BusinessMagazin

Tag: gasire

  • O întrebare pe care Ziarul Financiar o punea în anul 2000 îşi găseşte răspuns după 15 ani

    Este, cred, una dintre primele acţiuni de recuperare a metalelor din istoria lumii; astăzi astfel de lucruri se petrec în mod curent, iar tăierea a orice pentru recuperarea metalului începe cu armonioase strigăte pe stradă, strigăte pe care le auzim cu toţii, şi se termină cu dispariţia unor întregi companii. Aici vreau să ajung, pentru că săptămâna trecută a apărut anunţul tăierii la fier vechi a rafinăriei RAFO din Oneşti. Este acesta un penultim act al unei isterii naţionale care a început în anii ‘90 cu sintagma ”grămadă de fiare vechi„ şi care se apropie de sfârşit acum, cu RAFO. Spun penultim, pentru că sfârşitul va fi venind, cred, cu Oltchim, combinat ameninţat şi el, în lipsa unei soluţii salvatoare, să ajungă tot la fier vechi, marcând finalul unei epoci.

    Tonul este oarecum ironic, dar ascunde nostalgii, pentru că dispariţia atâtor şi atâtor combinate, fabrici, uzine şi rafinării nu se traduce doar prin clişeele des folosite – lipsă de competitivitate şi de productivitate, utilaje învechite sau dispariţia pieţelor -, ci reprezintă şi produsul complacerii societăţii româneşti într-un mod de gândire şi de acţiune absolut păgubos, al unor idei care se dovedesc, în cele din urmă, greşite.

    Prima este iluzia cu economia serviciilor, pe care ţi-o vindea mai orice ins erai dispus să asculţi în primul deceniu de după revoluţie. Poate că în lumea şi în perioada aceea o asemenea ideea o fi părut fezabilă, dar astăzi Europa se află în situaţia de a încasa în cele mai dureroase zone consecinţele acestui mod de gândire.

    Doi la mână, lipsa unei strategii naţionale de dezvoltare, nu impusă, ci bazată pe interes şi previziune şi coerenţă; în locul acesteia am avut sintagme repetate până la exasperare, de genul ”statul, cel mai prost administrator„, şi un scenariu repetitiv de acţiuni menite să scadă valoarea companiilor locale – iar aceasta este o zonă penală pentru care nu a răspuns nimeni niciodată. Toate acestea într-o lume în care companiile puternice de stat nu sunt o excepţie, exemple sunt cunoscute şi activează chiar şi pe piaţa noastră, dar sunt străine. În plus, uităm esenţialul, faptul că productivitatea nu este dată în primul rând de maşini şi utilaje, ci de oamenii care manageriază, care conduc maşinile, de inteligenţa şi de buna credinţă a acestora.

    De curiozitate, am încercat să determin, empiric, cât interes a iscat chiar povestea RAFO în societate. Mi s-a părut tragicomic că o întrebare pe care Ziarul Financiar o punea în anul 2000 – ”Cât va mai dura agonia RAFO?„ – îşi găseşte răspuns după 15 ani. În toţi aceşti ani, ba mai mulţi, de prin 1994, RAFO a fost subiect de presă, pentru că a apărut în aproape 2.500 de ştiri transmise de colegii mei de la agenţia de presă Mediafax şi în peste 1.000 de articole în Ziarul Financiar şi în Business Magazin, ca să număr doar ce am avut la îndemână.

    Toate aceste numere contrastează puternic cu cele doar 137 de apariţii ale rafinăriei în scriptele Camerei Deputaţilor: 3 iniţiative legislative (doar aprobări ale unor ordonanţe de urgenţă), un singur document al comisiilor, 109 stenograme ale şedinţelor în plen, doar 9 interpelări şi 15 acte legislative. Lipsit de un buton de căutare, site-ul Senatului nu mi-a putut furniza niciun rezultat, dar nu cred că ar fi diferit foarte mult de rezultatele de la deputaţi. Şi, de curiozitate, am răsfoit şi câteva interpelări: chestionări politicoase, de genul ”…care sunt şansele de a rezista ale RAFO?„, la care cel interpelat răspundea, la fel de politicos, ceva între ”…ar putea să aibă, dar ne trebuie diverse…„ şi ”îmi pare rău, dar nu e în subordinea mea, aşa că habar n-am„.

    Ar fi putut rezista RAFO? În 2004 oneştenii se numărau printre cei mai productivi români, cu afaceri de 18.000 de euro pe cap de locuitor, rafinăria situându-se pe locul 6 în clasamentul celor mai mari companii în funcţie de cifra de afaceri, înaintea Orange, a celor de la Dacia, a Mobifon – Connex sau Distrigaz Sud, iar Carom Oneşti se situa pe locul 11, înaintea Distrigaz Nord şi a ALRO. Dacă privim aşa, ar fi trebuit să reziste.

    Dar RAFO a fost căpuşată de 400 de companii, sau cel puţin aşa indica în urmă cu 10 ani Parchetul Naţional Anticorupţie, şi, dacă privim aşa lucrurile, nicio şansă pentru rafinărie.

    Restul, Iacubov, Tender, schimbările de conducere şi de patron, strategiile şi promisiunile guvernamentale, sindicaliştii care blocau drumuri şi organismele financiare internaţionale care recomandau sunt actorii slabi ai unei piese nereuşite.

    Să nu-i uităm aici nici pe negustorii de fier vechi, care îşi vor fi frecând mâinile deja şi chiar vă propun să urmărim dacă nu cumva anul acesta vom depăşi pragul de 2 milioane de tone de fier vechi la export, care ne-ar aduce, nu-i aşa, în vreo oareşce elită europeană (în 2010, un an de maxim, am putut doar 1,8 milioane de tone).

    Şi, până la urmă, ce să fi făcut noi cu zece rafinării, câte am moştenit de la Ceauşescu, aş putea fi întrebat? Habar n-am, dar, dacă veţi merge la Viena, ca să iau un oraş la întâmplare, şi veţi descoperi că benzina este mai ieftină acolo decât la Bucureşti, poate veţi căuta singuri un răspuns.

    Fără tablou săptămâna aceasta, subiectul e prea trist.

  • Un antreprenor s-a aliat cu o multinaţională şi vrea să câştige peste 10.000 de euro pe lună

    CONTEXTUL: Lagermax este o companie austriacă, prezentă pe piaţa românească de 11 ani, cu birouri la Arad, Timişoara, Bucureşti, Otopeni şi Iaşi. Compania căuta variante de creştere pe o piaţă care stagnează. Pe de altă parte, la jumătatea acestui an, un antreprenor român cu cetăţenie germană, Robert Hrabal, cu o experienţă de 12 ani în domeniul logistic, înfiinţa Beyond Logistic.

    DECIZIA: Lagermax AED România a iniţiat un parteneriat unic pe piaţa românească cu firma Beyond. Astfel, prin intermediul Lagermax se desfăşoară peste 95% din afacerea Beyond, fiind preluate în acest fel riscurile legate de finanţare, susţinerea unui cash flow negativ, putere de cumpărare şi acceptarea ca furnizor agreat în licitaţii.

    EFECTELE: Lagermax şi Beyond estimează pentru primul an de parteneriat o creştere a veniturilor cu 3-5%, urmând ca în al doilea an să ajungă la un plus de 8-10%. La venituri estimate de 1 milion de euro, cu o marjă de profit de 10%, avantajul net al Beyond, prin taxarea prin parteneriatul cu Lagermax, este de 156.000 de euro pe an.

    Antreprenorul român Robert Hrabal, cu experienţă de peste 12 ani în domeniul logistic pe piaţa românească şi germană, s-a gândit că a venit momentul să-şi schimbe rolul de angajat cu cel de antreprenor. Mărturiseşte însă că provocările şi barierele unui start-up l-au determinat să-şi amâne decizia. „Pentru a le depăşi, ne-am consultat şi am decis să intrăm într-o formă inedită de colaborare in piaţa românească“, spune Rareş Măcinică, managing director al Lagermax, companie cu o istorie de 11 ani de activitate pe piaţa românească de logistică.

    Măcinică explică felul în care se derulează acest parteneriat: „Cele mai mari provocări ca antreprenor sunt legate de finanţare, susţinerea unui cash flow negativ, putere de cumpărare, acceptarea ca furnizor agreat în licitaţii“. Or toate aceste riscuri au fost preluate de Lagermax, prin intermediul căreia se desfăşoară peste 95% din afacerea Beyond. Clienţii acesteia sunt facturaţi direct de Lagermax, iar la finalul lunii profitul obţinut este plătit către Beyond. Astfel Beyond are acces la infrastuctura Lagermax, cu aproape zero investiţii şi zero risc în derularea afacerii.

    Mai mult, „partenerul are posibilitatea de a accesa clienţi unde nu ar fi acceptat ca furnizor din cauza istoricului inexistent, precum şi avantaje fiscale datorită opţiunii impozitului pe venit“, explică Măcinică. Concret, la venituri de 1 milion de euro pe lună, cu marjă de 10%, profitul net al Beyond se plasează la 84.000 de euro. La aceleaşi venituri, dacă facturarea se derulează prin Lagermax, la o marjă de 10%, 100.000 de euro sunt venitul Beyond, la care se aplică un impozit de 3%. Astfel, profitul net se plasează la 97.000 de euro. Una peste alta, pe parcursul unui an întreg, câştigul suplimentar al Beyond este de 156.000 de euro.

    Cu peste 800 de camioane proprii, Lagermax are servicii de transport de marfă în regim rutier, aerian şi maritim, intern şi internaţional, operaţiuni vamale şi transporturi vamale. Compania a înregistrat în ultimii doi ani o cifră de afaceri ce s-a plasat în jurul a 4,5 milioane de euro, cu o profitabilitate negativă, din pricina strategiei de investiţii, argumentează Măcinică. „Anul acesta înregistrăm profit, iar cifra de afaceri creşte cu 20% faţă de 2013“, adaugă reprezentantul Lagermax.

    Înfiinţată în urmă cu doar şapte luni, Beyond are acum doi angajaţi şi şapte clienţi, dintre care pentru unul volumele de marfă transportate către reţelele de bricolaj ar urma să ajungă la 7.000 de paleţi pe an. „Sunt însă şi clienţi din industria telecom, unde nu vorbim despre volume, ci despre valori foarte mari. Un transport de telefoane şi tablete poate să depăşească 3 milioane de euro“, explică Măcinică. El crede că acest tip de parteneriat, de a lua sub „umbrela“ unei multinaţionale un antreprenor român până la momentul în care se poate susţine singur şi are loc desprinderea, are aplicabilitate atât în piaţa de transport şi logistică, cât şi în alte industrii. „Acest tip de susţinere din partea multinaţionalelor facilitează tinerilor antreprenori români înfiinţarea unui start-up fără a fi necesar un capital iniţial. Sunt create locuri de muncă, sunt puse în valoare talentele şi iniţiativele şi, nu în ultimul rând, creşte nivelul de competitivitate pe piaţă.“

    Conform înţelegerii, această formulă de parteneriat este viabilă până în momentul în care Beyond va avea capitalul propriu necesar pentru a se susţine, iar Măcinică estimează că această perioadă ar putea dura trei ani. „Nu am luat în calcul o fuziune, dar pe viitor, în funcţie de anumiţi indicatori financiari, nu excludem această variantă“, adaugă reprezentantul Lagermax.

    Ca ansamblu, pieţei de logistică nu-i poate fi atribuită o valoare precisă, pentru că există companii care au activităţi de logistică, dar valoarea veniturilor nu poate fi însumată, pentru că producătorii îşi folosesc propriile maşinile pentru marfă şi nu se poate şti cât costă, atâta vreme cât maşinile de
    1,5 tone nu sunt licenţiate şi nu se ştie câte sunt şi la ce sunt folosite. Or pentru dimensionarea pieţei ar trebui să existe un bilanţ cu elemente speciale care să listeze veniturile din transport şi depozite proprii, venituri din expediere şi alte tipuri de servicii logistice.

    Conform unui raport al Coface, transportatorii rutieri de mărfuri au încheiat anul 2013 pe profit. Creşterea cifrei de afaceri pe sector a fost temperată, în condiţii de profitabilitate superioară, comparativ cu 2012, când creşterea mai accelerată a veniturilor a fost însoţită de pierderi. Investiţiile au crescut, similar evoluţiei din 2012, mai arată raportul Coface. Conform situaţiilor publicate de Ministerul Finanţelor, peste 27.000 de firme au ca obiect de activitate „transportul rutier de mărfuri“ şi au generat anul trecut o cifră de afaceri totală de 26,6 miliarde de lei, în creştere cu 8% faţă de 2012. Din totalul firmelor, doar 1.010 firme au cifre de afaceri de peste 1 milion de euro, mai arată Coface.

  • Un dreptunghi din chiştoace

    Cel mai urât lucru legat de atentatele din Franţa şi de şirul de evenimente care a urmat a fost modul în care politicienii au încercat să speculeze emoţiile declanşate în mulţime. Sarkozy înghesuindu-se în primul rând la marea manifestaţie, Hollande cu capul de umărului cancelarului Merkel, toţi cei care au defilat deşi, moral, n-ar fi trebuit nici măcar să se apropie de Paris în acel moment, urmaţi de cohortele de îngrijoraţi din serviciile secrete, gata să se sacrifice în lupta antiteroristă; şi, în context, reluarea pe plan local a disputelor legate de legile de tip Big Brother.

    Mă întorc acum în capitala de judeţ în care m-a găsit revoluţia din decembrie; era şi locul în care fusese „exilat“ un disident de origine comunistă, care se bucura, în ultimii ani ai lui Ceauşescu, de domiciliu forţat şi supraveghere specială. Cum eram relativ vecini, treceam zilnic pe lângă o Dacie albă, veche, care nici măcar număr din trei cifre nu avea (cunoscătorii vor fi ştiind ce spun) şi în care fie tremurau, fie năduşeau, în funcţie de anotimp, patru inşi. Şi fumau, aşa că în urma maşinii rămânea, seara, un dreptunghi gol perfect conturat de sutele de chiştoace azvârlite în orele de pândă. Nu aveam, la acea vreme, prea mari simpatii legate de regim, dar nici vreun răzvrătit nu eram.

    Treceam pe lângă maşină şi, într-un fel, îi compătimeam, pentru că fumau atât de mult şi pentru că erau obligaţi să zacă în fiecare zi în maşină, dar mă şi enervau cumplit, pur şi simplu pentru că erau acolo, zilnic, nefăcând nimic din ceea ce mi s-ar fi părut util la acea vreme şi pentru că îmi aduceau aminte cine eram şi în ce fel de ţară trăiam. În plus îmi induceau un sentiment de nelinişte lipicioasă, mă mâncau plămânii pe dinăuntru pentru că, trecând pe lângă maşină, respiram acelaşi aer care fusese şi în plămânii lor. Erau reprezentanţii unei instituţii care se ocupa cu securitatea naţiei, aşa cum o înţelegeau ei la vremea aceea. Şi, repet, deşi n-ar fi trebuit să simt vreo ameninţare, oamenii aceia şi dreptunghiul de chiştoace care rămânea în urma loc îmi aduceau mereu aminte că mă născusem, din păcate, pe partea greşită a lumii.

    Am regăsit o idee din gândurile vechi de decenii la emisiunea televizată de care am pomenit mai sus: o doamnă atotştiutoare zicea că de ce să se teamă ea de legile Big Brother, pentru că nu complotează, nici ea şi nici partenerul de emisiune (unul mai nevinovat, nici nu avea figură de complotist), şi nici nu folosesc cartele preplătite care în general sunt folosite de săraci care n-au ce pierde şi nici n-au de ce a se revolta în cauzul în care Big Brother o să îi ia la ochi. Şi iar au început să mă mănânce plămânii.

    Cartelele acelea preplătite au tocmai forma unui dreptunghi din chiştoace. Iar simpla existenţă a unor legi din ce în ce mai sugrumătoare – cartelele, convorbirile, datele, mailurile, operatorii, totul în numele unei securităţi iluzorii, că ai a te teme sau că nu ai a te teme – poate fi începutul a ceva ce am renegat în decembrie 1989. În numele siguranţei cetăţeanului se pot comite orice fapte şi poate exista justificare pentru orice măsură, iar dacă acestea îşi mai găsesc şi apărători, care nu complotează şi nu au de ce să se teamă, cu atât mai bine şi mai uşor. Iar masă de manevră există, slavă Domnului, pentru că, sincer să fiu, mi se pare că există din ce în ce mai puţini oameni dispuşi să gândească cu capul lor şi care preferă să li se spună ce şi cum trebuie să simtă.

    Ilustrez cu „Crocifissione di San Pietro“ al lui Caravaggio, pe care l-am găsit, recent, într-o biserică din Piazza del Popolo a Romei. Tot acolo am găsit o mostră de ingeniozitate italiană – iluminatul cu bănuţ: băgai bănuţul într-o cutie, se aprindea lumina şi te bucurai, scurt timp, de tablou; nu băgai bănuţ, stăteai pe întuneric. Chestia era că turiştii, şmecheri, tot aşteptau ca un alt fraier, şi nu ei, să bage bănuţul, un studiu bun pentru actuala psihologie, din ce în ce mai complicată, a mulţimilor.

  • Patronul unei firme va da înapoi banii clienţilor dacă preţul petrolului se dublează în 2015

    Un magazin specializat în vânzarea de mobilă din Houston, Statele Unite, a găsit o metodă inedită de a-şi creşte vânzările. Reprezentanţii magazinului au anunţat că vor returna toţi banii plătiţi de clienţi pentru produse dacă, în cursul acestui an, petrolul va ajunge la preţul de 85 de dolari pe baril (1,4 dolari pe litru).

    Astfel, compania se bazează pe ceea ce analiştii au anunţat, respectiv un preţ de maxim 75 de dolari pe baril. Pentru a primi banii înapoi, cumpărătorii ar avea însă nevoie de o creştere cu 70% a preţului faţă de valorile actuale.

    “Toată lumea ştie cât de important este petrolul pentru economia acestei zone”, a spus Jim McIngvale, proprietarul magazinului. “Toată lumea, de la cei din construcţii până la cei din comerţ, depindem de mersul sectorului energetic. Cu cât acest domeniu are rezultate mai bune, cu atât mai bune vor fi şi ale noastre.”

    Preţul petrolului a scăzut cu peste 50% în ultimele opt luni, iar specialiştii sunt de părere că supraoferta de pe piaţă va ţine valoarea scăzută în continuare.

    În 2014, Jim McIngvale a trebuit să returneze peste 4 milioane de dolari clienţilor, în urma unei campanii care promitea că dacă echipa locală de baseball va câţtiga campionatul, cumpărătorilor li se vor returna toate cheltuielile din magazin.

    Preţul petrolului a scăzut, marţi, sub 45 de dolari pe baril, după ce prim-ministrul şi unul dintre ei mai mari investitori din Emiratele Arabe a declarat că preţul petrolului nu va mai ajunge niciodată la 100 de dolari pe baril, scrie The Wall Street Journal, citat de Ziarul Financiar.

  • Soluţia ingenioasă găsită de un tânăr IT-ist pentru un aeroport. Acum este predată în manuale

    Au căutat să îmbunătăţească modul în care circulau oamenii şi bagajele prin aeroport, au investit milioane de dolari pentru schimbarea mecanismelor, făcând apel la marea inovaţie şi la studii despre mişcarea dispozitivelor pentru bagaje, dar lumea a rămas nemulţumită. S-au gândit să vadă unde apare nemulţumirea şi au descoperit că era vorba de viteza cu care veneau bagajele, chiar dacă au investit acolo.

    Au căutat idei de la marele public, iar cineva venit cu o idee care a fost implementată şi care a schimbat de la o zi la alta procentul nemulţumiţilor şi a crescut cu 40% gradul de statisfacţie. Un tânăr IT-ist venise cu ideea să întârzie un pic viteza de circulaţie a oamenilor: “dacă bagajele vin în 2 minute, oamenii să ajungă în trei minute”.

    Povestea este inclusă în prezent în manualele de afaceri, la capitolele despre inovaţie şi ingeniozitate. “Încercările de a face ceva fenomenal, deosebit, extraordinar reduc din valoarea micilor diferenţe, şi nu ar trebui să o facă, pentru că şi micile diferenţe, trecerea de la becul cu incandescenţă la LED, tot inovaţie este.  Absolut orice care duce la ceva mai bun este inovaţie,  o sumă de diferenţe mici poate fi mai valoroasă decât o mare inovaţie”, spune Miruna Enache, Partener Tax Advisory & Compliance Services la EY Romania.

     

  • Cei mai admiraţi CEO din România 2014: Yannis Jean Valvis, locul al 16-lea

    În prezent, omul de afaceri se ocupă de dezvoltarea mărcilor AQUA Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, dar şi de afaceri în domeniul energiei verzi şi al agriculturii bio. Născut la Atena, dar cu familia în Elveţia, a studiat în şcoala primară şi gimnaziu la Geneva, iar apoi s-a întors în Atena, unde a continuat cu studiile liceale.

    În 1973, s-a înscris la National Technical University of Athens Metsovio Polytehnion, pe care a absolvit-o în 1979, cu o diplomă de inginer-arhitect. Şi-a continuat studiile în 1980, înscriindu-se şi la cursurile Universităţii Sorbona din Paris, pe care le-a finalizat cu o diplomă de studii aprofundate în Estetica Arhitecturală. Sosit în România în urmă cu 20 de ani, a pus bazele Valvis Holding în 1994, înfiinţând Dorna Apemin, societate pe acţiuni cu capital româno-elveţian, în cadrul căreia, între 1996 şi 1999, a construit sub marca Dorna trei fabrici de exploatare a apei minerale (Dorna, Poiana Negri, Izvorul Alb). În 1998, a pus bazele Dorna Lactate şi a construit fabrica de la Dorna Cândreni, iar în 1999, fabrica de brânză topită din Vatra Dornei.

    În 2000, a înfiinţat sucursala de la Atena a holdingului, Dorna Hellas, iar în 2001, Carpathian Plastics Corporations. S-a extins apoi cu proiecte de investiţii în agricultură, printre care înfiinţarea societăţii Dorna Agri, axată pe producţia de cereale bio. În 2003 şi 2004 au fost construite fabricile de cottage cheese din Suceava şi cea de telemea de oi din judeţul Constanţa.

    Doi ani mai târziu, a intrat şi în piaţa vinului, investind la Vitipomicola Sâmbureşti şi lansând în 2009 trei game de vinuri. În urmă cu patru ani şi-a extins investiţiile în zona de agricultură eco şi energie regenerabilă şi a lansat apa AQUA Carpatica.

    Yannis Jean Valvis face parte din promoţia celor mai admiraţi CEO din 2014 şi a fost premiată în cadrul Galei Business Magazin. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale celor mai admiraţi executivi din România în a V-a ediţie a catalogului 100 Cei Mai Admiraţi CEO, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.

    Catalogul este disponibil pentru comandă mai jos la preţul de 35 de lei:

    Cantitate: buc.

    * Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .

  • Cei mai admiraţi CEO din România 2014: Omer Tetik, locul al 15-lea

    Banca Transilvania este a treia bancă de pe piaţa locală, cu active de 30,18 mld. lei (6,9 mld. euro) la finalul lunii martie, iar pentru următorii ani îşi propune să continue creşterea. Omer Tetik are 40 de ani, este cetăţean român, de origine turcă şi născut în Germania. El are o experienţă de peste 17 ani în sectorul bancar.

    Este absolvent al Faculty of Economics – Middle East Technical University, din Ankara, şi vorbeşte fluent patru limbi străine, inclusiv româna. Tetik a făcut parte din conducerea executivă a Credit Europe Bank din 2000, unde a debutat ca şef al Diviziei Trezorerie şi Instituţii Financiare, iar mai apoi a coordonat mai multe departamente, inclusiv cele de retail banking, reţea şi carduri. În 2010 a fost numit preşedinte şi director general al băncii.

    „Vremurile în care banii se făceau uşor au trecut. Vorbim despre o imensă lichiditate în piaţă, care nu este ghidată către economia reală încă. (…) Din 2015 vom vedea o concurenţă mult mai acerbă în România. Lichiditatea trebuie folosită pentru că băncile încep să piardă bani deoarece nu folosesc această lichiditate. Reintrăm într-o perioadă de creştere, dar nu vorbim despre creşterile din perioada 2005-2006, care nu sunt sănătoase şi nici nu sunt de dorit. Dacă PIB-ul ar creşte cu 5%, iar sistemul bancar cu 50%, ar fi un sentiment de bubble“, spune Tetik.

    Banca pe care Tetik o conduce are lichidităţi de aproape 4 miliarde de lei în conturi, din profiturile capitalizate în anii trecuţi, şi se uită cu „atenţie şi interes“ la oportunităţi. Raportat la valoarea de piaţă a băncii de 4,6 mld. lei, lichidităţile reprezintă 87%. Banca Transilvania este a treia din sistem după valoarea activelor şi a încheiat primul semestru cu un profit net de 212 mil. lei (48,1 mil. euro).

    Omer Tetik face parte din promoţia celor mai admiraţi CEO din 2014 şi a fost premiată în cadrul Galei Business Magazin. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale celor mai admiraţi executivi din România în a V-a ediţie a catalogului 100 Cei Mai Admiraţi CEO, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.

    Catalogul este disponibil pentru comandă mai jos la preţul de 35 de lei:

    Cantitate: buc.

    * Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .

  • Cel mai bun scenariu pesimist în economie: pariurile pierdute în 2014 se reportează pentru 2015

    Tema obsesivă a ultimilor ani – pot să funcţioneze din nou pe picioarele lor economiile lovite de criză, fără a mai avea plasa de siguranţă a programelor de relaxare monetară cantitativă derulate de băncile centrale din 2008 încoace? – n-a dispărut nici în 2014, doar că şi-a deplasat treptat focusul de la SUA spre Europa.

    În primele luni ale anului a persistat zvonistica referitoare la iminenţa unor turbulenţe masive la burse şi la prăbuşiri ale monedelor, mai ales pe pieţele emergente, dacă Rezerva Federală îşi va pune în practică planul de a subţia şi apoi a încheia de tot în luna octombrie infuziile de bani din ultimul program de acest fel, pe măsură ce economia americană va arăta că îşi revine. Apoi, când economia SUA nu doar şi-a revenit, ci s-a evidenţiat drept singura economie capabilă de o redresare coerentă (estimările Citi vorbesc de o creştere a PIB aproape de 3% în următorii câţiva ani), pieţele financiare s-au orientat, în căutarea unui robinet nou de bani, spre Europa.

    Aici, efectele austerităţii prelungite s-au dovedit atât de nefavorabile în ţările cu probleme, încât au început să taie din şansa de relansare inclusiv pentru Germania şi celelalte ţări bogate, aducând zona euro aproape de stagnare şi apoi de perspectiva unei noi recesiuni. Analitşii Credit Agricole estimează pentru 2015 o creştere a PIB sub 0,5% atât în zona euro, cât şi în Germania, Franţa sau Italia, singura dintre economiile occidentale cu perspective mai bune fiind în afara zonei euro (Marea Britanie, dar şi aceasta cu o creştere estimată la mai puţin de 1%).

    În asemenea condiţii, tema principală a celei de-a doua părţi a anului a fost dacă BCE va trece sau nu la ultima armă din arsenalul său, respectiv un program de relaxare monetară cantitativă fără sterilizare ulterioară, aşa cum zona euro nu a avut până acum de la declanşarea crizei încoace (inclusiv pentru că în afara SUA, astfel de programe fie nu au avut succes, ca în Japonia, fie au dus la supraîncălzirea din nou a unor sectoare, ca în Marea Britanie). Şi foarte probabil că, în funcţie de satisfacţiile de moment oferite investitorilor speculativi, presa financiară se va reumple şi în 2015 de critici fie la adresa lui Mario Draghi de la BCE pentru că nu e suficient de prompt sau generos la capitolul tiparniţei de bani, fie chiar la adresa lui Janet Yellen de la Fed pe motiv că ar dori să majoreze prea repede dobânzile în reacţie la creşterea economică (o temă omniprezentă în analizele financiare pe parcursul toamnei), ori chiar pe motiv că nu reporneşte tiparniţa, de data aceasta probabil pentru a combate pericolul de deflaţie atras de ieftinirea brutală a petrolului, efectele de bumerang asupra Vestului pe care le-ar putea avea sancţiunile economice şi financiare contra Rusiei ori o performanţă economică sub aşteptări în China sau Japonia.

    Iar dincolo de pârghiile monetare se întinde teritoriul aproape nelimitat de acţiune al stimulentelor fiscale şi al investiţiilor publice, invocate uneori direct ca mijloace de a menţine pacea socială şi de a evita ascensiunea populismului şi a extremismului în zonele sau ţările afectate de sărăcie şi de şomaj. După ce ieftinirea petrolului spre 60 dolari/baril a început să descurajeze exploatările de zăcăminte de şist din SUA au apărut deja apelurile la subvenţionarea cu orice preţ a acestor exploatări, atât cu argumentul evitării declinului economic al unor zone, cât şi cu argumentul păstrării avantajului pe piaţa energetică mondială câştigat de SUA graţie boomului exploatărilor de şist.

    În Europa, noul program de investiţii public-private în valoare totală de peste 300 mld. euro, iniţiat de noua Comisie Europeană în frunte cu Jean-Claude Juncker, ar urma să întemeieze reducerea şomajului în UE pe mari proiecte de infrastructură în transporturi, internet în bandă largă, energie sau şcoli şi spitale, consolidarea pieţei digitale unice, a pieţei muncii ori a educaţiei. Conform estimărilor actuale ale CE, noul Fond european pentru investiţii strategice ar putea fi gata în iunie 2015.

    Deşi Juncker a anunţat clar că extinderea UE se amână sine die, iar dincolo de aderarea la 1 ianuarie 2015 a Lituaniei la zona euro nu se mai profilează clar nicio altă trecere a vreunei ţări la moneda unică, necesitatea politică a asigurării unei zone de confort în raport cu Rusia la graniţa UE va stimula şi la anul o relaţie specială cu Ucraina şi R. Moldova. La fel va funcţiona însă şi complexul de factori care anul acesta au situat UE net în urma SUA la capitolul fermităţii faţă de Rusia: lipsa de dorinţă a aceloraşi de a-şi asuma susţinerea unei Ucraine falite, unde necesităţile de ajutor financiar cresc de la o zi la alta; avantajele economice ale relaţiei bune dintre Bruxelles/Berlin şi Moscova existente înainte de conflictul din Ucraina; riscul economic al perturbării în aprovizionarea cu gaze ruseşti a ţărilor UE care depind mai mult de aceste gaze; lipsa unei politici energetice comune.

    Soluţiile care se prefigurează acum în culise pentru 2015 nu dovedesc însă deloc lipsă de fermitate, pentru că este în joc interesul economic al UE: experţii institutului Bruegel din Bruxelles au propus deja un plan în cinci paşi, destinat să împiedice atât recăderea Ucrainei în orbita Rusiei, cât şi transformarea Ucrainei într-o gaură neagră financiară pentru statele UE. Planul prevede desfiinţarea de către Kiev a subvenţiilor pentru sectorul de gaze, inclusiv până la permiterea falimentului pentru compania de stat Naftogaz, urmată de o „preprivatizare“ a sistemului de conducte ucrainean, prin preluarea lui iniţială de către o entitate europeană ca BERD şi apoi eficientizarea managementului în vederea privatizării ulterioare.

  • Versiunea timpurie a “Mona Lisei”, descoperită în 1911, a aparţinut unui nobil englez

    Informaţiile au fost făcute publice în contextul în care lucrarea a fost expusă pentru prima dată în cadrul unei expoziţii din Singapore dedicată lucrării şi autorului său, Leonardo da Vinci. Expoziţia este organizată de o fundaţie elveţiană care susţine că “Mona Lisa timpurie” a fost pictată înainte de versiunea celebră a acestui portret feminin, care se află la muzeul Luvru din Paris, scrie Mediafax.

    “Credem că aceste noi descoperiri şi noile analize ştiinţifice care tocmai au fost efectuate lasă spaţiu pentru foarte puţină îndoială asupra faptului că tabloul este opera lui Leonardo”, a declarat David Feldman, vicepreşedinte al Mona Lisa Foundation din Zurich.

    “Vasta majoritate a experţilor fie sunt de acord cu noi, fie acceptă că teoria noastră are şanse foarte mari să fie adevărată”, a spus Feldman.

    Pictura prezintă o Lisa del Giacondo mai tânără, soţia unui negustor din Florenţa care este subiectul capodoperei expuse la Luvru şi care a ajuns în colecţia de artă a familie regale franceze în 1519, când Leonardo da Vinci a murit, în Franţa, conform Mediafax.

    Versiunea “timpurie” a picturii, despre a cărei existenţă apar menţiuni în mai multe relatări din secolul al XVI-lea, a ieşit la lumină la începutul secolului al XX-lea, când negustorul şi colecţionarul de artă britanic Hugh Blaker a descoperit-o în 1911 într-o casă din regiunea rurală a Angliei de sud-vest.

    Blaker, care a deţinut tabloul pentru mai mulţi ani şi a efectuat mai multe încercări nereuşite de a-l autentifica, nu a identificat niciodată casa sau proprietarii din 1911 ai operei.

    Într-un comunicat remis Reuters, o echipă de cercetători spune că au dat de urma unei lucrări intitulate “La Joconde”, împrumutată unei expoziţii de artă din oraşul Yeovil, din Anglia, în 1856, şi vândute unui negustor de argint doi ani mai târziu.

    Mergând înapoi în timp, cercetătorii spun că au găsit un document potrivit căruia un tânăr nobil din Somerset, James Marwood, a fost proprietarul unui tablou realizat de Leonardo intitulat “La Joconde” care a fost cumpărat probabil în timpul unei călătorii în Italia în jurul anilor 1780.

    Echipa a stabilit şi existenţa unei legături implicite cu o altă familie nobilă din Somerset care avea un interes profund în ce priveşte arta renascentistă şi care a locuit în casa Montacute, clădire care în prezent este o atracţie turistică majoră.

  • Cele mai inovatoare companii din România: Autoeconom.ro

    Elementul de noutate:

    Platforma a fost inspirată de un model similar din Danemarca şi reprezintă locul de întâlnire între proprietarii de maşini şi service-urile auto, prin care şoferii pot să găsească cele mai bune oferte de reparaţii, în funcţie de criterii ce ţin de preţ, proximitate, garanţia pieselor necesare sau recenziile celorlalţi clienţi.

    Efectele inovaţiei:

    La un an după lansarea pe piaţa autohtonă, site-ul Autoeconom.ro centralizează 210 service-uri din toate judeţele ţării şi  va genera până la sfârşitul anului venituri cuprinse între 15.000 şi 20.000 de euro, potrivit estimărilor fondatorilor acestuia.

    Până în prezent, în jur de 1.350 de utilizatori au folosit platforma, iar ţinta propusă până la sfârşitul anului este de 5.000 de utilizatori.

    Descriere:

    Dezvoltarea platformei Autoeconom.ro a fost inspirată de experienţa unuia dintre fondatori într-o perioadă în care studia în Danemarca. Tudor Costel Cioltea a preluat  ideea unui site danez şi a aplicat-o pe piaţa autohtonă, fiind ajutat în realizarea proiectului de foştii săi colegi de liceu Cristina Pop, Norbert Kolozsvari, Marius Crişan, Ioana Pop.

    Investiţia iniţială – economiile celor cinci tineri – a fost de 10.000 de euro, iar ulterior au mai fost necesari 5.000 de euro pentru promovare. Utilizatorii folosesc serviciul gratuit şi o pot face doar în scop informativ, fără să facă neapărat programarea la service. Site-ul se monetizează în schimb prin intermediul service-urilor partenere, care au trei opţiuni de plată a abonamentului: un abonament anual de 600 de lei, la care se adaugă un comision între 10 şi 15% din valoarea reparaţiilor intermediate, un altul de 1.000 de lei şi unul de 2.000 de lei, care permite şi accesul service-urilor la companiile cu flote de maşini.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.