BusinessMagazin

Tag: experienta

  • De ce a fost respinsă de CC numirea lui Marian Sârbu la ASF

     Potrivit CC, în ciuda faptului că Marian Sârbu a fost ordonator principal de credite privind finanţele publice, această experienţa profesională nu se circumscrie condiţiilor prevăzute de lege. Astfel, experienţa sa profesională nu are relevanţă pentru numirea ca membru în Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară, susţin judecătorii Curţii.

    “Marian Sârbu nu are o experienţă profesională specifică în materie de minim nouă ani. Curtea constată că acesta nu întruneşte condiţia prevăzută de articolul 9 alin. (1) lit. a2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.93/2012 pentru numirea în funcţia de prim-vicepreşedinte, membru executiv al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară. Prin urmare, Hotărârea Parlamentului nr.26/2014 este nelegală în ceea ce priveşte această numire”, menţionează CC, în motivarea publicată, joi, pe site-ul instituţiei.

    Judecătorii Curţii Constituţionale au admis, în 2 iulie, sesizarea legată de numirea lui Marian Sârbu în funcţia de prim-vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), stabilind că aceasta este neconstituţională.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nivelul următor al capitalismului: cetăţeanul-corporaţie, în care eşti fondatorul, directorul, acţionarul şi produsul

    Un cetăţean american rezident în Marea Britanie şi-a transformat propria persoană într-o corporaţie, cu o serie de bunuri şi servicii care pot fi contractate contra cost. Jennifer Lyn Morone™ Inc este un proiect pentru absolvirea Colegiului de Artă din Londra, cu rolul de a atrage atenţia asupra „sclaviei informaţiilor personale“, prin care companiile şi guvernele exploatează datele personale, însă, după cum semnalează chiar persoana-corporaţie, proiectul nu este unul teoretic.

    JENNIFER LYN MORONE A AVANSAT LA URMĂTORUL NIVEL AL CAPITALISMULUI DEVENIND O CORPORAţIE-PERSOANĂ. Modelul îţi permite să-ţi transformi în profit sănătatea, fondul genetic, personalitatea, competenţele, experienţa, potenţialul, virtuţile şi viciile. Tu eşti fondatorul, directorul, acţionarul şi produsul, folosindu-ţi propriile resurse„, se arată pe site-ul noii corporaţii.

    Facebook, Amazon, Twitter şi alte companii mari din ”economia bazată pe informaţie„ a momentului au un lucru în comun: obţin câştiguri strângând informaţii personale despre cei care le utilizează serviciile.

    Multe din datele folosite de aceste companii sunt furnizate cu uşurinţă de oameni, poate cu prea mare uşurinţă, scrie publicaţia The Economist. Peste 1,3 miliarde de persoane au dat Facebook informaţii personale foarte importante în schimbul posibilităţii de a da ”like„ şi de a împărtăşi cu alţi oameni poze cu pisici. Retailerul american Amazon ştie despre clienţii săi aproape la fel de mult cât ştiu şi aceştia, iar Twitter ştie chiar ce şi când gândeşti.

    ÎN PLUS, ODATĂ CU MUTAREA ÎN ONLINE A UNEI PĂRţI TOT MAI MARI A VIEţII OAMENILOR, VOLUMUL DE DATE GENERAT PASIV VA EXPLODA. Companiile precum Facebook câştigă deja destul de bine din faptul că utilizatorii săi sunt în acelaşi timp şi produsul. Costurile cu ”materia primă„ sunt aproape de zero, întrucât utilizatorii habar nu au cât de mult valorează informaţiile despre ei.

    ”Principiul dominant al noii economii este să ascundă valoarea informaţiei. Am decis să nu-i plătim pe cei mai mulţi oameni pentru roluri în relaţie cu noile tehnologii. Oamenii obişnuiţi dau «share», în timp ce elitele active în aceste reţele obţin averi fără precedent. Rezultatul va fi o pierdere masivă de drepturi„, spune Jaron Lanier, specialist în IT.

    Astfel de probleme au preocupat-o mult timp pe Jennifer Lyn Morone şi, pentru a redobândi controlul asupra informaţiilor personale şi a altor active legate de existenţa sa, a decis să devină Jennifer Lyn Morone™ Inc (JLM), înregistrată, precum corporaţiile ”deştepte„, în statul Delaware, paradisul fiscal al SUA.

    ”Chiar am devenit o persoană- corporaţie. Procesul nu a fost ceva standard sau banal, dar asta probabil pentru că nu sunt la o şcoală de business cu un proiect pentru înfiinţarea unei afaceri care să vândă ceva„, a declarat Morone pentru portalul We Make Money Not Art.

    JLM este o încercare de a stabili valoarea unei persoane în noua economie, în care informaţia are un rol tot mai important. După cum arată planul de afaceri, valoarea JLM este dată de trei surse, iar corporaţia protejează şi deţine drepturi asupra producţiei integrale a persoanei Jennifer Lyn Morone.

    Sursele sunt: acumularea, catalogarea şi evaluarea de informaţii generate de viaţa acesteia; experienţa şi competenţele oferite sub forma unor servicii biologice, fizice şi intelectuale; precum şi vânzarea potenţialului său ulterior sub formă de acţiuni.

  • A cerut 10 dolari şi a primit 34.000. Pentru acest tânăr, reţeta succesului a fost o salată de cartofi

    Totul a început cu o cerere simplă: Zack Brown, din Statele Unite, a postat reţeta unei salate de cartofi pe Kickstarter şi a cerut 10 dolari pentru a cumpăra ingredientele.

    Bărbatul a avut însă parte de o surpriză extraordinară: în doar cinci zile, pagina sa a strâns aproape 35.000 de dolari de la peste trei mii de susţinători. Explicaţia? Aparent, niciuna.

    Susţinătorii au fost atât de încântaţi de ideea unei salate de cartofi, încât s-au grăbit să doneze sume cuprinse între 5 şi 20 de dolari pentru a-i asigura bărbatului cele necesare. La rândul său, acesta a anunţat că va închiria o sală şi va organiza o petrecere pentru care va organiza cantităţi uriaşe din deja celebra salată. Bineînţeles, toţi susţinătorii vor fi invitaţi.

    Kickstarter este probabil cel mai cunoscut site de „crowdfunding„. Sistemul este unul destul de simplu, dar necesită o serie de paşi de urmat. Astfel, în momentul în care cineva are o idee, să spunem realizarea unui joc pentru telefoane mobile, el postează o descriere a jocului, un clip de câteva minute în care prezintă ideea şi o prezentare a sa.

    Proiectul este analizat de angajaţii Kickstarter şi, dacă îndeplineşte normele cerute de site, este publicat. Există o serie de criterii importante: proiectul trebuie să aibă o sumă ţintă (spre exemplu, 5.000 de dolari) pe care să o atingă în 30 de zile; iniţiatorii proiectului trebuie să-i răsplătească pe cei care donează (menţionarea numelui ca susţinători ai jocului, accesul gratuit la joc după finalizarea sa etc.); nu în ultimul rând, autorii trebuie să informeze în mod constant asupra modului în care proiectul evoluează.

    Dacă după 30 de zile suma ţintă a fost atinsă, banii sunt creditaţi în contul proiectului. Dacă acest lucru nu se întâmplă, donaţiile sunt returnate către cei care au investit în proiect. Alte site-uri de finanţare în grup acordă proiectului suma acumulată, indiferent dacă ţinta a fost sau nu atinsă.

    Doar persoanele domiciliate în Statele Unite pot posta proiecte pe Kickstarter.

  • A cerut 10 dolari şi a primit 34.000. Pentru acest tânăr, reţeta succesului a fost o salată de cartofi

    Totul a început cu o cerere simplă: Zack Brown, din Statele Unite, a postat reţeta unei salate de cartofi pe Kickstarter şi a cerut 10 dolari pentru a cumpăra ingredientele.

    Bărbatul a avut însă parte de o surpriză extraordinară: în doar cinci zile, pagina sa a strâns aproape 35.000 de dolari de la peste trei mii de susţinători. Explicaţia? Aparent, niciuna.

    Susţinătorii au fost atât de încântaţi de ideea unei salate de cartofi, încât s-au grăbit să doneze sume cuprinse între 5 şi 20 de dolari pentru a-i asigura bărbatului cele necesare. La rândul său, acesta a anunţat că va închiria o sală şi va organiza o petrecere pentru care va organiza cantităţi uriaşe din deja celebra salată. Bineînţeles, toţi susţinătorii vor fi invitaţi.

    Kickstarter este probabil cel mai cunoscut site de „crowdfunding„. Sistemul este unul destul de simplu, dar necesită o serie de paşi de urmat. Astfel, în momentul în care cineva are o idee, să spunem realizarea unui joc pentru telefoane mobile, el postează o descriere a jocului, un clip de câteva minute în care prezintă ideea şi o prezentare a sa.

    Proiectul este analizat de angajaţii Kickstarter şi, dacă îndeplineşte normele cerute de site, este publicat. Există o serie de criterii importante: proiectul trebuie să aibă o sumă ţintă (spre exemplu, 5.000 de dolari) pe care să o atingă în 30 de zile; iniţiatorii proiectului trebuie să-i răsplătească pe cei care donează (menţionarea numelui ca susţinători ai jocului, accesul gratuit la joc după finalizarea sa etc.); nu în ultimul rând, autorii trebuie să informeze în mod constant asupra modului în care proiectul evoluează.

    Dacă după 30 de zile suma ţintă a fost atinsă, banii sunt creditaţi în contul proiectului. Dacă acest lucru nu se întâmplă, donaţiile sunt returnate către cei care au investit în proiect. Alte site-uri de finanţare în grup acordă proiectului suma acumulată, indiferent dacă ţinta a fost sau nu atinsă.

    Doar persoanele domiciliate în Statele Unite pot posta proiecte pe Kickstarter.

  • Publicis România are un nou director de creaţie

    Începând cu această lună, Publicis România are un nou director de creaţie, Jorg Riommi.

    “Experienţa internaţională şi cunoaşterea pieţei româneşti îi oferă lui Jorg o perspectivă unică şi valoroasă”, a declarat Alex Bădilă, managing director Publicis România.

    Jorg Carlo Niccolo Riommi a lucrat în ultimii 3 ani ca executive creative director la Saatchi Frankfurt (în ultimul an a coordonat şi biroul din Berlin), având peste 12 ani de experienţă în advertising în Europa şi America de Sud.

    La rândul său, Jorg Riommi a declarat: “ Intenţionez să intensific integrarea elementelor de PR, digital şi social media în tot ceea ce facem pentru campanii relevante”.
     

  • Tânărul care coordonează 30 de oameni de vânzări: “Nu am fost tentat niciodată să încerc antreprenoriatul”

    Răzvan Coşa conduce activitatea de vânzări şi promovare la nivel naţional, dar şi la export, a soluţiilor (produse, echipamente, servicii) Away From Home de la Strauss. Coordonează activitatea a 30 de oameni cu funcţii de consultative sales, training şi servicii tehnice.

    Departamentul pe care îl conduce a atins anul trecut ţintele stabilite în planul operaţional anual pentru toţi indicatorii, iar despre planurile pentru anul în curs Răzvan Coşa spune că acordă o atenţie deosebită inovaţiei ca mijloc de diferenţiere şi creştere a afacerii. “Avem o serie de proiecte în derulare în segmentele horeca şi vending, care odată implementate vor constitui un avantaj competitiv atât pentru Strauss România, cât şi pentru partenerii săi.”

    Răzvan Coşa şi-a început cariera în timpul studenţiei, când urma cursurile Facultăţii de Marketing în cadrul ASE, angajându-se iniţial ca agent de compensare în sistemul bancar; a continuat ca broker în cadrul pieţei extrabursiere RASDAQ. În 1997 s-a angajat la Pagini Aurii ca reprezentant de vânzări, apoi a fost promovat manager regional, iar cinci ani mai târziu şi-a început activitatea în domeniul cafelei, ca national sales manager horeca la Strauss România (la acea vreme Elite România).

    Vreme de doi ani a dobândit experienţă şi în industria telecom, în cadrul Orange România, ca sales manager al diviziei business to business, iar din 2010 a revenit la Strauss România în funcţia de director vânzări AFH, “într-un moment interesant, cu provocări mari, în care compania ia de cizia de a trece la o etapă nouă, bazată exclusiv pe mărcile proprii”.

    Răzvan Coşa se vede peste zece ani în poziţia de general manager, într-o companie în care să-şi poată folosi experienţa acumulată, şi spune că până acum nu a fost tentat să încerce antreprenoriatul.

    Răzvan Coşa face parte din promoţia tinerilor manageri de top din 2014 şi a fost premiat în cadrul galei Business Magazin. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.

    Comandă acum catalogul în format electronic la preţul de 35 lei.

    Cantitate: buc.
     

     

  • Povestea tinerei de 25 de ani care a devenit stewardesă în Dubai: Muncesc pentru ca într-o zi să pot să trăiesc fericită şi pe o bucată de pământ românesc

    Andra Conţiu, 25 de ani, a plecat din România în urmă cu doi ani, după ce a absolvit facultatea de alimentaţie şi turism la Braşov şi liceul la Topliţa. Spune că visa încă din facultate să devină stewardesă, aşa că a decis să se mute în Dubai, loc de unde vizitează acum întreaga lume.

    “Odată ce am ajuns în Dubai, oamenii din jurul meu au fost cei ce au crezut mai mult în visul meu, fără să ştie de el, şi m-au împins către realizarea lui”, povesteşte Andra, care lucrează ca însoţitor de bord în cadrul unei companii aeriene din Orientul Mijlociu.

    “Interviul de angajare a avut loc în Dubai, nu este uşor, te solicită, însă e important să transimiţi acea energie pozitivă. Desigur, emoţiile au fost prezente, poate pentru că ştii că cei cu care concurezi sunt toţi diferiţi, altă naţionalitate, altă experienţă, altă cultură.  Cred că am fost în jur de 30 de candidaţi în ziua în care am fost eu şi am rămas doar trei în final. Interviul se desfăşoară pe durata mai multor zile şi, desigur, organizarea este diferită faţă de cea din România. Ei practic fac o preselecţie online înainte de a te chema la interviu”, spune Andra Conţiu.

    Despre minusurile jobului de stewardesă, tânăra spune că cel mai tare îi lipseşte somnul, din cauza diferenţelor de fus orar. Există însă şi numeroase aspecte pozitive atunci când lucrezi pentru o companie aeriană: “Programul meu de muncă este clar diferit de oricare alt job, motiv pentru care rutina lipseşte din viaţa mea. Am multe zile libere, mai multe decât ţi se oferă în mod obişnuit, pe care fie le petrec în Dubai, fie pot pleca oriunde în lume pentru puţină relaxare”.

    Meseria de stewardesă este bine plătită, chiar şi pentru standardele înalte din Dubai: “Salariul unui însoţitor de bord diferă de la lună la lună, însă se poate ajunge la 2.000 de euro dacă ai zboruri bune, pentru că eşti plătit şi pentru orele de zbor, plus diurna din fiecare tură, ca să nu mai menţionez că ţi se oferă cazare şi toate facilităţile. Seniorii noştrii câştigă mai mult, nu pot spune cu exactitate cât, însă nimeni nu le plânge de milă”.

    Cum decurge însă o zi de lucru din viaţa unei stewardese? “Încep pregatirea pentru un zbor cu 4-5 ore înainte de decolare. Ca echipaj de bord, începem să ne pregătim de acasă cu bagaje, machiaj, coafură, ţinută, totul trebuie să fie perfect. Urmează drumul până la sediu, drum în care recitesc safe talk-ul, pentru a-mi reîmprospăta cunoştinţele. Trebuie să îţi faci check-in-ul cu minimum două ore înainte de zbor, iar punctualitatea e sfântă; pentru doar 30 de secunde întârziere rişti să nu mai fii primit la zbor. Echipajul se adună într-o sală de conferinţe, unde discutăm toate detaliile legate de zbor, ne cunoaştem între noi, pentru că la fiecare zbor oamenii sunt alţii şi bineinţeles trebuie să trecem de toate verificările: paşaport şi licenţa pentru avionul pe care zburăm să fie în regulă, vaccinurile să fie la zi, uniforma să fie imaculată, manichiura să fie făcută cu ojă roşie sau transparentă, părul strâns cum ne-au învăţat în timpul pregătirilor şi safe talk-ul. Safe talk-ul e cel ce produce emoţii mereu, se pune o întrebare legată fie de aviaţie, de cazuri medicale, de securitate, la care trebuie să ştii să răspunzi pentru a putea opera zborul respectiv. După ce ajungem la avion, mai sunt o serie de sarcini până la îmbarcarea pasagerilor, după care urmează munca noastră propriu-zisă din timpul unui zbor.”

    Andra Conţiu spune că îi lipsesc multe lucruri legate de ţară, însă viaţa din Orientul Mijlociu are beneficiile ei. “Am încetat să mai simt anumite lipsuri din momentul în care am început să zbor; familia şi prietenii sunt însă cei care îmi lipsesc în continuare. Viaţa din Dubai e cu totul alta, comparativ cu România. Automat, când esti lipsit de griji poţi să te bucuri de ceea ce este în jurul tău”. Tânăra este mulţumită de slujba ei şi de viaţa pe care o duce, însă ar dori să se întoarcă, cândva, în România: “Momentan nu e mai bine acasă. Muncesc, însă, ca într-o zi să pot să trăiesc fericită şi pe o bucată de pământ românesc.”

    Sute de românce lucrează în prezent ca însoţitoare de bord pentru companii precum Emirates, Qatar Airlines sau FlyDubai. Transportatorii aerieni din Orientul Mijlociu desfăşoară anual recrutări de personal în statele europene, ca urmare a dezvoltării agresive pe piaţa aeriană mondială.

  • 10 lucruri pe care să nu le faceţi într-un interviu de angajare

    1. Nu fiţi nepregătiţi

    Înainte de a participa la interviu, trebuie să fiţi siguri că sunteţi pregătiţi. Trebuie să investiţiti mult timp în investigarea sectorului de activitate, a şefului companiei şi să ştiţi totul despre specificul activităţii acesteia. Aceste cunoştinţe vă vor plasa în faţa celorlalţi candidaţi şi veţi fi luat mult mai în serios. 

    2. Salariul

    Interviul de angajare nu este cu siguranţă locul în care să discutaţi despre cifre. Astfel de discuţii pot fi acceptate doar în cazul în care angajatorii ridică problema. Este bine să aveţi o idee în această direcţie, dar nu aduceţi vorba despre aceasta din proprie iniţiativă deoarece va transmite mesajele greşite.

    3. Contactul vizual

    Este obligatoriu să menţineţi contactul vizual într-un mod responsabil cu posibilii angajatori. Uitatul în gol sau la podea nu reprezintă cea mai bună modalitate de a impresiona oamenii, îndeosebi cei cu care lucraţi. Totuşi, nu ar trebui să vă petreceţi prea mult timp uitându-vă în ochii celor cu care discutaţi, ar putea deveni deranjant. Un echilibru care să denote determinare şi profesionalism reprezintă modalităţile prin care să arătaţi că sunteţi concentaţi.

    4. Sinceritatea

    Nu ar trebui să fiţi evazivi în mijlocul unui interviu. Vă veţi lovi probabil de o serie de întrebări care să vă provoace, directe şi la subiect. Răspunsurile trebuie să fie directe şi oferite cu încredere.

    5. Falsitatea

    Chiar dacă vreţi să fiţi pe placul tuturor celor care vă intervievează şi să răspundeţi adecvat la întrebări, trebuie să fiţi sinceri. Trebuie să rămâneţi calmi şi voi înşivă, chiar dacă interviul impune o cantitate mare de stres.

    6. Caracterul informal

    Trebuie să nu uitaţi niciodată că informalitatea nu vă va duce nicăieri.Interviul nu reprezintă locul în care să discutaţi colocvial, trebuie să respectaţi caracterul profesional pe toată durata acesteuia. Compania este interesată de cât de bine aţi putea performa la noul loc de muncă şi nici pe departe de ultimele bârfe legate de căsătoria voastră de pildă.

    7. Criticile aduse fostului angajator

    Nu este deloc indicat să faceţi acuzaţii la adresa fostului angajator. Angajatorii nu sunt interesaţi de prezentările negative ale dvs. la adresa oricui. Un astfel de comportament creionează o impresie greşită despre voi şi trebuie evitat cu orice cost.

    8. Platitudinile

    Este foarte iritant pentru recrutori  să audă clişee pe care oamenii au tendinţa să le repete la interviuri. Fraze precum „îmi place să lucrez în echipă” sau „abilitatea de a rezolva problemele” se regăsesc în majoritatea discuţiilor pe care intervievatorii le organizează prin urmare este indicat să fiţi cât se poate de inventivi pentru a vă promova caracterul şi a menţiona cum, mai exact, puteţi rezolva problemele companiei.

    9. Tăcerea

    Curiozitatea în ce priveşte locul de muncă pentru care aplicaţi este crucială pentru a reuşi la interviu. Nicio companie nu va dori o „floare pe tapet” care să nu fie interesată de activitatea companiei. Angajatorii încearcă să afle dacă vă potriviţi cu colegii de muncă şi dacă vă sunteţi capabili să vă construiţi relaţii. Companiile îşi doresc persoane dinamice şi efervescente, aspecte care reies dintr-un interviu.

    10. “Haina face pe om” este o expresie  care se regăseşte perfect în contextul unui interviu de angajare: din momentul în care intraţi într-o discuţie cu angajatorul, ar trebui ca ţinuta dvs. să impresioneze. Un costum elegant, o cămaşă, pantofi adecvaţi – sunt detalii care contează în cursa pentru noul job. 

     

    Sursa: Therichest.com

  • Blaga, despre varianta de a fi premier: Pregătit sunt, am experienţa politică, administrativă

     Întrebat dacă este pregătit să intre în cursa electorală, ca premier, în cazul în care PNL va da candidatul la Preşedinţie, Vasile Blaga a spus: “Pregătit sunt. Cred că am experienţa politică, administrativă, am fost membru în atâtea guverne, şi pe zone diferite, sigur, legate de administraţie”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Mihaela Nicola, CEO The Group: Regula 365

    Mă aliniez însă la obiceiul aproape general de a conversa despre proces şi despre instrumentele care îl însoţesc. Cu diferenţa că încerc să mă refer la consumatori spunându-le „oameni„ – e un cuvânt pe care adresarea profesională aproape că îl exclude, dar judecata emoţională care însoţeşte elaborarea mesajelor în campanii are, în fapt, de-a face cu felul în care oamenii (fie ei consumatori atunci când ajung la raft) vibrează la promisiunile brandurilor către ei.

    Cu vreo două decenii în urmă aveam câteva luni la dispoziţie pentru elaborarea unei campanii publicitare. Agenţiile însoţeau atent toţi paşii deciziilor de marketing pentru justa şi aprofundata analiză. Petreceam săptămâni în evaluări sociologice, testam fiecare slogan, ambalaje şi denumiri ale produselor noi. Între momentul scenariului pentru spotul TV (eroul campaniei în ultimele 5-6 decenii) şi întâlnirea de preproducţie se scurgeau săptămâni destinate reglajelor fine. Filmam mai apoi pe îndelete, petreceam zile multe în postproducţie şi pentru efecte speciale.

    Agenţiile de media ponderau între investiţia radio-televizată, consumul de presă şi expunerea în mediul stradal. Agenţiile de relaţii publice gestionau monologul către jurnalişti (mai stiţi instrumentul acela passé numit „comunicat de presă„?) şi adăugau câteva evenimente subtil destinate unor publicuri specializate. Existau la început, preluate din modelul agenţiilor multinaţionale, agenţii full-service, în care „accounţii„ erau specializaţi în managementul relaţiei cu clienţii şi nimic altceva, în spatele lor erau designeri şi copywriteri, planneri, strategi, regizori, producători, fiecare contribuind cu propriile competenţe la articularea unui efort integrat de comunicare. Iar eroul campaniei publicitare era mereu produsul promovat, brandul şi atributele lui de valoare erau „vedeta„ fiecărei campanii.

    E prea colorată tranziţia către astăzi ca s-o evoc detaliat, dar suntem cu toţii de acord că peisajul arată complet diferit.
    Astăzi avem în România mai mult de 7 milioane de „jurnalişti/reporteri„ sau chiar „broadcasteri„, căci fiecare deţinător de cont în reţele sociale poate difuza opinii, analize, fotografii, mesaje sau filmuleţe conforme cu propriul interes sau discernământ. Segmentarea între ceea ce era „campanie adresată consumatorilor„ şi „campanie destinată jurnaliştilor/publicului specializat„ a apus cu mai mulţi ani în urmă. Nu mai există aşadar diferenţierea profesională între rolul agenţiilor de publicitate şi cel al agenţiilor de relaţii publice.

    În plus, acestora li s-au adăugat agenţiile de digital care se întâmplă să includă doi-trei oameni entuziaşti, ireverenţioşi cu rutina arhaică a procesului şi care sunt la acelaşi moment accounţi, copywriteri, planneri, producători şi regizori ai unor virale care suscită mai mult interes decât campanii elaborate cu vechea metodologie, în agenţii care se încăpăţânează să rămână clasice. Aceste companii de digital, deseori „one man show„ sau, oricum, „few people show„, au acumulat cota de piaţă preluată şi de la agenţii de media, şi de la agenţii clasice de creaţie sau PR.

    Şi pentru că industria n-a ştiut unde să le aşeze în panelul de competitori le-a socotit multă vreme „haiduci profesionali„ care vor fi asimilaţi vechiului proces. N-au fost! Sunt astăzi parte din echipele agenţiilor „clasice„ şi mai au foarte puţin până când vor deveni dirijorii unor orchestre altfel aşezate şi care interpretează partitura comunicării în cu totul altă cheie. E drept că există şi funcţionează încă agenţiile robuste cu tradiţia de a se numi agenţii de creaţie, agenţii de media, agenţii de public relations, iar asta se întâmplă pentru că structuri masive ale unor companii multinaţionale cotate la bursă se reinventează greu şi fac paşi precauţi către transformare.

    Dar realitatea din teren este aceea că agenţiile din felurite discipline au aceeaşi unică preocupare: comunicarea. Aceasta nu mai are reţete prestabilite pentru proces şi specializări desuete, iar procesul nu mai are răbdare să se intituleze diferit şi glamorous pe cărţile de vizită.