Tag: asteptare

  • Un grup social născut din criză: bărbaţii, în căutarea „trupului perfect“

    Concluzia aparţine unui grup de cercetători din Marea Britanie, de la Universitatea Angliei de Est; aceştia sugerează că drumul tradiţional către succes şi putere a fost erodat în această perioadă de austeritate, iar tinerii au început să descopere alte valori.

    „De la criza financiară din 2008, am putut observa o creştere a numărului bărbaţilor tineri care împărtăşesc pe reţelele sociale imagini cu trupurile lor bine antrenate”, remarcă Jamie Hakim, autorul lucrării „Spornosexualul: contradicţiile afective ale operei masculine în cultura digitală neoliberală”.

    Hakim, lector la Universitatea Angliei de Est, spune că evoluţia economică nefavorabilă i-a împins pe bărbaţii tineri să se bazeze pe trupurile lor pentru a-şi dovedi valoarea în societate. Teoretic, aşa-numita „spornosexualitate” este un răspuns la schimbările de ordin material generate de austeritatea neoliberală.

    Mai precis, termenul „spornosexual” derivă din termenii englezi „sports star” şi „porn star” şi a fost inventat în iulie 2014 de comentatorul sportiv Mark Simmons. Într-un articol realizat pentru Daily Telegraph, Simmons a vorbit despre numărul tot mai mare de bărbaţi care merg la sală din motive superficiale, legate de imagine, şi nu de unele asociate cu beneficii din punctul de vedere al sănătăţii.

    Dacă vi se pare ciudată alăturarea sportului şi a pornografiei, explicaţia ar fi următoarea: spornosexualii urmăresc sport (disciplinele masculine, în marea parte a cazurilor) pentru a admira trupurilor bine făcute ale atleţilor de performanţă. Cât despre pornografie, Simpson nu dă prea multe explicaţii.

    Dacă metrosexualii aveau ca principal obiect de interes vestimentaţia, în cazul spornosexualului este vorba de trupul său. Pe scurt, autorul descrie grupul social ca „un bărbat obsedat de selfie-uri, hiperactiv în social media şi cu o anume dependenţă faţă de sport şi pornografie”, după cum scriu cei de The Telegraph. Dacă atunci când vorbeam despre metrosexuali ne refeream la acei bărbaţi care au grijă în exces de felul în care arată, ajungând de multe ori să lase o „vibraţie” mai mult feminină, spornosexualii sunt, într-o anumită măsură, varianta 2.0 a celor mai-sus menţionaţi. Sunt urmaşii celor care i-au avut ca idoli pe Beckham sau Cristiano Ronaldo, cei care merg la sală mai des decât la masă şi care cunosc denumirile tuturor muşchilor de pe braţ şi antebraţ, continuă publicaţia britanică.

    Hakim a analizat o serie de date obţinute între 2006 şi 2013, ce arătau o creştere anuală impresionantă a numărului de bărbaţi cu vârste între 16 şi 25 de ani care frecventează în mod regulat sălile de fitness. Pentru aceeaşi perioadă de timp, compania de consultanţă Nielsen a descoperit că vânzările suplimentelor nutriţionale folosite pentru eliminarea grăsimilor şi creşterea masei musculare au crescut cu 40% în Marea Britanie.

    În fine, Jamie Hakim a ajuns la concluzia că acest grup demografic produce şi consumă materiale print sau digitale legate de culturism. Spre exemplu, ediţia tipărită a Men’s Health a devenit cea mai vândută revistă pentru bărbaţi în 2009, livrând un tiraj de două ori mai mare decât cel al principalului competitor, GQ. Iar asta într-o perioadă în care industria de print se afla în scădere.

    Studiul mai explică modul în care bărbaţii tineri încearcă să construiască un brand în jurul propriei imagini, folosind în mod inteligent reţelele sociale şi oportunităţile ivite din această zonă. Asta presupune însă un volum destul de mare de muncă, iar rezultate nu vor veni prea repede, remarcă autorul. Este nevoie de foarte mult timp rezervat exerciţiilor, pentru ca imaginea creată să nu fie în niciun moment alterată. Având însă puţine alte opţiuni în mediul economic actual, aceşti bărbaţi tineri se văd obligaţi să păstreze rutina.

    „Creşterea numărului de imagini distribuite pe reţele sociale a început prin 2008, odată cu apariţia efectelor crizei financiare. Nu este o coincidenţă”, crede Hakim. „Politicile economice actuale favorizează adâncirea inegalităţii sociale, mai ales pentru cei născuţi după 1980, cu preţuri exorbitante ale caselor, lipsa unor anagajamente pe termen lung, costuri educaţionale uriaşe şi, în general, prea multe obstacole pe drumul siguranţei financiare.”

    Cercetătorul mai spune că proiecţia a ceea ce constituie „o viaţă bună” a devenit atât de spectaculoasă, încât reduce meritele celor care reuşesc să îşi construiască o carieră tradiţională de succes.

    În urma mai multor interviuri în compania tinerilor care merg în mod regulat la sala de fitness şi care au reuşit să construiască un brand din asta, Jaime Hakim a aflat cât de importantă este percepţia celor din jur vizavi de imaginile pe care ei le distribuie. „Aceşti tineri continuă să urmărească activ obiectivele de fitness pe care şi le-au setat deoarece bucuria acumulării de capital spornosexual reprezintă una dintre ultimele motive de satisfacţie în societatea britanică de astăzi.” Cât de mult o să mai auzim termenul „spornosexual” rămâne de văzut. Trendul, însă, câştigă tot mai mulţi adepţi pe zi ce trece.

  • Cele mai frumoase plaje din lume unde puteţi să vă petreceţi concediul – GALERIE FOTO

    1.      Baia do Sancho, Fernando de Noronha, Brazilia

    Baio do Sancho din Brazilia a câştigat titlul de cea mai bună plajă din lume, fără îndoială datorită apelor sale precum cristalul- ideale pentru scufundări- şi falezelor ce oferă o privelişte extraordinară spre delfinii ce se joacă în golf;

      

    2. Grace Bay, Providenciales, Insulele Turks şi Caicos

    Chiar dacă a picat de pe prima poziţie a acestui top în anul 2016, Grace Bay din Providenciales este clasificat la cinci stele pe TripAdvisor, datorită „culorilor incredibile” de care dispune şi a plajelor libere;

     

    3.      Eagle Beach, Aruba, Caraibe

    Această plajă cu nisip alb şi ape turcoaz îşi aşteaptă vizitatorii în cea de-a treia „felie” de paradis se pe Pământ, conform TripAdvisor;

     

    4.      Playa Paraiso, Cayo Largo, Cuba

     „Plaja Paradisului”a coborât un loc faţă de anul trecut, însă turiştii i-au lăudat necontenit plajele „extraordinar de fumoase”;

     

    5.      Siesta Beach, Siesta Key, Florida, Statele Unite ale Americii

    Pe această plajă din Florida, a cincea cea mai populară din lume conform voturilor turiştilor, poţi găsi diverse locuri de joacă şi de relaxare;

     

    6.      La Concha Beach, San Sebastian – Donostia, Spania

    A şasea în lume şi numărul unu în Europa, plaja La Concha Beach reprezintă o mică insulă din golf, ce are propriile fâşii de plajă, far, bar şi picnic; 

     

    7.      Playa Norte, Isla Mujeres, Mexic

    Un comentator de pe TripAdvisor a explicat de ce această plajă neaglomerată a fost numită a şaptea cea mai populară din lume: „Isla Mujeres este foarte curată, apa este caldă şi poţi avansa până la 200 de metri de ţărm”;

     

    8.      Radhanagar Beach, Havelock Island, India

    Această plajă imaculată este singura din India care se regăseşte în topul primelor 25 pe lista TripAdvisor. Conform spuselor turiştilor, este locul perfect de unde poţi vedea apusul;

     

    9.      Elafonissi Beach, Elafonissi, Crete, Grecia

    Clasificată deseori ca fiind una dintre cele mai bune plaje din Europa, anul acesta frumoasa insulă grecească primeşte onorabilul loc nouă şi locul doi pe continentul european. Turiştii spun că Elafonissi Beach oferă „nisip alb, apă caldă şi limpede şi nicio piatră în jur”;

     

    10. Galapagos Beach at Tortuga Bay – Puerto Ayora, Insulele Galapagos 

    Acest loc neatins, robust, atrage iubitorii de natură şi iguane deopotrivă. 

     

  • Vestea pe care o aşteptau toţi românii! Voucherul de VACANŢĂ nu mai este acum un VIS

    Ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre a declarat, pentru MEDIAFAX, că intenţionează să modifice ordonanţa care vizează voucherele de vacanţă deoarece sunt “două probleme”: limitarea comisionului companiilor care emit voucherele şi cel al agenţiilor de turism.
     
     
  • Comisia Europeană estimează o creştere economică de 4,4% a României în 2017

    „Creşterea reală a PIB este aşteptată să rămână solidă în viitorul apropiat, sprijinită de o relaxare financiară şi de creşterea salariilor. Şomajul a scăzut semnificativ în 2016 şi este aşteptat să rămână stabil la un nivel scăzut. Deficitul general guvernamental este prevăzut să se mărească din cauza tăierilor de taxe şi a creşterii cheltuielor publice”, potrivit raportului CE.

    PIB-ul real este aşteptat să crească cu 4,4% în 2017 şi cu 3,7% în 2018. Creşterea exporturilor este, de asemenea, prognozată să accelereze în condiţiile în care cererea externă se va consolida. Totuşi, în condiţiile creşterii importurilor generate de o cerere internă puternică, deficitul de cont curent este aşteptat să ajungă la 2,9% din PIB în 2017 şi la 3,1% din PIB în 2018.

    Comisia Europeană avertizează că preţurile de consum vor creşte treptat în 2017 şi mult mai alert în 2018.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Liviu Dragnea, jurnaliştilor care-l aşteptau la declaraţii: Suntem la restaurant? Nu pot la orele voastre

    “Vorbesc după plenul reunit (convocat pentru ora 15.00, n.r.). În felul ăsta eu nu vorbesc. Sincer, suntem la restaurant? După plenul reunit vorbesc, sincer, nu pot numai la orele voastre! Am mai multe de spus”, a spus Dragnea, care a evitat jurnaliştii şi camerele de luat vederi şi s-a îndreptat spre biroul său.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comisia Europeană estimează o creştere economică de 4,4% a României în 2017

    „Creşterea reală a PIB este aşteptată să rămână solidă în viitorul apropiat, sprijinită de o relaxare financiară şi de creşterea salariilor. Şomajul a scăzut semnificativ în 2016 şi este aşteptat să rămână stabil la un nivel scăzut. Deficitul general guvernamental este prevăzut să se mărească din cauza tăierilor de taxe şi a creşterii cheltuielor publice”, potrivit raportului CE.

    PIB-ul real este aşteptat să crească cu 4,4% în 2017 şi cu 3,7% în 2018. Creşterea exporturilor este, de asemenea, prognozată să accelereze în condiţiile în care cererea externă se va consolida. Totuşi, în condiţiile creşterii importurilor generate de o cerere internă puternică, deficitul de cont curent este aşteptat să ajungă la 2,9% din PIB în 2017 şi la 3,1% din PIB în 2018.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată monstrul care a ajuns pe mâinile Poliţiei Române

    Noua maşină îmbracă hainele Poliţiei şi îşi pune toţi caii putere la dispoziţia serviciului rutier, în cadrul unui parteneriat pe un an de zile încheiat între IPJ Ilfov şi importatorul Auto Italia. Configuraţia aleasă pentru această misiune este animată de un propulsor 2.0 turbo de 280 de cai putere, construit în întregime din aluminiu, care accelerează de la 0 la 100 km/h în 5.2 secunde şi atinge o viteză maximă de 240 km/h.

    IATĂ AICI NOUA SUPERMAŞINĂ A POLIŢIEI RUTIERE

  • Cum arată monstrul care a ajuns pe mâinile Poliţiei Române

    Noua maşină îmbracă hainele Poliţiei şi îşi pune toţi caii putere la dispoziţia serviciului rutier, în cadrul unui parteneriat pe un an de zile încheiat între IPJ Ilfov şi importatorul Auto Italia. Configuraţia aleasă pentru această misiune este animată de un propulsor 2.0 turbo de 280 de cai putere, construit în întregime din aluminiu, care accelerează de la 0 la 100 km/h în 5.2 secunde şi atinge o viteză maximă de 240 km/h.

    IATĂ AICI NOUA SUPERMAŞINĂ A POLIŢIEI RUTIERE

  • Opinie Bogdan Angheluţă: Cronica a trei zile

    Primele se referă la adoptarea bugetului pe anul în curs, subiect care a generat mai multe controverse şi care, iată, şi-a găsit în cele din urmă forma finală. Vine apoi la pupitrul de la Palatul Victoria Florin Iordache, ministrul justiţiei, care anunţă că au fost adoptate şi alte acte cu ocazia şedinţei.

    Printre ele, ordonanţa de urgenţă privind amnistia – modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală – şi proiectul de lege privind graţierea. Jurnaliştii, oarecum surprinşi, încep să adreseze întrebări legate de efectele pe care acestea le vor avea asupra membrilor de partid anchetaţi sau trimişi în judecată. Iordache se încurcă, spune ba că nu ştie ce e în dosare, ba că nu ajută pe nimeni; în cele din urmă, recurge la ieşirea de siguranţă: Altă întrebare! Jurnaliştii insistă; altă întrebare!

    Social media începe să fiarbă: mai întâi câteva mesaje, apoi zeci, sute şi mii care îndeamnă la proteste. E seara, trecut bine de ora 20.00, iar oamenii sunt probabil acasă; un protest masiv era anunţat pentru ziua următoare. Mesajele devin din ce în ce mai virulente: o parte a presei redă modul ciudat în care guvernul a adoptat ordonanţele, o parte se face că plouă. Apar primii manifestanţi în Piaţa Victoriei, câteva zeci sau poate sute.

    E destul de frig afară, spre -10 grade, dar zic că e timpul să mă trezesc – vorba unui protestatar – şi să mă duc şi eu la guvern.

    Am ajuns în Piaţa Victoriei undeva înainte de 11 noaptea şi am găsit acolo câteva mii de oameni; alături de mine veneau, cu mic, cu mare, mai tineri sau mai vârstnici, şiruri de oameni. Şi tot veneau. România, cel puţin o parte a ei, începea să se dezmorţească.

    Am ajuns acasă spre 3 dimineaţa, convins că mă aşteaptă mai multe zile de stat în frig; şi nu-mi place deloc frigul.

    Miercuri dimineaţă, câteva sute de oameni protestează în faţa Palatului Victoria. Paşnic, pentru că nici n-ar avea rost să fie altfel; îşi strigă supărarea şi nemulţumirea, sperând că cineva îi va auzi, că cineva va ieşi să le vorbească. Dar cei din guvern sunt de negăsit; prim-ministrul Grindeanu, cunoscut pentru punctualitate, are altă treabă decât să ajungă la treabă.

    Comunitatea internaţională începe să se agite, se primesc comunicate de presă, reacţii din partea camerelor de comerţ sau a ambasadelor. Guvernul nu reacţionează. Avocatul Poporului, trezit parcă dintr-un somn prea lung, îşi declină competenţa în ceea ce priveşte atacarea ordonanţelor la Curtea Constituţională. Social media se reactivează: păi bine, dacă nu tu, atunci cine? Poate preşedintele Iohannis, care se plimbă între Consiliul Superior al Magistraturii, Palatul Cotroceni şi biroul lui Victor Ciorbea. Cu rezultate modeste în primă fază, dar speranţa moare ultima.

    Se anunţă un protest masiv pentru orele serii, poate chiar mai mare decât cel de duminica trecută. Ne strângem peste 50.000!, se conving unii pe alţii activiştii de pe internet.

    Pe la 7 seara am luat-o din nou spre Piaţa Victoriei, mai pregătit de data asta: cu mai multe haine pe mine, dar cu ceva mai puţină răbdare. Spre guvern e deja bară la bară, aşa că avem timp să mai aruncăm o privire pe ştiri: 15.000 de oameni. 20.000 de oameni. 35.000 de oameni. Să fi petrecut pe drum vreo 40 de minute; când am ajuns în piaţă, numărul vehiculat era de aproape 100.000.

    O sută de mii, dar paşnici: oamenii cântă, pe alocuri cu un limbaj mai colorat, dar cu supărare doar la adresa celor de la guvernare. Mai face cineva o glumă, mai cântăm, mai sărim de câteva ori să ne încălzim. Trece o oră, trec două, oamenii parcă sunt tot mai mulţi. Băi, trebuie să ne ia în seamă de data asta! le spune un tip cu şapcă celor din grupul lui. Clar, cât să ne mai tot ignore? Mai sunt şi câţiva care aruncă cu petarde, dar majoritatea îi sancţionează repede.

    La televiziuni, părerile sunt împărţite: unii zic că sunt 300.000 în ţară, alţii că Iohannis i-a trimis pe oameni în stradă. Sau Soroş, depinde de canal. Oricum, cineva sigur i-a trimis.

    Ca să prindă ultimul metrou, oamenii au început să plece după ora 10. Mai rămân câţiva mai înverşunaţi – câteva mii adică – şi băieţii cu petarde. Ce s-a întâmplat mai departe e rezultatul unui spectacol de teatru ratat, cu actori proşti şi sufleuri adormiţi; pentru cronici de film, mai la capătul revistei.

    Joi dimineaţă a început mai bine, cel puţin din punctul de vedere al gradelor Celsius. Şi o reacţie din guvern, deşi alta decât cea aşteptată: unul a ieşit, mai rămân restul.


    Revista a plecat la tipar joi, 2 februarie, ora 18.00.

  • Avancronică 2017: care sunt cele mai aşteptate filme ale anului

    Johnny Depp se întoarce în rolul lui Jack Sparrow pentru PIRAŢII DIN CARAIBE 5: MORŢII NU SPUN POVEŞTI. Alături de el îi vom revedea pe Geoffrey Rush în rolul lui Barbossa şi Orlando Bloom în rolul Will Turner. Surpriza este apariţia lui Javier Bardem, cel care va da viaţă personajului Salazar. Lansarea filmului este programată pentru luna mai.

     

    KONG: SKULL ISLAND este cea mai nouă interpretare a poveştii lui King Kong, o maimuţă care ajunge să terorizeze oraşe din Statele Unite. Faţă de ultimul film, lansat în 2005, distribuţia este mult mai bună, cu Samuel L. Jackson şi Tom Hiddleston. Premiera va fi pe 10 martie.

    Misterele Agathei Christie se întorc şi ele pe marile ecrane prin CRIMĂ ÎN ORIENT EXPRES, film ce va ajunge în cinematografele din România la sfârşitul lunii noiembrie. În rolurile principale îi regăsim pe Johnny Depp şi Daisy Ridley, cunoscută mai ales pentru rolul din Star Wars: The Force Awakens.

    Şi pentru că am ajuns la STAR WARS, poate cel mai aşteptat film al acestui an este episodul VIII din saga ce se desfăşoară într-o galaxie îndepărtată, cu mult timp în urmă. Episodul VII (The Force Awakens) a adus în conturile Disney peste 2 miliarde de dolari, devenind al treilea cel mai de succes film din istorie. Este de aşteptat, astfel, ca producătorii de la Disney să investească masiv în noua producţie, iar asta nu poate decât să ne bucure. Urmând tradiţia ultimilor ani, STAR WARS: EPISODUL VIII va avea premiera la jumătatea lunii decembrie.

    Luna mai va fi importantă pentru fanii francizei Alien, care revine cu COVENANT. Deşi Ridley Scott a revenit în mijlocul acţiunii încă de acum cinci ani, pelicula Prometheus (2012) nu a avut rezultatele dorite. Noul film, care se apropie mai mult de seria originală Alien, arată deja mult mai bine. Katherine Waterson şi Danny McBride sunt în echipajul de pe nava spaţială Covenant, care arată ca paradisul, dar se dovedeşte a fi un loc mult mai puţin prietenos.

    AMERICANMADE, avându-l în rol principal pe Tom Cruise, spune povestea unui fost pilot care devine traficant de droguri şi, ulterior, agent secret în cadrul guvernului american. Regizor este Doug Liman, cel care a mai lucrat cu Tom Cruise la Edge of Tomorrow. Filmul va fi lansat în a doua parte a lunii septembrie.

    Personajele colorate din TRAINSPOTTING revin pe ecrane după mai bine de 20 de ani. Greu de spus cum au reuşit producătorii să-i readucă la un loc pe actorii din filmul original, dar mă aştept la ceva memorabil. T2 TRAINSPOTTING are premiera în luna martie.

    Scarlett Johansson face parte din distribuţia GHOST IN THE SHELL, peliculă bazată pe un popular film de animaţie cu acelaşi nume. În film se regăseşte şi franţuzoaica Juliette Binoche. Ghost in the Shell va ajunge pe marile ecrane la sfârşitul lunii martie.

    Harrison Ford îşi reia unul dintre cele mai cunoscute roluri în BLADE RUNNER 2049. Acesta este unul dintre cele mai costisitoare filme din 2017, dar detaliile sunt păstrate strict. Distribuţia îi mai include pe Ryan Gosling, Robin Wright, Jared Leto şi Dave Bautista. Blade Runner 2049 ajunge pe marile ecrane în luna octombrie.

    Christopher Nolan semnează anul acesta DUNKIRK, o dramă despre unul din momentele de cotitură ale celui de-al doilea război mondial. Numele regizorului e un motiv suficient de bun pentru a merge în sălile de cinema în luna iulie, dar poate ajută să menţionez că în rolul principal îl veţi regăsi pe Tom Hardy.

    2017 se anunţă un an bun atât pentru iubitorii de film, cât şi pentru casele de producţie. Disney, care tocmai a devenit prima companie cu venituri de peste 7 miliarde de dolari într-un singur an, pare pariul sigur şi pentru box-office-ul acestui an.