BusinessMagazin

Tag: cazuri

  • Opinie Alex Vlăduţoiu, managing director Alfred Net: Produsul care străluceşte e aur?

    ALEX VLĂDUŢOIU este managing director la Alfred Net

    Chiar dacă următorii ani sunt roz în ochii analiştilor care anticipează consolidarea ponderii industriei în PIB peste nivelul de 28% şi creşterea activităţilor din servicii peste 50%, eu am sentimentul că, economic, am rămas la acelaşi nivel din anii 2009 – 2010. Speculaţiile pe baza cifrelor din orice industrie, dar şi explozia de consum generează câteva efecte sau păreri despre o oarecare revenire a crizei economice, consecinţe superficiale aş putea să le numesc pentru că, real, nimic nu s-a schimbat la nivel de dezvoltare şi creştere.

    Şi, odată cu valul acesta s-a format o mentalitate superficială, un trend al consumului continuu. Producem prea puţin şi consumăm prea mult. Şi de cele mai multe ori promovarea agresivă a produselor aduce cu sine şi pierderea, aproape de inexistenţă, a serviciilor.

    Spre exemplu, în ceea ce priveşte sistemele IT&C în România serviciile sunt neglijate, aproape că nu există din cauza produselor care primează în proiectele active. Pentru că acestea, de cele mai multe ori, îşi menţin un cost şi sunt bugetate o singură dată fără ca ulterior clientul să conştientizeze necesitatea serviciilor.

    În majoritatea cazurilor în care sunt solicitate soluţii, fie el domeniul telefoniei, al telecomunicaţiilor, al sistemelor de securitate sau ITS, ofertantul cotează echipamentele şi serviciile de punere în funcţiune. Însă cine plăteşte know-how-ul? În cele mai multe cazuri, beneficiarul, neavând specialişti, nu numai că nu este capabil să îşi creeze cerinţele şi specificaţiile tehnice, dar nici macăr pe cele operaţionale. Să nu uităm un lucru: nicio cerinţă tehnică nu poate fi generată dacă nu are la bază o cerinţă operaţională. De ce anume este nevoie să încercăm să identificăm „tool“-ul care poate deservi nevoia respectivă?

    În aceste condiţii, ofertantul trebuie să suplinească aceste lipsuri ale beneficiarului şi să ofere prin soluţia tehnică propusă cunoştinţele de proiectare şi consultanţă. Odată cu identificarea necesităţilor, ofertantul proiectează soluţia optimă din punct de vedere tehnic şi comercial, capabilă să vină în întâmpinarea nevoilor operaţionale ale clientului. Mai mult sau mai puţin, aceste servicii reprezintă consultanţă şi proiectare şi în cele mai frecvente situaţii sunt considerate „part of the job“.

    De ce? Pentru că s-a creat un obicei prost. În mod normal clientul trebuie să conştientizeze faptul că aceste servicii se plătesc şi nicidecum nu sunt „incluse“. Mergând mai departe, după ce documentul ce defineşte clar cerinţele operaţionale şi tehnice a fost realizat, clientul evaluează propunerea tehnică şi comercială. Ce cuprinde oferta? Preţul echipamentelor şi preţul serviciilor, fie de instalare şi punere în funcţiune, integrare, software development, fie de customizare. În România, în majoritatea ofertelor, ponderea preţului echipamentelor este mult mai mare decât cea a serviciilor!

    În domeniile la care fac eu referire, în speţă cele bazate pe IT&C, în afara României preţul serviciilor este mai mare sau rareori egal cu cel al echipamentelor. Pentru că acolo este clar pentru toată lumea că serviciile sunt mai importante decât echipamentele şi succesul de a avea o soluţie funcţională care să deservească nevoile operaţionale stă în capabilităţile, experienţa şi know-how-ul furnizorului.

    Revenind la capitolul „din păcate în România“, acest lucru este încă departe de a fi înţeles şi conştientizat. Aici nu îţi permiţi să ceri pe servicii şi implicit pe experienţă şi know-how cel puţin un preţ decent pentru că va exista mereu „un concurent“ care le va oferi aproape FOC (free-of-charge). De ce? Pentru că la noi echipamentele contează! Şi câştigă de cele mai multe ori furnizorul care „controlează“ producătorul. Ce contează că habar nu are să scoată tot ce e mai bun din acele echipamente atât timp cât producătorul e la mâna lui, are un cost suficient de mare şi îşi permite să îşi ofere serviciile aproape gratis clientului.

    Mai mult decât atât, serviciile de mentenanţă şi service sunt încă străine în România. De ce să le plătim dacă tot am achiziţionat Mercedesul echipamentului? Acesta ar trebui să fie Perpetuum Mobile de Speţa I a cărui funcţionare este garantată pe viaţă. Şi dacă cumva ceva se defectează, şi nu din hibe de fabricaţie, reparaţia acestuia trebuie oferită gratuit.

    De ce să plătim, spre exemplu, un software maintenance atât timp cât produsul este în garanţie? Niciun producător de software pe această lume nu oferă o garanţie mai mare de trei luni. Dar cum orice achiziţionăm, fie o veioză, fie un sistem sofisticat integrat, trebuie să aibă termen de garanţie minimum 24 luni, nu poţi avea pretenţii să ceri bani pe asemenea servicii.

    Şi în aceste condiţii, mai merită oare să împărtăşim informaţii clientului? Fireşte, nu vreau să generalizez. Nici nu este cazul. Orice pădure are uscături. Unii au înţeles, alţii o fac abia după ce se ard, alţii nu se schimbă deloc. Degeaba achiziţionăm un echipament bun, sau o soluţie bună din punct de vedere tehnologic, dacă nu a fost instalată corespunzător, dacă tot apar probleme, dacă serviciile furnizorului lasă de dorit şi ne nemulţumeşte. Nu se rezumă oare la servicii şi la calitatea lor?

    Revenind la cele scrise în articolele precedente, cerinţele beneficiarului reflectă cunoştinţele furnizorului. Modelul beneficiar-furnizor trebuie înţeles ca un parteneriat win-win. Va mai trece ceva vreme până când acest lucru va fi înţeles şi în România. Sau vom crede în continuare că tot ce străluceşte este aur?

  • 30% dintre creditele neperformante ale BCR sunt în faliment

    ”În 2014 targetul nostru e să reducem portofoliul de credite nepreformante cu un sfert până la jumătate, în funcţie de condiţiile pieţei. Acest plan este construit din trei strategii distincte”. Cele trei strategii reprezintă o împărţire a creditelor neperformante în trei categorii. Aproximativ 40-45% este format din companii restructurate – cum este cazul Cemacon, care a fost comentat public şi despre care Spurny spune că nu este singular: ”sunt mai multe companii unde ne-am implicat, am restructurat şi am aşteptat însănătoşirea companiei”.


    Cam 20-25% din portofoliu este format din companii care se află în reorganizare, iar Tomas Spurny spune că banca se uită cu mare atenţie la planul de reorganizare.

    30% din totalul creditelor neperformante al BCR este în faliment, iar ”orice plan de reorganizare care a fost prezentat nu a fost destul de bun. Aceste credite sunt în portofoliul specialiştilor noştri care se ocupă de disposal process şi tot acestea sunt porţiunile din portofoliul nostru pe care banca le vinde. Principalul motiv pentru vânzare este că multe dintre colateralele noastre sunt de multe ori din categoria active şi ne este dificil să le refolosim: este vorba de terenuri, de fabrici abandonate, de multe lucruri pe care ne este greu să le monetizăm una câte una”. Tomas Spurny spune că în cadrul acestui al treilea pilon se uită cu atenţie la raportul cost-beneficiu al rămânerii în cadrui unei insolvenţe/faliment. ”Am vândut în august un portofoliu de mici falimente, distribuite regional de-a lungul ţării, unde este foarte dificil pentru noi să administrăm procesele aşa cum trebuie şi costă prea mulţi bani. Aceste falimente erau deja în portofoliul băncii de cinci ani, banca a stat în cadrul companiilor prea mult deja şi a primit foarte puţini sau deloc bani. Între acum şi viitor, dacă viitorul este văzut ca o linie dreaptă, vom continua să facem acelaşi lucru, să ne uităm la portofoliu dintr-o perspectivă analitică şi, dacă noi credem că ar fi bine pentru bancă din punct de vedere cost-beneficiu, vom continua să vindem”.

    Spurny dă detalii şi despre a doua vânzare anunţată de Erste la conferinţa din vară: ”Banca plănuieşte o vânzare de writen off exposures, expuneri care nu mai sunt vizibile în balanţa noastră, datorii pe care le-am scos din balanţă şi am suferit o pierdere imensă din cauza lor. Unele dintre aceste companii încă există şi vom vedea dacă specialiştii în recuperare vor avea mai mult succes în colectarea datoriilor şi vor primi mai multă consideraţie financiară din partea clienţilor. Este vorba despre companii care nu ne-au plătit de prea mult timp, care nu au încercat prea mult să îşi rezolve problemele sau care sunt în insolvenţă deja de zece ani. Ne uităm la aceste foarte neplăcute amintiri ale trecutului şi încercăm să le monetizăm atât cât se poate. Consultanţii noştri fac pentru aceste pachete o licitaţie internaţională, unde invităm cam 100 de potenţiali cumpărători din afara României, iar cei mai mulţi dintre aceştia se uită la parteneri în România care să îi ajute cu asistenţă în implementare”. 

    Zvonurile din piaţă conform cărora BCR va vinde cea mai mare parte a portofoliului de neperformante în această toamnă sunt calificate de Spurny drept ”idioate”: ”Am construit în interiorul băncii o maşinărie în care am pus o parte dintre cei mai performanţi oameni din bancă şi de la care aşteptăm să facă orice ca să gestioneze exact aşa cum trebuie aceste probleme şi să rezolvăm problemele acestui portofoliu. Voi da un exemplu: din 1.000 de cazuri de NPL, 200 sau 300 sunt cazuri care nu mai au valoare. În consecinţă, ne focusăm resursele noastre limitate în aceste zone unde există valoare pentru a minimiza acele părţi din portofoliu unde am pierdut deja bani. Asta facem şi asta este strategia pe care o avem”. 

    Chiar dacă îşi va scădea portofoliul de credite neperformante cu 2–2,5 miliarde lei, Tomas Spurny spune că banca nu va avea capacitatea de a creşte cu alte 2,5 miliarde de lei: ”Capacitatea de creştere este mult mai mică, deoarece piaţa creditelor de consum a scăzut cu 7%, iar piaţa în general a scăzut cu aproape 3%. Aşadar, oamenii împrumută mai puţin pentru consum şi singura parte a pieţei care creşte este cea  a finanţărilor rezidenţiale. Această creştere nu este însă suficientă pentru a acoperi scăderea din zona de consum”. Portofoliul de retail al BCR este dominat de ipoteci, împărţite între locuinţe în care clienţii locuiesc (între 60 şi 70% din portofoliu) şi ipoteci luate în anii anteriori de oameni care au speculat domeniul real estate.

    omas Spurny spune că vede o creştere a cererii pentru proprietăţi rezidenţiale, dar băncile sunt în continuare precaute, ”deoarece trebuie să urmărim cu atenţie capacitatea potenţialilor clienţi de a plăti ratele”: ”Activitatea noastră de creditare e mai puternică acum. Dar creditele noi pe care le iau companiile şi persoanele fizice nu sunt destul de mari pentru a contrabalansa efectele negative pe care creditele neperformante le au asupra balanţelor băncilor”.
     

     

  • Opinie Cătălin Olteanu: Valoarea statisticii depinde de context

    CĂTĂLIN OLTEANU (Director general al FM România)

    Iar în privinţa politicii fenomenul este chiar interesant, pentru că statisticile sunt folosite pentru a induce percepţii, în unele cazuri pentru a induce sentimentul urgenţei alegătorilor sau sentimentul de eforie al câştigătorilor. Şi deşi nu sunt un adept al teoriilor conspiraţioniste, ei bine, cred în puterea statisticilor de a ne influenţa viaţa. Şi pot da şi exemple în direcţia asta.

    Aş putea să vă povestesc despre o şedinţă de analiză a indicatorilor de calitate, în care majoritatea celor prezenţi discutau despre yield-uri de peste 99%. Vă imaginaţi stupoarea apărută când pentru un anumit client indicatorul prezentat a fost de 50%! Stupoarea a fost urmată de întrebarea: „Cum a fost posibil să se întâmple aşa ceva?“ pusă de şeful cel mare. În jur, toţi cei prezenţi încercau să găsească răspunsuri, iar cei direct interesaţi de acel client dădeau SMS-uri şi telefoane pe sub masă, în timp ce restul se dovedeau fani de literatură SF şi încercau să găsească explicaţii. În cele din urmă, inginera de calitate direct răspunzătoare de yield-ul problemă a ajuns la şedinţă şi a lămurit povestea: „Păi ştiţi, este vorba de un NPI (new product introduction), care s-a produs ieri prima dată, ca să testăm linia de fabricaţie.

    Primul produs a căzut la teste, inginerii au ajustat linia, apoi şi al doilea a căzut la teste, inginerii iar au mai ajustat linia şi apoi am produs două bune, ne-am lămurit că treaba merge şi ne-am oprit ca să facem rapoartele şi să predăm linia către cei de la manufacturing. Am făcut patru produse, din care două eşecuri“. De aici yield de 50%! Probabil că dacă linia de fabricaţie rămânea în funcţiune şi mai scotea 200 de produse bune, ieşea şi yield-ul pe care îl aştepta toată lumea. „Foarte probabil ca la ora asta să se producă bine, o mai fi vreo corecţie de făcut, dar în 2-3 zile o să fie în limitele dorite“. O explicaţie perfect clară şi logică. În context.

    O chestie şi mai drăguţă am păţit-o cu nişte indicatori legaţi de resursele umane. Indicatorii respectivi se refereau la factorul de retenţie şi la absenteism şi au fost stabiliţi la nivel macro, unde 2%-3% erau deja semnificativi. Ei bine, într-una dintre filiale au apărut brusc ieşiri în decor semnificative: 20% şi respectiv 25%. Cam mult, nu? Păi da, dar dacă pui targetul bazat pe o filială care are aproximativ 1.000 de oameni, iar apoi te raportezi la una de cinci persoane… evident că dacă pleacă unul ajungi la 20% de plecări din firmă, iar dacă apoi se mai întâmplă ca încă unul să se îmbolnăvească se ajunge la 25% absenteism dintre cei patru rămaşi. Cum spunea bunicul, „lucru’ necurat în casa popii“ şi procentele astea…

    Şi apropo de statistici şi traducerea lor. La un moment dat discutam cu şeful meu expat despre creşteri salariale. Eu încercam să îi spun că propunerea lui va fi foarte prost primită de publicul muncitor, în timp ce el se uita la mine ca la un sindicalist infiltrat în conducere. Îmi spunea foarte serios că la el în ţară dacă primeşti o mărire salarială de 2%-3% eşti printre cei mai fericiţi, în timp ce la noi tocmai aprobase o medie de 10% pe tot tribul! Păi da, încercam şi eu să îi spun, dar există o mică mare diferenţa între 3% aplicat la un salar mediu de 3.000 de euro faţă de 5% la un salariu de 150 de euro într-o ţară în care pe lângă inflaţie te mai loveşte şi rata schimbului valutar. .

    Cam cum să se ducă muncitorul să se laude la familie cu o creştere de 7,5 euro pe lună, care se pierd oricum la schimbul valutar? Nu mă întrebaţi cum s-a terminat discuţia… pentru că s-a terminat prost pentru toată lumea.

    Dar am povestit destul despre traducerea procentelor în cifre şi invers. Aş putea să povestesc şi despre trenduri. O chestie care m-a distrat mereu a fost să înţeleg relaţia dintre rezultate în cifre absolute şi procente. De fiecare dată când citesc în ziare declaraţii, mă uit şi cum sunt prezentate. Aflu aşadar că firma x şi-a crescut vânzările la 300%; desigur, a sărit de la 20 de produse vândute la 60 şi dădea prost să arate cifre aşa slabe, dar ce percepţie pozitivă pe lângă amărâţii de concurenţi de la firma y care au crescut doar cu 5% (de la 500 la 525 de produse vândute).

    Trebuie să admit că am folosit chestia asta din plin la multe prezentări făcute managerilor mei. Important era ca graficul să plece din stânga jos şi să se oprească în dreapta sus. Şi cu cât era mai abruptă panta de creştere, cu atât mai bine. Şi dacă nici cifrele şi nici procentele nu mă puteau ajuta, ei bine, tips and tricks: grafica pe calculator te lasă să tragi de colţurile pozei în fel şi chip (de exemplu, dacă o lungeşti pe verticală, cresc şi histogramele şi gapul dintre ele). Poţi chiar să faci graficul în 3D şi să îl întorci în aşa fel încât şi un trend plat ca un teren de fotbal poate induce perspectiva unei creşteri. Şi chiar dacă e creştere zero, o imagine bună poate chiar înlocui o mie de cuvinte.

  • Opinie Cătălin Olteanu, FM România: Valenţele comunicării în protecţia muncii

    CĂTĂLIN OLTEANU este director general al FM România

    Pentru cei care nu ştiu, la ora asta sunt un fel de magaziner-şef la o firmă de logistică. O problemă importantă în munca din depozit este asigurarea securităţii, a protecţiei celor ce operează. Pentru că utilajele sunt grele, 5 km/h este o viteză deja mare, iar spaţiul strâmt creşte dificultatea de manevrare. Pantofii cu bombeu metalic şi uniforma de protecţie sunt mai mult decât necesare. La una din vizitele într-un depozit am rămas surprins să remarc operatorii în tenişi şi chiar şlapi de baie. După ce mi-am revenit din consternare, am chemat echipa managerială la şedinţă şi mi-am expus punctul de vedere cu privire la respectarea regulilor. Adică, guys, dacă tot am investit în echipament de protecţie, ei bine, mă aştept să văd că oamenii îl poartă. Ce greşeală de comunicare…

    Şi ca să fac o paranteză, probabil că unii dintre voi aţi auzit şi chiar i-aţi văzut pe Fraţii Marx (o familie de comedianţi, cu succes în vodevilul de la începutul secolului trecut). Tocmai mi-am amintit un episod în care îi explicau retardatului de Groucho cum e cu forma Pământului:

    – Băi, ştii cum sunt butonii mei?
    – Pătraţi – vine răspunsul.
    – Nu, măi, nu ăia din timpul săptămânii, ăia de duminică.
    – Aaa, păi ăia sunt rotunzi.
    – Aha, deci cum e Pământul?
    – Pătrat în timpul săptămânii şi rotund duminica!
    Cam aşa şi cu echipamentul de protecţie şi comunicarea către angajaţi: „Băieţi, e la liber, dar dacă vine Olteanu în vizită, să dea naiba să nu-l purtaţi“.

    Aşa că am fost nevoit să le ţin unora teoria centurii de siguranţă. Şi profit de ocazie să o spun din nou şi pentru cei ce mă citesc. Vă amintiţi cum s-a implementat în România portul centurii de siguranţă? A fost ceva de genul: „Dragilor, am intrat în Europa, legislaţia europeană spune că e obligatoriu să purtăm centura, o facem şi noi obligatorie, şi ca să ne asigurăm că aţi priceput mesajul, cine nu poartă, primeşte amendă“. Simplu, nu?

    S-a comunicat la tot poporul, deci nu poate spune nimeni că nu ştie, iar apoi Poliţia a trebuit să se asigure că se aplică noua regulă. Iar românii au refuzat să accepte schimbarea pentru că fiecare avea câte un număr de telefon la care să sune şi să-l îmblânzească pe „garcea“ care încerca să îl amendeze din cauza lipsei centurii. Pentru că „eu ştiu să conduc, dom’le, n-am eu timp de prostiile astea cu centura“.

    Cum s-a întâmplat la alţii? Ei bine, pentru început guvernele lor au investit în ceva reclame, în care o familie stă la semafor sau la intersecţie, vine un aiurit şi îi buşeşte. Consecinţele: dantura spartă în volan, mâini rupte în bord şi alte urmări similare, cu sânge peste tot. Mesajul, simplu, este că accidentul nu e musai din cauza ta şi dacă ai purta centura ai putea scăpa fără atât de multe răni şi probleme. În plus, costă al naibii de mult să repari danturi plesnite, membre rupte, unde mai pui că e posibil să nu mai fie niciodată la fel ca originalele.

    După o perioadă a apărut continuarea, în care s-a pus accent pe problema costului reparaţiilor celor ce sunt răniţi în accidente, cost ce trebuia suportat cumva de stat prin asigurările sociale. Iar statul a venit şi a spus ceva de genul: „Uite, ne costă al naibii de mult ca să îi reparăm pe cei ce nu respectă regulile, aşa că ne-am gândit să îi amendăm şi cu banii din amenzi să îi reparăm atunci când se strică. Pentru că nu e corect să umflăm taxele celor ce respectă regulile ca să îi putem repara pe ceilalţi“.

    Vă las acum pe voi să vă faceţi o idee dacă acest sistem de comunicare a avut efect.

    Tot ce pot să spun este că în ceea ce mă priveşte am priceput că românii nu se prea sensibilizează la astfel de mesaje. O să întrebaţi ce mă face să spun asta, şi vă pot povesti despre un nedorit accident care s-a întâmplat
    într-unul din depozite, când o colegă de-a noastră a fost lovită de un echipament. Ancheta a scos în evidenţă faptul că lucrătorul de pe stivuitor nu a văzut-o pe colega noastră când a dat cu spatele şi nici ea nu a văzut maşina şi nici nu a auzit semnalele acustice. Concluzia a fost să le facem vizibile, aşa că am pus girofar pe maşină şi le-am dat veste reflectorizante celor din zona periculoasă. Dacă în depozitul în care s-a produs accidentul nu a fost nicio problemă să implementăm portul vestelor, nu la fel a fost şi în alte părţi. Desi s-a comunicat că e pentru binele lor, ca să fie văzuţi, comentariul lor a fost în genul: „Ce naiba i-a apucat pe manageri de ne dau vestele astea, că numai gunoierii mai poartă aşa ceva?“. Ei nu zău, aşa o să spui şi dacă trece unul cu 2 tone de marfă peste tine?

    Ca baba căreia îi călcase unul găina cu maşina, iar şoferul încerca să-şi ceară scuze. La care baba zice: „Nu cred că e a mea, maică, eu nu am găini aşa plate!“.

  • FBI a încurajat musulmani americani să devină terorişti – raport HRW

     Organizaţia Human Rights Watch (HRW) acuză în raportul său forţele de ordine că “în unele cazuri au transformat în terorişti indivizi care respectau legea, sugerându-le comiterea unui act terorist”.

    În documentul său de 214 pagini, HRW ajutată de experţi de la Universitatea din Columbia analizează “în profunzime” 27 de exemple concrete privind aproximativ 500 de cazuri de terorism instrumentate de tribunale americane de la atentatele din 11 septembrie.

    Deşi susţin că nu vor să generalizeze, autorii raportului estimează că jumătate din condamnările teroriste rezultă din astfel de operaţiuni sub acoperire. În 30 la sută din cazuri, agentul infiltrat a jucat un rol activ în planificarea complotului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CRONOLOGIE – Cazuri similare tragediei aviatice din estul Ucrainei: Avioane de pasageri care au fost doborâte de-a lungul istoriei

     Zborul SB 1812 al Siberian Airlines

        4 octombrie 2001

        78 de oameni au murit

        doborât de Ucraina


    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Consultanţii din imobiliare trec de cealalată parte a baricadei şi devin dezvoltatori

    IONUŢ DUMITRESCU, unul dintre fondatorii firmei de con-sultanţă imobiliară Eurisko, pe care a vândut-o gru-pului american CBRE, Radu Lucianu, coleg cu Dumitrescu în Eurisko şi apoi şef al CBRE România şi al firmei Property Advisors, o so-cie-tate fondată de acţio-narii casei de investiţii Capital Part-ners, sau Mihnea Şerbănescu, directorul general al DTZ Echinox, sunt doar câteva exemple de astfel de cazuri.

    ”Andrei Diaconescu şi Victor Căpitanu, doi dintre fondatorii companiei Capital Partners, au dezvoltat mai multe proiecte imobiliare şi într-unul din el sunt şi eu implicat, respectiv One Charles de Gaulle. Căutăm oportunităţi de investiţii pe segmentul imobiliar, fie ele structuri nefinalizate, terenuri sau proiecte existente. Nu sunt singurul consultant imobiliar care face astfel de investiţii. Şi foştii mei colegi Gabriel Marchievici (care a lucrat de asemenea în firma Eurisko – n.r.), Mihnea Şerbănescu de la DTZ, Bogdan Georgescu de la Colliers, persoane cu care am copilărit în piaţa imobiliară, au făcut acest pas„, spune Radu Lucianu.

    El crede că acesta este un pas firesc pe care îl face un consultant cu vechime pe piaţa imobiliară. ”Ai experienţă, ai resurse financiare dacă eşti cumpătat, iar la un moment dat vrei să faci altceva. Brokerajul îl faci 10-15 ani, te zbaţi, apoi treci pe o poziţie de top management. După aceea, variantele sunt fie să te duci într-o companie de dezvoltare imobiliară foarte mare, gen Skanska sau Immofinanz, fie să începi tu să fii dezvoltator şi faci pasul către dezvoltare. Nu am văzut broker imobiliar la 60 de ani„, a explicat Lucianu.

    Întrebat de sumele pe care este dispus să le investească în proiecte imobiliare, Lucianu a precizat că ”este vorba de mulţi bani„, fără să indice o valoare. ”Resursele financiare sunt utilizate la maximum. Piaţa imobiliară este o piaţă în care am crezut tot timpul, chiar dacă mi-a arătat şi faţa mai puţin bună. Nu investim niciodată în produse în care simt că lucrurile nu sunt în regulă, ci doar acolo unde se poate aduce valoare adăugată. Investim bani proprii de la început până la sfârşit, deşi abia acum vedem că accesarea unor împrumuturi este interesantă din punct de vedere al debitorului. Încercăm să ne ţinem promisiunile, să livrăm ceea ce promitem şi la termenul pe care îl promitem„.
    În ceea ce priveşte proiectul pe care vrea să-l dezvolte în Piaţa Charles de Gaulle din centrul Bucureştiului, spune că este în stadiu de proiectare şi că e deocamdată singurul în care este implicat. ”Căutăm locaţii la care ne pricepem cel mai bine şi pe care le înţelegem. Ne adresăm unei nişe de clienţi şi facem investiţii de care suntem siguri că vor fi rentabile, nu avem clienţi industriali sau fabrici. Segmentul pe care se vor focusa investiţiile este cel rezidenţial, în special cel din Bucureşti. One Charles de Gaulle este deocamdată singurul proiect pe care îl avem în plan, dar tot timpul suntem în căutare de noi oportunităţi„, spune Lucianu.

    Terenul de 2.000 metri pătraţi pe care va fi dezvoltat proiectul a fost cumpărat în acest an.

    One United Properties are în portofoliu proiectele rezidenţiale de lux One Floreasca Lake şi Madrigalului Residence, un complex exclusivist de doar 14 unităţi, pe malul lacului Băneasa. One Floreasca Lake este unul dintre cele mai de succes proiecte din zona de nord a Capitalei – primele două imobile din cadrul proiectului, cu 42 de apartamente, au fost vândute până la finalizarea acestora în 2013, iar cel de-al treilea bloc, care urmează să fie finalizat în luna iunie 2015, are deja precontractate 21 dintre cele 26 de apartamente. Similar Madrigalului Residence, proiectul va fi finalizat în luna august 2014, iar 10 dintre cele 14 apartamente sunt deja precontractate.

    ”Un exemplu interesant privind evoluţiile din ultimii ani ale pieţei imobiliare sunt acei consultanţi sau investitori proveniţi din alte domenii decât real estate care au urmărit cu atenţie piaţa şi au achiziţionat terenuri în perioada 2007-2008. După blocajul anilor de criză, acum aceştia încep să anunţe din ce în ce mai multe dezvoltări pe aceste terenuri. Pe de altă parte, alţi investitori au achiziţionat terenuri la preţuri foarte bune în plină criză şi acum încep dezvoltările pe acestea„, a declarat Mihai Dumitrescu, managing partner, Crosspoint Investment Banking & Real Estate.

    Mihnea Şerbănescu este, la fel ca şi Lucianu, unul dintre pionierii pieţei locale de real estate. El a fondat Echinox Consulting acum mai bine de 20 de ani, iar în 2002 a încheiat un parteneriat cu DTZ, unul dintre liderii globali în domeniul imobiliar. Noul nume al firmei este de atunci DTZ Echinox. Cu focus în special pe segmentul rezidenţial de lux, Şerbănescu a fost implicat în toate sectoarele pieţei locale de real estate, jucând un rol major în ascensiunea DTZ Echinox în topul companiilor de profil din România.

    ”Mi-am început activitatea în imobiliare în 1993. Principalul motiv a fost faptul că acest domeniu permitea un start-up fără capital, principala resursă fiind entuziasmul. De-a lungul timpului, dinamica pieţei şi oportunităţile ivite m-au determinat să rămân loial acestui business. În perioada 2004-2009, împreună cu alţi parteneri, am dezvoltat şapte proiecte de birouri şi clădiri rezidenţiale în locaţii de top din capitală, care astăzi sunt finalizate şi ocupate în totalitate. Având în vedere că piaţa dă semne clare de revenire, cu siguranţă, în perioada următoare, voi relua investiţiile în mici dezvoltări de acelaşi tip„, spune el.

    În opinia lui Şerbănescu, cel mai accesibil sector pentru investitorii mici şi medii este cel rezidenţial sau cel al birourilor mici şi al spaţiilor comerciale stradale. De asemenea, Şerbănescu consideră că o soluţie pentru accesul micilor investitori la proiecte de anvergură ar reprezenta-o fondurile imobiliare, care însă sunt prea puţin prezente în acest moment pe piaţa locală.

    Dar poate cel mai activ şi cel mai mediatizat caz de acest tip este al lui Ionuţ Dumitrescu, cel care în 1997 a fondat firma de consultanţă imobiliară Eurisko, pe care a vândut-o în 2008 pentru 35 de milioane de dolari grupului American CBRE.

  • Dosare penale pe numele şoferilor care încearcă să aducă în România maşini cu numere provizorii

     Potrivit poliţiştilor de frontieră, de la începutul anului s-au înregistrat peste 50 de dosare penale întocmite pe numele unor şoferi care au încercat să intre în ţară la volanul unor maşini care aveau numere provizorii ori de probă, emise de autorităţile germane sau ungare.

    “Din cazuistica înregistrată la nivelul punctelor de trecere ale frontierei rutiere s-a constatat că sunt cetăţeni care se prezintă, pentru a intra sau a ieşi din ţară, la volanul unor autovehicule care au montate plăcuţe cu numere de înmatriculare provizorii sau pentru probă, atribuite de autorităţile din Republica Federală Germania, cât şi cele de tip ‘P’ eliberate de Ungaria, cazuri care atrag răspunderea penală a conducătorilor auto”, se arată într-un comunicat emis de Poliţia de Frontieră.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • LOCURI DE MUNCĂ în Franţa, Irlanda, Norvegia şi Germania. Salariile depăşesc, în unele cazuri, 40.000 de euro pe an

     Germania oferă, prin reţeau Eures, 50 de posturi de asistent medical pentru spitale, azile şi instituţii medicale. Persoanele interesate să ocupe unul dintre aceste posturi trebuie să aibă diplomă de absolvire a unei şcoli postliceale sau universitare de asistenţi medicali, acreditată. Cunoştinţele de limbă germană nivel de bază constituie un avantaj, dar nu sunt obligatorii pentru a fi recrutat.

    Angajatorul oferă un salariu de 11,22 euro pe oră, asigurare socială, asigurare de sănătate şi un curs lingvistic în România, cu profesori specializaţi şi material didactic special conceput pentru domeniul medical. Costurile cursului sunt finanţat de companie, cursantul trebuind să plătască doar cărţile necesare.

    Contractul de muncă este pe perioadă nedeterminată, iar programul de lucru este de aproximativ 40 de ore pe săptămână. De asemenea, se asigură sprijin pentru găsirea unei locuinţe şi integrarea în Germania, compania ocupându-se de toate demersurile necesare pentru recunoaşterea profesiei în ţara gazdă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul german de Finanţe: Americanii dau dovadă de o “prostie care te face să plângi”

     “Este extrem de prostesc ca Statele Unite să recruteze la noi persoane de a mâna a treia. Iar în faţa unei asemenea prostii, nu poţi decât să plângi”, a declarat ministrul pentru postul german Phoenix. “Şi de aceea, acest lucru nu o amuză pe cancelar”, a adăugat Schäuble, cunoscut pentru modul său direct de a vorbi.

    Pentru a doua oară în cinci zile, justiţia germană a deschis o anchetă, miercuri, în privinţa unui presupus spion care lucrează, potrivit presei, pentru Washington, un caz care tensionează şi mai mult relaţiile dintre Statele Unite şi Germania.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro