Tag: DNA

  • Femeia care şantajat-o pe preşedinta ICCJ, Livia Stanciu, a fost trimisă în judecată

     Dosarul în care Mariana Rarinca este acuzată de şantaj va fi judecat de Tribunalul Bucureşti, procurorii propunând menţinerea măsurile preventive luate în cauză, se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

    Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada august/septembrie 2013 – 3 iunie 2014, Mariana Rarinca a ameninţat-o pe Livia Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu darea în vileag a unor fapte imaginare, compromiţătoare pentru aceasta şi pentru soţul acesteia.

    “În schimbul nedivulgării către presă a acestor informaţii, presupus compromiţătoare, inculpata Rarinca Mariana i-a pretins persoanei vătămate suma de 20.000 de euro”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DNA cere arestarea preventivă a lui Stavarache pentru că a luat legătura cu inculpaţii din dosar

     Potrivit reprezentanţilor DNA, primarul Romeo Stavarache se află, marţi, la Curtea de Apel Bacău, care ia în discuţie solicitarea procurorilor anticorupţie de arestare preventivă a acestuia.

    ”Există suspiciuni că inculpatul Romeo Stavarache a încălcat măsura obligativităţii de a nu lua legătura cu ceilalţi inculpaţi din dosar, iar în consecinţă procurorii au solicitat în instanţă înlocuirea măsurii de control judiciar dispusă de instanţă cu cea a arestului preventiv”, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan.

    Conform sursei citate, încălcarea măsurii a fost constatată de către procurorii DNA în urma unor verificări făcute din oficiu în acest caz.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comisia juridică respinge cererea procurorilor în cazul deputatului UNPR Titi Holban

     Vicepreşedintele comisiei, Ciprian Nica, a precizat, după şedinţă, că, pentru ca decizia să fie validă, în comisie trebuia să fie jumătate plus unu din voturi, el precizând că trebuia să fie 11 voturi pentru încuviinţare, având în vedere că au fost 21 de deputaţi prezenţi.

    “Prin urmare, raportul va fi că nu s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru încuviinţarea arestării preventive, urmând ca acaestă decizie să o stabilească plenul”, a spus Nica.

    Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a discutat, luni, cererea procurorilor privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului UNPR Titi Holban, la şedinţă fiind prezent şi Titi Holban pentru audieri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Inculpaţii din dosarul lui Uioreanu privind furnizarea de informaţii îşi recunosc integral faptele

     Surse judiciare au declarat joi, pentru MEDIAFAX, că la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) au fost aduşi fostul ofiţer SRI Elena Albu, mama acesteia, Silvia Bălaj, şi subprefectul judeţului Cluj, Mihnea-Remus Iuoraş.

    Potrivit surselor citate, toţi cei trei, inculpaţi în dosarul privind modul în care Albu a divulgat informaţii operative preşedintelui CJ Cluj Horea Uioreanu, semnează joi acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, ceea ce înseamnă că admit integral acuzaţiile aduse de procurorii anticorupţie şi nu contestă probele pe baza cărora au fost formulate acuzaţiile.

    Aceleaşi surse spun că Uioreanu nu semnează un astfel de acord, ceea ce înseamnă că nu recunoaşte, la acest moment, acuzaţiile aduse de DNA în acest caz.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fiica lui Bercea Mondial, audiată la DNA în dosarul lui Mircea Băsescu

    La intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), ea a vorbit la telefon şi le-a spus ulterior jurnaliştilor că a fost sunată de tatăl ei, din închisoare.

    “Vroia să ştie dacă am ajuns”, a explicat Izaura Anghel.

    Întrebată ce le va declara anchetatorilor, fiica lui Bercea Mondial a răspuns: “Adevărul cu Mircea Băsescu. Ce, am luat eu bani de la el?”

    Tribunalul Bucureşti a decis, în 20 iunie, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, pentru trafic de influenţă, şi a lui Marian Căpăţână, cel care ar fi fost intermediarul banilor pe care familia lui Sandu Anghel i-ar fi dat fratelui preşedintelui Traian Băsescu, pentru ca Bercea Mondial să scape de închisoare. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va judeca în 27 iunie dosarul, urmând să decidă definitiv dacă Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest sau vor fi cercetaţi în libertate.

    Judecătorul care a dispus arestarea a arătat, în motivare, că înregistrările în care apar Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, puse la dispoziţie procurorilor de familia lui Bercea Mondial, sunt legale, chiar dacă ele au fost contestate de cei doi, şi pot reprezenta mijloace de probă în dosar.

    “Susţinerile apărării, în sensul inadvertenţelor de natură a releva lipsa de autenticitate şi caracterul posibil contrafăcut al înregistrărilor, nu se bazează pe elemente faptice ori concrete care să contureze o îndoială veridică asupra caracterului autentic sau complet al acestora. De altfel, pe parcursul cercetărilor în cauză se poate proceda la verificarea acestui caracter, în măsura în care se va aprecia ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă o probă ştiinţifică care să aibă un asemenea obiectiv”, a arătat judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti care a decis arestarea lui Mircea Băsescu şi a lui Marian Căpăţână.

    Fratele şefului statului a fost reţinut şi, ulterior, arestat, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, care ar proba traficul de influenţă de care este acuzat Mircea Băsescu.

    Pe de altă parte, în urma unei plângeri făcute de Mircea Băsescu, ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, a fost trimis în judecată, luni, pentru şantaj cu circumstanţe agravante, în stare de recidivă, în timp ce concubina acestuia, Izaura Anghel, şi fratele ei minor, Grinică Ion Anghel, au fost trimişi în judecată, sub control judiciar, pentru şantaj cu circumstanţe agravante. În acelaşi dosar a mai fost trimis în judecată şi Florin Anghel, fiul cel mare al lui Bercea Mondial, pentru trei infracţiuni concurente de şantaj, dintre care una în stare de recidivă, în timp ce mama acestuia, Fănica Anghel, a fost deferită justiţiei pentru şantaj.

  • DNA: Deputatul Titi Holban a primit 10.000 de euro spunând că va interveni pentru ca o firmă să nu fie sancţionată

    Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat marţi, într-un comunicat de presă, că procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de deputatul Titi Holban, pentru trafic de influenţă.

    “În luna ianuarie 2014, inculpatul Holban Titi a acceptat promisiunea unui denunţător că, în schimbul sumei de 10.000 euro, sumă pe care a primit-o efectiv, în două tranşe, va interveni pe lângă o altă persoană, pentru ca aceasta, la rândul ei, să intervină pe lângă un inspector cu funcţie de conducere la una dintre Direcţiile Regionale Antifraudă, astfel încât o societate administrată de un apropiat al denunţătorului să nu fie sancţionată în urma controlului efectuat de această instituţie”, au scris procurorii în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale.

    Procurorii i-au adus luni la cunoştinţă deputatului Titi Holban calitatea procesuală şi acuzaţiile.

    Deputatul UNPR Titi Holban a fost dus luni la DNA cu mandat de aducere şi a plecat în jurul orei 23.15. El a declarat, la ieşirea de la DNA, că va face publice, în zilele următoare, detalii despre acest caz.

    Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Titi Holban ar fi cerut şi primit mii de euro de la persoane cărora le promitea că va interveni pentru ca acestea să nu fie amendate de Fisc. De la două persoane, Holban ar fi luat 5.000, respectiv 10.000 de euro, potrivit surselor citate.

    După un timp, deputatul le spunea persoanelor respective că a amânat intervenţia pentru ca acestea să scape de amenzi. Nemulţumiţi că Holban nu le rezolvat problemele cu Fiscul, cei care i-ar fi dat bani i-au cerut ulterior acestuia să le înapoieze sumele. Întrucât acest lucru nu s-a întâmplat, deputatul a fost reclamat la DNA, au mai spus aceleaşi surse.

    Titi Holban se află la al doilea mandat în Parlament. El a fost membru PNL până în martie 2014, când s-a mutat la UNPR.

  • Deputatul UNPR Titi Holban, audiat la DNA într-un dosar de luare de mită

    Potrivit surselor citate, Holban ar fi vizat în calitate de suspect.

    Titi Holban se află la al doilea mandat în Parlament. El a fost membru PNL până în martie 2014, când s-a mutat la UNPR.

  • DNA: Mircea Băsescu s-a folosit de calitatea de preşedinte a fratelui său pentru a fi credibil. Faptele sale afectează încrederea în justiţie

     DNA: Mircea Băsescu s-a folosit de calitatea de preşedinte a fratelui său pentru a fi credibil

    Mircea Băsescu s-a folosit de faptul că este fratele preşedintelui pentru a fi credibil în faţa lui Florin Anghel când i-a spus că poate interveni la judecători pentru ca Bercea Mondial să scape de închisoare, potrivit procurorilor DNA.

    Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, cel care ar fi fost intermediarul banilor pe care familia lui Bercea Mondial i-ar fi dat fratelui preşedintelui Traian Băsescu, au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care cer vineri Tribunalului Bucureşti arestarea lor preventivă.

    Procurorii arată, în referatul cu propunerea de arestare preventivă, că Mircea Băsescu s-a folosit de calitatea de membru al familiei preşedintelui pentru a fi credibil în faţa lui Florin Anghel când spunea că ar putea interveni la magistraţi în dosarul în care Bercea Mondial era judecat pentru tentativă la omor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bercea Mondial, adus la DNA, în cazul presupusului trafic de influenţă făcut de Mircea Băsescu

     Duba cu care a fost adus Bercea Mondial a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în jurul orei 13.45, însă acesta este ţinut în continuare în maşină.

    Procurorii l-au citat pe Bercea Mondial pentru a da declaraţii în dosarul deschis în urma plângerii formulate de fiul lui, Florin Anghel, în cazul lui Mircea Băsescu, pentru presupuse fapte de trafic de influenţă.

    Bercea Mondial a spus, din dubă, că o sumă de aproape două milioane de euro ar fi ajuns la şefa DNA, Codruţa Kovesi, la preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, dar şi la Vasile Blaga, despre care susţine că ar fi implicat în acest caz.

    Bercea Mondial a mai spus că nu speră să mai primească înapoi aceşti bani şi că se aşteaptă ca în acest caz să fie condamnat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Foşti directori Electrica, urmăriţi penal pentru achiziţii nejustificate de echipamente de lucru

     Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) arată, într-un comunicat de presă remis miercuri MEDIAFAX că au început urmărirea penală pe numele lui Nicolare Coroiu, director general al SC Electrica SA, la data faptelor, Constantin Chivulescu, fost director al Direcţiei Finanţe Patrimoniu al SC Electrica SA, şi Constantin Oprea, la data faptelor director general al SC Electrica Serv SA, structură desprinsa din Electrica SA ca urmare a reorganizării. Toţi cei trei sunt suspectaţi de anchetatori de abuz în serviciu.

    De asemenea, procurorii au mai început urmărirea penală şi faţă de nouă alte persoane, care au avut funcţii în cadrul Sucursalelor de Întreţinere şi Servicii Energetice (SISE) Moldova şi Muntenia Nord, ei fiind suspectaţi de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată. Este vorba despre Petru Andronache, Paula Livinţ, Vasile Adam, Sorin Popescu, Mihai Săraru, Nicolae Rotărescu, Sorin-Paul Iliescu, Nicuşor Bolboacă şi Ionela Dolea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro