BusinessMagazin

Tag: restaurante

  • IMPOZITUL FORFETAR: Cum va fi calculat şi cât va plăti o shaormerie sau un restaurant

     Formula de determinare a impozitului forfetar propusă de Guvern ia în calcul rangul localităţii, dar şi al zonei din municipii şi marii poli regionali (Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi Ploieşti Timişoara), suprafaţa localului şi un coeficient de sezonalitate, care este clasificat în mod asemănător cu cel al rangului localităţii.

    Cel mai mare impozit forfetar va fi achitat de restaurantele de peste 300 de metri pătraţi din Zona A a Capitalei, care vor plăti 22.680 de lei/an (echivalentul a circa 5.200 de euro). Pentru restaurantele de peste 300 de metri pătraţi este aplicat un singur coeficient de suprafaţă.

    Impozitul forfetar anual/unitate este determinat după formula k * (x + y*q) *z, unde k este valoarea impozitului standard de 1.400 de lei, x – variabilă în funcţie de rangul localităţii, y – variabilă în funcţie de suprafaţa utilă a locaţiei, z – coeficient de sezonalitate, iar q – 0,8 (unic) reprezintă coeficient de ajustare pentru spaţiu tehnic unitate de desfăşurare a activităţilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • STUDIU DE CAZ: Conservele, dulceţurile şi magiunurile se mută din magazine în restaurante şi hoteluri

    CONTEXTUL: În 2002, familia libanezului Mohammad Murad a cumpărat unităţile de producţie din Topoloveni, Argeş, una dintre cele mai cunoscute zone din industria alimentară românească, datorită magiunului „de Topoloveni„, singura marcă românească de alimente protejată de Uniunea Europeană. Afacerile MGC International Investments s-au aflat în declin timp de trei ani, 2012 fiind anul în care compania a revenit pe plus, evoluţie impulsionată de o uşoară revenire a consumului.

    DECIZIA: Compania a decis să intre cu produsele sale în segmentul HoReCa prin extinderea gamei de produse. A dezvoltat de pildă o gamă pentru sezonul estival, axată pe profilul turiştilor veniţi pe litoral. Pentru asta, MGC a dezvoltat o divizie proprie de vânzări pe litoral şi un depozit pentru asigurarea stocurilor necesare, cu timp de livrare mai scurt.

    EFECTELE: Produsele MGC Topoloveni au capacitatea de a asigura peste 80% din nevoile unui restaurant şi au ca ţinte atât unităţile de  autoservire, cât şi restaurante de lux. Potrivit planurilor companiei, extinderea gamei de produse pentru segmentul HoReCa va asigura dublarea afacerii, împreună cu strategia de extindere a exporturilor.

    “MAJORITATEA TURIŞTILOR VOR SĂ CONSUME PREPARATE CALDE ŞI MASA DE PRÂNZ TREBUIE SĂ CONŢINĂ OBLIGATORIU CARNE, FIIND PREFERATĂ ÎN SPECIAL CEA DE PUI. Noi am adaptat doar oferta companiei la cererea pieţei şi am gândit produse potrivite„, spune Nicolae Păuna, directorul general al companiei MGC International Investments Topoloveni, referindu-se la gama de produse destinată segmentului HoReCA concepută special pentru sezonul estival. Complexul MGC Topoloveni, format din patru fabrici, produce mărci precum Bunătăţi de Topoloveni, Spring Foods, Spring Sauce, A la Carte. Afacerea se află în proprietatea omului de afaceri libanez Mohammad Murad, iar valoarea totală a investiţiilor în cele patru fabrici din portofoliul MGC International Investors a ajuns la 14 milioane de euro, conform reprezentanţilor companiei.

    Familia Murad este cunoscută pe piaţa locală datorită restaurantelor Spring Time, pateurilor Mandy, hotelurilor Phoenicia şi afacerilor din domeniul imobiliar. Strategia de intrare a conservelor pe piaţa HoReCa prin noi game de produse face parte dintr-un proiect de dezvoltare care ar trebui să dubleze afacerea companiei într-un singur an, potrivit reprezentantului acesteia. În 2012, veniturile MGC Topoloveni au fost de 15,3 milioane de lei (circa 3,5 mil. euro), potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

    Cifra de afaceri este însă irelevantă din punctul de vedere al directorului general, ţinând cont de faptul că procesul de modernizare a complexului de fabrici a fost încheiat în ultimele luni ale anului trecut. Complexul a fost extins şi modernizat cu o investiţie ce depăşeşte 14 milioane de euro, derulată în mai multe etape, parte din acestea prin fonduri europene în cadrul programului naţional de dezvoltare rurală. Ultima etapă a modernizării a fost cea a fabricii vechi de conserve de legume şi fructe, înfiinţată în urmă cu mai bine de 100 de ani, în 1901. Aceasta s-a dezvoltat în timp, devenind în 1941 una dintre cele mai importante fabrici ce aprovizionau cu marmeladă soldaţii aliaţi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Complexul de fabrici a fost preluat de compania MGC Topoveni în 2002, iar modernizarea recentă a fost făcută printr-o investiţie în valoare de 3,7 milioane de euro. În prezent, fabrica produce şi preparate din carne. De asemenea, sub umbrela MGC International Investments a fost construită o fabrică nouă de semipreparate din carne. 90% din ingredientele folosite sunt asigurate de producători locali, iar în fluxul de producţie lucrează peste 270 de angajaţi; parte din ei sunt angajaţi temporar, în perioadele în care se culeg fructele şi legumele.

    DACĂ PÂNĂ ACUM PRODUSELE CELOR PATRU FABRICI AU FOST VÂNDUTE ÎN MAGAZINELE RETAILERILOR MODERNI ŞI TRADIŢIONALI, o creştere semnificativă a afacerii ar urma să fie determinată de intrarea pe segmentul HoReCa; în evoluţia afacerii şi exporturile ar urma să joace un rol important. Fabrica de semipreparate din carne, legume şi conserve mixte poate produce peste 200 de tone pe lună, iar fabrica de conserve din fructe, legume, carne şi mixte are o capacitate de producţie de circa 100.000 de borcane pe zi. Compania intenţionează să îşi crească producţia în contextul în care ţinteşte prin gamele de produse atât restaurantele de lux, cât şi unităţile tip autoservire pentru care poate asigura circa 80% din alimente. „Din cauza modernizărilor nu am ajuns încă la capacitatea maximă de producţie, însă urmează ca în perioada imediat următoare să îndeplinim şi acest obiectiv„, potrivit directorului general. Produsele destinate consumului în sezonul estival au fost concepute în funcţie de preferinţele turiştilor prezenţi pe litoral, precum şi pentru a putea fi preparate rapid. „Nu diferă ingredientele folosite, ci criteriile de selecţie: ceea ce consumă românii atunci când sunt în vacanţă şi iau masa împreună cu familia„, spune Păuna. El oferă exemplul cărnii de pui, preferată de turişti, pentru a sugera diversitatea produselor de la Topoloveni: frigărui de pui, chiftele, sniţel, crispy file, pui Shanghai sau pacheţele de primăvară cu legume şi pui.

    Decizia de a aborda această felie de piaţă a fost luată în primăvara anului curent, ca parte a strategiei de dezvoltare a MGC Topoloveni, iar implementarea proiectelor, începută în luna aprilie, se desfăşoară şi în prezent. 

    În paralel, tot ca parte a strategiei de extindere pe segmentul HoReCa, a fost alcătuită o divizie proprie de vânzări dedicată zonei de la malul mării; tot pe litoral compania are acum şi un depozit. „Ne dorim astfel să ajungem la parteneri din toată ţara şi să devenim un jucător important pe segmentul HoReCa„, spune Nicolae Păuna, care completează că preparatele sunt potrivite deopotrivă pentru o vacanţă la munte, la mare sau o călătorie de afaceri într-un alt oraş.

  • Cel mai scump restaurant din România: o masă costă cât un salariu minim

    Degajat şi volubil, Florin Rădulescu îşi primeşte oaspeţii în restaurantul Osho din cartierul bucureştean Primăverii, pe care l-a deschis în 2010, în urma unei investiţii de 320.000 de euro din fonduri proprii. „Îmi place foarte tare să gătesc şi mi-am dorit mult să deschid un restaurant”, spune Rădulescu, care are 47 de ani şi este de profesie inginer. Încă din 2003 şi-a făcut propria firmă, cu activităţi în domeniul instalaţiilor de aer condiţionat, iar acum îşi petrece dimineţile la firma de instalaţii iar de la 12 până seara la 8 se ocupă de restaurant.

    „Am două slujbe„, glumeşte antreprenorul, care a avut de la începutul investiţiei un pachet de 75% din acţiuni, dar acum o deţine în întregime, pentru că alţi doi parteneri au ieştit din afacere în toamna anului trecut. „Osho este marcă înregistrată şi nu mai am alte afaceri în Horeca”, spune el.

    Antreprenorul a mai cheltuit încă 320.000 de euro pentru deschiderea celui de-al doilea spaţiu, în 2011, cu specific pescăresc, iar la finalul anului trecut investiţia totală ajunsese deja la 800.000 de euro. Osho s-a consacrat în Capitală drept unul dintre cele mai scumpe restaurante, bonul de casă mediu plasându-se la 180 de lei; cele mai scumpe feluri de mâncare ajung la 340 de lei o porţie de  Black Angus Tomahawk sau Black Angus Beeef Chops.

    Privite însă din perspectiva gramajului, scumpe sunt carnea de bizon – 220 de lei porţia de 300 gr. şi vita de tip Wagyu – 240 de lei porţia de 300 gr. Restaurantele au în medie între 450 şi 500 de clienţi în fiecare zi, împărţiţi în mod egal între mesele de prânz şi seară. 65% dintre ei sunt deja clienţi fideli, iar proprietatul spune că pentru ei a dezvoltat un sistem de bonusuri:  carduri cu reduceri de 15%. „Peste 80% dintre clienţi au peste 35 de ani, sunt corporatişti, politicieni sau oameni de afaceri”.

    Deschis după instalarea recesiunii, Osho nu a resimţit în niciun fel criza economică dintr-un motiv foarte simplu: ţinteşte clienţi cu putere de cumpărare ridicată. „Clienţii noştri ştiu ce vor şi, de multe ori, din partea lor vin sugestii foarte pertinente. Meniul de pe mese, de pildă, este completat şi în funcţie de ideile lor”, explică Rădulescu. Nu doar meniurile au fost recent schimbate, ci a investit deja anul acesta 100.000 de euro pentru publicitate, rebranding şi extinderea sistemului de livrări.

    Despre alegerea specificului restaurantului, povesteşte că a călătorit mult şi a prins gustul cărnii de vită, „care nu este aşa cum o cunoaştem noi – tare, aţoasă, fiartă mult pentru o mâncare. Sunt specii de vită crescute special pentru carne„, explică el. De fapt, pentru o friptură după standardele lui Florin Rădulescu, animalele sunt alese – cinci, poate zece dintr-un lot anume, sunt sacrificate exact când trebuie (altfel carnea se întăreşte), iar carnea este maturată, în frigidere, vreme de 10, 21 sau 45 de zile, Osho fiind primul restaurant din România care face acest lucru. Iar cu cât este mai lung timpul de maturare, cu atât creşte şi preţul felului de mâncare.
     

  • Ce-au ajuns restaurantele din Franţa: mâncare pregătită industrial, congelată şi încălzită la microunde

    Mitul micului restaurant parizian care serveşte bucate alese a fost spulberat recent de rezultatele unui sondaj care a relevat că o treime dintre localuri, deşi se laudă cu mese gourmet, oferă clienţilor produse pregătite industrial, congelate şi încălzite la cuptorul cu microunde.

    Proprietarii de restaurante estimează că numărul real al cârciumarilor care optează pentru această „scurtătură” este cu mult mai mare, deoarece multor bucătari-şefi le-ar fi prea ruşine să recunoască un asemenea sacrilegiu.

    PE LÂNGĂ ELEMENTUL DE FRAUDĂ, BUCĂTARII NEMULŢUMIŢI SUBLINIAZĂ CĂ MÂNCĂRURILE PREPARATE ÎN FABRICĂ REPREZINTĂ TRĂDAREA TRADIŢIEI DE PATRIMONIU A MESEI GOURMET ŞI SUBMINAREA UNEIA DINTRE PRINCIPALELE ATRACŢII TURISTICE FRANCEZE. Un bucătar care nu se sfieşte să admită că a apelat la controversata practică este Bernard Grateloup, proprietarul Cafe de la Poste din Carmaux, un oraş mic, situat la aproximativ 80 de kilometri nord-est de Toulouse.

    Grateloup a declarat că achiziţionează „când poate„ fructe şi legume proaspete de la piaţă, însă apelează fără resentimente la cărnuri congelate şi produse vegetale extrasezon, deoarece sunt mult mai ieftine şi mai uşor de depozitat.

    O porţie de ton gătit „provencal„ cu garnitură ratatouille poate fi cumpărată congelat, dintr-o fabrică specializată, pentru 3 euro. Preparatul poate fi depozitat pentru perioade îndelungate în camera frigorifică a restaurantului şi vândut unui client pentru 13 euro, după trei minute la microunde, potrivit informaţiilor publicate de revista Marianne. Un ecler cu ciocolată, de asemenea congelat, costă 45 de eurocenţi la poarta fabricii şi ajunge în farfuria clientului cu un adaos de câteva sute de procente, scrie Washington Post.

    Practica bucătăriei gourmet congelate s-a răspândit la scară largă în rândul restaurantelor din Franţa în ultimii ani, din cauza dificultăţilor economice şi odată cu evoluţia tehnicilor de congelare rapidă. Astfel, mulţi proprietari de restaurante sunt determinaţi să încerce să-şi asigure profitul prin renunţarea la personalul de bucătărie. Totodată, situaţia din restaurante coincide cu industrializarea tot mai acută a industriei alimentare în Europa, dramatizată în acest an de scandalul cărnii de cal, cu repercusiuni puternice în Franţa.

    Bucătarul Alain Fontaine, şeful restaurantului Le Mestruret din apropierea Operei din Paris, pregăteşte „în casă„ toate preparatele din meniu. Fontaine se plânge că tendinţa tot mai răspândită de servi mese congelate la restaurante, pe lângă faptul că trădează încrederea mesenilor, distruge cultura culinară şi gusturile clientelei deoarece toată lumea mănâncă acelaşi lucru, produs în masă, cu gust omogenizat, fără caracteristici diferenţiate. „Nu este normal. Ne vom atrofia simţurile!„, spune bucătarul parizian.

    Însă corectitudinea şi respectarea tradiţiei pot afecta profitul, recunoaşte Fontaine. Bucătarii din restaurantul său câştigă 2.000 de euro pe lună, iar asistenţii 1.500 de euro, cheltuieli care ar putea fi reduse substanţial prin utilizarea unei baterii de cuptoare cu microunde, cu echipaj de imigranţi ilegali fără pretenţii financiare. Costul în creştere al ingredientelor şi cheltuielile ridicate cu personalul împiedică multe restaurante să respecte tradiţia gătitului în bucătăria proprie, notează şi The Economist. Presiunile sunt accentuate de situaţia economică dificilă, care limitează puterea de cumpărare a francezilor. Tot mai multe persoane merg la lucru cu sandvişuri preparate de acasă, după modelul englezesc, iar numărul buticurilor care vând snacks a crescut. Ieşirile la restaurant, tot mai rare, sunt caracterizate de o atenţie sporită la preţuri.

  • Creditorii internaţionali acceptă pentru prima dată reducerea unei taxe în Grecia

     “Am spus troicii că, dacă vom coborî TVA de la 23% la 13%, vor creşte veniturile la buget şi va fi diminuată evaziunea. Troica tot nu crede asta, dar a acceptat reducerea taxei”, a declarat, miercuri, Samaras într-un discurs televizat.

    Samaras a avertizat că proprietarii de restaurante, baruri şi cafenele trebuie să emită bonuri fiscale, întrucât dacă evaziunea fiscală persistă, TVA va creşte din nou. În cazul în care măsura se dovedeşte un succes, ar putea urma şi alte reduceri de taxe, a spus el.

    În plus, guvernul nu va mai impune unele măsuri convenite cu troica pentru anul următor, precum reducerea pensiilor foştilor angajaţi ai forţelor armate şi majorarea taxelor pentru companii, a adăugat premierul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce spun clienţii despre cel mai tare restaurant de pe litoral: Îi doresc patronului multe ciorbe servite la mese

    “Când veţi învăţa meniul şi să respectaţi clientul voi mai trece pe la voi. Până atunci îi doresc patronului, tânărul care se laudă prin media că munceşte de dimineaţă până seara în restaurant, multe ciorbe servite la mese”, scrie pe o reţea de socializare Claudiu, 26 de ani, care a fost sâmbătă clientul restaurantului La Scoica Land de pe litoral. Tânărul a aşteptat o oră şi jumătate pentru o porţie de calamar întreg, însă a primit inele de calamar, fără nicio explicaţie. Patronul restaurantului, Nicu Lascu, spune că angajatul s-a referit la faptul că inelele sunt întregi şi nu calamarul în sine şi a dat vina pe numărul ridicat de clienţi. “Până ni s-a luat comanda a durat 40 de minute. Nu mă mai duc acolo şi le-am spus şi lor”, mai scrie Claudiu.  

    “La început îşi respectau clienţii şi mâncarea chiar era bună, acum e jale. S-au întins mai mult decât pot duce. Vara stai o oră să îţi aducă un suc, cât despre mâncare nu mai zic”, spune şi Alin.

    La 23 de ani, Nicu Lascu este asociat în cadrul afacerii Lascu Bros, care operează restaurantele La Scoica şi La Scoica Land din Constanţa şi Mamaia. „Am reuşit să preiau afacerea familiei. În orice domeniu trebuie să ai o strategie de diferenţiere de competiţia ta. Clientul trebuie să ştie de ce să te aleagă pe tine şi nu pe altcineva. Trebuie să fii dispus să pui la bătaie multe ore din viaţa ta. Sunt zile când încep la opt dimineaţa şi termin la unu noaptea”, spune Nicu Lascu. Povestea afacerii La Scoica începe în 1997 când familia Lascu deschidea pe litoralul Mării Negre primul restaurant.

    „Am început numai cu zece mese, iar din 2007 am deschis şi La Scoica Land. La Scoica are o capacitate de 300 de persoane, iar La Scoica Land de 600 şi deţinem şi un ballroom de o mie de locuri. Am început afacerea cu greu şi considerăm că dacă le oferim clienţilor servicii de calitate putem supravieţui şi ajunge la succes”, spune Nicu Lascu, implicat de ani buni în afacerea familiei.

    Compania a avut afaceri de circa 1,5 milioane de euro în 2011, potrivit celor mai recente date disponibile la ministerul de finanţe. Circa 150 de angajaţi lucrează în restaurantele societăţii, iar profitul raportat în 2011 a fost de circa 5.000 de euro.

    „Cea mai puternică scădere am resimţit-o între verile anilor 2008 şi 2009. Am făcut concedieri în 2008, dar în anul următor am început să angajăm din nou. A fost o perioadă în care încercam să ne extindem şi mai mult, dar băncile ne-au pus piedică”, mai spune tânărul. Dacă înainte de criză era foarte uşor să obţină un împrumut, marea problemă a companiei a apărut în 2008 când creditele erau deja luate, iar ajutor din partea băncilor nu prea exista. Societatea avea credite de un milion de euro, afacerea scădea, iar din cauza creşterii euro ratele au urcat cu 15%.

    Zeci de mii de clienţi trec anual prin restaurantele lui Nicu Lascu, iar La Scoica a devenit cel mai de succes brand de restaurate de pe litoralul românesc ceea ce, după cum spune Lascu, nu a fost “deloc uşor”.

  • Fără investiţii în restaurante, cei care le echipează se uită către spitale şi cantine

    Piaţa de echipamente pentru retail şi HoReCa merge mână în mână cu con­sumul care a fost puternic afectat de criza din ultimii ani. Dezvoltările de res­taurante pot fi numărate pe degete, iar lanţurile de retail s-au concentrat pe ma­gazine mai mici, care ne­cesită inves­ti­ţii mai re­duse. Totuşi, perspecti­ve­le de viitor sunt optimis­te, vizând creşteri de 5-10%, în contextul în care con­su­mul dă semne de re­venire, iar ju­cătorii din do­meniu găsesc noi di­recţii de creş­tere în do­me­niul medical şi industrial.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro


    Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 17.06.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

     

  • O nouă tendinţă în marketingul din turism: meniul hiper-local

    Hotelul Nyma din New York organizează, spre exemplu, excursii conduse de un naturalist prin spaţiile verzi ale oraşului, unde clienţii recoltează singuri scoarţă de copac comestibilă, fructe şi frunze. Oaspeţii de la Villa La Masca de la Florenţa îl pot însoţi pe căutătorul oficial de trufe locale la “vânătoare”, în timp ce Alila Ubud din Bali oferă clienţilor cursul “Un porc pe zi”, unde participanţii învaţă să tranşeze animalul înainte de a-l transforma în preparate gustoase.

    Alte afaceri turistice din Grecia, Turcia sau Maroc se mulţumesc doar să se aprovizioneze de la ferme bio din apropiere, profitând de dorinţa clienţilor de a consuma alimente nu doar sănătoase şi proaspete, ci şi gătite în stil local şi cu ingrediente greu de găsit în ceea ce se oferă în meniurile standard cunoscute ca “bucătărie internaţională”.

  • Salariul mediu net a crescut cu 2,7% în luna aprilie, la 1.661 lei. În ce domenii sunt cele mai mari câştiguri

     Salariul mediu brut a fost de 2.291 lei, cu 2,7% mai mare decât în luna martie.

    În majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul salariului mediu net a fost mai mare în aprilie decât în luna precedentă, ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, pentru sărbătorile de Paşte ori de fidelitate), drepturi în natură, sume din profitul net, sume din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou), realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte). De asemenea, creşterea salariului mediu net se datorează şi disponibilizărilor salariaţilor cu câştiguri mici din unele activităţi economice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Are 27 de ani şi a refuzat oferte de joburi din America şi Emirate ca să îşi îndeplinească visul la Baloteşti

    De la un loc destinat doar pescuitului, Laguna Verde este azi un complex turistic: cabane, un restaurant cu specific pescăresc şi echipamente pentru sporturi acvatice în mijlocul câmpului.

    Alaska era liniştitoare, mai ales dimineaţa, când ne duceam la micul dejun, şi, până veneau clienţii, ne beam cafeaua pe ultima punte a vasului în timp ce traversam canalele dintre păduri„, îşi aminteşte Dan Mehedinţu unul dintre cele mai plăcute momente petrecute pe vasul de croazieră. În cei patru ani în care a lucrat traversând oceanele a văzut mare parte din lume, dar a hotărât să se întoarcă în ţară pentru a conduce împreună cu tatăl lui afacerea „Laguna Verde”.

    Construită în jurul unei bălţi aflate la 15 kilometri de Capitală, aceasta constă într-un restaurant cu specific pescăresc, 20 de căsuţe din lemn şi o vilă pentru cazare, pontoane prevăzute cu instalaţii de iluminare destinate pescuitului, dar şi hidrobiciclete, bărci, skyjet sau caiac canoe – cu o valoare totală de jumătate de milion de euro.

    Cu clienţii selectaţi atent, Mehedinţu mizează pe „oaza de linişte„ pe care tatăl lui a încercat să o găsească atunci când a venit prima oară în Baloteşti. Acum atât tatăl, cât şi fiul îşi petrec cea mai mare parte a timpului în „lagună„, împărţindu-şi activitatea între discuţiile cu clienţii – printre care pot fi văzuţi şeici sau politicieni –  coordonarea angajaţilor, inovaţii cum ar fi o fântână arteziană în mijlocul lacului sau alegerea mobilierului pentru restaurantul recent deschis.

    „M-am certat cu toată familia, iar apoi am pornit pe un vas de croazieră„, îşi descrie Mehedinţu începutul experienţei în domeniul restaurantelor, în 2001. În acea perioadă era student în anul trei la Facultatea de finanţe-bănci în cadrul ASE şi simţea că nu va continua în acest domeniu. Prin urmare, imediat ce a împlinit vârsta legală servirii de băuturi alcoolice a luat drumul mărilor şi oceanelor: „Aveam 21 de ani, câştigam 4.000 de dolari pe lună şi vedeam şi lumea„.

    Amuzat, îşi aminteşte că găsise o modalitate prin care să o facă mai uşoară: „Am găsit un job pe barcă în care trebuia să îi supraveghez pe chelnerii din barul personalului, astfel mi se permitea să mă trezesc la ora 11„. Soluţie pe care o consideră caracteristică stilului „descurcăreţ„ al românilor, care găsesc întotdeauna o portiţă prin care să muncească mai puţin. În cei patru ani în care a lucrat pe vas, a strâns 60.000 de dolari: salariul era de 50 de dolari, iar restul de bani veneau din bacşiş de la cei circa 4.000 de clienţi obişnuiţi cu servicii de lux.

    După ce s-a întors în ţară, şi-a cheltuit banii pe o maşină sport şi pe o casă şi a plecat să studieze în Elveţia la o şcoală de management hotelier. Şcoala presupunea un curs teoretic de şase luni şi un training practic în Washington, SUA, unde Mehedinţu a experimentat toate etapele muncii din industria HoReCa. A început cu spălatul vaselor şi bucătărie – pe care le numeşte un coşmar -, apoi cu gestionarea magaziei, până la marketingul şi contabilitatea unui restaurant.

    Managerii restaurantului de peste Ocean i-au propus să lucreze acolo, dar a ales să se întoarcă în Elveţia pentru a-şi continua studiile cu obţinerea unei diplome de master, tot în domeniul managementului hotelier. Deşi oferta de la americani era încă valabilă, iar altele au continuat să vină, din Dubai, Vietnam sau Taiwan, Mehedinţu a mizat pe România pentru continuarea afacerii începute de tatăl lui, în acea perioadă o baltă de pescuit.