Tag: anaf
-
Anunţul făcut de ANAF pentru toate firmele mici. De ce acte au scapăt acestea
ANAF a anunţat marţi, 21 februarie 2017,că Declaraţiile 392A şi 392B nu mai trebuie depuse pentru 2016. În acelaşi timp, nici pentru Declaraţia 393 nu mai există această obligaţie, informaţie confirmată de ANAF.Astfel, Executivul a suspendat până la 31 decembrie 2019, printr-o ordonanţă de urgenţă emisă la începutul lunii decembrie a anului trecut, obligaţia depunerii declaraţiilor informative (392A, 392B si 393), prevăzute la articolul 324 alin. (4), (5) şi (6) din Codul fiscal, în scopul reducerii sarcinilor administrative care revin persoanelor impozabile. -
Ce preţuri au magazinele ANAF şi cum îţi poţi cumpăra o maşină sau o casă care a fost confiscată
La pomul lăudat să nu te duci cu sacul, spune un vechi proverb românesc. Magazinele ANAF, prin care statul vinde bunurile confiscate, sunt, după cele second-hand, cele mai frecventate de români. Din dorinţa de a achiziţiona diverse produse la preţuri mici, mii de români calcă zilnic pragul acestor magazine în căutare de chilipiruri, scrie renasterea.ro
Din păcate, de cele mai multe ori, pleacă având traista goală. Majoritatea bunurilor sunt de o calitate îndoielnică, iar preţurile, mai mult decât piperate.
Potrivit renasterea.ro, de exemplu, zilele acestea, la magazinul ANAF din Timişoara, amplasat la parterul instituţiei de pe strada Gheorghe Lazăr, se vindeau periuţe de dinţi pentru copii, cu baterie, la 30 de lei (faţă de 45, cu cât se găsesc în alte magazine), pastă de dinţi cu doi lei mai scumpă decât în farmacii (!), şosete de vară la doi lei perechea, router la 450 de lei, şampon la 12 lei.
Potrivit legislaţiei în vigoare, ANAF este obligată să scoată la vânzare toate produsele obţinute în urma confiscării, exceptând ţigările netimbrate, care sunt distruse.
Maşinile şi locuinţele se vând la licitaţie (printr-o procedură extrem de anevoioasă), iar metalele preţioase ajung doar la anumite bijuterii. Surse din cadrul ANAF Timişoara au povestit pentru publicaţia citată mai sus că ultimul stoc de bijuterii din aur pus la bătaie de instituţie a fost foarte greu vândut şi a ajuns la un magazin de profil din Constanţa. Motivul?
Piesele – modele vechi – nu aveau căutare pe piaţa din Timişoara, patronii bijuteriilor din oraşul de pe Bega susţinând că n-ar fi avut cui să le vândă, ci doar să le topească.

ANAF vrea acces la datele personale ale românilor cu domenii web
Proiectul a fost anunţat fără a exista o consultare cu Ministerul Comunicaţiilor, după cum arată ministrul Augustin Jianu, într-un interviu pentru Mediafax.Aceste date personale fac parte însă din categoria celor protejate de lege, pentru dezvăluirea cărora titularul lor trebuie să îşi dea acceptul sau să fie informat cu privire la divulgarea lor. Un proiect de lege care viza exact exceptarea acestor date personale ale deţinătorilor de domenii .ro de la protecţia legii, depus de tânărul deputat PSD Andrei Valentin Sava, a fost respins recent de Senat, atât Guvernul Cioloş, cât şi cel condus de Sorin Grindeanu arătând că nu susţin un astfel de proiect, pe motiv că încalcă o Directivă europeană. Ministrul Comunicaţiilor, Augustin Jianu, a declarat într-un interviu pentru Mediafax că proiectul ANAF este în acest moment suspendat, pentru a se discuta oportunitatea lui. „Deocamdată am oprit-o. Azi o să am o întâlnire cu preşedintele ANAF”, a spus Jianu, care a arătat că el nu a văzut acest proiect şi nu şi-a dat acordul pe el.ANAF a anunţat marţi un proiect de protocol de colaborare prin care ar urma să aibă acces automat la toate datele personale ale deţinătorilor de domenii web cu extensia .ro, de la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică (ICI) Bucureşti, respectiv RoTLD. ANAF şi-a justificat intenţia prin nevoia de informaţii pentru a putea colecta venituri şi a combate evaziunea şi frauda fiscală. Direcţia Generală Tehnologia Informaţiei din cadrul ANAF ar urma să dezvolte o aplicaţie informatică prin care să aibă acces la aceste date ale proprietarilor de domenii .ro şi la siteurile pe care ei le deţin. -
Şeful Fiscului avertizează: Activitatea ANAF poate fi blocată de sistemul informatic ce funcţionează la o capacitate prea mare
Conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a constatat că din anii 2012 – 2013 au încetat investiţiile importante în infrastructura (hardware, software, infrastructura fizică suport), în pofida recomandărilor ferme din Acordul de Împrumut dintre România şi BIRD (Legea 212/2013) destinat Proiectului de Modernizare a Administraţiei Fiscale. Potrivit acestui Proiect, România s-a angajat la momentul împrumutului că va asigura continuitatea funcţionării în bune condiţii a sistemului informatic existent, până la achiziţionarea unui nou sistem informatic de administrare a veniturilor (RMS Cots), se arată într-un comunicat al Fiscului.
În acest moment, nu există la nivelul ANAF niciun contract în derulare pentru întreţinerea infrastructurii hardware, software şi de comunicaţii.
Consecinţele acestei stări de fapt sunt deosebit de grave, mai ales în perioadele de vârf de activitate (cele din jurul datelor de depunere a declaraţiilor fiscale şi de plăţi a impozitelor), deoarece provoacă sincope în funcţionarea sistemului informatic. Aceste sincope pot genera oprirea parţială sau totală a unor activităţi fundamentale ale ANAF, sau chiar pierderi de date din sistem. De asemenea, defectarea serverelor sau a componentelor de comunicaţii din teritoriu, implică alte riscuri de blocare a activităţii. Preşedintele ANAF constată că în ultimii ani, banii alocaţi instituţiei în scopul investiţiilor IT nu au fost utilizaţi decât într-o proporţie inadmisibil de scăzută. Consecinţa neutilizării sistematice a bugetului este, din păcate, o alocare sub necesităţile menţinerii în funcţiune a sistemului informatic în acest an, lucru pe care preşedintele ANAF l-a adus la cunoştinţa ministrului Finanţelor Publice.
-
Cea mai mare indemnizaţie pentru creşterea copilului, de 35.000 de euro lunar, a fost sistată
Surse oficiale au declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că în urma controlului efectuat, veniturile declarate şi impozitate pentru 2015 nu s-au găsit la un control amănunţit al ANAF, motiv pentru care s-a emis o altă decizie de impunere.
În baza noii decizii, reprezentanţii Agenţiei de Prestaţii Sociale Sibiu au oprit de la plată indemnizaţia.
Potrivit surselor citate, beneficiarul celei mai mari indemnizaţii ar fi declarat că a avut venituri de peste 2,6 milioane lei, i s-a emis decizie de impunere pentru impozit şi a şi plătit, însă, în urma controlului ANAF, s-a descoperit că acesta ar fi înregistrat, de fapt, pierdere fiscală.
-
ANAF propune un nou model de decont de TVA
Cota standard de TVA este de 19%, începând cu data de 1 ianuarie 2017. Cota standard de TVA se aplică asupra bazei de impozitare pentru operaţiunile impozabile nescutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse, se arată într-un comunicat al ANAF.
“Aceste schimbari legislative necesită aprobarea unui nou model de decont de TVA. Decontul de taxă pe valoarea adãugatã propus se utilizează începând cu declararea obligaţiilor fiscale aferente primei perioade fiscale din anul 2017. Precizãm că, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care efectueazã în perioada de raportare numai operaţiuni în interiorul ţãrii, pot opta pentru completarea formularului de decont simplificat, prin bifarea cãsuţei corespunzătoare din programul de asistenţã pus la dispoziţie pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală”, se arată în documentul ANAF.
-
Fiscul a anunţat că renunţă la formularul 088. Ce schimbări vor fi de la 1 februarie
Potrivit programului de guvernare, unul dintre obiectivele Guvernului este reducerea sarcinilor administrative excesive ale contribuabililor, astfel ANAF a analizat oportunitatea eliminării formularului (088) şi a decis renunţarea la acesta, se arată într-un comunicat al instituţiei.
Din analiza procedurilor referitoare la înregistrarea în scopuri de TVA s-a constatat că, pe de o parte, contribuabilii furnizează o serie de informaţii organelor fiscale prin formularele existente, respectiv: 010, 098 şi 099 şi că, pe de altă parte, ANAF deţine deja sau poate obţine prin schimbul de date cu alte instituţii o serie de alte informaţii care pot fi utilizate în evaluarea intenţiei şi capacităţii de a desfăşura activităţi economice.
Astfel, ANAF are în baza de date informaţii cu privire la istoricul şi comportamentul fiscal ale contribuabililor persoane juridice şi cu privire la istoricul fiscal al persoanelor fizice care sunt administratori sau acţionari/asociaţi, cum ar fi societăţile în care au fost sau mai sunt participanţi, situaţia acestora, cazierul fiscal.
În aceste condiţii, procedura privind stabilirea criteriilor pentru condiţionarea înregistrării în scopuri de TVA, aprobată prin OPANAF nr.2393/2016, urmează să fie actualizată în acest sens, adică pentru a fi utilizate informaţiile deţinute sau obţinute de ANAF de la alte entităţi. De asemenea, vor fi modificate în mod corespunzător aplicaţiile informatice folosite în procedura de evaluare.
Pentru a evita blocarea activităţii de înregistrare în scopuri de TVA a contribuabililor şi asigurarea continuităţii activităţii economice a acestora, intrarea în vigoare a ordinului de abrogare a formularului 088 (”Declaraţie pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA”) este 1 februarie 2017, până la această dată urmând să fie actualizată noua procedură, precum şi aplicaţiile informatice.
-
Ce avere are noul şef al temutului ANAF, omul care trebuie să strângă 45 de miliarde de euro pe an la buget
Bogdan Nicolae Ştefan, noul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administare Fiscală (ANAF) a avut în 2015 un venit de peste 8.326 de lei/lună de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, unde a lucrat la Direcţiei Monitorizare, Control şi Antifraudă.
Conform declaraţiei de avere din 2016, Stan deţine două terenuri, unul în Braşov şi altul în Bucureşti, o casă de locuit şi o maşină Peugeot. Nu are active financiare, dar are un credit 22.500 de euro.
A încasat un venit anual de 99.915 lei de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar soţia a luat 35.352 de lei pe an, fiind angajată la o firmă privată.