Tag: national

  • National Bank of Greece se va retrage de pe pieţele din sud-estul Europei, inclusiv din România, unde deţine Banca Românească

     NBG a ajuns la un acord cu autorităţile pentru concurenţă din cadrul Comisiei Europene conform căruia grupul va păstra participaţia majoritară la subsidiara turcă Finansbank, dar va renunţa la majoritatea operaţiunilor din Europa de Sud-Est, scrie Kathimerini.

    Astfel, NBG se va retrage din România, Bulgaria, Serbia, Macedonia şi Albania, notează publicaţia elenă.

    National Bank of Greece va păstra 60% din acţiunile băncii Finansbank din Turcia, restul de 40% urmând să fie vândute către investitori în două etape, până la finele anului 2017.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cora a deschis primul hipermarket din Ploieşti, după o investiţie de 6,1 milioane euro

     Magazinul are o suprafaţă de 6.700 mp şi este situat în centrul comercial AFI Palace.

    Potrivit directorului general al cora România, Philippe Lejeune, magazinul din Ploieşti are aproape 400 de angajaţi.

    Anul acesta, Cora a mai inaugurat un centru comercial la Constanţa, care cuprinde o galerie comercială şi un hipermarket, în urma unei investiţii de 58 milioane euro. În plus, reţeaua deţine patru hipermarketuri în Bucureşti (Alexandriei, Pantelimon, Lujerului şi Sun Plaza) şi şase la Cluj-Napoca, Baia Mare, Arad, Drobeta Turnu Severin, Constanţa şi Bacău.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Recolta se măsoară în 40.000 de sticle

    În afară de piaţa locală, vinurile Alira ajung  în ţări precum: Austria, Cehia, China, Germania si Ungaria.

    Investiţia în domeniul de la Aliman, din judeţul Constanţa, se ridică la peste 7 milioane de Euro până în prezent, bani care au fost direcţionaţi către achiziţia terenului în 2006, plantarea a 80 de hectare cu viţă nobilă, achiziţia de echipamente de întreţinere a viei, linii de sortare manuală şi alte echipamente de vinificare.
    Aici au fost plantate 80 de ha cu soiul românesc Fetească Neagră şi soiurile internaţionale Merlot şi Cabernet Sauvignon. Investiţia în achiziţii şi plantări a fost de 2,6 mil. Euro. În septembrie 2010 a fost lansat primul vin produs de WineRo, ALIRA – realizat din struguri Merlot din prima recoltă, cea a anului 2009. La sfârşitul anului 2012, WineRo a lansat al doilea vin din gamă – ALIRA Tribun 2011, un cupaj prietenos din Merlot, Cabernet Sauvignon şi Fetească Neagră. În martie2013, gama a fost completată cu alte premiere: ALIRA Rose 2012, ALIRA Cabernet Sauvignon 2010 şi ALIRA Fetească Neagră 2011.  În prezent, vinurile ALIRA sunt distribuite prin intermediul PPD România în peste 100 de locaţii premium din segmentul HoReCa, precum şi la nivel internaţional, iar planurile pentru anul 2014 prevăd o extindere a prezenţei acestora la nivel naţional.

    Producătorul de vinuria cunoscut va lansa până la finele anului 2013, o nouă gamă super premium numită: ALIRA Grand Vin care va include Cuvee (Merlot si Cabernet Sauvignon) din cea mai bună selecţie a anului 2011, precum şi o mare surpriză pentru iubitorii de Fetească Neagră. Noua gamă super premium, ALIRA Grand Vin, vine în completarea celor cinci vinuri din portofoliul ALIRA care sunt în prezent reprezentate la nivel naţional de distribuitorul PPD România: ALIRA Merlot 2009; ALIRA Cabernet Sauvignon 2010; ALIRA Tribun 2011 – un cupaj din cele trei soiuri Merlot, Cabernet Sauvignon şi Fetească Neagră; ALIRA Fetească Neagră 2011 şi ALIRA Rose 2012.

    Prezentă pe piaţa din România din 2007 şi parte a companiei Photos Photiades Distributors, PPD România este printre cei mai mari distribuitori de produse de alcool premium şi super-premium de pe piaţa locală şi partener al renumitului producător de băuturi spirtoase, Diageo, lider mondial pe segmentul de băuturi premium.
    Alături de Diageo, Grupul Campari şi de alţi parteneri strategici la nivel local, compania deţine cel mai mare portofoliu de branduri premium şi super-premium, renumite în întreaga lume, precum Johnnie Walker, J&B, Smirnoff, Baileys, şampania Lanson, Campari, Aperol, Wild Turkey, Cinzano, SKYY Vodka, precum şi propriul brand de vodkă, Tazovsky Vodka.
     

  • COD PORTOCALIU de inundaţii

     Se mentine COD GALBEN pe râurile din bazinele hidrografice: Timis superior si pe afluentii sai din bazinul superior, Bârzava, Moravita, Caras, Nera, Cerna (judetul Caras Severin), Jiu superior si afluentii sai (judetele Hunedoara, Gorj si Mehedinti).

    Se instituie COD GALBEN începând cu data de 30.09.2013 ora 20:00 pe Desnatui, pe afluentii de stânga ai Jiului si pe cursul mijlociu al Jiului (judetele Gorj si Dolj), pe afluentii Oltului inferior (judetele Vâlcea si Olt), pe Vedea si afluentii sai (judetele Olt, Arges si Teleorman), pe afluentii Argesului inferior (judetele Arges, Dâmbovita si Giurgiu), pe afluentii Ialomitei  (judetul Prahova) si pe Calmatui (judetul Braila).

    Mai multe râuri din sud-vestul ţării se află luni, în intervalul 3.00 – 18.00, sub COD GALBEN de inundaţii, bazinele hidrografice vizate fiind Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna şi Jiu, potrivit unei avertizări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • NOUĂ CUTREMURE în septembrie, în zona Galaţi. Cel mai recent, de 3,6 grade, a avut loc luni. Ponta: Nu reprezintă un motiv de panică

     Cutremurul a avut intensitatea II în zona epicentrală şi s-a produs la o adâncime de cinci kilometri, a precizat Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.

    Oraşele apropiate de epicentrul seismului sunt Galaţi (20 de kilometri), Brăila (28 de kilometri), Măcin (38 de kilometri),Tecuci (51 de kilometri) şi Focşani (53 de kilometri).

    Un alt cutremur, cu magnitudinea de 3,9 grade pe scara Richeter, s-a produs duminică, la ora 21.10, la o adâncime de 10 kilometri. Epicentrul seismului a fost la 17 kilometri de municipiul Galaţi, la 27 de kilometri de Brăila, la 36 de kilometri de Măcin, la 53 de kilometri de Tecuci şi la 57 de kilometri de Focşani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • LOCURI DE MUNCĂ: Peste 17.000 de posturi sunt oferite la Bursa pentru absolvenţi

     Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în 25 septembrie erau anunţate aproximativ 17.000 de locuri de muncă pentru întreaga ţară, însă înscrierile au continuat până în momentul deschiderii evenimentului, astfel încât numărul total ar putea depăşi 20.000.

    La Bursa locurilor de muncă din Capitală au depus oferte 140 de agenţi economici, din peste 1.500 contactaţi, aceştia având disponibile 4.220 de locuri de muncă.

    Dintre acestea, 2.361 sunt pentru muncitori calificaţi, 1.129 pentru absolvenţi de studii medii, 397 pentru muncitori necalificaţi şi 333 pentru absolvenţii de studii superioare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Uraganul Manuel a atins uscatul în nord-vestul Mexicului

     Catalogat de categoria 1 pe o scală de 5, uraganul a atins coasta între 13:30 şi 14:00 GMT (16:30-17:00, ora României) în dreptul insulei Altamura, în apropiere de coasta statului mexican Sinaloa, a declarat SMN pe contul de Twitter.

    Guvernul din Sinaloa a ordonat închiderea şcolilor şi evacuarea satului de pescari Yameto, înainte de sosirea uraganului.

    Pe când era doar furtună tropicală, Manuel a atins deja sud-vestul Mexicului duminică, simultan cu furtuna Ingrid pe coasta de est a ţării, provocând ploi torenţiale, alunecări de teren şi inundaţii în mare parte a ţării.

    În localitatea La Pintada (statul Guerrero) în sudul Mexicului, unde preşedintele mexican Enrique Pena Nieto a anunţat dispariţia a 58 de persoane într-o masivă alunecare de teren intervenită luni seară, salvatorii nu au reuşit încă să ajungă la faţa locului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Transportul elevilor către localităţile în care sunt şcolarizaţi, decontat pe tarif mediu naţional

     “Comisia de Învăţământ de la Camera Deputaţilor s-a pronunţat, cu 15 voturi pentru şi două abţineri, în favoarea propunerii legislative susţinută de deputaţii PSD Cătălina Ştefănescu, Tamara, Ciofu, Vlad Cosma şi Andrei Dolineaschi, prin care se reglementează decontarea cheltuielilor de transport pentru elevii şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu. Cei patru deputaţi PSD propun ca în cazul transportului elevilor să fie introdus un plafon maxim, echivalent cu tariful mediu naţional, calculat de Ministerul Transporturilor pe baza datelor centralizate de la toţi operatorii rutieri de transport public de persoane interurban”, se arată într-un comunicat remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.

    Potrivit sursei, pentru operatorii care practică tarife mai mici sau egale cu tariful mediul naţional, nu vor exista modificări pentru nicio categorie de călători. În schimb, operatorii care practică tarife mai mari decât media naţională vor fi obligaţi ca exclusiv în cazul elevilor să aplice un tarif egal cu media naţională.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Ponta: USL nu se rupe, voi discuta cu liderii locali ai PSD. În 24 ore nu am apucat să discut cu Antonescu

     El a susţinut totodată că la întâlnirea de la Guvern s-a discutat despre prezentarea în Parlament a scrisorii de intenţie convenită cu FMI şi despre componenţa comisiei privind Roşia Montană din partea PSD.

    “Noi, în PSD nu am discutat niciodată despre ruperea USL şi am promis anul trecut că până în 2016 rămânem cu un Guvern USL, nu am luat niciodată în calcul o altă variantă. Noi am decis foarte clar, prin congres, că îl susţinem pe Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale şi PSD întotdeauna şi-a ţinut toate acordurile şi obligaţiile cu toţi partenerii avuţi de-a lungul anilor”, a spus Ponta la postul B1 TV.

    El a adăugat că în ultimele 24 de ore nu a “apucat” să discute cu Antonescu, dar că are un dialog cu acesta, şi că se va întâlni săptămâna viitoare cu liderii PSD din teritoriu pentru a discuta despre situaţia politică, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional, dar va evita orice conflict public.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preţurile de consum au scăzut în august cu 0,2% faţă de iulie. Ce produse au avut cele mai mari reduceri de preţ

     Preţurile mărfurilor nealimentare şi tarifele serviciilor au crescut, comparativ cu iulie, cu 0,1%, respectiv 0,3%, se arată într-un comunicat al INS.

    Cele mai mari scăderi de preţuri la alimente au fost înregistrate la fructe proaspete (12,3%) şi cartofi (8,1%).

    În prima parte a lunii august Banca Naţională a României a redus prognoza de inflaţie pentru acest an şi anul viitor, la 3,1%, de la proiecţia anterioară de 3,2%, respectiv 3,3%. Ţinta de inflaţie a băncii centrale este de 2,5% plus/minus un punct procentual

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro