceput. „Ma trezesc, ma reped in telefon si automat in radio (ceasul desteptator), la scoala folosesc mp3 playerul de la telefon sau mp3 playerul normal (daca il am la mine). Cand avem un proiect sau o prezentare de multe ori venim cu un DVD player (care e si si JPG player) si facem prezentarea cu ajutorul proiectorului“, povesteste el. Iar asta e doar prima parte a zilei. „Ajung acasa, acolo deschid PC-ul inainte sa ma duc la masa si il las deschis pana la 12-1 noaptea. In acest timp mai folosesc si TV-ul, si pana acum vreo trei luni si un Palm pe post de agenda (care acum nu mai functioneaza, dar telefonul mobil i-a cam luat locul fara probleme). In casa folosesc si proiectorul pe post de televizor, cand e un meci mai interesant sau pentru a viziona un film de pe PC“.

    Si Alexandru e doar unul dintre adolescentii de clasa a XI-a a caror viata e intesata, de la trezire pana la culcare, de tehnologie. „Deschid PC-ul cand ajung acasa si il las deschis pana cand ma duc la culcare. Stau pe net si pe messenger“, spune Catalina Ionescu. In schimb, Irina Galupa prefera televizorul. „Ma uit la TV pana cand vine mama si mi-l inchide. Combin de obicei lectiile cu muzica sau TV-ul. In general nu ma deranjeaza cand ma concentrez“. La randul lui, Corneliu Bodea are drept gadget preferat PC-ul. „Stau cel mai mult timp la calculator, in general citesc site-urile ziarelor“.

    Iar accesul la tehnologie pe o astfel de scara sterge pe zi ce trece diferentele dintre adolescentii din Romania si cei din SUA, una dintre cele mai tehnologizate tari, desi rata de penetrare a PC-urilor sau a Internetului e diferita: trei sferturi dintre scolarii americani au acces la Internet, in timp ce in Romania doar un sfert din intreaga populatie are acest privilegiu. Dar tinerii sunt modelati in mod asemanator de tehnologia din jurul lor, indiferent de cultura in care cresc, spun specialistii. Iar efectele – si cele bune, si cele secundare – sunt cam aceleasi. Studiile asupra Generatiei M, practic inexistente in Romania, sunt abia la inceput si in tari unde accesul la tehnologie s-a democratizat. Iar cel mai bun exemplu sunt tot americanii. Un studiu facut anul trecut de Kaiser Family Foundation pe un esantion de tineri intre 8 si 18 ani a demonstrat ca tinerii nu petrec mai mult timp zilnic conectati la gadgeturi decat in anii trecuti (media a ramas constanta la 6,5 ore, in conditiile in care psihologii avertizeaza ca n-ar trebui sa depaseasca doua ore), dar ca ei „inghesuie“ in acest interval mai multa tehnologie, fiind expusi in mod direct pentru echivalentul a 8,5 ore. Explicatia „supraconsumului“ este chiar multitasking-ul intre diverse canale media, care sunt consumate in paralel: asculta muzica in timp ce vorbesc pe messenger, vorbesc la telefon in timp ce se joaca pe PC si tot asa.

    Capacitatea oamenilor de a se ocupa de mai multe lucruri in acelasi timp nu e o mutatie de ultima ora – e, de fapt, la fel de veche ca si omenirea. Mama isi leagana copilul in timp ce ii canta si il hraneste. Soferul poate sa conduca fara probleme in timp ce asculta muzica la radio. Insa poti face in acelasi timp bine sarcini din aceeasi categorie fara ca vreo una dintre ele sa fie executata mai slab? Poti sa scrii si sa conversezi pe messenger simultan la fel de bine ca atunci cand faci astfel de lucruri pe rand? Este „microprocesorul uman“, creierul, conceput pentru o asemenea performanta? „Creierul nu face multitasking. Putem face doua lucruri deodata, dar nu sa ne si concentram la ele, ceea ce este diferit“, spune Carmen Musat, psihoterapeut la Centrul de sanatate Bonsai Med.

    Ca si in cazul procesorului computerului, simultaneitatea e doar aparenta. Creierul, ca si procesorul, isi imparte atentia intre diferitele sarcini si executa doar cate una la un anumit moment dat. Insa rapiditatea cu care se muta de la o activitate la alta, inainte si inapoi, creeaza aparenta faptului ca toate sarcinile sunt executate in acelasi timp.

    Creierul uman e totusi capabil sa execute mai multe activitati deodata, cu conditia ca ele sa fie de fapt implementarea unor decizii luate anterior, explica specialistii in psihologie. Soferul poate sa conduca si sa asculte stirile doar daca si-a facut in minte dinainte traseul. Daca ajunge la o intersectie care nu a fost inclusa in traseu, creierul sau are nevoie de cel putin cateva fractiuni de secunda pentru a descoperi drumul corect, interval in care nu mai poate procesa ceea ce se aude la radio.

    In ultimii ani insa, fie ca asta se intampla sub presiunea timpului sau a avalansei de informatii, oamenii par sa-si fi dezvoltat capacitati noi: nu numai ca se ocupa de tot mai multe lucruri deodata, dar au aerul ca se si pot concentra pe fiecare dintre ele. E cazul celor din Generatia Multitasking, care s-au obisnuit sa execute simultan diverse activitati ce presupun si un efort mental, nu doar automatisme – precum sofatul.

    „Exista foarte multe informatii care ne inconjoara, iar multitasking-ul este o reactie de adaptare, o incercare de a procesa aceste informatii“, crede psihoterapeutul Carmen Musat. Indiferent care ar fi originea reala a fenomenului, membrii Generatiei M au deja in spate cativa ani buni de experienta. „Nu imi dau seama daca ar fi mai eficient sa ma ocup de un singur lucru la un moment dat“, spune Alexandru Vladoi de la Colegiul German Goethe. „Fac asta de cand aveam 6-7 ani, cand ascultam muzica, aveam TV-ul deschis si faceam teme. Si culmea, daca dupa aceea mama ma intreba ce-am vazut la TV ii puteam povesti tot“. O eventuala schimbare a obiceiurilor pare destul de improbabila: „Banuiesc ca m-am obisnuit sa fac mai multe chestii deodata. Cred ca si daca as face un singur lucru nu i-as acorda mai mult timp sau mai multa atentie. Nu stiu cum este mai eficient, in raport timp-calitate, probabil depinde de zi si de puterea de concentrare“. Pe de alta parte, Irina Galupa, 17 ani, eleva tot la Colegiul German, constata ca „atunci cand fac mai multe chestii deodata sunt mai superficiala pe toate planurile, decat daca le-as face pe rand“.

    Superficialitatea e doar unul dintre riscurile la care se expun cei care isi propun sa atinga mai multe obiective in aproximativ acelasi timp, spun specialistii. Un altul, in mod surprinzator, poate fi timpul pierdut. Irina, de exemplu, spune ca atunci cand se ocupa de mai multe lucruri odata are senzatia ca face economie de timp. Acesta e insa doar un mit, spune psihoterapeutul Carmen Musat. „Studiile arata ca atunci cand faci doua lucruri de-odata, se poate intampla ca timpul sa se dubleze in comparatie cu cel care ar fi necesar pentru rezolvarea celor doua sarcini pe rand“.

    Ce spune insa stiinta? Ca in creier exista anumite zone care se ocupa de diverse functii. De exemplu, lobul temporal este responsabil pentru vorbire, lobul occipital pentru miscare, alta zona se ocupa de mimica. „Daca activezi mai multe zone simultan raspunsul nu mai poate fi la fel de bun“, explica dr. Bogdana Tudorache, medic primar psihiatru si presedinte al Ligii Romane pentru Sanatate Mintala. „E anormal si obositor, apare bulversarea, apoi epuizarea si stresul“.

    Multitaskingul presupune fortarea creierului sa faca ceva ce nu este obisnuit, observa si Carmen Musat. „Cand vrei sa faci mai multe lucruri de-odata, efectul negativ e ca nu te poti concentra, iar eficienta scade pentru fiecare. Mai degraba scanezi informatia decat sa te concentrezi asupra ei“.

    Un alt simptom al Generatiei Multitasking pare a fi deficitul de atentie, o afectiune care intra in categoria tulburarilor psihice, spune Tudorache. Apare mai ales la copii si adolescenti si inmultirea cazurilor de acest tip in SUA a fost de fapt una dintre cauzele care i-a determinat pe specialistii americani sa inceapa studii aprofundate asupra a ceea ce acum poarta numele de Generatia M.

    Alte probleme care apar la pacientii suprasolicitati: tulburari de comportament (nervozitate), tulburari de memorie (mai ales memoria pe termen scurt) si, inevitabil, cresterea stresului, din cauza faptului ca oamenii simt ca nu pot pastra controlul asupra cantitatii enorme de informatie pe care incearca sa o administreze (valabil mai ales pentru angajatii din companii, care sunt de multe ori obligati sa faca multitasking si adesea sa munceasca peste program).

    La adolescenti, specialistii constata ca se poate vorbi si despre o alta noutate in comportament: tendinta de a evita situatiile in care stimulii lipsesc. Tinerii au din ce in ce mai putine momente in care stau pur si simplu, fara sa faca nimic. „A-ti pune ordine in ganduri“ devine deci o expresie fara echivalent in realitatea zilnica – fie nu mai ai timp pentru asta pentru ca esti in permanenta conectat, fie ti se pare inutil ori straniu – ca rezultat al unei dependente, poate neconstientizate, de tehnologie.

    „Ei experimenteaza un fel de dependenta de stimuli, tocmai datorita suprastimularii. Le e greu sa se relaxeze, sa se deconecteze“, explica psihoterapeutul Carmen Musat. Iar excesul de stimuli poate fi si factor de declansare al depresiei, este de parere Adina Bitfoi, doctor rezident psihiatru la Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia. „Substratul depresiei consta in scaderea cantitatii de neuromediatori (substante chimice care contribuie la realizarea sinapselor intre neuroni – n.r.). Una din ipotezele actuale este ca suprastimularea sta la baza acestui proces“. De altfel, depresia este in prezent a doua boala a lumii ca numar de cazuri, dupa afectiunile cardiovasculare, si se estimeaza ca va trece pe primul loc in 10-15 ani. „Depresia a avut o ascensiune fulminanta in ultimele doua-trei decenii“, spune Bitfoi.

    Posibile solutii? La fiecare patru ore de efort intelectual se recomanda un sfert de ora de pauza. La fel, este bine ca activitatile sa fie alternate pentru a permite odihna activa a creierului. „Se poate recomanda si cate o zi anti-stres, de exemplu in week-end, in care sa faci doar ce iti place“, recomanda dr. Tudorache. Americanii au mai observat si ca tinerii, tot mai absorbiti de gadgeturile lor, nu mai comunica la fel de mult cu familia, in special cu parintii. Acelasi studiu al Kaiser Family a demonstrat ca adolescentii nu mai stau sa priveasca o emisiune la televizor impreuna cu familia sau cu prietenii. Un sfert (24%) dintre cei chestionati au spus ca sunt conectati „majoritatea timpului“ si la alt mediu de comunicare in timp ce se uita la televizor, 28% mai fac si altceva in timp ce citesc, 33% in timp ce asculta muzica.

    Care ar fi, totusi, avantajele apartenentei la Generatia M? Cel mai evident este ca, atunci cand vor deveni angajati, adolescentii nu vor avea probleme in manuirea tehnologiei. „Toate mijloacele media sunt pentru ei extrem de uzuale“, observa Musat. Asa ca, foarte probabil, mentiunea „abilitati in lucrul cu calculatorul“ va disparea cu totul din anunturile de angajare.

    De altfel, in business este mare nevoie de toata tehnologia cu care jongleaza adolescentii, spune si profesorul german Frank Breuer, consultant in orientare scolara si profesionala la Colegiul German Goethe. „Business-ul devine din ce in ce mai virtual, se folosesc in mod uzual instrumente precum videoconferinta sau e-mailul. Este efectul direct al globalizarii si al dezvoltarii tehnologiei“. Breuer, in calitate de observator atat al sistemului scolar german, cat si al celui romanesc, este la curent cu multe din problemele de compatibilitate dintre Generatia M si scoala. Faptul ca tinerii au acces la atatea informatii online duce la inmultirea situatiilor cand ei copiaza de pe Internet si nu mai muncesc pe cont propriu, spune Breuer.

    „S-ar putea spune ca accesul la tehnologie favorizeaza aparitia superficialitatii“, explica el, facand o analogie cu lumea computerelor. Daca pe PC se lucra acum 20 de ani mult mai incet, cu doar 2-3 programe deschise in acelasi timp, astazi copiii au computere mult mai rapide si pot lucra cu 10-20 de aplicatii simultan. „Tot mai multi reusesc sa proceseze mai multa informatie dar, bineinteles, la un nivel mai de baza, ating subiectele numai la suprafata“. Face o alta analogie pentru a explica: in ziua de azi avem produse de masa, de calitate indoielnica, pentru uz pe termen scurt. „La fel este perceputa si educatia si la fel sunt utilizate si mijloacele de comunicare: ca avand scopuri efemere“. Pentru comparatie, cei care s-au dezvoltat inainte de explozia tehnologiei pot fi asemanati „cu mestesugarii, care lucrau manual si faceau produse mai putine, dar de calitate mai buna“, spune Breuer.

    Ce solutii poate avea un profesor in aceasta situatie? „Ca profesor trebuie sa le ceri sa-si prezinte propria opinie. Chiar daca unii ignora acest lucru si prefera doar sa reproduca informatia luata din alte parti, majoritatea reusesc totusi sa se raporteze la subiectul respectiv si sa-l analizeze“.

    Pe de alta parte, profesorii sunt, probabil, o categorie de oameni care nu s-au bucurat prea mult la inventarea telefonului mobil. „Elevii din clasa mea sunt dependenti de telefonul mobil“, observa Breuer, care spune ca „rata de penetrare“ la clasele sale (a XI-a si a XII-a) este de 100%. „Pentru ei este ceva neobisnuit sa nu aiba telefon mobil“. Desi oficial nu au voie sa foloseasca telefonul in timpul orelor, aparatele sunt solicitate destul de mult atat la ore cat si in afara lor.

    „Il folosesc pentru apeluri scurte, sa faca poze, videoclipuri, ca player muzical“. Echipamentele electronice fac parte si din viata copiilor. Dan Mitrut, invatator la Liceul cu Program Sportiv Bacau, spune despre elevii sai de clasa a III-a ca „sunt preocupati de gadgeturi. In afara de telefon, care a devenit un accesoriu comun chiar de la clasa I, sunt preocupati de computer si de joculete electronice“. Carmen Musat spune chiar ca a observat mai multe probleme de atentie si concentrare la copiii de 7-8 ani decat la liceeni. „Nu se pot linisti la clasa, iar asta am observat ca li se intampla mai ales celor care au acces mai mult timp la calculator“.

    Pentru a limita efectele negative, parintii trebuie sa impuna unele reguli de utilizare a gadgeturilor, spun specialistii. „In principal, trebuie stabilit cat timp poate un copil petrece in fata computerului ca divertisment“, adica in afara timpului pe care il petrece eventual la PC facandu-si temele, spune Musat. Insa cum ramane cu argumentul des intalnit la copii „dar de ce pe X il lasa mai mult“ la computer?

    „Presiunea grupului poate sa nu devina o problema daca parintele stie sa-i explice copilului motivele“, crede ea. „Cel mai important este ca limitarea timpului petrecut la PC sau la televizor sa nu fie perceputa ca o pedeapsa“, mai spune ea, amintind si faptul ca unul din principiile de baza ale educatiei spune ca pentru fiecare „nu“ copilului trebuie sa i se ofere trei de „da“, adica pentru fiecare interdictie sa i se spuna ca are voie sa faca alte trei lucruri. „Din pacate, de multe ori parintii doar impun limitari“.

    Se vorbeste mult si despre faptul ca tehnologia poate sa contribuie la adancirea problemelor de comunicare intre parinti si copii. „Multi adolescenti care sunt neglijati de parinti prefera sa faca un «switch» si sa inlocuiasca stimulii emotionali cu cei informationali“, explica Musat. „Au la dispozitie tehnologia si apeleaza la ea“, chiar daca in mod natural copiii nu resping niciodata comunicarea cu parintii. Acest lucru se intampla doar daca parintii fac diverse greseli, de exemplu nu le acorda destula atentie.

    „Natural nu resping, dar invata sa respinga pentru ca oamenii in general sunt destul de inteligenti ca sa nu-si doreasca ceva ce nu pot sa aiba“. Insa tehnologia in sine nu poate fi invinuita pentru ciocnirile intre generatii. Rezultatele pozitive ale folosirii functiilor de comunicare ale tehnologiei actuale „depind de intelegerea lor corecta mai intai de catre adulti, apoi de educatia pe care le-o dau copiilor in acest sens“, este de parere invatatorul Dan Mitrut. Iar Carmen Musat este convinsa ca nimic nu s-a schimbat, in fond, cand vine vorba de problemele intre generatii. „Comunicarea intre copii si parinti este la fel ca acum zece ani“.

    Ceea ce se schimba, totusi, la procesul de comunicare, este ca modul de realizare a contactelor devine tot mai virtual. „Suntem cam asociali“, admite de pilda Alexandru Vladoi, „pur si simplu pentru ca ne petrecem mult timp in fata computerului si nu mai raman multe ocazii sa relationam direct“.

    Ce are aparte messengerul fata de o conversatie fata in fata este deja un fapt dezbatut suficient. Ii incurajeaza pe timizi, este mai usor sa spui lucruri pe care direct nu indraznesti sa le spui. Dar oamenii nu stiu, sau uita usor, unele amanunte. „Cand le spun pacientilor ca mesajul verbal are o pondere de doar 7% din actul de comunicare raman uneori foarte surprinsi“, povesteste Carmen Musat, care este de parere ca o conversatie prin messenger poate deveni extrem de usor frustranta pentru interlocutori. „Tu scrii, celalalt nu raspunde, poate a plecat din fata computerului pentru cateva momente, dar cand se intoarce tu deja te-ai enervat si asta afecteaza discutia“. Ca sa nu mai vorbim de problemele cu care orice utilizator de messenger s-a intalnit: interpretari gresite, explicatii lungi si inutile. „Toate astea ingreuneaza de fapt comunicarea“.

    Este drept insa ca Generatia M nu are prea multe motive sa se planga. Pana la urma, comunicarea virtuala este doar o optiune. Fiecare alege pentru el si oricum nimeni, nici macar psihologii, nu contesta avantajele de a avea la indemana mijloacele electronice de comunicare instantanee. Ceea ce ramane de aflat, ca obiect de studiu pentru cercetatori, este daca toate aceste schimbari prin care trec adolescentii de astazi vor produce sau nu modificari structurale ale felului in care gandim, socializam si muncim. „Este de studiat daca in viitor creierul va fi intr-adevar capabil de multitasking“, spune Carmen Musat. „Exista oameni care, atunci cand li se arata desene cu doua imagini ce pot fi vazute doar pe rand, in functie de punctul asupra caruia se concentreaza, sunt capabili sa vada ambele imagini simultan“, da ea un exemplu despre ceea ce ar putea constitui un semn al dezvoltarii creierului uman peste limitele actuale.

    Cum se va modifica comportamentul tinerilor atunci cand ei vor deveni angajati? Nici aici nu exista studii, nici macar in tari avansate tehnologic, insa se pot face unele presupuneri. De la indemanarea in utilizarea tehnologiei si pana la faptul ca vor avea probabil nevoie de pauze mai dese, nefiind obisnuiti sa se concentreze o perioada lunga de timp pe un singur lucru, este cert ca „vor avea un profil diferit fata de angajatii de azi“, spune Carmen Musat. Ce-ar trebui sa faca angajatorii, pentru a se pregati de schimbare? O propunere vine de la dr. Bogdana Tudorache. „Testele la selectie vor deveni din ce in ce mai importante, pentru ca trebuie descoperiti acei candidati care nu au probleme majore de atentie si memorie, care pot sa faca fata ritmului de lucru, adica sa nu intre usor in panica, sa administreze informatia si sa poata sa coordoneze echipe“.

    Oricum, motive pentru pastrarea optimismului exista. Dincolo de polemici cu privire la eficienta si riscuri, Generatia M ofera indivizi care fac, cu aceleasi resurse, mult mai mult decat in trecut. In fond, studiile arata ca oamenii folosesc astazi doar foarte putin din capacitatile creierului, undeva intre 2% si 5%. Nesemnificativ in comparatie cu pretentiile pe care tinerii le au atunci cer de la computer mai mult decat le poate oferi microprocesorul. Iar cand acesta intra in blocaj, fie dau resemnati un restart, fie il inlocuiesc cu unul mai puternic.