Tag: record

  • Moneda digitală Bitcoin a trecut de pragul de 1.000 de dolari

    Mulţi analişti şi investitori au asociat avansul susţinut al Bitcoin cu o bulă speculativă, însă notorietatea tot mai mare şi semnalul Senatului SUA că ar putea accepta moneda ca alternativă de plată au deschis calea unor noi creşteri. Monedele virtuale au depăşit un obstacol important săptămâna trecută, când autorităţile americane au semnalat într-o audiere în Senat că sunt dispuse să le accepte ca alternative legitime de plată. Audierea din Senat a calmat temerile că SUA ar putea lua măsuri care ar reduce atractivitatea monedelor virtuale.

    Unele declaraţii ale preşedintelui Rezervei Federale a SUA (Fed), Ben Bernanke, au fost, de asemenea, considerate pozitive pentru perspectivele Bitcoin. Într-o scrisoare adresată Senatului înaintea audierii de săptămâna trecută, Bernanke a reluat comentarii ale fostului vicepreşedinte Fed Alan Blinder, care a răspuns la întrebări despre monedele virtuale într-o audiere în Camera Reprezentanţilor în 1995. “Depoziţia vicepreşedintelui Alan Blinder de la momentul respectiv a scos în evidenţă că aceste inovaţii, chiar dacă prezintă unele riscuri în privinţa supravgherii şi impunerii legii, oferă perspective pe termen lung în anumite zone, mai ales dacă inovaţiile promovează un sistem de plăţi mai rapid, mai sigur şi mai eficient”, a afirmat Bernanke.

    Întrucât o mare parte a noii cereri pentru Bitcoin vine din China, audierea din Senatul SUA a susţinut speranţele că autorităţile de la Beijing nu vor recurge la reglementarea prea strictă a monedelor digitale.

  • 13 cu ghinion pentru JP Morgan

    Amenda, cea mai mare aplicată vreodată unei companii, reprezintă o victorie colosală a guvernului, scrie Washington Post, după ani de reproşuri că statul nu îndrăzneşte să se lupte cu un Wall Street vinovat de criză. Înţelegerea încheiată de JP Morgan cu justiţia protejează banca de noi anchete privind felul cum a vândut obligaţiuni către investitori, dar nu fereşte banca şi pe directorii ei de riscul unor procese penale pentru fraudă.

    O parte din amendă (4 mld. euro) va subvenţiona direct proprietarii de locuinţe care nu mai reuşesc să-şi achite ipotecile.

    JPMorgan a înregistrat în trimestrul al treilea o pierdere de 380 de milioane de dolari, de la un profit de 5,7 miliarde de dolari în perioada corespunzătoare a anului trecut, din cauza unor cheltuieli foarte mari pentru litigii. Banca a cheltuit, începând din 2010, 8 miliarde de dolari pentru acoperirea costurilor din litigii.

  • Cum am ajuns campionii Europei la creştere economică

    Prin comparaţie, economia zonei euro a crescut cu 0,1%, iar faţă de aceeaşi perioadă din 2012 a scăzut cu 0,4%.

    În primele două trimestre, creşterea PIB a fost de 1,5%, respectiv 0,5%. Pe primele nouă luni, PIB a crescut cu 2,7%, peste aşteptările pieţei şi ale creditorilor externi (în jur de 2,2% pentru tot anul 2013, cifră care a servit şi drept bază de calcul pentru bugetul pe 2014).

    “Activitatea în T3 a fost cel mai probabil susţinută de recolta agricolă foarte bună a anului, însă măsura acestei contribuţii a unei recolte aproape la nivel record va fi cunoscută doar la 4 decembrie, când vor fi difuzate statistici detaliate. Ca atare, cifrele de acum trebuie tratate cu un optimism rezervat”, arată Vlad Muscalu, economist-şef al ING Bank România.

    Dincolo de agricultură însă, performanţa economică a anului 2013 a avut ca motor principal exporturile. Pe primele nouă luni, exporturile au crescut cu 8,4% la valori exprimate în lei (8,8% la valori exprimate în euro), iar importurile au scăzut cu 0,7% în lei (0,3% în euro). În septembrie, exporturile au crescut cu 15,2% la valori exprimate în lei (16,1% exprimate în euro) faţă de aceeaşi lună din 2012, iar importurile au avansat cu 3,3% la valori exprimate în lei (4,2% în euro). Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de maşini şi echipamente de transport (42,0% la export şi 34,6% la import), relevă INSSE.

    Performanţa din intervalul iulie-septembrie a venit la pachet cu o uşoară majorare a inflaţiei, care în octombrie a fost de 0,3%, cea mai mare din ultimele opt luni, în timp ce rata anuală a rămas neschimbată la 1,9% – o dovadă, în opinia analiştilor BCR, că dezinflaţia susţinută de recolta abundentă a anului ar putea fi ameninţată în următoarele luni. Noua prognoză de inflaţie a BCR este 2% pentru decembrie. “Recent anunţatele majorări ale accizelor pentru combustibili şi tutun şi introducerea unei noi accize de 7 eurocenţi/litru pentru benzină, în ianuarie 2014, va pune presiune pe inflaţia anului care vine. În absenţa acestor măsuri fiscale, inflaţia ar fi scăzut până la 1% în ianuarie-februarie 2014”, estimează Eugen Şinca, economist al BCR.

    |n privin]a sus]inerii economiei cu bani publici, proiectul de buget pentru 2014, care urmează să intre în dezbaterea Parlamentului, prevede creşterea cheltuielilor totale cu 3,41%, la 119 mld. lei, şi a veniturilor cu 4,8%, la 101 mld. lei. Cele mai importante lucrări de infrastructură prevăzute pentru anul viitor sunt 9 proiecte de autostrăzi, reabilitări de căi ferate, reabilitarea părţii sudice a litoralului, proiectul de lasere de la Turnu-Măgurele, consolidarea Teatrului Naţional şi liniile de metrou Drumul Taberei şi Otopeni.

    Mai mulţi bani decât anul acesta vor primi Ministerul Dezvoltării, MApN, Munca, Agricultura, Educaţia, Transporturile, în timp ce bugetul CNAS va fi mai mic cu 0,14%. ANI, SIE, SPP, STS, CSM vor primi alocări mai mici, iar SRI, CCR şi Preşedinţia vor primi alocări mai mari. În 2014, România va contribui la bugetul UE cu 1,58 mld. euro şi va primi de la UE 8,6 mld. euro.

     

  • Raport ONU: Suprafeţele cultivate cu opiu au atins un nivel record în Afganistan în 2013

     Întinderea suprafeţelor cultivate cu opiu a trecut de la 154.000 de hectare în 2012 la 209.000 în 2013 (plus 36 la sută), depăşind recordul precedent stabilit în 2007, afirmă Biroul Naţiunilor Unite împotriva drogurilor şi criminalităţii (UNODC) în raportul său anual pe această temă.

    Consecinţa directă a fost aceea că producţia de opiu, din care se extrage în special heroina, a atins 5.500 de tone în 2013 (plus 49 la sută în raport cu 2012), adaugă documentul, redactat în comun de serviciile ONU şi administraţia afgană.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lenovo a vândut patru dispozitive pe secundă în al doilea trimestru al anului fiscal

    Profiturile au crescut în acest trimestru chiar mai rapid, ajungând la un nivel pre-impozitare cu 30% mai mare faţă de aceeaşi perioada a anului anterior, până la 265 milioane USD, în timp ce profiturile nete au crescut cu 36 procente faţă de anul trecut, până la 220 milioane USD. Lenovo a anunţat un număr record de dispozitive vândute în acest trimestru (iulie-septembrie 2013) de  de  29 de milioane, adica patru dispozitive vândute pe secundă.

    Pentru al doilea trimestru consecutiv, Lenovo a fost cel mai mare vânzător de PC-uri din lume (conform Gartner şi IDC, 3Q 2013), cu cea mai mare cotă de piaţă trimestrială de până acum, de 17,7 procente, în creştere cu 2 puncte procentuale faţă de anul anterior. Poziţiile de lider în cinci dintre primele şapte pieţe de PC-uri, care acoperă un sfert din populaţia lumii, au susţinut această performanţă. Livrările de PC-uri Lenovo în al doilea trimestru fiscal au fost de 14,1 milioane de unităţi, ceea ce a reconfirmat statutul Lenovo de companie cu cea mai rapidă creştere în clasamentul primilor cinci producători de PC-uri. A fost de asemenea al 18-lea trimestru consecutiv în care Lenovo a depăşit performanţa industriei în ansamblu.

    Compania a continuat să îşi diversifice liniile de business. În al doilea trimestru fiscal, vânzările Lenovo de produse din segmentul Mobile Internet and Digital Home (MIDH – smartphone-uri, smart TV şi tablete) au reprezentat 15 procente din veniturile totale, aproape dublu faţă de nivelul de 8 procente de anul trecut şi cel de patru procente de acum doi ani, cu o profitabilitate în creştere constantă.

    De fapt, Lenovo s-a plasat pe poziţia a doua la vânzările combinate de PC-uri şi tablete şi a fost al treilea furnizor global de Dispozitive Inteligente Conectate (PC-uri, smartphone-uri şi tablete) cu o creştere a livrărilor de 36 procente faţă de anul trecut. Livrările combinate de smartphone-uri şi tablete Lenovo le-au depăşit pe cele de PC-uri pentru al doilea trimestru la rând. Compania a continuat să fie de asemenea al patrulea furnizor de telefoane mobile din lume, cu o creştere a livrărilor de 78 procente faţă de anul anterior. Livrările în China au crescut cu 64 de procente faţă de anul anterior, iar Lenovo a atins un record al livrărilor globale de tablete, în număr de 2,3 milioane, de 4,2 ori mai mult decât în aceeaşi perioada a anului anterior, creştere determinată de vânzările în afara Chinei. Luate la un loc, aceste rezultate arată transformarea rapidă a Lenovo într-o companie PC Plus.

    “Lenovo nu rămâne doar prima companie de PC-uri din lume, ci este deja jucătorul numărul patru la nivel global şi în categoria tabletelor şi telefoanelor inteligente, cu o creştere rapidă. În acelaşi timp, am obţinut venituri şi profituri record, cu o creştere semnificativă a profitabilităţii companiei,” a declarat Yang Yuanqing, Preşedinte şi CEO al Lenovo. “Suntem optimişti în ceea ce priveşte această industrie. Beneficiind şi de îmbunătăţirile de pe piaţa chineză, piaţa PC-urilor îşi revine iar segmentul tabletelor face tranziţia către zonele mainstream şi entry-level ale pieţelor, precum şi către pieţele emergente. Acestea sunt zonele forte ale Lenovo. Avem încredere că vom putea beneficia de aceste oportuniităţi şi vom continua să creştem la fel de puternic”.

    Profitul brut al companiei în al doilea trimestru fiscal a crescut cu 11 procente faţă de anul anterior, până la 1,27 miliarde USD, cu o marjă brută de 12,9 procent. Profiturile operaţionale au crescut cu 38 de procente până la 283 milioane USD. Câştigul de bază pe acţiune a fost de 2,12 cenţi USD. Rezervele nete de numerar erau în 30 septembrie 2013 de 2,6 miliarde USD. Consiliul director al Lenovo a declarat  dividende de 6 cenţi HK per acţiune.

    Veniturile Lenovo în Europa/Orientul Mijlociu/Africa (EMEA) au crescut cu 26 de procente în al doilea trimestru fiscal, până la 2.3 miliarde USD, adică 23 de procente din veniturile globale ale grupului. în acest trimestru, Lenovo a avut livrări record de PC-uri în EMEA, de 15 procente, în creştere cu 4.2 puncte faţă de anul anterior. Lenovo a devenit cel mai mare furnizor de PC-uri în 12 ţări din EMEA, întărindu-şi poziţia a doua pe piaţa de PC-uri din EMEA.

    În al doilea trimestru fiscal, laptopurile Lenovo au adus cea mai mare contribuţie la veniturile globale ale companiei, adică 51 de procente. în intreaga industrie, livrările de laptopuri au scăzut cu 12 procente de la un an la altul. în ciuda unui mediu dificil, vânzările consolidate de laptopuri Lenovo la nivel global în al doilea trimestru fiscal au totalizat 5 miliarde USD, în creştere cu opt procente faţă de anul anterior. Compania a câştigat 2.6 puncte procentuale în cota de piaţă, care a ajuns la 18.5 procente. La târgul anual de produse electronice IFA Berlin, Lenovo a prezentat noi modele ale gamei de laptopuri ThinkPad  – ThinkPad T440 şi X240, cu 20 de procente mai subţiri decât modele omonime anterioare, şi cu o autonomie mai mare. în acelaşi timp, Lenovo a anunţat noi laptopuri bi-modale pentru segmentul Consumer – laptopurile Flex de 14 şi 15 inci cu posibilitatea de pliere a ecranului la 300 de grade, în modul stand, pentru o experienţă  tactilă mai naturală şi comodă.

    Livrările de PC-uri Desktop Lenovo au crescut cu 1 procent la nivel global, într-o industrie care a scăzut cu 6 procente. Prin urmare, Lenovo a câştigat 1.3 puncte procentuale în cota de piaţă care a ajuns la 16.5 procente. Vânzările consolidate de PC-uri desktop Lenovo în al doilea trimestru au scăzut cu cu 3 procente faţă de anul anterior, până la 2.7 miliarde, adică 28 de procente din venituile totale ale companiei. în al doilea trimestru, Lenovo a introdus mai multe noi PC-uri în gama All-In-One, precum serverele ThinkCentre E93z, E73z şi M73z – cu ecrane multi-touch opţionale, un management mai bun al cablurilor şi noi opţiuni de pliere verticală, de rotaţie şi înclinare, inclusiv în poziţia orizontală, pentru folosirea optimă a ecranului tactil. Lenovo a anunţat în acest trimestru şi noua generaţie a popularelor PC-uri “Tiny” ThinkCentre M93p, cunoscute ca fiind computerele desktop de grosimea unei mingi de golf.

    Vânzările consolidate de produse Lenovo din gama Mobile Internet Digital Home (MIDH),care include smartphone-uri şi tablete au crescut cu 106 procente faţă de anul anterior în al doilea trimestru fiscal, până la 1.5 miliarde USD, adică 15 la sută din veniturile totale ale companiei în acest trimestru. în China, livrările de smartphone-uri Lenovo  au crescut cu 64 de procente faţă de anul trecut, ceea ce a ajutat compania să îşi menţină poziţia secundă pe această piaţă. La târgul annual de produse electronice IFA Berlin, Lenovo a suprins publicul cu noul smartphone Vibe X, cel mai nou membru al portofoliului de telefoane inteligente premium ale Lenovo, şi cu noua tabletă S5000 tablet, una dincele mai subţiri tablete de pe piaţă, cu doar 7.9 mm.

    Săptămâna trecută Lenovo a lansat mult aşteptata tabletă multimodală Yoga Tablet, cu o autonomie de până la 18 ore. Acesta este cel mai nou pas în eforturile Lenovo de a construi un brand în categoria Consumer. Lenovo a intrat într-un parteneriat cu Ashton Kutcher – cunoscutul actor şi investitor în tehnologie, cu 15 milioane de urmăritori Twitter – pentru a prezenta această tehnologie şi inovaţie de vârf. De asemenea, Lenovo şi-a consolidat brandul prin lansarea celui de-al doilea magazin de marcă din Beijing în August.

  • Record: Jocul “Call of Duty”, încasări de un miliard de dolari în prima zi după lansare

     Acest lucru nu înseamnă neapărat că toate copiile au fost cumpărate de consumatorii finali, ci mai degrabă că magazinele au anticipat o cerere foarte mare.

    “Call of Duty”, care a fost lansat în urmă cu zece ani, este unul dintre produsele vedetă ale companiei Activision Blizzard. Cel mai recent opus din această franciză, aşteptat cu mare nerăbdare de amatorii de jocuri video, a fost lansat oficial marţi la miezul nopţii.

    Cititi mai multe pe www.apropo.ro

  • RAPORT ONU: Încălzirea climatică s-a agravat în 2012. Concentraţiile gazelor cu efect de seră au atins niveluri record

     “Veştile nu sunt bune”, a declarat Michel Jarraud, secretarul general al OMM, prezentând în faţa presei, miercuri, buletinul organizaţiei pe anul 2012 privind gazele cu efecte de seră.

    Cele trei principale gaze cu efect de seră aflate la originea încălzirii climatice au înregistrat noi recorduri de concentraţie în atmosferă în 2012.

    Potrivit ultimelor analize, concentraţia de CO2, cel mai răspândit dintre gazele cu efect de seră, a crescut cu 0,56% în perioada cuprinsă între 2011, precedentul an în care s-a înregistrat un record, şi 2012.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • AMENDĂ RECORD în SUA: 1,8 miliarde de dolari pentru insider trading, după ce fondul SAC a pledat vinovat

     Fondul controlat de miliardarul Steven A. Cohen a înregistrat în ultimii 20 de ani un radament mediu anual de 25%, iar portofoliul administrat personal de Cohen nu a afişat niciodată pierderi, potrivit Bloomberg.

    Pe baza acestor performanţe, Cohen poate fi considerat cel mai bun trader de acţiuni din istorie, cu o abilitate neobişnuită de a anticipa evoluţia preţurilor la bursă.

    SAC a pledat vinovat în cadrul unei înţelegeri cu reprezentanţii Departamentului Justiţiei şi va fi sancţionat cu 1,8 miliarde de dolari, reprezentând amenzi şi renunţarea la o parte din câştigurile dobândite ilicit. De asemenea, fondul nu mai are voie să administreze bani şi active pentru investitori din afara firmei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum se prepară cea mai rapidă îngheţată din lume (VIDEO)

    Aşa s-a întâmplat cu Peter Barham, profesor de fizică la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, care, după ce a dat greş cu o omletă ce părea simplu de preparat, s-a apucat să studieze reţetele pentru a înţelege ştiinţific principiile care duc la reuşita preparatelor, scrie Financial Times. Primul om de ştiinţă care s-a preocupat de acest subiect a fost Nicholas Kurti, întristat de faptul că omenirea e în stare să măsoare temperatura din atmosfera altor planete, dar habar nu avea ce se petrece într-un sufleu.

    Ideea de unei colaborări între oamenii de ştiinţă şi bucătari i-a venit însă lui Elizabeth Thomas, care ţinea cursuri de gătit în SUA, după ce şi-a dat seama că soţul său, fizician de formaţie, o putea ajuta cu răspunsuri în domeniul bucătăriei. Aşa a apărut Atelierul Internaţional de Gastronomie Fizică şi Moleculară organizat în anii ’90 la Erice, în Sicilia, la care participau şi Kurti şi Barham. Nu a trecut mult până când un bucătar renumit, Heston Blumenthal din Marea Britanie, i-a cerut ajutorul lui Barham, cu care se mai consultă şi în ziua de azi din când în când.

    Colaborarea dintre oamenii de ştiinţă şi bucătari a dus şi la rezolvarea misterului sufleurilor acum un deceniu, iar o problemă căreia încearcă să-i dea de capăt în ziua de azi este punctul în care un preparat “oboseşte” simţurile cu complexitatea sa, dat fiind că, spre exemplu, oamenii tind să mănânce mai puţin din dulciurile prea complexe şi mai mult din cele mai simple.

    Peter Barham în 2011, încercând să bată un nou record de viteză la prepararea îngheţatei din lapte, zahăr, arome şi azot lichid (precedentele recorduri îi aparţineau lui însuşi – 18,78 secunde în 2005 – şi lui Andrew Ross – 10,34 secunde în 2010):

  • JPMorgan reaprinde dezbaterea privind „too big to fail” – culisele unei amenzi record de 13 miliarde de dolari

    ALTE ASEMENEA ÎNŢELEGERI, ÎN CARE BANCA PLĂTEŞTE PENTRU A SCĂPA DE EVENTUALE PROCESE CIVILE DIN PARTEA STATULUI AMERICAN, SUNT FOARTE PROBABILE. JPMorgan îşi va reveni, bineînţeles, dar problemele băncii au redeschis discuţiile despre ce se poate face cu instituţiile de credit „too big to fail„, scrie, pentru cotidianul

    The Guardian, Howard Davies, profesor la Sciences Po din Paris şi fost preşedinte al Autorităţii pentru Servicii Financiare din Marea Britanie, viceguvernator al Băncii Angliei, precum şi director al London School of Economics.

    O AMENDĂ RECORD. În septembrie, surse apropiate discuţiilor afirmau că sancţiunile pentru JPMorgan urmau să se ridice la 11 miliarde de dolari, ceea ce sugerează că autorităţile au câştigat teren în urma negocierilor din ultima perioadă. La insistenţele procurorului general al SUA, Eric Holder, acordul nu va proteja banca de eventuale acuzaţii de natură penală, preciza Bloomberg.
    Directorul general al băncii, Jamie Dimon, a stabilit termenii înţelegerii într-o întâlnire cu procurorul general. Acordul prevede despăgubiri de 4 miliarde de dolari către clienţi şi investitori şi sancţiuni de 9 miliarde de dolari sub formă de amenzi şi „alte plăţi„.

    Acordul de 13 miliarde de dolari se referă la acuzaţii de fals în declaraţii şi omiterea unor aspecte importante legate de vânzarea unor obligaţiuni în valoare totală de 33 miliarde de dolari, bazate pe pachete de credite ipotecare, în perioada 2005-2007, către Fannie Mae şi Freddie Mac, cooperativele de creditare ipotecară controlate de guvernul SUA. Cele două instituţii financiare au avut nevoie de ajutoare de stat în valoare totală de 187,5 miliarde de dolari pentru a supravieţui prăbuşirii pieţei creditelor ipotecare.

    BANCA ARE REZERVE URIAŞE PENTRU LITIGII. JPMorgan a înregistrat în trimestrul al treilea o pierdere de 380 de milioane de dolari, de la un profit de 5,7 miliarde de dolari în perioada similară a anului trecut, însă cifrele au fost influenţate negativ de înregistrarea în această perioadă a unor cheltuieli foarte mari pentru litigii.

    Banca a cheltuit, începând din 2010, 8 miliarde de dolari din economiile făcute în urmă cu trei ani pentru acoperirea costurilor din litigii. În prezent, JPMorgan are fonduri de 23 de miliarde de dolari pentru rezolvarea unor astfel de probleme. De asemenea, banca estimează pierderi suplimentare „rezonabile„ de încă 6,8 miliarde de dolari.

    Pe lângă rezervele uriaşe, constituite tocmai în acest scop, JPMorgan este şi o bancă foarte profitabilă, o adevărată maşină de făcut bani. Profitul anual depăşeşte cu mult costurile cu litigiile ale instituţiei de credit. JPMorgan a înregistrat un profit de 21,3 miliarde de dolari în 2012, al treilea an consecutiv de câştiguri record.