Tag: asigurare

  • Transportul elevilor, decontat în limita a maximum 26 lei/lună pentru o distanţă de trei kilometri

     “Având în vedere diferenţele mari şi nejustificate ale tarifelor practicate de transportatorii care au asigurat până acum transportul elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu, propunerea Ministerului Finanţelor Publice privind decontarea abonamentelor de transport în limita a maximum 26 lei/abonament/lună pentru distanţa de 3 km este binevenită. Ea este de natură să asigure o mai corectă cheltuire a banului public, susţinând în acelaşi timp preocuparea Ministerului Educaţiei Naţionale de a asigura accesul la educaţie pentru categoriile vulnerabile”, se arată într-un comunicat de joi al MEN.

    Potrivit sursei citate, în anul şcolar 2012-2013, MEN a decontat, la nivel naţional, peste 150.000 de abonamente de transport, iar până acum nu s-a ţinut niciodată cont de diferenţele foarte mari dintre tarifele solicitate de transportatori în diferite locuri din ţară.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ambasada SUA în Yemen s-a redeschis pe 18 august, după două săptămâni

     Reprezentanţa americană la Sanaa, închisă din 4 august, “s-a redeschis la 18 august pentru a asigura un serviciu public restrâns”, a anunţat într-un mesaj electronic purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Jennifer Psaki.

    Ea a amintit că ambasada a fost constrânsă să reducă la minim numărul angajaţilor aflaţi în post pentru a asigura “misiunea de securitate naţională” şi pentru a aduce “sprijin de urgenţă cetăţenilor americani” în Yemen.

    Londra a anunţat duminică redeschiderea ambasadei sale la Sanaa.

    Statele Unite, Franţa, Marea Britanie şi alte guverne occidentale şi-au închis temporar, la 4 august, ambasadele în Yemen şi în aproximativ 20 de alte ţări, în urma unei avertizări lansate de Washington în legătură cu o ameninţare legată de Al-Qaida.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dorin Cioabă: Au fost nelămuriri privind informaţii din spital, translatorii n-au transmis ce trebuie

     Fiul cel mare al autointitulatului rege al romilor a declarat, marţi dimineaţă, că tatăl său avea asigurare medicală, însă iniţial aceasta nu a putut fi pusă la dispoziţia spitalului din Antalya pentru că în România au fost zile libere, însă situaţia s-a rezolvat, fiind îndeplinite acum toate formalităţile de către unitatea medicală.

    De asemenea, el a mai spus că medicii “şi-au dat tot interesul” pentru a-i salva tatăl şi că aceştia au fost în permanenţă lângă familia sa.

    “În România au fost zile libere şi nu am putut lua legătura pentru a ne pune la dispoziţie asigurarea de sănătate. Imediat ce am avut-o, am adus-o la spital şi imediat s-au întocmit formalităţile şi în cel mai scurt timp trupul tatălui meu va fi transportat la avion. S-au vehiculat anumite sume de bani cerute de spital, dar a fost lipsă de informaţie şi de dialog între noi si spital, am avut tot felul de translatori care n-au transmis ce trebuia. Spitalul a făcut tot ce trebuia, au fost lângă noi tot timpul şi şi-au dat tot interesul să-l salveze pe tata. Au plâns cu noi, s-au rugat cu noi şi au dat sânge pentru tatăl meu”, a declarat Dorin Cioabă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ING lansează UNA, o asigurare de viaţă dedicată femeilor

    “Atât în sediul central cât şi în forţa de vânzare, echipa ING Asigurări de Viaţă e formată în proporţie de 75% din femei. Pornind de aici, pe baza studiilor pe care le-am realizat, am constatat că există un segment important de femei care, deşi manifestă o nevoie reală de protecţie financiară, nu dispune în piaţă de nicio asigurare de viaţă adaptată nevoilor specifice. Este un public pe care îl estimăm la aproape 130.000 de persoane şi care creşte, format din acele femei puternice, ambiţioase, cu familie şi carieră, care îi susţin financiar pe cei dragi, nu se rezumă să viseze, ci fac lucrurile prin propria voinţă şi reuşesc într-o lume <a bărbaţilor> fără a-şi pierde însă feminitatea. Le-am întrebat prin intermediul unui studiu calitativ online ce îşi doresc, ce le sperie şi cum le putem ajuta. Astfel am ajuns să creăm UNA de la ING”, a declarat Marius Popescu, Membru al Consiliului de Administraţie şi Director General ING Asigurări de Viaţă (în curs de aprobare de către Autoritatea de Supraveghere Financiară).

    Concret, componenta de protecţie acoperă principalele vulnerabilităţi exprimate de publicul ţintă: diagnosticarea cancerului, inclusiv în fazele incipiente, reconstrucţia mamară după mastectomie în urma cancerului, invaliditatea şi decesul din orice cauză. Durata contractului este fixă, de 10 ani, iar suma asigurată se stabileşte de către client şi poate varia între 30.000 şi 400.000 de lei.

    Dacă riscurile asigurate se produc, ING plăteşte beneficiarilor indemnizaţia calculată în funcţie de suma asigurată aleasă, ce poate fi folosită pentru acoperirea tratamentelor medicale (în cazul apariţiei cancerului, chiar din stadiile incipiente), a recuperării sau pentru menţinerea independenţei financiare în cazul invalidităţii din boală sau accident (în aceste situaţii beneficiarul asigurării este chiar persoana asigurată) sau pentru susţinerea financiară a celor dragi, în cazul decesului (situaţie în care beneficiarii sunt persoane desemnate de contractant). În cazul decesului survenit din accident, suma asigurată plătită de ING beneficiarilor se dublează.

    Dacă până la sfârşitul contractului nu se produce niciunul dintre evenimentele asigurate, ING rambursează clientului 30% din valoarea primelor plătite.

    În plus, pe parcursul contractului, persoana contractantă are posibilitatea de a întrerupe plata primelor de asigurare pentru o perioadă cumulată de şase luni (fracţionat pe mai multe intervale sau integral), continuând să fie în această perioadă acoperită pentru toate riscurile asigurate şi, astfel, protejată financiar.

    UNA reprezintă, de asemenea, un instrument ce permite acumularea financiară pentru realizarea planurilor pe termen lung, prin componenta de investiţie pe care o include. Primele pentru componenta de investiţii nu sunt însă obligatorii şi pot fi plătite oricând pe durata contractului. Alături de aceasta, taxele comparabile cu cele aferente subscrierii într-un fond mutual diferenţiază UNA de alte asigurări de viaţă cu componentă de investiţie.

    De exemplu, o clientă în vârstă de 35 de ani care încheie o poliţă de asigurare UNA de la ING pentru o sumă asigurată de 100.000 lei, plăteşte lunar pentru componenta de protecţie 154 de lei. în cazul În care este diagnosticată cu cancer, ea primeşte de la ING suma asigurată de 100.000 de lei sau 20.000 de lei pentru fiecare diagnosticare cu un carcinom in situ. Dacă este necesară reconstrucţia mamară după masectomie în urma cancerului, ING plăteşte clientei 20.000 de lei (20% din suma asigurată, o singură dată pe durata contractului). în cazul încadrării în grad de invaliditate, clienta primeşte maxim 100% din suma asigurată, în funcţie de gradul de invaliditate. în situaţia decesului, ING plăteşte beneficiarilor desemnaţi 100.000 de lei dacă acesta survine din îmbolnăvire sau 200.000 de lei dacă survine din accident, la care se adaugă valoarea contului de investiţii. Dacă până la sfârşitul contractului clienta nu face nicio solicitare de despăgubire, ea va primi înapoi 5.544 lei, respectiv 30% din primele plătite pentru componenta de protecţie. Dacă, în plus, alege să aloce separat pentru contul de investiţii 300 de lei în fiecare lună, la finalul celor 10 ani de contract va acumula 45.166 lei (folosind un scenariu prudent şi luând în calcul o alocare de 100% în fondul Mixt 50. Suma nu este garantată, ci depinde de randamentul fondurilor alese de către client).

    Astfel, pentru a asigura flexibilitate şi rapiditate maxime, toate informaţiile despre contract sunt disponibile în cadrul MyING (portalul integrat prin care clienţii pot afla informaţii despre toate contractele de pensii private obligatorii, facultative şi asigurări de viaţă pe care le deţin la ING), unde pot fi realizate şi tranzacţii online. Plata primelor se poate realiza prin MyING, prin debitare directă, cu ordin de plată din cont deschis la orice bancă din România, prin serviciul HomeBank, multimatele sau Serviciul Plăţi Expres de la ING. Pe parcursul contractului, clienţii pot face oricând schimbări în privinţa sumei asigurate, a beneficiarilor sau modalităţilor de plată. în plus, ING va crea o comunitate online dedicată femeilor.

    “Prin lansarea UNA, marcăm şi cel de-al 16-lea an de prezenţă ING Asigurări de Viaţă pe piaţa din România,”, declară Marius Popescu.

    Concret, de la începutul anului 2013, ING a desfăşurat mai multe iniţiative în premieră pe piaţa de asigurări de viaţă din România, (funcţionalităţi noi în cadrul portalului MyING, pentru tranzacţionare şi plăţi online), cât şi creşterea profesionalismului forţei de vânzări (Sales Force Academy, un program construit după modelul programelor internaţionale de master, ce se adresează celor 1.650 de consultanţi financiari şi 200 de manageri ai ING Asigurări de Viaţă), dezvoltarea canalelor de distribuţie (Vita Protect, prima asigurare de viaţă vândută online prin intermediul serviciului Homebank al ING Bank) şi crearea brandului de angajator (ING Welcome, care combină elemente specifice culturii organizaţionale proprii şi aşteptările potenţialilor candidaţi).

     

  • Isărescu: BNR va face tot posibilul să aducă dobânzile la creditele în lei aproape de cele în valută

     “Noi vom face tot ce este posibil, prin reducerea dobânzii de politică monetară, prin asigurarea lichidităţii pe piaţă, prin îngustarea coridorului de variaţie a dobânzilor de pe piaţa monetară să venim cu dobânzile la lei în apropierea dobânzilor în valută”, a afirmat miercuri Isărescu, într-o conferinţă de presă.

    El a arătat că împrumuturile imobiliare în lei, deşi presupun rate cu 30% mai mari decât cele în valută, sunt mai avantajoase pentru client întrucât împrumutul în valută are, pe lângă costul vizibil, şi unul invizibil, dat de fluctuaţia cursului valutar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EXPLOZIE A UNEI BOMBE la bordul unui tren în Pakistan: 14 oameni au fost răniţi

     Explozia s-a produs într-o toaletă, la bordul Shalimar Express, un tren care asigură o legătură între Lahore, capitala Punjabului (centru), şi metropola economică a ţării, oraşul Karachi (sud), au anunţat oficiali.

    “Bomba era ascunsă într-o toaletă, la bordul trenului. Este vorba despre o acţiune teroristă”, a declarat ministrul federal al Transporturilor Saad Rafique, într-o conferinţă de presă transmisă în direct de televiziunea de stat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mai multe călătorii, o singură asigurare

    Cu My Travels, persoanele care călătoresc oriunde în lume au acoperit un numar nelimitat de călătorii pe parcursul unui an de zile (durata maximă a fiecărei călătorii de 45 zile), într-o sumă asigurată de 30.000 euro. Cardul ergonomic personalizat My Travels cuprinde informaţii referitoare la poliţa de asigurare, precum şi detaliile de contact necesare în cazul unui eveniment neprevăzut asigurat.
    Astfel, cu cardul My Travels de la Gothaer, clientul poate călători oricând doreşte, fără avizare înainte de plecare, beneficiind de toate avantajele oferite de această poliţă de asigurare, printre care enumerăm: asistenţa medicală de urgenţă care include consultaţia şi diagnosticarea, tratamentul, medicaţia, spitalizarea sau intervenţiile chirurgicale, precum şi transportul medical de urgenţă şi repatrierea medicală. Se poate opta suplimentar şi pentru asigurarea bagajelor în limita a 500 de euro, precum şi pentru acoperirea evenimentelor ce pot apărea în timpul practicării sporturilor de agrement.
    Oferta Gothaer Asigurări Reasigurări cuprinde produse cheie adresate atât persoanelor fizice cât şi celor juridice şi include atât tipurile de asigurări specifice nevoilor individuale private, precum asigurările de locuinţe, casco şi sănătate, cât şi o gamă largă de produse inovatoare adresate antreprenorilor, companiilor mici şi mijlocii şi angajaţilor.
    Gothaer are peste 3.5 milioane de clienţi şi prime brute subscrise de aproximativ 4 miliarde de Euro. Compania se numară printre marile grupuri de asigurări din Germania şi este una dintre cele mai mari companii de asigurări mutuale. În cadrul grupului, Gothaer Finanzholding AG administrează activităţile financiare ale acestuia. Portofoliul companiei cuprinde persoane fizice, întreprinderi mici şi mijlocii, antreprenori şi profesionişti. 40% din veniturile sale provin din prime de asigurare de proprietăţi şi accidente, 40% din asigurările de viaţă şi 20% din asigurările de sănătate. Grupul Gothaer este cotat cu rating A- de către Standard & Poor şi rating A de catre Fitch Ratings. Gothaer şi-a început expansiunea în afara Germaniei, intrând în CEE prin achiziţia asiguratorului polonez PTU (Polskie Towarzystwo Ubezpieczen S.A.) precum şi prin implicarea în asociaţia europeana a asiguratorilor Eurapco.

  • Câmpeanu: IMM-urile sunt soluţia pentru reducerea şomajului în rândul tinerilor. Multinaţionalele angajează doar tinerii foarte bine pregătiţi

     “O problemă din ce în ce mai gravă este şomajul în rândul tinerilor. O soluţie pentru această problemă o reprezintă IMM-urile, care pot asigura locuri de muncă pentru toţi tinerii care vor să muncească în această ţară. Multinaţionalele angajează în general doar «vârfurile», tinerii foarte bine pregătiţi”, a spus Câmpeanu, la o lansarea Cartei Albe a IMM-urilor.

    Ea a arătat că sunt anumite zone unde şomajul în rândul tinerilor ajunge la 25%.

    În acelaşi timp, ministrul Muncii a precizat că există în prezent o serie de programe naţionale sau finanţate din fonduri externe prin care firmele sunt încurajate să angajeze tineri.

    “Banca Europeană pentru Investiţii a hotărât să ajute toţi intreprinzătorii din IMM-uri cu facilităţi pentru angajarea tinerilor. Bugetul alocat pentru acest program este de 6 miliarde de euro. Trebuie să vedem cum încasăm aceşti bani în 2014 pentru că va fi o concurenţă foarte mare pentru atragerea fondurilor”, a spus Câmpeanu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Medici: CNAS să editeze şi să distribuie cardurile de asigurat şi să achiziţioneze cititoarele pentru acestea

     Reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF) şi cei ai Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) arată, într-un comunicat de presă remis miercuri agenţiei MEDIAFAX, că sunt surprinşi de declaraţiile conducerii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) cu privire la cardul de asigurat şi sarcinile pe care instituţia doreşte să le traseze medicilor de familie privind distribuirea şi editarea datelor medicale de pe acestea.

    “Aşa cum am argumentat în numeroase rânduri, distribuirea cardului, editarea datelor pe card şi achiziţia cititoarelor de card trebuie să fie finalizate de CNAS. Cardul de asigurat este proiectul acestei instituţii, nu al medicilor de familie”, a precizat sursa citată.

    Potrivit mediciilor de familie, cardul de asigurat reprezintă un document de identificare care, conform legii, poate fi eliberat titularului doar de emitent, respectiv Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Investiţia Roşia Montană, inclusă de Guvern în Planul naţional de investiţii

     Pentru această investiţie notează că are în vedere şi protejarea patrimoniului şi creşterea beneficiului statului român la 78% din ceea ce generează proiectul.

    Printre alte investiţii menţionate din aceeaşi categorie mai sunt termocentrala Rovinari, cu un nou grup energetic de 500 MW, unde China Huadian Engineering ar urma să asigure o investiţie de circa un miliard dolari, un proiect de 150 milioane euro pentru o centrală de gaz la Fântânele Mureş, asigurat de firma Marubeni în parteneriat cu ELCEN.

    În urmă cu un an, premierul Ponta declara că decizia care va fi luată de Guvern în proiectul Roşia Montană presupune îndeplinirea în prealabil a trei condiţii, respectiv existenţa unor garanţii privind protecţia mediului, realizarea unei renegocieri privind participaţia statului român şi decuplarea totală a proiectului de lobby-ul şi interesul politic.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro