Site-ul de specialitate TripAdvisor realizează anual un sondaj pentru a determina care sunt cele mai apreciate hoteluri din lume. De la resorturi din Maldive până la conace din Marea Britanie, vă prezentăm lista celor mai bune 15 hoteluri de pe glob.
Foto: TripAdvisor
În nordul Italiei, la poalele Alpilor, la 30 de mile depărtare de oraşul antic Turin, se află valea Valchiusella. Îngropate adânc în roca antică de aici sunt ascunse cele mai mari minuni ale acestei regiuni.
Aici, la aproape 300 de metri adâncime, se află un secret surprinzător- unul care se aseamănă cu legendarul oraş Atlantis şi care a fost numit de către Guvernul italian A Opta Minune a Lumii. Sub deal, aflate pe cinci nivele, sunt nouă temple ornate a căror mărime şi opulentă iţi taie răsuflarea. Ele povestesc despre istoria umanităţii şi sunt legate intre ele prin sute de metri de tunele decorate care ocupă o suprafaţa de aproape 90.000 de metri cubi. Spre comparaţie, Big Ben ocupă doar 4.500 de metri cubi.
Guvernul Italian nu a ştiut mult timp de existenta lor, despre care a aflat recent. Dar Templele Damanhur nu sunt opera vreunei civilizaţii antice dispărute, ci a unui fost agent de asigurări din nordul Italiei care, inspirat de o viziune din copilărie, a început să sape în rocă. Totul a început în anii 60 când Oberto Airaudi avea 10 ani şi, spune el, a avut o viziune a unei vieţi anterioare în care existau nişte temple extraordinare. Acolo locuia o comunitate evoluată care se bucura de o existenţă idilică, în care toţi oamenii munceau pentru binele lor comun. „Dorinţa mea era să recreez templele din viziunea mea,” a spus el.
În nordul Italiei, la poalele Alpilor, la 30 de mile depărtare de oraşul antic Turin, se află valea Valchiusella. Îngropate adânc în roca antică de aici sunt ascunse cele mai mari minuni ale acestei regiuni.
Aici, la aproape 300 de metri adâncime, se află un secret surprinzător- unul care se aseamănă cu legendarul oraş Atlantis şi care a fost numit de către Guvernul italian A Opta Minune a Lumii. Sub deal, aflate pe cinci nivele, sunt nouă temple ornate a căror mărime şi opulentă iţi taie răsuflarea. Ele povestesc despre istoria umanităţii şi sunt legate intre ele prin sute de metri de tunele decorate care ocupă o suprafaţa de aproape 90.000 de metri cubi. Spre comparaţie, Big Ben ocupă doar 4.500 de metri cubi.
Guvernul Italian nu a ştiut mult timp de existenta lor, despre care a aflat recent. Dar Templele Damanhur nu sunt opera vreunei civilizaţii antice dispărute, ci a unui fost agent de asigurări din nordul Italiei care, inspirat de o viziune din copilărie, a început să sape în rocă. Totul a început în anii 60 când Oberto Airaudi avea 10 ani şi, spune el, a avut o viziune a unei vieţi anterioare în care existau nişte temple extraordinare. Acolo locuia o comunitate evoluată care se bucura de o existenţă idilică, în care toţi oamenii munceau pentru binele lor comun. „Dorinţa mea era să recreez templele din viziunea mea,” a spus el.
Industriile vest-europene, inclusiv cea spaniolă, italiană, germană şi franceză, au scăzut cel mai mult, cu peste 2%. Indicele Stoxx Europe 600 a scăzut cu 1,6% în Londra.
Îngrijorările europene legate de băncile italiene şi de creşterea economică au alimentat temerile legatul de impactul Brexitului asupra Uniunii Europene.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Cotidianul “Il Cittadino” din Lodi a scris despre Augustina Stanciu, româncă de 55 de ani, care a terminat două facultăţi şi a început-o pe-a treia în România. Fostă profesoară, a fost nevoită să plece din ţară pentru a se putea întreţine. La Lodi este măturătoare, dar nu se ruşinează cu munca pe care o face.
Mătură, şterge şi strânge gunoaiele de pe stradă. Frunzele căzute din copaci, dar în special gunoiul abandonat de locuitorii oraşului. Apoi goleşte coşurile de gunoi şi încarcă totul într-o mică furgonetă. Augustinei Staicu, de 55 de ani, româncă, cu două licenţe, aproape trei, obţinute în ţara sa, nu-i este deloc ruşine să spună că lucrează ca măturătoare.
Munca sa este una pe care, de obicei, o fac bărbaţii. Nu merge să lucreze în fustă şi cu pantofi cu toc, ci în blugi şi cu vestă portocalie, mătură, mănuşi şi făraş. De miros scapă acasă după-amiaza sub duş, înainte de a se trânti în pat pentru puţină odihnă. “Am început să lucrez în 2006 pentru cooperativa La Luna din Montanaso.” povesteşte Augustina.
”Eram singura femeie şi cooperativa a trebuit să ceară permisiunea de la Astem pentru a mă angaja. Acum mai e încă o colegă. Trec cu furgoneta dimineaţa, golesc coşurile, schimb sacii şi strâng mizeria de pe stradă. Nu las niciodată nimic în urmă. Toamna sunt frunzele. Le mătur, le pun grămadă şi la strâng. Este obositor să mături, dar când am terminat, văd strada foarte curată şi mă simt satisfăcută. Ar fi păcat să las acolo toată acea mizerie, inclusiv excrementele câinilor. Şi eu îmi duc căţeluşul la plimbare, însă ştiind ce înseamnă să cureţi, nu las urme ale trecerii sale pe trotuar. Strâng, bag în punguţă şi duc acasă”.
“Munca îmi oferă satisfacţii”
Potrivit Augustinei, munca de operator ecologic este una frumoasă. “Îmi oferă satisfacţie – spune ea – şi chiar dacă sunt singura femeie, colegii mei se poartă bine cu mine. Câştig între 850 şi 900 de euro pe lună şi sunt reprezentat sindical de întreprindere pentru organizaţia USB Federazione din Lodi. Băieţii de la Astem care mătură străzile câştigă cu circa 300 de euro în plus. Insistăm pe acest aspect”.
Programul zilnic
Munca începe în primele ore ale dimineţii. “Mă trezesc la 4.30 – povesteşte Augustina -. La 5 ies din casă, la Casaletto Ceredano, la 5 şi 40 sunt la Montanaso; îmi pregătesc uneltele, verific ca furgoneta să fie în regulă şi la 6 sunt la Lodi gata să încep munca, sunt ocupată până la miezul zilei. Şi sâmbăta şi duminica m-am arătat disponibilă să curăţ străzile cu suflătorul”.
“Voiam ca fiica mea să-şi poată continua studiile”
“În România am luat o diplomă în agricultură şi una în educaţie tehnologică, un fel de inginerie. Am studiat şi geografie – povesteşte -, dar îmi mai lipseau câteva examene pentru a susţine lucrarea de final. Am predat la şcoala generală şi la liceu, dar acolo salariile sunt mici şi vroiam ca fiica mea să continue să studieze. Am rămas văduvă şi am venit în Italia.
Am găsit un loc de muncă onest care îmi permite să-mi ajut fiica. Ea are 32 de ani, două fetiţe, o licenţă în ştiinţe politice şi acum studiază dreptul. Am făcut sacrificii în viaţă, dar nu mă plâng. E frumos să fii femeie. Îmi place să fiu mamă şi cred că este important să cauţi să fii un exemplu pentru toţi. Dacă îţi faci munca bine te apreciază pentru ceea ce eşti”.
Cotidianul “Il Cittadino” din Lodi a scris despre Augustina Stanciu, româncă de 55 de ani, care a terminat două facultăţi şi a început-o pe-a treia în România. Fostă profesoară, a fost nevoită să plece din ţară pentru a se putea întreţine. La Lodi este măturătoare, dar nu se ruşinează cu munca pe care o face.
Mătură, şterge şi strânge gunoaiele de pe stradă. Frunzele căzute din copaci, dar în special gunoiul abandonat de locuitorii oraşului. Apoi goleşte coşurile de gunoi şi încarcă totul într-o mică furgonetă. Augustinei Staicu, de 55 de ani, româncă, cu două licenţe, aproape trei, obţinute în ţara sa, nu-i este deloc ruşine să spună că lucrează ca măturătoare.
Munca sa este una pe care, de obicei, o fac bărbaţii. Nu merge să lucreze în fustă şi cu pantofi cu toc, ci în blugi şi cu vestă portocalie, mătură, mănuşi şi făraş. De miros scapă acasă după-amiaza sub duş, înainte de a se trânti în pat pentru puţină odihnă. “Am început să lucrez în 2006 pentru cooperativa La Luna din Montanaso.” povesteşte Augustina.
”Eram singura femeie şi cooperativa a trebuit să ceară permisiunea de la Astem pentru a mă angaja. Acum mai e încă o colegă. Trec cu furgoneta dimineaţa, golesc coşurile, schimb sacii şi strâng mizeria de pe stradă. Nu las niciodată nimic în urmă. Toamna sunt frunzele. Le mătur, le pun grămadă şi la strâng. Este obositor să mături, dar când am terminat, văd strada foarte curată şi mă simt satisfăcută. Ar fi păcat să las acolo toată acea mizerie, inclusiv excrementele câinilor. Şi eu îmi duc căţeluşul la plimbare, însă ştiind ce înseamnă să cureţi, nu las urme ale trecerii sale pe trotuar. Strâng, bag în punguţă şi duc acasă”.
“Munca îmi oferă satisfacţii”
Potrivit Augustinei, munca de operator ecologic este una frumoasă. “Îmi oferă satisfacţie – spune ea – şi chiar dacă sunt singura femeie, colegii mei se poartă bine cu mine. Câştig între 850 şi 900 de euro pe lună şi sunt reprezentat sindical de întreprindere pentru organizaţia USB Federazione din Lodi. Băieţii de la Astem care mătură străzile câştigă cu circa 300 de euro în plus. Insistăm pe acest aspect”.
Programul zilnic
Munca începe în primele ore ale dimineţii. “Mă trezesc la 4.30 – povesteşte Augustina -. La 5 ies din casă, la Casaletto Ceredano, la 5 şi 40 sunt la Montanaso; îmi pregătesc uneltele, verific ca furgoneta să fie în regulă şi la 6 sunt la Lodi gata să încep munca, sunt ocupată până la miezul zilei. Şi sâmbăta şi duminica m-am arătat disponibilă să curăţ străzile cu suflătorul”.
“Voiam ca fiica mea să-şi poată continua studiile”
“În România am luat o diplomă în agricultură şi una în educaţie tehnologică, un fel de inginerie. Am studiat şi geografie – povesteşte -, dar îmi mai lipseau câteva examene pentru a susţine lucrarea de final. Am predat la şcoala generală şi la liceu, dar acolo salariile sunt mici şi vroiam ca fiica mea să continue să studieze. Am rămas văduvă şi am venit în Italia.
Am găsit un loc de muncă onest care îmi permite să-mi ajut fiica. Ea are 32 de ani, două fetiţe, o licenţă în ştiinţe politice şi acum studiază dreptul. Am făcut sacrificii în viaţă, dar nu mă plâng. E frumos să fii femeie. Îmi place să fiu mamă şi cred că este important să cauţi să fii un exemplu pentru toţi. Dacă îţi faci munca bine te apreciază pentru ceea ce eşti”.
Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 540 locuri de muncă vacante, după cum urmează:
Germania – 120 locuri de muncă: 15 factori poştali, 15 electricieni în construcţii, 12 şoferi profesionişti, 12 mecanici de instalaţii sanitare de încălzire şi aer condiţionat, 10 educatoare, 5 brutari, 5 lăcătuşi mecanici, 4 dezvoltatori aplicaţii IT, 4 asistenţi medicali, 3 asistenţi medicali geriatrie, 3 muncitori necalificaţi în industria prelucrării metalelor, 3 instalatori instalaţii încălzire, 3 muncitori necalificaţi în industria metalică(galvanizare), 3 instalatori instalaţii apă şi gaz, 2 coordonatori Departamentul Planificare Financiară, 2 Visual designeri, 2 tâmplari (alternativ dulgher), 1 sudor MAG, 1 asistent medical în pediatrie, 1 Go Backend Developer, etc.;
Marea Britanie – 125 locuri de muncă: 65 îngrijitori persoane la domiciliu, 55 îngrijitori persoane, 5 operatori CNC;
Italia – 60 locuri de muncă : 30 asistenţi medicali, 30 îngrijitori persoane;
Republica Cehă – 50 locuri de muncă: 20 operatori maşini unelte, 15 şlefuitori/ pilitori, 10 şoferi profesionişti camion , 5 tractorişti;
Suedia – 45 locuri de muncă: 20 femei de serviciu, 15 vopsitori auto, 10 tinichigii auto;
Slovacia – 42 locuri de muncă: 30 şoferi autocamion transport internaţional, 7 îngrijitori persoane/infirmieri, 5 sticlari;
Austria – 30 locuri de muncă: 7 tâmplari, 5 zidari, 5 operatori maşini cu laser, 5 electricieni, 4 magazioneri, 3 geamgii/dulgheri, 1 ofiţer proiecte europene;
Lituania- 27 locuri de muncă: 20 asfaltatori, 5 tehnicieni electricieni, 1 tehnician mecatronist, 1 inginer mase plastice;
Bulgaria – 20 locuri de muncă : 10 operatori reţea de telefonie mobilă, 10 operatori în industria de prelucrare a lemnului;
Finlanda – 12 locuri de muncă: 10 măcelari, 2 dezvoltatori software;
Norvegia– 6 locuri de muncă: 2 doctoranzi cercetători comportament uman complex, 2 doctoranzi cercetători în inteligenţă artificială, 1 doctorand în IT, 1 doctorand cercetător etică organizaţională;
Belgia- 6 locuri de muncă: 4 lucrători/operatori în producţie, 2 operatori producţie;
Spania – 1 loc de muncă: 1 maseur;
Franţa – 1 loc de muncă: 1 lucrător în hotel.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând portalul EURES naţional, www.eures.anofm.ro, sau se pot prezenta la sediul agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau reşedinţă, unde consilierul EURES îi poate îndruma.
„Iniţial ne-am gândit că în denumirea brandului să existe cuvântul «berg» (munte)“, descrie Dan Cotfas modul în care s-a născut ideea denumirii mărcii profesionale de echipamente sportive Strindberg, lansată de Danico, afacerea pe care o conduce împreună cu fratele său în Topliţa, judeţul Harghita. Despre oraşul cu 14.000 de locuitori, cei mai mulţi oameni au auzit pentru temperaturile scăzute din timpul iernii ori pentru afacerile cu lemn ce se desfăşoară în zonă şi mai puţin cu privire la articolele antreprenorului, din care 80% iau drumul exportului.
În prezent, 40.000 de produse pleacă anual de pe poartea unităţii de producţie a firmei. 65% dintre acestea sunt reprezentate de produsele marcă proprie, iar restul este reprezentat de cele realizate în lohn pentru firme precum Moncler, Colmar, Emporio Armani, Hogan, Fay, Zegna, Woolrich.
Firma înfiinţată în urmă cu mai bine de două decenii a ajuns astfel anul trecut la afaceri de 4,8 milioane de lei, un profit net de circa 140.000 de lei şi un număr mediu de 93 de angajaţi.
Fraţii Dan şi Nicolae Cotfas au pus bazele afacerii Danico în februarie 1992, sub forma unui atelier de confecţii de îmbrăcăminte, în continuarea unei tradiţii de familie începute încă în 1953 de tatăl lor. „Nu aveam bani pentru închirierea unui spaţiu, astfel că am deschis atelierul în casa bunicilor. În acest fel am beneficiat şi de avantajul că atelierul se afla lângă părinţii noştri, care la început ne-au ajutat mult lucrând şi ei în atelier“, descrie Dan Cotfas începuturile afacerii. Cei doi fraţi au lansat atelierul folosindu‑se de câteva maşini de cusut vechi recondiţionate şi au lucrat în acest atelier până în 1995, axându-se pe comercializarea produselor proprii de îmbrăcăminte în zonă.
În 1995, au hotărât să treacă la pasul următor: s-au mutat într-o locaţie mai potrivită şi au cumpărat în leasing utilaje pentru o linie de producţie. În acelaşi an, au început să lucreze în sistem lohn pentru piaţa din Italia. „În perioada următoare ne-am propus să învăţăm să facem toată gama de producţie, de la cele fashion la cele mai tehnice“, descrie Dan Cotfas modul în care şi-au propus să dezvolte afacerea, axându‑se pe hainele premium. De-a lungul timpului, au sesizat un potenţial de piaţă pe nişa echipamentelor profesionale pentru schi şi outdoor. Participările la târguri internaţionale le-au confirmat aşteptările iniţiale şi le-au crescut prezenţa în afara graniţelor, în Italia, Germania ori ţările nordice. Un factor de creştere l-au reprezentat comenzile pentru cluburile şi monitorii de schi din Italia, Austria, Finlanda, Germania, care, potrivit fondatorilor firmei, au crescut anual. Astfel, în prezent peste 50% din producţia totală este destinată cluburilor sportive.
În ce priveşte producţia destinată retailului, peste 40% din aceasta se realizează prin intermediul partenerilor. Pe piaţa locală, Danico îşi comercializează produsele în magazinele partener de la Predeal, Sinaia, Cluj, Braşov, Bucureşti, Baia Mare, Deva, Alba Iulia, Petroşani, Reşiţa, Bistriţa, printr-un magazin propriu din Topliţa, dar şi printr-un magazin online.
Din toamna anului trecut, compania este prezentă cu un magazin propriu şi în Vadoies, Bolzano, Trentino – Alto Adige, din Italia, denumită şi Tirolul de Sud şi care este recunoscută pentru staţiunile de schi din zonă. „Am ales această zonă deoarece este o zonă foarte cunoscută şi distribuitorul nostru pentru Italia este din această zonă“, explică Dan Cotfas.
Planurile pentru compania harghiteană nu se opresc însă aici şi constau în mărirea exportului pentru Uniunea Europeană şi în comercializarea produselor Strindberg şi pe piaţa din SUA şi Canada. Cele mai recente investiţii au fost direcţionate spre cumpărarea maşinilor de cusut de ultimă generaţie, a sistemului de proiectare şi croire asistată pe calculator (CAD) şi a unei maşini de croit cu laser, care să asigure capacitatea de producţie necesară.
Lipsa forţei de muncă calificată şi fiscalitatea ridicată, cât şi taxele şi impozitele mari pentru sectorul productiv reprezintă însă principalele obstacole în dezvoltarea afacerii, potrivit managerului. O altă problemă pentru producătorii de textile din zonă este şi faptul că şcolile profesionale au dispărut.
Fraţii Cotfas nu sunt singurii care fac haine premium în zona Harghita-Covasna: mâna de lucru ieftină şi apartenenţa la Uniunea Europeană au atras de-a lungul timpului o serie de branduri de renume să producă în sistem lohn la fabricile din România, în toate zonele ţării. Potrivit unor informaţii anterioare deţinute de Business Magazin, producătorii de textile au ajuns în topul celor mai mari trei angajatori locali în 11 judeţe din România. În Harghita şi Covasna, numărul de angajaţi în producţia de textile ocupă locul I, cu 3.970 în cazul primului judeţ şi 4.735 în cazul celui de al doilea. Industria este dominantă însă în sud-estul ţării – pe locul I din punct de vedere al numărului de angajaţi se află Prahova (8.835 de angajaţi), Vrancea (7.718 de angajaţi), Olt (5.117 angajaţi).
În judeţul Covasna, de pildă, compania germană Dr. Dietrich Bock und Partner GmbH deţine patru fabrici din judeţul Covasna deţinute de germani pe piaţa locală: RHM Pants din Estelnic, destinată producţiei de pantaloni clasici, fabrica producătoare de blugi Platanus, Transilvanian Trousers, care produce pantaloni sport, şi unitatea de spălare RGT România (Ready Garment Technology), unde se vopsesc şi se spală diversele produse din textile. Compania germană a ajuns în 2014, cel mai recent an pentru care există informaţii publice disponibile, la afaceri de 150,6 milioane de lei (circa 34 de milioane de euro), 1.300 de angajaţi şi profit net de 12 milioane de lei (2,7 mil. euro), majoritatea realizate pe baza produselor realizate în lohn pentru firme precum Armani, MarcCain, Hugo Boss.
Peste 40 de firme de confecţii activează în această zonă, din care în jur de 15 se ocupă cu producţia sau spălarea şi vopsirea de pantaloni. Majoritatea funcţionează cu capital străin şi în sistem lohn, iar argumentul pentru dezvoltarea industriei textile din zonă se bazează mai ales pe existenţa forţei de muncă ieftine şi calificate. Concentrarea mare a fabricilor de acest tip l-a determinat pe ambasadorul SUA James Rosapepe, la o vizită în municipiul Sfântu Gheorghe în anul 2000, să numească zona „un Silicon Valley al pantalonilor“, de unde şi denumirea ulterioară dată de localnici de „Valea Pantalonilor“.
În Covasna şi Harghita, judeţe cu cifre de afaceri totale de circa 5 miliarde de lei şi respectiv 8 miliarde de lei în 2014, ponderea capitalului privat românesc este însă dominantă şi se plasa la 70%, potrivit celor mai recente informaţii publice disponibile.
„Iniţial ne-am gândit că în denumirea brandului să existe cuvântul «berg» (munte)“, descrie Dan Cotfas modul în care s-a născut ideea denumirii mărcii profesionale de echipamente sportive Strindberg, lansată de Danico, afacerea pe care o conduce împreună cu fratele său în Topliţa, judeţul Harghita. Despre oraşul cu 14.000 de locuitori, cei mai mulţi oameni au auzit pentru temperaturile scăzute din timpul iernii ori pentru afacerile cu lemn ce se desfăşoară în zonă şi mai puţin cu privire la articolele antreprenorului, din care 80% iau drumul exportului.
În prezent, 40.000 de produse pleacă anual de pe poartea unităţii de producţie a firmei. 65% dintre acestea sunt reprezentate de produsele marcă proprie, iar restul este reprezentat de cele realizate în lohn pentru firme precum Moncler, Colmar, Emporio Armani, Hogan, Fay, Zegna, Woolrich.
Firma înfiinţată în urmă cu mai bine de două decenii a ajuns astfel anul trecut la afaceri de 4,8 milioane de lei, un profit net de circa 140.000 de lei şi un număr mediu de 93 de angajaţi.
Fraţii Dan şi Nicolae Cotfas au pus bazele afacerii Danico în februarie 1992, sub forma unui atelier de confecţii de îmbrăcăminte, în continuarea unei tradiţii de familie începute încă în 1953 de tatăl lor. „Nu aveam bani pentru închirierea unui spaţiu, astfel că am deschis atelierul în casa bunicilor. În acest fel am beneficiat şi de avantajul că atelierul se afla lângă părinţii noştri, care la început ne-au ajutat mult lucrând şi ei în atelier“, descrie Dan Cotfas începuturile afacerii. Cei doi fraţi au lansat atelierul folosindu‑se de câteva maşini de cusut vechi recondiţionate şi au lucrat în acest atelier până în 1995, axându-se pe comercializarea produselor proprii de îmbrăcăminte în zonă.
În 1995, au hotărât să treacă la pasul următor: s-au mutat într-o locaţie mai potrivită şi au cumpărat în leasing utilaje pentru o linie de producţie. În acelaşi an, au început să lucreze în sistem lohn pentru piaţa din Italia. „În perioada următoare ne-am propus să învăţăm să facem toată gama de producţie, de la cele fashion la cele mai tehnice“, descrie Dan Cotfas modul în care şi-au propus să dezvolte afacerea, axându‑se pe hainele premium. De-a lungul timpului, au sesizat un potenţial de piaţă pe nişa echipamentelor profesionale pentru schi şi outdoor. Participările la târguri internaţionale le-au confirmat aşteptările iniţiale şi le-au crescut prezenţa în afara graniţelor, în Italia, Germania ori ţările nordice. Un factor de creştere l-au reprezentat comenzile pentru cluburile şi monitorii de schi din Italia, Austria, Finlanda, Germania, care, potrivit fondatorilor firmei, au crescut anual. Astfel, în prezent peste 50% din producţia totală este destinată cluburilor sportive.
În ce priveşte producţia destinată retailului, peste 40% din aceasta se realizează prin intermediul partenerilor. Pe piaţa locală, Danico îşi comercializează produsele în magazinele partener de la Predeal, Sinaia, Cluj, Braşov, Bucureşti, Baia Mare, Deva, Alba Iulia, Petroşani, Reşiţa, Bistriţa, printr-un magazin propriu din Topliţa, dar şi printr-un magazin online.
Din toamna anului trecut, compania este prezentă cu un magazin propriu şi în Vadoies, Bolzano, Trentino – Alto Adige, din Italia, denumită şi Tirolul de Sud şi care este recunoscută pentru staţiunile de schi din zonă. „Am ales această zonă deoarece este o zonă foarte cunoscută şi distribuitorul nostru pentru Italia este din această zonă“, explică Dan Cotfas.
Planurile pentru compania harghiteană nu se opresc însă aici şi constau în mărirea exportului pentru Uniunea Europeană şi în comercializarea produselor Strindberg şi pe piaţa din SUA şi Canada. Cele mai recente investiţii au fost direcţionate spre cumpărarea maşinilor de cusut de ultimă generaţie, a sistemului de proiectare şi croire asistată pe calculator (CAD) şi a unei maşini de croit cu laser, care să asigure capacitatea de producţie necesară.
Lipsa forţei de muncă calificată şi fiscalitatea ridicată, cât şi taxele şi impozitele mari pentru sectorul productiv reprezintă însă principalele obstacole în dezvoltarea afacerii, potrivit managerului. O altă problemă pentru producătorii de textile din zonă este şi faptul că şcolile profesionale au dispărut.
Fraţii Cotfas nu sunt singurii care fac haine premium în zona Harghita-Covasna: mâna de lucru ieftină şi apartenenţa la Uniunea Europeană au atras de-a lungul timpului o serie de branduri de renume să producă în sistem lohn la fabricile din România, în toate zonele ţării. Potrivit unor informaţii anterioare deţinute de Business Magazin, producătorii de textile au ajuns în topul celor mai mari trei angajatori locali în 11 judeţe din România. În Harghita şi Covasna, numărul de angajaţi în producţia de textile ocupă locul I, cu 3.970 în cazul primului judeţ şi 4.735 în cazul celui de al doilea. Industria este dominantă însă în sud-estul ţării – pe locul I din punct de vedere al numărului de angajaţi se află Prahova (8.835 de angajaţi), Vrancea (7.718 de angajaţi), Olt (5.117 angajaţi).
În judeţul Covasna, de pildă, compania germană Dr. Dietrich Bock und Partner GmbH deţine patru fabrici din judeţul Covasna deţinute de germani pe piaţa locală: RHM Pants din Estelnic, destinată producţiei de pantaloni clasici, fabrica producătoare de blugi Platanus, Transilvanian Trousers, care produce pantaloni sport, şi unitatea de spălare RGT România (Ready Garment Technology), unde se vopsesc şi se spală diversele produse din textile. Compania germană a ajuns în 2014, cel mai recent an pentru care există informaţii publice disponibile, la afaceri de 150,6 milioane de lei (circa 34 de milioane de euro), 1.300 de angajaţi şi profit net de 12 milioane de lei (2,7 mil. euro), majoritatea realizate pe baza produselor realizate în lohn pentru firme precum Armani, MarcCain, Hugo Boss.
Peste 40 de firme de confecţii activează în această zonă, din care în jur de 15 se ocupă cu producţia sau spălarea şi vopsirea de pantaloni. Majoritatea funcţionează cu capital străin şi în sistem lohn, iar argumentul pentru dezvoltarea industriei textile din zonă se bazează mai ales pe existenţa forţei de muncă ieftine şi calificate. Concentrarea mare a fabricilor de acest tip l-a determinat pe ambasadorul SUA James Rosapepe, la o vizită în municipiul Sfântu Gheorghe în anul 2000, să numească zona „un Silicon Valley al pantalonilor“, de unde şi denumirea ulterioară dată de localnici de „Valea Pantalonilor“.
În Covasna şi Harghita, judeţe cu cifre de afaceri totale de circa 5 miliarde de lei şi respectiv 8 miliarde de lei în 2014, ponderea capitalului privat românesc este însă dominantă şi se plasa la 70%, potrivit celor mai recente informaţii publice disponibile.